(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

LCFCD(30) – răz-boi, răzb-oaie, răz-biri

Posted by arcaluigoe pe Aprilie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

răz-boi, răzb-oaie, răz-biri  (à la guerre comme à la guerre???)

Prietenilor un foc mic.

Buna ziua. Numele meu este dl.Goe si simt, asa din senin, ca astazi as vrea sa spun, spre vazduh, cateva vorbe de duh, despre primavara, despre muguri, îmbumbiri, pasari calatoare, triluri, despre verdele crud, despre floricele, fluturi si albine, ma rog chestii din astea, dar, oricat de talentat as fi, daca as fi, in imbinarea vorbelor, genial chiar, si tot n-as putea fi mai elocvent decat este primavara ea insasi prin zavoaie. Asadar, daca (si tu) ai chef de primvara mars afara, in natura, sa te imbeti acolo, la sursa, de prospetimea si limpezimea care domneste pe coclaurile rurale si chiar prin parcurile urbanizate de edili. Iar daca pana sa dai tu (vreun cititor intarziat), peste acest indemn, consemnat intre malurile clipei actuale, aceasta primavara se va fi incheiat deja, nu dispera. Intotdeauna va mai exista o alta primvara, cu muguri, îmbumbiri, pasari calatoare, triluri, verde crud, floricele, fluturi si albine, ma rog chestii din astea, gratie celor 23 de grade si ceva, pe care le face axa planetei cu planul elipticii…

Si atunci, daca subiectul „primavara pe tarla” pică, despre ce altceva ar merita sa zic, spre vazduh, cateva vorbe de duh, care sa ramana consemnate pe Arca lui Goe, alaturi de poza asta obscena, in care, unui amic, i se ofera un foc mic, de catre alt amic, „in pauza dintre o epilepsie totala si un fum de tzigara”? Desigur ca in acord cu traditia arcagoeologica antica si cu genomul structural haploid al ambarcatiunii vii de aci (gen omul virtual, individual, dotat cu libertate deplina de exprimare), putem ataca un subiect (adica un obiect) individual, un semen vorbitor, un bloger, un troll, un ins oarecare care se auto-expune (la public), manifestandu-si cu inconstienta tendintele spre exhibitionism, si pe care l-am putea comenta, adica l-am putea spori, sau, dupa caz, nimici (in acord cu ritualul primaverii, repetabil ca o povara)… Desigur ca de invins nu putem invinge niciodata pe nimeni, caci dupa cum bine (si frumos) s-a (mai) spus , „omul n-a fost facut ca sa fie invins”. Ci ca sa fie nimicit.

Pana ne-om satura si de nimiciri, care ne sunt atat de facile, atat de la indemana, si, prin urmare, atat de plictisitoare. Cred ca mult mai interesanta ar fi o a-bordare la un nivel superior, o incordare care sa transcendă insul si problemele lui minore… Ceva catre o alta dimensiune mai vasta si mai cuprinzatoare, pe care n-o putem nici nimici, nici influenta, ci cel mult am putea-o observa si intelege cat de cat: mentalul colectiv, mai ales acum cand d-lui a luat-o razna pe aratura, vadindu-si grozavia si iminenta alunecare… abrupta, in absurd, prin simtome precum Trump, Erdogan, Putin, Le Pen, Teresa May, Kim Jong-un, Dodon si (multe) alte „le chestii” de acest gen. Nu stam bine deloc cu acest monstru bolnav de morb, mentalul colectiv. Ca indivizi nu putem decat sa-l observam si, cu o oarecare perspicacitate, sa anticipam spre ce (se) merge si ce efecte va induce. Tendintele sunt catastrofice. Nu-i a buna. Zåu! Supra-popularea planetei (cu umanoizi cam de cacat) pare sa precipite fenomenul si reactiile adverse. Ni s-a cam urat cu binele si plictiseala. Doza necesara de senzational a ajuns la cote ametitoare. Nu ne mai alina angoasele si plictiseala morbida decat evenimete tari, drame, crime, omoruri, sange, teroare, extremism… In mare secret, mentalul colectiv le asteapta, le antticipeza, le doreste si le premediteaza… Nu stiu. Nu-mi dau seama… N-am cum… dar poate ca lumea-i totusi destul de larga, asa incat toata aceasta stare de mass-turbare a mentalului colectiv (turbare nu provocta, dar intretinuta de mass-media) sa fie in realitate destul de rarefiatå (in raport cu spatiul disponibil), iar atunci cand va exploda sa nu faca decat un mare fâs.

Dar daca nu… Istoria omenirii nu-i decat un lung sir de razboaie din ce in ce mai sofisticate sub aspect tehnologic dar, mai ales, din ce in ce mai ineficiente din punct de vedere economic. Razboaiele primitive erau infinit mai eficiente. Invingatorii ii nimiceau pe invinsi (ii exterminau fizic) sau ii faceau sclavi si le luau toate resursele. Si acesta era un castig net. Incet, incet, razboaiele nu mai reusesc sa aduca niciun castig net ci dimpotriva doar pierderi. Masive. Cheltuieli enorme cu dotarea si intretinerea armatelor, plus distrugeri si risipiri enorme ale resurselor in timpul conflictelor armate. Dupa razboaiele moderne, inevitabil, si invinsii si invingatorii sunt mult mai saraci decat erau inainte de razboi. Totusi oamenii continua sa faca razboaie, sa le pregateasca, sa le doreasca si sa spere ca vor castiga ceva din asta. Per total, care sa fie castigul adus de razboaie? Trebuie sa fie niste castiguri. Nu? Macar niste castiguri relative. Pai ia sa socotim. Mai intai ar fi reducerea populatiei. Dupa razboie raman mai putin oameni, deci teoretic, mai multe resurse pe cap de locuitor. Cam subtire socoteala, intrucat consumul de resurse si distrugerea de resurse, ocazionate de razboaie, au o pondere mult mai mare decat efectele reducerii de efective ale populatiei care necesita resurse. De obicei in razboaie mor prea putini oameni (!, pardon de impresie) si in plus acestia au obiceiul ca dupa razboi sa se inmulteasca mai repede si mai abitir decat se refac resursele distruse de razboi.

Si atunci? Care este totusi rostul razboaielor in economia planetara? Unul dintre rosturi ar fi acela ca-i educa pe oameni, convingandu-i sa-si reduca pretentiile si sa se multumeasca (si sa fie fericiti) cu mult mai putin. Supravietuitorii razboaielor sunt foarte docili, muncitori, disciplinati si induratori. Acesta este castigul de baza al razboaielor. Gata cu pretentiile. La munca, bå enoriasilor. Pe urma, incet incet, oamenii isi iau iarasi nasul la purtate, muncesc din ce in ce mai mai putin (ocupandu-se, inclusiv la serviciu, mai ales cu prostii si inutilitati), majoritatea devin „bugetari”, dar au pretentii din ce in ce mai mari. Li se urca la cap democratia. Li se uraste cu binele. Se plictisesc teribil. Voteaza idioti si canalii (asa la misto). Ajung sa-si doreasca solutii extreme pentru traiul greu pe care-l duc (relativ greu, relativ la imaginea ideala care li s-a promovat sau inscaunat in cap te-ai mira cum). Si atunci pac, la razboiu. Distrugeri, moarte, nenorociri, suferinte (atroce), eroisme (penibile), si intr-un final re-setarea la zero a pretentiilor si fasoanelor din capul enoriasilor. Umili si resemnati oamenii se apuca sa refaca planeta, sa reconstruiasca orasele, tarile, artele etc. Elan si inflorire… si tot asa.

N-ar fi totusi mai simplu altfel? De exemplu prin incurajarea la maxim a casatoriilor homosexuale. Cand iubesti sexul nu conteaza. Dragostea e mare. Asta ar reduce dramatic natalitatea si suprapopularea. Fara razboiae, fara foamete, fara sterilizari in masa (mai pe fata sau mai pe ascuns). S-ar puntea calcula simplu care este procentajul necesar de casatorii homosexuale astfel incat la scara planetara se se conserve populatia planetei (nu sa creascå, nu sa scadå). Bine acuma, calculele pot fi inselatoare, pentru ca unele dintre cuplurile homosexuale pot apela la trucuri parsive precum inseminarea artificiala ceea ce poate strica rezultatele finale… In fine poate ca nici asta nu-i solutia finala. Ne mai ramane Melancholia.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

7 răspunsuri to “LCFCD(30) – răz-boi, răzb-oaie, răz-biri”

  1. Radu Humor said

    „…Trump, Erdogan, Putin, Le Pen, Teresa May, Kim Jong-un, Dodon …”
    Dacă ţi-a scăpat Bibi Netanyahu degeaba încerci să te dai cocoş, că tot o biată cur…că rămâi, sau mai exact, un cur vorbitor ! Sictir !

    • Dl.Goe said

      Deh, limbricu ca limbricu, tot la cur viseaza, de unde si scoate capul si paste spanacii obsesiilor sale atavice. Paste fericit d-le Limbricu, si incearca si d-ta sa nu mai vorbesti cu gura plina… si cu capul gol…

  2. d'Artagnan said

    Stau și mă întreb: oare dacă n-aș avea copii, urmași, oare chiar mi-ar păsa, adică pe bune, de ce s-ar întâmpla în viitor?! Sincer, chiar sunt(em) dotat(i) cu cantitatea necesară de empatie pentru ce va fi DUPĂ noi?

    La urma urmei avem fiecare din noi un EGO supradimensionat. Dacă Omenirea va mai trăi câteva milioane de ani (nu știu sub ce formă!!), voi fi ca individ o limită tinzând spre zero. Dar cum e să te lauzi că ai fost de față la Sfârșitul Lumii, sau măcar la Primul Sfârșit al Lumii? Altă chestiune…dacă mai pui și că ai trăit în Era Federer, unică în înfinitul Universului, chiar ești sculă de basculă!!

    • arcaluigoe said

      ex-act, d-le D’Artagnan… totu’ nu-i decat o problema de perspectiva… de pozitio-n-are… relativa… In absolut chiar nu conteaza nimica, intrucat totul e tot aceea… Adica ca chiar de-ar persista planeta cu sapiensii lu peste cu tot inca vreo cateva milioane de ani ori de-ar disparea chiar acum, in aceasta clipita, ar fi exact, dar exact acelasi lucru. Dar, lasand la o parte absolutul care nu-i de nasul nostru, ar fi de zis, dupa cum zicea si Gilles d’Argyre, ca si relativ la perspectivele noastre individuale, lucrurile se intampla fix asa cum va doriti d-voastra. Vi-l amintiti pe Leo (Leo de la Dilema Veche)? Intrebat cum ar vrea sa moara, insul, a raspuns sugubat ca ar vrea sa moara intr-o catastrofa planetara… ceea ce i s-a si intamplat… a murit… intrand intr-un ragaz de o clipa (0 nanosecunde) in care-i va asteptat cuminte pe toti ceilalti sa-i urmeze exemplul… Sfarstitul lumii se intampla exact in clipa mortii fiecaruia… Perfect sincronizata cu moartea fiecaruia dintre toti ceilalti, printr-o procedura de egalizare banala (inghetarea timpului si a evenimentelor… care nu se mai intampla)… Asa ca nu va faceti griji. Indiferent cum va fi, exact asa va vi cum va doriti d-voastra. Veti trai pana la sfarsitul lumii. 🙂

      Cat priveste raporturile noastre de empatie fata de de restul umanitatii… contemporane si/sau viitoare, in varianta directa ori intermediata prin progeniturile noastre… sa nu ne amagim. Putem adopta o atitudine decenta in aceasta privinta, asa la misto, din umanism, dar in realitate nu ne pasa de asta nici cat negrul sub unghie (mai ales ca noi suntem civilizati si avem unghiile curate). La urma urmei nimanui nu-i pasa de nimeni. Nici macar de sine insusi… Uraste-ti aproapele asa cu te urasti pe tine insuti… Poate fi un indem la fel de onorabil ca si cel consacrat pe vice-versa… 🙂

  3. d'Artagnan said

    Oare eu, dArtagnan, ce-aș citi în scuipatul acela?
    De unde vin eu oare, ce istorii am eu în subconștient, primite odată cu ADNul iluștrilor mei înaintași?

    • arcaluigoe said

      Va dati seama ca lui Radu Humor i-ar iesi ca este evreu?

      D-voastra sunteti un pic din Franta si in rest din Miorita. Presupun. Cam ca Federer, care a venit cu racheta dintr-o alta dimensiune… Tot din Franta si din Gura de Rai. Totusi, pana la urma, cel mai bun Tenis Total tot arhetipalul Novak Djokovic il intrupeaza… Chestie de terminologie… termenul (tenis) este acelasi, semnificatia o acorda fiecare din perspectiva sa. Desigur ca intersectia dintre tenisul in acceptiunea dl.Goe si tenisul in acceptiunea dl.D’Artagnan nu este multimea vida, ci… este chiar tenisul in acceptiunea D’Artagnan. 🙂

  4. Dl.Goe said

    UE e cam boooring. Scurtă inițiere pe-nțelesul tuturor, dar mai ales al celor pentru care UE „e cam boooring” – Mircea Vasilescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: