(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

31 (martie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…

Posted by arcaluigoe pe Martie 31, 2016

… continuare din numarul trecut, cel din 13 februarie, in acest 13 pe dos al literaturii romane. Ziua de nastere a mamei lui Nichita Stanescu…

Mama lui Nichita Stanescu a fost o femeie frumoasa, minunat de frumoasa, apetisanta in felul ei, tânara fiind. De aceea a fost in stare sa-l nasca pe Nichita atat de talentat. Foc de talentat. A avea o mama frumoasa, apetisanta in felul ei, tânara fiind, este o conditie obligatorie pentru a fi un bun poet, asadar o conditie necesara pentru a castiga premiul Nobel pentru literatura. Nu si suficienta. Pare-se. Ce i-a lipsit lui Nichita cel Bun sa obtina premiul cel Mare (nu) este usor de intuit daca (nu) esti tu insuti talentat.

va urma…

si-a urmat:

Pentru că mâine/azi/ieri este/fu 1 Aprilie, te-as intreba dragul meu prea (putin) cinstit cititor, citit si unic

(şi am adaugat ultimele doua epi-tête aşa într-o doară, pentru sonoritate, căci in fapt şi acestora li s-ar cuveni (tot) „prea-puţinul” intrucat nu te-a prea citit nimeni – şi deci nu p-rea eşti citit, cât despre „unicitate” nici macar, ceea ce nu vrea desigur sa sugereze vreo multi-plicitate sau com-plicitate (intre noi, tu si eu) ci (vai), mai degraba zero-itate),

ce facem noi aici? Ce bem noi aici? Ce aclamam noi? Noi… aici, a/clamam dreptul aspirantilor mioritici la nominalizare pe lista candidatilor pentru castigarea premiul Nobel pentru literatură, cât şi îndreptăţirea acestora de a se visa laureaţi… într-o buna zi de decernare.  De ce nu? Nu?  Bun. De ce te intreb şi de ce (mai) şi raspund in locul tau (bă ciititorule…), in loc sa aduaug sfat dupa sfat, recomandare dupa recomandare,  indrumare dupa indrumare, pentru a-l ghida pas cu pas pe aspirant catre scop, este o alta intrebare… ridicolă. Doar ce ti-am si  spus: pentru că mâine/azi/ieri este/fu 1 Aprilie. Drama conditiei umane este că in fiecare zi este 1 Aprilie… zi de sarbatoare, ceea ce explica (intrucatva) lentoarea (aparenta) cu care se compune (alcatuindu-se sub ochii nostri) ghidul aspirantului nobeliar.  Din cauza acestei lentori s-ar putea ca unii dintre noi sa mai si uite ce anume se intampla in piesa de teatru (drama in curs). Si cu asta revenim la cestiune. Sfat: Nu fi lent! Fii rapid! Ager! Multi aspiranti amatori se plâng de lipsa timpului… şi a banilor… Caci banii inseamna timp. Nu? Toti isi imagineaza ca daca ar avea timp ar putea sa faca lucrurile măreţe către care aspira: sa scrie capodopere, sa infatuiasca gesturi artistice remarcabile, sa faca descoperiri stiintifice sau mai stiu eu ce. Problema este ca nu au timp, pentru că, saraci lipiţi fiind, trebuie sa munceasca mult (enorm) ca să-si castige exisitenta (!)… Auzi taină: sa castige ceea ce au deja. Munca l-a facut pe om si l-a distrus (anihilat? nimicit?) pe scriitor. Degeaba am talent (zice omul) daca nu am timp sa mi-l pun in valoare, sa scriu, să mă manifest ca artist, boem, fara grija zilei de maine… Prezentul si viitorul mă stresează (enorm), mă ţin ocupat cu prostii, cu rahaturi, cu maruntisuri. Trebuie să mă duc la serviciu, să fac naveta, să spăl vasele, să am grija de copii, de parinti… de casă, de masă, de sănătate… Când căcat sa mai şi scriu? N-am timp (zice omul). Eee, daca as avea bani (destui) incat sa nu trebuiasca sa fac toate aceste lucruri, atunci sa vezi ce capodopere as crea. Geniale. Cam asa zice orice „geniu” provincial (inclusiv cei care locuiesc in Bucuresti).  Toti isi imagineaza ca daca ar castiga sume colosale la loto, la pronosport, la ruleta, la bursa, daca ar primi o mostenire fabuloasa, abia atunci ar putea fi artistii care sunt… in adânc, in forul lor interior.  La urma urmei, avand la dispozitie destui b-ani si ani, orice om ar putea fi autor de succes.  Scriitor, savant…  orice si-ar dori. Asa s-ar zice. Nu? Cam nu. Caci daca unora le-ar trebui un an, altora le-ar trebui o mie,  un milion… iar celor mai multi nici asa nu le-ar ajunge timpul, in limitele varstei Universului (zice-se) cunoscut. Ideea este ca artistii adevarati sunt artisti intre timp, printre picaturi… printre greutatile vietii, printre frustrari si bucurii, printre lucrurile obligatorii pe care le au de facut vii fiind. Vietăţi. Fiinţe.  Toti mai avem clipe de ragaz, pauze, dar putini pot face aceste clipe sa fie momente de gratie,  iar pauzele, recreatii… Acel scurt timp de recreatie trebuie sa fie destul oricarui artist adevarat.  Artistii si savantii gândesc repede,  intr-o ora cat altii intr-un an. Sunt in stare sa dilate oricat timpul scurt pe care-l au intre obligatiile vietii dusă inexorabil sub dictatura conditiei umane.  Cu sau fara talent, cei lenti, cei care au nevoie de timp, sunt (in cel mai bun caz) sortiti ratării… si asta in rarele situati in care chiar este ceva de ratat (caci altminteri deliruri sunt multe, si leacuri nu se afla).  Imi amintesc acum de Gabriela Savitsky (un „nume” predestinat succesului literar)… o buna ilustrare a celor insirate mai sus. Aspiranti, nu faceti ca ea. Multumiti-va sa va inspirati din lucrurile utile pe care le-a facut d-ei. Bunaoara alegeti-va un pseudonim literar potrivit. Gabriela Savitsky este, sub aspectul „predestinarii” un „nume” la fel de puternic precum Mario Vargas Llosa. Nu-i putin lucru sa ai „numele” potrivit. Dar vai, nici de ajuns nu-i. Tot asa cum lui Grigore Pişculescu nu-i fu chiar destul sa-si zică Gala Galaction. Totuşi merita retinuit că, orice ai face, daca te cheama Doina Popiescu, nu vei putea castiga Nobelul pentru literatură, oricate romane si epopoei ai scrie.  Asadar alt sfat (de 1 Aprilie) ar fi: Foloseşte cu incredere pseudonimia. Literară. Si nu te mai lamenta. Nu te mai plange de lipsa timpului si a banilor. E pierdere de timp. Daca esti artist adevarat, cel care te crezi a fi, ai destul timp si destui bani pentru a dovedi acest lucru lumii intregi si pentru a te manifesta ca atare. Daca nu, nu. Iar daca nu, atunci încearca altceva. Yoga. Meditatie.  Sau filozofie…  Suntem o planeta de filozofi. Toti cei care nu sunt(em) artisti sau savanti sunt(em) filozofi. Din pacate nu se acorda premiul Nobel pentru filozofie. Comepetitia ar fi acerba.

In prelungirea sfaturilor de azi dar si anticipand sfatul urmator (care s-ar putea să nici nu mai apară fiind inlocuit cu cine stie ce alt sfat mai de actualitate) as zice sa fi atent la verbe si la dilemele acestora. Lasa-le pustiului pe cele epuizate de altii, grabindu-te incet spre noua formulare a vechilor dileme. A fi sau a nu fi? Aceasta a fost intrebarea. E fumata. A avea si a nu avea? Dusa si asta impreuna cu intrebarea „Pentru cine bat clopotele Mitica?”. Deci ce urmeaza? Care sa fie cuvantul ce exprima adevarul? Parerea mea  ar fi ca urmatorul verb castigator este „a face” (a face, a nu face, a desface, a preface…) Tine cont (aspirantule) ca literaturå este strict numai si numai ceea ce ti se intampla, viata ta. Imaginatia care nu se bazezaza pe ceea ce ti se intampla nu poate produce literartura. Important este sa ai curajul sa te bazezi pe viata ta, pe sentimentele tale, pe relatiile afective pe care le ai cu altii, prieteni, rude, familie,  sa-ti asumi riscul de a le bulversa (prematur) preschimbandu-le in literatura. Facandu-le publice.  Tradandu-le.  A fi, a avea, a face… fantasme.

va urma (va urma Galileo Galilei, care se vadeste a fi un Goe (cel mai Goe dintre stiintifici, onomatopeic  vorbind), un Goe plus inca ceva – un bonus essential).

P.S. Vreunui eventual neavenit venit pe aici si care citeste si nu se dumireste, i-as sugera sa-si continue drumul, rezistand tentatiei de a trage concluzii… si de a face comentarii…

 

 

27 Răspunsuri to “31 (martie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…”

  1. Stely said

    „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”

    „A primit de patru ori “Premiul Uniunii Scriitorilor” pentru volumele „O viziune a sentimentelor”, Necuvintele”, „Cartea de recitire”, “Starea poeziei” (selecţie de autor). A fost laureat, în 1975, al Premiului “Gottfried von Herder”, iar în 1977 scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la “Premiul Nobel pentru Literatură”. A fost nominalizat alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul a fost însă, atunci, poetul grec Odysseas Elytis.
    S-au adăugat Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române, în 1978, pentru volumul “Opera Magna” şi Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaţional de poezie de la Struga în 1982.”

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu

  2. Stely said

    „60 de scriitori importanti nu au primit Premiul Nobel pentru Literatura, desi erau eligibili „…

    http://www.citate-celebre-cogito.ro/premiul-nobel-pentru-literatura/

    P.S.Ce i-a lipsit lui Nichita cel Bun sa obtina premiul cel Mare (nu) este usor de intuit daca (nu) esti tu insuti talentat.

    Pai da, iata un motiv cat se poate de serios sa nu cunosc raspunsul . Prin urmare, astept cuminte sa aflu de la cel/ cei talentati . 🙂

  3. Stely said

    A murit scriitorul maghiar Imre Kertész, distins cu premiul Nobel pentru Literatură în anul 2002. Imre Kertész rămâne în memoria cititorilor mai ales ca unul dintre marii cronicari ai Holocaustului, în primul rând prin romanul său de debut „Fără destin“, publicat în 1975.

    La varsta de 14 ani a fost deportat in lagarele naziste de exterminare (Buchenwald, Auschwitz), de unde a revenit in 1945. In 1948 si-a dat bacalaureatul la Budapesta, apoi, intre 1948 si 1950, a colaborat cu articole la doua dintre cele mai importante ziare din capitala Ungariei. Intre 1951 si 1953, a lucrat ca muncitor necalificat; incepand din 1953, si-a castigat „painea cea de toate zilele“ ca scriitor si traducator liber-profesionist. Kertész a tradus din operele lui Elias Canetti, Sigmund Freud, Hugo von Hofmannsthal, Friedrich Nietzsche, Joseph Roth, Arthur Schnitzler, Ludwig Wittgenstein, dar si din operele autorilor moderni austrieci si germani.

    Cartile sale au fost traduse in aproape toate limbile lumii. A obtinut un numar impresionant de premii, dintre care: Premiul Jozsef Attila (l 989), Premiul Orley (1990), Premiul Fundatiei Soros (1992, 1995), Premiul Literar de la Brandenburg (1995), Premiul Marai Sandor (1996), Leipziger Literaturpreis fur die europaische Verstandigung (1997), Premiul Friedrich Gundolf (1997), Premiul Jeanette Schocken (1997), Premiul Kossuth (1997), Premiul Herder (2000), Premiul Hans Sahl (2002). În 2002, Academia Regală din Suedia i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură.

    Citeste mai mult: adev.ro/o4wa59

  4. Stely said

    Intrucat a trecut ora(12:00) cand ziua pacalelilor se declara incheiata , constat ca „urmarea „topicului ce o asteptam cu nerabdare, pe 1Aprile, nu a venit. Asadar( eu ) ma declar acum si aici deja pacalita. 😦 Nu stiu insa de ce „pacaleala ” facuta de Dl Goe (cine altcineva ?) ma intristeaza . :roll : Altadata topicele dedicate zilei de 1Aprilie abundau de pacaleli haioase si de umor spumos -umor ce avea darul sa descreteasca fruntile multor vizitatori ai Arcei lui Goe, dar si unora dintre asa zisilor, prieteni dusmanosi.

    Iata , spre exemplificare :

    Ei, ce frumos era pe vremuri de 1 Aprilie. Sarbatoare nu gluma. Anul asta insa nu. Si nu. Toata lumea, dar absolut toata lumea care simpatizandu-l in mod extrem pe dl.Goe avea de gand sa-l pacaleasca (lume nu gluma) s-a grabit. Cu totii m-au pacalit in avans, asa ca sa fie siguri ca n-o sa ramân nepacalit… Mai intai m-a tradus Mitza, Mitza, a opta oara, cel mai sacru amor al meu, fidela mea „amanta” literara, al carei pår zici ca-i facut cu fierul, dar nu d-le, e natur. A intrat la banuieli grele, m-a urmarit prin bloguri straine (dar unde n-a venit dupa mine), si-a identificat rivalele potentiale si le-a sinucis pe rând aruncandu-le vitrion in ochi pe unde le prindea, pe CMM, pe Stely, pe Maria si chiar si pe Isabel Allende… apoi mi-a turnat o revulutie ca pe la noi, pe la Ploiesti (ca-i si dânsa fiica amarnicå, dân popor), mi-a tras un perdaf de fata cu colegii dumneaei de birou, apoi si-a luat jucariile erotice si-dusa a fost, lasandu-ma sedus si abandonat. S-a intors in urbea ei natala, iar pe mine m-a bagat la moderare scotzându-ma din inima si din blogroll. Dramele Parisului cate au iesit pana acuma sunt moft pe langa ce-am simtit eu pacalit intr-un asa hal fara de hal. Zici ca-i crima pasionala in toata regula. Aiurea. Mitza, Mitza a opta minune a lumii e doar un (foarte simplu) animal politic, care a simtit nevoia imperioasa sa fie alaturi de cei din masa poprului (stii, masa – sufragiu, apropo de alegerile de asta toamna). Pacaleala Mitzii e o simpla executie politica, pac la Razboiu, rece si fara sentiment… Mitzo, Mitzo, dar chiar nu mai puteai astepta pana azi, de 1 Aprilie cand se deschide gradina de la Iunion? Mergeam si noi amandoi, serveam un mic si o bere de ziua mea (plateam eu) si ma pacaleai grandios de fata cu toti musterii, facandu-mi cadou de ziua mea, o pereche de papuci. Papuci de bei/zadea. Aia da taina, aia pacaleala, aia zi de 1 Aprilie… Asa… am ramas mofluz in avans si pana sa vina 1 Aprilie am apucat sa ma consolez, fiind gata sa-mi refac viata.

    Aici o replica convingatoare ..

    Mitzaa Biciclista said
    aprilie 3, 2013 la 10:26 pm

    Pentru că textul mi-a stârnit râsul la lacrimi, aducându-mi aminte că o glumă bună trebuie gustată, am să mă strădui să nu mai fiu încăpăţânată în ceea ce vă priveşte. Dar nu vă pot promite mai mult. Animalul politic din mine nu e dispus la negociere atunci când preroraţia altuia, în ceea ce mă priveşte(şi nu doar pe mine), nu dă dovadă de condescendenţă, depăşind raţiunea mânat, mai degrabă, de orgoliu.

    https://arcaluigoe.wordpress.com/2013/04/01/1-aprilie-se-intoarce-in-tarile-calme/

    P.S. Aici alt mod haios de a celebra ziua de 1Aprilie .

    Si totusi n-am ramas chiar nepacalit pe ziua de azi, iar 1 Aprilie isi regaseste macar un pic din gloria de odinioara. Pacaleala imi vine de la Hanul Muschetarilor care si-a avut azi – 1 Aprilie – inaugurarea, fixandu-si astfel ziua de nastere. Prin urmare, incepand de anul acesta, dl.Goe (nascut, dupa cum se stie, fix pe 1 Aprilie 1900) nu mai are monopolul aniversarilor buclucase si al farselor autorizate. Ce pot sa zic? Le spun la multi ani si mult succes in HUVACA.

    PPS . Iata , dar, ca azi este zi de sarbatoare la Hanul Muschetarilor .Pai, daca este asa (ramane de vazut, totusi) le transmit pe aceasta cale ,” la multi ani ” si felicitari pentru reinvierea atmosferei vesele de odinioara . Ma gandesc ca o mica -mare contributie o are un anume „musafir ” (NM) care pare ca si-a gasit un loc (mai) potrivit pentru petrecerea placuta a timpului …

  5. Stely said

    A, si am uitat sa spun ca azi, de 1Aprilie, am pierdut si un pariu . Acum ce sa fac ? Ma declar si pacalita, dar si pagubita . Nu -i nimic grav, insa…

    • Dl.Goe said

      Aaaaa, ati uitat sa spuneti ce ati pariat, pe ce ati pariat, cu cine ati pariat… si de ce ar fi pariul acesta on topic… Uitare pe toata linia.


