Mobila si Durere (II) – avanCronica unei deMistificari neAnuntate

Sa zicem ca am fi (noi, dl.Goe) in posesia unor informatii care sa ateste un plagiat comis de o persoana importanta, sus pusa, din cultura. Si sa zicem ca le-am divulga, postandu-le la vedere, in mod public, pe Arca lui Goe.  Ce s-ar (putea) intampla? Inainte de a verifica acest lucru pe viu, ar trebui neaparat sa facem un mic efort futuro-logic si sa anticipam cat de cat, ce, cum si in ce fel ar decurge mai apoi lucrurile si ostilitatile. Ce s-ar intmpla? Pai mai intai si intai ca ar fi posibil sa nu se intample nimic, absolut nimic, cel putin pentru o vreme, intrucat numarul celor (aveniti) capabili sa observe si sa inteleaga  „evenimentul”, ar fi prea mic, sub pragul critic (threshold) peste care sa se amorseze reactii in lant, spontane. Probabil ca lipsa de popularitate si/sau trista faima a acestui loc rau famat, precum si asocierea cu personajul (universal indezirabil, in ariile de observabilitate, in rest nu) intruchipat de catre dl.Goe, ar spori neincrederea chiar si in randurile celor instruiti si lucizi care ar da accidental peste dezvaluirile noastre, facandu-i pe acestia sa creada ca nu poate fi vorba de ceva serios, adevarat si grav. Sunt astfel de situatii in care imprejurarile ii forteaza pe oameni sa fie orbi, incapabili sa vada si sa discearna evidenta. Subtierea in acest mod a grupului de observatori valizi pe care am putea conta, ar putea indeparta decisiv momentul atingerii pragului critic (threshold) peste care sa se amorseze reactii in lant, spontane, lungind sine die pelteaua, asa incat, dupa o vreme, subiectul s-ar stinge de la sine, ingropat in liniste si nebagare de seama. Ceea ce n-ar fi mare lucru. O ratare in plus de contabilizat in colectia celor deja „experientziate” pe Arca lui Goe. Dar, ca sa punem raul in fata, ce s-ar intampla oare daca bomba ar exploda, facand „bum” si nu doar „plici”, atigandu-l cu schije pe autorul plagiatului, pe cei care au avut stire despre plagiat si l-au incurajat, precum si pe cei care le-au cântat acestora in struna atata amar de vreme? Care ar fi reactiile? Care ar fi beneficiile si care ar fi daunele (colaterale)? Oare n-ar gasi Ponta, Oprea si ceilalti mici-mari plagiatori, ocazia potriviata de a trece in (pen)umbra, devenind niste cazuri benigne (prin comparatie)? N-ar fi exploatat evenimentul drept un excelent catalizator si amplificator al strategiei sistemului ticalosit care si asa striga de zeci de ori mai tare si din mult mai multe guri „Ba voi plagiati”? Este oare pulimea capabila sa refuze oferta si sa nu accepte cå „plagiatul cel mai mare esti chiar tu (Codrutza) intrucat asta se mentioneaza mai consistent si mai omnipotent”? Repetitia este mama consfintirii si soacra statuarii adevarurilor false, ori macar a unui talmes-balmes generalizat din care nimeni nu mai intelege nimic, si din care toti se retrag scârbiti (lasandu-i sa-si faca treaba pe spalatorii de cadavre, precum cei care-l au ca idol pe Victor Viorel Ponta, mare om politic si personaj istoric in viziunea unor fanfaroni de talie pantagruelicå, sau pe cei care consuma rahat de placere, din plictiseala, precum Florin Iaru). Divulgarile noastre (in spiritul adevarului, oricat de crud ar fi acesta) ar putea fi puse cu usurinta in slujba minciunii. E un risc pe care trebuie sa ni-l asumam (cine „sa ni-l asumam”, deocamdata ramane de vazut) si sa incercam sa-l combatem preventiv. Dar cu noi (si cu arca) ce se va intampla? Ce fel de stihii am (putea)  atrage asupra noastra? Oare am putea scapa nevatamati? Nu vom fi si noi târâti in mocirla? Nu vom fi cautati prin texte si facuti ca la nufarul? Tu vorbesti ma despre plagiate? Tu care esti tu insuti un plagiat, folosind ca pseudonim literar numele furat al unui personaj al lui Ioan Luca Cargiale? Tu? Oare imi va acorda cineva prezumtia de „citat cultural”? Oare imi vor fi iertate multele „auto-citate”? Parafrazarile? Ingânårile? Ironiile? Nu vor sari cu totii (si cu toatele) pe la spate sa ateste cât de dubios si ce ticalos este „troll”ul Goe? Un las camunflat in anonimat ca sa improaste, cu noroi si tzâvne de mahala, in intelectuali, eroi, elite, figuri cu autoritate?  Oare vom putea evita sa patzim si noi (la scara redusa ce-i drept) påtzania d-lui Patapievici, de atunci de cand, punandu-li-se unora pata pe el, i-au dezgropat cadavrul din debara, acreditand apoi cu cinism colosal, in urma unei autopsii masluite, ideea ca el ar fi fiind asasinul, citându-i ad litterm ironiile la adresa adevaratilor criminali, in cheie directa, mizand pe slaba putere de intelegere a maselor abrutizate si insetate de sange de tocilar elitist, pentru a-l transforma pe bietul intr-un personaj odios pana la moarte, in ochii majoritatii populatiei (nevirtuale) si atarnandu-i definitiv si irevocabil de coada etichetele de jidan, tradator, jigodie, anti-roman, antichrist si etc. Nu conteaza. Ne vom asuma riscul. Intâmplå-se ce s-o intâmpla. Ne vom sacrifice, daca trebuie (linistea, tihna, anonimatul, totul), pe altarul adevarului. Vom purcede la demascare plagiatului care ne intriga. In curand. Dumnezeu cu mila.