(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Nimeni nu ți-e dator!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 20, 2018

Un text correct care reda destul de exact felul de a fi al lumii in care traim:

***

Nimeni nu ți-e dator! – de Dmitri Gorelik

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.
Nimeni.
Cu nimic.
Nu e dator.
Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.
Să-ți împrumute bani.
Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.
Cu bunătate.
Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.
Ai înțeles?
Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.
Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?
Dezamăgit(ă)?
Nu. Nu. NU.
Privește altfel lucrurile.
Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire şi recunoştință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:
Un cuvânt bun.
Cererea unui ajutor.
Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine.
Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări, cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.
Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.

„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt.
Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Asta e primul pas.
Mergi mai departe fără așteptări.
Nu mai lupta împotriva tuturor.
A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.
Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.
Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.
Acum ești liber(ă).
Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).
Liber(ă) pur și simplu să fii.
Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.

Trăiește și iubește!

********************************************************

”Te afli aici ca să-ţi împlineşti destinul, iar ceilalţi sunt aici ca să şi-l împlinească pe-al lor. Nu aştepta nimic din partea lor, altminteri îi vei determina să facă lucruri de ochii lumii, îi vei transforma în mincinoşi. Nu aştepta nimic de la nimeni şi nici nu împlini tu aşteptările pe care le au ceilalţi faţă de tine.” – OSHO

 

 

47 răspunsuri sa “Nimeni nu ți-e dator!”

  1. stely said

    Asadar , nimeni nu poate sa-ti impuna sa ai vreo datorie fata de el , la randul tau nici tu nu poti sa impui altuia sa aiba vreo datorie(obligatie) fata de tine. Totul se face liber consimtit : „de voie buna si nesilit de nimeni „si pe riscul fiecaruia. 🙂

    Desigur, „nimeni nu-ti este dator… ” dar datoria care „… este felul de a fi al lumii in care traim” nu ai cum s-o ignori, daca normele tale de viata sunt in consens cu ratiunea de a fi si de constiinta …

    Dar mult mai bine …

    Omul este fericit când poate realiza ceea ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar acest lucru înseamnă, dincolo de determinările exterioare, să-şi îndeplinească datoria prescrisă de imperativul raţiunii. Esenţa fericirii este determinată însă de natura actului specific omului în calitate de om, act de natură pur spirituală, constând în activitatea sufletului „conformă cu raţiunea sau nu lipsită de raţiune”, îndeplinit la superlativ de omul desăvârşit din punct de vedere intelectual şi moral. Dacă contingenţa ţine de neputinţa formei de a domina materia, omului îi este dat, pentru a realiza în el însuşi perfecţiunea, să ordoneze lumea, nu să o nege în favoarea altei lumi.

    citat clasic din Aristotel

    Sau si mai clar :
    ” Intreaga viata este datoare mortii prim simpla sa nastere.” (Culegere de intelepciune -Sorin Cerin)

    Apreciază

  2. Textul de mai sus, ca orice text scris de oameni pentru alti oameni, denota un adevar relativ. Pentru cei care, prin felul lor de a fi, mereu s-au bazat pe altii, contand pe sprijin, suport, siguranta, de la tinerete pana la batranete, textul de mai sus nu este chiar adevarat. Pentru cei care s-au bazat mai mereu pe ei insisi si care ajungand la ananghie cauta in pic de sprijin, suport, siguranta, lucrurile devin chiar asa cum spune textul si si-o iau in freza de nu se vad. De altfel patesc asa toti cei care-si tradeaza felul de a fi, fie siliti de imprejurari, fie asa din senin sau din ambitie. Factorul uman.

    Apreciază

  3. stely said

    La prima citire a textului, scris special , banuiesc, intr-un mod imperativ (ultimativ) cat sa te puna pe ganduri, am avut un sentiment de frustrare , chiar si de revolta. Mi s-a parut a fi scris de un om foarte egoist .Primul lucru ce mi-a venit in minte a fost ” datoria” unui parinte fata de copiii sai , apoi , mai tarziu (la batranete) a copiilor fata de parintii lor ,aflati in neputinta de a-si avea singuri de grija . Dar , dupa ce am stat putin pe ganduri , mi-am dat seama ca acest gen de datorie poate fi „citit” in alta cheie. Anume , in primul rand un copil abia nascut , si inca ceva timp dupa aceea , nu poate sa-si impuna vointa in a te obliga sa-l faci mare . Aceasta datorie vine din firea lucrurilor. Si animalele au ,din instinct, acest gen de obligatie. Daca ,insa, parintii isi asuma „obligatia”(datoria) mai mult timp decat necesar , acestia o fac pentru ca vor nu pentru ca le-ar fi fost ceruta. Ba dimpotriva , la un moment dat, in loc sa ajute mai rau incurca . 🙂 Sunt parinti care au pretentii de la copiii lor , sa le aiba de grija la batranete : „cum, spun ei, eu i-am crescut, i-am ingrijit si facut oameni mari,la casa lor, iar ei sa nu-si intoarca obligatia” !?
    Ei bine , nici aceasta nu trebuie impusa . In primul rand tu, ca parinte , ai datoria fata de tine insuti, sa te ingrijesti din timp sa-ti fie bine la batranete, nu sa ajungi sa creezi obligatii copiilor. Acestia , daca pot , o vor face fara sa le impui , din dragoste si nevoia de recunostinta. Dar , poate , autorul textului nu a avut in in gand sa scrie despre acest gen de datorie. Insa am vrut sa-mi clarific, intr-un fel, faptul ca exista datorii si datorii, in sensul ca sunt datorii pe care le indeplinesti , unele din dragoste si recunostinta , pe care ti le impui, cu sufletul (din suflet) , iar altele pe care ti le-ai asumat (nesilit de nimeni) cand , bunaoara , ai fost votat de 8 milioane de oameni :

    http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/domnule-iohannis-fiti-presedintele-romaniei-1510618

    Apreciază

  4. d'Artagnan said

    Tot am sperat să continuați discuția, să atingeți și alte profunzimi… până la urmă pot să-i trimit textul ăsta băncii care mă creditează?

    Apreciază

    • Nu cred… Pentru ca cel mai probabil textul e valabil pe persoana fizica… 🙂 De unde s-ar putea deduce ca era mai bine daca va imprumutati la camatari…

      De discutat, mde, ce-i drept e drept, ar mai fi… dar…
      Dar din dar se face raiul… insa si iadul se face la fel…

      Apreciază

  5. Textul „Nimeni nu ți-e dator!”, citit cu luciditatea cuvenita, este de fapt infiorator. Corectitudinea lui formala este grava si agravanta. Simpla exprimare a unui astfel de adevar implacabil accentueaza si adanceste lucrurile pe care le exprima. Citindu-l, in prezenta propriului ego, oamenii, (niste fiinte zice-se sociale, care au obiceiul – prostesc??? – de a conta unii pe altii), au brusc revelatia adevarului abrupt, crud, inexorabil al continutului textului, simtindu-se mai intai striviti de situatie, si apoi fortati sa accepte (smeriti) si sa se alinieze la acest adevar cinic si nemilos. Cu cat mai multi il citesc cu atat mai adevarat, mai plenar si mai cuprinzator devine continutul acestui text. Avem de-a face cu un adevar care sporeste pe masura ce este exprimat si re-exprimat, repetat si propagat. Pana si cei naivi care-si imaginau ca pot conta pe (alt)cineva in vreun fel, si ca ei insisi au datoria de a-si dovedi lor insisi si altora (celor din preajma) abilitatea de a fi loiali, de a putea face sacrificii si de a ramne conectati cu prietenii, cu familia, cu rudele, cu propriul trecut… pot fi brusc dezarmati, pusi in postura de a li se face rusine de naivitatea lor, de prostia lor fara margini, acceptand ca au gresit, renuntand sa mai aiba asteptari de la altii si acceptand sa se demobilizeze total in a face ei insisi vreun demers in a veni in intampinarea asteptarilor pe care altii le au de la ei. Aici, din pacate nu merge cu jumatati de masura: ori e asa ori e altminteri. Cale de mijloc nu exista. Problema devine si mai bizara intr-o lume plina de prosti (care vicleni, care naivi, care egoisti), creandu-se adesea si mentinandu-se tensiuni dramatice, in minti, in suflete, in inimi, intr-o lume care se dovedeste astfel a fi o lume fara speranta, un mic fragment mizerabil dintr-un univers ostil, in care fiecare este, singur, absolut singur, literalmente pe cont propriu, avand dreptul si obligatia de a se sluji exclusiv pe sine insusi, fara mila, fara scrupule, in detrimentul oricui altcuiva, daca trebuie. Asa o fi. Dar, dupa cum bine spunea amicul Fyodor Mikhailovich D. „Omul este prost. Fenomenal de prost”.

    Tu ce parere ai? Cum consideri? Esti in aliniament cu inconturnabilul adevar formulat in „incantatia”, „Nimeni nu ți-e dator!”? Sau esti inca un naiv potential agatat prosteste de iluzia ca e firesc sa ai asteptari de la altii (ceilalti, infernul, nu-i asa?) si prin asta, desigur, victima inevitabila a celor care ti-au luat-o inainte si s-au grabit pragmatic si in mare secret, sa adopte respectiva invitatie? Ia zii! Cum stai, prietene al meu, anonim si vulnerabil? (P.S. Chiar si prietenii dusmanosi sunt invitati sa mediteze si eventual se exprime, daca mai pot, daca n-au fost anulati deja).

    Apreciază

    • stely said

      Cineva mi-a recomandat sa citesc comentariile din link-ul de mai jos. Le-am citit, dar nu am avut rabdare sa citesc prea multe dintre ele. Sunt si multe dar nici continutul lor nu m-a atras. Sunt invatata cu altfel de comentarii… Nu am gasit decat vreo cateva care sa atace subiectul in profunzimea lui.
      Apropo de „prietenii dusmanosi …” Daca vreti sa le cunoasteti parerea si veti avea rabdare sa-i cautati, ii veti gasi negresit. Sper sa va placa . Eu m-am amuzat copios. 🙂
      http://ortodoxia.me/nimeni-nu-ti-e-dator-sa-ti-fie-fidel-pentru-ca-tu-esti-fidel-nimeni-nu-ti-e-dator-sa-te-compatimeasca-sa-te-iubeasca-sau-sa-ti-imprumute-bani-lectia-scurta-predata-de-un-psiholog-iti-va-schimba-v/

      Apreciază

      • Prin comentariul d-voastra ni se arata, cum nu se poate mai bine, ca astfel de texte, precum cel despre aceea ca „nimeni nu-ti e dator”, dau contur faptului ca ne aflam in plina erå post-adevar, in care impactul emotional då consistenta si valoare de adevar oricarui text adresat (exclusiv) altora. Nu mai conteaza aproape deloc in ce relatie logica se afla textul cu realitatea (in speta de fata cu realitatea naturii umane, cu ceea ce este eventual drept, corect, moaral, acceptabil, si orientat catre echilibru, armonie, sau progres armonios), ci ce impact emotional poate genera si perpetua respectivul text. In cazul de fata continutul textului garanteaza emotionarea substantiala, la cote categoric inalte a tuturora, si acelora care sunt predispusi la cumintenie, loialitate, sacrificiu, dar si celor care sunt predispusi la tradare, trisare, egoism si cu atat mai mult acelora care, avand anumite predispozitii native (precum cele mentionate anterior) au ajuns cumva in postura de a fi comis ceva opus acelor predispozitii. Cei cu (eventuale) mustrari de constiinta se vor simti eliberati, inderptatiti, isi vor fi gasit justificarea, iar cei cu regrete si suferite se vor simti revoltati. Chiar si cei in echilibru momentan (precum dl. D’Artagnan) vor simti o emotie intensa, o nedumerire, o confuzie, in disconfort. Emotiile produse de acest text (acest gen de texte) tin loc de adevar. De orice adevar. Ca de obicei adevarul este insa pe la mijloc, doar ca acum we are running out of reality (suntem in pana de realitate, fiind inundati de acest surogat, emotionarea virtuala cu orice pret, o „realitate” potrivita cu contextual erei post-adevar).

        Apreciază

        • Avem din ce in ce mai multe dificultati in a ne teleporta in prezent in chiar locul in care ne aflam.

          Apreciază

          • stely said

            Ha, vorbeam de lup si … vazand ca nu-l( mai baga) nimeni in seama , nici acolo, nici aici si nici macar in locul unde si-a bagat nasul , a venit pe furis la usa unde are de platit niste „datorii.” 🙂

            Apreciază

          • Eu stiu?… Poate ca ar trebui sa nu fortam lucrurile in privinta celor care decid sa nu-si manifeste prezenta in anumite spatii, preferand sa ramana observatori minimali, invizibili, ca si cand n-ar fi. Poate ca ar trebui sa le respectam aceasta dorinta si sa nu-i mai hartuim cu provocari menite sa-i scoata din inexprimare.

            Apreciază

  6. d'Artagnan said

    Când mi-am luat în primire viața, procesul de predare – primire a fost fără bon de mișcare, nu țin minte să fi semnat ceva. Prin urmare am intrat în viață curat, fără datorii. Pe de altă parte, părinții, dacă au vrut să aibă un supercopil ca mine au trebuit să plătească datoria într-un fel sau altul. Eu nu puteam să le fiu dator deoarece nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să intru în viața asta dură, unde nimeni nu este dator numănui.
    Profesorii, contra unui salariu bunicel pe vremea aia, m-au învățat carte. N-am de ce să le fiu dator, aș fi fost dacă o făceau gratis. Pentru copiii mici am fost un tovarăș de joacă, ceva mai bun decât o jucărie performantă ( cu toate că uneori mă lăsau baltă pentru o mașinuță electrică), copiii mai mari și tinerii mă găseau simpatic și insistau să-mi fie amici. Despre ce datorie vorbim?! Cărțile pe care le-am citit au fost editate contra cost, plus că autorii lor au ajuns mari nume în literatură, așa că nu văd nici aici vreun motiv de îngrijorare.
    Pe urmă a apărut nevasta. Mă iubește. Dar și eu o iubesc. Niciun debit, niciun credit, egalitate perfectă. Zero: nicio datorie de nicio parte! Copiii au ieșit frumoși și deștepti așa cum n-au visat nici în cele mai frumoase vise!! Deci ei îmi sunt datori mie cu vârf și îndesat!
    În rest, ce să mai zic, primesc bani pentru că muncesc, mă plac prietenii pentru că sunt tonic.
    Și uite așa mă îndrept spre alt proces de predare- primire fără nicio datorie.
    Par cumva cinic?!

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Cinic nu, dar visator (incurabil) da… Se pare ca nu traversati nicio criza, de aceea va apar toate clare, optimiste… si fair-play… Dar ia sa apara o criza, una incurabila si devastatoare, sa vedeti cum se aprind niste reflectoare in locuri in care nu v-ati fi asteptat, inundand in lumini bizare realitati invizibile altadata. Sa zicem (de ex) ca ati continua sa va iubiti nevasta, iar ea ar inceta cumva sa va mai iubeasca, apoi in plina neiubire si-ar cauta implinirea in alta parte, fara remuscari, fara sa se simta datoare, sa va puna la curent, fara nicio retinere. Sau sa sa zicem invers, ca iubirea d-voastra pentru ea s-ar atenua pana la stingere, facandu-va sa va jucati in continuare rolul in virtutea inertiei, resimtind intai dureros iubirea pe care sotia inca v-o poarta, apoi cu indiferenta, surprinzandu-va in cele din urma indragostit de o alta fiinta vie, disponibila, noua, proaspata, capabila cu mare usurinta sa va confirme pe post (postul de barbat, puternic, atragator, important)… Oooo, o sa spuneti poate ca asa ceva nu vi se poate intampla, ca este ilogic si imposibil… ori cine stie cum. Nici vorba… Puneti cazul. Sa vedeti atunci cum ar mai fi balanta aia de datorii care acum stau la zero… Iar in privinta copiilor care v-ar fi datori ce sa zic? Sunteti glumet. Imi amintesc cum intr-o dimineata il hraneam pe fiul meu care era si este foarte mofturos la mancare. Ii bagam maincarea in gura cu furculita, alternand cu boabe de struguri, cu glumite, si indemnuri despre faptul ca trebuie sa manance ca sa se faca mare. Operatiunea nu dura niciodata mai putin de o ora… Intr-o astfel de dimineata, exasperat de randamentul foarte scazut cu care gestionam situatia (eforturi mari, rezultate mici), i-am zis fiului meu: Cand o sa fiu eu batran si neputincios o sa ai si tu grija de mine tot asa, cu rabdare, si o sa-mi dai mancarea in gura? El a fost in pic surprins de intrebare, a meditat un pic si apoi, uitandu-se parca cu un soi de mila in ochii mei mi-a zis: „Eu o sa am grija de copiii mei”. Un raspuns foarte intelept de altfel.

      Apreciază

      • stely said

        Eu chiar il invidiez pe dl D’Artagnan . Cred ca si visele dumnealui sunt frumoase, luminoase si pline de speranta. Nu ca ale altora care viseaza ca se ratacesc , ca sunt singuri in noapte si fara ajutor … Ei bine, eu cred ca la o anumita varsta nu exista „grija zilei de maine „. Dar ceva mai tarziu, apar fara sa vrei angoasele(temerile, grijile, spaimele ). Recunosc insa ca , chiar daca incepusem sa „lucrez ” la subconstientul meu (sa ma pregatesc sa le fac fata ) textul de mai sus mi-a venit in ajutor. Cert e ca de la o vreme visele mele sunt
        tot mai putine si difuze , de fapt cred ca nici nu mai visez sau daca sunt nu mi le amintesc.

        Apreciază

      • d'Artagnan said

        Păi stați DlGoe, dacă nevastă mea n-o să mă mai iubească așa, pur și simplu, dacă se satură de hazul meu ( vedeți cât de departe merg cu exagerarea, da?) ar trebui să-i scot ochii că are datoria să mă iubească? Că din datorie (milă, compasiune …) nu trebuie să mă părăsească? Nu cred că sună bine.

        Apreciază

        • problema, d-le D’Artagnan, nu e daca va paraseste ci daca nu va paraseste… socotind ca n-are fata de d-voastra datoria sinceritatii si a fair-playului, coniderand ca este datoare sa-si urmareasca exclusiv fluidele scopuri personale, indiferent care ar fi fiind acelea. Presupun ca d-voastra va asteptati sa fiti tratat fair-play. Ceea ce desigur este o prostie… Cel putin in a-cord cu continutul textului de mai sus care legalizeza acest gen de renuntare la asteptari, desigur in scopul unic de a evita inevitabilele dezamagiri abrupte si absurde. Presupun ca in cazul de viceversa, d-voastra, cavaler, onest, curajos cum va aflati, ati informa-o prompt, de la bun inceput, pe consoarta ca n-o mai iubiti (deh, asa e), ba chiar ca locul gol ramas in sufletul d-voastra este disponibil pentu alte vietati mai compatibile cu nevoile d-voastra, drept pentru care o parasiti (urandu-i toate cele bune), sugerandu-i sa se descurce cum o putea (pe cont propriu) cu restul de iubire pe care vi-l poarta. Nu? Sau cum?

          Apreciază

  7. Dl.Goe said

    Macar am scapat de… ne-placeri… Spun asta remarcand ca s-a renuntat la acordarea de like-uri si de dis-like-uri… 🙂 De vina sa fie ambiguitatea (comentariilor) sau indiferenta (martorilor)? Cine nu stie castiga. 🙂

    Apreciază

    • stely said

      In privinta acordarii „like-urilor si dis-like-urilor” pot sa va spun ca ele se manifesta din belsug pe alte coordonate . Prin urmare , „ne-placerea se afla chiar acolo unde se petrece „evenimentul”.
      Insa,ambiguitatea comentariilor, banuiesc, este cauzata nu neaparat de continut lor ci a locului unde sunt plasate ,in sensul ca nu se coreleaza cu raspunsul. Bunaoara , cel de la 1:02 se afla imediat sub un „raspuns” pe care nu l-as numi comentariu. L-am plasat special acolo, doar pentru o mica atentionare „vis-a vis” de invitatia dvs catre „prietenii dusmanosi”, despre care va sugeram ca nu vor onora invitatia, dar le puteti afla opiniile , la acelasi subiect, in link-ul recomandat de mine.
      Oare nu cumva ce spuneti aici …” Avem din ce in ce mai multe dificultati in a ne teleporta in prezent in chiar locul in care ne aflam” …ar putea confirma banuiala mea ?

      Apreciază

  8. Cred ca, in comentariile de pe acest topic, s-au spus deja lucruri importante, in prelungirea provocatorului text, si asta multumita celor doi interlocutori care s-au lasat, cu ingenuitate si generozitate, ademeniti in discutii (pe care renuntasem sa le mai asteptam). Mie unul mi-au placut… 🙂 Dar si mai mult imi place felul in care cei doi interlocutori reusesc sa se potriveasca in context de parca ar fi de-ai locului… Nu ca n-ar fi, dar deh, lucrurile sint in plina schimbare, transformare… Pazea, de schimbam, trecem in altceva… pe Panta Rhei… Faptul ca ceva si/sau cineva reuseste sa strabata trnsformarea fara sa-si piarda alura de „om al locului” nu poate fi decat reconfortant. Uneori in realitate nu avem asemenea noroace, trezindu-ne in plin azi straini de tot ceea ce ieri era familiar si prietenos. Le multumesc asadar, celor doi vechi si noi interlocutori, contributori.

    Apreciază

  9. O potriveala: Daca inlocuim „lucru” cu „fiinte” si/sau „emotii” in articolul acesta Facebook pamint stramosesc, obtinem niste nuantari dragute la chiar problema topicului curent. Nu?

    Apreciază

    • stely said

      Alt fel de ziceri despre lucruri :

      *Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. Ioan Gura de Aur
      *Lucru de căpetenie nu e să ajungi la liman, ci să nu aduci corabia fară nici un câştig. Ioan Gura de Aur

      * Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, si să cercetam ce este, nu ce e numit. Seneca
      *Ce multe lucruri neaşteptate au venit, ce multe lucruri aşteptate nu s-au ivit niciodată. Seneca

      *Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe, sau pentru duioşie, cel mult poţi să le aştepţi. Octavian Paler

      *Multe lucruri nu le vedem fiindcă le privim prea din aproape. Lucian Blaga
      Cel dintâi lucru la care aspiră un curent nou, ce luptă impotriva tradiţiei, este de a-şi crea o tradiţie. Lucian Blaga

      *Doar două lucruri sunt infinite, universul si prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul. Albert Einstein
      Cel mai greu lucru de înţeles pe lume este impozitul pe venit. Albert Einstein

      *Lucrurile nu îngăduie sa fie mult timp rău conduse. Ralph Waldo Emerson

      *Singurul lucru mai rău decît să fii vorbit pe la spate este să fii ignorat total. Oscar Wilde
      Sunt multe lucruri pe care noi le-am azvârli dacă nu ne-ar fi teamă că alţii le-ar putea culege. Oscar Wilde

      *Dacă nu vrei să fii dat uitării după ce ai murit, sau scrie lucruri care merită să fie citite, sau fă lucruri care merită să fie scrise. Benjamin Franklin

      *Toate lucrurile mareţe sunt simple şi majoitatea lor pot fi exprimate într-un singur cuvânt libertate, justiţie, onoare, datorie, milă, speranţă. Winston Churchill

      *Un lucru, ca să fie bine judecat, trebuie judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi. Platon

      *Din moment ce nu există lucruri simple in univers, totul este complex. Jorge Luis Borges

      *Imi plac lucrurile care îmbătranesc frumos, lucrurile care nu pot fi datate, care rezistă testului timpului şi devin exemple vii ale calităţii absolute. Giorgio Armani

      *Lucrurile care ni se întâmplă, cu unele excepţii, nu reprezintă nimic in sine. Ele sunt indiferente, nici bune nici rele. Totul depinde de felul cum le privim. Jules Romains

      *Lucrurile sunt frumoase dacă le iubesti. Jawaharlal Nehru (

      *Dacă nu iţi place un lucru, schimbă-l, dacă nu poţi să-l schimbi, schimbă-ti atitudinea, nu te plânge. Maya Angelou

      *Pentru a face un lucru bine trebuie sa nu îti pese cine va primi răsplata. Benjamin Jowett

      Apreciază

      • Foarte frumos si la obiect. Nu inteleg (si mi-ar fi si cam frica sa inteleg) cum si de ce ar putea cineva sa acorde dis-like unui asemenea comentariu documentat si on topic, plangandu-se astfel de un lucru care nu ii place: *Dacă nu iţi place un lucru, schimbă-l, dacă nu poţi să-l schimbi, schimbă-ti atitudinea, nu te plânge. – Maya Angelou… Unii, in pana de imaginatie (si de acuma, cui nu i se intampla sa treaca prin asa ceva cateodata!!?) isi pot inhipui ca a te plange poate fi chiar mijlocul potrivit (poate singurul) de a schimba (acel) ceva (sau altceva, aflat in proximitate). De schimbat insa acel ceva nu se poate schimba in esenta, prin asemenea mijloace, dar poate fi alterat in aparente, pervertit, ceea ce in cele din urma nu poate decat sa adanceasca neplacerea initiala… pe o spirala inflationista.

        Gandurile noastre sunt ca niste furnici in miscare ce se iau unele dupa altele, atrase de misterioase semnale chimice. Se intampla insa cateodata ca furnicile sa cada intr-o capcana teribila: mersul in cerc. Se pot vedea uneori vârtejuri de furnici care se lasa ademenite si pacalite de semnalele chimice lasate de cele de dinaintea lor, sporind ele insele semnalul si atragandu-le in capcana pe cele din spate… Astfel de vârtejuri pot persista zile intregi, pana la extenuarea totala a coloniei.

        Apreciază

        • stely said

          Ati intuit bine , in sensul ca ati citat zicerea potrivita . 🙂 As ma adauga ca , persoanei care a acordat „dis-like-ul ” si care este obsedata de faptul ca este barfita pe Arca lui Goe, i s-ar mai potrivi si zicerea : *Singurul lucru mai rău decât să fii vorbit pe la spate este să fii ignorat total. Oscar Wilde

          Apreciază

          • Doar ca noi nu vorbim pe nimeni pe la spate, nici macar pe cei care ne intorc spatele, ci exclusiv la vedere. Apoi ca ma aflu intr-o mare nedumerire (si asta nu de ieri, de alaltaieri ci cam de multisor) in privinta acestui gen de manifestari. Pe de o parte, persoana in chestie se simte atrasa de aceste locuri si fapte, ceea ce o face sa revina si sa persiste.. iar pe de alta parte nu reuseste sa-si consume vizitele in deplina discretie simtind nevoia de a-si face simtita prezenta, de a atrage atentia. Felul in care prefera sa-si faca cunoscta prezenta consta in primul rand (si si in ultimul) in a transmite ca ceea ce se petrece aici nu-i place, Ma intreb ce anume ar trebui sa se schimbe, astfel incat ceea ce o atrage aici sa vina in intaminarea asteptarilor ei incat sa aiba de-a face, daca nu cu ceva care sa-i placa, macar cu ceva care sa nu-i displaca. Oare d-ei stie ce vrea? Oare cum si ce i-ar placea sa se intample aici astfel incat sa ajunga sa reconcilize dorinta de a vizita locul cu justificarea interioara a acestui fapt. Oare cum s-ar dori dânsa sa arate si sa fie Arca lui Goe asa incat satisfacerea dorintei de a o vizita sa nu-i mai produca neplaceri si frustrari? Are d-ei oare o asemenea viziune sau nu? Daca da ar trebui s-o spuna, iar daca nu ar trebui s-o gândeasca… sau sa se mai gandeasca.

            Apreciază

          • stely said

            Pai, in primul rand , „persoana in chestie „considera ca orice referire care ar putea s-o vizeze este o barfa ce trebuie „pedepsita” cu un dislike . In al doilea rand, nici eu nu stiu prea bine ce vrea , desi as avea destule indicii (material ) pentru asta. Daca ar fi sa intru in jocul ei absurd (infantil ) as putea spune ca si-ar dori ca Arca lui Goe si „autorul ” ei sa dispara . Daca nu si nu , macar sa nu mai comenteze nimeni . Daca nici asta nu se poate, macar , acestia sa primeasca niste „copite”. 🙂
            A, mai trebuie stiut ca toate referirile de genul acestora, facute aici , ii induc ideea ca de fapt dumneaei este persoana (importanta) pe care „lumea” n-o lasa in pace. Dumneaei , cand da buzna in e-mail -ul altora , o face numai ca sa”observe”, sa „experimenteze” , sa” testeze” , nicidecum sa sicaneze, exaspereze , sa enerveze , sa injurieze persoanele care nu sunt in posibilitatea de a-i raspunde.etc.
            De spus nu spune nimic pentru ca dansa nu se coboara la nivelul celor care comenteaza pe Arca lui Goe. De fapt toata lumea stie ca „vulpea ,care nu ajunge la struguri , spunea ca sunt acri.”

            Apreciază

          • Sincer sa fiu o asemenea atitudine ma intristeaza, si mi se pare excesiva, dar deh, fiecare cu masura si cu perspectiva lui. Daca ar fi intr-adevar precum spuneti asta ar insemna ca dinspre acea persona nu conteaza in niciun fel nimic din ceea ce se intampla (acum, aici) si nu conteaza nimic din ceea ce s-ar putea intampla, si in genere ca nu conteaza nimic altceva in afara de consideratiunile d-ei in legatura cu niste lucruri si niste stari trecute din trecut de care nu se poate desprinde si in legatura cu care a decis ca singurii vinovati sunt altii, din exterior. Pare un comportament al cuiva care parcurge sfarsitul lumii si anularea timpului. Ceea ce este, cred, un mare pacat. Poate ca totusi resursele unei astfel de energii intunecate n-or fi fiind chiar infinite, ca se vor epuiza in timp util si vor re-elibera timpul lasand iarasi ucrurile sa se intample, si sa fie cum sunt, bune, rele, cum or fi, (nu doar cum au fost), regasindu-se intr-un curgator prezent, in care fiecare sa-si recastige dreptul la libera exprimare si afirmare. Cine stie? Un prezent deschis intr-un viitor cuantic. Presupun ca vom fi in stare sa consideram acceptabila orice fel de abordare, preferand-o insa, desigur, pe cea constructiva.

            Apreciază

          • In schimb reactiile prompte ma avantajeaza, dandu-mi de inteles ca sunt inteles. 🙂 Bine-inteles. Ni se ofera astfel ocazia de a re-deveni consecventi cu noi insine intru apararea anonimatului celor care ne viziteaza.

            Apreciază

  10. Con-statam ca, in mod oarecum surprinzator, numarul vizitatorilor unici care au petrecut astazi pe arca marcheaza un record pe anul acesta. Cel putin pana acum, in aceste zile de aprilie. Intmplarea mi se pare usor enigmatica, poate chiar inexplicabila.

    Apreciază

    • d'Artagnan said

      Atunci sunteți dator cu o explicație.

      Apreciază

      • Ok, care ar fi acea explicatie? Despre ce este vorba?

        Apreciază

        • d'Artagnan said

          Păi să ne explicați de ce este inexplicabiL!

          Apreciază

          • Desigur ca posibila inexplicabilitate a lucrurilor este relativa la abiitatile noastre de a vedea si incropi o explicatie plauzibila sau macar o lista de ipoteze alternative care sa acopere multumitor (ne)cazul. Cand nu putem, fie pentru ca nu detinem suficiente informatii pe care sa se poata construi logic, rational, o explicatie, fie pentru ca instrumentele pe care le avem pentru a integra informatiile (in speta mintea noastra) nu sunt suficient de eficiente in cauza data, zicem ca lucrurile sunt inexplicabile. Asa si in cazul de fata… In mod normal exista o corelatie intre maximul numarului de vizite si vizitatori atins pe blog intr-o perioada, si evenimentele petrecute acolo. De obicei aceste maxime se ating aproape imediat dupa aparitia unui articol nou, original, captivant, care a reusit sa starneasca niste discutii eventual mai controversate sau nestandard. Ieri aceasta premisa nu s-a manifestat, nu ne aflam intr-o perioada mult diferita de oricare dintre cele mai recente 100 de zile sa zicem. Deci explicatia acelui spor semnificativ al afluente de public nu poata fi sustinuta prin acesata perspectiva. Incaptanandu-ne sa ne plasam local in paradigma cauzala a lucrului in sine, presupunem ca variatia respectiva nu este o simpla intamplare, o coincidenta, ci ca se bazeaza pe ceva, pe o cauza pe care neputand-o detecta o numim inexplicabila. O etichetam asa, pana una alta, adica pana cand om avea ori mai multe date, ori mai multa abilitate interpretativa si/sau intuitie sau, daca nu, pana cand aceasta mica enigma, se va strecura afara din actualitate si/sau din aria de interes. D-voastra ati putea livra, asa ca divertisment, din imaginatie, cateva expplicatii/ipoteze plauzibile fata de aceasta intamplare?

            Apreciază

          • d'Artagnan said

            Am să fac un mic exercițiu de admi… de imaginație… deci, pe data de 26 aprilie, când cu vizitele record, m-am uitat și pe blogul meu să-mi văd vizitatorii. Surpriză! Se dublaseră față de de zilele precedente, și totuși nu scrisesem nimic. Pe blogul meu, pen’ că pe blogul lui Adrian Năstase scrisesem pe data de 26 aprilie orele 4:11 pm trecute fix un comentariu de mare subtilitate intelectuală. Voila, am exclamat eu ca Arhimede: oamenii au dat click pe nickul meu curioși să vază cine-i geniul!! Și s-au pus băieții pe citit, c-am văzut cum mi-au răsfoit toată biblioteca, citind numai de-ale mele articole și fără nicio metodă, de la bășinile contelui de Saint Germain și până la ”de ce sunt scumpe cărțile!! Pe urmă, văzând că-s cu adevărat un incendiu și nu un foc de paie, văzând și numărul mic de prieteni din blogroll, adică că sunt un tip selectiv, mofturos și pretențios, au avut probabil curiozitate să vadă dacă și pretenarii mei sunt la fel de deștepți ca mine. Sunt sigur că s-au convins că da.
            Cam asta este explicația mea.

            Apreciază

          • d'Artagnan said

            Să nu uit… a doua explicație ar fi interesantul dialog dintre noi din data de 25 aprilie, cu o zi în urmă, care a făcut probabil vâlvă pe internet, tratând o temă destul de spinoasă și actuală: trebuie să te simți nasol dacă stă partenerul de viață cu tine DOAR din datorie (milă, compasiune…)? Probabil au dat năvală ca să vadă ce spuneți.

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Ambele explicatii mi se par posibile, una fiind mai plauzibila decat alta. Si anume prima. 🙂 Si iata cum de la Adrian Nastase se poate ajunge la dl.Goe in doi pasi. Merci!

            Apreciază

  11. WordPress ne invita sa Take Action to Protect Net Neutrality. Desigur ca si noi suntem pentru apararea si pastrarea neutralitatii internetului.. si si a celorlalte principii esentiale pe care arca le-a tot promovat… 🙂

    Apreciază

  12. daca sunteti amatori de literatura http://la-neamtu-tiganu.blogspot.de/2018/04/ai-carte-ai-parte.html

    Apreciază

    • desigur, nimeni nu e d-ator.. am zis am-ator

      Apreciază

      • scuze, cartile s-au epuizat, voi reveni cu editia doua.

        Apreciază

        • d'Artagnan said

          Să ne anunți, te rog, când apare ediția a doua. La prima n-am mai ajuns.

          Apreciază

          • Imi amintesc, d-le D’Artagnan ca si d-voastra cochetati la un moment dat cu ideea de a scrie (cel putin) o carte, un roman, parca. Multi dintre participantii la discutiile cvasi-anonime purtate in HUVACA au avut (mai la vedere sau mai in adancuri) pornirea sau intentia de a scrie o carte, harjoanele blogo-forumistice fiind doar locul de antrenament, unde-si formau mana si-si testau publicul. Unii dintre ei au reusit sa scrie carti (nu putini). Altii nu. Sau nu inca (nu se stie). Eram tentat sa va intreb cum mai stati. Ce intentii, aspiratii si asteptari aveti in aceasta privinta? Intamplator (?!) am dat peste in text care poate include in mare masura posibile variante de raspuns la neadresata intrebare:

            „…Dar mai aflăm ceva: aproape toate operele durabile, care au marcat epoci și au influențat dinamica intelectuală a Occidentului, au avut autori suferinzi: marii creatori au fost și mari bolnavi. Nu e vorba numai despre sifilisul lui Eminescu sau Nietzsche. Mă gîndesc la „spinul“ din trupul Apostolului Pavel, ori la cele 33 de operații la mandibulă suferite de Freud, pentru a-și trata cancerul. Sînt aici, reciclate într-o vastă patologie, atît bîlbîiala lui Moise, cît și ologeala lui Oedip, ca să nu dau decît două exemple. În fond, a scrie ceva profund pare cu neputință dacă ești fericit, sănătos, bogat și împlinit erotic sau profesional. Nu se poate stabili, desigur, o legitate care să asocieze creația și pătimirea, însă statistica joacă de partea unei asemenea reguli. Viciul, slăbiciunea, angoasa morții, solitudinea radicală, eșecul social, repudierea, exilul, pușcăria și declasarea par să constituie pînza de fond ideală a oricărei capodopere.
            Altfel spus, evoluția și disoluția sînt partenerii durabili ai operelor „simțite“, smulse abisului, scrise cu sînge, de parcă Jertfa christică ar inspira, fie în registru literar, filozofic sau mistic, orice fandare eficientă spre adevărul condiției umane. Un „creier tot mai mare“ se manifestă printr-o personală răstignire pe crucea misterului în care se desfășoară existența. Descifrată în acest registru (care nu se reduce la un banal dolorism sau la un complex sado-maschist), creația răscumpără, vindecă, răzbună și transfigurează. Cei mai de seamă gînditori, poeți, vizionari – autori de sume, epopei și sisteme – au fost inși cu mîncărimi, purulențe și dezechilibre psihice sau cu traume abil ascunse în chiar superbia solară a întruchipărilor grație cărora au meritat o posteritate. ”

            Daca aveti ceva de contestat nu ezitati sa o faceti, v-as ruga.

            Apreciază

      • Pai da, caci intr-o lume eminamente dominata de profesionisti suntem datori sa dam si amatorilor ce li se cuvine, si sa le apreciem contributia la progresul lumii…

        Apreciază

    • Dl.Goe said

      @Neamtzu Tiganu – Sincere felicitari pentru aceasta realizare si mult succes la public cu editile urmatoare caci prima vad ca s-a si epuizat. Ma bucur sincer sa vad ca talentul la scris si istoria unei pasiuni de o viata a unuia dintre colegii de vorbe-n vant pe la bloguri, nu s-a irosit in van ci a produs un rezultat admirabil. Vorba ‘ceea „ai scris o carte, nu e rau” (Filantropica). Faptul ca la un moment dat era „cât pe-aci” sa fiu si eu co-laborator in redactarea acestei carti imi da un plus de sentiment fata cu aceasta aparitie editoriala. Multumesc pentru ca ai tinut sa ne spui si noua, aici despre aceasta carte si in genere despre faptul ca „Si noi am construit avioane”. Inca o data felicitari pentru ideea de a proceda la scrierea cartii, pentru efortul de a o compune, pentru curajul de a o publica si pentru bucuria de a o vedea aparuta si apreciata. Sunteti, d-le Mihail Calomfirescu, de invidiat. Sper sa reusesc cumva sa intru in posesia volumului.

      Apreciază

      • stiti ca la noi, daca ai pile se poate orice… am citiva care s-au anuntat printre primii, au insistat, dar nu au mai dat nici un semn de viata. Asa ca v-am pus pe lista de asteptare, poate, poate.. oricum, multumesc de interes chiar daca e numai asa, din politete.

        Stiti care e cea mai grea problema la distributia unei carti? Obtinerea banilor, nu ca baietii si fetele ar fi rai platitori, nu, dar sistemul bancar e catastrofal, comisioanele depasesc valoarea cartii, daca mai adaugam si posta iesim la pepeni. Nu mai vorbesc de transfer din alta tara sau plata in alta moneda.

        Un prieten mi-a propus, si am fost de acord cu el, sa caut o organizatie caritativa care sa comercializeze cartea fara nici o pretentie financiara din partea mea. Ar fi fost ideal.

        Apreciază

        • @Neamtu Tiganu – Intrucat nu am prea multe motive sa fiu politicos cu domnia voastra (ci doar cateva) va rog sa nu va fie teama. Mesajul meu este 100% sincer.

          Despre problemele de distributie nu ma pronunt si nu va pot da sfaturi, dar as pomeni (un fapt divers) si anume ca, la un moment dat, am anuntat anticipat eventuala (posibila) realizare a unei carti stiintifico-fantastice despre peripetiile aparitiei din neant in HUVACA a Arcei lui Goe si a speciilor (specimenelor) care s-au perindat pe bordul si prin cala acesteia. Volumul urma sa se intituleze:

          Carte aiurea uitata in tramvai de dl.Goe,
          autor necunoscut

          Distribuirea acesteia facandu-se exclusiv prin plasarea la intamplare a exemplarelor tiparite (in China la pret de dumping) in tramvaie, prin Bucuresti si prin tara, preponderent in tramvaiul 16. Gasitorilor recompense. Aceasta manevra incarcata de mister urmand sa contribuie la promovarea spectaculoasa a cartii in atentia publicului tinta. Nu va invit sa-mi plagiati metoda ci doar sa va stimulez imaginatia pentru variante alternative. 🙂

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: