(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

1 Aprilie (pe stil vechi)

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2016

Nu ma cunosti. Nu m-ai cunoscut niciodata, desi am impartit totul. A doua poveste din cartea noastra. Erai atît de frumoasa. Ma gîndeam c-o sa pleci o sa pleci. Ce’mi place mie! Never let the truth spoil a good story. Femei cu degete subtiri. Femei cu pielea transparenta. Femei cu ochii mari si negri. Femei cu sanii grei si moi. Femei fumand pe un trotuar. Femei strangandu-si paru-n pumn. Femei razand. Femei plangand. Un documentar impresionant despre impactul devastator asupra mediului a cresterii animalelor in mod industrial (in special a bovinelor). Se-ntâmpla extrem de rar sa-i faca placere cuiva sa scrie un articol de blog pentru mine si despre mine. O pacienta din Sighisoara, bolnava de astm, a fotografiat perna înnegrita pe care a fost silita sa se culce în spital. Artmark a scos falsa fotografie a lui George Bacovia (despre care am scris AICI, in exclusivitate) din catalogul licitatiei ”Mari poeti romani”, programata sa inceapa in seara aceasta, de la orele 20.00. Ati aflat, desigur, despre multele cereri trimise din partea sectiilor de cercetare penala ale Ministerului Public, catre Senat si Camera Deputatilor, cereri de: arestare preventiva, începere a cercetarii penale, perchezitie etc. (numite mai jos cerere – cereri) avîndu-i ca subiecti pe unii membri ai Senatului, respectiv ai Camerei Deputatilor. Nu petrec nimic deosebit de Halloween. Si nu am nimic împotriva acestei sarbatori. Consider ca fiecare doarme asa cum îsi asterne si din acest motiv m-am gândit. Sabrina a dat ieri Evaluarea Nationala la Limba si Literatura Româna. a zicem ca vrei sa pleci în… Austria? Înseamna ca vei trece prin Ungaria. Sa zicem ca nu vrei amenda. Temperatura: -15 grade Celsius. Loc: Baragan, in the middle of nowhere. Vânt rece pe ruta Rusia-Ucraina de Sud-Bugeac. Temperatura resimtita: -20 grade Celsius. “I speak english, german, dutch, hungarian”, începu el discutia, cu un aer temator. „So, you are hungarian?” „Well”, ma privi cu un aer temator, „yes”. In care ne-am luat, iar, ba cu una, ba cu alta. Cetateanul român vine acasa si-l vede pe vecinul sau, Politicianul X, ca se pisa pe gradina sa de legume. Nu, nu-i beat. Ma refer la Politician. De fapt, si la Cetatean. Casatoria se încheie între barbat si femeie prin consimtamântul personal si liber al acestora. In toata istoria lumii o astfel de zi nu mai existase. Donald (D.A) Henderson muncise 12 ani pentru a atinge un obiectiv ce paruse palpabil de la prima vaccinare. Edward Jenner, cel care a facut prima vaccinare în 14 mai 1796. Si-a permis sa viseze la eradicarea variolei. Copil fiind nu trecea timpul. Totul mi se parea simplu. Si cum facui si liceul. Uite ca veni troleul. In armata ca sa plec. Si cu pusca sa petrec. Apoi imi luai si nevasta. Sa ne facem casa noastra. Perioada interbelica ne este în mare parte necunoscuta. Privitor la ea, suntem prizonierii a nenumarate clisee. Istoricii vorbesc despre un „razboi glorios” si o „mare unire”, care a succedat pacii de la Buftea… Stimata populatie vizitatoare, stiu ca vorbele mele n-au cine stie ce miez când n-ai citit cartea asta, nu toata, în cazul de fata importanta e doar povestea mea fara pereche*, desi se cheama „Revelion cu scaunel si pisica”. Aici va puteti exprima solidaritatea cu bloggerul Dan Badea, al carui blog a fost eliminat de pe platforma Blogger Google la cererea patronatul ziarului CURENTUL. 12 mai 2008 – Cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter în China, provincia Sichuan. La o luna de la catastrofa, autoritatile estimeaza în jur de 28.000 morti. Disparutii înca nedescoperiti nu se mai pot afla în viata dupa atâta vreme. Martori oculari declara ca au observat lumini ciudate pe cer înainte cu câteva minute de începerea seismului. Doar cei care nu cunosc subtilitatile juridice, detaliile Justitiei si cei mânati poate de prea multe orgolii s-au învolburat mai mult decât era cazul în aceste saptamâni. Iar zbuciumul, freamatul si vuietul au fost pe masura. Aud din ce în ce mai des în jurul meu întrebari legate de drumul pe care suntem. De ce am ajuns aici? Ce e de facut? Am tot scris, chiar si pe blog. … în rubrica „Povesti suprapuse” a revistei Dilema veche (editia din 30 iunie a.c.), prof. Adrian Cioroianu îi trimite o scrisoare deschisa dlui Vladimir Tismaneanu, în contextul recentului scandal iscat de anumite declaratii ale presedintelui Traian. A treia serie cu panda si maestri ai kung fu-ului este o animatie efervescenta, capabila sa binedispuna toate categoriile de cinefili. Bun, mi-am spus, nu pot eu sa vad atmosfera din launtru dar de afara tot reusesc eu sa obtin ceva material. Si daca o fi vreun cordon de la vreo firma de paza, asta e!, nu-i nimic ca-s aproape de casa. Pe vremea când n-avea nici jumatate din vârsta ei de acum (saizeci si unu de ani, pe care i-a împlinit la 19 martie 2011), si era atât de frumoasa, încât la Brigitte Bardot te puteai uita, dar la dânsa – ba, Carolina Ilica, impresionata de curtea neobosita (usor parodica) pe care i-o faceam, mi-a promis solemn: – Alex, voi fi a ta. Dar numai daca slabesti. Apartin, vreau-nu vreau, unei generatii demodate. Mi-e frica de prea multe noutati, sunt suspicios fata de puzderia de gadget-uri care ies pe piata zi de zi, nu simt lipsa IPad-ului, caut cea mai simpla versiune de telefon mobil. ,,Se pare ca universul functioneaza cu o eficacitate incredibila fara cea mai mica pierdere. Atunci când pun un picior în fata celuilalt nu pot sa cred ca una din preocuparile lui Dumnezeu este sa aiba grija sa nu cad, nu este nici grija Inteligentei Superioare, este a mea. Am fost programat genetic sa învat sa merg – aceasta este munca lui Dumnezeu. Acum regularitatea pasilor depinde numai de mine. ” J.S. Poezia (re)inventata într-o încapere clandestina. „Scriitura poemelor lui Virgil Mazilescu o aminteste pe aceea a avangardistilor antebelici si pe a lui Gellu Naum: saracia, daca nu chiar lipsa punctuatiei, aparenta incoerenta sintactica, bizarul si ilogicul.”(Nicolae Manolescu). Pe 31 august 2015, la ora 23:46, cu 14 minute înaintea încheierii perioadei de mercato, Raul de Tomas a fost cedat de Real Madrid la Cordoba, urmând ca andaluzii sa-i plateasca salariul timp de un sezon. NBR incepe sa inteleaga ca nu ne aflam foarte aproape de momentul in care economia se supraincalzeste. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Voiam sa cada Erdogan pentru ca intelectualitatea turca nu l-a vrut si nu l-a votat. Ponta, un amarât de plagiator ajuns premier sprijinit de masele inculte si asistate social îl sprijina pe Erdogan. Comparativ cu penultima editie de Shortsup din 2012 la care am participat, de data asta nu prea am cuvinte de lauda la adresa modului de organizare si nu o sa insist pe aspectul asta. Vlad Solopa participa in acest week-end la finala mondiala de baschet unu la unu, Red Bull King of the Rock. Aceasta are loc la Istanbul, iar jucatorul de la Gaz Metan Medias va cocura alaturi de cei mai buni 31 de jucatori de baschet de strada din lume. Poate ca e timpul sa ma întorc. Avem multe de povestit si a trecut un an (fara câteva zile) în care am crezut ca viata se îndreapta si fara literatura. Nu conteaza ca blogurile au cazut în desuetudine si au pierdut teren în fata frivolei Carti a Fetzelor. Unii dintre noi avem timp si dispozitie pentru depanat povesti. Suntem tentati, si asta-i oarecum firesc, sa scoatem în evidenta aspectele bune, functionale si frumoase ale Brasovului uitând ca acesta are destule puncte slabe din punct de vedere urbanistic, arhitectural si turistic. Poate nu-s asa de evidente, dar ele exista. Adio unei artiste de exceptie! A incetat din viata, la vârsta de 107 ani, pictorita Medi Wechsler Dinu. Impreuna cu sotul ei, poetul Stephane Roll (Gheorghe Dinu), Medi a trait intens experientele avangardei din România si nu doar de-acolo. Incersit. îmi vei sopti dulcegarii o viatza. Si ai disparut în ceata. Iubitule, sînt a ta pe vecie. Dispari din viata mea, cu tot cu poezie . E o floare care stie sa spuna daca mâine va fi vreo furtuna. De se-nchide, închide-te-n casa. Când se deschide mare, frumoasa, poti merge fara grija la coasa. Beserica adoratorilor LUI. phuu… ce rau îmi pare ca aseara am adormit uitîndu-ma la cartarescu vorbind despre solenoid, pe tvr2, cînd foarte bine puteam s-o fac uitîndu-ma la liiceanu, care era exzact în acele momente la orcan, povestind despre nu stiu ce. Asadar, pe 30 octombrie anul curent, într-una din acele bombe nenorocite, spoite odinioara cu eufemismul „discoteci” si azi cu cel de „cluburi”, în care obisnuieste sa se imbecilizeze „tineretul” (ferm convins, totusi, în prostia si incultura-i crase, ca „se distreaza”), sar în aer aproximativ 170 de cocalari (nu sunt la curent cu cifrele exacte, ca nu am stat sa caut). 32 mor, 136 sunt raniti, 88 în stare critica. In august 2014, Nita – Ciobanita venea de buna voie la mine in curte, dupa ce imi intinsese laba si imi facuse semn sa ii deschid poarta ca sa intre. Fusese cumplit de bolnava, timp de cinci zile, crezusem ca moare si am ajutat-o doar cu hrana; conserve pentru caini si ciocolata. D-le Nimeni in sfarsit si o veste buna pentru d-voastra. Dupa lupte seculare care au durat cateva saptamani, conul Dorin va baga in sfarsit in seama si va adreseaza si d-voastra un comentariu. Pentru ca am semnat o data o petitie de bun simt referitoare la oratul la Ciotat, primesc, din cînd în cînd, invitatia de a semna tot felul de alte petitii, unele vecine cu nerozia. Ultima m-a indispus pentru ca am simtit o manipulare stupida. Stapânul energiilor tipa. Zid în cadere. Cirese amare presarate între cer si pamânt. Sunetele amesteci decantezi apoi totul altfel. In 1868 Wilhelm Böing, din Hohenlimburg, linga Hagen in Sauerland a plecat in America, unde a infiintat o firma de lemne cu care a cistigat banuti frumosi. O parte din banuti au fost investiti in scoala lui fi-su la Yale. Acesta se apuca sa construiasca jahturi dar… descopera fascinatia aviatiei si se naste firma Boeing, care implineste 100 de ani. Week-end-ul trecut am dat o fuga pâna la mare, la Vadu. De obicei, dupa plaja si baie ne opream la cherhanaua lui Ionut pentru câte o portie de calcan proaspat prins si o butelca de vin alb de Murfatlar. Însa anul acesta nu a fost sa fie pentru ca stabilimentul a ars. Octombrie cald, cu ploaia–n hlamida mestecenilor in desfrunzire, ma cuibareste in fotoliu, alaturi de sufletul blanos birmanez si o carte aburinda al incantatorului Sergiu , Radu Sergiu Ruba : « O vara ce nu mai apune ». Imi pregatesc un ceai de iasomie si–mi caut zaharul cubic. Separat, facem siropul, din 1 kg de zahar si 2 pahare cu apa. Cand este legat, punem petalele, sa fiarba pana sunt moi si dulceta legata. Cu ceva vreme in urma vorbeam despre proiectul interbelic al Cetatii Universitare care urma sa fie construita in Bucuresti, in zona Eroilor – Grozavesti. Aceasta idee s-a materializat doar sub forma a doua cladiri: Casa de Cultura a Studentilor ”Universul” si Palatul Facultatii de Drept. In sfarsit s-a gandit cineva si la mine… singura si trista intr’o camera intunecoasa, umeda, rece si plina de detectoare de fum:/ Bine, exagerez. Mult. Dar tot urasc detectoarele de fum, mai ales cand e prea frig/prea cald la birou (si ai ucide sa nu deschizi geamul) Revista Presei – 1 aprilie. Ministrul Bostan moare de grija cartelelor, nu si a libertatilor. Buna dimineata intr-o zi de vineri, 1 aprilie. Platforma Politeia World inca nu este pe deplin functionala, asa ca pana la finalizarea reparatiilor de catre tehnician, revenim la vechiul blog. Luna aprilie va debuta cu o zi deosebit de calda, astfel ca temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 si 27 de grade. Declasatii care sustin ca „politia americana” este rasista si, implicit, ca merita sa i se întâmple ce i se întâmpla, sunt din categoria „diagrama e grea”: Pentru ca ce înseamna asta? Am vorbit, la solicitarea publicatiei Homeland Preparedness News din Statele Unite, despre Directiva privind combaterea terorismului, care se discuta în Parlamentul European, si despre pericolul terorismului, inclusiv al amenintarilor cu atacuri biologice sau chimice.

„”Si noi pe langa mama stand, demult uitaram jocul…„”

Bonus-uri:

În vreme ce Donald Trump spune prostie dupa prostie, despre Hillary Clinton se spun prostii dupa prostii. În vreme ce Hillary Clinton minte de rupe pamântul, despre Donald Trump ni se spune ca tot ce spune despre Hillary Clinton e o minciuna – ceea ce e o minciuna. În consecinta, la un post sau topic unde auctorul n-a editat nimic istoricul editarilor nu e mentionat niciun pic (ceea ce-ar trebui sa fie la mintea cocosului, fie el si un prichindel de cartoon chitic, daca de fapt n-ar fi un tembel gigantic).

55 răspunsuri to “1 Aprilie (pe stil vechi)”

  1. Dl.Goe said

    Contrar obiceiului sau de a perora martorilor subintelesi (aka-cititorii), astazi dl.Plesu, se deda cu voluptate monologului solitar. Domnia sa simte nevoia imperioasa (o ispita?) sa vorbeasca singur (sau el cu dânsul), cu voce tare, reusind in subsidiar, sa-i ignore (aparaent fara efort) pe potentialii gura-casca, aflati in postura de spectatori accidentali, martori fara voia lor la „a vietii simfonie”. Aflat asadar in adanca solitudine, dl. Plesu, se deda fara sfiala, banalizarii sfintelor taine, atacand intr-o maniera profana de liceean naiv (puber cazut prematur in patima metafizicii) problema liberului arbitru acordat Omului de catre Dumnezeu, El insusi in persoana. Acuma este greu de spus daca gestul sau este urmarea unei alegeri libere facuta fara nicio constrangere (alta decat vreo ispita diavoleasca) sau este rezultatul determinist, obtinut cauzal, sub presiunea inexorabila a unor cauze obiective (context, anturaj, obligatii, bagaj genetic, educatie, mediul social etc. Oare Vintila Mihailescu ce parere o avea?). Iata ce zice d-lui:

    Una dintre cele mai frumoase teme ale teologiei creștine este tema libertății acordate de Creator omului, așa încît din alcătuirea sa (gîndită „după chipul și asemănarea“ Autorului) să nu lipsească un atribut esențial: dreptul la alegere și inițiativă. Nu există „persoană“, în sens deplin, fără liber arbitru, fără autonomia deciziei și fără răspunderea propriilor decizii. Dumnezeu nu ne vrea „gata programați“, ființe teleghidate, care fac „ce trebuie“ pur și simplu pentru că nu au, în codul lor de fabricație, altă variantă. Dumnezeu nu vrea să dialogheze cu niște roboți, într-o lume „perfectă“ prin monotonie. Din punctul de vedere al Creatorului Atotputernic, această „concesie“ făcută libertății umane este un sacrificiu, o autolimitare. Un fel de a-Și atenua „atotputernicia“. Cu alte cuvinte, Dumnezeu renunță la ceva din „absolutitatea“ Sa, pentru a lăsa spațiu liber de manifestare creaturii Sale (incluzînd posibilitatea greșelii, a orgoliului și, la limită, a apostaziei). Dumnezeu lasă, deci, o șansă paradoxală derapajului, erorii, impurității, ne-iubirii, ne-credinței. Cîți suverani sînt capabili de așa ceva?

    De-aici încolo, mă văd însă năpăstuit de o sumedenie de întrebări. Nu sper să pricep „mecanismele“ strategiei divine, subtilitățile acțiunii dumnezeiești. Dar cu mintea mea omenească – un dar, totuși, al Celui de Sus – nu-mi pot reprima un comentariu, deși știu că risc să mă confrunt cu o grea și primejdioasă „piatră de poticnire“. Libertatea e – o știm și din experiența cotidiană a lumescului – o valoare greu de administrat. În rezumat, lucrurile stau astfel: dacă Dumnezeu hotărăște să dăruiască omului libertatea, atunci El trebuie să Se îngrijească de însuși temeiul libertății: alternativa. Ca să poată alege, omul trebuie să aibă dinainte, mereu, cel puțin două căi posibile. Dar asta e un fel de a spune că, pentru a stimula exercițiul libertății, Creatorul trebuie să „furnizeze“ și materia primă a căii greșite, varianta rea a opțiunii. Într-o lume care nu oferă decît soluții binecuvîntate, drumuri garantate, evoluții netede, nu prea ai de ales. A alege între două sau mai multe „bunătăți“, toate „preferabile“ în sine, nu mai are nimic de a face cu dramatismul opțiunii. Prin urmare, e musai să intre în scenă binele „deviat“, fals, înșelător. Adică răul. Să înțeleg, atunci, că, de dragul libertății nestingherite a creaturii Sale, Dumnezeu a consimțit la existența răului? Da, răspund teologii. Așa se și explică apariția răului pe pămînt. Ca să fie liber, omul trebuie să poată alege liber. Dar, ca să poată alege cu adevărat, trebuie să aibă și posibilitatea de a alege greșit. Iar cînd alege greșit instituie, prin proasta folosire a libertății sale, autoritatea răului. Răul nu e de la Dumnezeu. E de la oameni, de la uzul defectuos al capacității lor de a alege.

    Numai că lucrurile nu se opresc aici. Bun sau rău, „obiectul“ ales trebuie să fie atrăgător. Să-l aibă pe „vino-ncoa“, să seducă. Nu prea stai pe gînduri, nu „alegi“ cînd, de o parte, ai o zînă și, de cealaltă, o cotoroanță. Nimeni nu stă să delibereze, dacă nu e pervers, cînd are de ales între un vin bun și o infuzie de sare amară. De aceea, cînd Dumnezeu a luat hotărîrea să „promoveze“ libertatea, a fost „nevoit“ (dacă se poate spune așa) să se ocupe întrucîtva și de administrarea unei realități de maxim echivoc: ispita. Omul nu poate alege decît dacă cedează unei tentații. Iar alegerea lui e cu atît mai prețioasă cu cît se opune mai tenace unei tentații mai acute, mai perfid invadatoare. Dar cine pune pe lume asemenea tentații? Și mai ales cine pune în adîncul meu sensibilitatea impură pentru tentațiile rele? Răspunsul la îndemînă e: diavolul. Nu mă satisface. Pentru că atribuie diavolului o anvergură cvasi-egală cu a lui Dumnezeu. Cred, mai curînd, că și ispita vine tot de la Dumnezeu, ca jertfă de Sine în grija pentru funcționalitatea autentică a libertății omenești. „Accept să creez ființe și împrejurări atrăgătoare (chiar dacă ele comportă riscul rătăcirii) și, mai mult, accept să creez, în om, disponibilitatea de a aspira către ele și de a le savura. Altfel alegerile sale bune nu vor fi decît reflexe subînțelese, simplu instinct de conservare morală.“ Știu, e o îndrăzneală să pui vorbe în gura lui Dumnezeu. Dar ar fi o ipocrizie să nu spun ce cred (deocamdată). „Nu ne duce pe noi în ispită“ implică, oarecum, acest tip de situație, în care creatorul lucrează, mîntuitor, și prin „ispită“. Evident, termenul grecesc nu e atît de monocrom. „Peirasmos“ înseamnă ispită, dar și „probă“, „punere la încercare“, „confruntare cu limita proprie“. Iar Sfinții Părinți s-au străduit să explice că sensul acestui pasaj din Rugăciunea Domnească nu e „nu ne ispiti“, ci „apără-ne de căderea în ispită“. Eu rămîn, totuși, suspendat în tulburarea mea. Mă aflu, iată, într-o biserică, la un parastas. Dintr-odată, trece pe lîngă mine o doamnă atrăgătoare, a cărei pietate nu reușește să camufleze farmecul alcătuirii ei trupești. Mă uit păcătos. Apoi mi se face rușine. Sînt într-o biserică! Și încă la un parastas! Dar nu mă pot apăra de întrebarea: cine a creat aceste forme perfecte, această armonioasă apariție? Și, mai ales, cine a așezat în mine interesul pentru acest tip de reușită creaturală? De ce am ce vedea și de ce am ochi care să vadă? Dacă mi se spune că autorul întregii împrejurări e Satana, atunci intru în panică: îl credeam mai puțin puternic și mai puțin… talentat. Ca să nu mai spun că speram să nu-l văd umblînd vraiște prin sufletul meu și prin carnea mea, ca și cum ar fi la el acasă. Dacă acesta e prețul libertății mele, nu sînt sigur că sînt gata să-l plătesc…” – O „piatră de poticnire“ pe tema libertății.

    Acuma de, noi ce sa zicem? Atat l-am tot amanat pe bietul aspirant cu promisele sfaturi despre libertate, incat na acum, era firesc, statistic vorbind, ca pana la urma sa vina care va sa zica, alt-cineva, si sa tie o prelegere pe tentatnta tema a libertatii.

    Apreciază

  2. Interesantă trecere în revistă.
    Mă așteptam să fie și ilustrată. 😉
    Cu cât îi cunosc mai atent pe oameni, cu atât sunt mai uluitor de … uluitori.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Ah måi Gabriela, tu si aplecarea ta catre cunoasterea oamenilor. Cu cat devin mai „cunoscuti”, cu atat se constata ca oamenii ar merita mai degraba sa fie (doar) imaginati, nu (si) cunoscuti. 🙂

      P.S. necesarul de i-lustrare n-a reusit sa depaseasca lenea cumplita care-l domina pe dl.Goe (prin insasi natura sa literara). Nici macar pe aproape. Ne bazam in continuare pe imaginatia privitorului care (si asa) se scurge cu viteza luminii (care då privirea) in vid si care scurgere (ar) produce efecte Doppler-Fizeau greu de anticipat, distorsionand eventualele ilustrari.

      P.P.S. Interesanta trecere in revista, un instantaneu care a si trecut deja, precum stelele care maine vor compune constelatii mult diferite de cele vizibile astazi, urmarea sa ilustreze starea generala de gol si adormire a locurilor mentionate in blog-roll-ul Arcei. De mare mirare intamplarea ca tocmai blogul tau, prins in instantaneu, s-a gasit sa fie exceptia (care confirma regula?)… Eu filmam vulcani adormiti, si m-am trezit c-am prins in cadru inceputul unei noi eruptii a vulcanului Etna. De la Resita. Ma rog. Sa curga (s)lava. La blog.

      Apreciază

    • Dl.Goe said

      Mai esti aspirantå?

      Apreciază

    • Dl.Goe said

      Marti 19 iulie, Gabriela Savitsky: „Poate că e timpul să mă întorc. Avem multe de povestit și a trecut un an (fără câteva zile) în care am crezut că viața se îndreaptă și fără literatură.

      Nu contează ca blogurile au căzut în desuetudine și au pierdut teren în fața frivolei Cărți a Fețelor. Unii dintre noi avem timp și dispoziție pentru depănat povești.

      Pe mâine. Am zis să nu va iau nepregătiți.

      Azi, dl.Goe: Ce s-ar putea spune oare despre lungul drum al zilei de mâine catre azi? Lung? Ce zic eu lung? Nesfarsit. Nesfarsitul drum al zilei de mâine catre azi. Eh, oricum ceea ce se „petrece” mâine nu se intampla de fapt niciodata, pentru ca mereu tot ceea ce se intampla se intampla numai si numai azi. Acum. De-a pururi ziua cea de azi. Acum si Aici, ceea ce, intre noi fie vorba, este un pleonasm intrucat ACUM inseamna AICI si viceversa. Ceea ce nu-i ACUM nu-i AICI si ceea ce nu-i AICI (AICI? Pe Arca lui Goe?) nu-i ACUM. Big-Bangul (din ce in ce mai improbabil) s-a intamplat, daca s-o fi intamplat, tot azi, adica ca chiar se intampla. Acum. N-o fi Big dar e Bang. Iata un Bang (cam) vechi… Se intampla A cu M (A CI)

      Apreciază

    • Dl.Goe said

      Se pare ca pana la urma Gabriela s-a razgandit preferand sa-si faca in continuare veacul de singuratate pe macondiana insulå Elba resiteana, renuntand la ambitia unei intoarceri anuntate (pe care poate ca nici n-a premeditat-o realmente), anuntul sau publicitar (duplicitar?) fiind mai degraba menit sa faca un test al „spiritelor” care-i mai asculta blogul (mut ca lebåda)… In fine, ce voiam sa zic este ca m-am interesat. Si pe la case (mult) mai mari e cam la fel ca la noi in blogroll: blogurile nu mai sunt ce-au fost… O moda care a cam trecut si se stinge. Se instaleaza apatia, renuntarea, blazarea, abandonul la cam tot ce a insemnat blog de autor, de opinie, de creatie… Atat de mult se inmultisera „autorii” incat nu mai ramasesera „cititori” care sa le satisfaca vanitatea. Pe o seceta ca aceasta si pe o asa stare de diluare a comunicarii, pa si la revedere, adio si un praz verde, atenuare pe toata linia. S-a dat stingerea. Nici macar cei mari si tari prin topuri nu se mai omoara cu firea postand din ce in ce mai rar, pana cand intr-o zi nu vor mai posta deloc, ne avand ce (nu ca pana acum or fi avut ce) si mai ales ne mai avand cui. Singurele bloguri care au supravietit si o duc inca bine merci sunt cele din spitza zososianå, blogurile de (mini)stiri si de nisa, care furnizeaza plat(onic) informatii utile de interes zonal, local, de grup, fara a emite realmente opinii, fara a initia dezbateri, fara a invita la participare, reactii, adica bloguri de recreatie (nu de creatie), care presteaza simple servicii de livrare catre (niste) consumatori (grabiti). Ceea ce era normal sa se intample. IneXORabil.

      P.S. A-ti imagina ce se intampla cu cei scufundati in blazare dupa ce li se va fi refuzat gloria virtuala (huvachiana) poate fi insa un excelent izvor de inspiratie literara. Daca s-ar (mai) gasi (si) mijlocul de a-i smulge din mutenie si a-i face sa vorbeasca cu sinceritate despre experienta lor traumatica de aspirantii (de/pe) la blog, ei… ce de material valoros s-ar putea strange. Dar nu, nu se poate, caci incleierea in re-realitate este si contagioaså si incurabilå… ireversibilå.

      Apreciat de 1 persoană

      • Dl.Goe said

        Nici nu mai stii de unde sare ex-ceptia care con-firma re-gula. Amenintaile Gabrielei s-au dovedit apa de ploaie dar iata ca fara niciun avertisment s-a trezit din a-dormire con-ul Dorin. Un tai-fun la poalele vulcanului. Si prietenii (cei trei purcelusi) au raspuns in cor prezent la datorie. Dezideriu comentator pe veresie, plus fratele Anton-esey si cu Ontelus trei). In sfarsit petrecerea nu-i mare dar poate creste. Conul Dorin revine iarasi pe lume (in HUVACA) din postura de Lazar virtual care lazareste a cincea oara tot licariri. Tot pamflet scrie, tot politica discuta, tot mofluz se afla, tot ingandurat si tot impovarat de greutatile lumiii, doar ca de data asta, tineti-va bine, nu mai ia in discutia colectivului starea natiunii romane ci, pe cea a Americii. Se anunta neicusorule un foileton serios pe tema aledzeirlor din USA. Singura nota derutanta este ca conul Dorin (…americanul) isi scrie pamfletele tot in limba natala adica in limba romana fara accente dar cu diacritice, ceea ce spune multe despre publicul tinta si despre neajungerea conului Dorin in America, desi de plecat e deja plecat de ceva vreme, fiind putin dus inca din mileniul trecut. Asteptam cu nerabdare resurectia totala a conului Dorin cu un blog nou nout scris cursiv, exclusiv in limba americana, pe care sa-l inteleaga si poporul american, fiindu-i acesta d-lui public tinta si con-locuitor. S-o gasi si pe la americani vreun „Lucidul” sau altii asemenea care sa-l combata punct cu punt pe prea-mofluzul universal. Sa fie primit. Salve coane Dorine si succes la blogareala.

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Aspirantule tine-te bine ca-ti livrez marfa… a-ntâia, materie prima de calitate pentru opera de capodopera. Da-te de trei ori peste cap si (pre)fa-te intr-o instantiere polimorfica a lui Emil Cioran cu steroizi pentru a putea scrie cum se cuvine o romanea intitulata „Pe culmile penibilului”:

          I-auzi:

          De ziua lui Dorin Tudoran (noaptea)

          Exemplu de punct. Culminant:

          Cristian Teodorescu: Ți-ai închis blog-ul. Nu mai e nevoie de Dorin Tudoran în România sau ți s-a acrit să tot combați cu românii din țară?

          Dorin Tudoran: Am închis și contul de Facebook, am renunțat să scriu și pentru republica.ro. Fac în fiecare an o cură de ”deromânizare”, iluzionîndu-mă că voi reuși să pecetluiesc cîndva despărțirea. Am început să mă suspectez de ipocrizie: chiar îmi pasă mai mult de cele ce se întîmplă în România decît le pasă multora dintre cei care trăiesc în țară? De unde bănuiala, ca să nu-i zic tupeul, de a crede că, măcar uneori, văd mai limpede ce se întîmplă decît văd atîția alții care se află la “fața locului”? Totuși, Cristian, ce-ți veni cu întrebarea asta? Cînd a fost vreodată nevoie de mine în România, ca să folosești acest “nu mai”?” etc, etc, etc…

          P.S. A chibitza cu niste a-mici de mofluzie pe un blog moderat (rau de tot) inseamna ca-ti pasa de Romania, tårisoara natalå. Båi dar e plina lumea de patrioti. Numai unul si unul. Aspirantule citeste tot inter-viul. Este un monument al inadecvarii plenare, al råsparului egoului cu realitatea.Cristian Teodorescu merita toate felicitarile pentru modul siret (voluntar sau involuntar, nu conteaza) in care i-a dat apa la moara d-lui Goe Tudoran (aka conul Dorin) pentru a-l scoate din sine si pentru a-l face sa-si dea in petec in deplina libertate, fara nicio precautie.Mi-era tare teama ca la capitolul fanfaroni de epopee råmânea coråbianul fårå concurentå si cand colo ce sa vezi? Tudoran Redivivus. Iata acum ca aceasta pasare Phoenix (påsårica penix) renaste a cincea oara (fara surle si trambite) cu un blog nou (in matca veche, aceleasi sedimente tulburi). Conul Dorin, nemuritorul, a re-inviat. A-V-a oara. Adevarat a re-inviat. Ciocniti-va ouăle.

          P.P.S. Marturisesc ca mi-a fost o teama teribila ca retragerea din blogreala (retragerea de alataieri, de peste vara) a insul Dorin Tudoran, adolescentul ajuns la senectute, are o semnificatie sumbra; maturizarea persoanei, sfarsitul personajului. Slava domnului ca nu, nici vorba. Omul numai s-a odihnit putin. Acum s-a intors re-montat. Sa speram ca nu va fi doar asa o burå scurta cu apa de ploaie si ca prietenii (care stiu ce dar nu de ce) vor reusi sa-l cultive si sa-l men-tina activ la blog, pentru multa vreme de acum incolo, spre satisfactia feluritilor sai cititori (si) documentaristi care-l viziteaza discret facandu-i trafic pe Cerocratie.

          Apreciază

          • Dl.Goe said

            De unde se vede (nevazandu-se nimic) ca intr-adevar „intunericul se propaga cu viteza luminii„. In vid. Caci in vid, ooo, veritas.

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Preci-zare in anulare:

            Ce mai tura-vura, trebuie spus ca, dupa cum de altfel cu usurinta se putea banui, domnul Tudoran (aka conul Dorin, pamfletar amator) nu este aspirant la candidatura pentru premiul Nobel la litera-ture. Explicatia ar putea rezida lejer in acest (pre)text ex-tras din (con)text:

            C.T.: De ce, totuși, n-ai încercat în America o carieră literară, în engleză?
            D.T.: Mircea Eliade mărturisea că multă vreme a continuat să viseze în românește. La nașterea poeziei contribuie și o bună doză de vis. Așa cum fătul “crește și se dezvoltă în uter într-un sac amniotic ce conține lichidul amniotic, un lichid limpede și complet steril”, poezia crește și se dezvoltă ocrotită de o “placentă“. Cîndva, am început să visez și în engleză. Totuși, cînd recitesc un poem scris în engleză, îmi pare că miroase încă a plastic – ”Made in China” – și-l readuc la limba visului său. Nu poți ajunge unul dintre cei patru membri ai Executivului unei companii occidentale (n.b. Wow!) care operează în peste 100 de țări și rulează programe de sute și sute de milioane de dolari dedicînd nopți și zile doar literaturii.

            Adevaratii aspiranti pot invata enorm din astfel de (pre)texte. Mai multe n-as spune ca sa nu te influentez. 🙂

            P.S. Din pacate vad ca conul Dorin si cu pornirile pamfletare a lasat-o iarasi cam moale-n certocratie. S-o simti iarasi tradat de prieteni (care sunt prea apatici in comentarii). Parca vad ca se va lasa definitiv de blogareala a doua oara in acelasi an si a sasea oara „overall”. Ce sa zicem? Multe-nainte. Ca tot inainte era mai bine.

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Pare-se ca fu foc de paie, apa de ploaie. Elanul celei de-a cincea resurectii la blog (pe certocratia vesela) s-a evaporat ca si cand n-ar fi fost. Tradare sa fie, daca interesele bloggerului o cer, dar s-o stim si noi. Conul Dorin nu prea pare ca se regaseste. O fi realizat brusc c-a emigrat in tari straine si demult, si, odata cu dansul, s-au blazat din oficiu si ceilalti trei mofluji de serviciu si cu Dezideriu opt, care-i si intrece. Cica in America „sase” ar fi foarte speriat de „sapte”, fiindca seven ate nine. De unde rezulta ca seven is a six offender, ceea ce nu-i tocmai politically correct. Presupun ca de aici i se trage si conului Dorin blazarea. Ce sa zic?! Noua ne pare sincer rau sa vedem cum se scufunda-n blazare toti partenerii nostri de harjoane de odinioara, desi noi, dupa cum le-a fost (ne)voia obsesiva, i-am iertat de critici si comentarii, håt demult. Si? La ce le-a folosit? Ce s-a ales de dansii? Nimica.

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Stingerea elanurilor la blog(uri) este un fapt deopotriva intristator si amuzant, Atatea energii consumate in zadar pe altarul defularii personale ale fiecarui bloger venit sa se impuna lumii in contextul huvachian si inselator al libertatii de exprimare fara limite. Cat de previzible ar fi trebuit sa fie cresterea si descrestetea imperiilor personale ale omuletilor de la blog(uri). O moda care fuse, fuse si se duse. Masura in care a apus aceasta moda se oglindeste foarte bine in desuitudinea acestui banc ramas fara acum actualitate:

            La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:
            – Ce te aduce la biserica, Ioane?
            – Iaca, am venit sa ma spovedesc.
            – Nu-i nevoie, ti-am citit blogul…

            Dupa excesul anilor de defulare urmeaza, iarasi, recursul voluntar la refulare… in integrum… Pace voua bloggeri apusi (care de la apus, care de la rasarit). Pace voua trolli, trepadusi, comentatori. Pace noului plecat. Cu drag al vostru prea plecat, dl.Goe. 🙂

            Apreciază

  3. Dl.Goe said

    Draga aspirantule (måi dragå)… n-as putea sa-ti spun cu precizie de ce ti-l tot trimit la inaintare pe dl.Plesu (omul de gol) si ti-l tot livrez pe post de ilustru „caracter romanesc” (in dauna atator altor ilustri poate inca si mai ilustrativi). Nu stiu daca el insusi mi se vâra sub priviri, inadins, (via media la care s-ar afla intentia pe care o incumba „inadinsul” mai sus mentionat), ori eu am facut vreo fixatie, stand cu ochii pe dansul ca pe butelie, fara a avea o motivatie (suficient de) obiectiva, consistenta si coerenta. Cum-ne-cum, pe undeva s-a strecurat un exces care pare sa fie cauza care determina acest (d)efect pe Arca lui Goe. Promit sa nu mai fac. Sau macar sa ma straduiesc sa compensez (cumva) straduinta universului de a-l tot etala (in exces) pe omul Plesu prin viziunile sale. Lucrez la un atenuator de semnal. Pana atunci insa da-mi voie sa-ti mai fac o recomdare de lectura care tinteste catre tabuizarea tabloizarii fiduciare a d-lui Plesu, pe meleag. I-auzi ce zice dansul aici:

    Vinovăţia ca drept al omului

    Eee? Ce parere ai? Nu-i asa ca combate bine? Ca un comisar sovietic al poporului. Dar mai stilat nitzel (deh, are si dansul scoala Paltinisului la baza)… Care va sa zica ce sustine d-lui? Ce’ båi ia mai terminati cu drepturile omului (venetic) si cu multiculturalismul. Inhideti, deportati, anihilati, la gramada tot ce-i strain, diferit, musulman, islamic… Nu merge, care va sa zica, ma-ntelegi, cu precizia chirurgicala, noua ne trebuie o extirpare in masa, ca-n Rusia (Turcia). Sper sa nu vie d-lui acuma si sa-mi spuie ca n-am inteles noi bine, ca d-lui n-a zis, n-a dres si n-ar fi pretins si ca (nici) nu se pretinde a fi… Ba ai zis moncher, dar cam de sub patura, subtil ca un inelectual care zice dar nu vrea sa-si asume. Daca o avea sau nu dreptate dl.Plesu in continut (subtilul continut) or in forma (evazivul post-modern), nu-i necesar sa ne (si) pronuntam, noi, acum, aici, acu, aci. Ca ariciu. Cheia catre valentele artistice care-l fac pe d-lui un bun exemplu de literatura aplicatå nu sta in valoarea de adevar a ziselor domniei sale ci in stil. Stilul este omul. D-na Bovary este dl. Plesu… Ai de ex-tras de aici literatura cåcålåu Maria-Ta, mai draga aspirantule. Optional insa, ca e libertate (deplina) pe Arca. Zilnic din ce in ce mai multa pe cap de locuitor… 🙂

    Apreciază

  4. Dl.Goe said

    geoism-ul opus egoism-ului duce cu gandul ca goeism-ul ar fi un soi de extremism de centru… Chestia asta cu extremismul de centru am mai auzit-o pe undeva (nu-mi aduc aminte pe unde si la cine, imi scapå, intentionat), asa incat dl. Radu Co… s-ar putea sa ne banuiasca de pla…giat. In fine sa zicem altfel: goeismul (mult mai larg raspandit decat s-ar crede la prima vedere) este rastignit intre doi hoti: geoism-ul si egoismul… Care dintre ei va accepta sa se pocaiasca este greu de anticipat… acum. Cu Dumnezeu inainte, inapoi si pretutindeni. Vorba unei prietene „Nihil sine Deo”. Parol… Dar despre Nimic (oricum) am tot vorbit, chit ca de epuizat n-am reusit sa-l epuizam nici macar pe departe.Ce notiune perversa, domnule, Nimicul acesta absolut!!! Bine naiba ca ne-am extras de acolo, in mod virtual, pentru o scurta clipa suspendata… infinita pe dinauntru, zero-idalå dinspre afarå. Hai si tu inauntru aspirantule sa vezi nemarginire… 🙂 Clipa, care tine inca…

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Aaa. si sa nu uit aspirantule… Sfatul de azi e pescuit dintr-o balta plina de peste, broaste, scoici, melci, raci, craci, draci. Ci mai bine ia si inspira-te, in spirit, nu in litera, de aici (de al izvor):

      Povestea ca viață: Scripta manent. Primul lucru pe care tata mi l-a spus despre Noul Testament: „N-ar fi trebuit scris”

      „Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.” Matei, 27:5

      „18.Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” Faptele apostolilor, 1:18

      Pregătisem un text despre șoloimânari. Îl amân. L-am scris cu gândul în altă parte, la alte gânduri, și îmi apare artificial.

      Îmi amintesc primul lucru pe care tata mi l-a spus despre Noul Testament: „N-ar fi trebuit scris.”

      Aveam pe atunci vreo 17 ani. Treptat, în următorii 17, am descoperit multe lucruri; printre ele, acela că Hristos nu a scris nimic, deși știa să scrie. La fel au făcut Pitagora, Socrate și alții, cum ar fi liderii spirituali ai dacilor. Și mi-a trebuit mult să înțeleg, eu însumi scriind, că scrisul e o formă de moarte. Viața e devenire, dar scrisul e întocmai contrariul. Scrisul rămâne. Scriitorul își continuă devenirea, iar ceea ce a scris deja nu îl mai reprezintă. Și nu mai poate fi schimbat. În cazul în care scriitorul rămâne fidel celor scrise la un moment dat înseamnă că a murit atunci nu doar ca scriitor, ci și ca ființă.

      Ca cititor, experiența e similară. „Nu am citit mult, în schimb am recitit”, afirma Sabato (sau poate că Borges, ce mai contează?). O carte pe care nu o poți reciti e o carte moartă. Fiindcă, la fiecare nouă citire, descoperi altceva, ca și cum cartea ar fi alta. De fapt tu ești altul, iar cartea îți vorbește ție, cel care ai devenit, trecând dincolo de limita literei. Asta face diferența între scriitor și scrib: scriitorul reușește să îți vorbească din spatele cărții; scribul doar îți transmite informații. Ai luat cunoștință de ele și treci mai departe, iar cartea nu îți mai e de niciun folos.

      Dacă vrei să vorbești omului, ca scriitor, trebuie să lași manuscrisul în sertar un timp, apoi să-l recitești. Dacă nu-ți mai spune nimic, nu ai creat altceva decât o scriitură de entertainment. Pentru că scriitorul trebuie să fie un vorbitor, iar cititorul un ascultător.

      Liderii spirituali care nu au lăsat nimic scris au cunoscut pericolul scripturilor. Cuvântul scris e o unealtă utilă care, în orice mâini, devine o armă. Ea se îndreaptă, în primul rând, împotriva autorului, apoi împotriva altora. Iar cei care au scris (sau au dictat, ceea ce e totuna), au făcut-o exact pentru a ucide și a stăpâni.

      Nu am uitat și nici nu vreau să uit perioada când mă credeam stăpânul adevărului absolut, când adevărurile proprii mi se păreau evidente, imuabile, și mă străduiam să conving pe oricine de ele. Dacă întâmpinam opoziție, scrâșneam din dinți. Lucrurile scrise de alții erau în mâna mea arme care, din păcate, nu tăiau în carne vie. M-aș fi putut oricând, dacă lumea mi-ar fi dat voie, transforma în Mare Inchizitor.

      Când scriam, mi se întâmpla la fel. Scriam cu înverșunare. Articolele mele erau adevăr revelat, inalienabil și necruțător. Eram un geniu.

      La început am refuzat să recitesc ceea ce scriam. Când, în fine, am acceptat față de mine însumi să o fac, am fost nevoit să îmi recunosc tirania din spirit.

      Ca oameni, avem nevoie de certitudini, de absolut, de puncte de sprijin cu care să mișcăm Pământul. Dar Pământul se mișcă singur și noi dimpreună cu el. Iar singura certitudine este că nu există certitudini, singurul lucru absolut e devenirea. De ce, atunci, falsificăm totul?

      Pentru că nu putem fi ceea ce vrem, l-am creat pe Dumnezeu absolut și astfel am devenit chipul și asemănarea lui. Pe cei care nu au vrut să devină, i-am obligat. Dacă nu am putut să-i obligăm, i-am ucis. L-am negat apoi pe Dumnezeu pentru a arăta că nu suntem așa datorită Lui. L-am creat pe Diavol ca să ne justificăm căderea din absolut și nevoia de a tinde spre el, apoi l-am negat pentru a arăta că absolutul cuprinde și binele și răul totodată.

      Absolutul înseamnă Unul sau Multiplu? Unul și Multiplu? Unul Multiplu? Nu ne putem decide, dar certitudinea e că înseamnă Unul, și de aici rezultă nevoia de uniformitate, fie că excludem, acceptăm sau includem diversitatea. Unitate în diversitate. Toți pentru Unul, toți într-Un suflet, în Unire e puterea. Și pentru acest Unul ucidem și subjugăm, țipând paradoxal că numai în Unul putem fi liberi.

      Dar Unul înseamnă sărăcie. Înseamnă supunere. Înseamnă limitare.

      Căutăm mereu lucrurile care ne unesc, numitorul comun.

      Adevărații lideri spirituali au căutat mereu lucrurile care ne diferențiază. Nu suntem Unici nici măcar în propria noastră ființă, ne spun ei. Acesta e Adevărul. Un Adevăr care nu e nici măcar el Unul, pentru că se exprimă prin spirite diferite.

      „N-am venit să aduc pace, ci dezbinare.”

      Când omenirea va înțelege că numai în dezbinare, în Diferit putem fi liberi, lucrurile se vor schimba în Lume. Până atunci, fiecare om va fi, pentru cei de lângă el, un tiran. Un individ care vrea să-i schimbe pe unii de lângă el, care se schimbă pentru cei de lângă el, cu scopul de a realiza măcar o fărâmă de absolut. Pentru asta nu se va da înapoi de la nimic din ce îi stă în putință. Iar oameni le stă în putință și să ucidă.

      Am început să scriu în Republica pentru câinii mei. Se încerca suprimarea libertății mele de a avea câini care să contribuie la libertatea sălbăticiunilor. Am scris cu gândul la cei 5 urși și 2 pui de urs cu care conviețuiam vară de vară în Roșiile. De ce am continuat să scriu?

      Intenția „Poveștii” mi-a fost să(-mi) arăt devenirea. Nu să mă dau atoateștiutor sau altele asemenea. Am scris cu sinceritate, fără să inventez, fără să mă prefac. Mâine, peste un an, cine știe, mă va uimi ce-am scris. Poate voi râde. Poate mă voi enerva. Poate voi plânge.

      Am căutat să trezesc, (sau să consolidez cumva) în cei care citesc, Diferitul. Așa cum, în același timp, am căutat să îl eliberez în mine-însumi.

      Nu am vrut să scriu ceva etern, sau măcar să tindă spre eternitate, nu am vrut să scriu ceva care să rămână. Am vrut doar să vă amanetez ceva valoros din mine, ceva pe care, mai târziu, când voi putea, să-l răscumpăr. ” – Marcu Jura – Povestea ca viață: Scripta manent. Primul lucru pe care tata mi l-a spus despre Noul Testament: „N-ar fi trebuit scris”

      Apreciază

  5. d'Artagnan said

    ― Tată-moșule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?
    ― În țara cocorilor.
    ― În țara cocorilor?
    ― Da.
    ― Dar rândunelile un’ se duc când se duc?
    ― În țara rândunelilor.
    ― În țara rândunelilor?
    ― Da.

    ― Dar bloggerii un’ se duc când se duc?!

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Eu cred ca joaca Pokemon Go. Si asta nu de ieri de alaltaieri…

      Dar d-voastra d-le D’Artagnan (mushketar, fost conte) unde v-ati dus cand v-ati dus? Tot la Pokemon Go sau doar la Go (precum inubliabilul amic INTJ)?

      Eh, d-le amic si prieten, lucrurile sunt simple, simplisime… Blogurile au mers bine mai ales in virtutea inertiei… tinand oamenii agatati de ideea (falsa) cå prin bloguire (sau håladuire pe bloguri) isi pot gasi, intretine si etala importanta de sine. Blogurile au vandut bine aceasta iluzie. Multi s-au hranit cu iluzii prajite nevenindu-le sa creada (nici in fata evidentei) ca acestea nu contin nici proteine, nici vitamine si nici fibre ci doar calorii calpe, glucide toxice si lipide de umplutura. Si uite asa si-au dat meabolismul peste cap. Unora dependenta de acest viciu le-a fost fatala. Altii s-au dus la dezintoxicare. Altii ratacesc pe pustiu, nestiind unde sa se mai duca de la blog (cu varianta face book), iar altii sunt tot acolo, doar ca zac in stare de inconstienta, inerti, ne mai manifestandu-se altfel decat spasmodic. Indiferent de starea in care se afla azi, fiind adusi aci de rezultanta vectoriala a fortelor care lucrau HUVACHIAN la blog (constitutia personala si anturajul fiind factori importanti), din cand in cand, in scurte momente de luciditate, omuletzii-bloguletzii (iaca niste pokemoni vanati de ei insisi) realizau grozavia iluziei, devenind constienti de faptul ca importanta de sine nu poate spori astfel, ci dimpotriva. Multi au incercat (din cand in cand) sa se lase. Cazul cel mai interesant care imi vine in minte este al bunului meu prieten (virtual) dl. Dorin Tudoran, care s-a lasat de cel putin 4 ori, reusind deplin abia a cincea oara, cand nu s-a lasat dansul de blog ci blogul de dansul. Epopeea abandonurilor conului Dorin are anvergura, dramatismul si tâlcurile povestii lui Ghilgameș. Serios. Pacat ca n-are cine sa o scrie (of,of,of mai aspirantule).

      Vine o vreme cand tacerea devine singura alternativa a vorbariei goale (iar atunci cuvintele se scutura de noi ca de boala). Cine a apucat pe drumul fara intoarcere al tacerii, nu va mai blogui in veci. Asadar, ca sa scurtez, raspunsul nostru (inutil) la intrebarea d-voastra (retorica) este: Pe insula Sf.Elena, acolo s-au dus. Unde altundeva? Caci fiecare-care are in ranita bastonul de maresal are musai in dotare si o insula sf.Elena a sa personala. Va urez petrecere placuta pe insula sf.Elena pe care v-ati auto-exilat prin de-portare sau tele-portare, nu mai conteaza…

      P.S. Cica d-na Gabriela Savitsky s-ar intoarce de pe insula Elba ca sa mai domeasca 100 de zile pe blogul sau, fiind in cautarea unui Waterloo apoteotic. Sa vedem de ce va fi in stare. 🙂

      Apreciază

  6. Dl.Goe said

    Aspirantule fa testul ACESTA. Ti-ar putea fi util pentru a afla in ce raport calitate/pret se gaseste aspiratia ta cu eforturile pe care esti dispus sa le faci pentru a aspira (mai) cu succes. Numai sincer sa fii. 🙂 Si asta chiar daca sinceritatea si adevarul se afla cam in aceeasi relatie precum logica cu fericirea. Apropo, ce-ti doresti mai mult? Succes sau fericire? Esti scriitor. Incearca sa raspunzi „literar”. Dar… Deh, sa lasam pe maine ceea ce nu-i necesar azi. Aici. In Focsani. Iti urez mult succes. Sau (poate) ai vrea sa-ti doresc fericire? Astazi (d)e ziua ta.

    Apreciază

  7. Dl.Goe said

    „Scriitorule” (baga de seama „aspirantule” ca uite te-am avansat (sanchi)), ai putea forta nota (de plata) aducand (aruncand) in Universalitate un detaliu local: specificul mioritic.Daca Macondo (un „catun” (d)intr-un fund de lume) a devenit fara probleme un loc universal, fiind, la limita, Universul insusi, cu siguranta ca s-ar putea aduce din condei, in acelasi cadru al universalului, faptul ca in tara Mioritei este 1 Aprile tot anul, in fiecare zi lasata de la Dumnezeu. In anii bisecti este 1 Aprilie de 366 de ori… Iti dai seama ce potential literar zace aici? Crezi ca e putin lucru? De doua mii (si ceva de ani) la noi este mereu si mereu 1 Aprilie, perpetuu, numai si numai 1 Aprilie. Iti amintesti ce frumos se serba (pe vremuri) ziua de 1 Aprilie, de 1 Mai, de 23 August? De 30 Decembrie? Chiar si de 26 Ianuarie… Si in orice zi… Eh, ce vremuri! Le-ai uitat? Le-ai pierdut? Ei as! Pai nu s-a schimbat nimica. I-auzi ce zice un papugiu notoriu dupa mai mult de un sfert de veac de singuratate-n capitalism:

    Cristian Mungiu: „Supravietuirea (n.b. a cineastilor) in Romania depinde de sansa”.

    Asteptam sa aflam daca pentru statul roman si oficialii lui cinematografia este sau nu o prioritate, ca pana acum n-a fost vreodata, cu toate succesele din ultimii 10 ani, afirma regizorul Cristian Mungiu. Potrivit acestuia, la noi, motorul majoritatii deciziilor publice este interesul personal, decidentii iau masuri socotind in primul rand daca prin ce hotarasc isi creeaza lor un avantaj concret si imediat, altfel nu misca nimic.„.

    Statul sa faca, statul sa dreaga, statul sa dea, ca el ce treaba are, ca doar de-aia e republica (mareata vatra). Acuma ca si America va deveni mareata din nou (Doamne ajuta), o sa vedem daca statul american va incepe sa considere cinematografia americana o prioritate sau nu, ca pana acum n-a fost vreodata, cu toate succesele din ultimii 100 ani,

    Dar uniunea scriitorilor? Dar scriitorasii „indepandanti” care au obosit zbierand in contra statului cripto-comunist (ce capitalism domnule!? Unde vezi capitalism?) care nu face ce trebuie sa faca, adica ca så le recunoasca prin decret valoarea literara (colosala; eventual sa-i propuna peste rand la Premiul Nobel) si sa le dea pensia care li se cuvine in aceasta tara de gogomani (pe langa pensia a veche care e dreptul lor). Dar pictorii? Mearga pictorii la tara ca sa ceara… de pictat si piata de desfacere pentru panze. Statul ar trebui sa fie obligat sa se ocupe de vanzarea (la pretul cerut de producator) a tuturor operelor de arta cat si a productiei record de grau la hectar. Sa-i forteze sa cumparatori sa dea banul, iara daca nu… sa le cumpre el pe toate si sa la ex-puna la Muzeul S(t)atului. De drept.

    Haideti mai tovarasi, este posibil asa ceva? Mai Mungiu mai, ati vorbit ca la o plenara (d)in CAER. (Care mai stii bai ce e aia CAER? Aspirantule tu?)

    P.S.

    John: Eu de ziua sotiei mele Elisabeth i-am oferit in dar un Rolls Royce. Si nu va spun asta ca sa vedeti cat de bogat sunt eu ci ca sa va dau o idee de cat de frumoasa este Elisabeth si de cat de mult o iubesc.

    Jean-Pierre: Eu de ziua sotiei mele Amelie nu-i iau niciun cadou, pentru ca are 5 amanti care se intrec in a-i face cadouri scumpe. Si nu va spun asta ca sa vedeti cat de liberala este nevasta-mea ci ca sa va faceti o idee cat de frumoasa este Amelie si cat de acerba este concurenta pentru a-i intra in gratii.

    Ion: Eu cand plec la serviciu ii trag nevestei mele Måria o palma peste cur si cand ma intorc se la serviciu bucile inca-i mai vibreaza de la palma aia. Si nu va spun asta ca sa vedeti cate de mare este curul Måriei ci ca sa va faceti o idee cat de scurta este ziua de munca in Romania.

    Muuuuu-N’Giu: „Din pacate, solutia nu poate fi privata pentru ca exploatarea cinematografica a filmelor nationale e foarte dificila pentru toate tarile cu populatie mica, aceste filme nu pot supravietui pe baze strict economice. Sustinerea cinematografiei face parte dintr-un efort pe care unele state, precum Franta, dar si Cehia, Polonia sau Croatia, inteleg sa-l faca tocmai din mandria nationala, ca semn de respect pentru cultura si creativitatea lor.”. Så sub-ventionam asadar. Bai Brucane bai, dar optimist mai fusesi si tu, mai Silvicå dragå…

    Apreciază

  8. Dl.Goe said

    Dragul meu scriitor(oare) te-as ruga sa verifici daca (nu cumva) te afli pe lista lui Alex, care contine 250 de autori de cărți proaste, intitulată „Cum te poți rata ca scriitor”, mentionata si AICI. Daca te cheama Norman Manea nu trebuie sa verifici nimic. Daca nu te cheama, nu te duce. Daca esti pe lista, roaga-l sa te scoatzå (de indata). Daca nu esti, roaga-l sa te bage (in seamå). S-por.

    Apreciază

  9. Dl.Goe said

    Demult (*) ranile mi se vindecau atat de repede incat nici nu aveam timp sa (le) bag de seama. Acum (**) ranile mi se vindeca mult mai lent, cu incetinitorul parca, incat am timp sa le vad cicatrizandu-se si sa ma minunez de miracolul vindecarii. Un miracol in fiecare rana vindecata. (***)

    (*) in copilarie
    (**) a treia tinerete, poate ultima
    (***) ranile trupesti, caci la celelalte schimbarea de ritm s-a produs invers. Se vindecau greu, se vindeca instantaneuu. Deh, complicate sisteme de vase comunicante intre trup si suflet.

    (con-semn din era anonimatului triumfator la orase si sate)

    Apreciază

  10. Dl.Goe said

    Aspy draga, pentru azi 1 Aprilie, iti propun un mic exercitiu literar.

    a) Incercati sa interpretati si sa puneti in context urmatoarea replica:

    De Gheorghe de… io româncå si tu… de…

    b) Incropiti un text si botezati-l poEm.

    c) Culcati-va pe urechea asta (stanga) si incercati sa visati color inceputul unui roman de succes, avandu-l ca erou pe numitul Gheorghe: „Noaptea se strecura in oras precum mâna unui hot intr-un buzunar stråin…

    Apreciază

  11. Radu Humor said

    Văd că nu te bagă-n seamă nici o aspirantă, în schimb îţi dă târcoale o maidaneză transpirată toată, ce vrea să se întoarcă spăşită,
    cu coada-ntre picioarele-i elefantine şi cu like-un vârf de băţ ! 😆
    La cît de penibil eşti şi în ce hal sunteţi amândoi, doi prăpădiţi la care nu se mai îndură nimeni să-i bage-n seamă, n-ar fi exclus să vă pupaţi iar în boturile îngălbenite şi de vreme, dar şi de fecalele pe care vi le-aţi aruncat unul altuia, ca nişte disperaţi ce sunteţi !
    Şi aşa veţi rămâne, caraghioşilor ! 😉
    Deja, pute-a hoit după voi ! :mrgreen:

    Apreciază

  12. Radu Humor said

    Greața
    31/07/2016
    Când citesc despre sumele plătite de Sorin Ovidiu Vântu unora și altora, mă cuprinde o greață infinită. Cu ani in urmă, un amic, fost coleg de liceu, parcă la Roman, cu SOV, imi spunea că in anticamera mafiotului puteau fi văzute personaje faimoase stând la coadă pentru primirea plicului. Mi-a oferit niște nume, m-am crucit. Pentru de-alde răposatul Patriciu, Vântu și alti caizi, orice om are un preț. In ce mă privește si in ceea ce-i privește pe prietenii mei de valori și de idei, s-au inșelat amarnic. Adevărul, cinstea și onoarea sunt neprețuite. Ele sunt precum diamantul despre care un mare psiholog german, Ludwig Binswanger, scria: “Der Diamant soll nicht geteilt werden, weil er wertvoll ist”. Traduc liber: Diamantul nu trebuie sfărâmat, valoarea ii stă in integritate.

    Uite-l şi pe ăsta …
    L-a apucat greaţa, la fel cum ni-e şi nouă de el şi de tot neamul lui de profitori, ce se dau puri ( poate puriii 😉 ), doar pentru că mai sunt naivi în stare să-i creadă !
    După ce a tapat de bani Institutul Cultural Român de parcă era israelian, nu român (institutul, nu el 😉 ), atât pe vremea cît era condus de coreligionarul lui , Patapievici, cel cu inima ca un cur (metafora-i aparţine :mrgreen: ), acum se dă uşă de … sinagogă, acuzându-i pe alţii de rente şi sinecuri !
    Sictir, Volodeo ! Nu eşti tu cel care să ridici piatra, că ţi-o iei drept în mufă …. 😉
    P.S. Pe mine m-a cuprins greaţa nu numai la vederea figurii lui bulbucate, dar şi la vederea pe blog a unor stafii ca Lenin şi Stalin de care se ocupă cu mult zel, cel care ne vorbeşte de funie în casa spânzuratului, fără pic de ruşine, deşi ştim că este odraslă de KGBist notoriu !

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Limbric esti off topic si caraghios. Cand esti limbric, ambitia de a te comporta ca o râmå (cåci porcul râmå dar râma nu porc) care metabolizeaza „solul” in care se aflå (pentru a-l face mai bun, ha-ha), creaza un comic deopotriva burlesc si grotesc. N-ai reusit sa te ridici pana la Stely si acuma incerci sa-l musti de cur, di-rect pe Vladimir Tismaneanu, si inca cum?, din pozitia târâs (gråpis) pe Arca lui Goe (aflata, dupa cum zici, in scufundare si faliment). De ce nu incerci tu mai bine sa atingi direct cerul cu limba ta de fiere, si sa nu mai umbli asa, ambalat in cacact, pretutindeni pe unde-ti ineci ziua? Hai incearca? Ce te costa?

      Apreciază

      • Radu Humor said

        „….incerci sa-l musti de cur, di-rect ”
        După atâta scremut, ţi-a ieşit şi ţie ceva 😉
        În afară de hemoroizii, de care nu poţi scăpa, ca de steli, ve/r)zi ?!

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Tot straduindu-te sa fii inter-locutor valid, aluneci (deh, traiesti intr-un mediu alunecos) in catastrofa acceptarii implicite a conditiei de limbric. Doar, doar… Dar cu ce va ocupati d-le Limbricu? Nu, nu in civilie, in general, ci pe aci, in particular, pe Arca lui Goe. Cu ce ocazie? Cu ce scop? Incercati sa va ostoiti aleanul existential si drama conditiei de limbric?

          P.S. Domnule Limbricu atat balaciti si pitrociti aceleasi flosgåieli (ca clisee ar fi enorm sa zic) incat frizati starea de nimic, ceea ce va dauneaza ontologoic si va saboteaza eforturile existentiale. Oricum este induiosator ca taman pe Arca lui Goe incercati sa fiti si d-voastra ceva, acolo, Probabil ca va doriti cu disperare sa fiti strivit, caci numai in strivire ati mai putea spera sa simtiti si d-voastra ceva (ce? existenta?)… In zadar d-le Limbricu, sperati degeaba, in pofida aparentelor, aici nu va striveste (si nu va ocroteste) nimeni. Faptul de a fi un nimic cu pretentii nu va poate da alta consistenta decat aceea a unui limbric de nimic, vid. Nu conteaza ce nume, ce cuvinte si ce alte materii luati in gura, pentru a va incarca de sens si pentru a nu aparea (un) gol in poza in care va chinuiti sa va etalati. Niste flosgåieli (foneme primare) repetate insistent (prosteste) si de jur imprejur nimic. Absolut nimic. Printre alte nimicuri care decoreaza Arca lui Goe. D-ta mai grav decat altele.

          cur, di-rect, scremut, hemoroizi”, iata cuvintele pe care le-ai ales sa-ti populeze gura, plus vesnica obsesie pentru stele. Cat de usor am reusit sa va salt (din nimic) in rolul de limbric. Sunteti facil d-le Limbricu lui Hojbota. Dar de, daca n-aveti unde altundeva sa va duceti, ce sa va fac? Stati pe aci pe arca. Inutil, dar orisicât. Teama domniei voastre (vecina cu spaima) ca s-ar putea intoarce Stely aci unde-ti duci cu umilinta iluzia c-ai putea fi tu si nu altcineva, este de un comic fabulos. Sa stiti ca chiar m-am râs (ho-ho-meric) vazandu-va frica etalata fara frica. Bai sårmane bai…

          Apreciază

  13. Dl.Goe said

    Aspirantule draga, dupa cum poate (bine) stii, nu se poate face literatura fara niste nuclee de condensare acolo, fara niste sâmburi (de „adevar”(!?))… Legenda se naste numai si numai din asa ceva, dintr-un sambure (de adevar sau de minciuna, sau mai ales de adevar mincinos), dupa cum si Universul tot asa s-a(r fi) nascut dintr-un „atom” primar (sau vice-primar), zero-dimensional si abisal – nimicul asimptotic, dar vai, „ceva” (a se vedea legenda mistica a Big-Bang-ului)… Prin urmare, intrucat, momental, azi, de 1 Aprilie (ziua Libertatii), n-am (disponibil) niciun sfat adecvat pentru scopul tau (ne)declarat, ti-as oferi benevol, in compensatie, vreo doua nuclee de condensare literara (sâmburi de adevår(!?), in jurul carora ai putea broda (capod)opere ample:

    a) Libertatea este doar în închisoare.
    b) Repetitia este mama învåtåturii.

    Unul dintre enunturi este posibil sa-l mai fi auzit cumva pe undeva dar (oricum) nu-ti strica sa mai revezi materia. Din urma.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Unul dintre cei mai prosti comentatori (daca nu cumva cel mai prost) dintre toti pe care i-am observat (ne avand incotro) in HUVACA, l-am numit aci pe Flooooorin Iaru (n-analist), reuseste sa produca (in mod cu totul si cu totul neasteptat) o mica bijuterie (ia aminte aspirantule), poezie curata:

      ‘Ce d-lui:

      Viitorul e întunecat şi impredictibil din cauza apariţiei, pe scală largă, a unei noi categorii de oameni: oamenii inutili.”

      Gura inutilului adevar graieste.Viitorul nu miroase-a bine. Trecutul nici atat. Asta inseamna ca nici in trecut viitorul n-a mirosit bine. Si nici trecutul. Ceea ce se va intampla inevitabil si in viitor. Au prezentul nu ni-i mare? Florin Iaru se simte important, util, indispensabil poate, sau macar asa s-a simtit pana acuma. Ca prost mai esti mai Florine Mai, bata-te sa te bata… Cica nu-i pregatit pentru ce o sa se intample (in omenire) peste 20 de ani. 🙂 Pai ai timp taman 20 de ani sa te pregatesti, sa te primenesti si sa te confrunti (inclusiv retroactiv) cu conditia ta de entitate inutila. Ce? Nu ti-or ajunge? N-ar fi bai ca oricum Romania e (mereu) cu 50 de ani in urma, asa ca (mai mult ca sigur) o sa beneficiezi de dispensa. Macar de te-ai lumina pana la urma precum Ivan Ilici (desi fara vreun Lev nu vad cum). Aspirantule, inca o data, ai materie prima. Nu-ti place Ghilgamesh, incearca Ivan Ilici (dus de Râpå, in care, bizar, mai a/par si sclipiri, precum cea de azi).

      P.S. Noi credem ca inutilitatea oamenilor va continua sa fie musamalizata, ca si pana acuma, si ca dl.Florin numa(i) si-a facut spaime degeaba (paradoxal, caci trebuie sa fi trecut de multisor de criza de la mijlocul vietii). Nu e cazul sa ne facem griji in mod inutil despre inutilitate. Chiar daca acuma noi nu ne putem imagina deloc cum anume va fi mimata importanta oamenilor, asta (fiind o limitarea a noastra, nu a lumii) nu inseamna ca nu se va produce. Cum? Sa speram ca intr-un fel nou, care urmeaza sa fie inventat, precum internetul, blogareala, telefonul inteligent, Pokemon Go, si nu in stilul vechi in care insilor li s-a tot dat sansa sa fie utili (d)in postura de eroi, martiri, victime sau supra-vietuitori, in razboaie. Ca si „restu”, „in/utilitatea” este si ea relativa, pana la urma. Iar urma (de regula) scapa turma. Iar daca nu, paguba-n ciuperci, vorba lui nenea Lars von Trier.

      Apreciază

  14. Dl.Goe said

    Prea-cinstit aspirant fara pereche (adica unic) te-am mai cinsti si noi cu o tzuica de corcoduse sau de boj, daca am avea-o, dar mai bine ca n-o (mai) avem, hâc, caci prea multa cinste de acest fel s-ar putea sa te tulbure la intelect, daunand grav telului care te defineste. Prin urmare vom continua, discret ca si pana acuma, sa te cinstim (mai degraba) cu cate un sfat bun care sa-ti apropie dorita nominalizare intru castigarea „simbolicului” premiu Nobel pentru literaturi (fictiuni nevirtuale, mictiuni beletristice). Pentru ca tot e 1 Aprilie si pentru ca tot a venit vorba (vorba vine) despre dl. Radu Humor (si nu e nimic de râs in asta), ti-as propune sa meditezi asupra posibilitatii de a-l include pe sus-(pseudo)numitul, in lista deschisa a potentialelor personaje secundare (sau tertiare) ce pot popula o capodopera in asteptare. Intrucat ideea vine vorbind precum si „vorba vine” singura (si ambetata), as avansa ideea ca pe dl.Radu Humor (nimic de râs) ar trebui sa-l pastrezi cat mai pur, cat mai aproape de natura sa originara, originala si divina, ilustrand cum se cuvine dragostea si admiratia sa pentru inteligenta frizand genialitatea a unor personaje precum SOV, DaV sau Adi Nastase (destepte foarte dar incomplet de destepte intrucat au ajuns (pe) la puscarie… fara sa fi „premeditat” aceasta expeditie in lumea adevaratelor libertati, precum sclavul lumina, orbul libertatea etc). Ai putea sublina apasat ca dl.Radu Humor este un patriot, un mare patriot, si ca din aceasta postura reuste fara efort sa identifice lucrurile si oamenii admirabili, indiferent unde si cand s-ar afla acestia. Orice alternativa din univers, fie ea disponibila in Andromeda, sau håt mult mai departe sau mai devreme, este inevitabil in entanglement cuantic cu patria, cu tarisoara, cu interesele neamului si ale natiei si trebuie observata activ pentru a (se) face/infaptui astfel alegerea potrivita, in directia maximizarii binelui national. Bunaoara acuma, de, poti presupune fara preget ca (de ex) intre Hilary Clinton si Donald 🙂 Trump, dl.Radu Humor il are ca favorit pe Tramp-ul acela (paparuda vopsita ca candidat) pe care-l are la inima si crestin-ortodoxul Vladimir. Putin. Dl. Radu Humor (un personaj quaternar, tragi-comic rau de tot) are toate atuurile arhetipale pentru a fi introdus (astfel) in opera. Ce zici? Cum zici.

    Apreciază

  15. Dl.Goe said

    Uneori se cuvine sa-ti numeri (de-s numarabile) izbânzile. Si numårându-le sa le organizezi ierarhic. De nu poti face asta singur si ajutoare de calitate nu gasesti (critici, cititori, martori binevoitori) mai bine-ar fi de scris(uri) sa te lasi. Ca lasii. Si-n loc de vorbe (goale) sa cultivi fapte. Eventual observabile direct. Nu indirect, prin lectura. Un copac pe care l-ai plantat e un copac, o casa construita e o casa, un copil in burta unei mame e o punte. Spre viitor si spre trecuturi. Fie cine ce-o zice. Si-apoi cine treaba are caci va fi sub palarie. Cu scrisul esti la mana lor, la mintea lor, la voia lor. Fa cata literatura poftesti, doar in gand, seara, inainte de culcare. Fii poet, romancier, actor, imbina cuvinte (ce din coada pot sa sune), si minuneaza-te de harul creatiei pogorat asupra ta. Apoi uita si dormi. Fii eficient. Ca sa poti a doua zi sa o ie de la capat. Cu alte fapte. Nu cu vorbe. Si nu (mai) uita ca intotdeauna „cauzele evenimenelor sunt mult mai interesante decat evenimentele insasi” (ceea ce in subsidiar este un alt indiciu al direciei vectorului entropiei: Universul este din ce in ce mai neinteresant, mai anost, mai plictisitor, mai diluat, ceea ce face destul de limpede felul in care universul acesta va muri, intr-o plictiseala absoluta).

    P.S. Nu te speria. Asta nu-i pentru tine aspirantule, ci pentru vechiul, uitatul, pierdutul prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe. L-am zarit mai adineauri, umbland (plutind parca) pe o stada pavata cu granit cubic, intr-o mahala, cu un aer trist, sfâsietor, in priviri, si mi s-a facut pentru o clipa mila de el, sarmanul. Nu te speia. Pentru tine am alt sfat. Unu mult mai potrivit. Câine cu câinele. Låcustå cu påstravul.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Asadar aspirantule, indemnul pentru tine ar fi så…

      Vezi, milostive Doamne, ce măruntă
      pricină pentru-asemeni încăierare cruntă!
      Şi-aste-mpietrite inime nebune,
      Ţinute strîns de Marte- trufaş, sţlbatic rău-
      Tu, Tată, le-mblînzeşte, le dezleagă!
      Şi-ntrînsele fă adevărul tău
      (Oricine-aş fi) prin graiu-mi să răsune!…”

      Adica, tu aspirantule, „oricine ai fi”, fiind. Arunca si tu fugare priviri spre trecuturi (fugare umbre) ca sa re(vezi) daca mai era nevoie, ca literatura nu-i deact o repetabila povara, bazata de-a pururi pe conflictul insului cu mizerabila conditie umana, si mai ales, inlautrul acesteia, pe amor.

      Cu cât mai mult de ziua cea din urmă
      Mă-apropii, – dar tristeţea mă grăbeşte,-
      Mai clar văd timpul cum se năruieşte
      Şi vana mea speranţă cum se curmă.

      Cu gândul meu vorbesc: e totu-n urmă
      Şi dragostea-mi fierbinte se răceşte,
      Şi lutu-mi, ce-a fost tare, se topeşte,
      Ca ceara lângă focul ce-o sugrumă.

      Astfel va fi speranţa să-mi dispară,
      Iluzie urmată-o viaţă-ntreagă,-
      Şi râsetul, şi plânsetul, şi ura;

      Aşa, voi înţelege-atuncea doară,
      Că omu-n viaţă n-a ştiut să-aleagă
      Şi-a plâns adesea, neştiind măsura.
      ***
      Cu cît sînt mai aproape de cel din urmă ceas
      Ce numai el scurtează mizeria umană,
      Cu-atît văd ce grăbit e al vremii ager pas-
      Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

      Spun gîndurilor mele:Curînd se va topi
      Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
      Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
      Căci vine potolirea simţirii în tumult.

      Cu trupul deodată, speranţa se va duce
      -Ea care-atît ne-ndeamnă iluzii să nutrim-
      Şi lacrima, şi rîsul, şi teama, şi mînia.

      E limpede cum printre păcatele năuce
      Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
      Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

      ***
      Am obosit atîta gîndind cum gîndul meu
      Nu obosi să-ţi fie doar ţie închinat.
      Cum singur nu-mi curm traiul acesta blestemat,
      Să scap de apăsarea oftatului meu greu?

      Cum- lăudîndu-ţi chipul şi zîmbetul anume,
      Şi buclele, şi ochii la cari mă tot gîndesc-
      Nu-mi osteneşte graiul, nici vorbe nu-mi lipsesc,
      Că pot o zi şi-o noapte să te mai strig pe nume?

      Cum paşii mei au încă puterea să-nsoţească
      Mereu şi-oriunde urma şi umbra-ţi îngerească,
      Pierzînd zădarnic viaţa spre-a inimii ruină?

      Şi dacă stric atîta hîrtie şi cerneală
      Scriind de tine; dacă într-asta-i vreo greşeală,
      De vină e Amor, nu arta mea-i de vină!
      ***
      Condamnă-mi viaţa, care-a fost să-mi fie
      Fără virtuţi şi de greşale plină;
      Dar clipele ce-or fi să-mi aparţină,
      Mărite Doamne, dărui-le-oi ţie.

      De anii-n van pierduţi ce rău îmi pare!
      O, de i-aş fi trăit cu chibzuinţă,
      În pace, şi de chin în depărtare!

      Tu, Doamne, cu suprema ta voinţă
      Pogoară-te spre mine-ntru salvare,
      Că-mi ştiu greşeala şi nu-mi pot da iertare.
      ***
      Cînd e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale
      Spre tine. Greu purtîndu-l, mi-e trupul frînt în două…
      Sorbind acelaşi aer cu tine, vlagă nouă
      Recapăt.Şi-astfel iară pornesc.Dar tot cu jale.

      Apoi, din nou cu gîndul la bunul drag ce-l las,
      La drumul fără capăt şi viaţa-mi trecătoare,
      M-apasă deznădejdea, şi lacrimile amare
      Din ochii-mi se revarsă cu fiecare pas.

      Şi-n trista -mi tînguire, mă roade-o îndoială:
      Ăst trup al meu de humă, cum oare se desparte
      De sufletul lui- care eşti tu- plecînd departe?

      Dar Amor îmi răspunde: E-o veche rînduială
      Ca omul care arde în flacăra iubirii
      Să stea deasupra legii şi în afara firii!

      Ei? Ai vazut? Repeta si tu chestiile astea, cu cuvintele tale, cu aerul c-ai spune lucruri noi si originale, nemaivazute, ne-mai-intalnite (in lumea vorbelor altora, cel putin nu de tine), asa cum intre timp au tot facut multi altii (unii laureati deja), inclusiv Petrarca, si asa iti va fi tie bine ca artist. Daca insa vrei altceva (ce? ce altceva ai putea vrea?) poti sa acorzi o sansa genului SF. Uite iti acord pe gratis o idee. Scrie o carte filozofica despre o planeta populata cu fiinte inteligente (o planeta nepamânteana), in care inmultirea se face sexual (nu prin inmugurire sau diviziune), dar pe care nu exista sexe, barbati si femei ci doar un singur fel de insi care se pot cupla (erotic) oricare cu oricare, facand in mod simetric (si egal, politic corect) schimb de substante „genetice” intre ei, astfel incat sa existe sanse ca oricare dintre ei sa ramana gravid sau chiar amandoi. Simultan. Notiunea de „gemeni” s-ar extinde astfel… Cu un mic efort de imaginatie ai putea concepe o planeta in care inmultirea pe cale sexuala ar presupune musai un menage-a-trois (o sfanta treime) intre insi cvasi-egali din punct de vedere al alcatuirii si dotarii cu organe. Vezi potentialul my dear Frank Herbert?

      Apreciază

  16. Dl.Goe said

    Nota: Arca lui Goe este pe cale sa devie un blog ideologic. 🙂 Ptiu drace!

    Apreciază

  17. Dl.Goe said

    Aspirantilor (altora) le-as recomanda s-o intrebe pe Philomena daca sa-si scrie (sau nu) povestea. Tu, dragul meu aspirant scrieti-o oricum. Oricum in sensul de a nu mai sta pe ganduri, nu oricum in sensul de a o scrie neglijent, superficial, sau cu picioarele. ia-ti aer, jumatate din cat iti trebuie utilizeaza-l pentru a plonja in abisul povestii tale, iar jumatate sa-ti ajunga pentru a reveni la suprafata. Daca (si numai daca) amandoua jumatatile se vor dovedi suficient de consistente (indestulatoare) aunci da, ai putea avea sanse, daca nu… deh discutii pe cazuri ambele nu prea bune. Asa e si in viata, e optim sau nu e deloc. Fara optim(ism) n-ai facut nimica.

    Doctorul catre pacient: Am doua vesti pentru d-ta, una buna si una rea. Cu care sa incep?
    Pacientul: Cu vestea rea.
    Doctorul: Vestea rea este ca din greseala ti-am amputate piciorul sanatos.
    Pacientul: Aoleu! Si Vestea buna care e?
    Doctorul: Vestea buna este ca piciorul bolnav se va face bine. 🙂

    Cam asa si cu povestea de premiul Nobel. Multi o au (o stiu, au trait-o, pe interior) dar intotdeauna altii o scriu. Ca o scriu prost, subred, la limita, incat sunt mereu nominalizati (mereu fara sanse), nu conteaza. S-ar zice ca a fost scrisa asa incat „baietii buni” nu mai au ce sa scrie. Si daca ar scrie-o ar fi asa ca un fel de plagiat, oricat de originala, unica si sensibila ar fi. Ratare pe toata linia. Unii trag aer in piept prea repede si prea putin, asa ca ori nu le ajunge la dus pana in adancuri (ratand sensul, tâlcul, rostul), ori nu le mai ajunge la intoarcere si se sufoca prematur. Altii fac exercitii de respiratie toata viata… Dar cand sa plonjeze e prea tarziu. Tocmai aunci isi aduc brusc aminte ca ei nu (mai) stiu sa inoate… si se ineaca precum tiganul la mal (malul vietii unde se da ultima suflare). Prin urmare fa si tu ce poti. In privinta sfaturilor, iti dau un sfat: Asculta-i pe toti dar din minti sa nu-ti iesi. Si mai da-l incolo de premiu Nobel. A-mice.

    Apreciază

  18. Dl.Goe said

    Iata un aspirant surpriza: SOV. D-lui ar râvni la premiul Nobel pentru beletristica. Are poveste (si ce poveste!), are timp liber (cåcålau Maria Ta!), se afla la locul potrivit (care indeamna la scris ca pe atatia multi alti autori celebri) dar… o avea si talent? Aceasta-i intrebarea? Sau nu? Cert este ca SOV are toate calitatile unui personaj de roman de premiul Nobel. Serios. Fiind (pare-se) in cautarea unui autor. Aspirantule inspira-te din acest dialog:

    Dialogul dintre Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Mihaiu s-a petrecut în anul 2008.:


    „S.O.V.: Scriu la patru cărți, nu la una.

    Rep. Alexandru Căutiș: Aoleo, hai că le-ați băgat mortu’ în casă la unii cu declarația asta.

    S.O.V.: Nu, nu trebuie să se sperie, e vorba de patru romane. Discutăm de beletristică. Dar, puștiule, singurul lucru pe care un tip de anvergura mea îl urmărește când se apucă de un asemenea proiect este Premiul Nobel. Vreau să fiu un scriitor de Premiul Nobel. Discutăm de lucruri serioase. Dacă m-am apucat de scris, m-am apucat să iau Nobelul, nu așa, ca să mă aflu în treabă. Nu mi-a plăcut niciodată să nu fiu pe primul loc în tot ce am întreprins. Tot ce am făcut în viață a atins cel mai înalt nivel, verifică.”

    „De abia acum dăm la știucă”

    „S.O.V.: Da, Liviu?

    Mihaiu: Zi, mă, se prinde sau nu se prinde?

    S.O.V.: De abia acum dăm la ştiucă.

    Mihaiu: Am înţeles, nu te ţin mult! (…) Sorinelu, uite, am vorbit şi cu Enache…

    S.O.V.: Da.

    Mihaiu: Am vorbit şi eu cu băieţii, le-am spus că nu ies eu.. Ei oricum la anul vor să iasă, nu asta e problema. Uite care e, dacă mă asculţi un minut…

    S.O.V.: Da. Facem, facem aşa, acum, ieşim acum, şi prorata, când ies şi băieţii la anul în martie pe astea opt luni mai rămâne să încasez când ies şi băieţii.

    S.O.V.: Nu!

    Mihaiu: Păi de ce nu?

    S.O.V.: O să-ţi explic când ne vedem, fraiere. Nu! Ieşi acum la cât este, punct!

    Mihaiu: Da, mă, Sorinelu, dar eu pierd opt luni.

    S.O.V.: Nu pierzi, mă, nici o p..ă, du-te dracu, faci cum îţi spun eu!

    Mihaiu: Da.. bine, dacă tu…

    S.O.V.: Deci ai ieşit acum, la cât e azi şi cu asta basta! Astea sunt actele oficiale! Punct!

    Mihaiu: Bine, atunci nu mai vorbim!

    S.O.V.: Bravo!

    Mihaiu: Normal, nu mai vorbim, că ne înţelegem… din priviri.

    S.O.V.: Bravo!

    Mihaiu: M-am uitat în ochii tăi.

    S.O.V.: Ha, ha… Mi-ai văzut ochii albaştri, nu?

    Mihaiu: Ţi-am văzut ochii albaştri şi nu mai zicem nimic.

    S.O.V.: Şi ai văzut şi casca de pe ureche a securistului, ha, ha, ha..

    Mihaiu: Da, f.. le muma-n c.. , că ascultă şi telefoanele şi mailurile şi tot. Înţelegi?

    S.O.V.: Mă, asta e treaba lor, de aia îi plătim.

    Mihaiu: D-aia sunt plătiţi, da, corect, ai dreptate.

    S.O.V.: Bine, mă, Livione.

    Mihaiu: Bine, bine.

    S.O.V.: Te pup, golane, pa, pa, pa!”

    Motivarea instanţei: Liviu Mihaiu, nemulţumit iniţial de planul mogulului său

    Procurorii DNA susţin că Bogdan Olteanu ar fi primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu în toamna anului 2008, după ce l-ar fi ajutat să îl pună pe omul lui, Liviu Mihaiu, în postul de guvernator al Deltei Dunării. În acest sens, procurorii susţin că Bogdan Olteanu, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor, şi-ar fi traficat influenţa pe lângă Călin Popescu Tăriceanu, la acea dată în funcţia de premier. Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu în acest dosar. Judecătorul de drepturi şi libertăţi notează, în motivarea deciziei: „Inițial, Mihaiu nu a fost mulțumit de acest aranjament din punct de vedere financiar, respectiv de pierderea funcțiilor pe care le avea el atunci, cea mai importantă fiind cea de director editorial la Radio Guerrilla, care presupunea un salariu mai mare decât cel de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior discuțiilor pe care le-a avut cu Vîntu, Mihaiu Liviu a acceptat, iar la solicitarea lui Vîntu Sorin Ovidiu, ieșirea din acționariat s-a realizat într-un termen foarte scurt. (Ionuț Mureșan)

    Problema este ca din 2008 pana acuma scriitorul SOV ar fi trebuit sa scoata macar unul dintre cele patru romane aflate in lucru. Ceea ce nu s-a intamplat. Precis s-a luat cu alte prostii efemere lipsite de sens literar. Daca ar fi fost om serios si prodigios precum colegul sau intelectual, Dan Voiculescu, eee, astazi n-am fi contat ca natie doar pe vesnica candidatura a d-lui Cartarescu…

    Apreciază

  19. Dl.Goe said

    ad-notita: E drept ca de ex. Brexit-Erdogan-Tramp si alte „evenimente” similare ar putea fi tentatii de de-z-batere suculente, dar, in pofida aparentelor, nu au mare potential literar. In schimb alte detalii „neimportante” ascund profunzimi beletristice greu de intuit la prima vedere. Iata doua gesturi foarte, foarte similare (ca substanta si semnificatie) care (mai ales) impreuna ar putea fi nucleul unei schite literare cu valente antropologice: Simona Halep a decis sa nu fie prezenta Jocurile Olimpice de la Rio (ca reprezentanta a Romaniei), iar ex-Regele Mihai I a decis sa nu fie pezent la funeraliile din Romania ale sotiei sale Ana, ambii invocand, ca motive, anumite riscuri medicale. Si la unul si la altul motivele nefiind motive ci mofturi… Vivat moftul român (fie el si de sorginte machedona sau Hohenzollern-Sigmaringenå). Bravos na(ra)tiune, halal sa-ti fie. Aspirantule ai putea schita o schita literara construind o paralela intre aceste doua gesturi cvasi-identice, facand (din cand in cand) trimiteri subtile (prin antiteza) catre Fefeleaga si Duios Anastasia trecea… Ai putea intitula o astfel de schita: „Cronica unor morti amânate”. Si sa vezi atunci premii Nobel. Sau mai bine laså. N-o mai scrie c-o strici. Lasa-l pe Papahagi s-o scrie el… 🙂

    Apreciază

  20. Dl.Goe said

    POEMUL CELOR 5 MINUTE (fa-do) – ex-tras din con-text (si i-rupt de/din cruda rea-litate)

    Lis-Boa, oau, un poem ca un ghem
    Cu firul gros cat un piton
    care a inghitit un bidon
    cu sarmale
    si s-a
    incolacit pe alee
    cu tulee
    asteaptind sa-i treaca
    talentul de burta
    prin burta.
    Cica serpi din astia pot sa-si faca siesta si timp de 6 luni
    pe an
    in celelate luni
    pe an
    nu se stie ce fac
    si nici cu cine.
    Mie poemul mi-a placut.
    La inceput. Nu l-am inteles,
    Pe urma am stat nitel, vitel
    Si am cugetat la starea tragica a lumii,
    La agnoasele pe care mi le aduce zilnic Lis-Boa,
    La puterea magica pe care o au cuvintele intamplatoare
    de a provoca tristeti
    (cu semnificatii vagi, inefabile,
    dar intense in sine),
    care-mi strabat fiinta
    Cu viteza luminii, pentru a-mi face apoi
    pielea
    sa vibreze la suprafata, de emotii straine
    de gaina, de frig, in cercuri concentrice
    ca atunci cand arunci pietre in apa.
    Brusc mi-am dat seama ca poemul saptamanii (ah titulaturileeee) seamana teribil de… putin cu un magarus roz cu o
    svastica tatuata pe buca stanga de catre un artist tautolog cu vederi de extrema dreapta.
    Stiti care este culmea tautologica a tatuajului? Sa-ti tatuezi pe penis, un penis mai mare. Sau un vultur.
    Care-si deschide aripile din cand in cand, atunci cand poposesc muzele la poet,in vis. Cam asa si cu poemul saptamanii.
    Noroc-ca saptamana trece repede si morti sunt cei muriti

    ***
    Vezi? Ex-trage-rea din con-text si i-ruperea de/din cruda rea-litate nu sunt bune inducand neineligibilitati… ins-urmontabile. Adica ca nu se mai intelege nimic. Dar, aspirantule, orice text limitat (la el insusi, ca n-o putea fi infinit(ul)) este in fapt o ex-tragere din con-text si i-rupere de/din cruda rea-litate. Prin urmare cand visezi/vizezi premiul Nobel (pentru proze poematice) nu conta (deloc) pe inteligibilitate ci (doar) pe emotie. Emotia bine tintita catre publicul ales (bules praful s-a ales), critici (anumiti) si (mai ales) catre juriul in corpore (sana) sunt garantia succesului plenar si plenipotențiar (sic/tir). Baga la cap (atentie POVATZA) : Creezi emotie – te-ai scos, insisti pe adevar – esti mâncat. Tu alegi. 🙂

    Apreciază

  21. Dl.Goe said

    Hm! Ce sa fie? Ce sa fie? O diversiune subtila (de nuanta sociopatoidå)? O manipulare grosierå cu tentå conspirationistå? Un studiu serios despre inteligenta egoeismelor si/sau despre egoeismul inteligentei? Ce e? Ce e? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce e. Iata ce e. E un text care ar trebui musai trecut prin pro si contra in adancime pentru a vedea daca mai ramane ceva din el (ce?) sau nimic. Nimic. Totul… O fi un poem, o oda in metru post-modern. In fine, iata textul:

    Un studiu publicat în „British Journal of Psychology” a demonstrat că interesul scăzut pentru socializare este specific oamenilor foarte inteligenţi. Dacă eşti o persoană inteligentă, înseamnă că te definesc următoarele caracteristici: socializezi mai puţin decât alte persoane şi ai stări de anxietate, gândindu-te dacă acest lucru este normal, sănătos şi acceptabil. Psihologii au descoperit că există o legătură între interacţiunea socială frecventă şi satisfacţia redusă a unei vieţi împlinite. Ei au realizat studii în care au fost incluşi adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, constatând că persoanele care au trăit în zone mai dens populate au raportat niveluri scăzute de fericire, iar acest lucru este valabil atunci când oamenii socializează frecvent. Studiul dezvoltă ideea conform căreia indivizii mai inteligenţi se adaptează mai uşor provocărilor vieţii moderne şi sunt mai dispuşi să-şi părăsească grupul larg de prieteni, focusându-se pe propriile obiective. Oamenii inteligenţi preferă să socializeze mai puţin, deoarece ei nu au nevoie de acel sentiment de apartenenţă tribală şi sunt capabili să îşi găsească singuri sensul vieţii. De fapt, ei sunt cei care atunci când trebuie să aleagă între apartenenţa la un grup şi urmarea propriei căi, sunt dispuşi să se încreadă în propriile forţe, scrie bustle.com. Din acest motiv, oamenii care locuiesc în oraşe mai mici sunt mai puţin fericiţi decât ceilalţi. Acest lucru ar putea avea legătură cu mai mulţi factori, printre care cercurile mai mici de prieteni, conexiunile mai intime şi încercarea de a-i impresiona pe cei din jur. De asemenea, într-un oraş mai mic se pune accentul pe cine sunteţi şi modul în care vă conectaţi cu alţii, în defavoarea adevăratelor valori ale vieţii. Oamenii inteligenţi ocolesc în mare măsură acest lucru în favoarea propriilor preocupări.”

    Einstein draga, tu ce parere (h)ai?

    Apreciază

    • INTJ said

      hmm … eu nu-s geniu da’ banuiesc ca e posibil (sau probabil?) ca Einstein sa fi avut si el ganduri de genul: I generally feel like an alien among my own species. Or in my own body. … iar daca da, ma intreb: oare unde s-a oprit (cu gandul)?

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        a) Nu sunteti geniu ?! Haida de… Nimeni nu-i modest degeaba.

        b) Si-apoi dupa cum bine ziceti: Alienarea nu alege intre genii si profani. Te poti simti la fel de bine (adica råu) strain in propria specie sau in propriul trup indiferent de gradul de genialitate sacra pe care-l posezi in inventar. Deh, conditia umana.

        c) Unde s-a oprit Einstein gandind?! Probabil ca atunci cand a redevenit Nimic. Oricine am fi in fata mortii suntemi nimeni. Adica egali. Chiar si galii sunt egali.

        d) Nu am remarcat niciun comentariu semnat INTJ in subsolul articolului pe care-l recomandati cu ancora. Ce sa insemne asta? Poate insemna prea multe (deodata sau pe rand) incat nu merita sa ne apucam noi de speculatii pe aceasta tema. Poate vom fi lamuriti spontan, spartan si laconic (de)la sursa. 🙂

        e) in prelungirea temei dihotomiei dintre inteligenta si predispozitia pentru socializare s-ar putea aduce in discutie si alte aspecte (mai mult sau mai putin colaterale):

        De exemplu de AICI – Gena sinuciderii la arabi:

        „Exista o diferenta mare între societatile autonome si cele colectiviste. În spatiul vestic domina spiritul individului autonom, în care individul este foarte important, el în sine este o valoare , el în sine este o lume, viata este a lui trebuie sa si-o protejeze, sa si-o promoveze. Într-o structura colectivista, individul este subordat grupului si acolo, uneori, viata lui este mai putin importanta daca se pune problema supravieturii grupului. Într-o astfel de societate este mult mai usor sa accepte indivizii sacrificiul personal pentru supravietuirea colectivului si a grupului”, explica David.

        Si japonezii au structura colectivista, dar „daca ai o tara colectivista dezvoltata economic si cu un nivel de trai ridicat nu se mai stimuleaza astfel de comportamente, vezi Japonia astazi în comparatie cu Japonia din al doilea razboi mondial. În conditiile de atunci, de razboi, de saracie, de amenintare au aparut pilotii kamikaze”, detaliaza psihologul. Concluzia lui este ca „în spatiu vestic, autonomia individului duce la pretuire vietii mai mult decât într-o structura colectivista, cum sunt cele ale tarilor arabe”

        Apreciază

        • INTJ said

          comentariul anterior e primul din ultimele nush-cate-luni. textul si comentariile link-ulului am presupus ca (macar) va vor amuza … din moment ce, conform specialistilor mentionati de dvs., exploratorul singuratic e foarte inteligent.

          ref. la inteligenta si socializare, britanicii (se pare ca) au uitat un mic detaliu: orice teorie neconfirmata/nevalidata e doar un vis frumos … un fel de ego-trip cu valoare ce tinde spre zero (d.p.d.v. al ratiunii). asta ca sa nu mai zic ca au uitat si de „inteligenta emotionala” … chestia aia pe care cica o ai si daca esti prost de dai in gropi sau daca ai creierul spalat „mai alb decat alb” cu Dero localizat/modic.

          „Correlation does not imply causation” … da’ se pare ca multi inca n-au auzit de asta.

          Apreciază

          • Dl.Goe said

            Lamurirea oferita nu-i o explicatie (care sa releve relatia cauza-efect) ci mai degraba o descriere de context care sa faca mai suportabila o anumita realitate (absenta oricarui comentariu INTJ-ist de la articolul cu pricina care, desigur, este mai mult decat „doar amuzant). Dar, nu ma intelegeti gresit. Nici nu va dau ghes sa comentati musai articolul acela si nici nu va cer imperios socotela pentru ce scrieti, ce nu scrieti si pentru cum anume va gestionati timpul personal in cadrul Universului infinit. Era doar o curiozitate marginala, vaga, in legatura cu impactul acelui articol asupra d-voastra (cel care l-ati gasit potrivit ca recomandare on topic la comentariul nostru). Adica oti fi simtit ispita irezistibila de a-l comenta si ati reusit sa-i rezistati ORI n-ati simtit niciun impuls pentru a adauga comentarii la comentarii.

            In legatura cu studiul britanicilor ceea ce ma framanta nu-i mesajul direct (neconfirmat) al acestuia ci eventualul meta-mesaj ce i s-ar fi putut atasa voluntar, inadins. Ca orice medicament, orice studiu oferit pe piata de catre „specialisti” poate avea efecte placebo de neneglijat. Spune-le oamenilor ca daca vor consuma in mod constant nuci (sau capsune) asta le vor creste performantele intelectuale si-si vor pastra vitalitatea creierului timp mai indelugat si chiar asa se va intampa: va creste consumul de nuci (sau capsune) si oamenilor le se va parea ca sunt mai inteligenti si ca se tin bine pentru varsta lor.

            Desigur ca corelatia nu implica (musai) cauzalitate dar nici acauzalitate sau necauzalitate…

            P.S. Mi-a placut la nebunie remarca d-voastra rautacioasa la adresa „inteligentri emotionale”. 🙂

            Apreciază

          • INTJ said

            hmm … zice Rakesh Yadav intr-un comment pe imdb asa: „The only thing i don’t like in the whole movie was how easily we believed that the God is only interested in us and other species are not so interesting to him, we are only few thousand years old but our attitude is bigger than anything else.

            If this movie would have shown the POV of other species also with the concept of god relating to them, then i must have given it the whole 10 out of 10. The end showed clearly that deep inside our heart we humans want everything to be controlled by us and need everything like how we want them to be. This will make us like the main villain of the movies (I can’t tell you who is he).

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            re-tin si re-vin…

            deocamdata un contrapunct (punct cu punct):

            Preoţii cer interzicerea trupei Dark Funeral. Prezenţa trupei suedeze Dark Funeral a stârnit indignarea preoţilor din Suceava. Printr-un memoriu adresat autorităţilor, preotul Justinian Remus Cojocaru de la Biseria Sfântu Dumitru Suceava, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, solicită interzicerea suedezilor pe motiv că ar fi satanişti. Preotul Cojocaru arată în memoriu că în videoclipul de prezentare de pe pagina lor de internet membrii formaţiei „ard cruci şi pentagrame, ţin în mâini cranii şi capete de porci, beau sânge de animal. Ţinuta lor este înspăimântătoare şi respingătoare”. „Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral este o imensă greşeală. (…) Nu avem nevoie de această trupă satanistă la festival. (…) Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti?”, se întreabă preotul Justinian Remus Cojocaru.”

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            @INTJ – iata ca re-vin printre re-vii, in colectia de vin-uri, pentru a remarca cu voce tare ca aspirantul, mai mult sau mai putin imaginar, (si Dumnezeu mi-e martor ca numerele imaginare au realitatea lor profunda fiind la fel de departe de inexistenta precum cele botezate „reale”), ar avea toate motivele sa va multumeasca pentru directiile in care punctati (parca) anume pentru a-l forta sa accepte anumite perspective inedite (cu mare potential literar-artistic, precum montajele de pe vremuri, care vremuri numai noi stim si n-avem niciun interes sa mai spunem si altora). In directia asta n-as mai insista caci este treaba aspirantului si n-as vrea nici sa ma bag peste el si nici sa fac munca in locul lui…

            Dar tare curios as fi sa aflu mai in detaliu cum anume deal-uieste un agnostic-ateu cu niste enunturi care-si bazeaza valoarea de adevar pe existenta unui Dumnezeu, si de unde predilectia sa pentru astfel de enunturi… Ma intreb retoric fara a sugera nimic anume, sperand in secret ca aspirantul si-sau-sau altCineva va reusi sa raspunda indirect (altminteri cum?) curiozitatilor mele bolnavicioase (dar, in tot cazul, benigne). 🙂

            Asadar este gresit sa credem ca am fi favoritii lui Dumnezeu in regn si la fel de eronatå ar fi si dorinta ca totul sa se afle sub controlul nostru, si ca aceste premize (false) ar avea (de fapt) scopul de a ne acorda circumstante atenuante in comiterea faptelor noastre de tâlhårie. O fi! (Aspirantule tu ce zici?)

            As indrazni inså så contest una dinre probe si anume pe aceea care ne pune la indoiala indreptatirile (si visele de prea-marire in regn) din cauza ca n-am avea vechimea necesara (doar cateva mii de ani (??!)) comparativ cu altii mai batrani in bio-sfera sau chiar in exo-sfera. Se stie ca toate creatiile lui Dumnezeu au exact, dar exact aceeasi vechime, una ne fiind mai presus decat alta (cel putin) din acest punct de vedere. Toate creatiile (si creaturile) au exact vârsat Universului, tragandu-se toate din acelasi loc si din aceeasi sursa. Acuma na, or exista si probe valide care sa ne poata contesta arogantele, dar aceasta nu poate fi una dintre ele. Cred. Cu umila aroganta. 🙂

            Apreciază

          • INTJ said

            @Dl.Goe

            cum deal-uiesc? se spune ca atunci cand imbatranesti dai in mintea celor mici … iar (imo) lor nu le pasa daca exista (sau nu) un mos cu barba alba, ei nu vor neaparat sa corespunda standardului „copil cuminte” (bine vs rau) si nici macar cadoul in sine nu conteaza pentru ei (se pot extazia din/la te-miri-ce nimic). atunci cand orice e un cadou totul e mult mai simplu.

            predilectia nu-s sigur c-ar fi a mea. eu sunt doar un spectator, nu eu fac show-ul (pe care, deocamdata, sunt nevoit sa-l urmaresc). iar ca spectator cu minte putina (vezi mai sus), amuzat initial de cuvantul „Deathleak” (ca faza cu „stii exact cat mai ai de trait” e veche), m-am lasat temporar in voia spectacolului („the show must go on„, nu?) si am avut o reactie.

            daca „se stie” (ca-n fond nu exista diferente) … de unde aroganta respectiva? iar daca nu se stie, daca informatiile sunt in mod clar doar partiale … cu atat mai mult! zic si eu … cu aroganta. 😉

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Altii spun ca doar prostii sunt mod/esti. Poate ca fara arogante ne-ar fi luat-o delfinii inainte caci obraznicul månâncå praznicul. In plus ar (mai) fi de zis ca indreptatirile pentru a avea controlul, ca si neindreptatirile respective, nici nu prea exista sau, daca exista, nu se cuvin per se unora anume carora se le ofere cineva cu titlu de merit. Se cuvin celor care sunt in stare sa le ia si sa le declare ale lor. Omul este (ah) „cea mai evoluata specie” pentru ca asa a zis omul. Acuma n-o fi meritul nostru dar nici vina noastra nu este pentru ca toti celalti tac mâlc in privinta asta. Inclusiv extraterestrii. Apropo parca d-voastra ati amintit pe Arca lui Goe butada aceea care spune ca suprema dovada a existentei inteligentei extraterestre ar consta in faptul ca nu ne contacteaza nimeni. Presupun ca nu suntem „singuri(i) din Univers”. Singurii prosti care se considera cea mai evoluata specie. Am credinta ca suntem mai multi. Fereasca Dumnezeu sa ne intalnim unii cu altii. Efectele ar fi oarecum similare cu cele care s-ar obtine prin mutarea blondelor din Polnia in Bulgaria (cand ar creste coeficientul de inteligenta mediu in ambele tari). Doar ca in cazul speciilor cele mai evoluate ar fi un pic invers.

            P.S. Se poate presupune ca nu are barba. Probabil ca nici (macar) bårbie. Dinspre spectator poate avea mai degraba o infatisare foarte versatilå, capabila sa se muleze (din interior) pe orice imagine isi doreste spectatorul (la latitudinea sa, pe baza liberului arbitru oferit lui in dar de catre bunul Dumnezeu). Probabil ca toate nefericirile ni se trag de la inabilitatea noastra de a fi liberi, liberi. Chiar si pentru asta avem libertatea sa dam vina pe oricine ne vine. De unde si vorba de duh: Grijania cui l-o fåcut!

            Apreciază

  22. Dl.Goe said

    Ritmul vegetal al Arcei lui Goe din ultima vreme (ceea ce-i o aberantie daca stai sa te gandesti la rolurile primordiale ale oricarei arce, calatå preponderent pe ritmurile si metabolismul de avarie al regnului animal, nu vegetal – provizii si nutretz), ma duce cu gandul la ideea bizara ca ar cam fi timpul sa-mi fac si eu blog. Un blog. Acuma la spartul târgului. Ceea ce ar fi insa in ton cu faptul ca ador implicarea in cauze pierdute.

    P.S. Glumesc desigur, caci n-am eu timp sa-mi pierd timpul cu asa ceva 🙂 mai ales ca miscarea aparent in „reluare” a Arcei lui Goe, este doar o iluzie, o Fata Morgana. In realitate Arca se misca impetuos (periculos de impetuos) pe inspaimantatoare valuri de nisip intr-un ocean de nisip (praf si pulbere care denota nimicnicie, dualå, ondulatorie si corpusculara deopotriva), care se agita din cauza interactiunii gravitationale cu restul Universului infinit si inutil. In loc sa stam pe loc, in varful unei dune (un Ararart pentru fiecare Arca), suntem purtati de maree cåtre cine stie ce tzårmuri straine… goniti de clipele Starii pe loc. Repaus. Caci din repos ne-am nascut, ni-i sete de repaos… etc, etc, etc.

    Iti dai seama aspirantule? Ritmul scurgerii timpului este mai lent pentru cei care calatoresc mai repede. Cand atingi viteza luminii timpul ingheata, incremeneste, se opreste, astfel incat tu, calatorule, poti ajunge practice de oriunde, oriunde instantaneu, IN-STAN-TA-NEU, in „no time”. Ceea ce inseamna ca in orice directie spatiala dimensiunea Universului este nula, zero. Adica ca nu exista niciun Univers. Lucruri indeobste cunoscute. Daca ar exista un anti-Einstein, (ceea ce-i foarte posibil caci orice particula isi are anti-particula sa, inclusv, particula Christ) acesta ar descoperi (si ar demonstra) efectul invers, (in)observabil in cazul in care o paricula (un calator) s-ar afla in repus absolut. In cazul acesteia (anti-foton), in opozitie cu situatia calatorului-foton caruia timpul i se opreste pe loc, timpul (tot timpul) s-ar scurge deotata, cu viteza infinita, fiind d-lui astfe, practice, radiat din existenta. Intre timpul total inghetat si timpul total fluid, se afla ritmul timpului nostru, (o mâzgå a unor reziduuri materiale). Calatorului ii sade bine cu Drumul. Mereu. „Existam” tocmai pentru ca ne miscam lent, nici prea-prea nici foarte-foarte, (odata cu Pamantul, cu Soarele cu Galaxia, cu Meta-Galaxia) cu viteza finita mai mare net decat ZERO si mai mica net decat „c”, ceea ce si då sens aparentelor intamplari (si evenimente) observabile macroscopic in micile noastre vieti. Drumul se lepada de colb. Adesea. Bine acuma o sa vi tu sa-mi zici ca repus absolut nu exista si ca dupa cum niciun corp cu masa (de repaus) mai mare decat zero nu poate fi accelerat pana la viteza luminii (din cauza ca i-ar creste masa catre infinit), tot asa niciun corp n-ar putea sa ramana in repaus absolut fiind hartuit (gravitational) de resul universului. Da, dar dupa cum exista particule care au masa (de repus, sic) zero: fotonii, care se misca (neavand incotro) cu viteza luminii, tot asa de bine pot exista particule cu masa (de repaus) infinita care (neavand incotro) ar sta pe loc. Ce? Nu crezi ca exista asa ceva? Pai chiar Universul este o asemenea particula cu masa infinita. Universului timpul infinit i se scurge instantaneu, ceea ce-l deposedeaza astfel de existentzå (fiind practic o entitatea intamplata deja, complet, epuizata instantaneu), la fel ca pe haoticul foton care se misca cu viteza luminii (practic infinita). Noua, in lentoarea noastra si a mintii noastre, ni se pare ca infinitul are 300 de mii de km/s. Sortis Humanae ad Intelligendum Lux.

    Iar daca (cumva) masa universului nu-i infinita (ci, vai finita), atunci, Dumnezeu cu mila, caci nimic nu mai are sens pe lume.

    Iozefini draga, tu ce parere (h)ai?

    Apreciază

  23. Dl.Goe said

    Daca nu „pur si simplu” normal in tot cazul mult mai potrivit ar fi ca pe lista probelor olimpice sa fie exclusiv intrecerile atletice individuale, sporturile in care fiecare participa singur, pe cont propriu. Chestia asta cu hocheiul pe iarba, voleiul pe plaja, baseball-ul si a tot felul de alte sporturi de echipa (fotbalul y compris) n-are nici în clin, nici în mânecă cu spiritul oplimpic si cu tradiita antica. Dimpotriva. Desigur ca acest enunt categoric ar putea fi explicitat si/sau argumentat (din fel de fel de unghiuri) doar ca nu se merita efortul retoric in acest sens. Cine pricepe, pricepe (si singur, si instant), de ce doar insii (persoane, entitati independente) si nu grupurile de insi ar fi indreptatite la gloria olimpica, iar cine nu pricepe asa (singur) nu va pricepe (sau nu va accepta ideea) nici dupa ce-i va fi explicitata de-a fir a par. In plus (ar mai fi de zis) ca participantii ar trebui sa reprezinte in competitie orase, nu tzåri.

    P.S. Nefiind destul de visatori din fire si utopici din alcatuire, realizam cu tristete ca starea de fapt este cea care este (contaminata de reziduurile epocii actuale, de contextul „modernitatii” paguboase bazata exclusiv pe ban si ban) si ca din aceasta stare (in care am alunecat pe nesimtite) n-om putea iesi, asa incat Usain Bolt si Michael Phelps trebuie sa-si imparta gloria olimpica cu echipa de hochei pe iarba a statului X.

    P.P.S. Aspirantule sper ca nu-ti vei imagina ca am ceva cu sporturile de echipa. Nici vorba. Dimpotriva. Ma stii doar. Doar ca acestea trebuie sa aiba competitiile lor, separate, independente, neamestecate cu nimic altceva. Gladiolele si piersicile nu merg bine impreuna pentru salata. Vezi si tu ce idee literara poti stoarce din chestia asta (fara sa te fortezi prea tare).

    Si da, ar fi foarte bine daca Jocurile Olimpice s-ar desfasura la data fixa (o data la 4 ani) intr-un singur loc, fixat, prestabilit, acelasi. Comitetul Olimpic si natiunile ar trebui sa caute cel mai potrivit loc pe planeta pentru asta. Poate fi intr-un oras in care exista deja complexele sportive necesare sau intr-un loc in care sa se justifice constrirea unui complex sportiv cu anvergura potrivita pentru gazduirea Jocurilor Olimpice.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Ha-ha…cica.. ha-ha.. Halep s-ar fi hotarat sa reprezinte Romania la Olimpiada dar nu acuma ci in 2020 la Tokio. Hotårât. Serios. Hai zi zåu.

      „Am fost foarte dezamagita ca am decis sa nu merg la Rio, dar a fost mult mai bine pentru sanatatea mea. Nu este usor pentru mine sa calatoresc in divese locuri”, a declarat Simona.

      „Sunt dezamagita ca nu am participat, dar ma voi pregati pentru Tokyo! Putem spune ca tenisul la Olimpiada nu este precum gimnastica (n.b. da, da, gimnasitca), dar sa mergi acolo sa joci pentru tara ta si sa castigi o medalie reprezinta mult pentru orice sportiv (n.b. Mult? Zi „enorm”). Am jucat deja la Londra si m-am bucurat sa fiu acolo si la ceremonia de deschidere”, a mai spus Simona.

      Mari farsori, mari gogomani. Mari hahalere. D-soara Goe Halep Simo are atuuri serioase pentru a fi personaj literar intr-o farsa lirica in mai multe acte ratate. Macar de s-ar tine de tenis si ar lasa naiba tiradele patriotarde bune pentru gura-casca (pe care ea si asa nu da nici doi bani). Dar nu… ca de patrioata e patrioata. Pe alese.

      P.S. Din pacate avem atat de putin campioni, eroi, persoane (exemplare) de succes, incat nu ne putem ingadui sa ne exprimam in voie (in deplina libertate) sila pe care o provoaca (in subsidiar) unii dintre acesti putini, dandu-si in petec (fara concurenta). Vorba åluia, natia, situatia…

      Apreciază

  24. arcaluigoe said

    Stii care este culmea suspansului?

    Apreciază

  25. Dl.Goe said

    Se vehiculeaza stirea bomba ca America ar intentiona sa mute arsenalul de arme nucleare din Turcia la Deveselu. Este desigur o stire falsa. In realitate arsenalul respectiv urmeaza sa fie mutat la Caracal, in apropiere de Scornicesti. Reamintim aspirantilor ca si pe vremea lui Ceausescu aveai voie sa spui bancuri politice dar nu aveai voie sa le Scornicesti. Deasemenea asteptam cu mare nerabdare mutarea unei tiribombe de la Disneyland la Deveselu sau (macar) la Corabia, dar mai ales asteptam cu emotie reactiile analistilor din zonå si propunerile lor pentru solutionarea acestei crize geo-politice. Dupa Suleiman Magnificul urmeaza musai Michael the Brave. Aferim.

    Apreciază

  26. […] august 12, 2016 la 1:59 pm e […]

    Apreciază

Lasă un răspuns către Dl.Goe Anulează răspunsul