      Poate ca intr-adevar ar fi foarte, foarte potrivit daca premiul Nobel pentru literatura s-ar acorda in fiecare an numai si numai de 1 Aprilie. Astfel ar creste enorm sansele sa ajunga la vreun scriitor din Romania (unionist sau ne).

      • Stely said

        Eiii , pariul nu are prea mare importanta, iar paguba este doar simbolica . Cu cine am pariat? Pai cred ca stiti . Pariul a fost da, on topic. Dupa cum spuneam, asteptam acea continuare a topicului” din numarul trecut”. Am pariat ca va veni. A venit dar, neavand consistenta promisa, am considerat a fi o pacaleala de 1Aprile . Prin urmare, daca-i vorba de „uitare pe toata linia ” hai sa vedem cine este uitucul cel mai mare, si drept urmare sa-l declaram (pentru anul viitor) de comun acord, numai de 1Aprilie, candidatul cu sanse mari la Premiul Nobel pentru Literatura. Eu il declar pe Dl Goe . Sigur !! 🙂

        P.S. Ce va pasa , pe d-voastra nu v-a pacalit( deocamdata ) Djokovic . Ati castigat si pariul, cred. Ce bine o fi sa -ti privesti favoritul jucand frumos, fara sa fii cu sufletul la gura si sa resimti gustul amar al esecului zile intregi(!) Nu mi-a trecut nici acum …si cate alte care s-au tot adunat . 😦

  6. Dl.Goe said

    Traieste clipa, ucigand-o.

    • Stely said

      Marele vagabond al unei metafizici imbatranite: Pasiunea lui Emil Cioran

      A fost, nu ma indoiesc, cel mai central european intelectual roman (dar si francez) al veacului XX. A trait o existenta sub zodia utopiei, a dilemelor identitare si a nevrozelor politice. Nascut la Răşinari in urma cu o suta de ani, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A detestat orice schematism descarnat,orice formula filosofica inghetata, s-a indoit de toate precum si de el insusi. A trait sub semnul disperarii, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios, gelos si adeseori irascibil, caruia s-a obstinat sa-i azvarle mereu manusa unui dispret infrigurat. A fost indragostit de neant, se simtea bine doar in acel deşert al melancoliei cotropitoare caruia ii putem spune geniul inadaptarii ori vocatia de a fi mereu impotriva si mereu dezradacinat, Emil cel fara-de tara, Emil cel fara-de-casa (Heimatslosigkeit). A fost marele vagabond al unei metafizici imbatranite.

      http://www.contributors.ro/cultura/infrigurata-disperare-pasiunea-lui-emil-cioran/

  7. Stely said

  8. Stely said

    „Eu cred ca, Dumnezeu …

    …prefera ” orice locsur de pe Pământ , dar oamenii vor sa-l intalneasca intr-un loc anume pregatit pentru El . Da, cred si eu ca, acum, nu era neaparat nevoie de o constructie megalomana pentru „Mantuirea neamului”. Dar, daca este 100% romanesc , poate … 🙂 D-voastra, ce credeti ?

    http://www.napocanews.ro/2016/01/catedrala-mantuirii-neamului-un-proiect-100-romanesc.html

    • arcaluigoe said

      Cu putina buna-vointa (din partea lui Dumnezeu (?)) s-ar putea constata ca semnificatiile care incaraca metafora „lemnului si a spatiilor mici” transcend cu mult intentiile si asteptarile artistilor care au propus-o. Cum-necum, „formula” respectiva (ce-i include firesc si pe ei, pe muritorii notorii care i-au dat trup in lume) este incarcata de dumnezeire. Chiar daca in „iRealitate”, preferintele lui Dumnezeu sunt mult mai vaste, a-tot-cuprinzatoare, din postura sa de a-tot-puternic si a-tot-creator, totusi, in mod evident, Dumnezeu are o mare slabiciune pentru lemn si spatiile mici, o biserica (dintr-un lemn), o arca, un sicriu, o caseta cu cenusa… piese intr-o Matriosa infinita, verigi ale unui lant nesafarsit, care leaga Nimicul de Tot si Totul de Nimic. In fapt „preferand” Totul, Dumnezeu (nu) „prefera” Nimic. Si asta, inca, dintr-o data, deodata. Desigur ca, fiind a-tot-puternic, Dumnezeu, a-tot-creator, creaza toate „lucrurile”… pe care le… prefera… Dumnezu este, fiind, si a-tot-voitor. Cu voia lui Dumnezeu, carcotasii se pot intreba (pe buna dreptate) ce se intampla cu multimea nenumarabila a lucrurilor inexistente, a celor pe care Dumnezeu nu le creaza, pe care nu le-a creat si nu le va crea vreodata. Dar oare „exista” asa ceva? Lucruri inexistente (in veci)? Poate ca nu. Poate ca Totul (adica chiar Totul, Orice, Oricat, Oriunde) exista, Universul fiind Absoulut plin, infinit dens, precum multimea infinitului nenumarabil al numerelor reale (dimpreuna cu cea a celor imaginare). Intre acest soi de Univers (absolut plin) si cel opus – cel absolut gol (universul neantic al absentei Absolute, al Neantului, al Nimicului generalizat, netulburat de nicio existenta, cat de mica), neexistad practic nicio diferenta, „Totul” neputand fi (altceva) decat „Nimic” si viceversa. Viceversa. Abilitatea noastra dumnezeiasca de a ne focaliza pe fragmente mici, de a percepe (abuziv) „parti” din Marele Intreg (Tot) si in egala masura de a vedea „umbre” in Marele Adanc (Nimic), este un dar (de la El, chiar „existenta” in sine; o fi mult? o fi putin? cine stie?), ca sa nu ne plictisim prea tare, o iluzie, un drog, un alcool. Existam cata vreme suntem in stare sa ne amagim. Existenta este doar o mica betie, virtuala, infinitesimal mica, un epsilon acolo, ca si inexistent. Daca prin absurd (ca altfel nici n-am avea cum) am putea accede la fructul din Arborele Cunoasterii, si am „vedea” toate cele ce exista si co-exista, in infinitatea Universurilor asa-zis paralele, si am realiza ca multimea nenumarabila a lucrurilor (asa-zis) inexistente, este in fapt o multime vida, cå densitatea „materiei” si a „evenimentelor” in (asa-zisul) spatiu-timp este infinita, cå acum, aici, simultan, exista si co-exista, absolut tot (tot ceea ce vedem, constatam, dar si tot ce nu vedem dar ne putem imagina/visa/delira, dar si mai departe, mult mai departe, dincolo de limitele precare ale imaginatiei si intuitiilor noastre), atunci… am inceta brusc sa existam, dimpreuna cu Universul si cu Dumnezeu. Asa am scurtcircuita Totul cu Nimicul, si am anula diferentele dintre cele doua fete ale aceluiasi unu/zero. Chiar daca nascandu-ne si murind (prefacandu-ne ca mai (si) facem si câte alt-Ceva, intre timp, prin spatiu) reproducem la scara mica unitatea Totului cu Nimicul, totusi, iluzia (salutara) ramane. Inexistenta salveaza existenta. Si viceversa. Chiar daca totul (nu) este decat o iluzie, tot existentå se cheamå. Care va sa zicå cå ceva exista: iluzia. Sa ne bucuram asadar. Sa ne bucuram ca traim aceasta iluzie a traririi. Sa traim (asa dar, sau asa dar) „bucuria de a fi”. Cå daca ne-am destepta/trezi/scula, abia atunci am trai… tristetea de a nu (mai) fi. Somn usor. Tuturor.

      Prin urmare, da, revenind in context, la problema, Dumnezeu intr-adevar, preferå lemnul si spatiile mici, cât si pe cei 33 de apostoli ai acestei metafore. Acuma noi stim ca la fel de adevarat este ca Dumnezeu (a-tot-voitorul) prefera betonul si spatiile largi, dar intrucat nu se gasesc niste apostoli potriviti sa dea trup unei metafore pe masura, treaba asta ramine ca dracu. Cei care-i injura pe cei 33 sunt niste dobitoci incomensurabili si cu elena udrea 13, niste frustrati minori, invaluiti de greata existentiala dar incapabili sa inteleaga de unde le vine, toti, atinsi de mania grandorii, imaginadu-si ca ar fi insarcinati (gravizi in luna a treia) cu povara creatiei (creaza zgomote numite de ei idei). Ei dar… ca tragi-comedia mioritica sa aiba substanta si sa fie absoluta, era necesar (in accord cu normele literare in vigoare) sa existe si Iuda. In cazul de fata Iuda (un las) se numeste Grigore Lese. Sa ne lese. Nu se putea altfel. Nu putea fi niciunul dintre ceilalti 32. Parerea mea ar fi sa-l scoata dracului din video-clip si sa bage pe altcineva. Cu greu ma abtin (din smerenie) sa mentionez cateva nume potrivite ca inlocuitori de Lese in metafora lemnului si a spatiilor mici si foarte mici, tinzand spre zero.🙂

      *

      • Dl.Goe said

        Uneori ma confrunt cu pornirea bizara de a comenta articole (ale autorilor) sau comentarii (ale vizitatorilor) in Dilema Veche. Dar nu pot, pentru ca nu am „cont” si nici nu vreau sa-mi fac. Vreau sa postez dar nu vreau sa-mi fac cont. Vreau sa raman anonim in public. Ce-o fi asta? Dilema sau paradox? Din aceasta dilema paradoxala n-oi putea iesi. Mai bine sa ma com-plac… Ca daca nu eu, atunci cine?

      • d'Artagnan said

        Acuma, și daca făcea Dumnezeu arca lui Noe din beton, ar fi fost niște mici probleme…

        • Dl.Goe said

          Presupun cå in metafora pe care o propuneti,, Dilema Veche ar fi Arca lui Noe, iar Andrei Plesu ar fi Dumnezeu… in rolul Noe fiind distribuit cand Mircea Vasilescu cand Sever Voinescu…

        • Dl.Goe said

          Graba strica treaba chiar si cand festina lente. Bag seama cu o intarziere de 3 secunde ca mesjul propus se refera la comentariul despre preferinta lui Dumnezeu pentru „lemn si a spatii mici” si nu la cel despre paradoxul dilemei vechi. In sfarsit… De unde se poate deduce ca Dumnezeu tot a folosit betonul… la construirea turnului Babel…

          • d'Artagnan said

            🙂 Nici măcar…acolo a folosit carămizi și smoală…Pe care, evident, le preferă și pe ele.
            Așa cum preferă și betonul, e drept, cu o întârziere de câteva mii (?!) de ani.
            P.S. Cinstit vorbind, pe aici, pe la români, observ că Dumnezeu a preferat chirpiciul, adică, pentru cine nu cunoaște, un amestec de lut, paie și băligar de cal și care este uscat la soare.

          • Stely said

            ”Preţuieşte în viaţă lucrurile mici, căci o lumânare va reuşi ceea ce soarele nu va putea niciodată: să lumineze în întuneric”(LEONARDO DA VINCI)

          • Dl.Goe said

            A) Chirpici? Zice-se ca este un foarte bun izolant… termic, fonic… Plus ca este ecologic, feng shui si ieftin ca braga. La naiba cu casele astea scumpe… facute din materiale toxice, care strica echilibrul omului cu sine insusi si cu restul universului. Intr-o vila de chirpici se pot scrie la fel de bine romane demne de premiul Nobel, daca o avea cine sa le scrie… ca si intr-un palat de… poliflorura de vinil de exemplu…

            S) Probabil ca traducerea din italiana lasa de dorit (caci na acuma, chiar si soarele lumineaza in intuneric, anulandu-l, dar numai ziua, nu si noaptea) dar pana la urma orice cititor bineintentionat poate intelege si aprecia cum se cuvine indemnul lui Da Vinci. In plus acelasi cititor poate extinde invatatura pentru toate micile luminite, cum ar fi stelutele de pe cer, care, le fel precum niste lumânåri, stralumineaza cerul, la adapostul intunericului noptii. Probabil ca daca Pamantul ar fi fost o plasat intr-un sistem cu mai multi sori astfel incat sa fi fost perpetuu ziua (ceea ce ar fi facut stelele sa fie invizibile), cunostintele noastre de astronomie ar fi fost azi, mult mai inapoiate, cu mii si mii de ani. Greu ne-ar fi trecut prin cap sa sondam cerul si adancimea Universului. Edison n-ar mai fi inventat becul. Hubble n-ar fi aflat de dilatarea universului si probabil ca nici Einstein n-ar mai fi facut mare brânzå. Fara noapte am fi fost prosti ca noaptea.

          • d'Artagnan said

            Și fără licurici. Mari și mici.

          • Dl.Goe said

            Asta cu licuricii e un fitil… Si nu un fitil de lampa… ci… Am impresia ca va tenteaza mai mult meseria de artificier decat cea de muschetar… Cel putin cand mergeti in „Vizita”. Asadar: avem fitil, avem lumanare aprinsa… Dar explozibil avem? Ce parere aveti de dom’ primar Marian Munteanu? Sau mai bine sa n-aveti nicio parere cå cu Coriolan Draganescu nu se castiga niciun Nobel. Nici macar cu Triumful Talentului.

          • Stely said

            Pai da … acelasi cititor poate extinde invatatura…. cu altfel citate despre lumina. 🙂

            Lumina este într-adevăr foarte bătrână,
            căci ea se află în univesul nostru
            încă din noaptea timpurilor .
            Dar, în acea beznă neagră unde încă
            nu existau fotoni, cum putea oare universul
            să se vadă pe el însusi ?

            Perversitatea orbitoare a stelelor:
            să ascundă evidenţa invizibilului.

            Dacă lumina ar putea visa,
            care ar fi cel mai mare vis al ei ? Să vadă.

            Teoreme poetice -Basarab Nicolescu.

          • Stely said

            Sau la citatul de aici…
            Viaţa noastră este făcută din morţile celorlalţi.(Leonardo da Vinci)
            …”acelasi cititor” vine cu altfel de citate despre „moarte si viata”. iata :

            De ce eminenţa morţii
            ascunde într-atâta eminenţa vieţii?

            Izvorul vieţii este Viaţa,
            Iar izvorul morţii este Moartea .
            De aceea Viaţa începe
            acolo unde se sfârşeşte viaţa.

            Basarab Nicolescu .

  9. Stely said

    Gândul ca nu am fost tocmai inspirata cu mica mea interventie la ineditul video-clip,al trupei Taxi, nu mi-a dat pace toata ziua. Pin urmare , gasind de cuviinta ca trebuie sa gasesc o solutie pentru imbunatatire , am venit pregatita sa repar, cat de cat, ceva.
    Acum , insa, ceea ce aveam eu de adaugat este si mai inadecavat . Ma simt , deci, nevoita sa amân „îmbunătătirea” pentru altadata . Sau poate niciodata. Ar fi o mare indrazneala sa mai pun sub acest comentariu, atat de frumos si generos, altceva creat de mintea mea de profan literar si nu numai.

    P.S. A, totusi, am alta solutie… salvatoare ! Am gasit doua citate. 🙂

    Aici unul :

    Logica divină este prin definiţie a-logică
    si locul unde se aflăDumnezeu
    este prin definitie u-topic .
    Acesta este, probabil , motivul pentru care
    cele trei postulate ale fizicii moderne
    sunt a-logice si u-topice.

    Teoreme poetice-Basarab Nicolescu

    Iar aici inca unul, furat de pe facebook :

    Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală și nu jignește credința nimănui. Nu e o poziționare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanți sunt creștini ortodocși, ca și mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găsește în Catedrală din cauza spațiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică și nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington. Lemnul și spațiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimității actului de credință. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există și în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres și literal. Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelență) și nu la unul tăios ideologic. În ceea ce mă privește, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin și prostește din neînțelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan).
    Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated al unui cântecel și masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului.

    Mircea Cartarescu .
    _________________________________________________

  10. Stely said

    • Dl.Goe said

      Ce dragutz! Aduce cu planeta ou (!?). Si-apoi sa ne trezim in dimineti cu sageti de cocori si sa respiram aer curat, Sa respiram calm si prospetime… Caci si poluårile sunt de multe feluri, care mai grosiere, care mai subtile.😦 Iar cei care polueaza ar trebui sa nu mai polueze. Sa nu mai polueze. Chiar si desertul, prafuitul desert, ar trebui ocolit, ocrotit si conservat, iar nu poluat cu cutii de conserve. Ce o fi asa de complicat de priceput? Mai ales ca sunt atatea depozite de deseuri care le-ar primi cu draga inima, ba chiar ar oferi in schimb cate o ciorba de stevie.

  11. Stely said

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: