LCFCD (76) – Baieti buni, baieti råi si…

Lumea cum fu ?! Cam da!

Niste båieti

 

​

The Beatles

pre-Text: Lume, lume… Hello world! Boss (official and acting) 1900s–1910 – Ignazio „the Wolf” Lupo – imprisoned in 1910.[6] 1910–1928 – Salvatore „Toto” D’Aquila – took over the Brooklyn Camorra in 1916 and merged with Al Mineo’s gang forming the largest family in New York. He was killed on orders of boss Joe Masseria in 1928.[68] 1928–1930 – Manfredi „Alfred” Mineo – killed in Castellammarese War in 1930. 1930–1931 – Francesco „Frank” Scalice – demoted after murder of boss of all bosses Salvatore Maranzano. 1931–1951 – Vincent „The Executioner” Mangano – disappeared in April 1951, allegedly killed on orders of underboss Albert Anastasia. 1951–1957 – Albert „Mad Hatter” Anastasia – murdered in October 1957 on orders of underboss Carlo Gambino. 1957–1976 – Carlo „The Godfather” Gambino – died of natural causes 1976. Acting 1974–1976 – Paul Castellano – acting boss during Gambino’s illness, became official boss after his death. 1976–1985 – Paul „Big Paul” Castellano – murdered in December 1985 on orders of capo John Gotti. 1985–2001 – John „The Teflon Don” Gotti – imprisoned in 1990, died in 2002. Acting 1992–1999 – John „Junior” Gotti – imprisoned in 1999, later retired. Acting 1999–2001 – Peter Gotti – promoted to official boss. 2001–2011 – Peter „One Eye” Gotti – imprisoned in 2002, serving life sentence. Acting 2002–2005 – Arnold „Zeke” Squitieri Acting 2005–2008 – Nicholas „Little Nick” Corozzo – convicted in 2008, projected release date is in 2020. 2011–2015 – Domenico „Italian Dom” Cefalù 2015–present – Francesco „Frank” Cali[3][69]

Text: Loc pentru explicatii inventive: …dl. Plesu Excelenta sa dl. Andrei Gabriel Plesu, a acordat un scurt interviu (trei intrebari) pentru Deutsche Welle. Prin raspunsurile sale dl. Plesu a incercat sa clarifice (daca mai era nevoie) enigma, sau, poate, dimpotriva, sa adanceasca misterul si confuzia in legatura cu retragerea sa strategica din postura de (pseudo)blogger pe platforma Adevarului. In fapt, in respectivul interviu, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, face un scurt rezumat al articolului (scrisorica de alaltaieri) in care isi prezenta demisia, daca nu chiar abdicarea, din (ingrata pana la urma) pseudo-postura de blogger, reluand pe scurt motivatia (lista de pre-texte) care-l determina sa nu mai scrie texte pe (la) respectiva platforma. Pentru noi unul gestul domniei sale reprezinta un deja-vu, deja-vu, deja-vu, intr-o ipostaza fara nimic original in raport cu sirul nesfarsit al gesturilor identice deja produse (la vremea lor) de miriade de alti bloggeri, comentatori, chibiti, trolli, followeri, in situatii cvasi-similare, care s-au simtit moralmente obligati sa compuna o „scrisoare de adio” (de obicei ticluita in raspar cu cruda realitate). In cruda realitate, un om vorbeste intr-un forum (preferandu-se, imediat in permanenta), adresandu-se, in mod aparent, unor puhoaie de gura-casca chemate sa-l „aclame”, sau macar sa-i acorde „atentie”, in fine sa se manifeste cumva, pentru a-i da vorbitorului impresia (daca nu certitudinea) ca nu vorbeste in pustiu, spre a-i spori astfel importanta de sine. Uneori si niste injuraturi consistente ii pot fi de folos (daca sunt emise cu pasiune si sincera emotie de insi perceputi ca fiind importanti, macar in numar). In mod inevitabil (inexorabil as zice chiar) intr-un astfel de proces comercial, in care oratorul livreaza vorbe, incasand in schimb importanta de sine, mai devreme sau mai tarziu intervine uzura. Mecanismul se gripeaza, vorbele devin stereotipe, insailari previzibile, iar reactiile negative ale „auditoriului” (devenit) din ce in ce mai obosit, mai epuizat, mai epurat (si mai impurificat), se inmultesc. La un moment dat vorbitorul (daca e cat de cat lucid) constata ca vorbele-i emise nu-i mai apartin, apartinand din ce in ce mai mult spectatorilor carora le sunt dedicate, fiind compuse in acord cu asteptarile acestora (nu neaparat pe placul acestora), subminandu-i dramatic, lui, vorbitorului, placera de a vorbi liber, in timp ce reactiile publicului vor fi iesit demult din gama celor care pot contribui la sporirea importantei de sine. De obicei vorbitorul atinge aceasta luciditate tarzie cand nu mai e nimic de facut. Nu doar balanta zilei ii este negativa ci balanta pentru intreaga prestatie, intrucat omul a tot sperat (de la o saptamana la alta) ca lucrurile se vor indrepta incat a ajuns sa-si cheltuiasca toate economiile din zilele „bune”. Pentru a salva macar aparentele, omul ajuns aici compune o scrisoare de adio si de amor (propriu), in speranta ca va stoarce o lacrima, o emotie, un regret, ceva acolo macar cat ii mai lipseste pentru a fi la zero. Ceea ce nu se intampla. Ceea ce denota. In fine… Asadar, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, un urias daca stai sa te gandesti, a patit-o si d-lui. A ajuns elitist in retragere, pensionat de hoardele (cvasi)anonime, cu care a avut indrazneala sa se razboiasca. Anonimii l-au nimicit (inclusiv colegii sai intelectualii, con-frati de blogereala pe platforma adevarul), fiind d-lui si mai sensibil din fire. Nici macar n-a fost blogger-blogger, ci editorialist cu saptamana. Compunea si dansul cate o compunere pe saptamana pe o tema compatibila cu esantionul cititorului statistic-mediu de la gazeta intitulata Adevarul. Se vadeste acum din scrisoarea de adio a d-lui Plesu ca aceasta compunere saptamanala era cea care-i bloca d-lui Plesu niste proiecte personale mai de anvergura (ei, as, sa le vedem). In sfarsit, trebuia sa compuna si dansul o asemenea scrisoare de adio. Altii (conul Dorin de exeplu) au compuns volintir nu una, ci sapte-opt asemenea scrisori. Ceea ce ne intristeaza pe noi unul, cu asupra de masura este ca excelenta sa dl. Andrei Plesu (un mare compozitor, dupa opinia noastra), n-a inteles si n-a acceptat, nici macar pana la urma, in ce consta libertatea de exprimare, pledand pentru „moderare” (cenzura), si decretand ca „detractorii” sai anonimi n-au alt scop decat din doua una: ori sa se foloseasca de dansul pentru a-si edifica o notorietate oarecare, ori sa-si descarce energiile negative in discursuri repetitive prilejuite de faptul ca-l detesta (sincer) pe d-lui, dl.Plesu. In viziunea d-lui Plesu entitatile anonime se reduc in esenta la aceste doau porniri specifice, nedorind si nefiind nimic altceva. Ceeea ce ar putea fi „un adevar”, convenabil demisionarului intervievat de Deutsche Welle.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)