(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cei mici se ingradira cu lenea si spoiala in cercul lor pe net

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Cei mici se ingradira cu lenea si spoiala in cercul lor pe net

Comentariul zilei (de 1 Aprilie): In aceste zile (de 1 Aprilie) in tara noastra, Romania (de 1 Aprilie), la 1983 de ani de la asasinarea lui Christos, la 127 de ani de la asasinarea lui Eminescu si la 27 de ani de la asasinarea lui Ceausescu (iaca niste numere), pe plaiurile mioritice (populate engross cu baci vranceni, moldoveni, ungureni si de alte nationalitati conlocuitoare) au avut loc alegeri parlamentare. Da? Nu? Daaaa… Rezultatele? Dezastru…!!! Serios? Hai, pe bune acuma! Fara vrajeala! Poporul roman, mereu egal cu sine insusi, de 2050 de ani incoace, consecvent, impertinent (cu istoria si cotropitorii), face tot ce stie: isi vede de ale sale. Cainii latra, ursul merge. Danseaza ursul romanesc. De doua mii de ani danseaza. Elitele se mira. Se indigneaza. Se rascoala pe dinauntru. Se dau surprinse, vexate, resemnate, ironice, platonice, vinovate. Vedetele se plang, ca poporenii le-au asasinat viitorul copiilor si si pe-al copiilor nevinovati (?!) ai lor, ai poporenilor… Si ii injura ba mai spilcuit si mai erudit, ba mai neaos si mai ortoman pe junii corupti (de lene) care n-au votat elene. Daca n-or fi avut ce. Caci doamnelor, domnisoarelor si domnilor, intrebam si noi retoric (si categoric), ce pula mea sa fi votat? Ca n-aveai ce. Noi nici macar trump n-am avut. Dar, va rog sa nu ma intelegeti gresit si sa va apucati sa deslusiti cumva aci (printre randuri) in text, (vre)un pretext (al nostru) pentru lamentatii (gen), precum cele infierate mai sus, la elite. Nu, nici vorba. Noi, in surprinzatoarea noastra intelepciune, nu vom veni sa zicem ca parlamentul nu-i reprezentativ din cauza ca doar 38% din electorat (lume de nelume) a votat. Nici vorba. Parlamentul ales este fara nicio indoiala 100% reprezentativ pentru natie. Poporul nu putea alege mai bine. Poporul nu se putea cu niciun chip identifica mai exact cu altcineva decat cu Liviu Dragnea. Nu-i democratie? Nu-i libertate? Si daca e (si cam e), atunci, in mod normal, nu cei mai buni, mai inteligenti, mai pregatiti, trebuie sa conduca, ci cei mai reprezentativi. Haide sa fim rezonabili si sa admitem ca mai reprezentativ pentru romani decat este Dragnea, nimeni nu poate fi, in aceste zile si nopti, la 1983 de ani de la asasinarea lui Christos, la 127 de ani de la asasinarea lui Eminescu si la 27 de ani de la asasinarea lui Ceausescu (iaca niste numere). Vox populi, vox dei, ce pula calului. Nu-i mai blamati pe cei care au votat cum au votat! Nu-i mai blamati pe cei care n-au votat! Toti au procedat exact asa cum trebuiau sa procedeze, in acord intim cu ei insisi si cu starea natiunii. S-a instaurat o stare de optim, de maxim, un echilibru natural. Si la urma urmei, daca-i democratie, nici n-ar trebui sa conteze prea tare cine castiga alegerile, cine urmeaza sa administreze tara, adica treburile oamenilor care compun tara. Cata vreme nu e dictatra (si nu prea e), asa merge treaba. Asa trebuie sa mearga treaba, iar poporul trebuie sa fie multumit si impacat cu sine si de alegerea sa. A ales in mod natural si liber, cea mai buna dintre variantele pe care le avea. Spre binele sau imediat si de perspectiva. Asa cum bine zicea si tovarusul Iliescu, poporul l-a comparat pe Ciolos cu Ponta, folosid ca instrument de masura ocaua sa si a ales in consecinta. E multa sinergie (pe bune) si putine meandre. Nu mai considerati ca poprul e prost si ca nu are cultura politica, viziune strategica, si ca, in orbirea lui, rateaza astfel intalnirea cu viitorul, cu integrarea europeana, cu modernismul, cu post-modernismul, cu progresul, emanciparea, etc, etc, etc. Poporul asa cum e el (ca rezultanta vectoriala a insilor care-l compun bimilenar) este totalmente incompatibil cu viziunile si aspiratiile strategice ale elitelor (gen Plesu and co, vezi si articolul recomandat mai sus). Numai un popor tampit, bolnav, smintit, ar putea sa voteze in contra propriului instinct de conservare. Populatia este retrograda pentru ca n-are cum altfel sa fie, si fiind cum e, reuseste fara gres sa-i identifice pe cei care se potrivesc cel mai bine aspiratiilor sale de stagnare, de neschimbare, de conservare. Oamenii isi dau seama mai bine decat oricine altcineva de resurele pe care le au ei insisi pentru a acepta schimbari, provocari, adaptare, progres sau (mai bine zis) de lipsa acestor resurse, si voteaza in consecinta. Nu voteaza asa de prosti, de tampiti, de needucati ci voteaza asa de smecheri, de vicleni, cu buna stiinta. Orice alta varianta ar fi pentru ei o aventura riscanta, prosteasca, daca nu o nenorocire pur si simplu. Intuitia le spune ca nu exista lideri plauzibili in care sa se increada orbeste si pe care sa-i urmeze in aventura schimbarii si a intalnirii cu viitorul. Ideea ca ar trebui sa aiba eventual spirit de sacrificiu si sa voteze altfel decat le dicteaza instinctul, de dragul copiilor lor este absurda. Ei vad si stiu ca si copiii lor sunt la fel ca ei. Voteaza cum voteaza tocmai gandindu-se la viitorul copiilor lor, care sunt asemenea lor. Si acestia vor avea nevoie de asistenta sociala, de pensii pe caz de boala, de alocatii, de ajutoare sociale, de pomeni electorale, de toate care le sunt realmente indispensabile pentru a supravietui, in vietile lor de mizerie, fara alternativa. Asta nu inseamna musai ca ceilalti (care ceilalti?), cei putini, sau cei care se prefac a fi fiind asa, diferiti, ar trebui sa se resemneze sau sa emigreze. Ar trebui sa fie mai rezonabili, mai realisti, si sa lase naiba poporul in pace si sa se focalizeze pe reprezentatii acestuia. Sa-i hartuiasca. Sa-i prezeze (presing om la om) si sa le forteze schimbarea. Pentru a ajunge Romania pe drumul progresului (de tip occidental) ar trebui ori sa se schimbe poporul, primesc (ceea ce, pentru moment cel putin, e putin probabil) ori macar ar trebui ca poporul sa nu mai aiba de ales (in politica) decat intre oameni moderni. Adica cå pana si cei mai pe potriva poporului dintre candidatii disponibili pe piata, sa fie (totusi) compatibili cu progresul si civilizatia. Adica ca reforma clasei politice. Nici asta nu-i chiar floare la ureche caci poporul este un izvor nesecat de lepre politice care sunt dipuse sa reprezinte reprezentativ poporul fix asa cu este el in istorica sa inapoiere. Din pacate ceea ce nu prea poate poporul mioritic (in fond un supravituitor) este sa nasca o sama de lideri de elita care sa-i inspire lui insusi, poporului, incredere nebuneasca in progres si schimbare, care sa-i faca pe majoritatea sa si-o doresca si sa nu-i mai inspaimante asa de tare. Din aceasta dilema nu puteti iesi. Am zis?

3 răspunsuri to “Cei mici se ingradira cu lenea si spoiala in cercul lor pe net”

  1. Gindae said

    Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
    zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte
    oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica, ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: “Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numa, el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el:
    — Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de- abia e cat luleaua?!
    Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus:
    — Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se
    potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei.
    Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in
    amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau tarcoale pe deasupra miristii.
    Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa
    indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri, si marea.”
    Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu- se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. “Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita.
    Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu paman- tul, si cu nici un pret sa nu se miste.
    — Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut. Ati inteles?
    Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului:
    — Unde fugi? inapoi, Nero!
    Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta inspre ei.
    — Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre lastar. In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea
    aripii, osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot, si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu
    face truda de a-l cauta prin lastar. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau
    in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand “Apporte!” Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: “Pitpalac! pitpalac!” Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea
    unul.
    — Unde e nenea?
    — Nu stim, a zburat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu! piu!”… Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el… D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima:
    — Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea?
    — Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
    Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea; prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi; dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
    — Nu ma lasati! Nu ma lasati!
    A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dansul un ger aprig. La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii… miriste…un caramb de cizma pe care se urca o furnica… aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune.

    Povesti / Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti – Puiul

    • Dl.Goe said

      Romania ca o pitpalacå. Doar ca prepelita din poveste are un singur pui din sapte lovit in aripa, in timp ce la pitulicea Romania situatia e invers, sase din sapte sunt loviti in aripa si doar unul e (cat de cat) zdravan. Drama mare. Oare prepelita lui Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti (daca n-o fi cumva a lui Emil Garleanu) cum ar fi procedat intr-o situatie similara? Ar mai fi plecat in tarile calde cu puiul sanatos, abandonandu-i pe cei betegi (dar majoritari)? Sau l-ar sacrificat pe cel zdravan, renuantand sa mai plece? Sau poate ca l-ar fi indemnat pe cel zdravan sa plece singur si sa se descurce cum o sti. Daca nu in Africa (Congo ?), atunci macar in America sau Canada, Germania, Franta, Anglia, Italia, Spania… tari oricum mai calde… Ah, viata e complicata si are multe aspecte.

  2. Dl.Goe said

    O spun, oricât mi-ar fi de jenă, că răspunsul e în genă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: