(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

LCFCD (115) – Un Goe boem

Posted by Dl.Goe pe ianuarie 20, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

The Poe-t

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Opt Vertical – Despre dez-lâ-n-are a face
de Edgar Alan Goe-the Poe-t

Sa zicem ca Sezonul al-VII-lea se apropie de sfârșit.
Sau numai de final (ca nu-i tot aceea/una, sic).
(apropo si de unicitate)
Sa zicem ca a fost ratat cu succes, întrucât ratarea (nu?)…
i-a fost anticipata cu precizie si premeditata cu gratie.
Încă un succes răsunător (a gol) pe Arca lui Goe.
Sa zicem așadar toate acestea. Cu alean.
Si sa ne întrebam (a mirare):
Ce (mai) urmează?
Urmează (firește) Sezonul Opt.
Deocamdată Sezonul Opt Vertical,
In pregătirea (minuțioas
ă)
a Sezonului Opt Orizontal.
Întrucât Noua (meșteri mari)
(nu) ne este (in)accesibil. Deja. Încă.
Si cum “Manole” zice: “Apoteotic!”
(O forma condensata pentru
“Aaa, poate haotic”
in (ne)buna tradiție
a Arcei lui Goe)
(si fiind d-lui un mare nătărău)
de voie, de nevoie,
trebuie sa ne așteptam la ce-i mai
bun

De acum
in-colo.
in-cotro.
cu r
ăb-dare de mână,
de mâine,
vei vedea. Dea Domnul!
De-a domnul Goe, firește.
Ce credeai? Oooo Tu…
O tu, tu, rigă mare, de fier.
Cercul (vicios) care se închide,
Cercul care ne înghite.
(Încercuiți in sf-era lui Goe)
De cine…(?)va
veni, vidi, vicii

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

addendum ce-i?: (Pentru care s-or intre/ba
Cine este Manole?,
Mai sus po-menit,
am putea preci/za ca nu,
Nu este DG Ontelus (troll-ul de plus)
neantizat prin certo-gra
ţiere tar-diva,
ci da, este un simplu pseudonim literar
al lui Sancho Panza, in timp ce sfânta Ana
Este simultan Dulcineea si Rosinanta…
Dl. Goe fiind un Don
Quijote,
ra-ta-tat) – cam atât de precizat.

Care nu s-or intre/ba…
știu deja
ca “Manole” este sublimul,
prea-cinstitul cititor citit si unic
al Arcei lui Goe,
(un zero) pe cale de apariție
in editura care ne mira. A opta
Si garda național
ă ne-a desființat.
Așteptam pro-vincia (Provence, lb. fr. in pre-text)
Si căderea lui Opt Vertical in infinit…
infinit virgula ceva (nu se site ce).
Si cât. Nici-cum.
Dar seva afla despre forța osmotica
prin vasele capilare de lemn,
care o împinge
inexorabil, primăvara,
de jos in sus, către frunza
vernil,
in atmosfera de clor, ofilită
si veșnic neveștejita… de/cu vânt ocolită
si de vânt oblojită… si așa mai departe,
însă foarte puțin, sub-scriu
(aaa se sub-înțelege si tu acuma, na).

Arca lui Goe este o gaura neagra.
Se-zo-ni-er
ă. Urmează sezonul Opt Vertical.
Calare pe un cal orb… i tor.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

34 răspunsuri to “LCFCD (115) – Un Goe boem”

  1. Mi se pare ca am mai auzit undeva, candva sintagma „democratizarea inteligentei artificiale”. Acum si AICI. Sa vedem cat de naturala va fi aceasta democratizare a inteligentei artificiale. Si cat de reala. Ca de inevitabila pare inevitabila.

    • stely said

      Eu inteleg prin „democratizarea inteligentei artificiale ” punere de acord a mintilor luminanate , acestea fiind oameni cu vaste cunostinte din absolut toate disciplinele ( stiinte exacte , umaniste , tehnologie avansata( IT ) arta etc ) care sa studieze in detaliu daca un asemenea „asistent”(alter ego) ar fi imperios necesar Omului (Naturii) . Daca nu-l va transforma pe om intr-un zombi .Ma gandesc ca biserica (religia ) este musai sa fie introdusa in ecuatie .Si , sa zicem ca se vor pune de acord ca omul posesor de alter ego este mult mai fericit decat ar fi in prezent . Ca ar fi minunat sa stai acasa si sa-ti” conduci businessul” cu „asistentul” langa tine si eventual sa „mineze” niste criptomonede pe care sa le utilizezi dupa pofta inimii la orice . 🙂 De asemenea , trebuie sa se puna de acord ce infatisare va avea acesta . Un „altfel trup ” ca un robot(o masina) sau o clona ? Mie mi se pare ca clona posesoare de” inteligenta artificiale”, dar si de celelalte aspecte specifice omului – o „naprasnica inima”, un suflet „nastrusnic” care sa iubeasca, sa urasca , sa procreeze- ar fi … nemuritoare ? Aoleu , nu … mai bine nu !!
      P.S. Cred ca daca INTJ ar citi ce am scris, nu l-ar rabda inima sa stea deoparte, sa nu abordeze la modul serios problema inteligentei artificiale . Este domeniul care il preocupa de cand il stiu.

      • Democratizarea inteligentei artificiale n-ar trebui sa insemne musai un alter ego in „carne si oase”. Pentru inceput ar fi util sa putem sti si noi, fiecare in parte, despre noi, tot ceea ce stie despre noi Google, Facebook si altii asijderea. Probabil ca prin aceasta democratizare nu ne va fi dat sa ne pomenim cu un trup (oarecare) in plus, ci mai degraba cu unul in minus, printr-un exces de virtualizare. De-o fi una, de-o fi alta, bucurosi le-om duce toate, caci n-avem incotro, trebuie sa traim bine.

        punere de acord a mintilor luminanate , acestea fiind oameni cu vaste cunostinte din absolut toate disciplinele ( stiinte exacte , umaniste , tehnologie avansata( IT ) arta etc” Asta pare cumva extrasa din programul de dezvoltare multilateral dezvoltata si de inaintare spre noi culmi de civilizatie si progres. 🙂 Dar parca tot acolo se zicea ca contradictiile sunt motorul progresului si evolutiei. Im-probabila punere de acord a mintilor eventual (i)luminate, de exemplu prin vot, ar duce mai degraba la stagnare. Oricum nevoile imperios necesare se impun singure, cu sau fara acordul explicit al unora sau altora, in avantajul unora sau altora, si in detrimentul unora si altora. Nu sta progresul in loc ca sa se puna de acord Stephan Hawking cu Mark Zuckerberg si cu Elon Musk, ca sa numesc doar cativa candidati pentru postura de posesori a vaste cunostinte din absolut toate disciplinele. 🙂

  2. Toti cei care de luni si luni de zile ies in strada si protesteaza impotriva nenorocitului PSD, aduc foarte bine cu Simona Halep in prelungirea meciului (de vis / de cosmar, nu se stie) din turul 3 al turneului de la Melbourne. Ca si Simona, cetatenii care protesteaza s-au trezit din apatie foarte târziu, aproape de finalul meciului, intrat, iata, in nesfarsite prelungiri. Oare vor reusi si ei, precum Simona, sa anuleze mingile meci pe care nenorocitul PSD le are, si sa castige, totusi, in cele din urma partida? (Un cuvant de lauda special ar merita cred persoanele publice care au decis sa se alature protestatarilor anonimi. Bravo lor pentru acest curaj nebun.)

    • RALG said

      Urmeaza Piata Universitatii cu peron pe partea dreapta.

    • stely said

      Nu cred ca „strada”va putea, precum Simona, sa anuleze cu „forta ” ei( rezistenta ) fizica si psihica a acestui monstru cu multe capete( slute si hade) ce se numeste PSD. Asta deoarece are toate „mingile” in terenul lui. Le foloseste cand vrea , cum vrea , atat pe post de Opozitie , cat si de detinator al Puterii. Cine sa-l opreasca , strada ? Nu vad cum .Insa ,faptul ca incearca cu tot felul de tertipuri sa opreasca protestele, poate fi un semn bun . PSD-ul cauta solutii disperate . Una dintre ele, fiind discreditarea persoanelor cu impact la public, pe care simt ca protestatarii ar putea sa le perceapa drept lideri .Si , daca este asa, Tudor Chirila ar fi persoana cea mai potrivita si , drept urmare, a fi in stare de un „curaj nebun” sa se aseze in fruntea protestarilor si sa dea jos „monstrul ” de la putere.
      P.S. Eu , de catva timp , mi-am pierdut speranta si darzenia . 😦 Noroc ca are cine( sunt acolo) sa ma inlocuiasca. Viitorul este al lor. Sa si-l construasca.

  3. Sub un titlu bizar, iata o stire (in accord cu specificul vremurilor noastre noi) Situația rușinoasă în care a ajuns o tânără de 22 de ani, după ce a cerut cazare gratuită într-un hotel.

    Deși nu este o practică neobișnuită ca persoanele cu un număr mare de fani pe rețelele de socializare să primească bani sau produse în schimbul promovării, de această dată, Darby a avut parte de un refuz categoric din parte proprietarului unui hotel.

    Tânăra în vârstă de 22 de ani spune că de când proprietarul White Moose Café and Charleville Lodge Hotel din Dublin a făcut public schimbul de mesaje, ea a primit numeroase amenințări și mesaje pline de ură.
    „Mi-ar plăcea ca hotelul să apară într-unul dintre clipurile mele de pe Youtube sau într-un story/postare pe Instagram. Ar aduce trafic pentru hotelul tău și le-as recomanda altora să se facă rezervări aici, în schimbul cazării gratuite”, i-a scris Darby lui Paul Stenson, proprietarul hotelului.

    Acesta a reacționat însă dur și i-a transmis un mesaj lung tinerei. Paul Stenson este cunoscut pentru ideile sale radicale: în trecut a dus o adevărată campanie împotriva vegetarienilor și și-a făcut un obicei din a-i insulta pe clienții care îi lasă review-uri proaste pe TripAdvisor.

    „Ai tupeu să trimiți un astfel de e-mail. Dacă te las să stai aici pe gratis, în schimbul promovării, cine o să plătească pentru oamenii care au grijă de tine? Cine o să plătească femeile de serviciu care îți curăță camera? Ospătarii care îți servesc micul dejun? Recepționiștii care te cazează? Cine plătește pentru lumină și căldură? Pentru spălarea așternuturilor? Pentru apă? Poate ar trebui să le spun angajaților mei că în loc de bani vor primi o apariție în clipul tău”, i-a scris Stenson.

    Ca reacție la acest răspuns, Elle Darby a publicat un clip pe Youtube în care spune că este „o tânără de 22 de ani care își conduce singură businessul, de acasă. Nu simt că am făcut nimic greșit”. În plus, ea a mai adăugat că „oamenii cu vârste peste 30 de ani nu știu cum funcționează social media”.

    Desigur ca tânåra de 22 de anisori care-si conduce businessul, de acasă, are mare dreptate: oamenii cu vârste peste 30 de ani nu știu cum funcționează social media. Cert este ca odata cu cresterea populatiei pe planeta indicele de utilitate pe cap de locuitor scade dramatic. Social media are rolul de a strange laolaltă insi mai mult sau mai putin inutili, care n-au treaba pe acasa (intrucat acolo acasa li s-a umplut de business) pentru a li se conferi astfel o oarecare utilitate, obtinuta prin agregare. Insul ålå båtrân, de peste 30 de ani, care-si conduce businesul in stil traditional, n-a priceputt nimic din trend si va sfarsi prost. Nu? Asa merge treaba in zilele noastre, iar cine nu pricepe e incurabil tâmpit. Pentru clarificare s-ar cuveni poate o traducere. Asadar o tanara cu priza pe net la populatie (o colectie utila de inutilitati) ii propune unui „patron” o afacere ilicita, ilegala si imorala, un troc in care toata lumea sa fie castigatå (in dauna tuturor). Imoralul consta in aceea ca tanara este dispusa sa faca reclama unui hotel si sa-i induca eventual in eroare pe dobitocii care-i urmaresc activitatea pe net, nu pe baza calitatilor oferite de hotel, ci pentru ca ar fi mituita de „patron” cu pretul echivalent al unei sederi la acel hotel. Ilegalitatea consta in aceea ca toata treaba denota evaziune fiscala. Este ca si cum hotelierul primeste banii pentru camera si, inainte de a-i declara ca venit, la fisc, ii returneaza in cash tinerei cu businessul pe acasa, care nici ea nu declara la fisc venitul obtinut pentru serviciile de promovare a hotelului (ca doar n-a primit niciun ban). Se pare insa ca oamenii cu vârste peste 30 de ani care nu știu cum funcționează social media, nu pricep nici cum merge businesul, fiind prin urmare tâmpiti de doua ori. Asta din cat am apucat sa contabilizam numai in speta de fata. Daca ne-am apuca sa analizam si alte detalii ale vietii am putea constata ca amaratii cu pricina sunt plenar si irecuperabil tâmpiti, de unde si enervarea lor pe noii businessmani smart, sub 30 de ani. Vivat.

  4. Dl.Goe said

    (visul)

    Am visat ca eram actor.
    Faceam figuratie intr-o multime de piese.
    Alergam de la un teatru la altul,
    De la un studiou la altul,
    Sa strecor cate o replica,
    Sa livrez un zambet,
    O grimasa,
    Sa port o tava.
    Faceam multe spoturi publicitare
    de succes, cu impact in mintea
    publicului.
    Lumea nu stia cum ma cheama,
    Dar imi stia replicile pe dinafara.
    Deh, erau scurte, usor de retinut.
    si usor de refolosit la ocazii.
    Cand deodata m-am trezit
    Ca in vis cineva
    (un regizor foarte original, absolut necunoscut)
    mi-a propus sa joc rolul lui Hamlet.
    Eu, care neam de neamul meu,
    n-am jucat decat teatru scurt si foarte scurt,
    momente si schite, rareori balade adaptate radiofonic,
    M-am trezit (in vis) fata in fata cu muntele Hamlet.
    Eu anonimul veterinar, care toata viata m-am ocupat
    doar cu animale bolnave, necuvantatoare,
    carora le administram injectii,
    iata ca trebuia sa ma dau de trei ori peste cap,
    Si sa ma prefac intr-un nefericit print,
    al unei Danamarce putrede, dar plina de umor.
    Era ceva de groaza, mai ales ca eu nu mai fusesm niciodata print,
    (intrucat nici tata, nici mama n-au fost regi si regine).
    Doar faptul ca nu ma dezmeticeam,
    in superficialitatea mea notorie,
    ma facea sa nu ma sperii si sa nu ma entuziasmez,
    tratand cu indiferenta si neincredere propunerea.
    In vis, se facea ca acel regizor, foarte original si absolut necunoscut,
    intelegea exact starea in care ma gasea intamplarea,
    inercand sa fie foarte intelegator si sa ma incurajeze sa accept
    propunerea.
    D-ta, zicea el, esti actorul perfect pentru rolul lui Hamlet,
    in montarea mea, o montare altfel decat toate montarile de pana acum.
    Esti exact ce-mi trebuie. Te stiu perfect. Toata lumea te stie. Nici macar nu trebuie sa vii
    la repetitii. Este suficient sa inveti singur replicile, acasa, cand ai timp,
    intre doua figuratii, si apoi sa vii la premiera. Ce zici? Batem palma?
    Omul era atat de insistent incat, desi eram extrem de nedumerit, nu am putut sa-l refuz.
    Am ramas intelesi.
    Mi-a spus unde si cand sa vin cu replicile invatate
    („A fi sau a nu fi”, nu-i mare lucru)
    si apoi ne-am dus fiecare in treaba lui.
    M-am dus acasa, am citit piesa de vreo cateva ori,
    Am recitat-o apoi cu cartea inchisa,
    Si am constatat ca o stiam deja. Ce simplu a fost.
    Mi-am luat grija si mi-am vazut de alte treburi,
    Sarind dintr-un taxi in altul, pentru a ajunge taman la pont,
    pe fianlul vreunui act, al unei piese in desfasrare,
    pentru a-mi rosti cu intonatie, adesea gfâind, replica
    si apoi tot asa, zi de zi, ca-n fiecare zi, de-o viata.
    In vis se facea ca, luat asa cu
    treburile, uitasem ca trebuia sa-l joc pe Hamlet, si pe zi ce trecea
    uitarea mea era din ce in ce mai adanca.
    Mi-am adus aminte de Hamlet
    (oarecum brusc)
    in timp ce faceam reclama unui detergent nou.
    Dar desi imi amintisem, nu reuseam sa-mi iau in serios acea amintire,
    Fiind aproape convins ca nu-i decat o inchipuire de-a mea.
    Mi-am consultat totusi agenda,
    m-am uitat (ca pisica) in calendar,
    si am constatat, cu groaza, ca aceea era Ziua Z,
    ziua in care trebuia
    Sa ma infintez la locul cunoscut (!?) pentru premiera.
    Am intrat in panica, si dupa cum se stie, in vis,
    Panica este mult mai ampla decat in realitate.
    Am inceput sa caut febril o solutie, o scapare.
    Imi ziceam ca n-are cum sa fie vreo premiera cu Hamlet.
    Nu vazusem nicaieri niciun afis, niciun anunt…
    Si apoi ce spectacol poate fi acela, fara repetitii,
    fara pregatiri, fara indicatii regizorale?
    Nu, nu, trebuia sa fie o farsa la mijloc,
    O gluma. Un test (…psihologic?).
    In plus, la ora asa zisei premiere,
    aveam programata aparitia intr-un alt rol, de figurant
    intr-o piesa de amatori, intr-un oras de provincie.
    Asa ca am pornit-o agale spre gara, usurat si multumit ca
    am scapat atât de usor. Imi repetam in minte urmatoare replica
    (Va rog sa-mi dati un bilet pentru calatorie – one way ticket)
    incercand felurite intonatii si surâsuri, straduindu-ma sa ignor
    nelinistea crescatoare care ma cuprindea.

    Si daca totusi undeva, publicul,
    actorii, regizorul, ma asteaptau sa ma pogor si sa-l joc pe Hamlet?,
    asa deodata, spontan, fara nicio repetitie generala, imbracat cum eram,
    ca un comis voiajor, intr-o montare cum nu s-a mai vazut?
    Puteam oare sa-i las balta pe toti?
    M-am oprit, descult, pe o banca in parc, incercand sa meditez
    la cum ar fi mai bine sa procedez. Ce sa fac? Sa ma duc? Sa nu ma duc?
    Ia hai mai bine sa ma duc, sa vad ce moft o mai fi si acesta.
    Am luat tramvaiul (tramvaiul 16?) si am pornit catre adresa
    notata in agenda. In tramvai am realizat ca totul era aiurea
    si ca nu-mi aminteam nimic din piesa, nicio replica.
    Oricat ma straduiam,
    in minte nu-mi veneau decat textele unor spoturi publicitare.
    Nici macar nu mai stim cine naiba este Hamlet.
    Si atunci unde ma mai duceam eu domnule? De ce naiba nu mi-am pus un reminder?
    De ce n-am repetat acasa in ajun? De ce, de ce, de ce? Uite asa ma perpeleam in vis.
    La un moment dat m-am impacat cu mine insumi
    Si cu gandul ca as putea fiu un Hamplet mut,
    un pantomim precum Mihai Malaimare,
    Desi inima mi se facuse cat un puric. Fie ce-o fi.
    Am mers pana la capat de linie. Terminus paradis.
    Am coborat, am trecut strada si am ajuns. Totul era pregatit,
    Reflectoarele erau aprinse, iar lumina inunda scena, pe cat puteam vedea din culise.
    Regizorul parea ca inebunise. Vorbea la doua celulalre de o data, ragnind la cineva
    caruia ii poruncea sa ma scoata de unde o sti, din pamant, din iarba verde.
    I-a cerut asistentului sa-l trimita pe arhanghelul Gavril dupa mine
    (ingerul Gabriel, cum i-a zis el)
    Apoi cand a dat cu ochii de mine a incremenit. Am crezut ca face apoplexie.
    Pe unde umbli nenorocitule? Te omor. Mars in scena. Mi-a ragnit el, fara menajamente.
    E timpul. Incepe tabloul al doilea.
    Din difuzoare se auzeau deja replicile (oare ale lui Hamlet?),
    citite de cineva cu voce tare, facandu-ma
    sa cred ca voi face play-back. Am pasit curajos in scena.
    Scena era un platou de piatra, muntos, inconjurat de stanci (staluri).
    Spectatori stateau ciorchine pe stanci, agatati cu cabluri si franghii precum alpinistii.
    In avanscena se adancea o prapastie fara fund, iluminata de lumina lunii.
    De cum am ajuns acolo s-a facut liniste absoluta si am inteles ca sunt pe cont propriu.
    Mi-am luat un aer preocupat si trist, am inspirat adanc si am am rostit cat am putut de tare si de clar:
    „Dau un regat pentru un sufleor!”
    Publicul a izbucnit in ras. Hohotitor.

    Altcineva a urlat:
    „Alege-ti ceasul potrivit, Laertes,
    A ta e vremea, harul si rasfatul.
    Si-acum, Hamlet, nepotul meu si fiu-mi…”

    Am murmurat aparte: „Mai mult de-un neam, Dar mai putin de-un soi…”
    Apoi cu voce tare: Eu sunt Hamlet. Hamlet? Cine sunt eu? Cine sunt?
    Esti Hamlet, esti Hamlet, mi-au urlat spectatorii… de pe stanci.
    Si care-i intamplarea? A fi nebunie si trista si goala, caci ochiul de minte
    Urechea te-nsala. A fi sau a nu fi, aceasta-i intrebarea.
    Bineinteles ca aceasta-i intrebarea, ma si mir ca a mai fost pusa.
    Eu sunt Hamlet si urlu uscat si retoric, spre apele mari care vin vinovat
    si din departare se-ntorc si razbat, salbatice ecouri: Yooooorick.
    Brazi si paltinasi i-am avut nuntasi,
    Preoti munti mari, paseri lautari,
    Pasarele mii, si stele faclii…

    si tot asa recitam, prin vis, improvizand la intamplare.

    La aceste întâmplari. Restu-i tacere.
    M-am prabusit, murind, pentru scena finala.

    Patru capitani
    Sa-l poarte pe Hamlet ca pe-un ostas
    Pe catafalc. El ar fi fost, sunt sigur,
    Un rege mare dac-ar fi domnit;
    În calea lui, razboinice saluturi
    Si muzicile ostasesti sa cânte
    Spre-a lui cinstire. Luati mortii.
    Potrivite-n batalii,
    Privelisti de-astea nu-si au rostu-aci.
    Sa mergem; comandati foc

    In teatrala mea cadere imi sparsesem buza si sangeram.
    Cu ochii intredeschisi l-am zarit in culise pe regizor
    sub masca unui zambet infricosator
    si m-am gandit ca-i cam stricasem piesa.
    M-au apucat de maini si de picioare
    Carandu-ma catre avanscena.
    M-a straflugerat gandul ca or sa ma arunce in prapastie
    Drept pedeapsa ca nu-mi invatasem rolul, replicile.
    Imi venea sa ma zbat, sa scap, sa nu-i las,
    Dar nu puteam. Eram Hamlet si eram mort.
    Un actor. Un profesionist. Ce-ar fi crezut publicul? As fi stricat efectul final.
    Impacat, m-am decis s-o las asa cum a cazut. Fie ce-o fi.
    A fi sau a nu fi. M-am abandonat lor. M-am simtit legat de maini si de picioare
    Tras cu putere in patru directii. M-am vazut apoi legat
    impreuna cu toti ceilalti actori si figuranti, asa de maini si de picioare,
    ca niste dendrite ale unei retele neuronale. In mijloc era un covor presan urias,
    zburator, noi fiind agatati de ciucurii acestuia… formand impreuna un zmeu urias.
    Sub bataia unui vant produs de niste turbine din culise, zmeul s-a inaltat,
    si noi odata cu el, deaspra prapastiei, zburand printre stanci.
    Imi simteam zborul dar cumva mi-l si vedeam. Din afara.
    Eram (si eu) un spectator agatat pe o stanca, printre alti spectaori.
    Din zbor insa vedeam prapastia, stancile si ciorchinii de spectatori,
    M-am zarit pe ine insumi, pe Adrian Pintea si parca pe Peter O’Toole.
    Covorul fermecat a facut o volta coborand apoi in picaj catre prapastia din avanscena,
    Fortand apoi o ridicare in bucla, spre scena.
    Ca zburator ma simteam minunat, si zambeam publicului.
    Ca spectator asteptam impietrit, cu sufletul la gura, sa vad daca zmeul,
    in care era integrat Hamlet, avatarul meu, va reusi sa se ridice sufcient
    pentru a reveni pe scena sau se va zdrobi de margine.
    Asteptam cand, deodata…

    Mi-a sunat ceasul.
    Visul s-a intrerupt brusc, ramanand neterminat.
    M-am ridicat, din pat, in liniste,
    Ca sa nu trezesc restul casei,
    M-am imbracat, mi-am pregatit micul dejun,
    mi-am baut cafeaua,
    Si am plecat la serviciu.
    Oare ce sa insemne asta?

    • RALG said

      „Prim-planurile realizate de Tony Richardson dezvaluie chinul personajului principal, care se tortureaza pe sine si pe sotia sa pentru pacatele unei societati in care el nu-si gaseste locul. Chinul sau atat de particular nu e foarte deosebit de cel al lui Hamlet. Eroul este prizonierul unei lumi in care oamenii la care tine devin simbolurile lucrurilor pe care el le uraste. Mai presus de toate el nu suporta confortabila orbire si ipocrizia clasei britanice de mijloc, din care face parte sotia sa. Ca atare, el o trateaza pe ea asa cum Hamlet o trata pe Ofelia.” – Roger Manvell – 1959 (Films and Filming)

  5. stely said

    Visul s-a intrerupt brusc, ramanand neterminat(…)Oare ce sa insemne asta?”
    Vad ca pana acum nimeni nu a indraznit sa raspunda , desi cred ca intrebarea este pur retorica .Departe de mine gandul de a incerca un raspuns . Poemul (Visul)cu un mesaj profund (filozofic) nu este de „nasul „meu pentru a-l interpreta . Mi-as dori insa ca altcineva (un profesionist) sa o faca.Pot sa spun doar ca mi-a placut mult .La fel de mult precum o alta poezie onirica , scrisa de Dl Goe, ce m-a impresionat f.mult .Un fel de zbor prin spatiu , asa ceva . 🙂 Of, mai bine o caut , dar nu imi amintesc prea bine cum se numeste topicul.

    Imi amintesc , de asemenea , ca mai exista un topic pe Arca lui Goe (un fel de leapsa ) in care li se cerea participantilor sa spuna printre altele ce si-ar fi dorit sa fie in viata reala. Ei bine, Dl Goe a raspuns ca ar fi vrut sa fie actor . Cred ca visul este ne/împlinirea unei dorinţe. 🙂 Dar din ce-mi dau seama (din vis ) Dl Goe ar fost un actor bun . Asta , deoaree iata aici :
    Un bun actor nu este tocmai acela
    care isi gaseste locul
    in miscarea energiei cosmice ?

    (Teoreme poetice ).

    P.S. Poate ,nu sunt sigura, faptul ca m-am culcat cu gandul la „Vis” ,ce sa insemne el, noaptea trecuta am avut si eu unul dintre visele mele recurente. A fost un vis (cosmar) pe aceeasi tema , ca sunt singura in noapte si ma ratacesc. Visul a fost destul de complex .La inceput eram plina de voiosie pe o motoreta cu care mergeam in viteza pe un drum de tara ,neted (neaglomerat) si luminat .Insa, comunicam printr-un celular (pe care nu-l vedeam , nu-l simtimeam )cu sora mea care se afla pe drum, si urma sa ne intalnim undeva la un fel de conferinta. La un moment dat am ajuns intr-o sala mare unde am parcat motoreta. Acolo se mai aflau parcate alte motorete si pe niste banci se aflau niste copii si mamele lor. M-am intalnit in fuga cu niste colege ? am vorbit ceva dar nu-m amintesc ce. Sora mea insa nu a sosit. Atunci mi-am dat seama ca s-a intunecat si trebuie sa merg mai departe. De aici incepe cosmarul : nu-mi gaseam motoreta. Banuiam ca mi-a luat-o cineva . Am intrebat in dreapta si’n stanga niste femei, daca au vazut ceva, dar nu mi-au dat nici un raspuns. Ca de obicei nu aveam la mine nimic ( nici geanta cu telefonul nici cu bani de drum ). Ce sa fac ? Mi-am dat seama ca nu puteam sa plec noaptea . In primul rand nu vedeam drumul , in al doilea rand eram obosita . Am inceput sa caut un loc de cazare. Eram intr-o localitate , un fel de mahala cu niste soproane unde se aflau intinse niste saltele murdare . Credeam ca acolo dorm niste oameni ai strazii si deci nu aveam acces . Am inceput sa ma rog de niste femei sa ma primeasca sa dorm o noapte in casa lor. Le spuneam ca nu am bani sa le dau , dar sa le fie mila de mine si sa aiba incredere ca nu sunt o hoata si nici periculoasa. Nu am avut nici o intelegere. Deodata,m-am trezit ca merg pe o carare de munte (era luminata) . Am inteles ca trebuie sa merg intr-un oras mai apropiat . Cararea insa, pe masura ce mergeam era tot mai abrupta si ingusta . Ajunsesem deja pe un varf foarte sus. La un moment dat m-am uitat in stanga mea si am vazut un hau ( o prapastie adanca) . M-a luat frica si m-am intors dandu-mi seama ca m-am ratacit. Am ajuns pe un drum care se ramifica . Nu stiam pe care dintre ramificatii sa merg. Hmm, altadata , cand ajungeam cu visul la apogeu ,ma trezeam brusc , fericita ca a fost doar un vis. Acum pret de o miime de secunda am crezut ca este adevarat …Nu m-am trezit din vis dar, culmea, am adormit la loc linistita. Nici macar nu mi l-am amintit in primele ore de la sculare. Mi l-am amintit abia ,cu lux de amanunte, tocmai cand am citit iata ce :
    Semnul căutarii împlinite :
    să ajungi nicăieri .

    Teoreme poetice .
    Ce sa fie ? Of, incerc sa aflu cum de m-am pricopsit cu asemenea vis(e) ?! Am vazut ca apar atunci cand am niste suparari , frustrari , griji , mahniri , ce-mi sunt provocate de cei din jur . Cred ca acestea sunt cauzele viselor mele recurente. Culmea , in realitate trec repede peste ele. Le uit , iert …

    • Sincer sa fiu nu stim nici noi cat de profund si cat de filozofic este mesajul continut in comentariul in care este re-constituit (visul). Pare-se ca, in relatia cu (visul), suntem noi insine doar mesagerul care-l livreaza (ambalat in cuvinte sarace, unui destinatar imaginar, improvizat), nefiind noi insine suficient de initiati pentru a-i intelege continutul, semnificatia, scopul. Caci probabil ca este mijlocit un scop oarecare – prin corpul acestui (vis), – ca efect inexorabil al unei cauze consumate deja… (Cine stie… cand, cine stie unde si de ce), oniricul ezoteric ce ne transcende, consolidandu-ne predispozitia la somnabulism literar (precum cel care naste, post-factum, astfel de re-constituiri slabe ale (visului), in sensul ca (na acuma) vom trai si (tot) nu vom vedea… 🙂 Ascunsul va ramane ascuns, sau, parafrazand citatul pe care-l livrati prompt, am zice ca „Somnul căutarii (ne)împlinite ne aduce nicăieri” Ceea ce pare a fi valabil si pentru d-voastra (in plan oniric, fireste). Bine ca macar in realitate ne trece mult mai repede, mai usor si fara dureri. 🙂

  6. O-la-la Si-mo-na…
    Eeee, alt gen de vise, ceva mai euforice…

    • Dl.Goe said

      Exista unele argumente care ne indeamna sa speram intr-o minune prin care Simona sa ajunga in finala de la Melbourne. Argumentele de natura metafizica desigur, intrucat semnele fizice din realitate o indica pe Angelique Kerber drept favorita in confruntarea cu Simona. Casele de pariuri stiu de ce. Stim si noi, chiar daca ne place sa ignoram rezultatele extrapolarilor cu functii spline aplicate direct pe felul cum au decurs pana acum ostilitatile in meciurile deja jucate la Melbourne. In acord cu aceste extrapolari Kerber ar trebui sa castige partida cu Halep in doua seturi. Totusi, bazandu-ne un pic pe Efectul fluturelui, putem spera ca o minune se va intampla, printr-o distorsiune cuantica, ce va forta realitatea alternativa pe alte coordonate. Odata intamplata minunea (care musai va tine trei zile) va aparea evident ca nici nu se putea altfel ci numai si numai asa. Putem spera si putem anticipa, alimentandu-ne premonitiile cu amintiri din viitor precum cele incluse in aceasta fotografie anticipativ optativa, care s-a strecurat in mod straniu in realitate mai devreme decat realitatea pe care o denota (fiind, de fapt, nu-i asa?, o fotografie emblematica facuta candva dupa terminarea turneului Australian Open de anul acesta ) (Mirca pazea):


      De premeditat vor avea de premeditat in acest sens al premonitiilor noastre, Darren Cahill si Simona Halepona, ei insisi in persoana.

      • Se spune ca gandurile bune, simple, senine, meditatia, pot influeta in bine cursul evenimentelor, reusind sa imblânzeasca adesea realitati amenintatoare. Asta pentru cine-i in stare de asa ceva, sincer si profund, Iata insa ce reuseste sa debiteze puiul de bogdaproste CTP-ica fara frica, defenestrandu-se prin precipitare accelerata direct in ridicol:

        Știți pentru cine îmi doresc să câștige Simona Australian Open? Pentru haterii ei. Vreau să-i văz cum se vor strofoca, poate după o clipă de tăcere, să găsească alte motive pentru a-și justifica existența în această lume, înjurând-o la nemurire pe Simona Halep.

        Ce facausi ba maestre? Dadu-si cu mucii-n fasole fara preaviz. Nu puteai si matale sa-ti reprimi pornirea irepresibila de a-ti manifesta gonoreea intelectuala, s-o amani nitzel vitzel, si sa astepti sa-i palmuiesti pe hateri dupa victoria Simonei? Nu inainte? Ar fi sunat mai suportabil sa fi zis atunci (nu acuma ma boule de nege) ceva de genul: Mi-am dorit enorm ca Simona sa castige Australian Open si ma bucur pentru bucuria ei, dar aceasta victorie ma bucura inca si mai mult gandindu-ma la haterii ei, la moacele lor si la cum se strofoaca…” etc. Asa insa, nene CTP-tine mare dobitoc esti. Frica ti-a fost ca n-ai mai fi avut ocazia sa-ti scuipi vorble care te incarca de presiune si-ai fi pocnit naiba ca un balon umflat prea tare. Asta denota de fapt cata incredere ai tu ca Simona va fi in stare sa castige anul acesta turneul de la Melbourne. In plus le-ai facut ziua si haterilor pe care zici ca-i detesti, bagandu-i in seama taman zilele astea cand ar fi trebuit sa fie ignorati, marginalizati, musamalizati, complet, total, ca cand nici n-ar fi existat vreodata. Simona a ajuns (frumos) in semifinale dar tu tot la hateri te gandesti in primul rand. Ba tu parca ai fi Radu Humor.

        Sper ca Simona nu-si pierde timpul si concenrarea citind mizeriile scrise de hateri prin neanturi si ca sta departe de toate mizeriile perfide de acest gen, dar mai ales de cele ale celui mai subtil hater al ei, Cristian Tudor Popescu, o haimana strecurata (cum, necum) in onorabilitate. Pe noi unul, dobitocul a reusit sa ne surprinda si sa ne dezguste cu „subliminalitatile-i” de rahat.

        • Dl.Goe said

          Dan Coman – acum 2 ore:

          Diferenta dintre Kerber si Halep e, analizand tenisistic si nu altfel, atat de mica, asta insemnand argumente de ambe parti, incat numai si sa te hazardezi in pronosticuri inseamna o prostie fara seaman. Una e sa crezi ca se va intampla ceva (eu, de exemplu, cred ca va fi un meci fara istoric, in favoarea lui Kerber) si alta e s-o dai pe goarna, cu emfaza cetepista! Diferenta e simpla, ca intre asumare idioata si temere. In tenis, temerea are mereu justificare, altfel n-am asista la demolarea unei Keys, care cedase,pana atunci, doar 18 game-uri, indiferent ca aia care a scos-o se numeste Kerber.

          Sunt alte doua lucruri pe care vreau sa le spun, domnule Tudor Popescu and the likes, si precizez cui ma adresez, pentru ca, surprinzator (dar poate datorita stilului dumneavoastra spumos), va citesc si multi lobotomizati (aia mandri – poate chiar cu doi i – ca sunt romani, de exemplu!). Wim Fissette e antrenorul perioadei, nu al momentului. Orice jucatoare pe care a pus mana in ultimii ani a ajuns sus. Toate patru, ca patru au fost, au devenit mai agresive. Toate patru au cazut, dupa renuntarea la el. Asta e cartea lui de vizita, nu flic-flacul de tip Cahill (poti sa compari REaducerea pe loc 1 a unui jucator briliant, cu cel mai bun retur din istorie, cum e Agassi, sau ascensiunea unui grozav talent, cum e Hewitt cu izbucnirea unei Konta, care arata mai degraba a tocilara de Oxford decat a sportiv de performanta?). Serios, ati ascultat vreodata indicatiile lui Wim?! Vreodata?! Ca de ale lui Darren suntem toti satui, ele fiind una si aceeasi, motivationala aia imbecila si corporatista („joci bine – si aia are 5-1!!!!! 🙂 – continua sa faci ce faci, ea nu poate juca asa la nesfarsit!”). Va intreb, pentru a doua oara: ati vazut meciul lui Kerber cu Hsieh?! Daca da, credeti ca s-a rupt pt ca uscatura nu a mai putut fizic, nu?! Nu!!! S-a rupt dupa un schimb de priviri intre Angie si Wim, cu camera pusa si pe el. Acolo am vazut un dat scurt din cap, urmat de un plan B EVIDENT. Iutire, din retur scurt, cu drop din fandare si scaderea deplasarii pe lateral, pt ca Hsieh era fabuloasa la gasirea unghiurilor, catre careul de serviciu. Daca pe-astea nu le observati, degeaba le tundeti din condei, maiastru de altfel, pe acelea cu „cea mai frumoasa privire a unei femei”!

          Inchei prin a va spune ca ma intriga incapacitatea dumneavoastra de a deosebi haterul per se de cel care argumenteaza! Va dau eu o cheie de descifrare: ala care argumenteaza nu injura, niciodata! Sa stiti ca mult mai periculos si neproductiv e contra-haterul, lingaul, cel care cautioneaza delasarea celui laudat!

          Da, sper ca Simona sa castige, maine! Ma trezesc pentru ea, sufar pentru ea, ma doare capul o zi intreaga, cand nu poate. Dar pentru ea, nu pentru dumneavoastra si pentru corul ei de aplaudaci cu buton. Pentru ca este muncitoare, perfectionista si irepetabila, in Romania! Si, cand aveti timp, uitati-va la Hsieh cu Kerber! Veti intelege ce inseamna sa poti schimba, in functie de cat de incomod iti e adversarul! Veti intelege de ce un australian ii striga lui Keber, din tribuna, ca o iubeste (in primul meci al sesiunii de zi) si Simonei nu, nici macar un roman. Si veti mai intelege ceva: ca, in meciul cu Simona, nu Lauren Davis trebuia sa gaseasca planul B. Ma bizui pe Darren ca maine va gasi si planul C, pentru ca B-ul nu va fi suficient. Si nu, nu inseamna ca, daca va castiga Simona, dumneavoastra aveti dreptate (dreptate in ce privinta, caci nici n-ati afirmat ca va castiga, din prudenta?), ci doar ca va prinde o forma ca a americancei, de acum cateva zile! Speram sa-i ramana, insa, unghia pentru finala, pe patul unghial si nu in gat!

          ***

          Comentariul de mai sus a aparut la articolul lui CTP pe care l-am mentionat anterior (Simobra). Nu stiu cine este acest venerabil si veritabil d.Goe care semneaza Dan Coman, dar e clar ca mi-a clonat gandurile (ceea ce poate sa inseamne ca de fapt nici n-or fi gandurile mele, ale lui. ale cuiva anume, ci simple „gulgute” pre-existente intr-un ocean de informatie de unde pot fi pescuite de cei care instantiaza polimorfic genul asta arhetipal de domn Goe, gen 🙂 ). Nu voi decat sa declar ca sunt intru-toul de acord cu ante-vorbitorul meu, si ca da, si eu consider cå, de departe, cel mai frumos si mai cu tâlc meci al turneului de la Melbourne de anul acesta, din competitia fetelor, a fost meciul Kerber – Hsieh, castigat cu „fortaza” de catre Angelique. Duelul dintre cele doua a fost intr-adevar incarcat de Fortza aceea prezenta in Razboiul stelelor, chit ca din platitudinea cu care comenatorii din studio relatau meciul nu l-ai fi deosebit de unul ordinar. Vad ca multi nici nu l-au deosebit. Pentru cei care poate nu-au bagat de seama ar fi de amintit ca Hsieh e „asiatica aia slaba si umila” care le-a batut cam fara probleme de Muguruza si pe Radwanska si care era cat pe aci (caci mult nu i-a lipsit) s-o elimine si pe Kerber.

          Ma rog, nu se poate dovedi, dar noi unul credem ca daca in Hsieh s-ar fi investit macar un sfert din atentia, banii, eforturile, si rasfatul fara margini, fara margini, de care s-a bucurat Federer am fi avut si in tenisul feminin o stea de aceeasi talie cu Roger cel fara de moarte, si si spectacol pe masura (precum cel doar intre-zarit acum, prin licărire, in meciurile lui Hsieh).

      • stely said

        Si mie mi s-a parut ciudata dorinta lui Federer de a se fotografia taman cu Simona . Sunt multe jucatoare mult mai „dragute si dulci ” decat ea . Eu nu am bagat in seama declaratia lui referitoare la Simona. Mi-am zis ca a fost un gest de curtoazie si doar atat. Fotografia insa vine sa completeze declaratia. Simona , dupa cum se vede este foarte fericita. Da, este posibil sa-i fi dat aripi… O fi acel ingredient miraculos ce o va propulsa catre primul Grand Slam al ei ? Vom vedea. In orice caz , chiar daca va pierde batalia cu Kerber, nu se va lasa usor. Are deja experienta luptei de gherila . Hai Simona !
        P.S.De fapt si eu am (cateodata) dorinta , ca cei care insista sa dea verdicte ce nu sunt in asentimentul meu , sa ramana cu buza umflata . In cazul Simonei nu ma gandesc la hateri ci la cei care pariaza . Au pariat pe Konta , apoi pe Muguruza, pe Svitolina, Pliskova si ce-au castigat .? Desigur , CTP a fost ridicol cu asemenea declaratii. Una e o discutie intre cativa prieteni, alta e in vazul lumii.

        • Desigur ca o discutie „politic ori meta-politic incorecta” este mai putin grava in porticoler decat altminteri, Dar chiar si asa (vorba lui Firicel con-judeteanul) sa-ti doresti victoria sau infrangerea unui sportiv in scopul de a demonstra ceva altcuiva, este un gest destul de bolnav in sine, per se, chiar si de s-ar manifesta in forul cel mai particular si privat cu putinta, adica exclusiv in mintea noastra, fara a-l destainui nimanui. Daca tot suntem spectatori profesionisti de tenis (un sport indisolubil asociat cu fair-play-ul), poate ar trebui sa ne pastram dorintele in interiorul acestui sport nobil, acordandu-le in frecventa cu starea jocului si expresivitatea jucatorilor, pe teren). Vorba ‘ceea, in masura posibilitatilor, caci na, acum CTP suntem cu totii (cateodata macar),

          Cine sunt pariorii aia nenorociti care au pariat pe Konta , apoi pe Muguruza, pe Svitolina, Pliskova?

          Uite, de exemplu noi unul ne-am dori ca tanarul Hyeon Chung sa-l invinga pe (increzutul) Rogeer Federer, si asta din pure ratiuni de tenis si nu pentru a-l enerva pe amicul nostru D’Artagnan. Mi-ar placea sa vad o finala Cilic – Choung (mai degraba decat una Edmund – Federer).

        • Se pare ca CTP-ismul nu este apanajul exclusivist al chibitilor profesionisti per se. Nu… Uneori, trimisi (de imprejurari) in chibitzism, unii dintre tenismani/tenismene se contamineaza si ei de acest „morb” (vezi si cazul lui John McEnroe), cum se intampla bunaoara in cazul acut al Pliskovei (aceasta cehoslovaca zaluda). I-auzi ce zice d-ei (cu obida/oftica):

          Pliskova spune ca Simona nu are calitatile necesare pentru a spera sa castige un Grand Slam, chiar daca o invinge de fiecare data. Jucatoarea din Cehia o acuza pe Simona ca tot ce face este sa se foloseasca de forta imprimata de adversara mingiei pentru a returna.

          „Nu cred ca are vreo viteza Simona! Se foloseste doar de viteza mea. Incerc sa joc rapid, dar ii place. Ea nu ofera putere in lovituri, se foloseste doar de viteza mea! Si in final eu sunt cea care alearga!”, a spus Pliskova la conferinta de presa.

          Intrebata daca o vede pe Simona Halep campioana la Australian Open 2018, Pliskova a spus ca nu-i da nicio sansa sportivei noastre.

          „Nu cred ca Halep va castiga turneul. Kerber este mai buna decat ea acum. Cred ca si Wozniacki se va califica in finala, dar nu mai pariez pe asta. Sunt insa sigura ca va avea grija sa se califice. Mai departe, in finala, daca Wozniacki o va intalni pe Kerber, va fi dificil. Dar daca o va intalni pe Halep, cred ca Wozniacki isi va gestiona emotiile mai bine”, a comentat Pliskova.

          O splendida reactie CTP-ista in aria pliscoviana a fiintei care si-a dat drumul la exprimarea adevarurilor in contra naturii. Mai pe scurt, d-soara Pliskova zice de fapt „Mama, ce proasta sunt io. Da’ uitati-va la mine, ca (macar) am gura aurita.”

          • stely said

            …ea cu „gura aurita „, iar CTP jubileaza . La fel si eu . 🙂 Bravo Simona!

          • stely said

            P.S.Si acum tin cu Federer. 🙂

          • CTP jubila oricum el fiind un jubilant congenital. Sper din suflet ca nu jubilati la fel ca CTP ci cu totul si cu totul altfel.

            Simona…. Eeee, da, alta fata… Cu rochita ei rosie „no name” a reusit sa fie capabila a fi in stare sa joace genul acela de tenis total pe care-l admiram odinioara la Djokovic. Cred ca multi au fost surprinsi de cum a reusit s-o domine mental si fizic pe Kerber. Impresia mea este ca arma decisiva care a facut diferenta a fost tocmai cea care in trecut o trada prima pe Simona a noastra: taria psihica, abilitatea de a ramane increzatoare, de a afisa increderea si de a strecura teama, neincrederea, si, in cele din urma spaima si resemnarea in mintea adversarului. In trecut erau doua tipuri de momente in care Simona se pierdea in mod constant cu firea si pierdea in joc. Unul atunci cand conducea si se apropia de victorie in game, set sau meci, simtind ca aoleu sunt pe cale sa castig, blocandu-se in fata perspectivei de a castiga (jucand ca teleghidata, ca un automat lipsit de luciditate), iar a doua atunci cand adversara era pe val si parea ca totul e pierdut, Simona blazandu-se (pe atunci) foarte repede si renuntand la lupta. Eee, se pare a astea sunt etape depasite, cel putin dupa cum s-a vazut constant si consistent la acest turneu, meci de meci, trecand cu bine prin multe momente critice sau momente cheie. Sper sa nu fi obosit in a gestiona astfel de momente. Singura slabiciune de natura psihologica pe care am remarcat-o in meciul cu Kerber a fost o alta tarå specific romaneasca, urcarea la cap. Setul al doilea l-a pierdut tocmai pentru ca i s-a urcat prea tare la cap, vazand cum a reusit s-o puna la punct si la coltz pe Kerber, si cum o facuse sa-i ia frica. A zis prea devreme, gata, i-am tras-o, motiv pentru care mai apoi a avut de tras, trecant razant pe langa o infrangere (posibila) care ar fi fost nemeritata. Zambetul pe care l-a afisat dupa cea a recuperat una dintre mingile de meci avute de Kerber (care incerca sa ramana concentrata pentru a doua), a fost divin, un semn magic cu semnificatie unica: Angi, nu spera, ca n-ai ce face… Sper ca rezarva de munitie psihologica nu s-a sfarsit inaintea finalei. Sper sa nu i se fi strecurat in minte ideea ca a demonstrat deja ceea ce era de demonstrat. Sper sa nu fie generoasa cu Caroline. Sper sa se sperie (ca alta data) in fata faptului ca intra in teren ca favorita (presupun ca de data asta toti o vad ca favorita)… La urma urmei in finala feminina (prima oara dupa o lunga perioada de vreme) se intalnesc favoritele, No. 1 si No. 2 mondial. Ce putem cere mai mult? De sperat da, putem si speram la mai mult: Hai Simona.

            P.S. Foarte frumos ca tineti cu Federer. D-voastra mereu ati fost o umanista si ati tinut cu cei mai slabi si mai defavorizati. Federer este favoritul tuturor, al federatiilor, al sponzorilor, al publicului, al caselor de pariuri, al televiziunilor, al destinului, al tragerilor la sortii, si al lui D’Artagnan. Ce-i mai lipsea de pe lista? Doamna Stely. Iata ca acuma o are si pe dansa. Aferim. Totusi, favoritul acesta al tuturor, si si al lui insusi (dupa forma pe care o afiseaza) are pe drumul catre titlul de mare slem cu numarul 20, doau meciuri de jucat. Preupun ca acestea sunt primele meciuri cu adevarat adevarate, cu adversari care nu se vor face covorase precum ale Berdych & Co. Daca vreunul dintre ei va reusi sau nu sa-l elimine pe federer ramane de vazut. Impresia mea este ca oricare dintre cei doi Chung, si Cilic au argumente serioase de a-l invinge pe Federer, cu conditia sa-si gestioneze potrivit resursele psihologice, complexul de a se afla in fata muntelui. Amandoi au la ora asta un joc mai solid decat al lui Federer, care insa nu joaca rau si le mai si pote da cu firma-n cap. Sa vedem. Pastrez speranta ca vom vedea o finala Cilic – Chung. Kia se afla la cei doi.

            Docamdata m-am bucurat ca inca una dintre fetitele Nike, cu botosei roz a plecat acasa, ambele trimise acolo de muntele Cilic, un munte de om despre care am putea sa ne miram ca a ajuns mare jucator de tenis daca ar trebui sa-l judecam dupa cat de emotiv este, fiind d-lui posesorul unei emotivitati ingenue, nu genul timorare ca in cazul Berdych / Murray. Daca isi va manageria bine emotivitatea nu vad cum ar putea Cilic sa piarda titlul de anul acesta la Australian Open.

          • stely said

            Oho, ma bucur ca o considerati favorita pe Simona. Eu contez foarte mult pe analizele Dl -ui Goe. Ieri , cand am citit comentariul dvs am fost un pic cam trista. Insa am sperat ca minunea de care ati amintit se va infaptui. Si asa a fost. 🙂 Am jubilat, da, dar numai pentru satisfactia victoriei Simonei pe care multi o vedeau mai mult ca sigur invinsa de Kerber.. Poate nu conteaza prea mult pentru competitori, ca li se ridica osanale inainte de meci, dar ar putea sa le fie de ajutor, ca o incurajare pentru una si pentru cealalta , dimpotriva. In nici un caz nu am jubilat in genul „cetepist”. Astazi intr-o intr-o interventie la Digi sport i-a facut „idoiti” pe haterii care o „critica pe nedrept „pe Simona .. Nu cred ca s-a referit la cei care argumenteaza precum comentatorul Ion Coman de pe „Republica”. Ar fi prea de tot sa conteste pe cineva care aduce „n” argumente pentru a-si sustine opinia. Ar putea, totusi , sa-i stea in gat genul acesta( „domngoist”) de comentator.
            A, cand am spus ca tin cu Federer a fost ca un fel de recompensa ca s-a fotografiat cu Simona si i-a purtat noroc. 🙂 Hai, recunoateti ca la cat de gomos este, nu ne asteptam sa-i faca”propunerea” sa se pozeze cu el. 🙂

          • Eh, dl Federer este sensibil la laude, iar Simona, care iata, este No 1. mondial, s-a tot refereit la Federer (No. 2 mondial) in mod superlativ, ca la un idol pretios si incontestabil, chiar si atunci cand Roger era eclipsat categoric in tenis de catre Djokovic. Omul a fost atins de gesturile Simonei (care n-au trecut neobservate) asa incat nu avea de ce sa-i refuze respectiva poza (ca doar nu era sa si-o faca cu Pliskova). Simona l-a tratat cu evlavie (ceea ce d-lui ii cam place), lider mondial e, plus ca e si dulcica, asa ca poza era aproape inevitabila… Daca asta ar enerva-o un pic pe Mirca, i-ar prinde bine si Simonei la negocierile cu sponzorii 🙂

          • In sublimul moment al imortalizarii, fotografia (de mai pre-sus) ii infatisa publicului pe No.1 si No.2 mondial. Intre timp, iata-i pe cei 2 ca se potrivesc impreuna inca si mai bine: 2 cu 2. Probabil ca si lui Rafa (Nadal) i-ar sta bine impreuna cu Caroline (Wozniacki). Mare pacat ca niciunui fotograf profesionist nu i-a dat prin cap sa execute o asemenea imortalizare, pe cat de trecatoare, pe atat de definitiva. In mare secret „noi” putem spera insa ca poza asta, existenta deja si atat de fluida, se va scurge inexorabil, precum tablourile lui Salvadore Dali, spre o alta realitate potentiala, intru ilustrarea unui 1 la 1 de mare efect… propusa ipotetic incertei posteritati a zilei de azi.

  7. Cu-minte, nenea Ghelme Lake n-a vrut sa råspunzå…

    • stely said

      Imi amintesc( vag )de un comentariu postat candva pe Arca lui Goe, de Ghelme sau Chibit (nu sunt sigura) . Era pe vremea cand alaturi de ei se afla si Medusa ,” o prea cinstita cititoare citita „, care conversa frumos cu Dl Goe precum si cu alti comentatori aflati prin zona.
      Ei bine, ce imi amintesc este faptul ca unul dintre cei doi si-a luat ramas bun de la Dl Goe, spunand si cauza pentru care s-a hotarat sa nu mai vina pe arca . O stiu si eu dar nu o voi spune intrucat nu imi amintesc continutul exact al comentariului, si nu vreau sa-l distorsionez. Cred ca Dl Goe , cu memoria sa de invidiat, stie cu siguranta ce continea acesta. Cert este ca de atunci, Chibitz si Ghelme (daca n-or fi unul si acelasi) au disparut definitiv din peisajul Arcei.
      P.S. Hmm, sper sa nu fi fost vreun vis de-al meu !! 🙂 Asta, insa ,numai Dl Goe sau Dl Ghelme ar putea sa-mi spuna, daca am visat sau nu. Daca da, imi voi cere scuze, deigur.

      • Din cate imi amintesc si eu, am intr-adevar o memorie foarte buna, de invidiat, principala ei calitate fiind o selectivitate iesita din comun. Prin urmare nu-mi amintesc nimic despre faptele pe care le relatati ori despre faptul ca vreunul dintre cei doi navigatori amintiti (recte Ghelme si Kibby) sa fi prezentat vreun document epistolar original de adio prin care sa consemneze oficial retragerea de pe Arca. Ceea ce-mi amintesc insa cu mare precizie (parca a fost ieri) este ca:

        Ultimele comentarii semnate de Ghelme pe Arca lui Goe apar aici:[Sunt un om viu] si aici” [Un Brancusi al cuvintelor]

        Iar ultimele comentarii semnate de Kibby pe Arca lui Goe apar aici: [3 ani de santier, moloz, schele, si sechele] si aici: [O ce veste minunata]

        • stely said

          Da, nu am visat . Am gasit ceea ce imi amintisem despre comentariul respectiv, pe care insa gresit l-am atribuit D-lui Ghelme sau Kibby (nu Chibit) . Este vorba de altcineva .Mai precis , iata :

          Habar N-Am said
          Octombrie 1, 2011 la 9:51 pm
          0 0 Rate This
          Inca o dovada ca sunteti asa cum mi-am inchipuit, in ciuda contrazicerilor. As plusa (asupra realei identitati), dar nu e momentul potrivit. Nici locul, el ramanandu-mi pe veci inaccesibil fiind vorba de catarari pe munti in cautare de legendare arce.

          Răspunde

          Dl.Goe said
          Octombrie 2, 2011 la 12:31 am
          0 0 Rate This
          @Habar N-Am – Habar N-Am cum v-ati inchipuit ca as fi (in ciuda contradictiilor) si nici cum anume slujeste „dovada” de acum (pre)judecata d-voastra despre eu-l d-lui Goe. Ceea ce ma face deci sa va multumesc pentru decizia de a nu plusa. Teama de abisul necunoscutului, vreau sa zic, din care se poate cadea din vârful catargului arcei, din vârful muntelui.

          Răspunde

          Habar N-Am said
          Octombrie 2, 2011 la 3:12 am
          1 0 Rate This
          Ma scuz pentru stangacia mesajului. In intentie, era de bine, numai de bine.
          Sensibilitatea este una dintre calitatile la care tin mult si va „suspectam” de ea, in ciuda unor pareri contrarie. In ceea ce priveste reala identitate, nu am decat meritul de a citi cu atentie ce scriu persoanele (foarte putine) in care am totala incredere. Dar cum era vorba de o aluzie si nimic mai mult, este foarte posibil sa fiu departe, foarte departe de varful muntelui si de primejdiile ce m-ar putea paste… Dl. Goe poate dormi linistit. Si pentru ca voi inceta sa va mai deranjez.

          Răspunde

          Arcaluigoe said
          Octombrie 4, 2011 la 7:31 pm
          0 0 Rate This
          @Habar N-Am … cum s-a ajuns aici. Probabil ca unul dintre noi a citit cu echerul. Mi-e teama ca ar trebui sa va straduiti mai mult un pic pentru a face mesajul pe care mi l-ati trimis sa fie valid. Adica pentru a inceta sa ma mai deranjati ar trebui mai intai sa reusiti performanta de a ma deranja. Chiar credeti ca asta e o misiune asa de simpla? Hm. Daca ar fi… multi s-ar in/gramadi sa o practice. Dar nu e. Asadar, ca la posta redactie, nu va pot spune decat: Mai incercati.

          P.S. M-am ambitionat sa caut, pentru a ma convinge ca nu m-a inselat memoria si deci nu am visat. 🙂 Faptul ca am confundat nickurile eu zic ca nu are prea mare importanta insa cred ca am retinut corect, atat despre hotararea respectiva cat si cauza atribuita ei.. Hmm , ramane de vazut. Adevarul este ca nici unul dintre cei trei nu a mai aparut pe Arca lui Goe.

          • Habar n-am de ce, dar relatarea d-voastra imi aminteste de o intamplare evocata la Radio Erevan: Este adevarata stirea ca Ivan Vladimirovici Gulianov a primimt ca premiu o Volga neagra pentru rezultate in intrecere socialista? Raspuns: Da stirea este adevarata, dar si usor inexacta. Nu este vorba despre Ivan Vladimirovici Gulianov ci de Stepan Stepanovici Azarov, nu era neagra ci rosie, nu era Volga ci bicicleta si nu i s-a dat ci i s-a furat. 🙂

          • stely said

            Daaa, in timp ce scriam despre respectiva amintire am facut si eu constatarea ca s-ar potrivi cu relatarea Radio Erevan . Totusi, exista posibilitatea ca nick-ul Habar N-Am sa fie chiar „DlGhelme(z).” Dvs nu vi se pare ciudat faptul ca toate cele trei nickuri au disparut din peisajul Arcei ? Ce motive ar avea Dl Ghelme sa nu dea curs chemarii dvs ? Hmm…hai recunoasteti ca desi memoria mea pare mai putin „selectiva ” este buna , chiar f.buna la varsta mea . 🙂

          • Dl.Goe said

            Memoria d-voastra este foarte buna, slujind cum nu se poate mai bine sentimentele persoanei si persoana in posesia care se afla, uneori chiar in dauna adevarului. Nu, Habar N-am nu este nici Ghelme, nici Kibby. Mai incercati. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: