(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cum faci friptura de miel perfectă

Posted by Dl.Goe pe aprilie 3, 2018

Cum faci friptura de miel perfectă. Paşii gătirii: de ce se şterge carnea cu un şervet îmbibat în apă cu oţet şi se unge cu unt

Una dintre cele mai gustoase reţete de friptură de miel, simbolul Paştelui, o regăsim în cartea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia) a regretatului gastronom şi jurnalist Radu Anton Roman. Gătit cu grijă, preparatul va fi deosebit de gustos.

Ingrediente:

  • 1 tavă suficient de mare (e păcat să tai mielul Domnului bucăţi)
  • miel bun (6-8 kg fără blană) uşurat de cap şi gât, de măruntaie şi partea de jos a picioarelor
  • sare, piper
  • 200 ml untdelemn
  • 200 g unt
  • 2 pahare vin alb
  • 6 – 10 coroniţe de usturoi verde
  • o căpăţână de usturoi vechi

Mod de preparare:   Se pisează usturoiul. Mielul nu se spală, se şterge doar cu o ţesătură uscată pe din afară; pe dinăuntru se curăţă cu un şervet udat în apă cu oţet. Se freacă intens carnea cu sare, usturoi şi piper, apoi cu ulei Se aşază tava cu unt şi ulei în cuptorul încins şi, când sfârâie grăsimea, se potriveşte mielul cu spinarea în sus. Se înteţeşte focul. Se unge cât de des cu grăsime carnea, până prinde crustă şi culoare. Focul se domoleşte, acum coaja s-a format, se toarnă vinul peste carne, ne pregătim de o aşteptare activă de ungători cu ora (pentru că o să tot ungem vreun ceas friptura noastră cu tot ce e prin tavă şi cu câtă apă cere până intră uşor furculiţa). Presarăm usturoiul peste carne şi sos, împodobim mielul pentru ultimul său drum cu coroniţele de usturoi verde şi-l mai lăsăm încă zece minute în cuptor, să se desăvârşească.

Gazetarul, pasionat de gastronomie   În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic. În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

8 răspunsuri to “Cum faci friptura de miel perfectă”

  1. Intrebare i-lustrata: Cât costă carnea de miel la Focşani?

  2. stely said

    Ha, ha, acum imi explic de ce am citit reteta cu fripura de miel, la linkul cu „ce uita invingatorii.” Mda, arata binisor mieii din Focsani. Pretul este si el „bunicel ” 🙂
    P.S. Dupa cum arata piata cu miei am impresia ca focsenenii sunt buni gospodari. Nu stiu insa daca sunt buni si la pregatitul fripturii . Stiu doar ca sunt buni la pregatitul fasolei cu ciolan. 🙂

  3. d'Artagnan said

    Aha, acum discutăm și practic despre Paradis!

  4. Dl.Goe said

    • stely said

      O poezie pentru marturisirea pacatelor :

      păcate moderne

      călătorim pe internet
      mai mult decât în concret

      citim orwell doar ca să știm
      ce și cum să greșim

      furăm content de la vecini
      încărcați de virtuale rușini

      dormim puțin,
      cât un suspin

      ne trezim devreme
      trăim între extreme

      ne grăbim să ajungem ieri
      nicăieri, cu adevărat nicaieri

      facem selfie, nu introspecții
      în loc de cuvinte, folosim interjecții

      citim poezie
      dar nu pe hârtie

      deschidem facebook-ul la fel de des
      ca tubul cu pilule antistres

      consumăm știri false, arsenic modern
      claxonam intens pe drumul către infern

      de moș nicolae ne punem în ghete
      ideea de a coloniza niște planete

      violăm zilnic limba română
      și o facem lejer, doar cu o mână

      nu de noi ne e frică la toți
      ci de noii noștri dușmani, de roboți

      sîntem super-eroi
      la a produce gunoi

      iubim după program
      seara ieșim pe instagram

      și oh! cât ne mai mințim –
      noi nu greșim, noi nu păcătuim

      Iv cel naiv .

      P.S. S-ar cuveni, deci , sa tinem post macar trei zile . 🙂

      • Dl.Goe said

        Si cate altele nu s-ar cuveni sa facem noi pacatosii… si cate n-am si face daca s-ar opri internetul pentru 3 zile macar. Dar n-ar fi chiar o problema caci de treaba asta s-ar putea ocupa submarinele rusesti care patruleaza in ocean fix in vecinatatea cablurilor de fibra optica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: