LCFCD (78) – Niste Vladimir si Estragon

Lumea cum fu ?! Cam da!

…sau Niste Firicel si Celentano

pre-Text: Lume, lume… Hello world! … ori Dragnea si Tudose ratati. Niste retardati. Dupa cum spunea unul dintre cei doi (cvasi)discipoli de marca, citandu-l pe maestrul Noica, faptul ca viata ar fi fiind lipsita de sens (ne avand un sens anume) este de bine, caci acest fapt ne-ar ingadui noua insine (fiecaruia), libertatea deplina de a da vietii un sens, oarecare, oricare, dupa pofta inimii, care va sa zica un sens personalizat, in acord cu propriile deziderate, cu personalitatea noastra, cu posibilitatile noastre, cu structura noastra interna… Prin urmare lucrurile sunt simple. Daca nu suntem in stare sa descoperim (rapid) sensul vietii (un sens al vietii) putem opta pentru alternativa de a inventa unul. Odata inventat acest sens al vietii, ne putem lua grija, pentru a continua sa traim linistiti, in acord cu acel sens (scop?) pana la adanci batranete. Daca insa avem sansa sa descoperim (aprioric) faptul ca viata (in genere) are de fapt un sens al ei, predeterminat, care ne transcende, lucrurile se complica. Se poate dovedi ca exista niste grade de incompatibilitate intre „acel sens al vietii” si dezideratele noastre, personalitatea noastra, posibilitatile noastre (materiale, intelectuale… etc), ori structura noastra interna… Poate ca sensul vietii este sa fii filozof intr-un castel grandios, in care sa duci un trai imbelsugat alaturi de suita celor 100 de sotii frumoase ca zânele si bune ca ingerii. Poti sa stii ce descopri cautand sensul vietii? Poti da peste lucruri totalmente incompatibile cu bugetul si „renumeratia”. Ma rog ramanem cu satisfactia de a fi (fost) descoperitori, precum Magellan ori Vasco da Gama, ceea ce ne indreptateste sa cerem de la viata discaunt… ori macar recunoasterea formala a acestor merite (si concesii pe masura). Asa ca mai bine, vorba d-lui Noica, citat de catre unul dintre cei doi (cvasi)discipoli ai sai de marca, mai bine ca viata sa n-aiba sens. Intrucat este mult mai greu de dovedit ca viata nu are sens decat ar fi de dovedit ca are, cel mai bine e sa decretam acest enunt, in sens Noica, sa inventam senul convenabil (noua), sa-l atasam vietii, si sa traim fericiti in acord cu acel sens (scop?) pana la adanci batraneti, precum Ivan Ilici, ori ca Gica Petrescu sau precum Radu Cosasu. Desigur insa ca in drumul catre scop, scopurile se schimba. Si sensul se schimba. De fapt asta ne si tine ocupati mereu: nevoia de a tot re-inventa sensul vietii… care nu exista. Deh, dl.Noica, prin reprezentatntii sai notorii, a fost optimist. Inconstient de optimist, presupunand in mod implicit ca notiunea de viata (viata omului?) ar fi compatibila cu  notiunea de „sens” (in sensul de ordine, finalitate, etc). Viata e facauta sa aiba sens, iar daca nu-l are, aste este doar un accident remediabil printr-un mic efort epistemologic al omului plin de viata (zice Noica, noi nu). Dar daca mergem mai departe si constatam (ma rog de constatat n-avem cum constata, ci cel mult banui, pe baza unor suspiciuni crescatoare) ca problema sensului vietii este falsa, lipsita de sens, in sensul ca viata nu numai ca n-are niciun sens, dar nici macar nu poate capata vreunul (artasat, cu de-asila), ne avand vreun atribut de acest fel in lista care-i compun natura, ce ne facem?. Problema asta o au insa doar cei care nu pot trai fara sens, fara finalitate, pur si simplu. Ceilalti nu. Acestia din urma isi vad de viata lor (cu bucurie, bucuria de a fi), fie ca o fi, fie ca n-o fi vreun sens intr-asta. De e sens intr-asta… Pai nu va uitati la mutrele celor doi cetateni din poza alaturata? Par imapacati cu viata lor mizera, nu doar fara a fi in posesia vreunui sens al acestei vieti, dar chiar fara sa para constienti c-ar trebui sa-si puna problema si sa caute un asa ceva. Poate ca acesta a fost sensul vetii lor: seninantatea. Dar poaza e moft. Mai uitati-va si pe afara, pe strada, pe la tara, prin guvern, prin parlament, pretutindeni. Ca si afara e la fel.

Text: Loc pentru explicatii inventive: …daca n-or fi cumva Platon si Aristotel in varianta sub-rurarla (nisa de cåtun). A muri de rîs de Andrei Plesu. Epopeea excelentei sale Andrei Plesu la Adevarul continua cu articolele sale preluate din Dilema. Veche. Sa mori de râs, nu alta, vorba sa. Ceea ce ma uimeste (sau nu) este ca, mizand parca pe faptul ca articolele destinate bravului cititor de Dilema Veche vor lua pe calea codrului drumul Adevarul, dl. Andei Plesu scrie respectivele articole, ca si cand ar fi destinate direct cititorilor de la Adevarul, taman pe potrozul acestora. Cititi si va dumiriti. Nu vreau sa spun ca-i un articol rau. Nu, nici vorba. Este in articol bun si minunat, plin de umor (cu accente de hi-hi-laritate), in nota obisnuita a autorului, la Adevarul. Se pare ca de fapt dl. Plesu nu se poate el insusi desprinde din deprinderea de a scrie la Adevarul, pentru Adevarul, in „stil Adevarul”, care stil ne fiind cu nimic inferior „stilului Dilema”, este totusi altul. Pare-se ca abandonul/demisia/abdicarea de la misia de blogger la Adevarul, de dăunăzi, a fost falsa. N-am inteles noi bine. Dl. Plesu nu la Adevarul a renuntat, ci la Dilema. Nu mai scrie articole de Dilema, ci exclusiv de Adevar, pe care le posteaza (numai) la Dilema (asa la misto), special ca sa fi preluate de acolo, pentru Adevarul. In felul acesta dl.Plesu prinde trei iepuri dintr-odata, ramane si cu onoarea reperata, si cu placerea scrisului in stil Adevarul, si, mai ales, reuseste sa-i blocheze pe toti chibitii mofluzi de la Adevarul de la a mai posta comentarii in subsolul articolelor sale, si inca intr-un mod elegant, fara sa-i baneze (nu ca altii). Ia mai poftiti de… Despartirea nu era aproape… 🙂 Probabil ca daca atunci cand a compus articolul despre moartea prin râs, excelenta sa Andrei Plesu l-ar fi anvizajat, cat de cat, pe cititorul de dilema (foarte veche), l-ar fi pomenit accidental si pe Aristotel in compunere, si ar fi mentionat despre semnificatia lui „a muri de râs” d/in Numele Trandafirului (romanul si poliţist al nefericitului Umberto Eco). Asa insa, (tot) Caragiale ne mananca. Dl.Goe con-semneaza.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)