(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for decembrie 2017

LCFCD (112) – Oh my God – REVELION

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

UPDATE: De Revelion (ca de Revelion) tot omul, in special est-europeanul (de ce oare?), este ocupat cu… Revelionul. Fapte, nu vorbe. Uite-l ca vine, vine, vine… Salta totul in picioare, salta totul in placere, un curcubeu de emotii coplesitoare… Nu-i momentul pentru nimic altceva, decat pentru emotie si speranta, ambele in stare pura. Vine, vine, vine, haide frate lasa vorba ca ne prinde Revelionul, tine o seara, o noapte (pân la perinita, pentru cei care tin la bautura, la nevasta, la traditii, pana la sorcova, pana la ciorba de potroace) cateva ore, cateva secunde, o secunda, o clipa, un moment… si… (anticipez un pic), un momet si s-a dus, s-a dus, si dus a fost, carand cu el toate vorbele, toate emotiile, toata asteptarea, (ce sa fie nu-i nimic, a trecut… acceleratul), suierand, indepartandu-se, cu un sunet dogit (caci ii lipseste o doaga), impins de Doppler-Fizeau, deplasandu-se spre rosu (rosul vinului ghiurghiuliu) cu viteza sunetului, cu viteza sufletului, dupa ce ne va fi lasat (epuizati) pe un peron nou de gara (intr-o noua dimineata), o gara mica de provincie, intr-un orasel (al copiilor) numit Anul Nou.  Gata! Revelionul a trecut. S-a dus invaluit in ceata, in abur si zapezi… Ecoul abia i se mai aude. Repede! Repede! Repede sa gasim un taxi si sa dormim in el pana acasa, pana dincolo de Filiasi, unde ne asteapta… Anul Nou. Mereu nou. Sper ca sunteti cu toti gata pentu aceasta calatorie de placere cu trenul Expres de Revelion,  la CFR.  Sa-ncepem asadar… Dar na, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem sa „vorbesc update”. Revelionul vine iute si pleaca repede, luandu-si vorbele (nu vorba) inapoi, cu emotii cu tot. Si in „revelion” multe vorbe sunt. Mi-ar placea ca la anul, dupa Craciun, sa adun(åm), in zilele acelea de dinainte de Anul Nou, cand omul inca mai are timp de vorba, o parte din istoriile emotiilor de Revelion. Caci multe vorbe si povesti mai are.

Revelioane de alta data. Cum petreceam revelionul. Revelionul la bloc. Revelionul perfect. Revelionul unde? Revelionul de ce? La munte, la mare, la manastire, cu ungurii, in container, in chilie, in cochilie, in doi, in parc, pe strada, la Paris, la New York, la tara, in tren, in avion, in pat. Revelionul cu cine? Revelionul cum? Revelionul de ce? Revelionul ieri. Revelionul alaltaieri.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 13 Comments »

LCFCD (111) – Faime

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 27, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… feluri de a împleti utilul cu plåcutul ! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Cu toate că locuiau în colțuri opuse ale Statelor Unite, Einstein la Princeton, pe coasta de est, iar Chaplin la Hollywood, în California, cei doi s-au vizitat destul de des. Un astfel de prilej a fost lansarea filmului „City Lights/ Luminile Orașului” a lui Chaplin din 1931, eveniment la care actorul i-a invitat și pe soții Einstein.

Cele două familii au mers împreună către cinematograf, la coborârea din mașină fiind ovaționați în egală măsură atât Chaplin cât și Einstein.

Replica lui Chaplin a devenit istorie: „E adevărat, dar faima ta este și mai mare: lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nimic din ceea ce spui”.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

In cazul in care Fane Hawking isi serbeaza azi onomastica, ne alaturam si noi grupului de prieteni, (ne)cunoscuti si admiratori care-i ureaza petrecere frumoasa. Ceea ce-i uram desigur si lui Alex Stefanescu, ca si tuturor fani-lor care se intampla sa dea peste aceasata uråturå: La multi ani tuturor fani-lor cu ocazia onomasticii. Hai si så mai sarå o masticå. Si apoi un triple sec. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (110) – Sârbâtori Fericite

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… iar na! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor), nu-i prea confortabil sa vorbesti (in public) despre sarbatori, indiferent de perspectiva din care ai vrea s-o faci (pentru ca asa-ti vine, din atasament fata de acea perspectiva care denota o nota specifica a ceea ce esti, tu vorbitorul). Intotdeauna va exista o perspectiva contrara (la fel de validå) din care poti fi criticat, ironizat, desfiintat… cu sårbåtorile tale cu tot (fie în mod activ, fie prin simpalå nebagare în seama). Pânå la urmå înså asta-i partea frumoaså a sårbåtorilor cå, indiferent de câte note în comun ar putea avea felul în care sunt celebrate (sau ne-celebrate) sårbåtorile (de unii sau de altii), si anume cå natura lor este foarte intimå, fiecare raportându-se la ele si traindu-le, de fiecare datå, într-un fel foarte aparte, personal, unic si irepetabil, rezultat din amestecul complex a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplå (în bio-top) si a influentelor sosite ad-hoc din universul (inevitabil) înconjurator (eco-sistem). Trebuie asadar sa fim foarte atenti ce, cât si cu cine partajam din spiritual sårbåtorilor, care ne anima inexorabil, în sensul unei inevitabilitati similare celei incorporate artistic în muzica Simfoniei a-V-a, ziså si a Destinului. Acesta si este sensul în care le urez, în acest „topic” „Sârbâtori fericite„, tuturor celor ajunsi pe aci, mai mult sau mai putin ne/intamplator, ignorand noi (cu detasare) toate detaliile ne-sårbatoresti, inevitabil prezente si ele, pretutindeni, în zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor).

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 15 Comments »

LCFCD (109) – O cupolă pentru fiecare

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… O lume pentru fiecare …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ne construim (fiecare, in mod solitar sau in asociere cu anumiti semeni, alesi cu mare grija, pe sprânceana) cate un templu sau cate o arcå, in scopul de a tine piept Universului, Necunoscutului si imprevizibilitatilor cu care d-lor ne-ar putea trata. Daca mai protejati sunt cei care au o cupolå deasupra capului sau, dimpotriva, cei care au o punte sub picioare, noi nu vom sti-o poate niciodata. Cat priveste dilema estetica (despre care varianta e mai frumoasa, sub aspect artistic desigur, sic), iarasi, parerile sunt foarte impartite. Vorbim desigur in general, in general impartite, caci aici, pe (o) Arca lucurile sunt destul de clare si neimpartite (con-sideråm). Oricum si templele si arcele sunt tentative (hazlii, daca stai sa te gandesti) de a ne apara pe verticala, in vreme ce majoritatea pericolelor ne pasc pe orizontala. Prin urmare suntem cu totii niste artisti, visatori, poate chiar poeti… mai mult sau mai putin con-sacrati si tratam lumea ca atare, exclusiv din perspectiva artistica. Prozatorii ne mananca. Proza ne des-gusta. Si uite asa, stand pe loc, mergem mai de-parte. Fiecare in alta parte. Indepartandu-ne. Loc avem. Spatiul nu-i o problemå. Dimpotrivå. 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Teoretic din centrul Påmântului poti pleca intr-o infinitate (nenumarabilå) de directii. De la Polul Nord nu poti pleca decat intr-o singura directie, spre Sud. Practic insa, din centrul Pamântului nu poti pleca Nicåieri, iar de la Polul Nord, dupa ce faci un pas (un singur pas), capeti libertatea de deplasare cea mai deplina, recastigand (practic) infinitul.  Problema este ca majoritatea dintre noi, nu ne ingaduim libertatea de a face macar un pas (un singur pas), in orice directie, ramanand captivi aceluiasi punct (pol, centru, sine), pentru toata viata, zgâindu-ne dupa iluzorii aurore boreale. Intre timp, din cauza incalzirii globale, ne mai si fuge gheata de sub picioare, castigandu-ne astfel libertatea de a o lua in jos. Inca o directie de deplasare castigatå cu/fårå trudå. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 12 Comments »

LCFCD (108) – Instrumentistii

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Cazul instrumental al substantivelor exista doar in limba rusa…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Muzicienii s-au dus, dar muzica lor a ramas. Omenirea încå danseazå dupå muzica intonatå atunci.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (109) – Picnic la marginea drumului

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 13, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… bucolic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Viata e frumoasa! Nu-i asa?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (108) – Din nou despre conditia umana

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 11, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… doi câte doi, la borcan …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Fotografia de azi (ca si alte cateva anterioare) face trimitere la o tema grea, foarte grea, extrem de dificila si delicata, coplesitoare: unitatea duala a cuplului la homo sapiens, un binom extrem de complicat (clipa de clipa) si foarte repede curgator (peste timp), ceea ce-l face greu de prins in cuvinte potrivite la moment, taman la pont. Iti ia mereu cate o mica vesnicie sa-l descifrezi si apoi, cand te uiti iarasi la el, constati ca, intre timp, si-a schimbat natura in asa hal incat descifrarea nu se mai potriveste cine stie ce.

Intr-un fel aceste dificultati ar trebui sa apara drept paradoxale pe o „arcå”, despre care s-ar putea presupune ca este (prin conceptie si traditie, in acord cu modelul original), construita special pentru a gazdui (spre salvare) cupluri, perechi de fiinte atat de compatibile una cu alta, incat constituie cate o unitate inseparabila.

Trebuie insa sa recunoastem, daca mai e nevoie (caci altminteri este cat se poate de vizibil, transparent si persistent) cå ne-am cam indepartat de scopul si de constrangerile originale al unei astfel de arce generice (de-a lui Noe), in favoarea unei arce particulare (de-a lui Goe), compatibila mai degraba cu individualitati separate, cu insi si inse de sine ståtåtori, in postura de navigatori in infinitul virtual. Acestora li se va i oferit formal libertatea cvasi-absoluta de exprimare, ceea ce includea (la pachet) si libertatea de asociere (eventual in cupluri virtuale, volatile, aparente, etc.), lucruri care de altfel, s-au (mai) si intamplat cateodata, mai mult sau mai putin consistent, cu pasagerii ocazionali care au calatorit intamplator cu Arca lui Goe. In fine, dandu-le candidatilor la salvgardare (prin pe-trecere pe Arca lui Goe), libertatea de a se imbarca (si) individual, dimpreuna cu libertatea de a se combina si/sau con-cubina ulterior (de buna voie si nesiliti de nimeni), ne-am luat gandul de la problema data, fiind mereu ab-sorbiti de alte detalii administrativ-gospodaresti (pe punte, in cala si/sau pe velatura), si nu ne-am ocupat mai deloc de spinoasa problema a identitatii cuplurilor, macar in masura in care am atacat alte probleme si aspecte ale existentei anonime in HUVACA noastra cea de toate zilele.

Ar fi fost desigur vorba cel mult de o abordare ludica, huvachiana, firoscos-filozofala, pe linia divertismentului imaginar, in buna traditie cu care au fost abordate, in genere, temele pe Arca lui Goe (cele care au fost cat de cat atinse si care, intre timp, au fost adanc arhivate sub sezonul al-VII-lea). Dar nici aceea n-a fost sa fie. Mare pacat ca am ratat utilizarea unui astfel de potential generos, mai ales ca ocazii au tot fost, de toate felurile. Numai de cate ori am fost pe Arca lui Goe in atingere cu „dilema prizonierului„, si tot am fi avut ocazii minunate sa vorbim (i-lustrativ) despre universul cuplurilor la homo sapiens (despre dragoste, ura, iubire, incredere, dispret, loialitate, mila, constrangere, abuz, competitie, impacare, razbunare, distantare, tradare, gelozie, blazare, abandon, renastere). Macar n-am ratat aceasta ratare. 🙂

What does it take for a person to persist from moment to moment — for the same person to exist at different moments?

Chiar daca n-am rezolvat aceasta problema spinoasa a identitatii individului, ca personaj anonim in HUVACA, totusi am tot dezbatut-o si razbatut-o… oferindu-ne noua si altora ocazia de a pre-medita asupra acestei probleme insolubile, din cele mai variate perspective, in timp ce varianta echivalenta, referitoare la perechile unitare, a ramas in mare masura neatinsa, virgina pe Arca lui Goe:

What does it take for a couple to persist from moment to moment — for the same couple to exist at different moments?

Deh, dar poate ca-i acesata doar o falsa problema, o intrebare fragila, prost formulata.  Poate ai tu alta! 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Humanum Errare Est,  (sic) Transit Gloria mundi
Perseverare Autem Diabolicum…

si uite a asa se ajunge (iarasi) la ideea nostima  cum ca „infernul sunt ceilalti” (la limita celalalt)… floare albastra, floare albastra…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 1 Comment »

LCFCD (107) – Vizita la cuibul ciorii

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 9, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… un pui mic face nani …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

China pregateste noua revolutie sociala: Cetatenii vor primi note pentru felul in care isi traiesc viata

Pam-pam! Asta da revolutie fiscala.

Intr-o premiera mondiala si evocand pentru multi un univers de tip orwellian, China va implementa in curand un sistem de rating pentru cetateni, care va atinge toate aspectele vietii umane.

Conform planului, enuntat pentru prima data intr-un document al Consiliului de Stat publicat in 2014, fiecare dintre cetatenii Chinei (tara cu peste 1,3 miliarde de locuitori) va primi un punctaj, informatie cu caracter public, in urma monitorizarii comportamentului sau – de la obiceiurile de consum si frecventa cu care isi plateste facturile la interactiunele sale sociale, scrie Futurism.

Sistemul va intra in vigoare incepand cu 2020, insa Guvernul chinez desfasoara intre timp mai multe programe pilot in parteneriat cu cateva companii private din domeniul serviciilor de mesagerie si al platilor online, deci cu acces direct la cantitati uriase de informatii personale.

Pana la un anumit punct, seamana cu scoringul practicat de institutiile de creditare, care are efectul benefic de a impiedica supraindatorarea.

Insa China merge dincolo de evaluarea solvabilitatii unei persoane, incercand sa exprime in cifre, pe baza tuturor activitatilor sale online si offline, valoarea sa ca fiinta umana.

Acest punctaj va influenta eligibilitatea persoanei respective intr-o mare varietate de ipostaze: la angajare, in momentul in care solicita un credit ipotecar, chiar si atunci cand alege scoala la care isi va trimite copiii.

Sustinatorii masurii o descriu ca pe o oportunitate de a imbunatati serviciile statului. Cetatenii vor avea acces mai usor la servicii financiare. Potrivit guvernului chinez, este o modalitate de a-i rasplati pe cetatenii „de incredere” si de a le pune bete-n roate celor compromisi.

Astfel, cei cu un scor bun pot avea acces mai rapid la vize sau pot obtine reduceri la hoteluri si la polite de asigurare. De partea cealalta, daca ai calcat stramb, consecintele pot fi pe viata, ba chiar i-ar putea afecta si pe copiii si pe nepotii tai, sustine Rachel Botsman, care a scris despre viitorul sistem de rating al Chinei in cartea Who Can You Trust? How Technology Brought Us Together and Why It Might Drive Us Apart, potrivit USA Today.

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

…desigur ca nevoile omului si/sau ale omenirii (uneori convergente, alteori divergente) sunt cat se poate de relative, nimic ne fiind absolut musai. Pana la urma o nevoie este numai si numai ceea ce este resimtit ca atare (in genere intr-o maniera subiectiva) de catre om si/sau de catre omenire, fiind aceasta re-simtire, in buna masura, rezultatul unor actiuni (haotice) de con-vingere, exercitate asupra omului si/sau omenirii de te-ai mira cine (dintre care putem mentiona natura biologica, istoria, societatea, clima, religia, moda, elitele, unii oameni, omenirea ea insasi, entropia sociala, nebunia colectiva sau prostia individuala, plictiseala, teama, geografia, astronomia, gastronomia, timpurile, stiinta, nestiinta si etc, universul in genere, cand mai conspirativ, cand mai pe fata. Cert este ca oricat de convingator ar actiona aceste forte, ele nu pot induce omului si/sau omenirii, la scara suficient de mare,  ideea ca un anumit „lucru” este o necessitate care trebuie musai satisfacuta, daca in context lipsesc mijlocele practice de a satisface acea „necessitate”. Multe dintre nevoile (relative) ale omului si sau omenirii  (uneori convergente, alteori divergente) raman multa vreme in stare latentå, pana cand se ajunge intr-un context in care satisfacerea lor devine practic posibila (cum ar fi fiind, de ex, smart telefonul cellular).  Cata vreme ceva nu-i posibil, nimanui nu-i trece prin cap ca i-ar fi fiind necesar acel ceva (desigur cu exceptia unui numar restrains de indivizi idealisti, izolati, care sfideaza bunul simt comun, ingaduindu-si se viseze la cai verzi pe pereti, utopii si alte imposibilitati contextuale, care in van, care cu rezultate uneori miraculoase; nu-i vorba despre acestia aci, acum, in aceasta vizita la cuibul ciorii).  Iata ca con-textul lumii noastre, aproape ca a ajuns la situatia  in care este posibila (a) existenta unei monede virtuale, descentralizata (Bitcoin), precum si (b) existenta unui sistem care sa acorde note si rating-uri complexe fiecarui ins din societate, pentru a i se stabili fiecaruia valoarea sa ca fiinta umana. Ambele sunt niste idei extrem de generoase in sine, si si foarte interesante, care se pot califica cu mare usurinta in postura de viitoare nevoi (necesitati stringente) ale omului si/sau omenirii. Riscul major este acela ca, in accord cu modul standard de functionare al omenirii, orice idee pusa in practica este un inger cazut. Cel mai adesea un inger cazut este totodata un candidat serios pentru postura de demon, un demon de cea mai buna calitate. Pazea!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (106) – Lumini peste tramvaie

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Luna de dar / De-ale lui Rogobete …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Rebeliunea minerală:

  • Dilema lui 2014: Supervieţuim, sau nu supravieţuim.

  • Yahoo, yahoo, copii şi fraţi
    staţi puţin şi tot uraţi
    La anul şi la mulţi ani !

  • Intimă gândirii/simţirii, rostirea se ridică din banalitate prin magia metaforei, făcând să sclipească percepţia unui înţeles fără cuvânt, o semnificaţie de neatins, fără semn, un spirit fără trup. Ca-n „temniţa libertăţii”, maslul celor trei mari credinţe orientale, a celor trei crai de la răsărit, din care metafora magică a descătuşat steaua creştinismului. Crăciun a-nviat !

  • „In realitate exista o Infiit-ate de Infinit-uri, de Infinit-uri, de Infinit-uri,… si asa mai departe la Infinit. „: Infinit plus infinit fac tot infinit. Unic!

    „Ajunseşi la vorba mea / prefăcută / ea glumea/ Ai crezut că plouă soare / c-a dat iarba pe răzoare / că alunu-i tot un cântec / astea-s vorbe şi descântec / Ai pornit spre lunci şi crâng / dar pornişi cu cornul stâng / melc nătâng / melc nătâng. ” (din memorie, Ion Barbu)

  • Unic fiind infinitul şi părţile ne/cuprinzându-l, numai în absurd comparându-le, s-ar putea spune că, doar eliberându-te de iluzia libertăţii, poţi fi mai liber, ca parte, decât întregul. Mai … exact, infinit fără infinit fac tot infinit.
 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

  • Numai nebunii sunt liberi, pentru c-au evadat din captivitatea mentalităţii.

  • Ritmuri, măsuri, armonii, compoziţii: muzica este organizare, politică pură. Gamele cu trei, cinci, şapte şi douăsprezece note au secondat marile mutaţii sociale, atonalismul şi progresivismul ţin de principiul indeterminării. Lumea prin toate părţile, (până şi prin antimateria pauzelor) şi în întreg îşi face concertul…. pithagoreic.

  • Entităţi ale conştiinţei colective tribale – unele cucăind, altele reanimate de haita familială – se-ncaieră cu cele sociale, şi nu pentru c-ar fi rele sau bune, ci mai bune – zic ele -, superioare, în hărţuiala globalistelor de ultimă oră, liberaliste până la intransigenţă, ca să le personificăm ba în îngeri, ba-n demoni, după cum le întrezărim în ceaţa mentală, aşezată sau spuberată, a curenteleor ideatice de pe-acolo.
Text: Loc pentru explicatii inventive:

  • Ordinul de mărime se… execută, nu se discută.
    Dacă s-ar putea argumenta şi cu intuiţiile, Vedele s-ar academiza. Că-i unitate spaţiotemporală, că-i spiritualomaterială, cândva-cineva a mai spus în viitor că nu-i glumă cum gândim: n-om îndoi furculiţe cu mintea, dar timpul l-am îndoit după cum am gândit spaţiul. Aveam neuroni şi sinapse, dar fără curent – timpul şi spaţiul bălteau, stau, nu erau. (Reprezentările lor !) Ciclitatea diurnă – că, de, fiat lux ! – a inventat roata, Pământul tipsie şi timpul care se roteşte într-un eternell retour, care mergestă ciclic. De la săgeata giroscop a gândului analogic la discursivitatea logică, doar un epsilon de 0,00000000…. Menhirul, obeliscul şi timpul săgeată au ţâşnit din acelaşi gând. Punct-cerc-vector: ce curbură!

  • Ăla cu madlenele n-are, că l-a pierdut, „Timpul” dlui. Solomon Marcus s-a epuizat…

  • Bergson s-o fi întrebat, cât timp trece de la un fel de timp la altfel de timp ?

  • Şi totuşi, întunericul rămâne, câtă vreme continuumul mental al observatorului poate iluziona discursivitatea temporalităţii şi însăşi realitatea, în care, odată ce lungimile pot fi exprimate în unităţi de durată, (secunde, minute, ani şi parseci), nu mai poţi identifica nici ce-i una, nici cealălaltă. Ori, asta nu-nseamnă, că nu există nici una, ci, mai curând c-ar fi, ambele, altceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 14 Comments »

LCFCD (105) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… largul …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O epava rezultata in urma unui naufragiu, ajunsa la fundul oceanului pare preferabila unei epave esuate… la un tarm de mare. Nu? Desi sub aspect literar-artistic, cea din urma are parca mai mult potential, parfumul unui mister crescator. Putem deduce asta din cateva exemple notorii, de exemplu Evanghelia dupa Onassis (esuata la Costinesti), armatorul care a mai de-tinut-o si pe Jacqueline (o epava de lux), ori majoritatea navelor si corabiilor docate in blog-rollul epavei Arcei lui Goe. 🙂  Toate de un fond literar inestimabil… 

Contra-exemple cam ioc.

 

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 5 Comments »

LCFCD (104) – Baieti veseli

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… tristi …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Lumea lui Stan si Bran, o lume in care noi unul ne-am simtit minunat, admirabil am putea zice, din cate-mi amintesc, este astazi o lume distanta, intangibila, o lume pana la care nu se mai poate razbate… in care nu ma mai pot intoarce oricat m-as stradui, caci, vorba ‘ceea, nu ma incanta azi, cum ma miscara… si timpul creste-n urma mea, bla-bla-bla, ma-ntunec. Tot ce mai pot spera ar fi ca mult mai tinerii mei prieteni sa fie ei capabili de transport la localitate si sa ma ia cumva si pe mine cu ei, chiar si pe post de calator clandestin, strecurat in bagajele de calå… ori daca nu, macar sa-mi aduca la intoarcere suveniruri de ne uitat din acea mirifica lume a lui Stan si Bran: lumea cum fu. Cam da.

Sperante cam desarte, caci ei au lumea lor…

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Maruntisuri fundamentale, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: