(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

1 Aprilie – varianta Americana

Posted by arcaluigoe pe Aprilie 1, 2016

Donald Trump, pe care proorocii (chiar si cei din tara lui, dar mai ales altii, din tari straine, cu un de la sine inteles exces de autoritate) il luau in râs cu magnisima superioritate, livrandu-l, din prea plinul lor de informatii, idei si intuitii geo-politice, ca fiind un simplu „iepure” lansat timpuriu pentru a pregati contextul adecvat adevaratul candidat al stabilimentului, si pe care acum, aceeasi prooroci il dau de favorit (fiindu-le favorit lor insisi, cu aerul ca ei dintotdeauna au inteles cum si de ce un asemenea candidat va razbi in America, plesnind sistemul peste bot, cu pumnul alegatorului vesnic turmentat), a ajuns sus de tot, numarul doi in competitie desi (sårmanul) n-ar trebui in niciun caz sa fie nici presedinte (nici macar in Congo, si dealtfel nici nu va fi, proorocii avand ab initio dreptate) si nici candidat de forma care sa salveze fatzada, aparentele si ideea de democratie si pluralism (in ditamai America), prin umila si argonata sa existenta (in com-petitie). Trump a fost deja mult mai mult decat i s-ar fi cuvenit unui papitzoi, in fata caruia arhetipul Becali (al nostru) paleste (de ciuda). Urmand pana la capat modelul romanesc (din mereu exemplara Romanie), prin care au mai ajuns in finale prezidentiale papitzoi de asemenea factura, fara sa se si aleaga desigur, Statele Unite ale Americii (carora le suntem ca un frate mai mic dar mai batran) vor proceda in consecinta, urmand ca Donald sa (re)devina Goofy si sa impartaseasca (simbolic) soarta unor Vadim, Nastase, Geoana si/sau Ponta (Mickey Mouse)… deh, Lumea lui Disney… Daca nu cumva americanii vor prefera sa se inspire orbeste din modelul britanic, in mod firesc bizonii vor alege (si culege) raul mai mic (si mai hilar, si mai previzibil), votand, cu majoritatea ceruta, famiglia Clinton. Dar, dincolo de aceste consideratii banale, trebuie spus ca aproape in sufletul fiecarui spectator al teatrului de papuse de pe mapamod exista o curiozitate morbida: Oare cum ar fi sa ajunga papitzoiul la Casa Alba? Ce ne-am mai râde de yankei! Si ce-am mai iesi din plictiseala la scara planetara! In mare secret fiecare si-ar dori de fapt sa vada cum anume ar fi pe lume cu Becali rege al Americii. Secreta sau nu, dorinta exista, si inca intr-o cantitate neneglijabila, in America, in Rusia (putin mai mult), in Europa (in Franta, e-he-he ce-ar mai vui Charlie Hebdo) si si la noi in tara, desigur. Dorinta este motorul lumii. Frica este frana… iar curiozitatea a omorat pisica (nu Schrodinger) etc… Fireste ca exista papusari, dar nici ei nu sunt chiar 100% independenti, impartiali, neinfluentabili… (ci dor 99%). Nici macar ei nu se vor putea sustrage vointei populare a maselor din lumea larga, asa incat daca se va vadi ca frica e mult mai mica decat curiozitatea (au ei instrumentarul necesar pentru a masura cu precizie), ne vom vedea visul secret cu ochii si curiozitatea ne va fi satifacuta. Si sa vezi distractie. Daca nu, nu. Plictiseala. Nici circ si nici paine pentru enoriasi. Poate data viitoare. Dupa aceasta aranjata intrecere intre Goofy si Minnie (Mouse) (o făţarnică scârboasă), putem spera că data viitoare, la alegerile prezidentiale din America (tara con-locuitoare a com-patriotului nostru Dorin Tudoran si a tuturor posibilitatilor) se vor confrunta Chip si Dale. Va anunt de pe acum ca eu tin cu Dale. Sa nu ziceti ca nu v-am spus.🙂

Amenda/ment: Este sau ar trebui sa fie de la sine inteles ca felul in care a fost pictat candidatul Donald in textul de mai sus, reprezinta o opinie personala, subiectiva, sincera, a noastra, a d-lui Goe, bazata pe propria perceptie si interpretare a informatiilor din mass-media. Prin urmare, intrucat mass-media este un mediu artificial, care manipuleaza si distorsioneaza (adesea catastrofic) realitatea, iar in speta de fata inca si mai abitir decat in „mod normal” (sic), vadindu-se favorizarea en-gros a fatzarnicei Hillary C., (si nu ma refer aici la presa damboviteana) ar fi de mentionat ca, in pofida evidentei, exsista sanse (minimale) ca Donald sa poata interpreta actoriceste, cu succes, rolul de presedinte al Americii, asa cu au mai reusit si alti actori, invatand din mers si ascultand cu sfintenie indicatiile regizorilor si replicile dictate de sufleori. Tot asa s-a nascut si mitul lui Ronald Reagan, un actoras-cowboy, urcat din postura de figurant la Holiwood in cea de figurant mit la Casa Alba. Cica ar fi doborat comunismul si Uniunea Sovietica. Din pacate nu detinem nicio informatie pertinenta despre trupa de filmare care vrea sa-l distribuie pe papitzoi in rolul principal al telenovelei, asa incat habar nu avem daca Donald are sau nu potential pentru a fi transformat in mit printr-o a doua doborare a Uniunii Sovietice sau a altceva asemanator (vreo alta Uniune) ori (te pomenesti) prin restaurarea a asa ceva. Nici el insusi nu prea mai pare convins de acest potential, aparand mai degraba blazat, decat gata sa se dea peste cap de doua trei ori pentru a se transforma in altceva. Sansele, macar potentiale, pentru a ajunge prin devenire, alteceva decat apare acum (un papitzoi foarte bogat care vrea sa fie rege al Americii, in tara business-ului prin excelnta; bine naiba ca nu vrea sa fie Rege al Hipersaptiului) sunt foarte, foarte mici, ipotetice. Mai degraba omul e un megaloman care n-a inteles ca cei de teapa lui nu se bat sa devina presedinti (concurand cu alte marionete bine dresate) ci se bat sa desemneze presedinti (asa cum fac Warren Buffett si George Soros). Aceste sanse foarte mici (nanometrice) trebuiau mentionate macar asa de fason, (aici pe arca lui Goe) caci oricum existenta lor nu merita sa influenteze intentiile de vot al bravului popor american, gata oricand sa urmeze cuminte indicatiile mass-media (care mai directe, care mai pe invers). Un studiu antropologic despre emotiile publicului american fata cu alegerile, asa cum sunt acestea generate prin media si-ar face toti banii. Eh, ce mult ne-ar placea si noua sa stim pe cine sustine conul Dorin, americanul, la alegeri si cum anume si-ar argumenta pozitia. Ma refer la detalii caci in mare se stie; Omul este „echidistant”, mofluz, si voteaza invers decat sustine, caci nu se dez-minte. Ne standu-i in caracter/personaj. Bine acuma nici parerea sincera a d-lui Aligica n-ar fi de ignorat. Ori chiar a fostului consul de la Marsilia, republican sadea, condamnat (sarmanul) sa traisca intr-o tara care practica anti-americanismul bazal.

Postata (si) de conul certocrat:

7 Răspunsuri to “1 Aprilie – varianta Americana”

  1. Dl.Goe said

    Daca nici macar campania electorala pentru cursa prezidentiala americana nu mai reuseste sa-l scoata din letargie pe scriitorul D’Artagnan, nu vad ce altceva l-ar mai putea scoate. Si din inertie… Presupun ca unul dintre factorii importanti care au contribuit la retragerea D’Artgnanå este abandonul Izabelei A. din calitatea de comentator al comentariilor sale la Hanul Muschetarilor. Efectul intarziat al acelui abandon l-a marcat vadit pe bravul muschetar, care n-a mai suportat ideea ca nu mai poate fi (ca scriitor) muza a scriitorilor sai, in frunte cu spectaculoasa analista Izabel A. Asa se intampla cateodata. Unii scriitori sunt inspirati numai atunci cand inspira… pe altii. Cand nu, nu. Raman fara aer. Adevarul este ca si noi ii simtim uneori lipsa uluitoarei Izabel A. si ducem dorul fabuloaselor ei analize, incropite savant la mare repezeala (ca era si repezita)🙂

  2. Dl.Goe said

    1 Aprilie – Pacaleli pasagere. Ca orice om (normal – care se respectă) si noi unul ne confruntam adesea (in unele momente, cateodata zilnic, sptamnal, lunar, anual – depinde de durata nelamuririi per se, si de persistenta cu care ne macina) cu anumite lucruri care ne nedumeresc, cu lucruri nelamurite. Desigur ca intensitatea cu care ne framanta anumite lucruri nelamurite nu-i intotdeauna proportionala cu adancimea misterului care creaza nedumerirea. Uneori ne batem capul ani de zile cu maruntisuri sâcâitoare, trecand cu usurinta peste enigme tulburatoare, nepasandu-ne prea tare ca le-om fi lasat neelucidate (abandonate in uitare). Cert este ca lista asta a lucrurilor nelamurite este de un dinamism cumplit, lucrurile intrand si iesind de aici in continuu, producand, in timp, un talmes-balmes coplesitor. Unele se lamuresc, altele se dovedesc a fi false probleme, iar altele sunt abandonate (uite asa), ne mai preocupandu-ne, in timp ce mereu alte si alte nelamuriri ni se tot strecoara in agenda momentului pe lista pre-ocuparilor noastre. Probabil ca daca am avea un acces la un jurnal magic, organizat cronologic, pe zile, luni, ani, cu listele „de moment” ale lucrurilor nelamurite care ne-au framntat de lungul (sau de-a latul) timpului, am putea constata ca acestea sunt un fel de „marcăre”, de repere ale vietii noastre, indicii pretioase ale relatiei noastre cu viata. Daca as sti ce anume ma framnta pe 12 Octombrie 1996 (de pilda), ce nedumeriri aveam (pe) atunci, mi-as aminti brusc de viata mea de atunci ca si cum m-as intoarce in timp. Habar nu am cu ce-mi bateam capul pe 12 Octombrie 1996 (de pilda). Iata inca o nedumerire pe care o adaug aiurea pe agenda zilei de azi. Bine acuma cred ca nici pe 12 Octombrie 1996 nu stiam cu ce nedumeriri o sa-mi bat capul (vorba vine) pe 12 Octombrie 2016, dupa douazeci de ani, precum Dumas tatal. Uite, de exemplu, extragand absolut la intamplare din lista zilei, pot pentru ca sa zic, ca ma nedumereste ce-or mânca ursii salbatici din Romania, cu ce-or trai ei? Si nu ma refer aicia la cei veniti sa moara la oras, ci la aceia cuminti care stau in padure, in salbaticie (care salbaticie?). Inteleg ca nu-s putini ursi in „nostra patrie”. Animale carnivore mari. Ce mananca? Au ce? Mananca oi, capre, vaci? Prea putine. Caprioare, capre negre, zimbri, mistreti, veverite, iepuri? Nici din astea nu sunt destule, caci in acord cu cercetarile stiintificilor un bun echilibru in ecosistem se intampla atunci cand numarul erbivorelor este de cel putin 50 – 100 de ori mai mare decat al carnivorelor din areal (ceea ce nu cred ca se intampla in patria noastra mica). Ce Dumnezeu mananca? Or fi toti vegetarieni hranindu-se cu mure, zmeura, ghinda, jir?… Nu se stie. Este o nedumerire pe care o am. Alta ar fi in legatura cu situatia din Turcia. Cine anume vrea sa-l doboare pe Erdogan? Sa-l inlocuiasca cu cine? Cine (in afara kurzilor) doreste infiintarea statului Kurdistan? Care ar fi capitala statului Kurdistan, daca ar fi sa fie? Si cum se face ca nimeni nu doreste constituirea statului Tabulistan? Iata, nelamuriri, oarecare, extrase absolut la intamplare, din lista fluida a nedumeririlor cu care ne confruntam azi (desigur exclusiv in subsidiar, in rest nu, absolut deloc, altele fiind lucrurile pe care le avem noi la suflet sau in atentie, fiind fortati) in data fixa de 12 Octombrie 2016, o zi ca oricare alta. Pentru a stabili, in economia acestei marturisiri (facuta nimanui) un echilibru acolo cat de cat, as mentiona si unul dintre lucrurile care s-au lamurit. Aseara, revazand filmul „Bucuresti Non-stop”, m-am edificat asupra faptului ca actorii, in genere, sunt fiinte incapabile sa se exprime pe sine (intr-o maniera multumitoare, deplina, in acord cu nevoile sufletului) si de aceea isi cauta scaparea in „interpersonarea” altor personaje, straine. Asa stiu ei, actorii, sa-si joace rolul in viata, prefacandu-se, atat ii duce capul. Si se mai mira apoi ca-i confunda lumea, lundu-i drept altceva decat sunt. Acuma daca nu sunt nimic, tot e ceva ca sunt luati drept cineva: personajele pe care le (tot) interpreteaza. Ioan Gyuri Pascu este, fara scapare, personajul cu acelasi nume Ioan Gyuri Pascu (aceasta fiind o coincidenta de nume absolut intamplatoare), si nimic altceva. Mie insa tot Jack Nicholson imi place, caci De Niro a inceput sa ma enerveze.

    P.S. Ei, de cand am inceput sa compun acest comentariu si pana sa-l inchei (iaca l-am incheiat), lista (zilei?) s-a si schimbat deja. Pe ici pe colea, si anume prin punctele esentiale. Daca l-as compune din nou, as exprima desigur alte nedumeriri care ma traverseaza pasager. Duca-se. N-am acuma vreme sa le exprim pe toate.

  3. Dl.Goe said

    Pare destul de clar ca in contextul dat (…he-he, al noilor paradigme…of,of) alegerea unui politician „veros”, implacabil lipsit de substanta, contaminat 100% de politicianism, absolut incapabil de a privi lumea dintr-o alta perspectiva, chiar si infinitezimal diferita, precum se afla a fi d-na Hillary Clinton, este o solutie gresita, improprie, anacronica, de avarie, o cârpealå, o amanare. Din nenorocire alternativa Trump, singura care a putut sa razbata ca semn al nepotrivirii sistemice intre vechiul fel de a face politica si realitatea sociala ce sta sa se consfinteasca in lume, nu poate functiona. Trump este un sindrom nu o solutie. Ajungerea sa (din ce in ce mai improbabila) la Casa Alba ar fi o absurditate nemarginita. Desigur ca atributul absurditatii evidente, specific unui lucru/eveniment oarecare nu-i un argument destul de puternic care sa impiedice existenta/producerea acestuia. Totusi Trump nu va deveni presedinte (dupa cum nici Marea Britanie nu va fi iesit din UE, sic) nu din cauza absurditatii unei asemenea intamplari, ci intrucat el a fost special plasat acolo, in competitie, lasat sa acceada in cursa (iepure cretin american) doar pentru a se estompa maximal nepotrivirea abisala dintre politicianul de carton Hillary Clinton si necesitatile momentului. Suspansul continua… (na acuma, daca-i bal, bal sa fie, la spital dupa aia) nu pentru ca publicul ar supralicita la cacealma cu o cacealma si mai mare ci tocmai pentru ca nici publicul nu-i mai breaz. Nici macar cel de la Breaza. Politicienii care arunca gogosi ultra-goganate in piata, sperand in mare secret (polichinelle, apropo pe unde o mai umbla domnul acesta?) ca n-o sa puna nimeni botul la asa ceva (manipulare pe invers) pot avea surprize colosale constatand ca uneori publicul se poate incapatna sa creada in Mos Craciun, daca i se pune lui pata, si sa manance Trump cu placere, cu voluptate… Inclusiv femeile.

    Intrucat nu gasesc o concluzie potrivita acestui comentariu (nu stiu pe unde am pus-o, nu stiu de unde s-o iau), propun un sondaj de opinie (atentie va rog, e la misto). Care dintre cei trei de mai jos ar fi fost mai nimerit in locul lui Trump ca candidat in cursa electorala pentru prezidentialele americane (am spus mai nimerit ca candidat nu ca presedinte):

    a) Warren Buffett
    b) George Soros
    c) Bill Gates
    d) Oricare
    f) Niciunul

    • Dl.Goe said

      Hillary Clinton – un candidat cu probleme, dar si cu mult noroc

      … „In opinia mea, Hillary Clinton a avut noroc cu un inamic care s-a sinucis politic. …

      Ramane de stabilit daca s-a sinucis la ordin sau de placere. Bizonul american n-ar fi votat-o cu niciun chip pe „molia” Hillary Clinton daca ar fi avut de ales intre aceasta si oricare alt candidat normal. Pare putin probabil ca Trump sa fi ajuns asa intamplator (doar din cauza degringoladei republicane) sa fie adversarul potrivit (poate singurul) care s-o faca pe molie de nerefuzat. Dar excesul de potriveli de acasa poate produce surprize mari in târg. På nu va uitati la Stockholm?

  4. Dl.Goe said

    E-he-he, de tare demult conul Dorin nu mai joaca… tenis. Dar se da cu Pula-sky. Ca sa rimeze. Atat i-a mai ramas. Rima. Dansul, care printre consilieri se da poet, iar printre poeti analist pulitic, atunci cand nu se pretinde pamfletar de succes (are un succes nebun printre mofluzii de (a)casa) si-a pierdut in sfarsit… nu, nu virginitatea, d-lui fiind inca fata-mare (foarte mare) ci echidistanta. Mizand pe neuniversalitatea limbii sale si romana si intraductibila, d-lui isi exprima liber, la blog, in tzarcul certocratiei, republicanismul (de rit trumpian) ironizandu-l literalmente literar pe nefericitul Bill Clinton, un democrat ce urmeaza sa mearga la casa Alba pe post de intaiul gentleman al tarii. Dl.Tudoran, din ce in mai putin domn, gentleman nici atat, are o sclipire de geniu literar facandu-l de rusine pe bietul Bil din cauza originilor sale. Dupa ce a dat de pamant cu Elena Udrea ca fiind o nedemna creatura din Ples-coi, acuma, evitand (la limita pericolului) si Bai-coiul si Cornu, dl.poet sare via Mizil in Pulasky. Bai de unde o avea omul asta atat umor devastator (sa te caci pe tine de râs nu alta) si atata talent poetic de pamfletar, care gaseste imediat rima potrivita? Ca n-are de unde. Un mister. Tare frumos si penetrant i-o fi sunat d-lui in cap numele comitatului Pulasky (din care a tzasnit candva Bill Clinton) de si-a construit pamfeletul in jurul acestei solemne sonoritati. Atata i-a mai ramas d-lui: svoarea de a fi sugestiv:Pulasky. Probabil ca in curand, data fiind tema, o sa deschida gura pe Certocratia si Herr Neamtzu Tziganu, un fin observator al realitatii, de pe Rin. Observatorul de pe Rin, realitatea de pretutindeni.

    • Dl.Goe said

      Il rog pe calatorul planetar (si zic „planetar” in sens etimologic) sa citeasca si pre text dar si printre randuri, daca-l vizitaeza pe pamfletarul planetar (si zic „planetar” in sens epistemologic). Numai asa va reusi sa-si scoata banii de benzina. Daca nu…

  5. arcaluigoe said

    10 celebrities that support Donald Trump. Ghici pe ce pozitie este poetul Dorin Tudoran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: