(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Mersul lucrurilor (in continuare) – Rezolvarea lui Eminescu

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 6, 2016

Întrebare pentru Primărie: unde i-e capul?

6c9b3c28a6893521f63e64703fb3d48127cd18f9

Din motive nu tocmai simplu de explicat in cuvinte putine, acest articol se afla la a n+1 varianta si este foarte departe de forma prevazuta initial, iar in aceasta epopee de carier, hacker-ii cu hachite (care bantuie pe aici din ce in ce mai agresiv si mai fara scrupule) raman cel mai nesemnificativ impediment dinte cele care intarzie finalizarea sa. Pana una alta voi da acces publicului la aceasta varianta aflata in lucru (intrcat „expertii” au cam terminat de spus ce aveau de spus fara sa fi produs vreo clarificare semnificativa, ba dimpotriva, as zice). Asadar…

Dragå bizarule, cititor necuvântåtor al textelor scåpåtate pe Arca lui Goe, afla despre mine cå sunt bine-sånatos, ceea ce-ti doresc si tie. Desi nu am dovezi materialist-dialectice in aceasta privintzå, stiu totusi ca astepti cu mare nerabdare si cu sufletul la gura sa-ti livrez probele „plagiatului” eminescian, dimpreuna cu amanuntele picante ale acestui scandal mocnind de atat amar de vreme (intreaga era a istoriei moderne si contemporane).  Sper sa nu te impacientezi prea tare pentru amanarile intamplate din prea delasatoarea fire a d-lui Goe (investigatorul) si sa intelegi ca intreprinderea noastra nu-i o treaba usoara, ci una mare si grea, plina de riscuri imprevizibile si de piedici rasarite din neant, mai ales cand pe fir intra si masonii (dintre cei care nu sunt ocupati cu recuperarea tezaurului romanesc de la Moscova). In materie de „Eminescu” demascarea unor mici mismasuri poate conta cat o blasfemie abominabila, iar reactiile pot intrece cu mult asteptarile. Cat suntem noi de dl.Goe, de anonim, de insolent (per se) si de greu impresionabil, totusi, in speta de fata, avem temeri. Exista precedente destul de infricosatoare. Si l-as mentiona aici pe cel dintâi. „În anul 1883, Macedonski scrie o epigramă „inofensivă”,[45] fără a bănui urmările catastrofale, care-i vor schimba cariera și întreaga viață: Un X… pretins poet-acum  / S-a dus pe cel mai jalnic drum… / L-aș plânge dacă-n balamuc / Destinul lui n-ar fi mai bun, / Căci până ieri a fost năuc / Și nu e azi decât nebun. În urma acestei epigrame, Macedonski a fost sever sancționat de societate (?!). Opinia publică (?!), printr-o rară unanimitate, și-a dat mâna pentru a-l declara mort moralmente pe cel care a avut cruzimea să zvârle aceste sarcasme marelui poet când boala îl doborâse. Consecințele au fost extrem de drastice, încât Macedonski a ajuns să nu mai aibă nici pâinea cea de toate zilele în cel mai strict sens al cuvântului.[60] Poetul vrea să se disculpe, dar ziarele refuză să-i publice cuvântul, abonații Literatorului îi înapoiază foaia, societatea se destramă. Este arătat pe stradă devenind un obiect al oprobriului public, iar sfera aristocratică, foarte înrâurită de Maiorescu, încetează a-l mai ajuta.” Si asta se intampla, deloc intamplator, in chiar anul in care conspiratia oculta condusa de Titu Maiorescu punea la cale „farsa tragica” a inscenarii „plagiatului” Eminescian din care era prevazuta iesirea pe variante,  fie (a) prin „salvarea” si absolvirea lui Eminescu si satirizarea altora (victime colaterale ale farsei si in special a lui Mihail Nikitici Kass, scriitor și fruntaș socialist român de origine evreiască pe numele lui real Solomon Katz, care-l revendica pe Eminescu ca agent al cauzelor sale (…), fie (b) prin compromiterea si ingroparea poetului (in cazul in care nu se gaseau alte mijloace pentru a-l scoate de sub influența societatii secrete Carpati (…)  Presupun ca cel putin cativa dintre cititorii deloc intamplatori ai acestor randuri stiu despre ce anume se face vorbire aici (si nu ma indoiesc despre faptul ca ceilalti vor cerceta si singuri). Pana la urma destinul a impus o a treia varianta, mult mai tragica, care a curmat brutal farsa pusa la cale de Titu Maiorescu, prin prabusirea lui Mihai Eminescu in boala care-l va macina pana la sfarsitul vietii. Reactia scapata de sub control a „opiniei publice” starnita (…) pedepsitor impotriva lui Macedonsky, a facut inoportuna si riscanta dezvaluirea farsei, iar autorul acesteia si-a pierdut curajul de a o da pe fata. Sfatuit de Caragiale, Maiorescu a hotarât sa mai amane ridicarea voalului de pe farsa introducerii asa zisei Ode (in metru antic) in editia princeps a volumului de poezie Mihai Eminescu. Din (ne)fericire momentul prielnic n-a venit niciodata, si s-ar parea ca nici acum configuratia astrelor nu este prea favorabila acestei demistificari târzii. V-as propune in intertime o „poveste” adevarata (din zilele noastre) care ar trebui sa aiba darul de a-l pregati emotional (si nu numai) pe cititorul avid de aflarea ADEDVARULUI (taman acum, in era post-adevar pe care o traversam, inglodati in confuzie si prejudecati). Iata:

O poveste trista de Craciun vine din Statele Unite. Parintii unui copil de 5 ani, aflat pe moarte din pricina unei boli grave, l-au chemat pe Mos Craciun la spital, pentru a-i indeplini o ultima dorinta pustiului.

Copilul si-a dat ultima suflare in bratele båtrânelului, care povesteste experienta cu lacrimi in ochi.

El statea cu spatele la fereastra, tot ceea ce am putut face a fost sa incep sa vorbesc cu aplomb si bucurie, stiti: „Cum sa aud ca tu nu vei sarbatori Craciunul anul asta?” si el imi spune „Sunt pe moarte”, a povestit båtrânul. Abia a putut sa deschida cadoul. A vazut ce era acolo si a inceput sa zambeasca. Si-a culcat capul de perna si s-a uitat la mine, spunandu-mi „sunt pe moarte” si se uita la mine ca si cum nu intelegea de fapt ce inseamna asta.

– Poti sa-mi faci o favoare?
– Desigur!
– Cand ajungi la Portile Raiului, spune-le ca esti cel mai grozav spiridus al lui Mos Craciun.

Iar el zice:

– Chiar sunt ?
– Da, sigur ca esti. Sunt sigur ca te vor lasa sa intri imediat.
– Da?

Si s-a ridicat si m-a imbratisat cu putere. Apoi s-a uitat la mine si m-a intrebat :

– Mos Craciun, poti sa ma ajuti?

Si atunci si-a dat ultima suflare. Nu mi-am dat seama imediat, m-am uitat la el si apoi m-am uitat la fereastra. Mama lui a inceput sa tipe „Nu, nu inca!”.  Au venit inauntru, le-am pus fiul in brate si am fugit de acolo. Trei zile dupa aceea nu am mai fost om.

Caci in rest (in general) Mos Craciun este si el om. Ca mine si ca d-voastra. Un om caruia nimic din ce-i omenesc nu-i este strain (… vom reveni cu detalii). Acum sterge-ti lacrimile, caci agonia mortii pare sa fie la fel de sfasietoare la 5 ani, la 40 sau la 89, in realitate ca si in imaginatie, si incearca sa faci in salt cuantic intr-o alta perspectiva. Aceasta:

Rezolvarea lui Eminescu.

Sa zicem ca ai fi in pragul Big-Bang-ului tau personal, pe buza acestuia, in chiar momentul de dinainte marii explozii revelatoare, sau, mai prozaic spus, ca te-ai afla pe moarte, in acea clipa infinita de agonie si extaz… in care esti dus deja, fara sa fi ajuns încå… undeva.  Cand deodata, tu, (d)intr-o suferinta dureros de dulce, te trezesti ca  acea mica eternitate (o plutitre imponderabila, o cådere) ti-ar fi perturbata de o voce misterioasa si tulburatoare, venita de niciunde, care iti cere imperios så alegi liber „locul” in care te vei duce dupa Big-Bang: (a) in iad (infern), (b) in purgatoriu (transit), (c) in rai (paradis), sau (d) nicåieri (nowhere, in neant, non-existenta). Ce-ai alege? Sincer acuma. Fii sincer? Haide fii sincer cå nu te omoara nimeni. Cum ti-ai folosi, in clipa aceea (vezi mai sus) liberul arbitru? Mda, eziti…  Ce liber arbitru sa mai fie acela in care esti pus sa iei decizii majore, colosale, pe loc, intr-o clipa, si nu in orice clipa ci o clipa anume, bine aleasa. Adica tu arzi in focul tau (cand toti dorm), de-al tau propriu vis mistuit te vaieti, pe al tau propriu rug te topesti, arzand (normal), intr-un foc pe care nu-l poti stinge cu toate apele mårii (atentie nu se stinge cu apa) si (Alt)cuiva ii arde sa vina cu sondaje de opinie si sa-ti puna intrebari incuietoare despre destinatii turistice la preturi promotionale: gratis. Haide, få o alegere! Acum sau niciodata. Grabeste-te. Incet. Incet… Prea tarziu!

Se spune ca toti barbatii care au fost insurati ar trebui sa mearga in iad. Nu, nu pentru ca si-ar fi chinuit nevestele, dupa cu s-or fi gandit instantaneu „feministii”, ci dimpotriva, pentru ca daca un barbat a avut parte (pe Pamant) de o sotie buna atunci a avut deja parte de toate deliciile paradisului (asa incat in rai s-ar plictisi teribil), iar daca a avut parte de una rea atunci oricum iadul i-ar parea paradis. Eminescu n-a fost insurat. Motiv pentru care n-ar trebui musai trimis in iad. Nici macar in iadul plagiatorilor. Dar Maior-escu… ?

atentia, va urma… vor urma, mai intai comentarii, nade si trimiteri pline de subinteles (pentru cei atenti, competenti, interesati si rabdatori).

646x404

15 răspunsuri to “Mersul lucrurilor (in continuare) – Rezolvarea lui Eminescu”

  1. Constantin said

    Oricine capabil de luciditate, in locul lui Eminescu, ar fi inebunit. Parerea mea.

    • Dl.Goe said

      @Constantin – N-am bagat de seama pana acum acest comentariu, care pare destul de vechi, asa incat nu pot sti cu precizie la care dintre variantele anterioare ale acestui articol se refera, dar pot presupune ca este vorba de aceea in care povesteam despre sinuciderea lui Neculai Eminovici (fratele poetului), care s-a impuscat la nici doua luni dupa moartea lui Gheorghe Eminovici (tatal poetului). Daca l-a asta v-ati referit as preciza ca la momentul respectiv Mihai Eminescu era deja marcat de boala, aflandu-se in Italia, la recomanadrea medicului sau de la sanatoriul din Viena.

  2. Dl.Goe said

    Ancore. I.

    O parte dintre motivele au determinat manevrele de compromitere a lui Eminescu (inclusiv prin crearea premiselor pentru acuzatia de plagiat) sunt legate cu fire invizibile care duc la societatea secreta Carpati. Marturiile din acest film contin trimiteri valide catre cazul „Oda (in metru antic)”. MIHAI EMINESCU – Marturie despre mine insumi:

    MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002) producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie imaginea: Andi Ioniţă editor imagine: Cristian Păscăluţă scenariul:…

    00:29:52

    Added on 1/8/2011

    23,335 views

  3. Dl.Goe said

    ANCORE. II.

    Iar probe palpabile indubitabile ale incomatibilitatii semantice categorice intre textul „Oda (in metru antic)” si profilul (psihologic si intelectual) personal al poetului se gasesc intr-una din lucrarile prezentate aici: Eminescu decriptat de un general din serviciile secrete – criptologul Ilie Torsan

  4. arcaluigoe said

    O poveste trista de Craciun vine din Statele Unite. Parintii unui copil de 5 ani, aflat pe moarte din pricina unei boli grave, l-au chemat pe Mos Craciun la spital, pentru a-i indeplini o ultima dorinta pustiului.

    Copilul si-a dat ultima suflare in bratele båtrânelului, care povesteste experienta cu lacrimi in ochi.

    El statea cu spatele la fereastra, tot ceea ce am putut face a fost sa incep sa vorbesc cu aplomb si bucurie, stiti: „Cum sa aud ca tu nu vei sarbatori Craciunul anul asta?” si el imi spune „Sunt pe moarte”, a povestit båtrânul. Abia a putut sa deschida cadoul. A vazut ce era acolo si a inceput sa zambeasca. Si-a culcat capul de perna si s-a uitat la mine, spunandu-mi „sunt pe moarte” si se uita la mine ca si cum nu intelegea de fapt ce inseamna asta.

    – Poti sa-mi faci o favoare?
    – Desigur!
    – Cand ajungi la Portile Raiului, spune-le ca esti cel mai grozav spiridus al lui Mos Craciun.

    Iar el zice:

    – Chiar sunt ?
    – Da, sigur ca esti. Sunt sigur ca te vor lasa sa intri imediat.
    – Da?

    Si s-a ridicat si m-a imbratisat cu putere. Apoi s-a uitat la mine si m-a intrebat :

    – Mos Craciun, poti sa ma ajuti?

    Si atunci si-a dat ultima suflare. Nu mi-am dat seama imediat, m-am uitat la el si apoi m-am uitat la fereastra. Mama lui a inceput sa tipe „Nu, nu inca!”.  Au venit inauntru, le-am pus fiul in brate si am fugit de acolo. Trei zile dupa aceea nu am mai fost om.

    • arcaluigoe said

      A. Cum sa atragi vizitatori mai multi…

    • arcaluigoe said

      Aflam cu probe indubitabile ca un bivol salbatic nervos ucide in pui de elefant:

      screen-shot-2016-11-16-at-09-47-36

      buffalo1-780x520

      Apoi mama elefant isi razbuna puiul:

      17-e1476955450280

      23-e1476955424659

      30c0286e00000578-0-image-m-53_1454234984838

      • Dl.Goe said

        Pseudo-adevarul e si el un fel de adevar, la fel de mincinos ca si celelalte feluri de adevar, mai putin cel absolut, la care oricum nu avem acces. Scenele prezentate in pozele de mai sus ca dovezi ale unei singure si dramatice povesti (si care au impresionat multa lume) au fost de fapt facute la luni de zile distanta unele de altele si ilustreaza intamplari care nu au legatura una cu alta. Un pui de elefant s-a ratacit si s-a apropiat de prost (crezand ca-si gaseste un tatat adoptiv) de un bivol mascul nervos care l-a busit. In cealata secventa un elefant (la fel de nervos si de violent fara rost) ucide un bivol (femela, pare-se) pe care a surprins-o intamplator in timpul somnului. Probabil ca sforaitul acestuia/acesteia l-a deranjat pe colericul elefant. Aducerea impreuna a acestor poze pentru a coagula o poveste cu rost, cu tâlc, cu inteles pentru umani, pentru a organiza un pic haosul si jungla, pentru a-i da un sens, nu e un pacat chiar asa de mare, iar faptul ca reuseste sa-i faca pe „cititori” sa ia aminte, sa beleasca ochii mai cu atentie si sa fie mai critici fata cu ceea ce li se livreaza in media, este chiar un bonus. Nu?

    • Dl.Goe said

      Stirea postata de catre Mos Craciun a induiosat o mare multime de oameni de pe toata planeta. Au fost starnite emotii profunde si veritabile, s-au varsat lacrimi reale, sufletele oamenilor au vibrat si s-au intristat spontan (pret de cateva minute bune). Oamenii au compatimint impreuna, la moment. Pe urma „s-a aflat” ca stirea cu pricina n-ar fi tocmai reala sau ca in tot cazul nu poate fi verificata/certificata. Privita mai cu atentie se vede ca-i cam cusuta cu ata alba. Oamenii, carora initial le-a vibrat sufletul din cauza empatiei spontane, s-au revoltat. Alte emotii, alte reactii… Le-a parut rau (s-or fi rusinat) pentru ca au pus botul si sufletul la o pseudo-stire fabricata in era post-adevar. Aproape ca le-a parut rau ca n-a fost o stire adevarata. Nici vorba de vreo usurare, cå uite domne, de fapt, n-a murit nimeni. Deontologii au deplans situatia si l-au infierat pe impostor. Bai nene nu te joci asa cu sufletele oamenilor. Nu-i frumos. Nu e etic. Se creaza confuzie, deruta, neincredere, suspiciune, talmes-balmes, haos, bulibasie… Se incurajeaza impostura, minciuna, falsitatea, exagerarile si, deopotriva, naivitatea, credulitatea si/sau refuzul de a mai crede ceva, orice. Ca-n povestea (vecheeeeee) cu Petrica si lupul. Se creaza (iarasi?) conditii optime, propice pentru manipulare, dezinformare, deturnare. Buuuun. Asa o fi! Asa o fi? Dar n-o fi cumva invers? Viceversa. Nu cumva astfel de „mini-stiri-false” (contrafacute), in era (impropriu) numita post-adevar, sunt in fapt vaccinuri in contra naivitati si credulitatii? Ooo, sa nu credeti ca ne-am imagina ca Mos Craciun(-ul) din poveste asta ar fi intentionat, sa contribuie la imunizarea miliardelor de gura-casca de pe planeta. Nu! Omul e si el o mica particica in mecanismul industriei care produce si livreaza (in baza unei cereri imense) „stiri” emotionante, in schimbul unui rating pe masura. Rating-ul fiind moneda oficiala, valuta forte, a acestui gen de comert, pe care fiecare producator o converteste, dupa propriile sale nevoi, in glorie personala, in amor propriu, ori in bani si/sau produse ori chiar si in nimic. Sa luam bunaoara povestea copilasului de 5 ani care a murit in batele lui Mos Craciun si sa o tratam pe cazuri. Sa zicem ca este 100% reala si ca s-a intamplat aevea, intocmai cum a povestit-o mosul. Este aceasta o stire? Avea publicul nevoie sa cunoasca aceasta informatie? Era povestea aceasta mai dramatica decat a altor milioane de copii care mor (poate mai prozaic dar poate inca mai tragic si cu semnificatii mai adanci in „istoria umanitatii”)? Probabil ca nu. Si NU. Si atunci? Ar fi trebuit sa fie postarea unei astfel de „stiri” interzista, impiedicata, descurajatå, iar autorul cenzurat, banat, ostracizat… sau chiar pedepsit legal? Desigur ca nu. Si NU. Caci intre faptele intamplate in realitate si „stirea” propusa de catre Mos Craciun se casca o mare prapastie, un hau fara fund, (in care incap o multime de alte lucruri) care face ca „una” sa nu fie indubitabil legata de „alta”. Cititorii (naivi sau vigilenti) oricum nu au acces la vreo realitate (ca o fi murit sau ca n-o fi murit vreun copil de 5 ani sub ochii Mosului) ci strict la o poveste, la o poveste intamplata in sufletul si mintea autorului, iar reactiile lor emotionale sunt legate stric de poveste, intensitatea acestora depinzand de talentul autorului, nu de sursele de inspiratie ale acestuia (fie ca acestea au fost moartea unui copil de 5 ani bolnav incurabil, fie imaginatia si nevoia nemantuita de emotii a publicului tinta). Ti-a placut povestea?!… atunci marcå lacrima si då click pe Share button. Fii generos, lasa-i si pe altii nevoiasi (aflati in deficit emotional) sa-si ia portia gratuita de sentiment. Afli ca stirea e falsa? (iata inca o stire!), revolta-te sincer si då Share pe noua stire. Partajeaza cu planeta (de oropsiti care se plictisesc terbil) revolta ta (un sentiment la fel de bun ca si compatimirea). Lasa bulgarele sa se rostogoleasca. Poate asa då Dumnezeu si Mos Craciun cedeaza psihic si se sinucide. O-ho-ho ce stire! Intr-un final se va afla poate ca omul n-a mintit, ci doar a inflorit nitel, ca tot omul, si ca infloritura i-a adus succes teribil in audienta, insa la un pret doborator. Da-mi Doamne aur mult. Si pac iti cade in cap un lingou de aur. Cam prea de de sus, caci de… Domnul e departe, sus, in ceruri, pline de meteoriti. Sa zicem ca „stirea difuzata de Mos craciun” este 0% adevarata (adica ca 100% falsa, fictiune). Asa, si? Este publicul tinta prejudiciat in vreun fel? Se schimba morala povestii? (Apropo care ar fi morala?). Stirea este plauzibila, posibila… iar in cazul de fata plauzibilitatea ei o face egala cu o stire realå intamplatå aevea, a carei relatare are aceeasi incarctura emotionala, aceeasi morala, propunand aceeasi invitatie la meditatie asupra vietii, asupra mortii, asupra conditiei umane, a fragilitatii insului, a vulnerabilitatii omului fata cu neantul, a solidaritatii, a empatiei si, in egala masura, adduce aceeasi incarcatura de reziduuri toxice, de inutil, de vibrare in van. Daca-i falsa sau nu, nu conteaza, nu schimba nimic (dar absolut nimic) in viata reala a cititorului. Vehicularea insasi a acestor „stiri de la ora 5”, reale sau nu, este cea care produce efectele pe care le produce si induce in mintile si sufletele publicului tinta emotiile, duce la umplea acelasi gol, si satisfice aceeasi functie sociala, cu aceleasi efecte colaterale (de obicei nocive)… nu faptele de dincolo de stiri. Faptul relatarii si continutul este cel de luat in discutie, nu relatia continutului cu adevarul strict (ci mai degraba in relatia cu „adevarul” asa in general din universal mai larg al potentialitatii). Stim si fara sa ne spuna cineva ca in fiecare clipa, undeva pe planeta, mor oameni, copii, nestiuti, nepublicati, iar asta nu ne face sa lacrimåm spontan si sa fim bulversati la serviciu, pânå håt dupa pranz. Ceea ce este important in fenomenologia care a impins catre aceasta gaselnita a sintagmei „era post-adevar”, ramane altceva. Faptele descrise mai sus nu sunt o inventie recenta. Presa a procedat asa de cand se stie. Ceea ce este nou, este ca acum poate proceda la fel orcine, cå multi „amatori” o fac, si cå multe din aceste fapte amatoricesti au succes peste asteptari… si peste ceea ce reusesc canalele oficiale. Iar acest lucru trebuie sa dea de gandit, intrucat constituie intr-adevar bazele unei noi paradigme. De curand stirile false, „post-adevarate”, livrate excesiv si gretzos de catre canalele oficiale, in favoarea candidatului „Hilary Clinton”, au pierdut razboiul in favoarea stirilor false, „post-adevarate”, livrate de altii… inclusiv de amatori (preluate oportun si de catre unii profesionisti trendy) in favoarea candidatului „Donald Trump”. E democratie nu? Livrati-mi minciuna care-mi convine si o s-o promovez si eu cum oi putea. Nu, nu impotriva sau in defavoarea adevarului, si nici in ajutorul adevarului, ci asa, in paralel, Ca alternativa. Ce libertate ar mai fi aceea fara alternative, fara optiuni? Jos dictatura adevarului (care se pretinde unic). Cu minciuna pre minciuna calcand.

  5. neamtu tiganu said

    oare conteaza daca Eminescu a plagiat sau nu? Are sanse la postul de prim min., obtine tantieme el sau copiii copiilor lui? Important e ca trandafirul, e ceva frumos, ceva ce ne place, unora mai mult, altora mai putin, daca ar fi scris Ionescu sau Popescu tot un drac ar fi fost.
    Intereseaza pe cineva ca Oda Bucuriei, care de fapt e An die Freude si care de fapt e inspirata, sau ma rog, cintata dupa Friedrich Schiller, care ne bucura mai mult sau mai putin, pe unii si pe altii nu, e scrisa de un surd?

    Prin cap imi umbla uneori zeci de melodii, poiezioare, vorbe dastapte, habar nu am cine le-a scris si de ce si nici nu ma intereseaza. Cine a scris chestiile anonime? Cine a facut Muntii, dar Dunarea, Stelele.. Dumnezeu! Pe Dumnezeul nostru il cheama Eminescu.

    Concluzie, Eminescu sau ce credem noi ca a fost Eminescu ne incinta, pe unii, pe altii nu, asta e de ajuns.

    • Dl.Goe said

      Ati postat un comentariu… acum, aici… un gest al carui sens (cel putin pe moment) imi scapa. Trecand peste acest impediment (minor) nu pot decat sa ma declar intr-totul de acord cu antevorbitorul. Sper ca prin continutul mesajului d-voastra ati intentionat sa subliniati (mai apasat) exact ceea ce degaja (ca atitudine) si mini-serialul nostru despre „plagiatul” eminescian si nu sa contestati vrei idee contrara (de altfel inexistenta in text)… Si desi, in fond, este prea putin important daca Eminescu a plagiat (sub 4% in tot cazul) inca si mai insignifiant este cine are sanse sa devina prim-ministru in timpul regimului Iohanis. Comica ramane vehicularea unor nume in genul „Calin Georgescu”. File de poveste. Aprodul Purice ar putea fi numit ministru al culturii. De canabis.

    • Dl.Goe said

      Varianta Cosbuc: La pasa vine un arab… de sex feminin. Oricum paşa neamţ. Mai lipseste un evreu in locul masonului Isarescu la BNR, si putem spune ca suntem gata pentru globalizarea ce va sa vina. Aferim.

  6. Dl.Goe said

    Se pare ca in timp ce noi (care „noi”?) ne pierdem timpul cu Eminescu (nascut Eminovici) altii se ocupa cu treburi ma serioase vizavi de restaurarea lui „escu” in universul mioritic contaminat de terminatii straine… Georgescu este impins in carti pentru postul de prim prozator in guvern. Si sa vezi literatura (genul ordonante, asteptam ordonantele d-voastra). Ramane sa se decida care Georgescu. Calin sau Florin? Noi l-am prefera pe Dudu… Acuma cei doi frati Georgescu (Calin si Florin), nea-osi, or avea si ei doctorate? Trebuie sa aiba. E musai. Si sa vezi distractie.

  7. Dl.Goe said

    Ar cam fi timpul ca Mihai Eminescu, sau mai bine zis entitatea omonima de pe Arca lui Goe (nascuta ca instantiere polimorfica a matricii cu acelasi nume) sa intre in vacanta de iarna. Vin sarbatorile. Vine Craciunul. Vine bradul. Vine Revelionul. Globuletele. Beteala. Vin colindele. Stelele. Capra. Sorcova. Vine Mos Craciun. Sarmalele. Piftiile… Salata de boeof. Cozonacul. Carnatii. Caltabosul. Soricul. Tuica fiarta. Musafirii. Cu asemenea pleiada de ocazii ar merita poate si dl. Mihai Eminescu sa mearga acasa, in permisie. L-om relua si l-om colinda mai departe la anul si la multi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: