(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

15 Ianuarie – Veni, vidi, vici contra vici? Sau ce?

Posted by arcaluigoe pe Ianuarie 15, 2016

Pata-pi-e-vici – versus – Emino-vici sau ce?

Afacerea Dreyfus de Dâmboviṭa – vicii de procedura – Un caz scoala de mistificare – de predat in academii.

Patapievici-GDS-1993In anul (hăt) 2002 numitul Horia-Roman Patapievici scrie in revista Flacăra (Flacăra ???) o elegie, subtil elogioasa, la adresa unui poet romantic din secolul al-XIX-lea, un oarecare Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici), intr-un articol intitulat „Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale”. Construcția articolul este una extrem de ingenioasa, autorul (versat in acest gen – (!)- ) redactând-l ca pe un rechizitoriu pe care un avocat al diavolului l-ar avea de citit in fata unei instanțe (supreme) ce ar urma să tranșeze (definitiv) disputa dintre (post-post-)modern si (arhi-)anacronic in cultura românească, in contextul universal (planetar) al noilor paradigme socio-culturale, de după Al treilea val. Fiecare dintre falsele elogii la adresa tendințelor vremii (in vremuri atât de tulburi precum acest debut de mileniu), conținute in „pseudo-rechizitorul” propus, ca argumente ce ar trebui luate in considerație ca probe irefutabile ale necesitații de a ne debarasa de Eminescu, constituie cate o discreta si mușcătoare ironie, o bășcălie fină, dar si încărcata de tristețe, la adresa superficialității actuale in zodia culturii pe internet. Rechizitoriul este conceput astfel încât citindu-l, orice cititor onest, cu o cultura si inteligenta medie si cu un simt al umorului normal, sa sesizeze intenția autorului, sa-si consolideze astfel atașamentul fata de Eminescu-poetul, si sa rămână alert la mistificările care consolidează anual fenomenul „cultural” omonim, „Eminescu”, ca bun (de consum) al întregului popor (si care are prea puțin de a face cu Eminescu-poetul, fiind mai degrabă o suma de ilustrări de lux ale prostiei umane.). Ei bine, provocatorul articol al lui Horia-Roman Patapievici (care nu apucase încă sa devin un jidan indezirabil de prima mână, ca dușman al poporului), trece absolut neobservat. Nimeni nu cade in extaz, nimeni nu se revolta. Un articolaș de-o zi, la gazetå, sortit pieirii si uitării nemiloase. Dar, ocolite sunt căile Domnului. După 10 ani de uitare, articolul își capătă notorietatea pe care ar fi meritat-o de la bun început, pe niște coordonate siderante. Sistemul ticăloșit reușește una dintre cele mai ample si mai spectaculoase mistificări, diseminând „in popor” uitatul articol cu sugestia c-ar trebui interpretat ad litteram. Succesul este total. Pe coordonatele politice ale anului 2012, „dușmănosul” Patapievici trebuia executat. Succesul operațiunii a fost total. Inteligenta celor care au plănuit-o si aplicat-o merita intreaga apreciere. Intuiția le-a dat cu ușurința de înțeles, dintr-o privire, ca mediul social este perfect „pregătit” operațiunii, dozajul de idioți si lichele (cu accente patriotarde) fiind perfect, la cote care nu lăsau nicio șansa „adversarului”, oricât de clar, răspicat si argumentat ar fi încercat sa pledeze. Oare daca Patapievici ar fi bănuit ca falsul sau rechizitoriu in contra lui Eminescu va deveni un extrem de eficient fals-rechizitoriu in contra lui însuși, ar fi încercat sa fie mai puțin subtil, mai puțin elitist, mai pe înțelesul pulimii? Poate, dar ar fi fost mare păcat. Fiecare dintre omuleții care si-au dat cu părerea cu patos si abnegație despre „abjecția” lui Patapievici (fie ca a fost vorba de idioți sută la sută, ori de ticăloși puri, ori de amestecuri subtile intre cele doua rase), a fost un spectacol in sine. Un spectacol de divertisment despre natura umana. Operațiunea „Afacerea Dreyfus de Dâmbovița” a fost un succes colosal. Victima colaterala (bietul Patapievici) ar trebui sa se simtă consolat de faptul ca prin „jertfa” sa, Caragiale a învins din nou, scoțându-se la lumina si ilustrându-se grandios existenta armatelor de mazete pe plai. Astăzi este 15 Ianuarie 2016, o ocazie potrivita de a co-memora evenimentele si de a „elogia” dexteritatea celor care au montat una dintre cele mai spectaculoase mistificări din ultimul sfert de secol. Prilej cu care ni-l vom aminti (poate) si pe conul Mihai de la Ipotești. Redam mai jos articolul lui Patapievici si alte detalii ale modului de „reutilizare” a acestuia.

***

mihai-eminescu-3 Patapievici mihai-eminescu

Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale

Cred că la acest început de an Caragiale (1852-2002), încă înainte de a cădea iar în euforia actualității ’lumii lui Caragiale’, ar fi momentul să facem bilanțul anului Eminescu (1850-2000). Dacă e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare națională va fi confirmată la o sută cincizeci de ani de la naștere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, într-o țară a tuturor batjocurilor), ce s-a văzut în ‘anul Eminescu’ e că Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, instituțional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil înțepenit i-a caracterizat pe toți admiratorii săi care au produs texte, luări de poziție ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversări care, mă tem, s-a transformat într-o comemorare.

Hotărât lucru, la o suta cincizeci de ani de la naștere, Eminescu nu mai e la modă. Pentru că a devenit inactual? Să fie vorba de faptul că la noi eternitatea aparține numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia stârnesc deopotrivă nerăbdarea și plictisul? Ar fi explicația ‘simpatică’. Cum ar veni, Caragiale rămâne mereu actual pentru că suntem un popor vesel, bârfitor, derizoriu și flecar, în timp ce steaua lui Eminescu e condamnată să pălească, deoarece, vorba lui Maiorescu, ‘celula nu rezistă’ – nici tensiunii metafizice, nici încordării ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios și nici disciplinei instituționale. Mă tem însă că explicația veritabilă este alta.

Eminescu 2.Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai ‘dă bine’. Explicația nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă “omul deplin al culturii române” – acum, noțiunile înseși de ‘deplin’ și de ‘cultură’ au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înțelegem amploarea prăbușirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea față de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit ‘politic corect’, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ‘țările progresiste’ a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e ‘politic incorect’.

Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet național, Eminescu nu mai poate supraviețui, deoarece noi ieșim azi din zodia naționalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluția sociologică din învățământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioși care fac alergie la auzul cuvântului canon și manifestă tendința să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiție. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresiști. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanității. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilității sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-și cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se știe, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentința ‘ești învechit’. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu dorește decât să scape de tot ce este ‘învechit’ – adică sa fie progresistă. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-și faca un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca și ieri, se dovedește a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu își permite să nu fie în pas cu modele.

*Articol aparut în revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86 – Preluat de AICI

***

Horia-Roman Patapievici despre Mihai Eminescu

18 martie 2012  •  VLAD M.

Scriitorul Horia-Roman Patapievici a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. La venire, a fost întâmpinat de un grup pestriț alcătuit din „profesori”, revoluționari, susținători PSD și PRM, care protesta împotriva sa.

“Primul rector ales al Universității de Vest s-a numit Eugen Todoran, care a fost un eminescolog de elită. Este inadmisibil ca urmașii lui să acorde titlul de Honoris Causa unui om care s-a pronunțat despre Eminescu că este un cadavru politic care trebuie înlăturat cât mai urgent din cadrul poporului român, pentru că îl împiedică să se integreze în Uniunea Europeană”, a spus revoluționarul Lorin Fortuna, președintele Asociației Victoria.

“Îi reproşăm lui Patapievici că a călcat în picioare istoria României. Nu există vreo persoană care să-i urască atât pe români şi valorile noastre ca Patapievici”, a declarat profesoara Viorica Bălteanu, inițiatoarea protestului.

Patapievici a încercat să explice că nu l-a atacat pe Mihai Eminescu și că totul este o făcătură, dar nu a avut cu cine. Dialogul a fost imposibil de realizat pentru că partea adversă nu era dispusă să asculte.

“Nu ați citit textul meu. Ați citit alți antisemiți, legionari sau naționaliști, care au complotat acest lucru. Am la mine textul pe care l-am scris în 2002. Am spus că . El joacă acest rol pentru tinerii care doresc să își facă un nume binevăzut în afară. Mi-am permis să vorbesc în numele tinerilor. Eminescu nu mai este de actualitate pentru progresiști. Dar sunt sigur că nu ați citit cărțile mele, iar dacă ați citit ceva, nu ați înțeles nimic.”

„Am vrut să intru în dialog cu ei. Am văzut un mesaj cu jos mafia, iar alături de Băsescu și Ceușescu se afla și numele meu. Singurul lucru reconfortant a fost că era și numele lui Mircea Mihăieș. Despre cei care au protestat aș spune că nu înțeleg nimic. Nu înțeleg nimic pentru că nu citesc. Am elucidat chestiunea Eminescu, am venit cu articolul în care eu spuneam tocmai contrariul a ce mi se atribuie. Nu am putut să conving pe nimeni. a fost interpretat ca un manifest împotriva lui Dumnezeu. Ea se încheie cu cuvântul …Nimic fără Dumnezeu. Prin urmare ce poți să spui unor oameni care duc răstălmăcirea până acolo încât îți pun în gură lucruri contrare cu ce ai spus tu?

Pentru cei care nu își aduc aminte, aceste acuzații au făcut carieră abia în momentul în care a fost preluate de mașinăria mediatică a lui Dan Voiculescu, trustul Intact, cu ocazia cruciadei „poneiului roz”, una de care îmi aduc prea bine aminte pentru că am urmărit-o cu atenție în momentul în care a fost inițiată. Horia-Roman Patapievici se făcea vinovat de susținerea lui Traian Băsescu și trebuia să plătească scump.

Aceeași instituție respectabilă a presei românești, supranumită astăzi „Școala de jurnalism Intact”, a reluat în stil peremist acuzațiile lui Victor Roncea, jurnalist care se preface că nu înțelege contextul în care au apărut cuvintele dure pe care Patapievici le-a scris, la începutul anilor ’90, despre națiunea română. În Duminica Orbului, națiunea român a ales în fruntea țării, după 45 de ani de comunism și un decembrie însângerat de diversioniștii Securității, un om al regimului, bănuit de legături cu serviciile secrete sovietice KGB – pe Ion Iliescu. Patapievici a scris acele cuvinte din postura unui om arestat în data de 21 decembrie 1989 pentru a fi bătut și poate chiar ucis de gealații regimului comunist pe care îl regretă astăzi atâția proști din iubita noastră țară. O relatare a acelei zile găsiți în arhiva site-ului nostru, în articolul În preajma ștreangului (istoria unei nopți), publicat de Horia-Roman Patapievici în volumul Politice.

Găsesc că este cel puțin curios că Roncea, altfel atât de vocal la adresa lui Ion Iliescu, dedică atâta efort crucificării unuia dintre puținii intelectuali români care își asumă deschis condiția de creștin, expunându-se atacurilor venite din partea stângii extremiste. Nu este însă singurul paradox care îl caracterizează pe acest domn. Vorbim, totuși, de un pretins naționalist român care promovează lucrările ideologului-șef al Kremlinului, Aleksandr Dughin. Cum se împacă naționalismul românesc cu propaganda moscovită? La această întrebare nu există alt răspuns decât Nu se împacă”.

Când a vorbit despre „cadavrul din debara”, domnul Patapievici s-a referit direct la progresiștii (traducere: stângiștii) corecți politic care astăzi își împrăștie ura și disprețul față de trecut și tradiție, respectiv la tinerii care, pentru a fi pe placul stângiștilor, sunt gata să renunțe la oricine și orice, chiar și la Mihai Eminescu. Cei care doresc să clarifice pe deplin poziția lui Horia-Roman Patapievici despre corectitudinea politică, pot consulta articolul Comunismul american din arhiva ILD.

Dar pentru a lămuri o dată pentru totdeauna această chestiune a „cadavrului din debara”Mihai Eminescu, se cuvine să reluăm un articol publicat de autorul cărții Omul recent în revista Idei în Dialog din august 2006. În acest sens, voi apela la arhiva digitală Idei în Dialog, una pe care am reușit să o formez descărcând în format .pdf toate numerele pe care le-am putut găsi pe site-ul revistei.

Pentru acuratețea istorică, menționez încă o dată că fragmentul despre Eminescu a apărut tot în 2006 într-o articol de pe blogul basarabean Curaj.net, autor Gheorghe Gavrilă Copil. Cum ura a fost încă o dată mai puternică decât corectitudinea, puțini s-au sinchisit să caute adevărul și au preferat să înghită, pe nemestecate, propaganda dușmanilor domnului Patapievici. Încercăm să îl restabilim azi, când scriitorul român împlinește 55 de ani. La mulți ani!

Prostia și reaua-credință transformate în delict de interpretare  de Horia-Roman Patapievici

În 2002 am publicat în revista Flacăra (nr. 1-2, 2002, p. 86) un text intitulat „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale“. Fusesem întrebat de George Arion ce cred despre Anul Caragiale, care tocmai debutase: m-am gîndit să fac, în oglinda entuziasmului unanim pentru Caragiale, bilanțul anului Eminescu, care fusese deja, festivistic marcat și ratat, în 2000. Reluînd idei pe care le exprimasem într-un interviu din România liberă în ianuarie 2000 („Ce ar trebui făcut în anul Eminescu ca poetul să nu fie nici minimalizat, nici fals lăudat?“), mi-am conceput articolul ca pe o elegie. Elegia era inspirată de constatarea că în epoca noastră postmodernă, dispusă să încurajeze în special relativismul celor cu talent modest și aspirațiile înghesuite ale artiștilor care fac cu ochiul culturii de masă, geniul celor care s-au măsurat în trecut cu absolutul era condamnat să intre în inactualitate. Eminescu avusese un astfel de geniu, iar constatarea incapacității lumii noastre postmoderne de a-l mai cuprinde mă făcea melancolic. Cum demonstrează textul publicat atunci în Flacăra, pe care îl reproduc acum mai jos, deplîngeam căderea lui Eminescu în inactualitate – și o puneam pe seama lipsei noastre de curaj: curajul de a fiinactuali în raport cu módele culturale ale unei lumi față de care nu știm să avem decît o singură atitudine, de imitație. Cînd lumea e bună, imitația binelui e bună; dar cînd lumea pe care o imităm e în eroare?

La puțin timp după publicarea textului din Flacăra, am fost citat de o înaltă față academică, cu indignare, cu afirmația că Eminescu ar fi cadavrul din debaraua culturii române și că ar trebui să scăpăm cît mai repede de el. M-am gîndit că grotescul răstălmăcirii și evidenta ei rea-credință pot ține loc de replică. M-am înșelat: aberația s-a bucurat de credit și s-a răspîndit. Cine face azi căutare pe Google după „Patapievici Eminescu cadavrul nostru debara“găsește 151 de site-uri, probabil peste o sută de trimiteri distincte, care toate reiterează (și îmi impută vehement, uneori injurios, întotdeauna furios) răstălmăcirea. În ultima vreme, autoritate face Viorel Patrichi, cu articolul „Masca lui Ianus și mentalitatea «second hand»“ (Rost, nr. 24, februarie 2005), în care se poate citi următoarea atribuire falsă: «Iată ce scria domnul Patapievici în „Flacăra“ lui Arion în 2003 (sic): „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană“. Nu este de mirare că în manualele de gimnaziu au rămas doar poeziile „Lacul“ și „Freamăt de codru“. L-au ascultat autorii de manuale, așa cum asculta A. Toma de Silviu Brucan.» Oricine va citi textul meu va vedea că „citatul“ dat de Viorel Patrichi nu figurează în el. Falsul este evident, ca și procesul de intenție (potrivit căruia eu aș fi un fel de Silviu Brucan).

M-am hotărît să semnalez răstălmăcirea din patru motive. Întîi de toate, pentru că această răstălmăcire nu este doar o interpretare eronată (sunt atîtea!), este un fals care violează cu intenție adevărul și care poartă prin lume, cu numele meu, o inepție care transformă poziția mea față de Eminescu în contrariul ei. În al doilea rînd, pentru că falsul s-a impus (a fost preluat de GardianulCronica RomânăCulturaPro SaeculumEvenimentul (Cotidian regional de informații și publicitate)Oglinda LiterarăPagini RomâneștiRomâni în GermaniaRevista Media etc.) și nimănui nu-i mai trece prin minte să confrunte ceea ce mi se atribuie cu textul meu original (singura excepție este http://www.curaj.net/?p=493). În al treilea rînd, pentru că unii dintre cei care postează articole și comentarii pe Internet au atins cota de injurie și defăimare de la care începe răspunderea penală: sunt hotărît să îi acționez în justiție pe toți cei care de acum înainte vor continua să îmi atribuie fraza pe care Viorel Patrichi mi-o atribuie. În al patrulea rînd, pentru că răstălmăcirea aruncă o umbră asupra Institutului Cultural Român, unde, de cînd mă aflu la conducerea lui, am îmbrățișat principiul neutralității – potrivit căruia ideile, gusturile mele și filozofia pe care o îmbrățișez nu trebuie să se regăsească în programele acestei instituții.

***

Nota Redactiei Arca lui Goe: Am inventat, cu ceva vreme in urmå, un alt fel (de fel) de Arcå a lui Goe, intr-un alt spatiu, pe alte coordonate. Unde anume numai noi stim si nu avem niciun interes sa divulgam si altora locul cu pricina. Intreprinderea a inceput sa ia o oarecare amploare (cât de cât) asa ca merita mai multa atentie, dedicatie, timp… Prin urmare, in contextual in care actuala Arca si-a capatat autonomia, aflandu-se in perfect si armonic echilibru cu mediul, intr-un stadiu care nu mai necesita prea multe interventii, epuizandu-si cu succes publicul, colaboratorii, detractorii, amicii si inamicii,  vom actiona in consecinta, trecând ambarcatiunea aceasta (aflata momentan in regim de avarie), in regim de conservare. Practic nimic nu se va schimba in felul de a fi al Arcei lui Goe, in afara ritmului si periodicitatii cu care o vom alimenta cu „goeisme”, deviza noastra (preluata din Mobila si Durere) devenind „putin, rar si de buna calitate„. S-auzim de bine! Cu drag al dv. dl.Goe🙂

36 Răspunsuri to “15 Ianuarie – Veni, vidi, vici contra vici? Sau ce?”

  1. ei, aș!
    parol?
    c’ești copil?

  2. stely said

    @Dl Goe -Cred ca azi , mai mult ca oricand , ati simtit o anume fantoma ce tot bantuie Arca lui Goe.Vrea ,saraca, sa intre in comunicare cu dvoastra si nu reuseste ,oricat de mare i-ar fi dorinta. Nu are a spune mare lucru, ci doar ca nu va pleca niciunde atata vreme cat Arca ramane pe loc sau chiar in miscare. Va incerca, in masura posibilitatilor de care dispune, sa va gaseasca si in celalalt „spatiu”,daca acesta exista cu adevarat.Nu, nu veti sti ca sunt acolo. 🙂 P.S .Sa stiti ,de asemenea, ca am fost „colaboratoare”pe Arca luiGoe din placere si nu din vreo obligatie. Iar daca Dl Goe va dori sa -si faca simtita prezenta voi fi aici sa-l intampin.

    • Dl.Goe said

      ..Si acestea sunt detalii incluse/interiore libertatii d-voastra… interioare. Cine va evada mai intai din aceasta puscarie (a umbrelor?) nu se stie… D-voastra sau libertatea d-voastra. Aveti grija la redundante, platitudini, incercuiri…

      Oricum n-ati avea cum altfel…🙂

      • Stely said

        „Razbim noi cumva la lumina”. 🙂

      • Stely said

        @Dl Goe-Am prostul obicei sa nu astept momentul prielnic pentru scrierea unui comentariu . Mda…nici acum nu este, dar ce sa mai astept… ” boala lunga moarte sigura.” 😦
        De fapt as fi vrut doar sa -mi spuneti ce cuvant lipseste din ce ati scris aici :Oricum n-ati(…) cum altfel… Banuiesc ca este ” avea … ” si, daca este asa, ce sa cred ? Ca „evadarea” aceea ,de care vorbiti, se va produce „oricum” , sau ca nu voi avea” cum altfel” sa am ” grija la redundante, platitudini, incercuiri…” In privinta unei eventuale „evadari,” in sensul de a parasi Arca („aceasta puscarie a umbrelor”?? ) nu pot sa va spun decat ca nu sunt tocmai fericita de o asemenea constatare. Consider insa ca (in cazul de fata) nu eu am simtit nevoia de evadare, ci d-voastra . Ati facut-o , iar acum credeti ca „oricum” n-as avea cum sa nu o fac si eu. Iar daca v-ati referit la „grija” pentru comentariul meu (redundant, plat, etc .) aveti dreptate. In conditiile acestea se pare ca nu pot sa mai indrept ceva . Culmea este ca „unora”😉 le-a placut, ba chiar s-au bucurat. Este insa alta poveste.

        P.S. In ce priveste „razbitul la lumina” mai „avem” de asteptat. Si eu, dar mai ales Simona Halep (of,of … 😦 😦 😦 )

        • Stely said

          Un film emotionant despre o adevarata puscarie si riscurile(sacrificiile)asumate in vederea obtinerii libertatii si salvarii sufletului.

          Filmul este nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film, cea mai buna regie si cel mai bun scenariu adaptat. Cred ca merita Oscarul . Ar mai fi si „Bridge of Spies” dar, ieri ,dupa ce am vazut „Camera” m-am razgandit.

          http://www.filme-bune.net/room-camera-2015-filme-online-hd-subtitrat-in-romana/

          • Stely said

            Ha, iata ca am avut (ceva) dreptate si aici :

            1.Brie Larson a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru evoluţia din filmul „Room”, la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii, care are loc la Los Angeles.

            Competiția rolurilor secundare masculine a fost câștigată de Mark Rylance, pentru prestația din Bridge Of Spies.

        • Dl.Goe said

          @Stely – „N-ati avea cum altfel” era o simpla constatare unei inevitabilitatii probabilistice in contextul in care personajul „Stely” pe care-l animati a adaugat comentarii in replica la comentariile noastre, ulterioare care va sa zica, sortite sa ramana vesnic in asteptarea vreunei replici, indiferent de ce va fi facand persoana care a interpersonat personajul. D-voastra puteti pleca. Stely ramane. Sansa ca mesajele stelare sa dispara fie prin stergere fie ingropare in mormane de alte comentarii ale altora (oricui), sunt infime. Asta-mi aminteste, prin ricoseu, de un fapt divers collateral, petrecut in alte spatii. Pe blogul anterior (antediluvian) al conului Dorin (preistoria certocratiei din era Cucuteni), prins de multa vreme in era glaciara, pentru ani si ani de zile, se vedea sub gheata, incremenit pentru vecie, un ultim mesaj, semnat de un oarecare Tony. Relativ recent acel mesaj a disparut din peisajul artic al blogului pre-certocrat. A fost sters. i-Radiat. Cenzurat. Ar fi interesant de stiut daca prin gestul sau pueril, conul Dorin a vizat mai degraba eliminarea personajului (din postura de punct, sau cireasa pe coliva defunctului sau blog, infinit mai viu decat actualul) sau a vrut mai degraba sa se debaraseze de continutul acelui text. Inclin sa cred ca, dupa ani si ani de zile, continutul acelui text a ajuns de actualitate si din perspectiva sarmanului con Dorin. Ani de zile n-a insemnat nimic anume dar „azi”, revazandu-l, conul Dorin actualul, realizandu-i grozavia, si mai si fiind desprins total de „conul Dorin fostul”, a purces degraba la eliminarea acestuia, ca si cand asa ceva ar fi fiind posibil. Conul Dorin se pregateste de uitare si, „lucid” fiind, incearca sa elimine anticipat semnele care i-ar putea trezi amintiri, protejandu-si, cu premeditare, uitarea, era ce va sa vina fara vina. Pe cel mai recent blog al sau (Certocratia macondiana) nu mai are nici macar curajul sa se lege de „tinta” Sever Voinescu (Cotoi), in amintirea zilelor in care nutrea convingerea c-ar fi fiind dansul mai potrivit ca lider (politic sau literar-artistic), de gazeta sau de orice, decat junele SV. Decazut total, abia mai gaseste resurse sa se lege de Ion Cristoiu, gogosarul presei, caruia ii poarta o stra-veche pica intrucat, caricatura umana respectiva a fost in stare sa se descurce mult mai bine decat conul si-n comunism si-n capitalism. La cat de ramolit este Cristoiu, conului Dorin (lucidul) i se pare o tinta tangibila chiar si pentru dansul acesta. Ar fi de mentionat (tot ca fapt divers) ca in toata aceasta istorie cu râca sa de la junetze pan la batranete in conta cristoiului a avut o singura perioada in care s-a abtinut sa-l „defåimeze” cu pamflete pe gogosar, si anume in lunga perioada in care Ion Cristoiu producea zilnic rahat in Jurnalul National pe care-l arunca cu elan in contra lui Traian Basescu. Totusi ar fi de remarcat ca desi conul Dorin se ocupa, in lipsa de altceva, dupa posibilitati, cu asa ceva, totusi nu se apropie nici pe departe de ridicolul in care plutesc altii (ruralii limbuti si siajul) care din postura de Titica Inima Rea (si minte ioc), se pronunta in contra unor scriitori profesionisti. Nici nu stii ce e mai trist pe lume: cumitenia sfioasa a conului Dorin (re-trasul migrator) sau datul in stamba al orataniilor rurale nemigratoare.

          Daca-mi gasesc o leaca de ragaz potrivit o sa fac o scurta trecere in revista a ce se mai intampla in barcile (foste colonii) ale prietenilor (de altadata) dusmananosi. Pentru inceput, la rubrica „asa da” l-as trece pe domnul Neamtzu Tziganu – M-am hotarat sa devin prost, care incearca sa se acomoeze cu postura de proaspat pensioner. Incercarile sale par sa aiba sens si coerenta. Daca va fi consecvent este posibil sa se transforme intr-un soi de Tiberiu Orasanu cel putin la fel de interesant ca si originalul. Il vom veghea si-l vom comenta, din cand in cand, in functie de rezultate. Pana la urma Neamtzu Tziganul nu-i cel mai rau om de pe lumea aceasta.

          (va urma – poate).

          • Stely said

            Daca la asta v-ati referit , ca replicile mele nu vor disparea (indiferent de ceea ce voi face ) dar vor fi sortite(poate) sa ramana „vesnic in asteptarea unor alte „replici”, sigur ca „prezenta mea” va fi doar sub forma de „fantoma”. Numai d-voastra veti sti ca sunt prin preajma.
            Asta, intrucat stiu ca nu am nici un drept sa cer cuiva sa sustina o „converstie” cu mine numai de dragul de a discuta. Ar fi o pierdere de vreme . Prin urmare, consider ca fiecare are dreptul sa fie „epuizat, „plictisit si sa initieze alte „intreprinderi ” mai placute, cu colaboratori mai buni si „productii ” de buna calitate. Sper sa am macar bucuria ( placerea) sa aud vesti bune despre „cealalta arca „, de pe alte „coordonate”. Vedeti d-voastra,cum veti proceda .🙂
            P.S. Referitor la blogurile respective , marturisesc ca m-am lecuit pe rand si rapid de ele. In primul rand ca, chiar daca as fi avut acces la ele, nu as fi putut sa continui prea mult timp. Au fost din capul locului fara viata. Aici, pe Arca lui Goe , este (a fost altceva). Motiv pentru care simt (si acum) o mare tristete …
            P.S. Am citit articolelele din Dilema Veche despre Mihai Eminescu. M-am bucurat ca (abia acum?) au avut darul de a-i face dreptate domnului Horia Roman Patapievici .
            PPS. Aici ceva frumos , ce ar putea fi un alt mod de a”ne ” da dreptate…

            http://adevarul.ro/cultura/carti/mircea-cartarescu-de-ale-vietii-literaturii–8_56a2255137115986c6c921e9/index.html

        • Dl.Goe said

          Un alt blogger devenit pensionar este si neuitatul Adi Nastase. In absenta regretatului Harabula, si totodata in mod (oarecum) bizar si d-lui converge (mai mult sau mai putin in/voluntar), dar cu success, catre modelul „Tiberiu Orasanu”. Un model de succes care merge perfect cu un anumit gen de pensionari (ceva mai egali decat alti pensionari inegali). De pe acest blog aflam cu tristate ca a murit Aramis. Este probabil si motivul pentru care Hanul Muschetarilor a ramas un sat fara caini la care latra a pustiu o oarecare Oarecare (batand campii) in compania umbrei pacaliciului de serviciu din persoana lui Radu Humor.

          La randul sau sablonul „Tiberiu Orasanu”, isi vede de itinerarii propunand, ca AICI, niste Drumuri Europene in lumea vazuta de… Tiberiu cel Batran. Ar fi de zis ca in fapt calapodul folosit de domnia sa nu-i tocmai original fiind (fara voie desigur) o instantiere mult mai prozaica a mult mai suptilului model de blog propus de dl.Nimeni, azi disparut din peisaj.

          Aproape la fel de tacut este si fostul consul ITM, in timp ce o tacere mai zgomotoasa produce/propune Porthos (un in-gen-uu bizoteric).

          Ar mai fi de consemnat faptul notabil ca dupa ce ani si ani de zile dl.Plesu ne-a semnalat (de n+1 ori), in articole negative, cum anume nu trebuie celebrat Eminescu (indicandu-i pe contravenienti), anul acesta, in sfarsit, ne indica la rubrica sa „Asa Da”, un fel pasa-mi-te acceptabil de a-l mentine pe Eminescu in atentie si deci in constiinta publica: AICI. Asteptam cu nerabdare ziua/ora/minutul/clipa in care dl.Plesu nu va mai arata cu degetul spre altii ci il va celebra domnia sa insusi pe Poet intr-un articol omagial. Sau macar sa recite o poezie sau sa cante o romanta Sara pe deal.

          Inainte de a o pomeni pe d-soara Halep (pe care ati invocate-o si d-voastra) as mai aminti o bizarerie care nu vine nici de la papa de la Roma si nici de la Stephen Hawking, ci de la un cleric din lumea araba. Dupa ce anul trecut pe vremea aceasta un iman a interzis credinciosilor sa faca oameni de zapada (si nu este vorba de nicio gluma), anul acesta un cleric saudit a decis sa interzica sahul pentru ca ar cultiva „dusmania si ura”. Mare e gradina Domnului.

          • Stely said

            Elisabeta Polihroniade -maestra internationala a sahului- a murit de curand la varsta de 80 ani. Dumnezeu s-o odihneasca !

            O ironie a soartei, am putea spune . 😦
            Insa exista un interviu acordat ziarului Adevarul ( realizat in 2012) ce il contrazice categoric pe acel „claric saudit „care a interzis jocul de sah pentru ca ar cultiva, culmea absurdului, „dusmania si ura. ”

            Aici un fragment din interviu :
            La ce aţi renunţat ca să deveniţi un şahist bun?
            De exemplu, eu nu m-am dus la chermeze. Asta nu înseamnă că nu-mi place lumea veselă. Aşa s-a întâmplat, să nu mă duc. M-a şi format şahul într-un fel,
            poate ceva mai sobră, mai reţinută. Nu pot să spun că aş dori foarte mult să merg la o nuntă, la un restaurant. Nu m-aş duce. Nu-mi place zgomotul în general.
            Nu vă deranjează că în scandalurile recente despre şpăgile de la vămi s-a tot făcut o apropiere de piesele de şah…

            Au fost insultate piesele de şah! N-au ce căuta! În lumea asta de oameni nesinceri n-are ce căuta şahul, care este un joc deschis, se joacă pe tablă, la vedere. „Vreau să te bat!” Dar ţinând seama de o etică, o morală corectă, păstrând respectul. Noi ne dăm mâna înainte de a începe o partidă. Vreau să vă bat şi strâng din dinţi ca să am cele mai bune mutări, nu altceva. Dar, la sfârşit, după ce am terminat partida, dacă am pierdut, vă întind mâna şi vă felicit.La noi nu există invidie, ură. Dar din şah se poate învăţa ceva. În morala fiecăruia se pot aplica reguli de la şah.
            Ce te învaţă acest sport?
            În primul rând te învaţă să înveţi. Pe urmă, să ştii că, dacă ai atins o piesă, trebuie să o muţi. Ca în viaţa de toate zilele – ţi-ai dat cuvântul, trebuie să-l respecţi. Ai făcut o promisiune, o duci până la capăt. Nu poţi să faci mutarea şi să te retragi. În societate, din fericire, mai avem posibilitatea de a spune: „Vă rog să mă scuzaţi”. Eh, la şah eşti pedepsit. E regula şahului: dacă tu ai atins piesa şi ai mutat-o, gata!, nu mai poţi să retragi. Ţi-ai dat cuvântul, trebuie să-l duci până la capăt.
            O societate perfectă…
            O tendinţă…
            Ce intervine?
            Intervine omul şi nu-l poate lăsa să fie perfect. Poţi să joci cu maşina – că avem acum şi şahul electronic -, dar nu e la fel.

            Citeste mai mult: adev.ro/o1f8ys

        • Dl.Goe said

          …iar despre d-soara Simona ar fi de semnalat faptul ca este fata buna. Si atat. D-ei nu este, si nu va fi niciodata, o tenismena profesionista. Este o amatoare talentata. Nimic mai mult. Ea nu joaca tenis. Ea se joaca tenis. Esentialmente vorbind d-ei se joaca tenis in exact acelasi fel in care joaca tenis dl.D’Artagnan. Serios. Pentru dansa tenisul este nu un joc ci o joaca, practicata exclusiv de placere. Joaca ca sa joace nu ca sa castige. De fapt ea nu stie cum sa castige jocuri de tenis, in exact felul in care amer-indienii nu intelegeau cum anume ar putea fi cineva proprietarul pamanturilor, cata vreme, in conceptia lor, nu pamantul este al nostru ci noi suntem ai pamantului. Motiv pentru care au si semnat cu mare usurinta contractele de cedare a tinuturilor in schimbul unor nimicuri care li se vor fi parut oricum „ceva” fata de nimicul unei semnaturi pe o foaie de hartie. Asa si Simona. Nu poseda tenis. Tenismenii profesionisti stiu de-o potriva sa joace tenis, sa se joace, dar mai ales stiu sa castige meciuri, fiind in posesia unor tinuturi de tenis intinse. Latifundiari. Nu se limiteaza doar la partea placuta, aceea de a da cu racheta-n minge, ci se ocupa (cu talent si dedicatie) si de alte detalii, facand din tenis o munca, o profesiune. Simona Halep nu stie sa castige meciuri. Habar nu are. Si nici nu incearca sa invete. Nici nu stie cum ar putea. D-ei, ca orice copil răzgâiat (caci ea este o răs-fătată a soartei), vine sa se joce de-a tenisul. Dånd adesea peste alte amatoare (caci e plin tenisul de amatori, in special cel feminin) i se intampla accidental sa mai castige cate un joc/joaca si cate un banut. Mult peste asteptarile ei (alta surasa de demobilizare caci pare ca si-a facut suma). Justificarile pe care tine apoi sa le livreze sunt jalnice, de un penibil mioritic absolut. Vulpea declara strugurii acri. Cica n-ar fi fiind robot si nici nu vrea sa devina, caci vrea sa-si traiasca viata. Induiosator. Si l-a luat ca reper pe marele jucator amator Roger Federer (o exceptie de la regula) si spera sa dea si peste ea norocul sa ajunga mare campioana fara munca, din talent, doar juccandu-se tenis. Aiurea. Nicio speranta. Cata vreme nu va fi nici in stare, nici dispusa sa-si creeze un sistem de navigare in interiorul meciurilor de tenis va risca mereu sa se rataceasca in teren ca-n padure, in fata unor adversare dispuse sa (se) joace de-a v-ati ascunselea (aka pitulusul) de pe pozitia (håt) o suta si mai bine in clasamentul mondial. Pe Simona insa o consoleaza total faptul ca se afla in/pe piata multe alte råtåcite mai råtåcite decåt ea. O consolare cat o demobilizare. Profesionistele sunt pentru ea o ciudatenie, cu o existenta indoielnica, care nu pot fi imitate, nu de catre Simona a noastra, care-si treieste viata. Macar de si-ar trai-o. S-o vedem. Dar tare mi-e teama de tradare, tradare, tradare… De trei ori tradare. Si ratare… aråtare… Alelei… Poate s-o decide totusi sa treaca la profesionism.

          • Dl.Goe said

            Si un mic contrapunct. Nu-mi place actorul Florin Piersic. Niciodata nu mi-a placut. Intotdeauna mi s-a parut artificial, superficial, arogant. Felul amatoricesc si lacrimogen de a recita versuri a fost doar cireasa pe coliva in imaginea pe care a reusit sa (mi-)o produca acest rasfatat si nostalgic al regimului comunist. Iata totusi ca omul (cum ne-cum) ofera, printr-un gest simplu, ocazia de a merita felicitari: Florin Pieric a refuzat categoric propunerea PSD de a-l inscrie in cursa pentru alegerile parlamentare.Ca o fi facut-o din lene, din simtul ridicolului, sau din teama, nici nu mai conteaza. Pana la urma omul ramine fidel pasiunii pentru meseria sa, pentru profesia care i-a adus succes si fani, facand-ul unul dintre cele mai populare figuri publice din Romania. Felicitari actorului Florin Piersic pentru decizie. Felicitari acestui Alain Deloin de Romania ori (mai degraba) Jean Marais de Romania, sau (dupa unii) Nikita Mikhalkov de la Cluj ori poate un Marcello Mastroianni mioritic. In fine, vivat.

            P.S. As mentiona ca singurele momente memorabile, in care-l regasesc printre amintiri, pe actorul Florin Piersic raman, fara reserve, scheciurile interpretate la televiziune cu „Un pedagog de scoala noua”/”Despre comeata” si (partial) rolul facut pe scena, la Teatul National, in „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Dar si scena de un ridicol fabulous (si nu mai putin memorabil) dintr-un film cu haiduci in care persobajul interpretat de catre Florin Piersic ii cere altui personaj sa taca: Taci må, ala ca nu tac si dai, Florin repeta iar si iar, taci må, taci må, din ce in ce in ce mai tensionat si mai iritat, ca pana la urma sa-l impuste, poc, cu pistolul din dotare, adaugand apoi: Eeee, amu oi tåce… Scena, care se vrea dramatica, este de un comic absolut. Cred ca nici lui Dem Radulescu nu i-ar fi iesit mai bine.

  3. Stely said

  4. Dl.Goe said

    Hm! Mereu surprinzatoarea Gabriela, inspaimantatorul prea-cinstit observator, inobservabil, multiplu:

  5. Dl.Goe said

  6. Stely said

  7. Stely said

    O invitatie la joc si voie buna . 🙂

  8. Stely said

    Referitor la „feisbuccistul” Mircea Cartarescu ar trebui sa spun ca il vizitez si eu pe contul dumnealui. Stau acolo mult si cu placere pentru ca am multe lucruri frumoase de citit (vizionat). Imi place modul cum relationeaza cu prietenii cunoscuti ( renumiti) dar si cu ceilalti (anonimi). Sinceritatea si bucuria, de a-si impartasi cu „prietenii” succesele sau alte lucruri inedite, il fac deosebit de atragator. Sigur ca este si alintat(laudat) pe masura. Are si de ce.
    Nu pot insa sa nu ma intreb: ce ar face daca ar primi si niste critici ; le-ar raspunde criticilor sai, sau i-ar trata cu indiferenta ,dar si mai rau i-ar bana ?
    In privinta banarii pe facebook, am avut zilele trecute o experienta extrem neplacuta . Am ajuns pe caile obisnuite facebookului pe contul unui anume scriitor, de care marturisesc nu auzisem pana atunci. Este vorba de Laszlo Alexandru. Dumnealui se situeaza cu inversunare de partea Institutului Elie -Wiesel, care a cerut retragerea titlului de cetatean de onoare, acordat de primaria din Segarcea scriitorului Vintila Horia, considerat criminal de razboi in baza unei hotarâri a tribunalului poporului din 1946 ?!
    Am postat acolo comentarii , linkuri (articole cu interviuri )care mai de care mai pertinente si argumente imbatabile, aduse in apararea scriitorului Vintila Horia de catre autori arhicunoscuti . Unul dintre ele fiind cel de aici :

    http://adevarul.ro/news/eveniment/cazul-vintila-horia–criminal-razboi–interviucu-basarab-nicolescu-1_569f506237115986c6b56b92/index.html

    Ei bine , domnul acela era atat de inversunat in a-l incrimina pe Vintila Horia, incat a avut tupeul sa-i puna la indoiala maestrului Basarab Niculescu, toate dovezile si opiniile menite sa clarifice si sa evidentieze greseala Institutului Wiesel, care a luat in considerare ,in primul rand decretul acela comunist , precum si legea 217/2015 – lege care si asa incorecta, nu are nici o legatura cu ceea ce de fapt a facut Vintila Horia. Mai bine zis nu a facut. Nu a facut nici o crima ci doar a scris in tinerete cateva lucruri despre Hitler si impotriva evreilor, de altfel regretate ulterior.

    Eu insami i-am cerut domnului Laszlo Alexandru (pe facebook)sa precizeze crimele de care s-a facut vinovat scriitorul Vintila Horia . De asemenea , am venit cu linkuri prin care chiar autorul legii explica esenta legii, care nu are nici o legatura cu scriitorii si operele lor de mare valoare . De fapt legea este facuta pentru ce s-ar putea intampla in prezent, si nu pentru ce s-a intamplat acum 70 si ceva de ani. Toate acestea, pe langa faptul ca au ramas fara raspuns, au fost sterse cu o repezicinue nemaipmenita. Eu , insa , pe faza fiind, m-am tot tinut de capului dumnealui cu postarile si cu intrebari repetate : „de ce ma banati, domnule Lszlo Alexandru ” ? Vazand ca nu scapa de mine m-a blocat definitiv. Tot ceea ce am scris a disparut fara urma. 😦
    Revenind la domnii Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Sever Voinescu , chiar si la domnul Horia Roman Patapievici nu-mi ramane decat sa-mi exprim dezamagirea pentru faptul ca pana acum nu au spus nici macar o vorba in sprijinul scriitorului Horia Vintila si impotriva cererii Institutului Elie-Wiesel. Oare ce se intampla cu dansii ? Nu-i intereseaza sau nu „se baga” in chestiuni ce li se par delicate ?

  9. Dl.Goe said

    Unii bloggeri sunt stele. Altii planete. Unii sunt planete pitice. Meteoriti, comete, praf cosmic. Unii au sateliti. Altii nu. Dar exista si bloggeri care sunt gauri negre. In mod fatal unii dintre satelitii acestora tin sa-i observe de aproape, de sub linia orizontului evenimentelor. Rezultatele sunt catastrofe cosmice. Dar exista si mini-gauri negre (MGN) supravegheate indeaproape de alte mini-gauri negre dar si de mini-gauri cretze (MGC). Rezultatele sunt in acest caz cata-strofe co-mice.

    • Stely said

      Daca ar fi sa-i numesc pe „unii ” dintre bloggerii stele , planete, etc as putea numi cativa . Insa cand vine vorba de bloggerii care sunt gauri negre nu cred ca as reusi sa-i numesc . Asta, intrucat ar insemna ca acei blogger sa fi fost candva niste stele mari care au colapsat , apoi sa fi absorbit cu timpul satelitii care au tinut” neaparat sa-i observe de sub linia orizontului” …nemaiputand sa mai evadeze ?? Dusi au fost cu informatiile lor cu tot. Ramane de vazut ce vor deveni in viitor . Poate altceva mult mai mare si mai frumos sau poate dimpotriva vor ramane vesnic niste biete gauri negre uituce si nebagate in seama de nimeni. Ma gandesc insa , ce ar fi mai bine sa fii , mai intai ca blogger si pe urma ca satelit. In nici un caz nu mi-ar placea sa fii „unii” dintre mini -gaurile negre , supravegheati de „mini -gaurile cretze” (??) De fapt nici nu apuci sa-i cunosti , deaorece „cata-strofa ” s-a si produs. S-au facut rapid de tot rasul. 🙂

      • Stely said

        Aha, iata ca nu a trecut mult si am descoperit doua ” mini- gauri negre „care au intrat in coliziune, producând „cata-strofă comi-că „. 🙂

        AVP spune:
        27/01/2016 la 12:32
        Stimabile, din „cronica” d-tale (în realitate o altă apologie portokakie, menită a face din ieroul „Cărtă” o ditamai legendă vie, careia îi vom înțelege rostul atunci când va fi să fie, păi cum dreq), am înțeles că „Solenoidul” auctorului cu pricina are 51 de Secțiuni, adicătelea fix cât va avea „Planeta-Ou” (în caz c-ai auzit de ea), după cum eu am anunțat hăt cândva. Cum îți explici „coincidența” asta, stimate laudator ? E un alt împrumut ciurprinzător din viitor, sau e un nou și tulburător joc al „mărcilor” ?

        Thank you for your understanding, puișor.

        victor L spune:
        27/01/2016 la 13:39
        Sariti, Cartarescu l-a plagiat pe AVP😛

        Răspunde
        Carmen-Maria Mecu spune:
        27/01/2016 la 15:18
        În iunie 2016, Cărtărescu va împlini… 51 de ani.
        Așa decriptez eu marele mister al lui 51. Nimic „conspiraționist” aici.

        Nu cred că N. Manolescu „desființează” „Solenoid”. Arată doar că nu satisface eticheta „roman”.

        Și ce dacă? Îmi propun să-l citesc ca pe o scriere liberă de etichete. Important e că poate fi o lectură mai puțin obositoare ca a „romanului” „Orbitor”.

        Mi-a plăcut, și m-a convins să-l citesc, interviul acordat de Mircea Cărtărescu lui Mircea Vasilescu.

        PS. Ultralăudătorii îi fac acestei scrieri același deserviciu ca și detractorii.

        Carmen-Maria Mecu spune:
        27/01/2016 la 16:39
        ERATA :

        Face 61 de ani Cărtărescu.🙂 )))

        Și mai bine: S-a apucat de lucru la 51. ))))

        Numerologii știu de ce.

        P.S. Pentru o buna informare : Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București)

        PPS. Tocmai ce acum cateva minute s-a produs o alta „cata-strofa”, dar nu co-mica ci …cosmica. 😦 Insa era asteptata de multi cunoscatori si iubitori ai tenisului masculin. 🙂 La fel si ieri o alta „cata-strofa cosmica . Aceea insa a fost una care a surprins lumea . 😯 … si pentru Simona.

        • Dl.Goe said

          Doua mici si piezise observatii:

          a) actualul articol de 15 ianuarie a fost postat pe Arca lui Goe in mod ilegal intrucat articolul anterior lui nu stransese mai multe comentarii decat predecesorul. Consecintele vor fi pe masura.

          b) Men/tzinerea unui blog nu depinde in mod direct de autorul a/propitar al blogului, ci indirect, prin cantitatea si calitatea vizitatorilor vizibili (direct sau indirect) pe care reuseste sa-i atraga el, autorul a/propitar. Bunaoara blogul „Solenoid” al bloggerului Mircea Cartarescu este unul de mare succes. Are vizitatori si comentatori foarte multi si de soi. De ex.

          Criticul Nicolae Manolescu desfiinţează “Solenoid”, cel mai nou roman al lui Mircea Cărtărescu: “Un talmeş-balmeş de simboluri provenite din toate culturile”.

          Bine, acuma este posibil ca vreun vizitator al acestui acestui enunt, neatent si/sau superficial (poate noi insine) sa remarce intr-o doara ca „Solenoid” nu e blog ci… roman. Aiurea „Solenoid” nu este roman. Este mai degraba poem decat roman si in tot cazul mai mult decat orice este un blog. Blog-blog scris in dulcea maniera clasica, arhaica de a scrie blogurile, fara a sta sa te uiti imediat si-n permanenta in gura vizitatorilor, dupa fiecare articol/capitol al blogului si, mai ales, fara a sta sa tratezi individual reactiile cititorului unic. „Solenoid” este blog. Multi alti bloggeri s-ar bucura sa-i viziteze si pe ei de(z)gustatorul de vinuri Niki Manolescu & Flo… si sa posteze comentarii, oricat de calomnioase la adresa productiilor lor literare sau culinare. Este si motivul care-i face sa se simta nedreptatiti ca acest Niky, si altii ca dansul, nu-i baga si pe ei in seama asa cum il baga pe dragul Mircea. Aiurea, pai ce? Niky & Flo pe Mirecea-l baga in seama? Nu. Ii baga in seama pe toti ceilalti vizitatori ai blogului „Solenoid” asa, in colectiv (ca-i numeros), sau vizand in particular pe unii anume. Un critic mare nu se da in spectacol daca nu are spectatori pe masura (indiferent cat de bun sau de prost ar fi vreun articol oarecare de la blog). Ceea ce este foarte firesc. Este un „amamnunt” la care ar merita sa mediteze cei care viseaza la obtinerea unui premiu Nobel pentru litera-tura onirica.

          • Stely said

            Of , Dl Goe, Dl Goe… nu va (mai) inteleg deloc , deloc . Sobrietatea asta, a d-voastra, ma sperie . 😦
            Ce inseamna „Consecintele vor fi pe masura ” ? Adica, ce se va intampla ?
            P.S. Nu am nici o pretentie sa-mi raspundeti . In definitiv, ati luat o hotarare iar eu nu pot decat sa v-o respect . Sper ca „intreprinderea” aceea sa va aduca mai multe satisfactii. Ma gandesc ca ar putea fi un fel de blog, asemenea unui „Solenoid”, cu vizitatori si comentatori de „soi „. Hmm… asta e, da . Va urez succes, si, sa auzim numai de bine !

  10. Stely said

  11. Dl.Goe said

    ad-notitzå: Conul Dorin a ajuns (cum, ne-cum) in etapa restituirilor. Face restituiri cu nemiluita. D-lui se straduieste din ras-puteri sa le propuna foc cu foc, doar ca-i cam ies pe foc automat. Se pare ca o mare o-presiune il imbranceste catre pre-cipi-tare si defenestrare. De ce oare?

    P.S. In mod/cod ac-ci-dental, pr/in comentarii apare pomenit (un oarecare) dl.Goe (in general) si (un oarecare) Toma Roman (in particular). Totul absolut intamplator.

    • Stely said

      Inca un test.

    • stely said

      Asa, acum sper.ca s-a remediat eroarea. Spuneam ca ati omis pe inca cineva de la „pomeneala” in comentarii.Si nu este „un oarecare”, ci ditamai personalitatea academica . Nu spun insa cine este, va las sa cautati . Asta ca drept pefeapsa.🙂

      • stely said

        P.S.Ca sa intram in legalitate cu topicul prezent as propune in calitate de :”coautoare” a Arcei lui Goe , revizuirrea unor comentarii off topic .Cred ca ar fi.cel mai corect .In felul acesta putem sa trecem mai repede la un topic nou.
        Poate vom scapa si de unele” consecinte „…

        • stely said

          O completare :este vorba de „unele comentarii „din ultimele doua topice precedente. Altfel ar trebui sa gasim niste trolli care sa ne ajute sa facem nr necesar pentru trecerea la un nou topic.

          • Stely said

            Si inca ceva important:daca vedeti pe-acolo niste semne de punctuatie puse anapoda va rog sa nu le bagati in seama.Sunt in pana de …calculator.

  12. Stely said

    Mda, nici o miscare.Nimic,nimic …
    Pai,daca -i asa am plecat. De acum incolo „pot sa merg unde vreau, fac ce vreau,vorbesc .Sa vedem daca pot sa si tac.Sa-mi tin gura.
    Si-am lasat vorba in amintirea mea ….” Pa!” Cu drag a dvs… ” etc.

  13. stely said

    Eiii, scrisesem un comentariu de „adio”si vaz’ ca n- a aparut.Acum, daca nu e, nu e altul nu mai fac. A, daca nu voi putea sa fac ce mi-am propus , adica sa tac ,m-am gandit sa ma fac „troll.” Pai da…poate asa voi reusi sa fac nr.de comentarii necesar, ca sa vina topicul acela promis.”Putin, rar (cat de rar?) si de buna calitate.”Plus de asta voi primi si raspuns, doar asa s-ar putea… P.S. Daca nu apare nici asta, fac galagie. „Ma baneaza Dl Goe!!! Nu e democratie!!!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: