(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Eminescu n-a plagiat (des-mințire)

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 15, 2017

apollinaire-poet-of-mystification-m-d-magazine-march-1967-calligrammesEminescu n-a plagiat. Desi nu exista decat cel mult dovezi circumsatntiale, indirecte, ca Mihai Eminescu ar fi scris el insusi poemul „Oda (in metru antic)”, tot atat de adevarat este ca nu exista nici dovezi rezonabile cå altcineva ar fi fiind autorul acestei mici capodopere poetice, nimeni altcineva nerevendicandu-se realmente, de facto, ca autor al celebrului vers „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata” (chit ca pare extras de pe buzele lui Ghilgames, cum te vad si cum (nu) ma vezi), ceea ce desigur ca este, in genere, valabil pentru toate poeziile tuturor poetilor. Despre nicio poezie nu se poate afirma cu certitudine absoluta ca autorul ei de facto ar fi fiind chiar persoana care o publica sau in numele careia este publicata oficial. Faptul de a compune poeme este un gest privat, individual, petrecut in intimitatea  solitara a poetului, (de regula) fara martori (cu unele mici si nesemnificative exceptii de poeti exhibitionisti precum Adrian Paunescu, caruia i se mai intampla uneori (arar) sa compuna versuri cu voce tare, cu martori, la cenaclu). De regula se acorda credit primului venit, care se repede glont in lume, întâiul si unicul, cu o poezie de gata, pe care o re-då lumii, declarand-o ca fiind a sa, din sine. Poate fi privit cu suspiciune (de ce n-ar fi?, caci nu e deloc normal sa compui poezii) dar, cata vreme nimeni altcineva nu zice „ba-i a mea”, de regula i se acorda respectivului privilegiul de a fi considerat Autor (Creator), desi, in realitate, nimeni nu l-a vazut nåscand efectiv… poezia (sau poeziile respective). Poate ca in realitate a gasit-o pe undeva, pierduta (de cine stie cine) sau i-a dictat-o si lui (alt)cineva, in soaptå, bunaoara o muzå, un inger pazitor, stramosii, societatea, un prieten, o ruda, o amanta, vreun confident, vreun ins introvertit, rusinos, timid, care-i este cu ceva dator sau obligat lui, „poetului”, sau vreun ins care procedeaza astfel pentru ca detesta publicitatea, expunerea la public, faima, notorietatea (preferand sa ramana confortabil in umbra, in anonimat, o schita, o ipoteza, in mister), sau din cine stie ce alte motive personale, si care alege, sau este constrans (cam tot aceea), sa-si promoveze creatia prin intermediul altcuiva (un medium) sau chiar prin intermediul nimanui (ca in cazul creatiilor folclorice culese mai apoi de etnografi precum Vasile Alecsandri, mioriticul ). Teoretic orice este posibil. De obicei un poem este o creactie colectiva. Din comoditate, acceptam ca pe o certitudine, probabilitatea ca o poezie sau mai multe sa fi fost compuse integral chiar de cel ce pretinde ca le-ar fi scris (ultimul contributor, încheietor), publicandu-le sub numele såu (sau sub pseudonimul literar). Cu o probabilitate foarte mare poemul „Oda (in metru antic)” a fost scris chiar de Mihai Eminescu (poetul nostru national). Daca ne-am låsa purtati de val (dar ce e val ca valul trece) am putea sa sus-tinem (exagerand) ca „Oda (in metru antic)” a fost inventatå de Mihai Eminescu (fiind, asadar, o inventie de-a sa sau macar o inovatie). In afara unor (pseudo)suspiciuni „inchipuite”, (remarcabile si in atitudinile altora, unii chiar critici literari cu greutate), noi unul nu detinem dovezi concludente c-ar fi altminteri (bunaoara viceversa). Prin urmare Eminescu n-a plagiat. Da, adevar va zic voua. Desi „Oda” este, intr-un fel, in contrasens cu restul operei eminesciene, desi Eminescu el insusi n-a intentionat niciodata sa o publice (pårându-i-se, zice-se, ne-gata, imperfectå, nedemnå de expunerea la public, spre deosebire de toate celelalte), totusi, se pare ca de scris, el a scris-o. Probabil ca (deja) in mintea unora dintre martorii inocenti, care au asistat neputincioasi (si cu silentiozitate) la acest foileton, „avanCronica unei deMistificari neAnuntate” (o farsa ratatå) incepe sa se nasca revolta si/sau consternarea, zicandu-si: „Pai bine måi musiu Spiridoane, si atunci de ce te-ai mai apucat sa torni o asemenea gogoriță pestiță pe Arca lui Goe? Nu avea arca asta si asa destule bube (mucegaiuri si noroi)?, destule hibe?, destule belele pe punte si prin calå? Ce ti-a mai căsunat pe bietul cadavru din debaraua patriei?” (Desigur ca martorii neinocenti (…), caci avem si din acestia, îngânå în barbå: „Haide måi Goe n-o mai da cotitå, ca noi ne-am prins de la inceput ca nu-i decat o gluma nesåratå si nereusitå de-a dumitale. Nu mai da si mai råu cu mucii-n fasole!„). Si unora si altora trebuie sa le spun ca sunt (cumva) coautori (complici si inspiratori) ai acestei intamplari de sfarsit de sezon pe Arca lui Goe. Cum si de ce, se va lamuri mai la vale, iar de vom avea timp si inspiratie, vom insira si cateva comentarii despre efectele secundare, rezultatele colaterale, neasteptate (ale acestui demers care-l privea prea putin pe Mihai Eminescu, in epoca post-adevar), asa dupa cum s-au resimtit ele (cel putin) asupra noastra, unul. Majoritatea benefice am putea pentru ca sa zicem. (Concluziile le poti trage tu sau altii, Alex Stefanescu, de ex.)

(va urma – cu epilog)…

…(urmare – continuare din para-graful pe-trecut mai sus)

octavian-paler-aceeasi-varsta-14523…Prin urmare, odata cu golirea de con-tinut pe-trecuta pe puntea precedentei Arce a lui Goe (cu prilejul decernarii si sabotarii premiului Nobel pentru literatura pe anul 2016 – anul „trump”), am fost (noi, gospodarul de pe Arca, si edil) in postura de a evalua rămasițele, reziduurile remanente, care se tot transfera de la o editie la alta a Arcei lui Goe, denotand niste inamovibilități si niste imuabilității cam angoasante, per se. Am constatat (la vreamea respectiva) ca indiferent ce „intreprinderi” facem (sau nu facem) noi pe Arca lui Goe si indiferent de orice altceva se intampla (sau nu se intampla) prin zona, suntem insotiti constant, undeva in subteran, de o masa amorfa, inerta si silentioasa, de vizitatori unici (complici?) care nu interfereaza si nu interactioneaza in niciun fel cu Arca lui Goe. In tot cazul nu interactioneaza electro-magnetic (ci cel mult gravitational, ca sa zic asa). Avem materie intunecata. In tot cazul neluminoasă si iluminabilă. Aflandu-ne (ca si altadata) in trecere, intre doua instantieri diferite ale Arcei lui Goe, in plina munca de debarasare, golire, curatire, purificare (insotita de succese notabile, de altminteri observabile in spectrul vizibil, cu ochiul liber), a fost normal sa fim (si noi) mai intrigati decat de  obicei de prezenta si persistenta acestei materii intunecate din haloul Arcei lui Goe: vizitatorii muți (nu mulți dar orisicât). Asta a fost „intriga”. Si asa ne-a venit  ideea (utopică) sa incercam un experiment  prin care sa-i scoatem la lumina, sau macar sa le testam re-activitatea, limitele, consistenta, sau, inca si mai putin, så inducem vreo schimbare observabila (cat de cat) in acea masa amorfa, inerta, silentioasa, constanta. Astfel s-a nascut Cronica unei Mistificari Anuntate despre presupusul (si plauzibilul) plagiat al lui Eminescu. N-as vrea sa-si imagineze cumva, cineva (cine?) ca, propunand respectiva „farsa” ne-am fi inchipuit noi ca respectiva cronica ar putea fi altceva decât strict o afacere interna pe Arca lui Goe, un experiment precis localizat si delimitat (ceea ce de altminteri s-a si intamplat). Dar, ce sa mi lungim vorba… experimentul a esuat. N-am reusit sa-i scoatem la lumina decât pe Marius Mistrețu (de la epicentru) (care in niciun caz nu-i materie intunecata) si pe Carmen-Maria Mecu (de la odihna) (care in niciun caz nu-i luminoasa).

aa_DSC_0302Ulterior (recent) am constatat reducerea semnificativa a respectivei mase (fara sa avem certitudinea ca respectiva diminuare s-ar datora experimentului nostru), si, daca trendul se pastreaza, ne asteptam sa constatam in curand eliminarea de la sine a acesteia, si deci rezolvarea angoasantei probleme, constata mai ales in perioadele de transmutare de la o instantiere la alta a Arcei lui Goe. Epilog: Vom ramane fara materie intunecata si fara radiatie de fond, ceea ce nu are cum sa fie decat de bine, benefic… pentru viitoarele Arce ale lui Goe, de vor fi sa mai fie. Dar… sa nu zicem hop inainte de a såri.

Si daca experimentul numit Cronica unei Mistificari Anuntate – Eminescu plagiator a esuat, in raport cu scopurile sale initiale (asta e), nu-i mai putin important ca a produs (in subsidiar) anumite efecte colaterale neasteptate, in special in relatia dintre noi (care noi?) si sarbatoritul nostru de azi: Mihai Eminescu (de la Ipotesti), despre care ar merita sa pomenim intr-un eventual post-scriptum. Nu credeam sa-nvat a muri vreodata… etc, etc, etc…

(va urma – sau nu)

32 răspunsuri to “Eminescu n-a plagiat (des-mințire)”

  1. Un Postac said

    Vom ramane fara materie intunecata si fara radiatie de fond, ceea ce nu are cum sa fie decat de bine, benefic… pentru viitoarele Arce ale lui Goe …si mai frumoase si mai luminoase „.
    Asta numai daca se vor ivi pe-aci si
    Anele corespunzatoare . 🙂

    • Dl.Goe said

      Stelele-n cer ard deparatrilor pana ce pier… Ca ce-ar fi fost Eminescu fara veronice si mite-ice? Nimica. Eminescu nici n-ar fi existat. Iar Manole ar fi fost un biet Celentano si-ar fi pus gresie si faianta cu ziua. I-auzi cine-mi era d-ei… Ana lui Manole, zidita simultan in mai multe biserici arc-he-ologice deodata. Culcata la temelie. Si colo, si colo, si dincolo. De parca arcele ar naviga pe lacul Sf.Ana. Cam nu. Si nici n-au temelie. Asta le-ar mai lipsi. Arcå sa fie ca broaste se aduna ca sa suga snaga si sa-si gonfleze e-go-e-ul personal.

      P.S. Un Postac, un calator clandestin (care a mers numai cu nasul) vanzandu-si mereu iluzia indispensabilitatii, si colo, si colo si dincolo, pana cand a ajuns sa se creada piatra unghiulara in echipaj, desi nici macar institutia citarii in italic n-o practica cum se cuvine. Acum nu ca mascotele n-ar fi importante intru faima arcelor, corabiilor si altor ambarcatiuni cu pânze. Nu cu rame, nu cu vâsle…

      Vâr colacul in cuptor…

      • stely said

        Dl.Goe said

        noiembrie 10, 2015 la 6:14 pm
        @D’Artagnan (si nu numai) –

        „Aveti, dreptate, d-na Stely este speciala, contributia ei directa si indirecta la constructia agregatului Arca lui Goe fiind uriasa. D-ei este parte importanta a istoriei fluide a entitatii Arca lui Goe, pe drumul devenirii ei (unde „ei” aici se poate referi in egala masura la Arca si la Stely), si va avea mereu un loc special in mintea si sufletul nostru. Speram din toata inima sa nu fie si sa nu se simta a fi pierdere in contextul investitiilor emotionale si intelectuale facute pe Arca lui Goe.”

        • Dl.Goe said

          Lucrurile sunt foarte simple. Atunci v-a placut sa ne credeti, iar acum va place sa nu ne credeti, desi constarile noastre, enuntate cu aceeasi sinceritate, si atunci si acum, nu sunt deloc contradictorii (desi va place sa credeti ca ar fi)… Se pare doar ca emotia prilejuita de enuntul pe care ati decis cu candoare sa-l credeti fara rezerve (prin amplificare galopanta), v-a intarit convingerile pe care le constatam in manifestarile d-voastra de acum. Suferiti de sindromul Padina cu ciucurei… Alegeti sa credeti doar ceea ce va convine si, in baza selectiei facute, va construiti o realitate fabuloasa si bengoasa, pe care va place sa o trâmbitati. Nu degeaba sunteti ingropata ca ana sloboziana la temelia mausoleului de la Corabia, unde este comemorat antum singurul analist vådit… (apud Sorin Cucerai) 🙂

          P.S. Aveti grija ca sunteti foarte off topic. Poate c-ar fi bine sa va faceti un blog (Despre Stely, cine-s eli) ca sa va etalati adevarata valoare (pe care v-o contesta aiurea unii råi si ingrati). N-ar fi mai simplu si mai elocvent? Sau de asta va si e teama? Numai sa nu va apucati sa cenzuratii gura lumii si-a humorului, ca la gura padinii, ci sa acordati libertate de exprimare deplina tuturor si oricui. Ca pe Arca lui Goe. 🙂

          • stely said

            Dl Goe ,
            Eram hotarata sa-mi fac curaj sa parctip la tema .Dar nu fu sa fie …aseara . 😦 Marturisesc ca am fost descurajata (dezamagita) de modul cum ati tratat „deznodamantul” in chestiunea asa-zisului plagiat. Asta, dupa ce citisem cu interes tema in discutie si o „dezbatusem ” in contradictoriu cu o persoana „insemnata” (nu spun cine) Mie mi-a placut (doar stiti , nu?) modul (frumos, convigator) de abordare a problemei „plagiatului”. Nu, n-am „pus botul” asa cum mi s-a spus , in sensul ca m-as fi pronuntat categoric, precum ca adevarul ar fi de partea Dlui Goe, dar nici nu am vrut sa dau apa la moara persoanei ,care sustinea ca dumnealui bate campii. Spunea ca sunt specialisti care au mai multa credibilitate decat Dl Goe. Dupa ce m-am convins ca „specialistii” respectivi nu au de gand sa trateze problema la modul profesionist am inceput sa „cercetez” pe cont propriu anumite „noduri si semnale” introduse pe ici pe colo, „in mersul lucrurilor”despre plagiat, de dl Goe. Mi s-au parut credibile si, curioasa fiind, am mers pe urmele lor. Unele dintre ele fiind o discutie virtuala cu Mihai Sora despre subiectul in sine ,”sfatul” acestuia ca ar fi bine sa nu incite spiritele cu dezvaluirea respectiva, precum si o aluzie la asasinarea lui Ioan Petru Culianu . M-am gandit ca au fost introduse special in discutie( cu un scop bine definit). Prin urmare, ca un „cautator prin excelenta ” ce sunt ;( am mers sa caut legaturile ce m-ar fi condus la „adevar”. Si am gasit ceva… In primul rand am gasit ca strabunicul lui IPC -Neculai (Papa) Culianu- a fost „membru activ al Junimii încă din 1864 „și prieten cu Titu Maiorescu. S-a creat in capul meu legatura cu Mihai Eminescu(dec. 1889) si faptul ca stranepotul ar fi gasit ceva dovezi (in biblioteca unicului)despre plagiat . Desigur, nu am gasit ce cautam insa am mers mai departe pe urmele celuilalt indiciu , anume moartea (asasinatul) lui Ioan Petru Culianu. Asa am ajuns sa citesc cartea lui Ted Anton -„Eros, Magie şi Asasinarea Profesorului Culianu”. O carte exceptionala pe care am citit-o pe nerasuflate. Nici aici nu am gasit „negru pe alb” dovada respectiva, dar am gasit ceva dureros si revoltator, privitor la faptul ca Mihai Eminescu ar avea legatura cu asasinarea marelui carturar. Desi nu se cunosc nici acum motivele si nici faptasul asasinatului, autorul aduce in discutie un articol din Romania Mare, scris de un individ in stilul celui mai abject antisemit(Vadim Tudor ) ce ar fi fost motive serioase ,ca la baza asasinatului ar sta ura pana la exterminarea a celui care a indraznit sa ia in deradere „patriotismul marelui Eminescu”.
            Iata un fragment din carte cu referirea la articolul din Romania Mare:

            „Atras de erosul şi magia Renaşterii şi călătorii «în afara lumii acesteia»”, scria Leonard Gavriliu, Culianu „are în sfîrşit posibilitatea de a-şi face cercetările.” Stilul era o sinteză a retoricii agresive a extremei drepte care căpătase o nouă vigoare în stilul nou, obscen, al anilor ’90. „Este imposibil să treci cu vederea, dacă eşti cu adevărat Român, abominabila crimă făcută de pigmeul din Chicago… ÎMPO¬TRIVA CULTURII ROMÂNE. …Cadavrul din closet a demolat totul: proza noastră, poezia, dramaturgia, artele, cinematografia, filozofia etc., ucigînd toată speranţa noastră pentru mîine, cu toate că, luaţi bine aminte, articolul său fusese oferit spre publicare după căderea ireversibilă a regimului comunist.”
            Hiperbola, raţionamentul deformat, naţionalismul obsedant, toate marcau noua retorică post-comunistă. Articolul continua:
            „Dar cea mai înfiorătoare crimă a celui refugiat în megalopolisul gangsteresc numit Chicago este dezvăluită… într-o apologie greţoasă dedicată acelui excrement peste care nu a curs destulă apă în acea toaletă letală special pregătită pentru el de destin. .. .Duhoarea aceea din Chicago ne reproşează nouă că Eminescu ne-a învăţat să ne iubim patria ca pe cel mai preţios dar. în viziunea ce fierbea şi fermenta în creierul de fecale al lui Culianu, Eminescu şi doar Eminescu este vinovat că românii suferă de patriotism – care ar fi chiar o boală psihică. [El este unul dintre] subordonaţii privilegiaţi ai celor ce doresc ca România să se transforme într-o colonie divizată, uşor controlabilă de magnaţii «supermetropolei» cărora li s-au vîndut.

            Desigur, ceea ce am scris acum,”on topic”, ar putea sa starneasca zambete . Nu-mi pasa . Sunt insa convinsa ca finalul demersului ar fi trebuit sa fie altul. Ca „intoarcerea” ca la Ploiesti” a d-lui Goe a fost facuta pe ultima suta de metri. Motivatia despre dorinta de a atrage vizitatorii multi , unici si muti, pe Arca lui Goe , este cam subtirica.
            Am citit printre randuri , dincolo sau mai pre-sus de ele , finalul intr-o alta cheie. Sunt trei „semne” : caligramma de sus si cele doua ilustratii. Ce anume am citit ? Va las pe dvs. sa spuneti. 🙂

          • Dl.Goe said

            Din pacate aveti dreptate, ratarea foiletonului despre „palagiatul” eminescian este mult mai adanca decat pare la prima vedere, iar intoarcerea ca la Ploiesti din final (subtire ca o foita de grafen, superficiala ca un himen de furnica, dar despre care statistica ne invata ca s-or putea gasi „destui” naivi ipotetci sa o ia in considerare), este doar incununarea apoteotica a acestei nespectaculare performante arcagoeologice. Dar ce se putea face? Resursele alocate acestui experiment menit exclusiv sa testeze „materia intunecata” din siajul Arcei lui Goe (o sama de vizitatori muti a caror existenta nu pare a avea nicio justificare rationala) s-au epuizat. Am asteptat destul. Trebuia sa inchidem „tema” chiar daca o multime de alte „detalii” relevante au ramas nespuse. Daca foiletonul ar fi fost propus pentru el insusi… probabil ca ar fi a avut parte de o structura mai „stiintifica” sau in tot cazul mai sofisticata, iar inchiderea n-ar fi fost rasolita aniversar. Din nefericire (oricum am privi lucrurile) acum este prea tarziu pentru a decupla acest foileton de experimentul-test din care a facut parte si a-l re-gandi si re-propune. Prin el se incheie aceasta editie a Arcei lui Goe (a sasea pare-mi-se), lasand loc altor editii, de va fi sa mai fie alte editii, extrase din tumult, despre tumult, (vuieste lumea domnule) dar asta numai dupa ce ne vom vindeca cum se cuvine rana de la genunchi (genunchiul lui Pericle). 🙂 Castigul de amuzament/divertisment ramane etalarea expertizei eminescologice a celor nevizati si neavizati care s-au simtit datori sa puncteze on topic (Carmen, Radu, Neamtzu, Ghitza, un careu de asi in panoplia iubitorilor de poezie si logica). Alte castiguri neasteptate pot aparea te-ai mira cum si de la cine, prin luarea in serios a problemei spinoase a plagiatului eminescian si prin cercetarea acesteia. E loc si pentru doctorate. Pe bune.

  2. Un Postac said

    La Multi Ani Mihai Eminescu !

  3. Dl.Goe said

    Materia intunecata ramane inerta in continuare, dar uite ca s-a trezit radiatia de fond… ca sa big-bang. 🙂

  4. Dl.Goe said

    Viaţa marelui poet naţional Mihai Eminescu a rămas o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. Dincolo de opera sa inegalabilă, există multe aspecte din viaţa sa mai puţin cunoscute publicului larg.

    Astăzi, vă prezentăm 10 lucruri mai puţin cunoscute despre viaţa lui Mihai Eminescu.

    1. A scris poezii până în ultimele clipe ale vieţii În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa si Stele în cer.

    2. A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

    3. Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ” În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verisoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr.l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numarat şi a observat ca îi da un număr fără soţ.

    4. Îşi speria tatăl cu şerpi În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.

    5. A urât matematica Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. “N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiintele cele mai grele de pe faţa pamantului”, se enţionează în “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Calinescu.

    6. Pasionat de fotbal şi înot Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul profesorul său din perioada adolescenţei când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. A continuat să înoate şi la Cernăuţi unde, spune Călinescu, şi-a făcut o formă fizică de invidiat.

    7. A vrut să se călugărească Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.

    8. Citea cu voce tare Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. ”Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai stăruitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă.

    9. Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. ”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua biceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.

    10. Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!” Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat: «Sus cu dânsa!».

  5. d'Artagnan said

    Stely
    Adio…dar rămân cu tine? 🙂

  6. Dl.Goe said

    Daca pana nici niste con-cetateni simpatici precum Stely si D’Artagnan nu mai sunt nici pe departe ce-au fost (ca atitudine), atunci ce sa mai zicem de alti alegatori din alte patrie? De aiurea. Pe de-a rândul, John, Joe, Jean-Pierre, Hans, Giuseppe, Ivan, Miguel, Nikos, Iusuf, Itzic, Tze-dog s-au lasat cuprinsi de o stare ciudata cam ca acum 80-100 de ani. Istoria pare ca nu are incotro si se va repeta, obesiv, obositor, obliviant… Obligatoriu Oblio va trebui sa fie iarasi oblațiune… No point…

  7. Dl.Goe said

    Eminescu n-a plagiat dar altii l-au plagiat pe el:


    Introdus de Eminescu la Junimea din Iaşi, Caragiale a cunoscut-o pe Veronica Micle şi între cei doi se înfiripă o relaţie amoroasă ascunsă. Eminescu, rămas redactor la ziarul „Timpul”, ajungea mai rar la Iaşi şi relaţia cu Veronica se derula mai mult prin intermediul scrisorilor de amor. Blonda pasiune a lui Eminescu a căzut în braţele flegmaticului Caragiale, fără ca poetul rămas la Bucureşti să bănuiască ceva. Dramaturgul a fost cel care i-a mărturisit infidelitatea lui Titu Maiorescu, atunci când acesta l-a informat că Eminescu are gânduri de însurătoare cu Veronica. „Caragiale află de intenţiile poetului şi, cuprins prima dată de remuşcare, se prezintă la Maiorescu şi îi vorbeşte deschis asupra acestor intenţii ale poetului. El îi împărtăşeşte teama că Eminescu e în stare să comită faptul şi că ar trebui împiedicat de la aceasta, deoarece Veronica avea mulţi prieteni intimi printre care şi el, Caragiale”, dezvăluie cartea „Tragicul destin al unui scriitor”, care prezintă biografia lui Caragiale.

    Maiorescu a păstrat secretul trădării lui Caragiale până în momentul în care Eminescu însuşi a venit să-l anunţe că e pe cale să se însoare cu Veronica. „Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste, nu merită! Înainte de d-ta a fost prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el”, i-ar fi spus Maiorescu poetului înşelat, după cum avea să relateze I. Al. Brătescu Voineşti. „Canalia!” a fost tot ce-a mai putut spune poetul la adresa amicului său care l-a tradat, după aflarea infidelităţii Veronicăi.

    După aflarea infidelităţii, Eminescu îl ameninţă pe Caragiale cu duelul, însă cei doi nu ajung la confruntare fizică. Reia relaţia cu Veronica şi, pentru o vreme, o ascunde de ochii junimiştilor de teamă bârfelor care s-ar fi putut isca. „Pe domnul în chesiune l-am bruscat în societate, dar a tăcut frumuşel ca un om de nimic ce este. Am consultat pe un om cunoscător de afaceri ce trebuie să fac pentru a cere scrisorile tale. El mi-a spus că tu trebuie să i le ceri. În caz că nu ar voi să le dea, căci e liber a nu voi aceasta, pot să-l silesc să-mi dea satisfacţiune. Te rog, dar, cere-i scrisorile şi răspunde-mi apoi dacă ţi le-a trimis sau nu. Nu te mai îndoi că e de absolută rea-credinţă. E un om care nu poate fi altfel“, îi scria Eminescu Veronicăi, după reluarea relaţiei.

    Iar infidela Veronica, iertată de poet, se scuza: „ …am vrut să mă înşel pe mine însămi şi prin o prostie am vrut să cred că te-am uitat, însă dorinţa nespusă ce aveam a te întâlni şi regretul că nu te zărisem măcar un timp, două săptămâni, era o dovadă vie şi puternică că sufletul meu era încă plin de tine. Prostia era făcută. Să nu mă acuzi pe mine, căci eu sunt atât de dreaptă, încât nici ţie nu voi să-ţi aduc bănuieli şi imputări. Aşa a fost să fie, era scris, era destinat”.

    „Hai, ai să-l faci pe Eminescu să se bată cu mine, să mă împuşte!“

    Singurele întâlniri între Veronica şi Caragiale, după aflarea infidelităţii, au fost doar prilej de acuzaţii şi reproşuri. „Într-adevăr, recunosc că fiinţă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu, nu există. L-am întâlnit azi. Mi-a zis că eu nu ţi-am spus, nu ţi-am mărturisit păcatul meu decât ca să sfărâm prietenia ce există între tine şi el. Apropos, zice: «Hai, ai să-l faci pe Eminescu să se bată cu mine, să mă împuşte!…» şi câte alte prostii. E un adevărat spion. Mi-e groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar să-l lăsăm în pace“, îi scria Veronica lui Eminescu despre Caragiale.

    Caragiale n-a dezvăluit niciodată scrisorile care ar fi compromis-o public pe Veronica şi se spune că dramaturgul ar fi ales asta pentru a-l proteja, de fapt, pe Eminescu, gestul fiind interpretat ca semn de afecţiune şi de protecţie pentru poet. Caragiale şi-a cerut transferul ca revizor şcolar la Argeş şi n-a mai călcat prin preajma Veronicăi.

  8. d'Artagnan said

    Off topic…

    ”Traian Berbeceanu a publicat pe pagina sa de Facebook, o scrisoare către ministrul Justiţiei, Florin Iordache, pe tema ordonanţelor graţierii şi amnistiei.

    „Stimate domnule Ministru al Justiţiei, Aş vrea să ajung ziua când, în dosarul în care am fost inculpat nevinovat, un complet de judecători ai Înaltei Curţi vor pronunţa o hotărâre definitivă! Aş vrea ca în acest fel să îmi fie apărate reputaţia şi onoarea, să îmi fie redată demnitatea! Aş vrea să lăsaţi Înalta Curte să poata să facă asta! Eu nu vreau graţiere şi nici amnistie, domnule ministru! Mi-aş dori ca cei care mi-au distrus viaţa şi cariera să fie la rândul lor judecaţi până la capăt! Mi-aş dori domnule ministru, ca cei care mi-au hăituit familia, mi-au chinuit soţia şi copilul, mi-au umilit părinţii, să plătească! Mi-aş dori ca cei care au dezintegrat cea mai performantă echipă a Poliţiei Române să fie judecaţi până la final! Nici pentru ei nu vreau, nici amnistie, nici graţiere!

    Ar fi normal, domnule ministru, ca cei care prin sfidarea legii i-au sprijinit pe ticăloşii care m-au executat şi linşat public, aceia care au susţinut abuzul în serviciu al acestora săvârşind alte abuzuri în serviciu, să ajungă să dea socoteală pentru faptele lor, chiar dacă prin acestea nu au creat un prejudiciu patrimonial!… Nu „banii” contează la acest gen de fapte, domnule ministru! Nu-mi răpiţi acest drept, domnule Ministru al Justiţiei!

    Am aşteptat şi am sperat trei ani şi jumătate să se facă dreptate! Am fost ţinut departe de locul meu de muncă, de echipa mea, trei ani şi jumătate! Am făcut „naveta” sute de mii de kilometri între Instanţe şi Parchete, am cheltuit, timp de trei ani şi jumătate, ultimul bănuţ al familiei, pentru a putea să susţin prezenţa mea în proces! Trei ani şi jumătate este foarte mult, domnule ministru! Trei ani jumătate au fost o pedeapsă grea, domnule ministru, pe care nimeni nu a graţiat-o! A trebuit să o execut „zi la zi”, domnule Ministru al Justiţiei!”, a scris comisarul şef Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

    Găsit nevinovat, după trei ani

    În iunie 2016, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă, în dosarul în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale. Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. „Am primit aflarea veştii cu sentimentul că s-a făcut dreptate. Singurul meu obiectiv este să revin în cadrul BCCO, să mă întorc la echipa mea şi la colegii mei”, declara Berbeceanu. Sentinţa în dosarul în care celebrul poliţist a fost arestat în 2013 nu este definitivă.

    Poliţistul anului din 2007
    Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”. Potrivit rechizitoriului, acestui dosar, circa 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi de pe platforma siderurgică a Hunedoarei. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de Traian Berbeceanu şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procesul este judecat şi în prezent la Tribunalul Bistriţa Năsăud.”

    • Dl.Goe said

      Ce bizar, ce bizar, ce bizar… Tocmai terminasem de citit respectiva scrisoare si ma pregateam sa o aduc pe Arca (intru con-semnare), cand ce sa vezi? Altcineva mi-a luat-o inainte. Asta da co-incidenta.

      Societatea romaneasca este (a fost) numai arareori sincrona in spiririt cu starea medie (fluida) a umanitatii… asa… in genere. in rest noi mereu suntem (am fost) cum am fost: in contra-timp, defazati in raport cu isoria, cu geografia, si (mai ales) cu ea…omenirea. Uneori asta a fost de rau, alteori a fost de bine, alteori de foarte rau, sub aspect al momentanului… la moment. A la long tot asa, amstecat, cand (mai) de bine, cand (mai) de rau. Dar adesea noi (adica noi prin reprezentantii nostri care ne reflecta fidel ca mentalitate, bunaoara Dragnea), am stiut sa profitam oportunist de acest decalaj/defazaj pentru a ne promova obiectivele momentale, mereu momentale… Acuma (de ex) pe noi ne fute grija sa-i gratiem si amnistiem pe fratii nostri oropsiti de dictatura inumana a justitiei (un monstru care ne violeaza in dreptul omului, adica al semenului nostru, Voiculescu, Voicu, Becaliiiii etc, etc, etc, dupa cum zice si papagalul Porthos, din varful buzelor si al creirului sau de libertarian), iar momentul (acesta de acum) este foarte oportun, optimal, caci omenirea a basculat intr-o stare noua (trumpizare, brexitare, musulmanizare) si e prea preocupata de intamplare ca sa mai poate baga seama la noi. Iar cine are timp sa bage seama si la noi ne si aproba (Putin este de partea noastra, fiind incantat de intamplare. Dragnea vadindu-se si el tot un Dodon bun pe Dambovitza)… Dupa gratiere si amnistiere urmeaza amnezierea con-cetatenilor con-temporani, prin racordarea (dirijata) a natiei la grijile si starea curenta a umanitatii, la scara mare…

      Pe vremea lui Ceasca, atunci cand cu demarajul deranjului planetar initiat de Gorby, aparuse la noi o lege (pe bune) ca la restaurante si localuri sa nu mai fie perdele la ferestre (care ferestre de obicei erau mari). Legea era data in mod clar ca sa poata vedea tovarasii (in pe-trecere pe trotuare, fara sa se dea de gol) cam cine si in ce cantitati se aduna sa dezbata la un pahar… In schimb Bula n-a pierdut ocazia sa clarifice situatia. Cica legea respectiva s-ar fi dat ca sa fi si la noi Ferestroika…

      Tot Bula, eroul nostru mitic (uitat azi), ne-a povestit ca Ceausescu, intors de la o intrunire cu Dumnezeu despre sfarsitul lumii (la care participase alaturi de Reagan si Gorbaciov), a adunat poporul si (spre deosebire de omologii sai) a anuntat ca are de dat o veste buna: Dragi tovarasi si pretini, am pentru voi o veste buna: E oficial, nu mai trebuie sa implementam Glasnosti si Perestroika. Cred ca in curand cineva ne va anunta o veste buna: Nu va ma trebui sa implementam cerintele Uniunii Europene pentru integrare.

    • Dl.Goe said

      Aaaa, si fiindca tot veni tangential vorba si despre (geo)politica, d-le D’artagnan, v-as adresa o intrebare intima si insidioasa. Ne-am obisnuit cu paradigma polarizarii spontane neconditionate. In acord cu uzantele ultimului sfert de veac virtual, indiferent despre ce este vorba, se vor constitui spontan doua tabere care se vor razboi bezmetic si bicisnic, facand din disputa un scop in sine. Orice pretext e bun dar unele sunt mai bune decat altele. „Basescu” a fost unul din ele. Acum a apus. Se pare ca noul Basescu este Trump (as Orange is the new Black). Nu conteaza ca „omul” nu este de pe la noi, fiind asa mai planetar pe meleag. Se prefigureaza constituirea unor tabere pro si contra care vor folosi acest prilej minunat de a-si dovedi suprioritatea (intelectuala) proprie in defavoarea inferioritatii (intelectuale) a celorlalti. D-voastra cum stati? Sunteti pro sau contra lui Donald? Va intreb si va rog sa nu ma tratati cu refuz sau cu vrajealå, daca s-ar putea. Va puteti inspira din comentariile postate la acest articol In Trump we Trust, sau despre trumpizare şi efectele trumpismului

  9. Dl.Goe said

    Imi vine greu sa ma pronunt unde se afla mai mult hilar/itate. In discursul de inaugurare al celui care va face Amarica mareatza din nou sau in comentariile literare ale lui Cristinel Tutor Poescu despre unele meciuri (bine alese) de la Australian Open? Grea dilema. Miza e desigur mai mare la Donald, dar si Cristinel are adancimea lui (ca asa scrie el, adânc). In fapt aduce din ce in ce mai bine cu celalalt Cristinel, Tzopescu, altul care a trait bine ca cobe nationala din clisee si citate bagate cu forta la inaintare, in contratimp cu mersul jocului (dar conform desfasuratorului de acasa). Dincolo de aceste atuuri neneglijabile (dar inofensive) ale cristinelului noastru, ramane insa potentialul tragic al comediantului ales de americani sa-i reprezinte. Angajam clovn. Rugam seriozitate.

    Poate ca in genere regii sunt nebuni, dar cand nebunii ordinari ajung monarhi, prin sublimare (…), lucrurile se inrautatesc catastrofic. Nici McMurphy nu mai e ce-a vrut visatorul Ken Kesey sa fie. Cat de mare poate fi raul ce se va face, depinde de cat va fi in stare Donald sa se ia in serios, sau cat i se va ingadui. Ca nici dictator nu poti fi, daca esti superficial.

    • Dl.Goe said

      Dintre sute de catarge care lasa malurile, câte oare le vor sparge:
      a) vânturile
      b) valurile?

      Dintre mii de demonstranti care lasa casele, cati or fi fost oare la vot?

  10. Dl.Goe said

    Batranul si marea (dilema: a fi sau a nu fi democratie)

    In a-sentiment cu båtrânul nenea Plesu: Dileme, stupori, re-semnare. Re-semnare? Ba nu neicusorule ca o dåm anonima si o contra-semnåm, iscalind (omul) simplu: dl.Goe (omuletul lui Gopo).

    P.S. Domnul nenea Plesu ( o figura) aduce pe zi ce trece, din ce in ce mai mult cu båtranul Santiago…

  11. Dl.Goe said

    Desi n-am elucidat nici pe departe enigma absconsa a Odei in metru antic, putem pentru ca sa zicem ca Eminescu poate fi absolvit de „acuzatia de plagiat” (falsa acuzatie) si sa declaram oficial inchise serbarile Arcei lui Goe pe acesata tema/teama. Noi unul am ajuns astfel sa-l pretuim pe Mihai Eminescu dintr-o perspectiva noua, in care, desi este (oarecum) afectat mitul omonim, este revalorizat cumva poetul si poemele, amnand astfel (sine die?) momentul (inevitabil?) al epuizarii si/sau expirarii acestora.

  12. Dl.Goe said

    Eminescu – legaturi tulburatoare… Un ou de bibilica facut de un strut – Din sfera adevarului relativ (Sf-era lui Goe). Ghici cine e strtzul si cine observatorul oului de bibilica!

    • Dl.Goe said

      Iar „strutul”, atins in amoarea sa de afrontul intors de „gogoman”, vine si intareste semantica „gogomaniei„, asa cu este aceasta cuprinsa in acceptiunea pe care i-o acorda d-lui insusi, dar asa… pe departe. Pe foarte departe. D-lui bate boul, din pielea caruia s-ar putea confectiona saua, ca sa priceapa iapa. Aloooo, domnu’ Alex! Ati inteles?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: