LCFCD (112) – Oh my God – REVELION
Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2017
Lumea cum fu ?! Cam da!
| pre-Text: Lume, lume… Hello world!
|
O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte ! |
Text: Loc pentru explicatii inventive:
UPDATE: De Revelion (ca de Revelion) tot omul, in special est-europeanul (de ce oare?), este ocupat cu… Revelionul. Fapte, nu vorbe. Uite-l ca vine, vine, vine… Salta totul in picioare, salta totul in placere, un curcubeu de emotii coplesitoare… Nu-i momentul pentru nimic altceva, decat pentru emotie si speranta, ambele in stare pura. Vine, vine, vine, haide frate lasa vorba ca ne prinde Revelionul, tine o seara, o noapte (pân la perinita, pentru cei care tin la bautura, la nevasta, la traditii, pana la sorcova, pana la ciorba de potroace) cateva ore, cateva secunde, o secunda, o clipa, un moment… si… (anticipez un pic), un momet si s-a dus, s-a dus, si dus a fost, carand cu el toate vorbele, toate emotiile, toata asteptarea, (ce sa fie nu-i nimic, a trecut… acceleratul), suierand, indepartandu-se, cu un sunet dogit (caci ii lipseste o doaga), impins de Doppler-Fizeau, deplasandu-se spre rosu (rosul vinului ghiurghiuliu) cu viteza sunetului, cu viteza sufletului, dupa ce ne va fi lasat (epuizati) pe un peron nou de gara (intr-o noua dimineata), o gara mica de provincie, intr-un orasel (al copiilor) numit Anul Nou. Gata! Revelionul a trecut. S-a dus invaluit in ceata, in abur si zapezi… Ecoul abia i se mai aude. Repede! Repede! Repede sa gasim un taxi si sa dormim in el pana acasa, pana dincolo de Filiasi, unde ne asteapta… Anul Nou. Mereu nou. Sper ca sunteti cu toti gata pentu aceasta calatorie de placere cu trenul Expres de Revelion, la CFR. Sa-ncepem asadar… Dar na, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem sa „vorbesc update”. Revelionul vine iute si pleaca repede, luandu-si vorbele (nu vorba) inapoi, cu emotii cu tot. Si in „revelion” multe vorbe sunt. Mi-ar placea ca la anul, dupa Craciun, sa adun(åm), in zilele acelea de dinainte de Anul Nou, cand omul inca mai are timp de vorba, o parte din istoriile emotiilor de Revelion. Caci multe vorbe si povesti mai are. Revelioane de alta data. Cum petreceam revelionul. Revelionul la bloc. Revelionul perfect. Revelionul unde? Revelionul de ce? La munte, la mare, la manastire, cu ungurii, in container, in chilie, in cochilie, in doi, in parc, pe strada, la Paris, la New York, la tara, in tren, in avion, in pat. Revelionul cu cine? Revelionul cum? Revelionul de ce? Revelionul ieri. Revelionul alaltaieri.
|
Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)
(b)Arca lui goE 
Arca lui Goe said
O mica anticipare intr-o necesara adnotare (30 Decembrie 2017):
Cruceşte-te, române (TV)! (Radu Paraschivescu)
Iminenta petrecere de Revelion pe care se pregăteşte s-o difuzeze RTV pare concepută pentru cei care nu şi-au epuizat resursele de stupoare şi revoltă. Post care a izbutit să urce pe scara abjecţiei într-un an mai mult decât OTV într-un deceniu, RTV încheie anul cu o lovitură de audienţă şi cu o dezvăluire. Noaptea de Revelion adună aici o serie de politicieni care şi-au preluat demnităţile suspendându-şi demnitatea şi care au fost convocaţi la distracţie alături de cântăreţi de muzică uşoară şi populară, comentatori, realizatori de emisiuni, astrologi şi analişti. Cine e curios (şi vor fi destui, fără îndoială) îi poate vedea pe aceeaşi scenă pe Mihai Constantinescu şi Corneliu Bichineţ, pe Maria Dragomiroiu şi Liviu Pop, pe Fuego şi Petre Roman, pe Constantin Bacalbaşa şi Mirabela Dauer, pe Ecaterina Andronescu şi Miron Cozma, pe Victor Ciutacu şi Irina Loghin. Cântând, dansând, simţindu-se bine şi asigurându-ne că „aşa-i românul când se-nveseleşte”.
Surpriza e mare, dar nu uriaşă. Cine a văzut cum cinsteşte RTV Crăciunul e, la ora asta, edificat. Pentru cei care au ratat episodul, iată mâna de ajutor a unui memento. Ştiind că nu e cazul să mimeze evlavia, ziarista Cristina Şincai a transmis în direct, cu o săptămână în urmă, timp de câteva ore – de unde credeţi? De acasă de la fostul ministru de Interne Traian Igaş, absolvent de liceu la 24 de anişori şi dornic acum să ia microfonul, să şi-l proptească sub barba amplă şi să comunice publicului sentimentele pe care i le trezeşte „marea sărbătoare a tăierii porcului”. E problema domnului Igaş dacă marea sărbătoare nu e Crăciunul, ci sacrificarea unei porcine. Confuzia dintre sărbătoare şi obicei e tot problema dumisale, mai cu seamă că, auzindu-l, oamenii se pot simţi încurajaţi să contribuie şi cu alte sărbători numai bune de trecut în calendarul tranziţiei: sărbătoarea schingiuirii justiţiei, sărbătoarea batjocoririi românilor, sărbătoarea sfidării europene, sărbătoarea furtului sistematizat, sărbătoarea corupţiei endemice, sărbătoarea abuzului garantat etc. Ceva mai greu de înţeles e opţiunea Cristinei Şincai de-a cupla Crăciunul cu apucăturile măcelăreşti ale fostului ministru. Să fi uitat ziarista cum le-a răspuns Traian Igaş colegelor ei de breaslă când a fost întrebat de ce lipseşte din peisaj comisarul-şef Christian Ciocan, pe atunci purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei? Dacă da, să-i amintim: „Ce e, fetelor, deja vi s-a făcut dor de Ciocan?”
Dar să revenim la oile şi la vedetele Revelionului de la RTV. E de observat fineţea cu care eminenţa cenuşie a petrecerii a cuplat muzica populară şi politica, având drept rezultat un concept nou, pe nume muzică popularitică. Unul dintre exponenţii ei este cântăreţul Gheorghe Turda din Săpânţa (şi nu invers), rapsod atât pe scenele patriei, cât şi pe cea a Parlamentului European, căruia i-a oferit un siderant cocktail naţionalist costumat în strai popular. Onorabilul domn Turda a colaborat cu o mulţime de ansambluri folclorice: Junii Sibiului, Cindrelul, Doina Carpaţilor, Mara, Doina Română, Doina Transilvaniei, Ciprian Porumbescu, Ciocârlia, Mărţişorul etc. Acelaşi onorabil domn a colaborat la fel de eficient şi cu Securitatea, ceea ce e pesemne o bilă albă pentru RTV. CNSAS dezvăluie că Gheorghe Turda şi-a turnat la Securitate o mătuşă care voia să plece din ţară (un modus operandi care aminteşte, felin şi fellinian, de motanul Felix „Mia culpa” Voiculescu şi de verişoara lui, raportată cu egală vigilenţă organelor). Cântăreţ şi la nunţi, şi la Mănăstirea Secu, Gheorghe Turda este în prezent general de brigadă în rezervă, cetăţean de onoare al oraşelor Cluj şi Bucureşti şi posesor al ordinului „Virtutea militară” în gradul de Cavaler cu însemne pentru militari. Cum ziceam, „aşa-i românul când se-nveseleşte”. Sau când se rtv-eşte. Cum să nu inviţi un asemenea bronz să-ţi înnobileze noaptea albă dintre anii negri?
Secvenţele de la Revelionul RTV difuzate în avanpremieră şi preluate de site-uri ca http://www.adevarul.ro şi recorder.ro conţin şi alte delicatese. Printre ele: Florin „altă întrebare” Iordache ţinând microfonul ca pe tulumbă şi abia îngânând „Mă dusei să trec la Olt”, între o cântăreaţă de meserie şi o moderatoare; Florin „cumpăraţi Reumatic şi Artrotic” Condurăţeanu salivând melancolic, cu ochelarii lui de soare în ape albăstrii, dar capabil, la o adică, să răcnească inchizitorial „Ce caţi noaptea la pârâu, băăăă?”; Carmen Harra, bâţâindu-se primejdios, scuturându-şi capul ca un bidiviu agasat de muşte şi crezându-se cu patruzeci de ani în urmă; două cópii în haine militare ale muppets-ilor Waldorf şi Statler cântând „Noi suntem români” şi făcând ca mesajul lor în trei cuvinte să pară mai degrabă o ofensă decât o onoare; Şerban „am o fotografie cu dumneavoastră făcând sex anal” Nicolae mărturisind ce bărbat era odată, pe vremea când o făcea lată cu puşca şi cureaua, nu cu legile justiţiei; în fine, Miron Cozma, într-o apariţie spiralată şi aiuritoare, la jumătatea drumului dintre o Irina Rodnina rămasă fără Aleksandr Zaiţev şi un derviş operat de hemoroizi.
Cum se spune de obicei, nu-i rău, dar e loc pentru mai bine. Dacă vrea ca Revelionul 2019 să fie un succes pe măsura celui din 2018, RTV trebuie să înceapă pregătirile din vreme. Şi să meargă pe aceeaşi linie, având totuşi grijă să vină şi cu numere noi: Lucian Bolcaş dansând din buric pentru confortul psihic al Andreei Creţulescu, Bogdan Chireac făcând striptease în tandem cu Monica Tatoiu, Pavel Abraham într-un recital de hipnoză la beci etc. A, încă un lucru. Scriam la început că Revelionul RTV va însemna o lovitură de audienţă şi o dezvăluire. Lovitura de audienţă e uşor de intuit. Unde e însă dezvăluirea? În chiar afişul petrecerii. Prin strângerea laolaltă a politicienilor din PSD şi a ziariştilor şi moderatorilor de la RTV, postul lui Sebastian Ghiţă dă cărţile pe faţă. Declaraţia lui Victor Ciutacu şi a colegilor lui de platou e simplă şi fără echivoc: da, suntem alături de cei care încurajează frauda şi vor legi cu adresă. Da, suntem pentru îngenuncherea justiţiei. Da, suntem pentru îndepărtarea de Occident şi plutirea pe Donul (deocamdată) liniştit. Da, îi susţinem pe Liviu Dragnea şi pe cei ca el. Şi, da, puţin ne pasă.
Cine vede doar grotescul acestui program de Revelion se opreşte la epidermă. Cine râcâie un pic cu unghia minţii dă peste agenda reală a RTV şi peste jocul ei de ultimă speţă. Iar dacă pe alte posturi TV în dimineaţa de 1 ianuarie se va auzi imnul naţional, cine a căscat gura la RTV va avea motive să intoneze imnul în una dintre versiunile lui neomologate: „Aşteaptă-te, române”, „Descurcă-te, române” sau „Cruceşte-te, române”.
ApreciazăApreciază
stely said
La mulţi ani , dragă Arca lui Goe ! Mi-a fost dor de tine . 🙂 La multi ani, dragă Dl Goe ! Asijderea ! 🙂 La mulţi ani , dragi vizitatori „prea cinstiti ” si iubitori ai Arcei lui Goe ! Fie ca anul nou ( 2018) care a început deja. să fie un an plin de împliniri (materiale si spirituale) . Să aveţi trupul , mintea si sufletul pline de vigoare (sănătoase) bunatate , iubire , generoase si nu in ultimul rănd, aşa cum v-ati dorit intotdeauna , libere ca pasarea cerului. Să vi se îndeplinească toate dorinţele , pe cele noi si ,daca a mai ramas ceva dintre cele vechi, sa” mearga” înainte ca pe roate . Va doresc , deci, ceea ce îmi doresc şi mie , inclusiv, multă veselie !! :)))
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
La multi ani cu sanatate si d-voastra draga doamna Stely. Va multumim pentru generozitate si curaj (inclusiv curajul de a va aseza alaturi de „inamicului” Radu Humor, in postura de unici comentatori-urarori la inceput de an nou pe Arca lui Goe). Urarile sa vi se implineasca si sa vi se intoarca insutit. Sa aveti satisfactii virtuale cat cuprinde pretutindeni unde navigati, si sa fiti capabila sa convertiti cat mai multe dintre acestea in satifactii reale sau cu beneficii in viata reala, de acasa, de pe langa casa, sau chiar din suflet, la un curs de schimb convenabil. Ca intotdeauna, acelasi, dl.Goe (raufacatorul de minuni inofensive). 🙂
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Ei, nasol moment , întradevăr ! Să-i vezi pe cei susamintiţi în loc să te delectezi privind-o pe Chişărău cum se….screme/ maimuţăreşte, pe cel ce face revelionul în chiloţi, bădică adevărat, vorba aia, să-l auzi pe Ludovic Orban cântând prosteşte, pardon popeşte, sau pe Alinuţa urând…. copiii care refuză să-i deschidă uşa, sau pe Raluca mai punându-i o prişniţă lui Stolo, că el nu i-o mai poate pune, pe Rareş Bogdan , făcând guşă maghiarească, sau pe Oreste înciotat cu Diaconescu sub privirile galeşe ale profesorului graseiat până la coa…te ! Sau pe Johannis urând pe la casele rămase şi înjurându-i pe cei care i-au luat vreo două dintre ele, pe Klemm într-un număr de contorsionism diplomatic, ajutat de o liană rămasă amintire de pe vremea când sediul ambasadei la care fusese trimis era prin vreun cocotier ceva ! Sau pe Macovei plângând şi bocind la căpătâiul fostului coleg procuror comunist, a cărui odraslă nu se simte nici ea mai bine de când cu legile Justiţiei care vor să-i ia dintre cracii atribuţiunilor nişte privilegii îndelung negociate cu Băsescu şi ai lui, nemernicii neamului ! De colindul lui Prună, cel cu dreptatea-i un lux şi se dă numai pe sub mână şi doar cu accept de la Bruxelles, de la nişte aleşi, de nimeni aleşi , ce să mai vorbim, că ejaculează #rezistenţii prin pieţe de zici că-i patinoar după ce îngheaţă apele când îi aud ce le iese de pe celulare !
) :
P.S. În rest, că asta sunteţi, nişte resturi umane folosite pe post de fecale ziaristice, singura urare care vi se potriveşte mănuşă ( şi aşa-i greu să te-atingi de unii ca voi
– Masturbează-te alogene ! Că pentru păstrarea tenului, de fapt a obrazului gros, a unora ca Monica, Rodica, Alinuţa, sau Raluca, a unor Clotilde sau Closette trebuie material nu glumă ( la voi, obrazul subţire, cu spermă se ţine ! 😳 )
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Radu Humor – Iata-l, un exemplu inca viu a ceea ce s-a ales din „omul nou” de odinioara, in malaxorul tranizitiei de la o negura la alta. Existenta in neam a unui numar suficient de mare de astfel de exemplare de limbrici patriotici, explica pe deplin cum se face ca parlamentul si politica sunt populate cu atatea jigodii irecuperabile si inconturnabie. La asa alegatori, asa lideri. Cum se face ca limbricii iubesc capusele ramane in fapt hilar, de in haz aparte, in tara trista plina de humori.
P.S. Radu Humor va multumesc pentru admirabila ilustrare a starii de fapt(e). Ca de ilustrativ ati ramas, inevitabil, ilustrativ. Va urez la multi ani si in 2018 sa va mearga mai bine.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Cred ca fiecare are in tolba sa visuri si povesti de revelion. Chiar si Sever Voinescu a incercat „ieri” sa schiteze intr-un articol de ziar (gasitorului recompensa) cum ar arta un Revelion Perfect. Imi dau meru lacrimile cand revad visul de revelion al lui Charlot… Ori cand imi amintesc revelioanele copilariei mele, care ma fac apt sa vizionez de oricate ori „Baia de aburi”… si sa inteleg spontan chiar si limba rusa. Si cate altele. Mi-ar placea asadar ca la anul, in saptamana de dinaintea lui 2019, sa-l conving, sau sa-l constrang, pe preacinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe sa-si toarne povestile in pahare, la petrecerea intiulata Revelion – Repetitie Generala. Azi, ACUM, nu mai e vreme, pentru ca incepe… A inceput… La multi ani!
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
La mulţi ani şi ţie ! Mă întristează sincer singurătatea ce te însoţeşte de ceva timp ! Meriţi mult mai mult, dar probabil că ironiile tale şfichiuitoare îi sperie pe unii şi-i nedumeresc pe alţii, ca să nu spun altfel … 😉 Păcat ! Cu inteligenţa ta, nepusă în slujbe bine plătite, dar slugarnice, ai putea deveni o forţă ( măcar !) blogeristică !
Dar e alegerea ta ! Sau poate-i doar o obligaţie de care nu mai poţi scăpa ! Mi-e greu să cred că eşti sincer în toate demersurile tale, ci mai degrabă că ai făcut acel pact, din care nu mai poţi scăpa !
Cu respect, dar şi cu scârbă,
Un admirator, dezamăgit definitiv…
P.S.
Nu m-am mai interesat să-ţi aflu identitatea de frica de a-mi pierde definitiv stima pe care ţi-o port cu toată obiectivitatea necesară în asemenea delicate şi ciudate situaţii de viaţă ! O să-mi zici că puţin îţi pasă de asta, dar să ştii că nu o fac doar pentru tine, ci mai mult pentru mine !
Nu pot trece peste faptul că nu mi-ai banat nici un comentariu, oricât de mult simţeai nevoia s-o faci şi nici urările de bine, chiar făcute aiurea, sau la mişteaux ! 😉
Să fii sănătos !
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Ma „intrristeaza” intristarea d-voastra, in rest insa trebuie sa va contrazic totalmente. Singuratatea Arcei lui Goe pe cap de locuitor este extrem de relativa. In mare ne-am pastrat numarul de vizitatori unici care presteaza survol pe Arca lui Goe, raportat la cantitatea si calitatea materialelor postate pe Arca lui Goe. Ca au devenit acestia din ce in ce mai silentiosi este o alta poveste, perfect justificata (pe relatia cauza-d-efect), care nu face obiectul prezentului comentariu. Asta una la mana. In al doilea rand ar fi de zis ca nu stiu unde ati vazut d-voastra „inteligenta” pe Arca lui Goe. Glumiti probail (voluntar sau involuntar nu prea mai conteaza). Serios acuma. Nici vorba de asa ceva, dar si si daca ar fi vorba, tot n-ar conta in enunt, ne fiind domnia voastra observatorul avizat pentru asa ceva. Facem si noi pe desteptii, ca orice vorbitor serios care se respecta, probabil cu mai mult talent decat media statistica, dar in rest nu, nimic. N-avem niciun pic de geniu (am facut armata la alta arma). Ra-tare pe toata linia si prostie cat cuprinde. Despre chestia asta cu slujbe slugarnice bine platite nu pot decat sa confirm ca da, asa este. Suntem platiti regeste cu moneda virtuala, ceea ce ne scuteste de nevoia de a fi o forta bloggeristica in peisaj. Deci nu.
In fine, dupa cum (mai)spuneam, va multumesc pentru ilustrare, sinceritate si curaj (curajul de a va face cunoscute inconturnabilele credintele, multe cu iz stiintifico-fantastic), confirmandu-va totodata ca da, urarile de bine erau pe bune (ne avand nimic de rau cu persoana dumitale, ce-as putea avea?)
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Aparent surprinzator, in fond nimic neasteptat , se manifesta, iata, o nota de sublim si polifonie in aria comentariilor pe Arca lui Goe, in acest debut de an nou. Unicii vizitatori care indraznesc sa posteze mesaje sunt, cine altcineva decat Stely si Radu Humor, cei mai vechi si mai consecventi contributori si totodata cei mai contaminati de sindromul „dl.Goe”, fiind ambii la fel de goe ca si insusi dl.Goe, daca nu inca (pe alocuri) si mai abitir, ambii la fel de emblimatici si de reprezentativi (ca si dl.Goe) pentru acest mini-ecosistem virtual (Arca lui Goe si HUVACA). In pofida unor note consistente de ostilitate ireductibila si a unor pozitionari (cele de baza) ireconciliabile, aflate fara speranta in contradictie antagonia, exista evidente asemanari, esentiale, intre cele trei personaje mai sus pomenite, in intensitatea cu care se manifesta, in natura resorturilor care le anima, a convingerii dincolo de orice indoiala, cu care-si joaca rolul si-si sustin pozitiile/opiniile/confuziile, a scopurilor urmarite (nedeclarate, nededeclarabile si adesea indecelabile chiar pentru ei insisi) si (mai ales) a lucrurilor (inefabile) pe care le ob/țin ca rezultat al interactiunilor lor virtuale (cu altii dar mai cu seama cu ei insisi). Este aceasta explicatia (nu poate fi alta) pentru faptul ca se regasesc mereu (din timpuri imemorabile) pe aceasta Arca a lui Goe, esuata de ceva vreme in HUVACA.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Dintr-o alta perspectiva (desigur nu cea mai importanta), aceste doua personaje arca-goiene, anta-goniste, Stely si Radu Humor, sunt ilustrarea perfecta a felului libertatii de exprimare predicata si proslavita pe Arca lui Goe, si pe care multi altii (prea multi/culti din nefericire) se straduiesc s-o interzica, s-o blocheze, s-o repudieze, s-o blameze si/sau s-o anuleze): libertatea de exprimare inconvenabila. Moderarea si banarea (in fapt cenzurarea) au ajuns, incet, incet, (iarasi) sa fie considerate firesti, rationale, rezonabile, naturale, necesare, acceptabile ori chiar masuri igenice obligatorii. Orice posesor de blog sau administrator al unui spatiu public de comentarii, se crede indreptatit sa practice „moderarea” (o manevra artificiala si arbitrara in care moderatorul se scufunda cu totul), ascunzandu-se (pe sine), in spatele pretextului ca este dator sa intretina (astfel) o ambianta calma, civilizata, toleranta, placuta, reconfortanta, atragatoare pentru vizitatorii sai, alesi dupa criterii compatibile cu propriile standarde. In fapt, „omul”, nu face decat sa incerce prin orice mijloace blocarea si/sau ascunderea, ori desfiintarea unor adevaruri inconvenabile siesi. Desigur ca nu este in primul rand vorba despre posibilele (sau imposibilele) adevaruri directe, care s-ar afla in spusele celui moderat (cenzurat), de care prea putin se tem (de ce s-ar teme Ion de ce zice Gheorghe?), ci de adevarurile dureroase si inacceptabile despre sine insusi care se desprind indirect din faptul ca x, y si z comenteaza liber, in spatiile publice in care se manifesta El, vorbitorul Alpha al locului. De indata ce el, amifitrionul, a realizat si/sau a intuit ca poti fi identificat si catalogat prin natura comentatorilor pe care-i atragi in zona ta de acoperire, ca de fapt esti exact precum media armonica a comentariile pe care le ai in zona, a descoperit brusc necesitatea moderarii. Eliminarea comentariilor nedorite si comentatorilor inconvenabili a devenit metoda cea mai la indemana pentru cozmetizarea propriei imagini, prin ascunderea detaliilor inestetice din propriul profil, sub pretextul nobil al pastrarii civilitatii. Tot „omul” vrea sa se manifeste public (in public, cu public) dar nimeni nu vrea sa fie asociat cu grobienii, cu mitocanii, cu cei rai, prosti, fameni, care s-or trezi comentand aiurea-n tramvai in parcela pastorita de „omul” cu pricina. Practic nimeni nu vrea sa-si asume comentatorii pe care si-i atrage in vorba. Toti se considera victime inocente ale unor invazii nejustificate, nedrepte, inacceptabile. Toti iau masuri. Rezultatele sunt de obicei catastrofale, oamenii auto-imputinandu-se cu o inversunare tragi-comica, inchizand usa minciunii si lasand astfel afara si adevarul (adesea in mod intentionat si cu sperante desarte rau de tot). Este infinit mai comod sa cenzurezi decat sa ai prestatii remarcabile, care sa atraga preponderent vizitatori valorosi, onesti, simpatici, printre care cei indeszirabili sa se simta inconfortabil si/sau penibil, ori (sa fie) inhibati.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Din perspectiva zilei o concluzie intestinala: Gândirea este o boala grava a creierului.
Gravitatea si consecintele bolii depind, de la gânditor la gânditor, de intensitatea si profunzimea cu care se manifesta crizele bolii, dar diagnosticarea se poate face excluziv pe baza concluziilor la se ajunge dupa accesele de gândiritå, in functie de natura, anvergura si persistenta acestora la fiecare pacient in parte. Boala poate con-duce la moartea sau desfiintarea pacientului, din cauza multiplelor efecte secundare pe care aceasta le induce in corpul si/sau in viata pacientului, dar, de regula, insul co-exista o buna perioada de timp cu boala sa, reusind sa moara de (vreo) moarte buna, inainte de a i se depista aceasta maladie a crierului. Din studiile intreprinse pana acum s-a constatat ca aceasta boala nu poate afecta alte organe, aceeste fiind protejate natural printr-un sistem de constrangeri bio-fizice, fiecare organ indeplinindu-si functia pentru care este specializat in limitele cerintelor imediate, satisfacandu-le in proportie de maximum 100%, niciodata in exces. Creierul dimpotriva functioneaza exclusiv in exces, mult peste cerintele contextuale. In cel mai fericit caz (al unor ipotetici oameni sanatosi) acesta functioneaza la limita sa de jos, care este 100% din necesarul cerut in conditiile de mediu.
Probabil ca am trai intr-o lume mai fericita daca fiecare si-ar folosi creierul exact atat cat (îi) trebuie, strict in context. Ganditi-va si d-voastra stimati cititori.
ApreciazăApreciază