(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for octombrie 2017

LCFCD (91) – Transport la localitate

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… in timp si spatiu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In genere imaginile pe care le poti vedea in fotografii facute de altii, reprezinta locuri in care nu ai fost vreodata si in care nu vei putea ajunge niciodata. Mi-as putea dori sa vizitez California anului 1969, dar cel mai mult mi-ar placea sa ma duc la Paris in 1957. Din pacate nici macar in Bucurestiul de saptamana trecuta nu mai am cum sa ajung. Iar aceasta este o limitare ingrozitoare a dreptului de a circula liber. Dintre atatea si atatea noduri spatio-temporale prin care as vrea sa fiu trecator, atat de putine imi sunt realmente accesibile si si acelea numai si numai pentru o singura data, unic si irepetabil, ireversibil. Asadar stam prost cu libertatea, dragii si dragele mele. Foarte prost.

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

despre imposibilitatea ajungerii tale in locul spre care ofera vedere fotografia alatura, vorbeste pe larg AICI, o trestie gânditoare.

Constantin Marghitoiu, nascut in 1943, a absolvit facultatea de fizica in 1969, adica exact in anul, poate chiar in ziua, poate chiar clipa, in care a fost capturata imaginea din acest mic orasel californian. Problema este (desi n-ar fi chiar o problema) ca „intre timp”, locurile celor doua intamplari cvasi-simultane se afla „acum”, in raport cu noi-acum, la o „distanta” (masurata intr-un sistem de referinta construit prin raportare la radiatia cosmica de fond) de circa 484 392 960 000 km (aproape 5oo miliarde de km) si aproape 50 de ani. Poate ca si de aceea este foarte greu de ajuns acolo, chiar si unei raze de lumina fiindu-i necesara circa o luna pentru o asa calatorie, ne punand la socoteala dilatarea universului.

P.S. „Satelitul COBE a făcut măsurători raportând mişcarea Pământului radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost acela că Pământul se deplasează (prin spatiu) cu viteza de 390 km/s.”

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (90) – Un båtrân atât de simplu

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Puterea care (ne) erodeazå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

„Cine îmbătrânește omul?
Țuica, biterul
și romul,
B
ăuturile spirtoase
Si femeile frumoase.”

(Cântec de pahar din folclorul ardelenesc)

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 38 Comments »

LCFCD (89) – Vrajitoarea Marilyn

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Monroe …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Sinuciderea este un demon. Poate fi extrem de usor sa produci cugetari insolente (si terifiante) despre demoni… atunci cand nu crezi in diavol, in existenta acestuia, simtindu-te (astfel), nu-i asa?, in siguranta.

Si atunci se naste intrebarea: Cine a ucis-o (de fapt) pe Marilyn Monroe? De e sens intr-asta…

   

FILE – In this Sept. 9, 1954 file photo, Marilyn Monroe poses over the updraft of New York subway grating while in character for the filming of „The Seven Year Itch” in Manhattan. The former Norma Jean Baker modeled and starred in 28 movies grossing $200 million. Sensual and seductive, but with an air of innocence, Monroe became one of the world’s most adored sex symbols. She died alone by suicide, at age 36 in her Hollywood bungalow. (AP Photo/Matty Zimmerman, File)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Unora le place jazz-ul. Altora nu. Unii cred ca Marilyn Monroe a fost o proasta (ca multe altele)… culeasa din noian pentru a fi folosita (la produs) si aruncata dupa utilizare (a se clati dupa golire). O Galateea reciclabila, o Eliza Doolittle fara noroc, sinucisa fara scrupule cand a devenit inutila. Altii continua s-o adore (a se re-vedea cazul Radu Cosasu).

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: | 2 Comments »

LCFCD (88) – Bucuresti

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 21, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… 1900 …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!     Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 45 Comments »

LCFCD (87) – Un baiat rau!

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 20, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Al …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

  • Mi-am construit organizația bazandu-mă pe frică.
  • Poți obține mult mai mult cu vorba bună și cu un pistol, decât poți obține doar cu vorba bună.
  • Sunt ca orice alt om. Tot ce fac este să satisfac o nevoie onorând  cererea cetateanului.
  • Când eu vând alcool, se numește contrabanda; când mai marii orasului servesc bauturile pe Lacul Shore Drive, se  numeste ospitalitate.
  • Capitalismul este schema de fraudare legitimă a clasei conducătoare.
  • Prohibiția nu a adus decat necazuri.
  • Nici măcar nu știu pe ce stradă este Canada.
  • Votați devreme și votați des.
  • Bolșevismul bate la porțile noastre. Nu ne putem permite să-l lăsăm înăuntru … Trebuie să păstrăm America unită, sigură și nealterată. Trebuie să ținem muncitorul departe de literatura rușilor roșii; trebuie să veghem că mintea lui să rămână sănătoasă.
  • Acest sistem american al nostru, numit americanism, capitalism, sau cum vrei să-i zici, dă fiecăruia dintre noi câte o mare oportunitate pe care trebuie s-o apucăm cu amândouaă mâinile și o folosim din plin.
  • N-aveti idee că sunt unul din acei radicali afurisiti. Nu înțelegeți că am învins sistemul American.
  • Acum știu de ce tigrii isi mănâncă puii.
  • Mâine mă duc la St. Petersburg, în Florida. Aveti grijă ca cetățenii demni ai orasului Chicago să primească cea mai bună băutură care se poate gasi. M-am săturat de munca asta, – este ingrată și plină de durere. Am petrecut cei mai buni ani ai vieții mele ca binefăcător public.
    Text: Loc pentru explicatii inventive:

M-am dus la râu,
M-am așezat pe mal.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Așa că am sărit și m-am scufundat.
Apoi m-am ridicat la suprafata icnind!
M-am ridicat inca  o data și am plans!
Dacă apa n-ar fi fost așa de rece
As fi putut sa ma scufund si sa mor.
Dar apa era foarte rece! Era frig!

Am luat liftul
Pana la etajul saisprezece .
M-am gândit la copilul meu
Și credeam că voi sari jos.
Stăteam acolo chinuindu-mă!
Stăteam acolo plangand!
Dacă blocul n-ar fi fost așa de înalt
As fi putut să sar si să mor.
Dar era inaltime mare acolo! Foarte mare!
De aceea sunt tot în viată acum.
Si cred că voi trăi încă.

Aș fi putut muri din dragoste –
Dar m-am născut ca să traiesc.
Totusi dacă mi-ai putea auzi tânguiala,
Dacă m-ai putea vedea plângând –
As fi mult mai hotărât, copile,
Dacă ai avea de gând sa mă vezi murind.

Viata e buna  – Langston Hughes 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD (86) – Fotografie din paleolitic

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Tanzania…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Foto-grafia aceasta paleolitică să denote oare (din partea autorului) o (tentativa de) opera de arta (un gest artistic, o emotie) sau mai degraba o simpla intentie documentara? Si de-i una si de-i alta, la fel de enigmatic ramane si mesajul încriptat în foto-grafie. La ce se referă oare continutul tematic al acestei re-prezentari grafice vechi de mii si mii de ani? O fi un dans? O incantatie? O fi un ritual initiatic? O fi vreun viol? Un viol in grup sau unul asistat? O orgie? Inceputul unui act de canibalism? O nunta? Un sacrificiu? Un sacrilegiu? Doamne de câte sunt în stare oamenii. In realitate si în imaginatie de-o potrivă. Nimic nou din paleolitic încoace. Acelasi eon indivizibil.

Si încă: Artistul o fi pictat din imaginatie sau din memorie? O fi fost martor ocular al unei asemenea întamplării imortalizate în pictura rupestră? Sau i-a fost  povestită. Ori a visat-o (cu ochii deschisi)? Simple fantasme sau cruda realitate paleolitică? Este oare autorul unul dintre personajele care apar înfatisate în imagine? Si dacă da, care dintre ele? Care ar putea fi? Tu ce crezi?

Dar o fi avut artistul succes la public cu capodopera sa la vremea vernisajului? O fi uimit pe cineva? O mai fi primit comenzi? O fi avut un impact important asupra contemporanilor si asupra comportamentului lor? I-o fi descatusat? In ce sens? I-o fi stârnit? La rele sau la bune? A fost venerat,  sau dimpotrivă, detestat si dispretuit, ori poate urât? Poate o fi fost linsat la îndemnul vreunui critic de arta al vremii. Sau o fi fost complet ignorant de semenii săi bicisnici, nededati la emotii artistice, inclusiv de catre elite… Cine să mai stie?

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un citat. Zice unul: „Sînt filolog. Filologii se ocupă de limbi, de cuvinte – din diverse părți ale lumii și momente ale istoriei, din înregistrări orale sau sculptate în piatră sau bronz, din Mersul trenurilor sau din Poezia de dragoste a lumii. Filozofii se ocupă de existență, de cunoaștere și adevăr, de om și societate și, mai recent cu tot mai multă aplecare, de ce e în mintea oamenilor cînd rostesc cuvinte.” Poah!!!

Unul acesta se inseala tare teribil, zau asa. Filozofii nu. In niciun caz nu se ocupa filozofii cu ceea ce sustine d-lui, filologul, ca s-ar ocupa. Existenta? Cunoastere? Adevar? Om? Societate? Mintea oamenilor? Iata cat de naiv poate fi un filolog despre care se presupune ca ar trebui sa cunoasca sensul cuvintelor. Sau macar a celor importante. Dar ma rog, de filozofat se poate filozofa despre orice, si poate de aici confuzia…

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 25 Comments »

LCFCD (85) – Se stie Totul

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Despre mine…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre mine se stie totul: „cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”. Fiind navigator (vai, cutreierător, al hipo-timpului si hyper-sapatiului… virtual…), mă cunoaste dl. Google. Dl. Google and Co. dar si prietenii săi (dusmanosi, dar nu conteaza), Facebook, Bing, si toti agentii de legatură. Despre mine se stie aproape totul, adică totul, prezentul, trecutul si viitorul (, iar/căci ceea ce nu se stie este nesemnificativ si nu contează). Ei stiu fooooarte bine pe unde umblu si care-mi sunt interesele, unde ma duc, de unde vin, unde nu ma duc, de unde nu vin. Ei stiu ce fac (cu ce ma ocup) si cand nu sunt aici. O stiintă statistică, asimptotică spre absolut. Ei sunt atat de inteligenti incat stiu (pe dinafara) si ce-mi trebuie si de ce sunt in stare. Ce nu-mi trebuie si de ce nu sunt in stare. Nu-i pot surprinde in niciun fel. N-am cum. Imi cunosc cu inalta acuratete pre-dispozitiile, dispozitiile si meta-dispozitiile. Ei stiu exact ce boli ma pasc, si ce ne/necesitati stricte am. Ei mi-au construit (dupa un design propriu) un profil (in care m-au inchis si) din care nu am cum să evadez. In interiorul acelui profil am libertate deplină, mă pot plimba pe oriunde si pot face ce vreau. E suficient sa-i invoc pe ei, duhurile din sticla (sesam alias google, bing, yahoo, youtube…) si ei mă duc, pe loc, unde vreau. Si ei stiu mult mai bine decat mine unde vreau sa ma duc. In genere el imi cunoasc dorintele si capabilitatile mult mai bine decat mi le cunosc eu insumi. Ei stiu cu o precizie vecina cu certitudinea ce sanse am sa ies din rând (niciuna), sa comit vreo faptă notabilă, vreun succes neasteptat, vreo nebunie, vreo sinucidere, vreun asasinat in mase, vreo revolta oarecare, vreo nesupunere creatoare, iar dacă prin absurd as reusi sa-i surprind cumva, cu ceva la care ei nu se asteapta, tot n-ar fi mare lucru caci nici măcar asta nu este in afara ariei lor de cunoastere (si determinare)…  N-ar avea decat sa-mi actualizeze profilul (o simpla procedură de rutină) si să regleze focalizarea lentilei prin care mă observă, pentu a lua in vizor si celelalte amanaunte despre mine, pe care oricum le stiau, dar care nu contau (la moment), dovedind ca de fapt stiau…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Fiind într-atât de cunoscut (hyper-cunoscut) nu mai am cum sa fiu anonim, adica liber. Liber sa fac ce vreau si sa vreau ce vreau. In starea în care ma aflu pot sa vreau numai ce vreau in acord strict cu mine însumi (adica cu identitatea mea neanonima care coincide cvasi-perfect cu profilul pe care ei mi l-au creat si pe care ei mi-l intretin. Intr-un fel eu sunt ei, doar ei, ma rezum (abstract) la a fi ei, o particica din ei. Ei ma stiu stiindu-se, si-mi induc comportamentul pe care mi-l cunosc (ca pe apa). Ei sunt observatorii care-mi creaza realitatea. E cuantic. Eu nu caut si nu ajung niciodata undeva fara ca ei sa stie in avans ce caut si unde ajung. Intocmai si la timp. Ei stiu dinainte si ce voi cauta si unde voi ajunge (in realitatea pe care cu grija o anticipeaza si o premediteaza, planuind-o si construind-o meticulous). Presupunand (prin absurd) ca m-ar interesa ceva nou, strain de cel ce sunt-am-fost-voi-fi pe linia profilului meu cunoscut (creat si intretinut de ei, dl.Google and co. plus prietenii si asociatii), cå de ex. as cauta un cuvânt cheie nou, oarecare (de ex. „trixemie), si invocand duhurile din lampa (search engine) sa ma teleporteze la localitate, crede oare cineva ca as avea vreo sansa sa evadez nitel in alta dimensiune? Si sa ma intalnesc in absolut la locul cu semnificatia „trixemie„, cu orice alt navigator anonim, oarecare, caruia i se va fi nazarit din senin sa caute acelasi cuvant cheie? Oooo, nu nici vorbă. Cand caut ceva, nu pot cauta ceva. Ei nu-mi inagaduie. Ei nu caută asa ceva. Ei accepta ca solicitari de căutare/teleportare doar cereri agregate, compuse inseparabil din solicitantul cererii si continutul cererii.  Continutul (accidental) al cererii n-are aproape nicio pondere in solicitatre, este in simplu pretext al unei manifestari a mea (ca parte a lor) si a lor ca „executanti” ai unei cereri interne. Rezultatul solicitarii „mele” va depinde decisiv de „mine”, de ceea ce sunt eu in accord cu profilul prin care ma identific (care imi dă identitate). Acelasi cuvant cheie căutat de mine nu teleportează nici pe departe in acelasi loc ca atunci când este căutat de alt-cineva. Oricat de bizar sau improbabil ar parea asta, totusi este cert că cu cat profilul (identitatea) acelui alt căutator este mai diferit de al meu, cu atat locurile in care vom ajunge prin cautare vor fi mai diferite, de culori si esente diferite, la adrese virtuale  indepartate unele de altele ca semnificatie, populate cu alte reclame, si cu vederi si iesiri catre cu totul si cu totul alte lumi, traiectorii, scopuri. Pe aceste trasee de navigare nu ma pot intalni decat cu entitati asemenea mie, cu profile asemanatoare (chit ca in absolutul lor, care nu conteaza, pot fi foarte diferite). Ei ma protejeaza de contacte cu cei straini (entitati sau ipostaze). Cunoscandu-ma atat de bine, mai bine dacat ma cunosc eu insumi care (vai) pot avea impresia ca nu stiu ce vreau sau ca vreau ceea ce nu vreau, ei imi poarta de grija, scutindu-ma de nou, de neasteptat, de surprize, refuzandu-mi-le  discret in secret. Ca sa-mi pot asuma riscul noului (ah, gustul necunoscutului) ar trebui sa-mi pot recastiga anonimatul, si eventual sa pot lucra cu zei noi, necunoscuti, care nu ma stiu. Ceea ce insa este, vai, imposibil. Despre mine se stie aproape totul. Adica totul. „As vrea să mă întreb cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 19 Comments »

LCFCD (84) – Umanizåri

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… imaginare …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

timpul,
dimensiunea imaginara a universului,
radical din minus unu,
minus una,
este iarasi in degringolada…
curge aiurea, aritmc, compulsiv
perturband firea lucrurilor, zau asa.
arareori se mai intâpla ca timpul sa se scurga
ca la carte, cu o viteza cunoscuta de 60 de secunde pe minut…
in rest nu. Ba se precipita cu milioane de secunde pe minut
ceasul, anul…
ba ii seaca izvorul abia reusind sa livreze o secunda pe an
sau chiar mai rar.
Timpul nu se scurge…
in niciun caz cu viteza luminii in vid ci
ori sta pe loc ori curge cu viteza infinita…
intre astea doua extreme,
un banal regim tranzitoriu,
distorsiuni produse de undele gravitationale
mituite cu un premiu Nobel
ca sa se mai atenueze,
sa nu ne trezim naiba cu vreun tsunami gravitational.
Abia atunci am intelege ca dimensiunea imaginara
a Universului nu-i.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Se pare ca Sezonul al-VII-lea pe Arca lui Goe se apropie (cumva) de sfarsit. In erele sale timpurii aveam „timp” berechet intre momentul postarii fotografiei si momentul in care catadixeam s-o comentez (pe departe). Dupa numarul de secunde (ne/numarate dar numarabile), aveam cam tot atata timp cat cel scurs de la evenimentul captat in poza si momentul postarii. Fara graba, fara distorsiuni.  Aveam in fata un timp alb imaculat, pe care puteam påsi doar pentru a produce niste urme… de pasi… Acum pas de a mai avea asa ceva. Apare poza, pac apar si pasii, altora, pierzandu-se in imensitate, care spre nord, care spre sud. Ba parca mi se pare ca aud tropaindu-se pe cuprins…  tropaituri stinganu-se… în/departandu-se (daca e sa judec dupa efectul Doppler-Fizeau sesizabil in deplasarea spre rosu). Dar nu… parca se vad (ca niste nåluciri), niste lumini albåstrite apropindu-se dinspre orizont. Mi. Se intorc rinocerii… E cam albastra…
 ***
Update: 🙂 🙂 🙂  – Uf, era cât p-aci!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | 11 Comments »

LCFCD (83) – Nostalgiile tenisului…

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 7, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… de altădată. Dar si astăzi va de-veni de altădată  …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Jocul pe care majoritatea oamenilor îl numește „tenis” este descendentul direct al ceea ce este acum cunoscut drept tenis real sau tenis regal (care continuă să fie jucat astăzi ca un sport separat, cu reguli mai complexe). Cele mai multe reguli ale jocului cunoscut ca tenis provin din tenis real sau regal. Este rezonabil să consideram ambele sporturi ca variații ale aceluiași joc. Majoritatea istoricilor cred că tenisul a provenit din mănăstirile monahale din nordul Franței în secolul al XII-lea, dar pe atunci mingea era lovită cu palma mâinii, de aici și numele jeu de paume („jocul palmei”). Abia în secolul al 16-lea, când rachetele au intrat în uz, jocul a început să se numească „tenis”. A fost popular în Anglia și Franța, iar Henry VIII al Angliei a fost un mare fan al jocului, denumit acum tenis real.

Există numeroase terenuri de tenis originale, inclusiv terenurile  de la Oxford, Cambridge, Palatul Falkland din Fife, unde a jucat în mod regulat Mary Queen of Scotts și Hampton Court Palace. Multe dintre terenurile de tenis din Franta au fost dezafectate de teroarea care a însoțit Revoluția Franceză. Jurământul curții de tenis (Serment du Jeu de Paume) a fost un eveniment important în primele zile ale Revoluției Franceze. Jurământul a fost un angajament semnat de 576 din cei 577 de membri ai celui de-al Treilea Stat, pe data de 20 iunie 1789. Orice istorie a tenisului care ignoră originea sa în jocul care a fost (si este inca în anumite cercuri) cunoscute sub numele de tenis, până când „tenisul de peluză” a devenit popular la sfârșitul secolului al XIX-lea, este inexactă.

Cupa Davis, o competiție anuală între echipele naționale ale bărbaților, datează din 1900. Competiția similară pentru echipele naționale ale femeilor, Cupa Fed, a fost înființată în 1963 cu titulatura de Cupa Federației, pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a înființării Federației Internaționale de Tenis, cunoscută și sub numele de ITF.

În 1926, promotorul C.C. Pyle a creat primul turneu de tenis profesionist, cu un grup de tenismani ​​americani și francezi care au jucat meciuri de tenis in fata publicului. Cei mai notabili dintre acesti profesionisti au fost americanul Vinnie Richards si francezul Suzanne Lenglen. Odată ce un jucător trecea la profesionosti, el sau ea nu a putut concura în turneele majore (destinate amatorilor).

În 1968, presiunile comerciale și zvonurile despre amatori care luau bani sub masă, au condus la abandonarea acestei distincții, inaugurând era deschisă (open era), în care toți jucătorii puteau concura în toate turneele, iar jucătorii de vârf au reușit să trăiască din tenis. Odată cu începutul erei deschise, crearea unor circuite profesioniste internaționale de tenis, și veniturile din vânzarea drepturilor de televiziune,au dus la cresterea popularitatii tenisului care s-a răspândit în întreaga lume, incetand sa mai fie asociat exclusiv , ca imagine, cu  clasa de mijloc si cu elitele in tarile vorbitoare de de limbă engleză (deși se recunoaște că acest stereotip încă mai există). History of tennis

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

4 turnee de Mare Șlem:
***
  • Australian Open – se desfășoara începând cu 1905.
***
  • Roland Garros – S-a desfasurat din 1891 ca turneu național si din 1925 ca turneu internațional.
 ***
  • Wimbledon – Din 1877
***
  • US Open – din 1881 ca turneu national. In 1987 devine al patrulea  turneu de Mare Șlem.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | 1 Comment »

LCFCD (82) – Dorul de Albert, prietenul omului

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Se crapå uninversul de ziua. Chiar acum  …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In fiecare clipa, in fiecare punct, se produce câte un MIC-big-BANG 🙂
Asa se înmulteste Universul.
Nu, asa exista Universul.
Ne aflam asadar in plin big-bang… unu, doua, trei… infinit.
Fiecare punct se transforma, astfel, in fiecare clipa, intr-un Univers,
plin de o infinitate de puncte in care se produce cate un mic-big-bang… care creaza cate un „nou” univers cu o infinitate de puncte care…
Faptul ca Universul exista nu inseamna nimic
altceva decat transformarea instantanee, perpetua, a lui zero in infinit.
La infinit.
Este ceea ce ne asigura existenta (pasagera),
garantandu-ne insa, totodata, categoric, inexorabil,
iesirea definitiva din existenta,
Goniti de clipele starii pe loc,
Intoarcerea in haos prin sete de repaos.
Recurs in anulare.
Ce este nu va mai fi…
Ci va fi ca si cand n-ar fi fost…
Existenta (efemera si marginita) ni se datoreaza intarzierii
cu care ne parvine informatia
ca lumile ce ne compun au explodat deja
de un infinit de ori.
Existenta noastra („absolut relativa„) este (chiar) acea intarziere,
care face sa ni se para ca viteza luminii ar fi fiind finita.
O iluzie ca oricare alta.
Nu ne ramane decat sa apleam
La nemurirea sufletului,
La mecanica cuantica,
La alcoolul dublu rafinat,
Sau (precum dl.Goe) la filozofare usoara:

Big-Bangul ne asigura deopotriva
si existenta (relativa)
si non-existenata (absoluta).

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Marturisire: Gandul alaturat (atat de) firoscos mi-a venit in minte afland ca ministrul invatamantului le-a urat elevilor (si Romaniei)
„sa aiba un viitor mai bun decât cel prezent”.
La trecutu-i mare, mare viitor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 15 Comments »

LCFCD (81) – Niste copii de 99 de ani

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 3, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… înainte era o lume înapoiatå …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O colectie de ipoteze (fara nume), si cu domnisoara învatatoare, 33 de suflete, încremenite pentru infinit in interiorul clipei. Poate fi un exercitiu de yoga foarte interesant sa le privesti insistent chipurile, incercand sa-ti imaginezi cum va fi fost viata fiecaruia din cei întâmplati in acest grup, acum 99 de ani. Si veacul continuăăă… însă foarte puţin.

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 13 Comments »

LCFCD (80) – Cine a inventat roata?

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… foarte interesant este faptul cå acela care a inventat roata habar nu avea despre numarul Pi …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

…si oricum roata (ca mai toate inventiile) a fost inventata din greseala, din neatentie, din intamplare, caci cel care a inventat-o se „gândea” de fapt la perpetuum mobile. Intre roata si perpetuum mobile nu-i decât  un pas mic, minuscul, o distanta epsilon, infinitesimal micå. Dovada cå, odata inventata, roata se comporta ca un perpetuum mobile.  Sau pe aproape. De atunci si pana azi, in permanenta, undeva, se invarte o roata. Cel putin o roata. Ca si cum, de fapt, ar fi fost inventat un perpetuum mobile…

De unde si refrenul: Invârteste Doame roata, roata…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Cercul, infinitul in reluare, in reluare, in reluare… Oare repetivitatea, ceea ce se tot repetå, revine (si tot revine), ce efect are asupra infinitului (din cerc)? Il inobileaza (sporindu-l) sau il degradeaza (desfiintandu-l)? Infinitul degenerat. Cred ca ne invartim in cerc. Ametind de la numarul Pi, ca-ntr-o tiribomba… merry-go-round…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 14 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: