(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

LCFCD (110) – Sârbâtori Fericite

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… iar na! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor), nu-i prea confortabil sa vorbesti (in public) despre sarbatori, indiferent de perspectiva din care ai vrea s-o faci (pentru ca asa-ti vine, din atasament fata de acea perspectiva care denota o nota specifica a ceea ce esti, tu vorbitorul). Intotdeauna va exista o perspectiva contrara (la fel de validå) din care poti fi criticat, ironizat, desfiintat… cu sårbåtorile tale cu tot (fie în mod activ, fie prin simpalå nebagare în seama). Pânå la urmå înså asta-i partea frumoaså a sårbåtorilor cå, indiferent de câte note în comun ar putea avea felul în care sunt celebrate (sau ne-celebrate) sårbåtorile (de unii sau de altii), si anume cå natura lor este foarte intimå, fiecare raportându-se la ele si traindu-le, de fiecare datå, într-un fel foarte aparte, personal, unic si irepetabil, rezultat din amestecul complex a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplå (în bio-top) si a influentelor sosite ad-hoc din universul (inevitabil) înconjurator (eco-sistem). Trebuie asadar sa fim foarte atenti ce, cât si cu cine partajam din spiritual sårbåtorilor, care ne anima inexorabil, în sensul unei inevitabilitati similare celei incorporate artistic în muzica Simfoniei a-V-a, ziså si a Destinului. Acesta si este sensul în care le urez, în acest „topic” „Sârbâtori fericite„, tuturor celor ajunsi pe aci, mai mult sau mai putin ne/intamplator, ignorand noi (cu detasare) toate detaliile ne-sårbatoresti, inevitabil prezente si ele, pretutindeni, în zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor).

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

15 răspunsuri sa “LCFCD (110) – Sârbâtori Fericite”

  1. RALG said

    Ac-cent: In spatele fiecarui „secret” se ascund numere foarte mari. 😉 Majoritatea sistemelor din Univers au o natura termo-dinamica astfel incat functioonarea fiecaruia poate fi inteleasa si descrisa statistic. Pe moment cele mai interasante tipuri de sisteme care pot fi intelese si explicate astfel sunt cele biologice si bionice, cele finaniciare, informatice, medicale (starile de boala si sanatate), politice, sociale, urmate indeaproape de cosmologie si mecanica cuantica. (HUVACA nu face exceptie).

    Apreciază

  2. In zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor), nu-i prea confortabil sa vorbesti (in public) despre sarbatori, indiferent de perspectiva din care ai vrea s-o faci (pentru ca asa-ti vine, din atasament fata de acea perspectiva care denota o nota specifica a ceea ce esti, tu vorbitorul). Intotdeauna va exista o perspectiva contrara (la fel de validå) din care poti fi criticat, ironizat, desfiintat… cu sårbåtorile tale cu tot (fie în mod activ, fie prin simpalå nebagare în seama). Pânå la urmå înså asta-i partea frumoaså a sårbåtorilor cå, indiferent de câte note în comun ar putea avea felul în care sunt celebrate (sau ne-celebrate) sårbåtorile (de unii sau de altii), si anume cå natura lor este foarte intimå, fiecare raportându-se la ele si traindu-le, de fiecare datå, într-un fel foarte aparte, personal, unic si irepetabil, rezultat din amestecul complex a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplå (în bio-top) si a influentelor sosite ad-hoc din universul (inevitabil) înconjurator (eco-sistem). Trebuie asadar sa fim foarte atenti ce, cât si cu cine partajam din spiritual sårbåtorilor, care ne anima inexorabil, în sensul unei inevitabilitati similare celei incorporate artistic în muzica Simfoniei a-V-a, ziså si a Destinului. Acesta si este sensul în care le urez, în acest „topic” „Sârbâtori fericite„, tuturor celor ajunsi pe aci, mai mult sau mai putin ne/intamplator, ignorand noi (cu detasare) toate detaliile ne-sårbatoresti, inevitabil prezente si ele, pretutindeni, în zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor).

    Apreciază

  3. De con-semnat un (pre)text, o (pro)vocare, a-pro-po de, sau in contrast cu… palida libertate de exprimare deplina, oferita (tuturor) si refuzata (unanim) pe Arca lui Goe:

    Horia Vicenţiu Pătraşcu – Autodistrugerea – expresie a libertăţii creatoare.

    Există numeroase explicaţii ale tendinţei noastre spre autodistrugere. Traume din copilărie, scenarii de viaţă, instinctele morţii, agresivitatea întoarsă asupra sinelui etc. Din câte ştiu, nimeni însă nu a asociat autodistrugerea cu dorinţa de libertate – deşi o asemenea asocierea este extrem de înlesnită de justificarea dată de Şigaliov sinuciderii: sinuciderea este eliberarea mea de sub puterea morţii, prin afirmarea voinţei mele înaintea deciziei ei, prin a i-o lua înainte, prin a-i fura startul! „Îmi pun capăt zilelor ca să-mi afirm nesupunerea şi libertatea mea cea nouă, înfricoşătoare.” [1] Or, dacă orice formă de autodistrugere este, cum se spune, o „sinucidere lentă”, putem accepta explicaţia lui Dostoievski pentru toate formele de autodistrugere – de la tabagism, alcoolism până la narcotism.
    Nu ar fi foarte greu de suportat o moarte la care nu am contribuit cu nimic, care ne smulge complet nevinovaţi, complet inocenţi de pe această lume, căreia i-am respectat regulamentul de ordine interioară şi normele sanitare? O moarte cu adevărat exterioară – complet independentă de noi, o lege universală care ne seceră ca pe nişte spice, fără să ţină seama de personalitatea noastră, de individualitatea şi unicitatea noastre… Ideea unei morţi la care n-am contribuit cu nimic este, în mod limpede, greu suportabilă. Autodistrugerea însă îndeplineşte cel puţin două trăsături ale libertăţii: prin cea dintâi, am amintit-o deja, o anticipăm, o provocăm, i-o luăm înainte, o decidem, o transformăm în obiectul voinţei noastre; prin cea de-a doua o personalizăm, o individualizăm, o modelăm. Moartea este lutul pe care-l am la dispoziţie şi pe care, înainte să mă acopere şi să mă îngroape, îl pot modela după voinţa şi puterea mea. Moartea este materia primă a unui act creator liber! – această afirmaţie poate reprezenta o cotitură în terapeutica autodistrugerii. „Dă fiecăruia, Doamne, moartea lui” (Rilke)[2]. Marea spaimă a omului – fiinţă liberă – este să moară ca orice gâză, ca orice rozătoare – să nu-şi poată modela moartea. De fapt frica faţă de moarte a omului este în primul rând spaima faţă de aneantizare, faţă de anonimizarea completă, este reacţia libertăţii în faţa necesităţii oarbe – a se citi textual: a necesităţii indiferente la trăsăturile noastre distinctive, a necesităţii uniformizatoare şi nivelatoare, impasibilă la actul voinţei noastre. Neantul morţii înseamnă literalmente pentru om dezindividualizarea, dispariţia completă a eului său, a fiinţei sale. Ar fi deci absurd să nu credem că există o reacţie primară a fiinţei mele libere faţă de această dispariţie. Reacţia afectivă a întâlnirii dintre voinţă şi necesitate este disperarea.
    Disperarea, spre deosebire de melancolie, provine din senzaţia acută a inadecvării dintre voinţa noastră şi puterile noastre / dintre a vrea şi a putea. Disperatul, spre deosebire de melancolic (a cărui voinţă este slabă) are o voinţă puternică şi nu poate accepta că există ceva mai puternic decât voinţa sa, care să-i îngenuncheze voinţa. Suntem disperaţi când vrem să facem ceva şi nu putem: senzaţia din coşmaruri – vrem să înaintăm şi nu reuşim – este cea mai bună imagine a disperării.[3]

    Revenind – suntem disperaţi în faţa morţii pentru că nu putem face nimic. Voinţa noastră este cea puternic vexată, contrariată la maximum – şi în acest spaţiu infim dintre imposibilitatea absolută şi voinţa absolută – se nasc formele libertăţii noastre de autodistrugere. „Omul este o fiinţă liberă care se naşte în lanţuri.” El nu are decât aceste lanţuri pentru a-şi manifesta libertatea, el nu se poate exprima activ şi creativ decât fie făcându-şi lanţurile să cânte, fie sugrumându-se cu ele. Chiar şi cei mai umili prizonieri, înaintând obedienţi prin Siberia vieţii lor, îşi inscripţionează numele şi îşi pun o fotografie pe crucile mormintelor lor, vor să-şi marcheze teritoriul personalităţii lor chiar şi dincolo de moarte… Oricât de comunişti am fi fost în timpul vieţii, în faţa morţii ne purtăm cu toţii ca nişte proprietari. Sigur, ce spun este valabil despre omul occidental, individualizat, omul-persoană. De fapt conştiinţa morţii este indisolubil legată de individualitate, de voinţa de a fi cineva, de orgoliul că eşti cineva.
    Trebuie creată o hermeneutică a morţii oamenilor – fiecare dintre noi moare sau vrea să moară într-un mod original, îşi concepe moartea, şi-o pregăteşte (într-adevăr viaţa este o pregătire pentru moarte), şi-o creează. Omul se luptă cu moartea şi vrea să-şi lase amprenta libertăţii şi personalităţii sale asupra argilei ei, să-şi pună sigiliul peste ea. Dar această luptă cu moartea nu se produce numai în sens constructiv, creator în sens propriu, ci şi – poate mai ales, în orice caz, mai des – în sens (auto)distructiv. Când un om se autodistruge el nu vrea să moară – aceasta este explicaţia cea mai simplă, cea mai banală. De fapt omul care se autodistruge vrea să învingă moartea, s-o impregneze cu mirosul său inconfundabil, să o facă a sa, să o transforme din lege universală şi impersonală în ceva singular, să şi-o aproprieze. „Dar nu-i totuna leu să mori, ori câine înlănţuit”, spune Poetul. Or, omul, orice om vrea să moară ca un leu în faţa morţii, luptându-se cu ea, devorând-o pe marea devoratoare.
    Dacă omul vrea să fie liber în faţa necesităţilor vieţii, cu atât mai mult vrea să fie liber în faţa necesităţii morţii – proiecţie a acestora în absolutul neputinţelor noastre. Omul este o maimuţă sinucigaşă – atât în sensul că se ucide pe sine qua simus, anihilându-şi satisfactibilitatea naturală, cât şi ca maimuţă care îşi poate da sieşi, în sens propriu, moartea. Omul nu este doar singura maimuţă care se poate sinucide, ci într-un fel sau altul, este o maimuţă care se sinucide – oricât de natural ar părea că-i survine moartea. Aproape orice moarte survenită la vârsta adultă este o moarte liber aleasă, mai exact felul în care murim este unul creat de noi, modelat, anticipat de noi. Fiecare dintre noi ne săpăm groapa şi depunem aici cel mai înalt efort creativ şi original, mult mai creativ şi original decât acela dedicat înălţării caselor noastre. Sigur, a te vedea pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i observa pe alţii, de aceea putem să ne de dăm seama de acest lucru privind bine un semen: aproape că îl vedem cum îşi creează, prin toate faptele sale, cavoul! Vechii egipteni sunt cu totul reprezentativi în această privinţă pentru toţi oamenii: cea mai mare parte din viaţă şi-o dedicau dobândirii proprietăţii mortuare, funerare, piramidei proprii. Noi toţi ne ridicăm piramida din timpul vieţii şi cele mai semnificative acte ale noastre şi cele mai mari bogăţii ale noastre le investim în acest ţel, în triumful libertăţii noastre asupra supremei necesităţi. O libertate ornamentală, decorativă – privită în absolut. O libertate repede năpădită de buruienile uitării şi prădată de jefuitorii de morminte. Dar libertatea nu se judecă în funcţie de utilitatea sau durata creaţiilor ei. Un singur gest liber este, pentru o clipă, de rang egal cu destinul întregului univers.

    Psihoterapia şi psihologia existenţială ar avea mult de câştigat dacă ar lua în seamă această perspectivă asupra autodistrugerii. Bolile provenite din vicii – alcool, fumat, narcotice – au fost văzute ca fiind efectele secundare, negative, nedorite – ale unor plăceri şi a fost ignorată intenţia creativă din spatele acestor acte (auto)distructive. Alcoolicul îşi zideşte ciroza sa, fumătorul înrăit – cum bine se spune – îşi bate, cu fiecare ţigară fumată, câte un cui în coşciugul său, desfrânatul îi cere lui Venus darurile (bolilor) venerice, opiomanul îşi construieşte năruirea albă… Dacă e să mor, atunci aleg eu să-mi modelez moartea, să fac din moartea mea o capodoperă, să mor în stil mare, să mor în stilul meu… Libertatea este raţiunea ultimă a autodistrugerii şi de aceea bolile, viciile, stilul de viaţă „nesănătos”, „dependenţele”, provocările şi aventurile noastre… letale – trebuie interpretate ca acte de creaţie, ca expresii ale libertăţii noastre creatoare asupra materiei „negre” a morţii.

    Acest text a apărut şi în numărul curent al revistei Contemporanul.

    [1] Dostoievski, Demonii, III, VI, II, apud, Ion Ianoşi, Dostoievski. Tragedia subteranei, Ideea Europeană, 2014
    [2] Acest vers a fost cu obstinaţie inscripţionat de către Mircea Vulcănescu pe zidurile celulei sale.
    [3] Este o gravă eroare să tratezi un disperat ca pe un melancolic. Din păcate psihologia actuală a eliminat alte sentimente definitorii pentru fiinţa umană, cum ar fi disperarea, reducând totul la placida, apatica şi abulica melancolie, redefinită drept depresie. Or, dacă tratezi un disperat precum pe un melancolic – consecinţele pot fi dramatice. Disperatului trebuie să i se slăbească „voinţa”, să i se slăbească legăturile cu obiectul dorit, să i se administreze, deci, resemnatol, în vreme ce melancolicului, trebuie să i se întărească voinţa, să fie convins că există un obiect demn de a fi dorit, care merită deci un efort de voinţă, să i se administreze deci iluzional.”

    * * * ***

    Un text interesant, doldora cu accente spectaculare care-l pot face sa fie inselator, ispitindu-l (si testandu-l) pe cititorul neutru cu unele iluzii greu de refuzat (precum cea a liberului arbitru). Interesanta ar fi si opinia lui INTJ fata cu aceste sugestii despre care, din motive nu prea clare, autorul incearca sa ne lase sa intelegem ca (el crede ca) ar fi fiind inedite, insolite si originale, secrete morbide, bine pazite ale feluritelor feluri de artizani sinucigasi (mai meticulosi sau mai spontani), fie ei „reali” sau „virtuali”. Pot presupune ca specialistii sunt destul de familiari cu aceste aspecte ale nelinistilor ontologice la homo sapiens. In acest mediu inconsistent si virtual (HUVACA), populat preponderant cu personaje – oameni foarte „puternici” (care-si camunfleaza extrem de bine lasitatea intr-o nesimtire suverana), ar fi interesanta (…) o exemplificare concreta, intr-un topic ilustrativ despre cazul „Serghei Esenin”. Nu?

    P.S. Azi e noaptea cea mai lunga. Din an. De maine incepe sa creasca ziua.

    Apreciază

  4. Alex said

    Nu pot pentru ca sa spun c-am inteles exact rostul textului, insa e prea maiastru lucrat ca sa imi pese. Traisca nasu mare! Felicitatiuni, mi-a placut sa citesc.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Probabil ca nici cei care-si imagineaza ca l-or fi inteles, nu l-au inteles. Bunaoara noi. Rostul. Banuim ca nici macar autorul (Autodistrugerii ca expresie a libertăţii creatoare – Horia Vicenţiu Pătraşcu) nu l-a inteles in deplina pro-funzime, gestul sau fiind mai degraba unui artistic decat stiintific (pre-supunând, prin con-sens, ca ceea ce se cheama „intelegere” este indeobste accesibil pe cale stiintifica), vizând prin urmare, pre-ponderant emotionarea cititorului, iar nu lamurirea acestuia. Ceea ce vad ca se si intampla. 🙂

      Va multumesc pentru gestul lamuritor (in sens epistemologic) al postarii comentariului. Orice ne-intelegere exprimata (liber), este un detaliu clarificator re-marcabil, in con-text, care sporeste zestrea cu in-formatii valide, pe care detectivul, (a)plecat (în)spre cautarea adevarului, le are de contabilizat, in ecuatia de rezolvat (o saradå de sårbåtori). Asadar, merci. Si sârbâtori fericite. 🙂

      Apreciază

  5. RALG said

    Desi dupa gustul nostru, domnul Andrei Plesu (amicul nostru, si cand zic al nostru, il includ aici si pe dl.D’Artagnan, alaturi de dl.Goe, Doamne, Doamne, numai domni), scrie, in general, texte foarte frumoase, admirabile am putea zice, in mare majoritate acestea au (pare-se) o nota de facultativ, de optional… adica ca nu sunt texte care sa fi trebuit musai sa fie scrise, desi nu este deloc rau ca au fost scrise, ba dimpotriva… Iata insa ca domnul Andrei Plesu (amicul nostru, si cand zic al nostru, il includ aici si pe dl.D’Artagnan, alaturi de dl.Goe, Doamne, Doamne, numai domni) a probat de curand ca inca mai poate sa scrie si texte obligatorii, care vor fi trebuit musai sa fie scrise, si, prin urmare si citite:

    Trei Crai de la Răsărit

    De fiecare dată cînd se apropie Crăciunul, mi se pare că nu reflectăm destul asupra unui episod care, din punctul meu de vedere, are o aură simbolică aparte. E vorba de episodul „regilor magi“, al celor „trei Crai de la Răsărit“, pe care o stea îi conduce spre locul naşterii lui Iisus. Evident, nu e nimic nou de spus. Dar sînt de reamintit cel puţin două dimensiuni ale istorisirii din Evanghelia după Matei (2, 1-16), de o „actualitate“ care mi se pare semnificativă.
    Evanghelia nu face precizări nici asupra numelui, nici asupra numărului, nici asupra ţărilor de baştină ale magilor. Aflăm doar că au venit „de la Răsărit“, călăuziţi de o stea, şi că au adus pruncului daruri: aur, tămîie şi smirnă. Tradiţia vorbeşte însă de trei personaje, le dă numele (Melchior, Gaspar şi Balthazar) şi specifică apartenenţa fiecăruia: Melchior e al Persiei, Gaspar – al Indiei, iar Balthazar al Arabiei. În Vechiul Testament există pasaje (Psalmul 71, Isaia 60) care anunţă, profetic, pelerinajul de daruri cu care Orientul va întîmpina pe Domnul… De contemplat cu atenţie este dubla „calificare“ a celor trei: sînt deopotrivă „regi“ şi „magi“. Reunesc, aşadar, în alcătuirea lor, regalitatea şi sacerdoţiul: sînt stăpînitori de ţară, de pămînt, dar şi reprezentanţi ai cerului. … …

    … … Sînt nuanţe şi subînţelesuri care ar trebui să dea de gîndit mai ales astăzi, cînd confesiunile creştine vorbesc de ecumenism ca de o erezie, cînd dialogul interreligios e anatemizat, cînd orgoliul apartenenţei la adevăr anesteziază smerenia comunicării, a iubirii de aproape, a îmbrăţişării celuilalt, chiar atunci cînd e diferit. Pe de altă parte, şi întîi-stătătorii Orientului, urmaşii celor trei regi-magi, ar trebui să ia exemplul atenţiei lor anagogice. Adică al privirii orientate spre cer, spre stelele călătoare care merg încotro vrea Duhul… Orientul trebuie să se „orienteze“, dar şi noi trebuie, poate, să ne (re)orientăm, fără pripa unei instalări suficiente în „Egiptul propriu“ (P. A. Scrima). Trebuie să ieşim, mereu, curajos, din gata făcutul opţiunii trufaşe, pentru a regăsi viaţa deplină a opţiunii iubitoare. Altfel, ne vom purta – după o formidabilă vorbă a lui Emil Cioran – ca nişte „nouveaux riches“ ai Absolutului, ca nişte parveniţi încîntaţi de ei înşişi, dormitînd în certitudini nedigerate şi bucuroşi să luăm cămara proprie drept Raiul însuşi.”

    Mie mi se pare ca dl.Plesu a vorbit foarte frumos si foarte adanc. Merita sa ne bucuram de acest text sa sa-l aplaudam pe autor.

    Apreciază

    • RALG said

      Si daca tot ne-am apucat de con-semnari si citate bine alese mai adaug o re-comandare de lectura pe tur aasta:
      Moş Crăciun există! (de Petre Barbu)

      „Ţi-am adus un plic. E mare. Şi o foaie de hârtie. Scrie o scrisoare lui Moş Crăciun! Da, o scrisoare, ce te uiţi aşa la mine de parcă eu aş fi Moş Crăciun? De ce zâmbeşti aşa, mânzeşte? Cum adică nu există Moş Crăciun? De unde ai mai scos-o şi pe asta? Lasă telefonul, te rog, şi fii atentă la mine: de unde ai auzit tu că nu există Moş Crăciun? Cine ţi-a spus? Colegii? Lasă că vin eu la şcoală şi vorbesc cu doamna dirigintă, ce-i cu dezinformarea asta, cum adică nu există? Nu există Moş Crăciun este un fake news. Îţi spun eu că există, bagă la cap! Care e colegul ăla care ţi-a zis că nu există? Mâine vin la şcoală… Ba am să vin şi am să fac investigaţie cine a zis că nu există! De unde ştie ăla că nu există, de la taică-su, de la maică-sa? O să-l sun pe taică-su, să bem un vin, ca să mă lămurească! O să reclam şi la Ministerul Educaţiei, pentru că Moş Crăciun este „unic“, nu-i „alternativ“, nu-i „auxiliar“, deci ministerul să dea o circulară în şcoală că Moşul există!
      Cum adică eu şi cu mama suntem Moş Crăciun? Nu vezi că nu ai logică? Unu: pluralul, adică eu şi cu maică-ta, nu poate să fie singular, adică Moşul. Doi: eu nu sunt Moş Crăciun, să-ţi fie clar! Pune-te şi scrie-i Moşului! Hai, scrie ce notă ai luat la teză la Română! Teza de la Mate nu ţi-a adus-o? Scrie şi despre testul de la Chimie, şi de la Fizică, trebuie să-l informezi pe Moşul!
      De ce mă contrazici, există! Arată-mi pe Google-ul ăsta al tău unde scrie, negru pe alb, că nu există! Vezi! E plin Google de Moş Crăciun! Scrie scrisoarea că altfel Moşul nu vine la tine…
      Dragă Moş Crăciun, îţi scriu cu o rugăminte mare: adu-mi înapoi toţi prietenii!

      Ce spui? Ai găsit scrisoarea ta din clasa a III-a? Unde-ai găsit-o, în dulapul din bucătărie? Dar tu ce-ai căutat în dulap? De ce cotrobăieşti prin casă când suntem noi plecaţi? De ce nu stai pe digitalul tău şi răscoleşti aiurea casa?… Poftim, scrisoarea aia din clasa a III-a către Moşul este o copie. Da, da, o copie! Eu am trimis originalul prin Poşta Română, dar am făcut o copie, în caz că originalul se pierde, se mai întâmplă, deşi Poşta Română este o companie de încredere, funcţionează bine la câte datorii are, să nu fie privatizată, să rămână a noastră, a românilor, chiar dacă stăm mult la coadă la ghişee… Deci, scrie o scrisoare lui Moş Crăciun, hai, nu te mai hlizi!
      Să ştii că, dacă nu scrii, m-apuc eu să scriu. Dă-mi plicul, foaia, dă-mi şi un pix! Mai bine dă-mi stiloul, că nimeni nu mai scrie în ziua de azi cu stiloul, toţi scriu digital şi fără diacritice, poftim, ce lipsă de respect, să scrii fără diacritice! Înţeleg să scrii cu dezacorduri sau cu greşeli de ortografie, dar chiar aşa, fără diacritice! Moşul ar trebui să elimine din start orice scrisoare fără diacritice!

      Uite că-i scriu, dar nu-ţi zic, e secretul meu! „Dragă Moş Crăciun, îţi scriu cu o rugăminte mare: adu-mi înapoi toţi prietenii! Pe ăia pe care m-am supărat, cu care m-am certat, i-am repezit, i-am rănit, i-am jignit, nu i-am mai sunat, i-am dispreţuit, te rog mult, să mi-i aduci, să fiu din nou prieten cu ei, că tare mi-e greu să fiu singur, tot anul, singur, şi următorul an, tot singur. Te rog, adu-i la mine, pe toţi…“

      Apreciază

  6. Apropo de sârbâtori… Azi e 22 decembrie. Parca era ceva azi. De aniversat… sau de comemorat… Dar ce? Ca nu se mai stie… Un sânge pe zapadă, „un sange viu care incearca zadarnic sa-si refaca trupul”

    P.S. Caut o rimă la (aceasta) pretenderimă si nu gasesc… nici prin gazete, nici pe la (alte) mazete… cam nimic ritmic sau peltic. Gasitorului re-com-pense… 🙂 no offense…

    Apreciază

  7. Presupun ca sunteti cu totii gata sau aproape gata cu pregatirile de Craciun, si gata pentru o noua imersiune rituala in copilarie si (re)nastere. Va urez tuturor success, aterizare lina si adecvare deplina, in accord armonic cu spiritul care va anima, in mijlocul familiei, in ambianta magica a casei in sarbatoare. Sa va fie casa casa, sa va fie masa masa, ca-i seara Ajunului si-n casa romanului! Craciun fericit!

    Apreciază

  8. Apreciază

  9. Iar pentru zilnicii musafiri (cei obisnuiti):

    Apreciază

  10. RALG said

    Am bågat de seamå prin gazete cå se (a)trage un semnal de (a)larmå despre faptul ca Sarbatoarea de Cråciun n-ar fi nici despre Mos Cråciun, nici despre Bradul de Cråciun, nici despre Porcul de Cråciun, ci despre (Unul) Isus Cristos. Asa o (mai) fi? Sau nu? Cå s-a umplut mass-media de fake-news-uri… Tu ce (mai) crezi?

    Apreciază

  11. Se pare ca la sfarsit de decembrie romanii au de rezolvat o dilema (din care nu putem iesi definitiv): ori sarbatorim, or dam cu ei de pamant. Se pare ca si anul acesta (dupa 28 de ani) s-a mers iarasi pe varianta „hai sa sarbatorim” mai intai. Poate la anul, cine stie…

    Apreciază

  12. In cazul in care Fane Hawking isi serbeaza azi onomastica, ne alaturam si noi grupului de prieteni, (ne)cunoscuti si admiratori care-i ureaza petrecere frumoasa. Ceea ce-i uram desigur si lui Alex Stefanescu, ca si tuturor fani-lor care se intampla sa dea peste aceasata uråturå: La multi ani tuturor fani-lor cu ocazia onomasticii. Hai si så mai sarå o masticå. Si apoi un triple sec. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
<span>%d</span> blogeri au apreciat: