(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Paradis paradit, refren infern

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2018

pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei, acum, acut, ordinea de zi, pe unitate, important, esential, aici, acum-aici, vag, departe, imaginar, insignificant, chestiunea clipei, problema anului, tema deceniului, paradigma secolului, globalizare, emanciparea, politicul, socialul, economicul, cultura, viata, moartea, Dumnezeu, demonii, schimbarea, finantele, moda, noua cultura, meme, Facebook, bani, bani, bani, religie, resurse, natura mileniului, esenta universului, timp, spatiu, imensitate, diluare, nimicnicie, limitare, cuvant, impresie, libertate, senzatie, valoare, lideri, mase, idei, vectori, entropie, acumulare, coagulare, integritate, moralitate, noua moralitate, armonie, alienare, distante, rataciri, matrici, labirint, istorie, statistica, inevitabilitate, stoicism, amanare, public, insul, societatea, raul social, binele social, central, periferic, cerere-oferta, pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei…

Pentru a atrage public trebuie ca oferta sa corespunda cererii publicului oricat de ciudata, aberanta si lipsita de sens ar putea parea aceasta. Fara sa stie prea bine cum, cand si de ce, publicul statistic vrea ceea ce vrea, ceea ce a ajuns sa vrea, prin expunere la Socul Viitorului, inundat de miriade de oferte in care cele mai simpliste sunt cele mai dorite si mai comestibile. Omul recent este istovit nu de efortul de a-si clarifica (in interior) ce vrea, ce-i trebuie, ce i-ar face bine ci de efortul de a alege (d/in exterior) dintre aparenta infinitate in diversitate a lucrurile care i se ofera. Nu se stie câte sunt. Nu-mi pot permite riscul sa vreau ceva ce nu exista. Trebuie asadar sa vad ce exista si sa-mi corelez dorintele cu lucrurile tangibile, existente (pe piata). Am un munte de pachete cu cadouri in fata mea. Societatea (ceilalti? semenii?) mi le ofera. Trebuie sa ma apuc sa le desfac, sa le studiez, sa le inteleg, sa le evaluez si sa vad care mi se potriveste si care nu, pe care (så) mi le doresc si pe care nu. Dar treaba asta nu se mai temina niciodata. Nu ajung la nicio finalitate. Abandonez orice lucru gasit pe care mi l-am dorit cumva (mult, putin, cine mai stie?) mânat de dorinta de a vedea daca in inventarul disponibil, ramas, nu se afla altul si mai potrivit, pe care mi-l doresc si mai mult. Frustrarea creste apocaliptic. Ma precipt. Imi schimb strategia. Nu mai pierd timp cu lucrurile complicate, greu de inteles. Le elimin direct din atentie, focalizandu-ma pe cele simple, usor de evaluat rapid, in termeni „imi place”, „nu-mi place”, „mi-l doresc”, „nu mi-l doresc”. Ajung astfel sa-mi doresc nimicuri, cu conditia sa fie cat mai ciudate, mai originale, mai noi, mai altfel, decat cele fumate, demodate, desuete… Ma identific cu ele. Si vai, nu sunt unic, sunt doar un ins ajuns sa procedeze asa printre alte miliarde de insi contaminati de acelasi boala. Alegerile noastre mediate statistic, formeaza cererea (fluida si schimbatoare), pe care oferta o preia si o satisface. Cei depasiti de evenimente, cei incapabili sa mai doreasca ceva, contribuie mult mai putin la aceasta medie (mai deloc), pe care flamanzii, performantii, o definesc colectiv. Cine o intelege, bine. Cine nu… Dezastru. Tu cum stai? O intelegi?

Aveam intentia sa abordez un subiect la ordinea zilei, cu care sa contribui (si eu) la cvasi-oferta de lucruri pe care onor clienti sunt invitati sa le vada, sa-si umple timpul observandu-le, pentru a intelege rapid daca le plac sau nu, daca le trebuie sau nu… daca le consuma sau nu. Voiam sa dezbat despre memes. („Meme-ul este o idee, o maniera comportamentala sau un stil care se răspândește de la o persoană la alta constituind o cultură in sine – adesea cu scopul de a transmite un anumit fenomen, o temă sau o semnificație reprezentată de acel „meme”. Un „meme” acționează ca unitate pentru a purta idei, simboluri sau practici culturale, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scriere, vorbire, gesturi, ritualuri sau alte fenomene imitate cu o temă imitată. Suporterii conceptului privesc meme-urile ca pe niste analogi culturali ai genelor biologice prin faptul că si ei se auto-replică, sunt afectati de mutații și răspund la presiuni selective.„). Realizez ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asa ceva, si intuitia-mi spune ca nici potentialii interlocutori, vizitatori, observatori ori martori intamplatori care se pot acumula pe Arca in timp util, nu sunt mai breji. Dar, si daca ar fi ei mai breji (sau chiar daca am fi impreuna), oare ar fi de vreo utilitate aceasta abordare? Ma tem ca nu. In context (a se revedea materia din urma). Nici macar ca divertisment. Ca divertisment insa as putea propune altceva: Paradis. Sa meditam despre aceasta notiune. Exista? Nu exista? Ce este paradisul? Unde se afla? Unde nu se afla? Ce temperatura este in Paradis? Ce umiditate? Ce presiune? Este Paradisul infinit? Poate fi naruit? Este indestructibil? Este paradisul un loc? Un loc limitat in spatiu si nelimitat in timp? E o stare?… Dar infernul? In fine, Dumnezeu cu mila.

 

Update 1, de 1 Aprilie: 

Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una dar buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost in an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori cee ce nu poti simula tot timpul sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort.

25 răspunsuri to “Paradis paradit, refren infern”

  1. Paradisul este termenul care desemneaza o armonie atemporală perfecta. Credințele abrahamice asociază paradisul cu grădina Edenului, adică starea perfectă a lumii înainte de căderea din har și starea perfectă care va fi restaurată în lume să vină.

    Adesea noțiunile paradisice sunt adesea încărcate intercultural cu imagini pastorale și pot fi cosmogonice sau eshatologice sau ambele, comparate adesea cu mizeria civilizației umane: în paradis există numai pace, prosperitate și fericire. Paradisul este un loc de mulțumire, de lux și împlinire. Paradisul este adesea descris ca un „loc superior”, locul cel mai sfânt, spre deosebire de această lume, sau de sub-lumile interlope, cum ar fi Iadul. În contextele escatologice, paradisul este imaginat ca un loc al morților virtuoși. În înțelegerea creștină și islamică, Cerul este o ușurare paradisală. În vechile credințe egiptene, altă lume este Aaru, câmpurile de stuf de vânătoare ideale și zone de pescuit în care morții trăiau după judecată. Pentru celții, a fost insula norocoasă a lui Mag Mell. Pentru grecii clasici, câmpurile elysiatice erau un teren paradisac pe care o mulțime unde morții eroici și drepți sperau să-și petreacă veșnicia. Indienii vedici au susținut că trupul fizic a fost distrus de foc, dar a fost recreat și reunit în cel de-al treilea cer într-o stare de fericire. În Avesta zoroastriană, „cea mai bună existență” și „casa cântului” sunt locuri ale celor morți neprihăniți. Pe de altă parte, în contextul cosmologic, „paradisul” descrie lumea înainte ca ea să fie afectată de rău.

    Apreciază

    • stely said

      Of, nu am timp si nici starea (linistea) potrivite pentru a discuta despre paradis – acest subiect complex, interesant dar si deosebit de placut. Pai ce, pictorii , poetii , muzicienii au putut sa-l descrie asa de usor ? Nu, si ei au avut nevoie sa gaseasca momentul si starea necesare pentru a-l imagina in versuri , muzica si culori cat mai atractive, mai frumoase, atat cat sa-i redea grandoarea(perfectiunea) .
      Ei bine , recunosc ca eu nu am ” instrumentele „necesare pentru atare discutie , pentru care trebuie sa detii cunostinte cat mai diversficate , inclinatie spre filozofie si nu in ultimul rand cunoastere de sine.
      Daca ar fi sa spun ce cred eu (asa pe fuga?) despre paradis as spune ca el nu este in Cer, ci pe Pamant ? Si nu intr-un loc bine definit ci in fiinta ta , in viata ta, ca martor al miracolului de a fi. Pentru asta trebuie sa fim fericiti si sa ne exprimam recunostinta ca avem acest privilegiu de a fi in viata ca creaturi muritoare in uniune cu alte creaturi muritoare si in unitate cu Univesul (Divinitatea).

      Apreciază

      • stely said

        Iata aici un fel de Paradis descris in versuri de Tudor Arghezi :

        -„Gradina se chemase Paradis si
        Rai.
        Acolo totdeauna-i mai,
        Ofteaza Eva a pustiu,
        Cand povesteste, mai tarziu,
        Copiilor tinuti in poala
        De cate ori ii culca si ii spala,
        Acolo anul tine, fara gres,
        De la caise pana la ciresi,
        De la cirese pana la caise.
        De doua luni e anul pare-mi-se,
        Ba, mi se pare, nici de-atat.
        Nu-i viscol, ger si timp urat,
        Doar poame bune, cu toptanul.
        Cat e gradina si cat tine anul.
        Un rau de miere si un rau de lapte
        Se-mpreunau in miazanoapte.
        Si am vazut si altceva:
        Bomboane-n flori si garle de cafea.
        Zahar movili si cornuri mari cu mac,
        Stafide, nuci cu cozonac.
        Puneai o chifla si ieseau o mie,
        Crescute cate cinci pe-o farfurie,
        Cu frisca si muiate in sirop,
        Cu rom o picatura ori un strop.
        Ziceai in gand si, tavi, nu mai tin minte,
        Veneau pe fuga cu placinte,
        Frigari cu pui intrau pe usi
        Aduse de baieti si de papusi.
        Pestii ieseau, sa intrebati pe tata,
        Din iazuri, la dorinta, copti de-a gata,
        Si alegeai, pe sus, orice friptura,
        Si se prajea prin aer, pan’ la gura.
        Orice ai fi vrut si jinduit
        Era de ajuns sa fi ravnit.
        Tata misca numai spranceana
        Si vinul alerga cu damigeana.
        Asa era in Paradis. Pacat
        Ca l-am pierdut si nu am ascultat!”.

        Apreciază

      • Opinia d-voastra este cel putin la fel de interesanta precum cea oferita de amicul nostru D’Artagnan. Presupun ca ceea ce spuneti d-voastra despre faptul ca infernul si paradisul incap bine in viata si in fiinta fiecaruia, are aplicare si pentru variantele virtuale ale fiintei si vietii, bunaoara pe Arca lui Goe. Puntea si cala asesteia, putand fi simultan infern si paradis, unora sau altora dintre pasagerii clandestini care se vor fi imbarcat vreodata cu voie sau fara voie pe aceasta arca aflata indefinit in asteptarea Potopului. Nu?

        Apreciază

        • stely said

          Da, au fost (sunt)asemenea momente pe Arca lui Goe, cand trairile paradisiace s-au suprapus cu decaderea in infern , ale „unora sau altora „, inclusiv ale mele . Depinde insa de ego-ul fiecaruia in sensul de a-si putea imagina viata pe Arca precum o calatorie cu peripetii . O adevarata aventura cu senzatii …tari. Marturisesc, ca mie imi place aventura . 🙂

          Apreciază

    • stely said

      Iar aici numai „o zi …”

      Apreciază

  2. d'Artagnan said

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Vanessa_Paradis

    Apreciază

  3. d'Artagnan said

    Interesant subiect. La fel ca AI, unde am vrut să scriu ceva, dar am uitat, pentru că eu am inteligență naturală. Am să mă gândesc la temperatura și presiunea paradisului.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Subiectul este realmente interesant dar precum majoritatea altor subiecte interesante, nu este in stare sa se discute singur. Sau de unul singur, ramanand captivant cel mult la nivelul gandului, ceea ce desigur nu este putin. Noi unul l-am dezbatut un pic (in gand) dar n-am ajuns momentan la nicio concluzie, sau mai bine zis concluzia la care am ajuns pare foarte provizorie. Daca nu se destrama de la sine in urmatoarele cateva zile o declaram axioma si trecem mai departe. Ar fi mare pacat sa ramana problema Paradisului nerezolvata. Pe de alta parte marturisim cu groaza ca ne e cumva teama de o rezolvare finala a enigmaticei ecuatii a paradisului intrucat este posibil ca Solutia gasita se se aplice prin simetrie (oglinda) si Infernului, ceea ce nu stiu cui ar fi de folos si ce Dumnezeu de efecte secundare ar putea avea. Ramanem indefinit in asteptarea altor pareri despre paradisuri.

      P.S. Ceaa ce tocmai am spus are mare aplicare si in legatura cu topicul despre „inteligenta artificiala”. 🙂

      Apreciază

  4. Dl.Goe said

    Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una si buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

    ***
    P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost un an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori, ceea ce nu poti simula tot timpul, sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, nu ne comenteaza si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort. Se stiu ei… as mai zice… daca n-ar fi cu totul fals, caci, nu, nu se stiu.

    Apreciază

  5. d'Artagnan said

    Câteva observații:
    1. Temperatura, umiditatea și presiunea în Paradis nu pot fi decât variabile, personalizate, programate să satisfacă orice client le trece pragul. Altfel există probleme: de exemplu 20 de grade sunt paradisiace pentru mine, dar pentru nevastă-mea ar fi Iadul …
    2. O parte din Paradis (sau Iad) se află și pe Pământ.
    3. Dacă ne lămurim ce-i cu Paradisul, cred că nu mai trebuie explorată noțiunea de Iad, nu poate fi decât vițeversa.
    4. Ca să te lămurești ce este cu Paradisul, cred că ar trebui mai întâi să știi ce este cu Sufletul. Că el ajunge într-un loc cu verdeață. Și atunci rezolvăm și pct. 1.
    5. Pentru mine Paradisul ăla cu niște căprioare și niște lei care conviețuiesc în pace pare destul de plictisitor. Se pare că cel care și-a imaginat în felul ăsta Raiul nu știe cum ajunge cineva să fie fericit: satisfăcându-și nevoile! Nu este bucurie și satisfacție mai mare decât să mănânci când mori de foame, să bei când ți-e sete, să te odihnești când ești frânt de oboseală? Cred ți se acrește de dolce far niente perpetuu. Mie, de exemplu, îmi place salata de boeuf. Presupun că acolo, în Rai (observați că sunt convins că acolo ajung), voi avea la discreție acest produs. Cât pot, domle, să mănânc?! O veșnicie!? O să ajung să fac nebunii pentru o bucată de mămăligă rece… De aia zic, așa cum Paradisul nu poate exista fără Iad, așa nici starea de beatitudine pe care se presupune că ai avea-o acolo nu poate exista în lipsa unor limitări, a unor suferințe. Trebuie să ai un termen de comparație, altfel aduci Iadul în Rai.

    Apreciază

    • Gasesc foarte interesanta maniera d-voastra inginereasca de a aborda Paradisul. Ideea ca absolut toate conditiile (de mediu) sunt particularizate individual in acord cu „natura” fiecarui client ma duce cu gandul la Aergistal. Probabil ca (din acest motiv) locul cu pricina nu este un loc real, palbabil, fizic, neputand fi simultan in toate felurile, fiind asadar mai degraba un aparat complex de reglat senzatiile fiecarui client in acord cu iluziile pe care le are. Un soi de Matrix de bine (dupa cum prin analogie iadul ar fi fiind un Matrix de rau). In acest context teama d-voastra de plictiseala si/sau satietate ramane nejustificata, sistemul fiind capabil sa regleze total senzatiile furnizate clientilor. Adica, presupunand ca cel premiat cu un loc in Rai vine acolo cu o pofta de salata de boeuf, automat i se livreaza senzatia ca are in fata cea mai buna salata de boeuf pe care o mananca in extaz. De indata ce o termina, si este satifacut, sistemul ii livreaza clientului senzatia uitarii, inducandu-i o foame noua apocaliptica si din nou iluzia extrem de bine confectionata a unui festin cu o noua si apetisanta salata de boeuf si tot asa la nesfarsit (fara plictiseala, fara frustrari, fara ingrijorari). Ba mai mult clientului i se vor induce toate dorintele pe care le va fi avut vreodata in viata sa pamanteana dimpreuna cu posibilitatea de a si le satisface pe loc, concomitent, fara ca prin satisfacerea acestora sa-si distruga dorintele. Toate dorintele se vor conserva si toate satisfactiile se vor genera si livra in continuu, pastrandu-i clientului o stare de euforie perpetua, extazuri si orgasme fara sfarsit… Nici macar nu se pune problema sa va plictisiti de scena bucolica a coexistentei pasnice intre lei si caprioare. Psihicul (sau sufletul) d-voastra va fi reglat in asa fel incat sa se bucure sincer si total de vederea acestei scene, fara sa se plictiseasca, ci dimpotriva, gasind-o mereu captivanta, induiosatoare, sedativa, o bucurie a simturilor. Faptul ca in mintea clientului se va fi pastrata totusi si urma amintirii cruzimii cu care leul pamantean obisnuia sa trateaze caprioara are ca scop unic amplificarea la paroxism a sensatiei de bine, de fericire, prin spmplul fapt de al lasa pe client sa stie ce inseamna raul si ca „materializarea” acestuia este teoretic posibila.

      Si, dupa cum ati anticipat, in Infern nu-i decat invers. De fapt nici nu conteaza ce i se livreaza clientului, totul depinzand exclusiv de felul in care sistemul reuseste sa-l controleze pe client facandu-l sa perceapa ceea ce i se ofera fie ca pe o mare fericire, fie ca pe o mare nefericire. Paradisul si infernul sunt asadar nu niste locuri in spatiu sau in timp, ci niste stari care pot fi livrate muritorilor dupa moarte, sau chiar in timpul muririi, similare unor stari pe care clientii le vor fi atiins probabil de mai multe ori pe durata vietii lor, doar ca infinit mai intense decat cele atinse in timpul vietii de dinainte de viata de apoi. Cat suntem in viata pendulam intre mici paradisuri si mici infernuri, trecand prin zone de neutralitate si inflexiune. Cand murim, ceea ce dureaza (realmente) o vesnicie, nu ajungem in alta parte, ci exact acolo unde se intampla sa fim cand a dat moartea peste noi, intr-un mic paradis, sau intr-un mic infern (niciodata intr-un punct neutru), doar ca evenimentul cu pricina amplifica spre infinit starea momentana in care vom fi fost (sur)prinsi. Probabil ca tot ceea ce conteaza in viata este sa ne reglam pasii in asa fel incat la respectiva intlnire sa fim mai degraba in starea de paradis, decat in cea de infern. Cu cat, in viata fiind, reusim mai des sa refuzam si sa evitam micile infernuri care ni se ofera si sa acceptam mini-paradisurile, cu atat ne cresc statistic sansle ca la momentul X (supranumit in mod abuziv „al marii trecerii”) sa ne aflam pe partea buna a vesniciei. Nu?

      Apreciază

      • stely said

        Prin urmare…” atunci cand ne hotaram asupra unui ideal , putem alege orice ne trece prin cap , dar ar trebui sa ne ferim de lucruri imposibile. ” (Aristotel)

        Apreciază

  6. Din discutii n-a reiesit cu prea mare exactitate Ce este Paradisul? Cum este Paradisul? Unde este Paradisul? Cand este Paradisul? … ci doar cu mare aproximatie… si asta in masura in care dam credit discutiilor, considerandu-le ca referinta la ele insele. Pe de alta parte, chiar daca nu in mod explicit, totusi discutiile au reusit sa raspunda la intrebarea „Exista Paradisul?” Din discutiile de pana acum rezulta ca rasunsul oferit este (in unanimitate): Da, exista. 🙂

    Apreciază

  7. Dl.Goe said

    On topic cu partea a doua titlului (refren infern), dl.Putin adreseaza (cui?) o intrebare ciudata, simptomatica, plina de confuzie, subintelesuri si cu fals iz dostoevskyan: „De ce ar mai exista lumea, daca nu ar mai fi Rusia?“ La o asemenea „intre-bare” raspunsul nu poate fi decat „De-aia!”. Dl. Goe Goevic Putin vrea de fapt sa zica „De ce ar mai exista lumea, daca nu ar mai fi Putin?“ Rusia fiind desigur o platoșă si o fantoșă care-i vin mânușă domnului respectiv.

    Apreciază

  8. Dl.Goe said

    În consecinta trebuie sa ai suflet de zeu pentru ca sa nu te doboare ingratitudinea celor pentru care te-ai sacrificat si înversunarea celor carora le esti singura solutie.

    De aceea, pentru cei alesi sa primeasca darul gloriei din mâna zeilor din trecut, delegatul acestora se afla în carul triumfal alaturi de învingator, si pentru a-l feri de ingratitudinea unora si înversunarea altora de dupa, îl avertiza: „Nu uita ca esti muritor! Iar viata celor morti se afla în memoria si în faptele celor vii. Tu poti fi parte din dorintele neîmplinite la vreme ale celor plecati, iar faptele tale vor hrani memorii si actiuni viitoare. Dar, vorba lui Euripide, pe acest drum al adevarului ajung putini deoarece drumul acesta „este anevoios si primejdios întrucât Puterea iubeste minciuna si vrea minciuna”.

    Dintr-un articol ciudat: Ce uită învingătorii?

    Apreciază

Lasă un răspuns către Arca lui Goe Anulează răspunsul