1 Aprilie (pe stil nou)
Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2016
Se vehiculeaza stirea bomba ca America ar intentiona sa mute arsenalul de arme nucleare din Turcia la Deveselu. Este desigur o stire falsa. In realitate arsenalul respectiv urmeaza sa fie mutat la Caracal, in apropiere de Scornicesti. Reamintim aspirantilor ca si pe vremea lui Ceausescu aveai voie sa spui bancuri politice dar nu aveai voie sa le Scornicesti. Deasemenea asteptam cu mare nerabdare mutarea unei tiribombe de la Disneyland la Deveselu sau (macar) la Corabia, dar mai ales asteptam cu emotie reactiile analistilor din zonå si propunerile lor pentru solutionarea acestei crize geo-politice. Dupa Suleiman Magnificul urmeaza musai Michael the Brave. Aferim.
(b)Arca lui goE 
Dl.Goe said
Dragul meu (!?) aspir-ant, iti plang de mila. Trebuie sa fii (si tu) in mare confuzie (ca toata lumea). Despre ce naiba ai putea sa scrii capodopere… Ma rog, dupa cum bine se stie, capodoperele rasar din coliziunea neconditionata a autorilor geniali cu conditia umana („scârbosul factor uman” – J.P.
SartreBelmondo), cu conditia sa fi capabil a fi in stare sa alegi contextual local spatio-temporal potrivit pentru intrarea (din cotidian) in universal (Star gate). Din (ne)fericire in era noastra (al cincelea val; val dar si vål) exita mii si mii de „locuri” care se predind a fi calea, adevarul si viata, porti deschise dinspre profan spre sacru, pe care sunt invitati sa intre toti aspirantii de ocazie pentru a desavarsi capodopere. Majoritatea sunt false. Unele sunt atat de false incat nici macar n-ar trebui sa fie numite porti, fiind niste simple picturi pe ziduri sau pe garduri, asezonate cu luminite. Locuri de dat cu capul. Desigur ca cei cu capul foarte, foarte tare ar putea sparge astfel de pseudo-porti si, cu putin noroc, ar putea ajunge la izvoare literare foarte bogate, pline de miez (miezul lucrurilor – conflictele de conștiință ale omului părăsit în voia spaimei și singurătății – precum painea verde de graham). Daca simti intr-adevar ca esti tare (de cap) atunci te-as invita sa iei drumul Damascului, trecand prin Turcia rurala (observand obiceiurile de nunta la cangurii schiopi) si apoi prin Kurdistanul salbatic (impreuna cu fratele Karl Marx – Cel din „Adio Europa”), pentru a-l recupera din anonimat pe baietelul plin de sange si praf care a induiosat planeta in timp ce Moscova neaga orice implicare. Are potential pustiul. The Kid al lui Chaplin e mic copil pe langa arsenalul de blazare, resemnare si mai ales de nefireasca liniste, pace si acceptare senina (a ceea ce este / pe lume), pe care le degaja micul erou al ontologiei, in timp ce duios istoria trecea (brat la brat cu Putin, Erdogan si alti cativa, pe care nu-i mai numesc nu ca sa nu-ti dau mura-n gura ci ca sa nu te adancesc in confuzie). Stiu ca-ti place confuzia, ca esti un masochist in materie de confuzie (mai ceva decat formatorii de o opinie), dar noi dl.Goe, ramanem la acest capitol un sadic stoic ce refuza sa-l schingiuie pe masochist. Noi suntem pentru limpezimi.Dar in fine sa nu deviem… prea tare. Calatorului ii sade bine cu drumul. Inclusiv cu drumul Damascului, al Bagdadului (si el e emirul), al Berlinului (Angela merge mai aproape), al Parisului si/sau al Pristinei la Rio (Rioooooo Lobo & Potomac, mac) … al Qaeda si al Capone. Daca totusi nu ai nici cap atat de tare si nici stomac pe masura pentru a scrie fictiune pe marginea crudei realitati a istoriei post-mderne si contemporane, deh, noi unul te intelegem. Scrie si tu mici eseri despre tentatia binelui si a raului. Asa in general. Poti chiar compune momente si schite despre oameni care cedeaza ispitei de a face bine si/sau rau altora, nu pentru ca n-ar fi avand incotro (desi nici tragismul acestor cazuri ale inexorabilitatii maligne nu-i tocmai de neglijat), ci pentru ca (aprent, desigur doar apparent), vor fi decis sa cedeze voit, controlat, impulsului launtric de a face cuiva un bine sau un rau. Faptul de a detine (discretionar !) puterea de a face un bine sau un rau, fara a-ti asuma niciun risc previzibil, poate fi un stimulant fantastic pentru oportunisti. Uite un punct de plecare: Un hot a spart o casa, a baut o sticla de rom si a adormit pe canapea… Umarea? De aici incolo ar fi treaba ta, in context introspectiv. Intra in pielea celui/celei venit/a acasa si care (ca o Ironie a sorti la Baia de aburi; Nu uita sa le vizionezi si pe astea AICI) då peste un strain beat adormit in patul sau (mai mult sau mai putin con-jugal). O ocazie unica sa omori pe cineva lipsit de aparare, un anonim insignifint (o pierdere nula pentru omenire), pretinzand fara probleme ca ai fost in legitima aparare in lupta cu un talhar la tine in casa. Poti rata o asemenea ocazie? Cum de nu i-o fi oferit Fyodor Mikhailovich lui Rodion Romanovich aceasta sansa? Sau si viceversa, o doamna induiosata, care-i ofera intrusului mancare, bani si (in cele din urma) o partida de sex salbatic, de neuitat si fara pretentii (ca sa aiba Omul – cu O mare – de ce-si aduce aminte), pentru a se intoarce apoi inapoi in viata ei anodina de gospodina, casnica si sotie fidela, mama a doi-trei copii dintre care unul autist. Haide mai aspirantule ca daca mai insist mult oferindu-ti detalii dupa detalii te pomenesti ca dupa ce-l iei (n.b. Premiul Nobel pentru literature) se vor gasi unii sa te acuze de palgiat dupa Arca lui Goe.
Mai bine stii ce? Ia scrie tu un eseu socio-psihologic care sa explice inexplicabilul. De ce se bucura de infinit mai multa atentie si pretuire din partea natiei Simona Halep decat Horia Tecau? De ce? Singurul lucru l-a care-l intrece Simona pe Horia este este suma de bani castigate. In rest nici vorba… Iar de patriotism si olimpism ce sa mai vorbim. Ai putea scrie eseul sub forma unui (pseudo)interviu imaginar cu Cristian si Tudor si Popescu sau chiar ca Paler cu Dumnezeu. Ce zici incerci?
ApreciazăApreciază