(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Motivatii pentru a scrie o carte… de care sa ai parte

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 28, 2018

Este destul de dificil de gasit la momentul potrivit, imboldul potrivit de a ne propune noua o tema noua, ca simplu pretext de vorba sau de tacere (conemplativ-meditativa) pe Arca lui Goe. Momentele potrivite sunt rare, iar imboldurile din ce in ce mai inguste, mai ascutite…  astfel incat probabilitatea intalnirii dintre ele este foarte mica (si deh, cu statistica nu te pui ca te arzi). Iata totusi ca reusim sa propunem acum un articol nou, a carui aparitie se datoreaza, in buna masura, unei intmplari petrecute azi (ieri?) pe Arca lui Goe. Despre ce este vorba? Pai un vechi (daca nu cumva chiar foarte vechi) coleg de harjoane internautice ne aduce la cunostiinta (printr-un comentariu, vezi topicul precedent) ca a devenit fericitul autor al unei carti publicate: Mihail Calomfirescu – alias Neamtu Tiganul a publicat un volum intitulat „Si noi am construit avioane„. Despre istoria si peripetiile faimosului Neamtu Tiganu prin HUVACA si blogosfere, cat si despre povestea acestei carti, asa cum a putut fi perceputa, din comentariile prin care autorul a (tot) anticipat-o, (poate) alta data. Povestea este captivanta as zice. Ceea ce as vrea sa fac acum prin acest topic nou nout, postat pe Arca lui Goe, (Goe fiind fiecare, oricine, si poate chiar toata lumea), este ca dandu-l ca exemplu pe Neamtzu Tziganu (un paragon) sa oferim astfel un stimulant scriboreic si altora. Neamtul Tiganu nu este singurul exemplu, printre cei multi, cata frunza, cata iarba, care au intrat in lumea realitatii virtuale ca simpli comentatori (chibiti) pentru a iesi ca autori cu carti publicate. In ultima vreme am tot primit, pe fel de fel de filiere, astfel de vesti, de la destul mult alti semeni de-ai d-lui Goe, care au decis sa scrie domnule, o carte. Altii cu potential si intentii similare au ramas de caruta, pierzandu-si intre timp idealul luminos, alunecand treptat in lehamite si resemnare. Ceea ce desigur ca este un pacat. Recomand aici revederea unuia dintre punctele de vedere primordiale pe care a fost fondata ideea de Arca lui Goe (AICI – Dreptul la replica) invitandu-l pe cel care cade prada acestei recomandari de lectura sa mediteze un pic asupra actualitatii si inactualitatii acelui text propus, alaturi de alte cateva, la temelia acestei constructii pe nisip.  Nu intru in pauza de dinaintea discutiilor (vii) sau a nediscutiilor (tacerilor elocvente) pe aceast topic, inainte de a mai oferi un alt fel de stimulant celor care pastraza inca in suflet ideea de a scrie domnule si ei o carte, acolo, chiar daca la prima vedere stimulentul propus poate avea efecte inhibitoare:

Exemplu de cum se poate scrie o carte:

Subintitulată „povestea Melcului Prinţ“, Mel­ci­clopedia este o naraţiune con­­­struită vag după struc­tura bas­mului în care eroul melc pleacă de-acasă (ironia este inclusă) în căutarea sinelui. Călătoria Mel­cului Prinţ care-şi pune problema pro­­priei i­den­ti­tăţi (vezi şi frag­mentul de mai jos, care este chiar începutul cărţii) este ase­mă­nă­toare călătoriei lui Oblio, per­sonajul fabulei muzicale The Point! (1971) de Harry Nilsson, plecat în căutarea pro­priului sens. Melcul Prinţ ajunge să umble prin Melxopotamia (o ţară „im­per­­tur­babil de rotundă“ şi împărţită în cinci petale, avînd ca formă de guvernămînt anarhia constituţională, ca monedă lentul şi ca drapel o pictură de Miró), unde îi este ghid Melcduza Zuza, cea care şi dă seama că Melcului Prinţ, posesorul unei case, dar nu şi al unei genealogii, îi lipseşte, de fapt, o mamă, aceeaşi mamă, nimeni alta decît Melca Sirenă. Plecat astfel în căutarea elixirului dragostei materne, Melcul Prinţ întreprinde o clasică, dar totodată neconvenţională călătorie iniţiatică, formatoare, care-i deschide ochii, la propriu şi la figurat, asupra lumii şi a lui însuşi.

Povestea Melcului Prinţ este, de fapt, povestea descoperirii diferenţelor, o poveste despre cunoaştere, identitate şi alteritate („absenţa identităţii se făcuse ţăndări şi fiecare ciob reflecta“, spune melcul la un moment dat), iar Melcduza Zuza, spirit melciclopedic prin excelenţă, îl învaţă din toate cîte puţin: elemente de geografie (Ţara Intermediară), astronomie (melcteoriţi), matematică („«Fibonacci plimbă macii!» este o aluzie la faptul că matematica e halucinogenă“), istorie şi politică (Imperiul Melcoman, Ţinutul Melcuiesc), ştiinţe (tabloul lui Melcdeleev, „melcouzaurii, aceste ficţiuni fosilizate“, taxonomia speciei: melci de apă minerală, melci fructiferi, melci cu clopoţei, melci voiajori ş.a.m.d.), spiritualitate şi religie (Melcaan, Melcsia, Melchiuda, Mînăstirea Melci cu Domnul, reîncarnarea prin melctempsihoză, melcsticism), medicină (melcoterapie, împachetări cu nămoluşte la Melchirghiol), filozofie („întrebările pot trăi foarte bine şi fără răspunsuri, după cum există şi răspunsuri din flori, fără părinţi, fără rude de gradul unu etc.“), limbaj (expresii escargotice: „Cogito, melco sum“, „Melx silencio“ etc.), economie (Melxopotamia este ţară exportatoare de nemurire, iar cetăţenii ei sînt plătiţi să contribuie la o bibliotecă de vise: „Visele în sepia ale melcilor melxopotamieni arată de parcă ar mai fi fost visate o dată, cu mii de ani în urmă, de către alţii“), cultură populară (dansul „Melciuleandra“, fabula „Melcmuţica şi furnica“), dar şi artă înaltă, expoziţia cu picturile-reproduceri ovine expuse în palatal anarhului fiind un (c)limax al umorului livresc al cărţii („Las Merinosas după Velásquez; Oaie surprinsă de viscol după Turner; Oaie neagră rătăcită-n grîul galben, după Van Gogh; Behăitul după ­Munch; Turmă de oi văzută dintr-un avion bimotor după Pollock; Carul cu oi după Grigorescu“ ş.a.m.d.)

Călătoria Melcului Prinţ nu este un drum marcat de probe, teste şi încercări, ci o suită de poveşti spuse şi de alte personaje-simbol (cum ar fi Melc Capone, gangsteropodul care-şi ţine pistolul în Biblie, sau Melcfistotel, autorul unui manuscris intitulat „Cîteva consideraţii personale despre dragoste“). Dimensiunea intertextuală a cărţii („din profil, melcul pare un şerpişor boa care tocmai a înghiţit un elefănţel“, „e o zi perfectă pentru melcul-banană“ sau „viaţa este ceea ce li se întîmplă melcilor în drum spre cimitir“) este dublată de cea paremiologică („necunoaşterea de sine nu miroase-a bine“, „melcîinele este cel mai bun prieten al pomului“ ş.a.)

Nu e o surpriză dexteritatea cu care Iulian Tănase inventează parafraze, paradoxuri şi jocuri de cuvinte, dar Melciclopedia este o carte-festin care, situată la mijloc de poezie şi umor, abundă în trimiteri culturale, dar mai ales în stări de graţie a limbajului şi a imaginaţiei (iar ilustraţiile lui Mircea Pop sînt o operă în sine), ca în această splendidă descriere, printre atîtea altele: „Tigru şi Eufrat sînt fluvii prin ale căror albii nu curge pic de apă; melcii sînt cei care curg, ca nişte caravane care şerpuiesc lent, într-un continuum vîscos, cu unduiri imperceptibile, două procesiuni moi, două fluvii nevertebrate curgînd cu lentoarea cu care se scurge timpul“. Melciclopedia are toate datele să devină o carte de melcăpătîi în literatura pentru copii şi rafinaţi.

Puteţi asculta ediţia radio-emisiunii All You Can Read cu Iulian Tănase accesînd arhiva urbansunsets.com/radio-shows/u-can-read.

***

Iulian TĂNASE
Melciclopedia (fragment)

Povestea mea începe într-o dimineață de toamnă, cînd mi-am dat seama că nu știu cine sînt. Numele pe care mi-l tot repetam în gînd ca pe o mantră fantomatică nu îmi era de nici un ajutor. Nu poți fi doar un nume, îmi spuneam, nu poți fi doar o etichetă pe care cineva ți-o lipește de frunte, la naștere, ca pe o bancnotă cu care ar urma să te descurci întreaga viață, trebuie să fie ceva mai mult de-atît sau, pur și simplu, altceva, îmi spuneam. Lumea se afla la locul ei, din cîte îmi dădeam seama, atît de la locul ei cît poate fi lumea, și habar n-aveam ce înseamnă că lumea se află la locul ei, habar n-aveam dacă lumea are un loc al ei, dar era suficient să îmi fac privirea roată pentru a înțelege că totul era cum știam deja că este, o ordine ca o proiecție a obișnuinței.

Dar dincolo de orizontul pe care ochii mei îl puteau atinge cu privirea se în­tîmplau tot felul de lucruri, unele îngrozitoare, altele minunate, timpurile miracolelor împletindu-se, fără să se amestece, cu timpurile ororilor, ca două fire de lînă de culori diferite care se împletesc și se adună în textura aceluiași pulover, să zicem. Ajuns cu gîndul în acest punct, mi s-a făcut frig. E îngrozitor să nu știi cine ești. Cînd înțelegi că nu știi cine ești, ți se face deodată frig. Am intrat în casă și am zăcut toată dimineața, înșurubat în spirala osoasă a îndoielii. Mă gîndeam că ar trebui să fac ceva, că trebuie să o pornesc cumva din loc, dar nu știam dacă trebuie să plec în afara mea, cît mai departe, sau înăuntrul meu, cît mai adînc, limba vorbită în gînd lucrînd, iată, cu concepte cărora le e imposibil să evadeze din capcana dualității. Pe la amiază am ieșit din casă și am mers o bună bucată de vreme fără nici o țintă.

Spre seară, dar nu știu dacă era seara aceleiași zile sau a alteia, am întîlnit un tip ciudat, deși poate că cel ciudat eram eu, nu el. Să zicem că era, cumva, opusul meu și că toți cei care nu sînt ca noi ni se par ciudați. Avea niște ochi negri, mari, și părea foarte stăpîn pe sine, iar această siguranță, oarecum arogantă, i se trăgea, am înțeles imediat, de la revolverul pe care îl purta la brîu ca pe un trofeu. S-a apropiat de mine și m-a întrebat:

– Vrei să intri în banda mea de gangsteropode? Jefuim, ucidem, ne distrăm și noi, că viața e scurtă.

 

 

31 răspunsuri sa “Motivatii pentru a scrie o carte… de care sa ai parte”

  1. In timp ce mi-am produs capodopera m-am gindit uneori la prietenul (fost?) al nostru. Cit de mult si-a dori el sa fie publicat! Dar aici e spilul, el si-a dorit sa fie publicat, nu sa publice. Si ar fi putut si inca mai poate, a fost chiar ajutat si poate ar mai fi ajutat. Dar asta ar putea fi unul din cele, cel Putin, 20 de motive pt. care sa nu scrii o carte.

    Distributia unei carti in tramvaiul 16 (eu as prefera tramvaiul 21, deoarece cu el mergeam la Palatului Pionierilor) e o idee f. buna, poate o voi folosi, desi s-ar potrivi manusa daca ar fi anonima, doar atunci ar fi un gest pur, curat, un cadou, sau poate o manipulare(?) oferita lumii si vatmanilor, ca recunostinta ca am existat.

    Nu pot gusta cartea melcilor, ca gradinar nu cred ca exista fiinta mai scirboasa decit limaxul, melcul fara casa. Cel mai bine e sa ai ratze, acestea maninca limaxii, dar si legumele. Oricum ma maninca-n pizma acest Tanase, ca asa suntem noi scriitorii, ofticosi, de as fi avut si eu asa talent!

    Apreciază

    • Deh, asa se intampla… unii se consuma mai mult in dorinta de a avea, decat in efortul de a obtine. Sincer sa fiu si mie imi pare rau ca nu s-au potrivit in univers secventele necesare care sa duca la aparitii editoriale cu semnatura AVP. Ar fi putut fi remarcabile, cred.

      Probabil ca tramvaiul 21, care va ducea la Palatul Pionierilor (la cercul de aero-modalism, presupun) ar merita si el acolo un volum „Si noi am construit avioane” (cu autograful autorului si o dedicatie bine ticluita), uitat ca din greseala pe un scaun, spre beneficiul unui gasitor intamplator… bun, rau… cum s-o nimeri… la noroc.

      A, da ca uitasem ca sunteti si gradinar. Ce mai cultivati? Noi am plantat anul trecut cateva cuiburi de rosii si au fost nemaipomenite… Plantam si anul acesta, asa de gust, caci, din pacate, curtea noastra nu-i atat de mare incat sa fie loc si pentru o adevarata gradina, in plus avem multi copaci mari care fac umbra din plin…

      Apreciază

  2. Am citit si dau mai departe:

    Recent conul Dorin (Tudoran, autor de Certocratie) a ajustat subtitlul blogului sau: de la „Locul in care postam si de umplem de bogdaproste” la „Atelier de (indreptat) indoieli”. Un pas mare spre esentializare as zice. Totodata acum vreo 4 ani, dl. Neamtzu Tiganu, anticipand parca aceata cotitura de stil si orientare a d-lui Tudoran (dinspre sine spre lume si dispre certitudine spre incertitudine) a produs si d-lui o sintagma memorabilia: Destinul este soarta noastra.

    Apreciază

  3. Ma surprinde (oare-cum) sa constat ca d-na Stely, despre care (din cate-mi amintesc) se stie ca are si d-ei o carte in pregatire, ezita sa comenteze pe acest topic.

    Apreciază

    • Stely o pregati defilarea de 1 Mai. Mi-e teama de ea, daca ajunge cumva sa-i placa de operele mele si sa devin idolul ei? Am vazut ce s-a ales de ultimii ei idoli!

      Apreciază

    • stely said

      @Dl Goe, ca sa-mi amintesc de unde ati aflat ca pregatesc o carte, am trecut pe la „Post Restant ” sa vad daca nu cumva de acolo . Si da, este adevarat am in pregatire nu o carte ci doua . Prima este sub forma unui foileton cu titlul -„Peripetiile unei blonde grizonante in HUVACA”. Stiti doar ca am avut/ am destul material , care , folosit asa neprelucrat ,ar fi de ajuns pentru a fi o carte de interes. Insa, daca am spus peripetii , trebuie neaparat sa-i dau o tenta de aventura. Eroina cartii mele pleaca la drum in cautarea autorului Arcei lui Goe , pe care tine mortis sa-l gaseasca . De ce , vom vedea. 🙂

      A doua carte este ceva mai pretentioasa. M-am gandit , in primul rand la titlul cartii , apoi la cuprinsul ei , personajele si nu in ultimul rand la modul (aranjamentul ) conceperii ei. Aici , trebuie sa va spun ca, privind titlul , m-am inspirat mai intai din titlul unei carti de mare succes: „Paradisul de dupa colt”(Mario Vargas LLosa) , apoi de pe Arca lui Goe . I-am spus Paradisul ne-paradit . 🙂
      Voi concepe cartea dupa modelul celei a lui Mario Vargas LLosa . Doua vieti (poate trei ) doua „cronici paralele” in cautarea unor vieti paradisiace . Voi vedea cum o scot la capat, adica, daca cei doi eroi ai cartii „paradisului de dupa colt” au reusit ,intr-un fel, sa-si duca la bun sfarsit pasiunile ce-i macinau (cu mari sacrificii) dar care au dus la momentul respectiv la decaderea lor , pentru eroii mei am ales un al drum , o alta cale si un alt sfarsit. Poate, chiar , unul fericit . Insa nu pentru toate personajele, ci poate doar pentru unul. Adica „paradis ne-paradit” 🙂

      Apreciază

      • E destul de greu de scris o carte, dar si mai greu e de distribuit. Am o prietena care a scris o carte mai mult decit simpatica, dar nu a reusit sa vinda mai nimic. Sa nu uitam ca-n Ro se publica anual cca 9000 de titluri si asta in conditiile in care se citeste tot mai putin.

        Din experienta mea de „scriitor”, elaborarea unui plan amanuntit nu aduce mare lucru, este imposibil sa te tii de el, trebuie sa scrii asa cum iti vine, si mai ales sa scrii cinci pagini pe zi si sa stergi 10.

        Nici preluarea unui model de la un scriitor cunoscut nu cred ca-i folositor. Cartea mea, asa cum e ea, nu seamana, ca stil si constructie, cu absolut nimic, asta nu-nseamna ca ar fi buna.

        Apreciază

        • stely said

          Ah, nu , dacă nu îmi fac planuri nu am sorti de izbândă. Toate proiectele mele au avut la baza o gândire în perspectivă . Odată ce mi-am propus un ţel (scop) si mi-am indus in suflet dorinta de realizare a lui, pot să încep sa fac planificarea celor necesare pentru ducerea lui la bun sfârsit. Aceasta facută (stabilită) nu pot să mai dau înapoi. Mi-am creat o obligatie( de bună voie si nesilită de nimeni) ce devine aproape obsesivă. Sunt, cateodată, sclava acesteia . Dar când totul se termină satisfactia este pe masură.
          Ideea de scriere a unei cărti este însă altceva. Ea este o pornire (o dorintă) mult mai profunda, pretentioasă. Nu vreau sa fac din asta o obligatie, care sa ma facă sclava ei. Insă , daca ar exista un imbold (mare) dinlăuntrul meu dar si din afară , aş putea să încerc. Ceea ce am scris mai sus nu este nicidecum un plan (in sensul ca l-am gândit cu mult inainte) . Titlul, subiectele , personajele , sursele inspiraţionale etc , mi-au venit destule de repede . Bunăoară, cu ocazia anunţului (comentariului) despre cartea ta , precum şi al topicului prezent.
          Acum ce sa zic . Imboldul ar fi , surse de inspiratie ar fi, materiale aşijderea, timp la fel , doar cu liniştea (grijile care ma framanta)nu o duc prea bine. 😦

          Apreciază

      • @Stely – Intentiile d-voastra mi se par extrem de interesante. Din cate (va) stiu nu va lipsesc ingredientele necesare pentru a produce cele doua carti. Motivata sa fiti si veti reusi. Spectatori fel de fel ar putea trai cele mai diferite game de senzatii… fata cu asemenea carti, indiferent de stilul si startegia pe care le veti adopta in construirea propriu zisa a continutului. Va urez succes.

        Apreciază

  4. stely said

    In primul rand tin sa-l felicit pe „neamtu tiganu” pentru reusita sa de a fi autorul unei carti . Ca a reusit s-o scrie la o varsta cand nimeni nu se astepta este merituos , iar faptul ca a si publicat-o este de invidiat. Dupa titlul ei pare a fi o carte tehnica , ceea ce nu-i scade din valoare . insa, daca titlul „Si noi am construit avioane” are o alta conotatie decat cea de „mandrie patriotica” , fiind doar un pretext pentru a-si scrie memoriile , dupa parerea mea cartea va fi una de mare succes. Multi vor vrea sa cunoasca peripetiile lui neamtu tiganu , ce l-a determinat pe el, autorul de origine romana a cartii , sa-si ia lumea in cap , sa plece din Romania unde ,banuiesc, se afla printre cei care construiau (proiectau) avioane romanesti . Din ce am citit pe bloguri plecarea din Romania nu a fost usoara, ba dimpotriva a fost periculoasa, curajoasa . Vor vrea sa stie ce a urmat dupa ce a ajuns acolo unde si-a regasit cu mari sacrificii locul printre alti „noi”, pentru a construi alte avioane, trezindu-i in acest fel nostalgia pentru avioanele care s-au cobstruit in Romania pe vremurile tineretii sale. Ei bine , daca va fi asa ,”neamtu tiganu ” , pazea !! 🙂

    Apreciază

    • Ca a reusit s-o scrie la o varsta cand nimeni nu se astepta este merituos

      Nu stiu daca exista vro virsta la care cineva sa se astepte la publicat carti. In principiu se poate scrie si publica la orice virsta, dar mai ales la maturitate cind omul are timp si chef sa se uite-n urma. Su nu scrisul e o problema, ci cititul.

      Chestia cu „succesurile” e relativa, sigur ca mai in orice actiune fiecare isi doreste succes, dar fiecare are o alta
      imagine de ceea ce inseamna acest termen. Eu o consider deja un succes, am reusit sa vind si sa donez in termen extrem de scurt 150 de bucati. Am donat la bibliotecile fac de aviatie, la muzeul aviatiei, la diferite alte organizatii.

      Cred ca voi mai vinde citeva din editia doua, desi mult mai putine, mai ales dupa ce o vor citi 🙂 . Nu cred ca-mi voi scoate banii, dar e un sentiment placut, decit sa cheltui banii numai pe bautura sau Doamne fereste, pe medicamente, ca de femei nu poate fi vorba!

      Apreciază

      • stely said

        Da, ai dreptate : vârsta nu este un prag bine stabilit pentru a începe sa scrii o carte . Cred că , în cazul tău, este tocmai cea care te-a ajutat să porneşti la drum . Ai avut timpul , linistea , ambianta , confort fizic si psihic , experientă si pasiune in domeniul de specialitate , precum si in ale scrisului pe forumurile ziarelor on line si , desigur, pe blogurile unor scriitori cunoscuti.
        In concluzie , ai avut toate ingredientele necesare pentru o carte bunicică (asa inteleg de la tine) pe care ai editat-o si distribuit-o cu generozitate celor care au nevoie si dorinta sa o citească.
        Rămân însă la ideea ca ai potential pentru a scrie si a doua carte .De data asta una de beletristică . Gandeste-te la parcursul vietii tale si vei vedea ca ai trecut prin multe întâmplări (evenimente) ce ti-au prilejuit diverse senzatii , de la agonie la extaz . Va fi o carte cu de toate : dragoste, ură, intrigă , suspans , deznodământ fericit etc…
        P.S. Mă bucur pentru sentimentul plăcut pe care ti l-a prilejuit editaea cartii. Faptul că te-ai lasat de băutura este , de asemenea, un mare beneficiu . Însă, faptul ca n ‘ai mai cheltuit timp si bani pentru femei, parca nu sună bine. Asta, deoarece consider că femeia, in toate ipostazele ei, este ingredientul necesar , o sursa de inspiratie ( muză) pentru o carte bună . 🙂

        Apreciază

        • d'Artagnan said

          A zis Țiganu că s-a lăsat de băutură?!

          Domnu Țiganu a zis că ”decit sa cheltui banii NUMAI pe bautura”, repet: NUMAI….
          Mai observ că încurajezi relațiile extraconjugale…

          Apreciază

          • stely said

            Da, este o observatie justă . Insă, daca n- a mai dat banii pe băutura, este ,totusi, un fel de a se lăsa. Mă găndesc la faptul că ar avea ce sa bea( din surse proprii)dar nu din abundentă . Ar putea fi acolo , de un paharut pe zi, ceea ce înseamnă aproape nimic fata de altadată .
            În privinta femeilor , presupun ca nu ai inteles bine. Păi ,in primul rand ,”Domnu Tiganu ” a spus(citeste mai bine) că n-ar mai fi vorba(„cazul”) de femei. In al doilea rând, nici prin cap nu mi-a trecut să-l” încurajez la relatii extraconjugale”. Nu, am înteles perfect de ce n-ar mai fi cazul. Când am spus însă ca nu ar fi bine sa trateze femeile precum bautura, m-am gândit la topicul de luna trecută, la „un soi de dragoste”. Acea dragoste, de pe internet , care poate fi mai puternică decât cea din realitate. 🙂 Pentru asta nu e nevoie decât de cuvinte frumoase , venite din suflet etc. Ei bine, am glumit si eu putin … 🙂

            Apropo, dar tu de ce te eschivezi să răspunzi la comentariul din topicul anterior , cel scris de DlGoe ? Te faci ca nu l-ai văzut ?

            Apreciază

          • un scriitor adevarat nu poate sa fie antialcoolic, din contra…

            Am zis ca nu dau bani pe femei, si nu am dat aproape niciodata, pt ca am pretentia ca doamnele sa se combine din mine din dragoste, ca unde nu e dragoste, nimie nu e. Si de altfel ce aia sunt bani, aia pt. citiva cercei cu diamante, sau ineluse de 24 de carate, sau rochite de la butic? Ca limuzine, in nici un caz.

            Apreciază

  5. stely said

    Hmm… de trei zile-ncoace , Dl Goe tace . Oare ce nu-i place ? O fi bolnăvior sau caută leurda ? 🙂

    Apreciază

  6. Dl.Goe said

    Reconfortant acest exemplu de coexistenta pasnica in care personaje atat de ireconciliabil dusmanoase alta data, pot iata sta de vorba civilizat pe o margine de arca, despre detalii de/din viata, cu prilejul unei aparitii editorale. Faptul ca se poate este nemaipomenit, as zice, si foarte incurajator…

    Apreciază

    • Apropos, ma gindeam sa-i donez si marelui ex presedinte Basescu un exemplar din cartea mea, sa scape saracu de calvaru cu cartile lui Cartarescu.
      Ca de unde venea ireconciabilitatea? (tii ce cuvint lung si greu), nu de la leurda.

      Apropos de cuvinte grele, am fost cu nepoata-mea cu vro doi-trei ani in urma in Ro, avea 5-6 ani, si ne-am intilnit cu o mare gasca. Nepoata-mea e nascuta in Ge si vorbeste „stricat” romaneste. La intilnirea cu gasca insa a tinut un speach fantastic, a explicat ca nu stie cum de s-a intimplat dar acum ii vin cuvintele romanesti, asa automat. Am observat la mine, de cind am iesit la pensie ma exprim ceva mai bine, vorbesc mai mult romaneste, cind eram la munca vorbeam, citeam si scriam aproape numai in germana.

      P.S In curind as putea sa va dau o veste pe care, sunt sigur, o asteptati cu mare interes, iese a doua editie a cartii si va puteti inscrie la e-mail avioane@gmx.de

      D-l Goe nu cred ca trebuie sa-ti fie teama ca te-as putea indentifica, am primit peste 100 de e-mailuri la adresa indicata, chiar sa vreau nu as putea sa stiu care e de la tine. Si de altfel nici nu as vrea sa aflu cine esti, s-ar pierde vraja, la ce m-ar ajuta sa aflu ca esti Ionescu sau Popescu. De altfel intotdeauna am crezut ca esti AVP :), alta personalitate a lui, semanati cumva, la nas si chelie.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: