LCFCD(10) Banane pentru capra
Posted by Arca lui Goe pe Februarie 20, 2017
Lumea cum fu ?! Cam da!
Banane pentru capra
Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)
(b)Arca lui goE
b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC
Sf-era lui Goe
Amintiri din viitor
Comentarii recente
stely pe Nimeni nu ți-e dator! Arca lui Goe pe Nimeni nu ți-e dator! stely pe Sezon deschis stely pe Nimeni nu ți-e dator! Arca lui Goe pe Sezon deschis stely pe Sezon deschis Dl.Goe pe Sezon deschis stely pe Sezon deschis stely pe Sezon deschis d'Artagnan pe Sezon deschis Arca lui Goe pe Sezon deschis stely pe Sezon deschis d'Artagnan pe Sezon deschis stely pe Sezon deschis d'Artagnan pe Sezon deschis
Autori
-
d'Artagnan said
Dl.Goe said
In fata acestei dedicatii muzicale, singura reactie potrivita ar fi similara cu a olteanului care, vazand girafa la gradina zoologica, a exclamat: Asa ceva nu exista!
Dl.Goe said
Tza-tza-tza, capritza-tza, ca numai banane ti-oi da. Scena infatiseaza un moment de acalmie in vara lui 1944, in timpul bataliei de la Saipan, o insula in Pacific, unde se infruntau niste baieti veniti tare de departe. Unii din America, altii din Japonia. Capra era bastinasa, de-a locului. Oare la Bucuresti cum o fi fost in perioada aia? S-or fi gasit banane?
d'Artagnan said
Saipan?!
Putea fi Coreea. Putea fi Vietman.
Who cares?
Importantă e Victoria.
Dl.Goe said
Cred ca asta este si parerea lui David Beckham.
d'Artagnan said
🙂
neamtu tiganu said
era capra vecinului…
Dl.Goe said
Atunci inseamna ca bananele erau otravite.
d'Artagnan said
🙂
E o plăcere să mă conversez cu voi, domnilor!
Dl.Goe said
D-le D’Artagnan, ati produs o ironie foarte fina… aproape la acelasi nivel ca-n vremurile bune ale contelui… de altadata… Pacat ca nu exista martori potriviti care s-o aprecieze la justa valoare, in timp real. 🙂
neamtu tiganu said
Fac o pastrama de capra.. formidabila..
Dl.Goe said
Daca nu cumva te lauzi doar… si o fi vorba despre muschi ţigănesc… Ce? Vecinul tau (mai) are capra? Unde sta? Pune o poza, ca sa fi mai credibil. O poza cu pastrama… facuta de tine… desigur, nu cu capra… Sau macar baga in cartea cu memorii un capitol cu detalii ingineresti despre afumatoarea folosita, despre materialul utilizat pentru produs fum si despre efectele fumului asupra caprei si asupara muschiului ţigănesc. 🙂
neamtu tiganu said
poze cu afumatoarea http://la-neamtu-tiganu.blogspot.de/2013/06/sfaturi-pt-cei-care-fac-concediu.html
am pe undeva si cu pastrama, capra-i turceasca
Dl.Goe said
Da, foarte frumos! Dl.Neamtzu Tziganu a belit capra vecinului turc si a facut-o pastrama, folosind utilajele din dotare, motiv pentru care vecinu-i poarta pica. Iata avantajele multiculturalismului.
Dar vin nu faci? Asa, ca sa fie completa mica tziganiada. Hai, tonu’ la cântec: Cu pastrama si cu vin, uite-asa ne chinuim. Si inca nu de ieri, de alataieri, ci inca de-asta toamna. Dar, deh. Acuma e sfarsit de iarna… Ni s-o fi aplecat de atata carne si afumatura si de vin gros. Vine vremea sa poftim la stevie (adica la dragavei) si alte verdetzuri. Ma bate gandul sa fac un baba ganoush asezonat nu stiu cu ce. Poate cu un sauvignon blanc fume… ori si mai bine tzuica batrâna… cu brâul de lâna. Cine stie? Trebuie sa incercam. Si da, vorba ‘ceea, daca om mai duce-o pana la toamna, lelitza Ioanå, fireste, o dam iar pe vin si pe pastrama.
P.S. @NT – Merci pentru partajare. Dupa cum reiese si din vorbe si din poze, s-ar zice ca da. Utilaje bunicele ai, curticica frumoasa se arata, pricepere inginereasca in materii culinare cat de cat ai (ca n-oi fi vreun Mircea Dinescu), un pic de talent literar acolo se afla (ca n-oi fi vreun Mircea
DinescuCaratrescu)… Sper ca ai si prietenii necesari sa umpla peisajul. Ca pastrama de unul singur are asa un gust de salam de Sibiu al disperarii cu soia, cu vedere catre crucea de pe Caraiman, ceva de speriat, daca intelege cineva ce vreau sa spun. Oricum prietenii stiu de ce.neamtu tiganu said
Prietenii, prietenii… asta-i ofu meu, ca d-aia ma dau pe net, ca d-aia scriu carti. O viata-ntreaga am avut multi prieteni, unii chiar foarte buni prieteni, acum au ramas mult prea putini, pe citiva i-a luat bunul Dumnezeu, anul trecut se dusera doi dintr-un foc, multi sunt imprastiati prin lumea larga, incl. eu, suntem si prea batrini sa facem din virtualitate o realitate.
Asa ca maninc pastrama cu cunostinte, inca exista multi care sa aprecieze asa ceva, chiar daca pastrama ar trebui sa fie doar un pretext.
Dl.Goe said
Eh, am cam observat si noi ceva de genul asta, cum ca prea multele scurtaturi virtuale pe care le avem la dispozitie ne-au creat o comodidate care nu prieste intretinerii si/sau sporirii prieteniilor din realitate. E mai simplu si mai confortabil sa ne „(de)socializam” pe net, in special sa ne „decartam” energiile negative, fara riscuri, obligatii si responsabilitati, fara gingasii si fara precautii (menite sa-l protejeze/menajeze pe interlocutor; ca cand am juca DOOM pe calculator). Ceea ce ar fi convenabil daca n-ar induce si efecte perverse precum dezobisnuinta de a suporta rigorile unor relatii noi cu persoane in carne si oase, majoritatea mult prea sensibile si prea imperfecte pentru nivelul nostru de toleranta (care a scazut teribil de cand cu virtualitatea lipsita de con-strangeri). In plus ca niciodata nu suntem destul de nebåtrâni pentru a putea face din virtualitate o realitate. N-am fi putut nici cand eram tineri de tot si aveam de unde muri. Acum nici atat. Virtualitatea cu virtualitatea, realitatea cu realitatea. Ceea ce este mai bizar este ca acest sistem de vase comunicante nu prea comunica, in sensul ca diminuarea realitatii nu duce automat la o sporire si imbogatire a virtualitatii. Spre deosebire de prieteniile din realitate, cele din virtualitate (si asta este valabil si pentru prieteniile dusmanoase; a se vedea sectiunea respectiva din blogroll) ajung foarte usor la saturatie, la sastiseală, vadindu-si inutilitatea si lipsa de finalitate. Prea putin folos putem avea din faptul ca stam la taifas cu niste straini, cum facem noi acuma. Ne mai iluzionam c-am obtine ceva acolo, un impuls, o sporire a importantei de sine… dar in fapt e apropae nimic, mult prea putin. Ne-ar trebui mult efort, imaginatie, talent, dispozitie, energie si inconstienta, pentru a scoate, macar pe moment, ceva din asa ceva. De fapt oricare doi interlocutori care stau… de vorba pe net, sunt exact precum Vladimir si Estragon in asteptarea lui Godot, straduindu-se sa improvizeze formal o conversatie desteapta care sa le abata plictiseala existentiala si spaima ca nu exista niciun Godot si ca nimeni nu are cum sa vina. Nici macar Dl.Nimeni.
Domnia ta esti un personaj interesant de observat si in egala masura un partener de harjoane verbale potrivit in Universul Virtual (HUVACA, daca stii ce inseamna HUVACA). Daca as avea chef sa fac incordari literare mi-ar placea sa-mi imaginez o mica piesa de teatru intr-un singur act, care s-ar derula intr-un unic decor: curtea ta din Tomania, cu afumatoare si gratar, unde, la o mica petrecere, tu i-ai avea ca invitati pe Viorel Abalaru si pe Traian Basescu. All you can drink. 🙂 Chef. Dar n-am.