Tot 1 Aprilie – Bell, NoBel si adevaruri foarte alternative

Intrerupem pentru (un foarte scurt) moment seria ampla a recomandarilor si sugestiilor directe adresate aspirantului la candidatura nobeliara, pentu a-i oferi acestuia sansa de a invata ceva on topic, pe o cale ocolitoare, indirecta, via filiala Goe-the. Dl. Goe-the n-a apucat sa ia premiul Nobel, desi pe drept i s-ar fi cuvenit (l-a luat, in compensatie, o urmasa de-a sa de neam, asta… cum o cheamå ååå, zi sa-i zic…, Herta Müller), dar uite ca totusi Johann Wolfgang (von) prilejuieste inca gesturi controversate cu al sau malefic personaj Faust (un precursor al trolli-lor virtuali). Goe-the, Faust, Purcarete, dileme, interprtari opuse rau de tot (ce un minut ne zice celelate o dezic), de nu stii ce sa mai crezi, toate ofera aspirantului (cu conditia sa fie capabil de multi-perspectivitate si ubicuitarism unitar) sansa extragerii unor esente utilizabile in lucrarea sa: Operatiunea Nobel. Iata:

Mihai CopaceaNU – Arta nu justifica abuzul. Piesa „Faust“, interzisa sub 16 ani, se joaca la Sibiu cu fetite de 8 ani. Care pot fi consecintele? 23 mai 2016, 13:48 citeste totul despre: faust sibiu copii in faust fetite abuz sexual abuz copii interzis minorilor silviu purcarete vulgaritate acte sexuale etica in teatru consecinte psihologice. Sâmbata seara, pe 21 mai 2016, ma hotarasc tarziu sa vad piesa de teatru „Faust“ (dupa J. W. Goethe) a Teatrului National Radu Stanca din Sibiu. O piesa jucata foarte des (înca din 2007) si mult elogiata. Autocare întregi veneau anii trecuti aducând inclusiv bucuresteni pentru FAUST. O adevarata isterie. Desi mesajul adresat publicului pe site-ul institutiei, cât si în spatiile publice, pe afise, este „Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani“, în cadrul piesei, contrar acestor indicatii, au aparut, în roluri pe scena, sapte fetite minore cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani. Niste copii. Cum recomandarea Teatrului sibian era ca tinerii sub 16 ani sa nu participe, parea clar ca piesa contine aspecte de nuditate, sexualitate, vulgaritate, violenta si altele. Adica o piesa pentru adulti si interzisa minorilor (sau cel putin sub 16 ani). Ceea ce s-a si întamplat sa si vad. Pe parcursul celor doua ore, spectacolul a inclus repetate scene de violenta, sânge, vulgaritate, brutalitate, gesturi cu caracter sexual si nuditate. Diferite personaje dezbracate au simulat acte sexuale, viol, consum de alcool si urina, acte sexuale cu animale. Nu mai detaliez. Am înteles ca aceasta este faimoasa piesa „Faust“ si eu, ca adult, o înteleg ca atare, fara sentimente de pudibonderie, dar m-a socat aparitia pe scena a celor sapte fetite minore. Cunoasteti ca personajul central, Faust, seduce o minora. La 1700 probabil era acceptata o relatie cu o fetita de 13-14 ani. Regizorul Silviu Purcarete afirma într-un interviu în engleza ca a dorit sa respecte vârsta pe care, în opera lui Goethe, o avea acest personaj. Si, în loc de un personaj – Margareta – el introduce sapte fetite care, de fapt reprezinta, acelasi personaj. Dupa ce este asezata pe genunchii sai, într-un pat, Faust are gesturi erotice fata de fetita minora pentru ca, în final, sa o abuzeze sexual, o dezvirgineaza. Spectatorii vazând cum mâinile lui Mefisto sunt pline de sânge. Mefisto, se urca tot peste corpul fetitei si o saruta. Când se ridica, fetita are rochita plina de sânge. Mesajul este clar. În orice alt context, aceste gesturi sunt considerate agresiuni sexuale cu minori. Daca piesa s-ar fi jucat într-o scoala, cu siguranta ar fi fost interzisa. Daca un alt strain ar fi facut aceleasi gesturi fata de un copil, public sau privat, ar fi fost sanctionat legal. Daca ar fi fost un film porno, asemenea. Codul Penal din România pedepseste prin articolul 221 coruperea sexuala a minorilor si prin articolul 219 agresiunea sexuala pentru ca sunt infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale. Si în piesa de teatru, chiar daca joaca un rol, actele cu continut sexual, atingeri, gesturi, comportamente, nu pot fi puse la îndoiala. Nu pot fi justificate doar prin ideea de arta, mai ales în conditiile în care piesa este una interzisa sub 16 ani! Ca psiholog, sunt ingrijorat de efectele posibile asupra psihicului unei copile, efecte cauzate de implicarea într-o piesa de teatru cu scene cu caracter violent si sexual, precum simularea violului. Cum este acceptabil ca, fie si într-o piesa de teatru, sa accepti ca regizor, ca parinte, sa simulezi un viol asupra unui minor? Cum va afecta dezvoltarea psihoemotionala si sexuala prin participarea repetata la aceste scene? Care este capacitatea de întelegere a fiecarui copil în parte, care a fost implicat în acest spectacol? Piesa s-a jucat si vineri, si se va mai juca în continuare. Cum si-au dat acordul parintii si, oare, au fost consiliati psihologic de implicatiile pe termen mediu sau lung asupra psihicului acestor fetite. Au fost, oare, copiii evaluati psihologici, consiliati, la rândul lor, pentru aceste roluri vulgare? Cunoastem vârsta fetitelor, deoarece în martie 2016 Teatrul National din Sibiu facea un apel în presa adresându-se fetelor cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani pentru a interpreta rolul Margaretei, citez: „Margareta, simbol al inocentei si al tineretii în textul lui Goethe, este reprezentata în spectacolul lui Silviu Purcarete ca un personaj colectiv, iluzoriu, interpretat de sapte fetite.“ Etica participarii copiilor în teatru În Statele Unite ale Americii, înca din 1875, a luat fiinta Societatea pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Copiilor, cu interdictia copiilor de a juca în piese si chiar de a asista. În 1905, politia a identificat doua fete de 15 ani care au invatat sa fumeze si sa consume alcool pe scena. Psihoterapeutul american, Wanda Horrell, expert pentru publicatia Psychology Today si cu o experienta de peste 30 de ani în psihoterapia pentru copii si adolescenti, atragea atentia asupra riscurilor la care este supus un copil actor: instabilitate emotionala, gânduri obsesive, stres, anxietate, depresie, tulburari de alimentatie etc. concluzionând ca interesul superior al copilului si bunastarea lui primeaza. Meredith Carisse Ott elaboreaza o cercetare pe baza unor studii de caz si reda un protocol pe care fiecare teatru trebuie sa-l respecte în lucrul cu copiii, unde prima întrebare adresata unui director este „daca chiar este necesara participarea unui copil pe scena?”. Obligatia parintilor În mod clar, parintii au obligatia de a asigura si ocroti sanatatea fizica si emotionala a copiilor. Implicarea copiilor într-o actiune publica are întotdeauna un aspect etic. Copiii la aceasta vârsta au încredere ca adultii le vor asigura protectia si se încred în ei. Obligatia teatrului Teatrul, prin reprezentantii sai, are obligatia de a proteja actorii-copii de orice atingere a integritatii si demnitatii persoanei umane. Expunerea si, de fapt, implicarea copiilor într-o piesa cu continut pentru adulti are consecinte etice si morale si trebuie sa se supuna unor legi si reguli. Cum sunt protejate cele 7 fete de înjuraturi, acte sexuale si obscenitate, fiind ele însele implicate în piesa? Codul de Etica Profesionala, adoptat în 2013 de Ministerul Culturii, obliga angajatii prin articolul 5 sa respecte Suprematia Constitutiei si a legii. Cum Teatrul din Sibiu este subordonat direct Primariei Sibiu si nu Ministerului, nu am gasit public niciun cod de etica profesionala. În Regulamentul de organizare si functionare al TNRS nu se spune niciun cuvânt despre etica si deontologie. Care este procedura, documentul, legea, protocolul care îi permite directorului teatrului sa foloseasca copii într-o piesa pentru adulti? Cum se va comporta cu acestia? Abuz emotional si sexual Totusi, consider ca trebuie respectata Constitutia României si legile din România. Personal, ma întreb, daca prin implicarea, într-o piesa de teatru, a sapte fetite minore nu se încalca: Articolul 49 din Constitutia Romaniei cu privire la Protectia Copiilor si a tinerilor si care precizeaza ca (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise. Cât este de sanatoasa, pozitiva si încurajatoare atmosfera din piesa aceasta, încât sa nu afecteze deloc un copil de 9 ani? Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata în 2014, prin articolul 94 care face referire la abuzul emotional, psihologic si sexual. Prin abuz asupra copilului se întelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla într-o relatie de raspundere, încredere sau de autoritate fata de acesta, prin care sunt periclitate viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, si se clasifica drept abuz fizic, emotional, pishologic, sexual si economic. Abuzul emotional este cauzat de faptul ca fetitele participa la scene cu continut violent si la interactiuni care, daca nu este dovedit altfel de catre un psiholog avizat, sunt, în mod obisnuit, peste capacitatea lor de întelegere. Ceea ce poate fi catalogat ca abuz emotional. În documentul BBC Child Protection Policy 2016 se specifica ce înseamna abuz sexual. Actorul se afla într-o relatie de autoritate fata de un copil. Un abuz sexual poate însemna, citez: „activitati care pot sa nu includa un contact, precum implicarea copiilor sa priveasca imagini sexuale, implicarea copiilor în producerea de imagini sexuale si încurajarea sa se comporte într-o maniera sexuala nepotrivita…“ ceea ce este clar în piesa data. Toate cele trei apar în „Faust“, la Sibiu. Copii din piesa privesc imagini sexuale, participa la comportamente cu caracter sexual, cat si se comporta într-un mod sexualizat – jucând aceste roluri. Actrite majore în teatrul universal de la 1880 pana astazi În Germania, Faust, s-a jucat si se joaca foarte mult înca de sute de ani. Dar toate actritele despre care am citit, în programele foste sau actuale ale teatrele, erau majore. Toate! Inclusiv în anii 1887, când Josefine Wessely a jucat în rolul Margaretei (Gretchen) avea 27 de ani. Mai târziu, în 1932, Renate Stobrawa, când a jucat acelasi rol la Festivalul de la Salzburg, avea peste 30 de ani. În Austria, una dintre cele mai celebre actrite, a jucat tot la Festivalul de la Salzburg, între 1933-1938, rolul Margaretei, împlinise deja vârsta de 26 de ani. Si în film, celebra actrita germana Camilla Horn (foto sus) avea 23 de ani, în 1926, când a interpretat acelasi rol. În prezent La Berlin, astazi, cea care interpreteaza acelasi rol este Antonia Bill si are 28 de ani. În orasul Weimar, unde chiar Goethe a lucrat în 1775, cea care joaca rolul Margaretei înca din 2013 este actrita Nora Quest. Dar Nora este majora, are 26 de ani. La teatrul din Bonn, din 2014 joaca Mareike Hein, are 29 de ani. Si lista poate continua. La Sibiu, am vazut ca lucrurile stau altfel. Arta este interpretata diferit. Nu-i contest calitatile regizoarele ale lui Silviu Purcarete, dar din pozitia mea, de psiholog, nu pot sa închid ochii la implicarea copiilor. La Londra se joaca Doctor Faust la Teatrul Ducele de York chiar în saptamâna ce urmeaza (23-28 mai 2016) si pâna în 25 iunie. Pe site atentionarea e clara: aceasta productie contine nuditate, scene de violenta sexuala si teme potrivite doar adultilor. Pe site-ul Teatrului din Sibiu nu apare aceasta precizare explicita. De ce oare în Romania este permis ca acest rol sa fie jucat de o minora? Cum este posibil dupa aproape 9 ani de la punerea în scena a acestei piese. Regizorul Purcarete a dorit sa respecte vârsta pe care, în opera lui Goethe, o avea acest personaj. Dar cu orice pret? Sa nu uitam, opera este fictiune si – daca atâtea zeci de roluri au fost jucate de actrite adulte – de ce nu s-ar putea si în România? Arta nu este o umbrela, nici o scuza pentru posibilele abuzuri asupra copiilor. Din 2007 se joaca la Sibiu si nimeni nu a luat atitudine. Am citit doar câteva cronici care aminteau de desfrâul de la Sibiu. Stim ca sunt si alte piese cu caracter sexual si continuturi explicite; am fost uneori avertizati. Dar aici este altceva, este vorba de implicarea a sapte fetite, ceea ce este un fapt care depaseste sfera artei. Este mult mai grav. Nu vorbim de teatru pentru copii sau de o piesa pentru copii. Dimpotriva! Este o piesa pentru adulti cu scene interzise minorilor. Impactul pe plan psihologic, pe termen mediu si lung, este foarte posibil la acesti copii, mai ales ca ei se afla acum în perioada dezvoltarii psihoemotionale. Care este capacitatea lor de a întelege, distinge, analiza, interpreta gesturile adultilor si trairile de pe scena? Teatrul nu este o scuza pentru abuzuri, afectarea demnitatii persoanei umane, nici copiii nu pot fi folositi, cu orice risc, în actele artistice. Copiii nu pot juca – atât de simplu – în orice piesa, si mai ales într-o piesa pentru adulti, indiferent daca parintii si-au dat acordul. Parintii însisi nu au drepturi depline asupra copiilor si nu pot abuza de ei. Solicit interzicerea implicarii minorilor si mai ales copiilor cu vârste între 8 si 12 ani în aceasta piesa. Solicit un raspuns din partea directorului teatrului si a celor responsabili de participarea copiilor în piesa. Solicit consilierea psihologica pentru parintii acestor copii, astfel încât sa cunoasca impactul participarii minorilor într-o astfel de piesa si riscurile asupra dezvoltarii psihoemotionale. La final, nici nu am fost în stare sa aplaud piesa.

Simona Chiţan – Cum poţi privi, reductiv, la „Faust“ Am citit, azi-dimineata, textul lui Mihai Copaceanu despre spectacolul de la Sibiu, „Faust“. Am ramas surprinsa, ca sa nu spun socata, ca totusi cineva pe lumea asta poate sa decodifice atât de schematic si de reductiv un spectacol de anvergura celui montat de Silviu Purcarete. Nu, „Faust“ nu atinge în niciun fel, nici nu pericliteaza drepturile vreunui copil. Este un spectacol-metafora, de o complexitate si de o emotie covârsitoare. Recunosc, am fost siderata de textul domnului Mihai Copaceanu. Sa afirmi ca „pe parcursul celor doua ore, spectacolul a inclus repetate scene de violenta, sânge, vulgaritate, brutalitate, gesturi cu caracter sexual si nuditate” sau ca „diferite personaje dezbracate au simulat acte sexuale, viol, consum de alcool si urina, acte sexuale cu animale” – doar atât sa retii din acest spectacol – este de-a dreptul revoltator, luând în calcul o minima grila de lectura a unui intelectual. Nu poti numai sa însirui niste legi abstracte si sa nu vezi un spectacol dincolo de aparente, sa ramâi la suprafata unor detalii ale unor scene, sa le scoti cu totul din context si sa nu privesti, în ansamblu, un act artistic. E vorba, aici, de receptarea unui mesaj artistic în integralitatea lui, pornind de la opera lui Goethe, care trece prin mai multe filtre de transmitere si de interpretare. Am vazut acest spectacol prima data, atunci, când a avut premiera în cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, cu ocazia Sibiu, Capitala Culturala Europeana. Dupa ce l-am urmarit, la premiera, am simtit nevoia sa-l mai vad o data. Asa ca am mai ramas o zi în plus, la Sibiu, tocmai ca sa-i pot asimila si întelege, atât de covârsitoare a fost prima experienta. Nici vorba de vreo agresiune, de vreun abuz psihologic asupra unor copii sau de vreo violenta fizica, în acest spectacol. Astept sa mai creasca putin fiul meu ca sa-i pot arata „Faust“. Sunt un parinte responsabil: as considera o sansa pentru fiul meu sa vada acest spectacol, în niciun caz o trauma, cum lasa sa se înteleaga domnul Copaceanu. Am vorbit, azi- dimineata, cu Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, care, înteleg, ca a facut astazi si o conferinta de presa legata de acest subiect. Exista acordul parintilor pentru ca fetitele care o întruchipeaza pe Margareta sa joace în spectacol. Exista un asistent social angajat, Luminita Bîrsan, care le conduce pe aceste fetite la cabine, în scenele cu nuditate. Cele sapte fetite-Margarete apar, oricum, fulgurant, pe scena. Imnul Margaretelor din final – corul acestor fetite – este tocmai cel care sugereaza Mântuirea, Izbavirea si îi da o sansa lui Faust – ma întreb, totusi, daca domnul Copaceanu a vazut spectacolul pâna la capat. În mod clar, a pierdut sau i-au scapat niste semnificatii, tocmai în punctele esentiale. O metafora uriasa Spectacolul „Faust” reconstituie grandios infernul din opera lui Goethe: flacari care ard, „pe viu”, o poarta catre Infern deschisa dupa o cortina metaforica, un pui de labrador negru care devine Mefisto, ritualuri si numere de echilibristica la mare înaltime, o tenebroasa si vulcanica noapte valpurgica. Marea revelatie a spectacolului este interpreta unui Mefisto androgin, cu sâni de femeie si sex de barbat: Ofelia Popii. Silviu Purcarete s-a întrecut pe sine dupa „Danaidele”, din 1995, în crearea unei metafore uriase, care prinde într-un carusel fantasmagoric ritualuri de sacrificare a porcilor. Un rinocer grotesc, urias, este purtat dintr-o parte în alta a halei. Pe scena se mai perinda sapte Margarete iluzorii, care îmbina ingeniozitatea cu senzualitatea. În actul al II-lea, spectatorii sunt invitati de vrajitoare chiar în mijlocul Infernului. Peste 80 de actori sunt metamorfozati de Lia Mantoc în licurici, troli, lemuri, elfi, gnomi, nimfe, furii si gratii, o formatie cânta live rock, pe muzica lui Vasile Sirli, un cor psalmodiaza în latina, germana si româna. Spectacolul de o amplitudine baroca pune în miscare, timp de doua ore jumatate, o desfasurare de forte incredibile pe o suprafata imensa, de peste 1.500 de metri. Actiunea se desfasoara în mai multe spatii ale halei, delimitate prin ferestre translucide, ingenios exploatate scenografic si cromatic de Helmut Sturmer, cu scene pictate din Infern. Impresioneaza cel mai mult detaliile de finete, accentele moderne si ironice, specifice lui Purcarete, sincretismul extraordinar dintre muzica, scenografie si emotia spectatorilor purtati în alte lumi spatiale si temporale. Faust, interpretat de Ilie Gheorghe, apare înfrânt în final, desi îsi cauta o noua victima printre spectatori. Ofelia Popii, alarturi de Ilie Gheorghe O sa spicuiesc din cronicile aparute în tara si în strainatate despre „Faust”: ”Faust” a avut reprezentatii pe scene importante ale teatrelor europene: la Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), la Festivalul International de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009) si la Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011). Ofelia Popii, un exceptional Mefisto, a fost premiata si la Edinburgh pentru aceasta partitura. Spectacolul a fost distins cu premiul pentru cea mai buna interpretare feminina într-un rol principal (Ofelia Popii) si cea mai buna scenografie (Helmut Sturmer) în 2008 la Gala UNITER, cu premiul Herald Angel Awards acordat Ofeliei Popii la Edinburgh în 2009, precum si cu un premiu de excelenta oferit în 2010 în cadrul Galei UNITER. Criticul Euan Ferguson de la „The Observer”, dupa Festivalul de la Edinburgh, recunostea ca a avut parte de o experienta coplesitoare, pe care crede ca nu o va mai trai vreodata: „Aceasta productie româneasca ne-a lasat pe cei mai multi dintre noi hipnotizati si subjugati, iar pe mine m-a lasat cu o dezamagire: s-ar putea sa nu mai vad niciodata în viata mea un spectacol de teatru mai mare”. Actrita Ofelia Popii a fost distinsa la Festivalul de la Edinburgh, cu Herald Angel Award, pentru rolul lui Mefisto din „Faust”. Premiul, anticipat de reactia entuziasta a presei britanice, a fost acordat de publicatia „The Herald”. „Mi-as vinde sufletul sa mai vad o data Faust”, titra „The Observer”, la câteva zile dupa ce aproape toti cronicarii britanici se declarasera cuceriti de montarea grandioasa a lui Silviu Purcarete. Ofelia Popii e un Mefisto hermafrodit, ale carui transformari pe scena îi deconcerteaza pe spectatori. Actrita fura ochii audientei si devine centrul atentiei, performanta remarcabila într-un spectacol cu 100 de actori, scria cronicarul BBC. „Vocea ei guturala, versatilitatea deconcertanta si charisma absoluta, toate combinate, creeaza o figura cu adevarat deconcertanta, ce pare sa fi aparut de-a binelea dintr-o lume infernala”, remarca si „The Telegraph”. Mefisto este „jumatate Gollum, jumatate Dandy si hermafrodit”, un personaj exceptional. Pentru criticul „The Observer”, productia româneasca a fost cea mai viscerala si mai grandioasa experienta teatrala traita vreodata. Dincolo de cronicile laudative, dincolo de controverse, „Faust“ ramâne o experinta teatrala de neratat. E o sansa pe care o avem în aceasta viata. Sa nu o ratam si nici sa nu o murdarim cu…micimi si cu nimicuri.

Intrucat nu ajung la Sibiu atat de des precum amicul nostru (al tuturor) Andrei Gabriel Plesu, n-am vazut inca piesa, dar stiu ce-i poate pielea lui Silviu Purcarete (am vazut cam tot ce a pus in scena in Romania, fiecare piesa de cel putin 3-4 ori), il iubesc pe Ilie Gheorghe, de Goe-the si Faust nu mai vorbesc, asa ca deocamdata merg pe mana Simonei (Chitan). Aspirantului i-as recomanda sa faca la fel, daca vrea sa aspire (cat de cat) cu folos, dar ii las libertatea deplina pentru oricare dintre optiuni, mai ales ca-i sunt (foarte) dator cu niste lectii despre rostul si semnificatiile literare ale notiunii de libertate, atat de pro-slavitå, in contra a oricui si a orice, aci, pe Arca lui Goe. Si nu de ieri, de alaltaieri (ci inca de dinainte de Potop).

Desi in acord (partial) cu logica aristotelicå (cel putin) unul dintre cei doi autori greseste cumplit, aberând pe araturå, in contra-sens cu realitatea, … båtând câmpii in baze (logaritmice) exclusiv afective, pro-venind doar din emotiile si emotivitatea personale (care spun cate ceva despre el insisi numai, si putin sau nimic despre piesa lui Purcarete), totusi, este posibil ca ambii autori sa aiba in fond dreptate, profunda, (cvasi)absoluta (in contextul absolut al relativitatii, sic, caci, se stie, relativu-i absolut),  chiar fara sa-si dea seama cum anume.  Faptul ca doua asemenea „adevaruri” contradictorii dar consistente fiecare in parte, pot co/exista bine merci in acelasi spatiu (o tara mica) si in acelasi timp (post-modernism, post-comunism), spune multe despre lumea pe care traim, si chiar despre Universul care o contine. Ceea ce frizeaza universalul si universalitatea. De aici si pana la literatura cu pretentii nobeliare nu mai e decat un pas (mic), pe care aspirantul poate sa-l faca. Sau nu. 

***

Ca bonus on topic as adauga (tot ca recomandare) un articol formidabil si de mare curaj al inocentului Al. Stefanescu. Face toti banii:

Imparatul e gol! | Istoriile lui Alex. Stefanescu (Comicul e go-gol).