(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for mai 2018

Partea buna a lumii… s-o exploram

Posted by Arca lui Goe pe mai 24, 2018

Desi am (de)plâns cu lacrimi amare (de crocodil?) predispozitia noastra pentru teme grave, pentru evanimente si transformari cu potential negativ, pentru ceea ce creaza ingrijoratere si spaime, propunandu-ne sincer sa le mai lasam pe acestea si sa ne ocupam nitzel si de lucrurile simple, firesti, bune, dragute, inofensive, care constituie partea luminoasa a lumii si a vietii, se pare ca aceasta schimbare de atitudine nu-i deloc simpla, regasindu-ne „imediat in permanenta” sceptici de la natura mama. In pofida acestui lucru trist, cat si in ciuda faptului ca nu prea gasim exemple pozitive printre semenii conlocuitori in HUVACA (si ca sa dau numai un exemplu de exemple lipsa l-as da pe domnul Dorin Tudoran care desi a renuntat scarbit si pe buna dreptate la contul sau de Facebook in favoarea vechii sale Certocratii, continua preponderent cu incriminarea lucrurilor rele din viata si din lume), iata totusi ca mai facem o incercare de a ne lipi de niste lucruri bune, pentru a ne trezi pofta de asa ceva si pentru a ne stimula si imbunatati abilitatea de a le identifica (dibui) si savura, spre o stare de bine general (daca s-ar putea). Iata o posibila poarta de intrare spre acest gen de teme blajine, care sa mai invalideze cumva sartriana ipoteza care consacra greatza ca fiind nota dominanta a existentei (parte-n parte cu bucuria de a fi). 🙂

Lucruri bune şi rele în Danemarca

Lucruri bune

  1. Plajele sunt simple şi curate şi arată destul de frumos atât vara cât şi iarna.
  2. Nu trebuie să-ţi închizi uşa cu cheia dacă trăieşti la ţară, deoarece există o probabilitate foarte mică de a fi jefuit.
  3. Magazinele nu sunt deschise în perioada când oamenii care muncesc sunt în preajma lor, de fapt aceasta înseamnă că economiseşti o groază de bani deoarece nu poţi cumpăra nimic.
  4. Autobuzele circulă conform programului, vin la timp.
  5. Danemarca este ţara LEGO, de aceea este îngrijită.
  6. Nu există animale otrăvitoare.
  7. De asemenea, nu sunt cutremure.
  8. Aici nu există reactoare nucleare (presupun că Suedia le pune pe ale lor cât mai aproape posibil de graniţa cu Danemarca).
  9. Aici vara este ca o poză pe cutia de ciocolată, perfectă din punct de vedere al culorilor.
  10. Prăjiturile. Prăjiturile şi pâinea.
  11. Este bine să fii gras, este ceva obişnuit. Chiar şi adolescentele sunt deja babane.
  12. Dacă îţi plac serile culturale la cafenea şi ai o grămadă de bani şi nu te deranjează să asculţi aceeaşi conversaţie, este un loc foarte plăcut în care să lâncezeşti.
  13. Le poţi spune oamenilor că ai trăit în locul de naştere al lui Hans Christian Andersen.
  14. Danemarca are o educaţie deosebită. Dacă aici este locul în care oamenii sunt cei mai fericiţi, nu-mi spuneţi care este locul cu cei mai trişti.
  15. Copiii sunt în grija statului de la 6 luni, ceea ce înseamnă o mare economie de timp. Cred.
  16. Danezii sunt drăguţi şi inocenţi.
  17. Dacă eşti din America, poţi locui aici şi poţi spune că ai trăit în Europa, ceea ce este adevărat.
  18. Nu este foarte cald.
  19. Aici este zăpadă, ceea ce este foarte distractiv.
  20. Oamenilor le place să stea confortabil pe canapea.
  21. Dacă nu vrei să fii căsătorit cu cineva, poţi divorţa imediat şi apoi să mergi mai departe cu viaţa ta (aceasta nu este valabil în cazul căsătoriilor interculturale).
  22. Poţi lăsa copiii nesupravegheaţi şi nu veţi păţi nimic. Chiar şi copiii foarte mici, bebeluşii.
  23. Este o ţară foarte mică, astfel încât nu trebuie să petreci ore în şir într-o maşină pentru a ajunge oriunde.
  24. Există o varietate de alimente ecologice la supermarket de unde poţi alege.
  25. Serviciu gratis de împachetare a cadourilor.
  26. Eşantioane gratis la raionul de frumuseţe şi în timpul promoţiilor la alimente.
  27. Întotdeauna există o petrecere la care poţi merge.
  28. Dacă îţi place peştele, poţi să mănânci până te spargi.
  29. Dacă îţi place să mergi la nudişti pe plajă, nimeni nu te va aresta.
  30. Ciclismul.
  31. Marfa este lăsată în afara magazinelor pe timpul nopţii şi cu greu este furată, ceea ce dă sentimentul de a trăi undeva unde oamenii nu au nevoie să fure.
  32. Crăciunul şi Anul Nou este ca în filme.
  33. Libera exprimare, oricine poate spune orice le place fără să se teamă de represalii.
  34. Egalitatea, toţi sunt egali aici şi handicapaţii primesc un scaun cu rotile placat cu aur.
  35. Şcoli gratis… şcolarizarea este gratuită. Nu trebuie să plăteşti nici măcar o coroană pentru şcolarizarea copiilor pe care o primesc de la ora 8 la 16.30.
  36. Sistemul judiciar. Sentinţele sunt foarte indulgente aici, dacă cineva comite o crimă primeşte doar 3 ani sau chiar nimic (dacă familia îl îndeamnă la crimă).
  37. Bebeluşii. Bebeluşii sunt lăsaţi nesupravegheaţi în cărucior la uşa cârciumelor. Este atât de sigur aici, încât nimănui nu-i pasă.
  38. Siguranţa. Danemarca este atât de sigură, încât aici nu există crime. Nimeni nu este jefuit, nimeni nu este violat şi mai presus de toate nimănui nu i se fură maşina.
  39. Cel mai fericit loc de pe pământ, cu excepţia Coreei de Nord, desigur. Danemarca este cea mai fericită ţară din lume, toţi sunt atât de fericiţi încât le poţi vedea zâmbetul de fericire pe faţă.
  40. Rata redusă a sinuciderilor. Deoarece Danemarca este atât de fericită, rata sinuciderilor este atât de mică. Anul trecut au fost doar 7 sinucideri în toată Danemarca, trei dintre ele fiind din milă, de aceea nu contează.
  41. Comunitatea internaţională. Comunitatea internaţională din Danemarca este înfloritoare. Există mai mulţi oameni care se mută în Danemarca decât cei care pleacă, acest zvon se răspândeşte în întreaga lume, astfel că Danemarca este ţara în care trebuie să trăieşti.
  42. Sistemul educaţional de aici nu se compară cu absolut nimeni, este incomparabil, unic, fără egal.
  43. Multiculturalismul şi toleranţa. Danemarca i-a adoptat pe imigranţi şi toate şcolile te învaţă despre a înţelege şi a te bucura de diferenţe.
  44. Drepturile omului. Danemarca are un record de neatins când vine vorba despre drepturile omului, a obţinut de două ori premiul Cel mai bun tratament din lume acordat oamenilor.
  45. Vikingii. Vikingii vin din Danemarca.

Lucruri rele

  1. Anotimpurile sunt nebunatice. De la o extremă la alta. Şase luni de frig extrem şi zăpadă, trebuind să porţi haine călduroase (evident, canadieni şi eschimoşii n-au nicio problemă), iar apoi puternica lumină a soarelui făcând cerul imposibil de albastru şi lanurile de rapiţă de un galben ţipător.
  2. Oamenii sunt ciudaţi. Dacă nu eşti la fel de ciudat ca ei, vei urî această ţară, nu o să-ţi placă aici.
  3. Alegere limitată a varietăţii hranei.
  4. Ore ciudate de deschidere a magazinelor. Magazinele închid când oamenii termină serviciul.
  5. Conotaţii sexuale… Nu este neobişnuit să găseşti reviste porno alături de cărţi pentru copii.
  6. Peisajul: într-adevăr plictisitor în ciuda frumuseţii verii, începi să tânjeşti după dealuri şi munţi.
  7. Nu există opţiuni vegetariene. În Danemarca prin hrană vegetariană se înţelege puiul şi peştele. Mulţi danezi nu ştiu ce înseamnă cuvântul „Vegan”, ei cred că este ceva despre diabet.
  8. Aroganţa. Danemarca crede că este cel mai bun loc din lume, ceea ce este jenant, deoarece acest loc este Coreea de Nord sau Venezuela.
  9. Baia… este foarte rar să întâlneşti aici o baie care să aibă cadă. Dacă vrei să fii cu adevărat curat, trebuie să faci o baie.

Sigur, lista poate fi completată.
După cum vedeţi, lucrurile pozitive sunt cu mult mai multe decât cele negative, de aceea dacă vreţi să vă mutaţi aici să vă gândiţi foarte bine şi să reflectaţi.

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Viaţa e dură. Punct de plecare…

Posted by Arca lui Goe pe mai 22, 2018

Viaţa e dură ! Alta propunere de dezbatere a unui subiect fara predicat.

Anthony Hopkins, în vârstă de 80 de ani, recunoaşte că nu a mai vorbit cu fiica sa, Abigail Harrison, singurul său copil, de mai bine de 20 de ani.

Într-un interviu acordat recent, celebrul actor a mărturisit că nu a mai ţinut legătura cu singura sa fiică şi nici măcar nu ştie dacă este sau nu bunic, scrie Daily Mail. Anthony Hopkins are o fată, în vârstă de 48 de ani, din prima căsătorie cu Petronella Barker, de care a divorţat când copila avea doar patru ani. Abigail Harrison este, la rândul ei, actriţă şi regizor de teatru. În urmă cu mulţi ani, Abigail a renunţat la numele de familie al faimosului ei tată, luând numele de Harrison, „pentru a se afirma prin forţe proprii“. În 1990, pe vremea când încă vorbea cu tatăl său, Abigail chiar a jucat în două dintre filmele sale, „Shadowlands“ şi „The Remains Of The Day“.

Anthony hopkins, alături de fiica sa Abigail Harrison, în 1991 la premiera unui film.

Au întrerupt apoi orice legătură, iar în prezent Anthony Hopkins nici măcar nu ştie unde locuieşte fiica sa. Sir Anthony a mărturisit că a fost distant cu Abigail pentru că „familiile se mai despart“.  Întrebat dacă Abigail Harrison are copii, Sir Anthony a spus: „Nu am nicio idee dacă sunt bunic sau nu. Oamenii se despart. Familiile se despart şi îşi continuă viaţa. Oamenii fac alegeri. Nu-mi pasă. Viaţa e dură“.  Abigail Harrison a fost crescută de mama ei, prima soţie a lui Sir Anthony, Petronella Barker, după ce cuplul a divorţat în 1972. Trepat, tânăra s-a înstrăinat de tatăl ei, însă au relaut legătura în anii ’90, după care cei doi nu şi-au mai vorbit deloc, după cum mărturiseşte chiar actorul.  La fel ca în cazul tragediei lui Shakespeare, „copiii nu-şi plac taţii, nu trebuie să se iubească neapărat“, a mai declarat Hopkins pentru Radio Times.  În acelaşi interviu, Sir Anthony a acuzat Hollywood-ul că este toxic şi perfid, iar vedetele sunt ipocrite: „Nu vreau să fiu înconjurat de oameni de genul acesta. De toată «iubirea» şi prefăcătoria. Nu suport asta. E foarte multă ipocrizie“.  Anthony Hopkins, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul lui Hannibal Lecter din „The Silence of the Lambs“, locuieşte în Malibu, California, cu cea de-a treia soţie, Stella Arroyave, în vârstă de 62 de ani, despre care a spus că l-a „domolit“.  „E o persoană foarte bună pentru mine. Soţia mea se îngrijorează pentru că muncesc prea mult. Dar voi continua să muncesc pentru că ce altceva aş putea face? Mă voi retrage eventual când îmi vor cădea dinţii şi părul“, a conchis actorul.

Anthony Hopkins, născut pe 31 decembrie 1937, este un actor britanic de film, teatru şi televiziune. Considerat unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, starul britanic a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în 1992 pentru evoluţia sa din filmul „Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs“. Anthony Hopkins a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din filmele „Rămăşiţele zilei/ The Remains of the Day“, „Nixon“ şi „Amistad“. Anthony Hopkins a fost înnobilat în 1993 de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii pentru servicii deosebite aduse artei dramatice şi are, începând din 2003, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Posted in Arcaluigoeologie | 33 Comments »

Inevitabilul se intampla tuturor

Posted by Arca lui Goe pe mai 18, 2018

De ce nu mai suntem prieteni pe Facebook? – Mădălina Marcu

Am ieșit de pe Facebook de câteva ori. M-am supărat ca văcarul pe sat. M-am supărat pe oamenii care postează excesiv, care postează tâmpenii, care nu dau like și share la chestiile vitale și relevante. Nu mă meritau.

M-am supărat altădată că orice aș fi făcut nu ieșeam bine prin comparație. Alții erau mai fericiți, mai plimbați, mai de succes, mai buni scriitori, mai buni la a face poze. Unii erau prea fericiți. Și simțeam că încearcă prea tare să arate cât sunt ei de bine. Mă încărca teribil lupta asta a lor. Când de fapt mă încărca teribil lupta pe care eu o duceam. De a mă convinge pe mine convingându-i pe „prietenii mei” că sunt bine-bine, vorba cântecului.

E treabă grea Facebook-ul ăsta. Adormi cu el, te trezești cu el, lâncezești cu el în brațe scrollând la nesfârșit între ego-uri și oglinzi. Nu vă spun nimic nou vouă celor care faceți la fel. Poate că, de fapt, grea e treaba asta cu ego-ul.

Cred că suntem o generație crescută într-un sistem de cultivare a EGO-ului. Ne-au spus părinții noștri că suntem speciali. Ne spun statisticile că suntem speciali. Suntem cei care știu cum se derulează o casetă, dar și cum să folosim social media.

A trebuit să ne facem corporatiști și antreprenori. Să construim o lume nouă. Și am făcut-o. Ne-am construit lumea și carierele. Am dat 110%. Ne-am „trainat” și „coachuit” și dezvoltat personal în toate zonele care să ne facă și mai buni la ceea ce facem, și mai productivi. Am învățat engleză de la Cartoon Network, am făcut cursuri de vânzări, de vorbit în public sau de management al timpului.

Și am muncit al dracului de mult. Să ajungem sus repede. Să avem succes. Cred că suntem generația care ne-am definit succesul în funcție de filmele americane din anii ’80-’90 și umflând la maxim noțiunea familiilor noastre despre succes.

Să ai casă, să ai mașină, să ai funcție, să fii cineva, să ajungi acolo unde devii de neînlocuit sau temut, să ai carduri și rate și copilul la școli și grădinițe private. A trebuit să avem ego ca să răzbim. A trebuit să ne construim armuri în jurul sufletelor noastre de copii ai unei revoluții pe care n-am prea înțeles-o.

Și inevitabil, a venit un moment în viața noastră în care ego-ul a ajuns să ne consume. Suntem buni la a proiecta forță și a ne apăra teritoriul. Suntem buni la a avea dreptate și argumente. Dar ne seacă. Ne îmbolnăvește.

Poate nu pe toți. Așa că voi zice doar despre mine. Pe mine mă obosește ego-ul ăsta care m-a ajutat să ajung „undeva” în viață. Mă obosește lupta asta continuă să-mi apăr ideile și adevărul. Mă obosește să fiu invincibilă.

În ultimul an am aflat de la 4 oameni diferiți că le este teamă de mine. Teamă! Cum să-ți fie teamă de mine? Nu țip, nu înjur, nu fac urât. Așa mă gândeam. Dar de fapt, mă raportez la lume dintr-o poziție de forță. Mă raportez la lume dintr-o zonă de reconfirmare a ego-ului. Nu pot să nu fac lucruri, nu pot să nu spun lucruri, nu pot să nu lupt. Dacă aș face asta, lumea n-ar mai vedea că sunt valoroasă. Mi-am dat seama că scriu pe Facebook ca să fiu validată. Ca să-mi spună prieteni și străini că am dreptate, că scriu frumos, că sunt deșteaptă.

Și când mi-am dat seama de asta, m-am oprit. Nu vreau să-mi ucid ego-ul, nici nu știu dacă e posibil. Îi sunt recunoscătoare că m-a adus până aici. Dar aș vrea să văd ce e dedesubt. Să am un pic de liniște în cap ca să scap de frica de a nu fi relevantă. Ca să mă aud. Cine sunt eu când nu sunt puternică? Cine sunt eu când nu sunt pe Facebook și nu mă arăt ca să fiu aplaudată? Cine sunt eu când nu mă compar cu nimeni?

Ieșitul de pe Facebook a fost un pas mic în drumul ăsta. Au urmat alții. Am stat în autobuz și m-am gândit să-l rog pe șofer să deschidă ușile între stații. Mi-am imaginat cum mă va refuza și eu mă voi enerva. Pentru că nimeni nu mă refuză!

Și imaginându-mi acest dialog am decis totuși să cer deschiderea ușilor și dacă sunt refuzată să nu mă supăr. Să accept refuzul fără să simt că am fost ofensată în ego. N-a fost ușor dar voi continua, că nu mă face pe mine ego-ul meu.

***

Update:

stely said

Referitor la articol as spune mai intai ca, pe mine nu ma bate gandul sa ma retrag de pe facebook. M-am obisnuit cu acest mod de relationare cu oamenii din lumea larga . Am in lista foarte putini prieteni , dar nimic nu ma impiedica sa intru pe alte conturi ca sa urmaresc ceva ce ma intereseaza. Pot spune ca lista celor pe care ii urmaresc(fara sa-i am prieteni) este destul de consistenta. Nu comentez decat atunci cand imi da ghies inima , in sensul ca imi face placere sa contribui (sa completez) la postarea (tema) propusa sau cand simt nevoia sa intervin in discutii pe un subiect de cele mai multe ori controversat. Nu , nu ma simt obligata de nimeni si de nimic , nici pe facebook si nici in “HUVACA” …noastra. 🙂 Ma simt ca acasa . Stau cat vreau, fac ce poftesc si “fug” cand vreau de acasa. 🙂 Ego-ul meu nu sufera daca cineva ma contrazice . Dar da, ma enervez cand mi se sterg comentariile fara nici o avertizare sau fara sa mi se argumenteze in prealabil opiniile contrare. In atare conditii nu pot sa fac decat ceea ce trebuie (cred) . Adica , oricine ar fi el il scot din lista , intrucat consider ca acela nu mai poate sa-mi fie prieten , devreme ce procedeaza incorect , adica sa-mi inchida gura sau usa in nas asa dupa cum percep dar si dupa o analiza “la rece”. Asa am facut ,bunaoara ,cu unul dintre cei mai valorosi prieteni ai mei , D.G. Da, s-ar putea spune ca am facut-o din orgoliu, devreme ce dumnealui mi-a jignit(cu intentie) prietenii , indirect si pe mine. Dar , daca ar fi vrut ar fi putut sa-si ceara scuze, dar nu a facut-o gandind pesemne ca nu are de ce. Mai sunt cativa “prieteni”pe care i-am sters din lista , dar din cu totul alte motive. Unul dintre ele fiind acela ca ma simteam sicanata cu mesaje sugestive cu anumite tente ( sponsorizare) sau de alta natura . Un asa-zis prieten ma “cucerise” cu o povestioara despre o fosta eroina anticomunista, care i-ar fi fost matusa si care a suferit ani grei de inchisoare, iar acum este muritoare de foame . I-am dat “like” si i-am spus cateva vorbe sincere de admiratie. Asta l-a incurajat , crezand pesemne ca si-a gasit “prada”. Dar, dupa ce am facut niste investigatii , “eroina” era fictiva , dupa cum era si contul lui. Altul fiind , culmea, un concitadin ce imi cerea voie sa -mi dea un telefon pentru o intalnire.Dupa profil era mai tinerel decat mine cu vreo 25 de ani. Dupa nume, ii fusese elev sotului meu . : ) Pe el, l-am sters doar dupa ce am constatat ca nu ma crede si ca nu inceteaza cu mesajele. Alta “prietena” careia i-am cerut prietenia doar ca mi-a sarit in ochi numele si prenumele, ele fiind asemanatoare cu cele ale mele dinaintea casatoriei. M-a frapat coincidenta, mai ales ca ne “intalneam” la comentarii pe un alt cont. Tipa locuia in acelasi oras cu sora mea , deci inca un motiv. Insa, dupa un timp anume , cand am vazut ca mi se umplea pagina cu “n” fotografii de-ale ei ,in toate ipostazele posibile, unele destul de intime ( la biserica, la spital ,in pijama , cu perfuzii la mana, la coafor , in masina etc…) m-am saturat si am scapat de ea. Nici nu cred ca a observat, intrucat avea vreo 4000!! de prieteni.Si acum ma intreb cum si i-a facut , intrucat n prezenta nici un indiciu ca ar fi fost vreo somitate in viata reala.
Ah da, sunt si destui care simt nevoia (asta da, este un ego in toata regula) sa indrazneasca sa ceara prietenia unor adevarate somitati, doar ca sa se simta mandri ca sunt acceptati de dumnealor si numai ca sa ii aiba ca un trofeu in lista lor. Am intrebat, bunaoara pe cineva, mirata cand i-am vazut lista , ce l-a determinat sa-i ceara prietenia , vazand ca nu prezinta nici un semn ca i-ar citi, macar din cand in cand postarile, de altfel de mare interes si valoare. Mi-a confirmat cu sinceritate ca asa e :se simte mandru si atat . 🙂 Nu stiu daca este bine sau rau , insa eu nu as sa cere prietenia cuiva numai pentru atat. Daca sunt atrasa de acel “Cineva” nu ma opreste nimeni sa-i urmaresc in tacere si cu placere contul (postarile) fiind adesea public .
Eh, dar am fost si eu stearsa din lista unor prieteni chiar bunisori, carorora le cerusem prietenia, si cu bucuria impartasita de ei, am fost acceptata. Unul era cu nume si prenume din real, celalalt fictiv. Ambii m-au sters din lista . Unul din orgoliu (chiar foarte mare) si nu l-am regretat iar cealalta, care s-a dovedit a fi un el , din prea multa onoare. A avut un puseu de sinceritate si s-a retras el singur dupa ce s-a deconspirat. Ii urmaresc contul (si el pe-al meu) dar nu sunt semne ca acel cont este unul viabil. Il (o ) intalneam adesa pe ziare (indeosebi pe Adevarul)cu comentarii haioase si pline de umor , cu un continut satirico-politic destul de consistente si cu mult adevar -. de fapt erau niste pamflete foarte bine construite .Nici pe acolo nu am /l-am mai vazut. Marturuisesc ca am avut un timp (nu prea lung ) cand am regretat-o.

Prin urmare , considerand ca ” intamplarile “acestea, fiind ,da, “inevitabile” nu prezinta pentru mine un motiv de inchidere a contului de pe facebook. Ego-ul meu fiind in reperele(limitele ) oricarui ego normal (nu exagerat) nu are de suferit . Nu ma intereseaza like-urile (daca sunt bine( ma bucur) daca nu iarasi bine, Accept ca ce am comentat nu a fost interesant. Sterg (cu manuta mea) comentarii, pe care citindu-le ,la scurt timp, constat singura fie , ca am facut o gafa , fie pur si simplu ca nu mi-a mai placut ce am scris.

 

Dl.Goe said

@Stely – După cât te se poate înțelege, d-voastră considerați ca mecanismele „Facebook” descrie in articolul Mădălinei Marcu sunt valide, plauzibile, credibile, din perspectiva relației ego-ului cu restul lumii, dar ca aceasta situație nu poate constitui in niciun caz o motivație de a închide contul de „Facebook” (ci, dimpotrivă, poate fi chiar o buna rațiune de a-l menține)… N-ar fi nimic surprinzător (in natura) caci mereu se întâmpla ca același fapt (context, set de întâmplări) sa stimuleze anumite lucruri, dezvoltări, pentru ca mai apoi, aceeași persistenta sa duca la sațietate, la saturație si sa înceapă sa inhibe lucrurile pe care odinioară le-a stimulat. Poate ca d-voastră n-ați ajuns încă la saturație, fiecare avândul-si limitele (proprii si personale) cat si istoria, contextual exterior care oferă (in timp) detaliile care se acumulează spre atingerea acelor limite. Poate ca la un moment dat veți ajunge si d-voastră (poate da, poate nu, cine știe?) in postura Mădălinei Marcu, ceea ce poate sa se întâmple, vai, oricui, oriunde si in orice, nu doar in universurile de gen „Facebook” dar chiar si in „viată”. Desigur ca acest mic discurs al nostru poate fi fundamental greșit (n-ar fi o noutate), dar acestea fiind zise, mi-ar plăcea sa aud părerea d-voastră despre mecanismele prin care s-ar putea explica de ce (de ex.) dl. D’Artagnan and Co. au creat si au abandonat „Hanul Muschetarilor”. D-voastră ce credeți despre asta? Dar despre faptul ca Arca persista încă (aparent împotriva oricărei rațiuni)? Cine e mai „nebun”? Dl D’Artagnan sau dl.Goe? 🙂 

 P.S. In subsidiar, si Soarele are pete, Simona are limite (cu toții avem), iar topicul propus n-are rezonanta in contextual (spațio-temporal al) locului, fiind, pare-se, un topic mai off topic decât chiar starea de off-top-ie specifica nivelului curent la care a ajuns saturația pe Arca lui Goe, pe curba care histerezis ce descrie fenomenul de magnetizare (si demagnetizare) a acestei construcții huvachiene (d-voastră fiind o membra de vaza a cercului select si extrem de selectiv al persoanelor de pe lumea aceasta care știu ce naiba înseamnă (sau măcar vrea sa însemne) acest cuvânt cu sonorități bizare: huvachian

 (caci la urma urmei, din cei aproape 12 miliarde de oameni care au trăit sau mai (si) trăiesc încă pe planeta Pământ, cei care cunosc „sensul” (sau nonsensul) cuvântul „huvachian” se pot număra pe degetele unei singure mâini, nu? 🙂 ) 

 Leurda si leușteanul se vând mai bine. 

Nu-i așa ca la început oamenii vin in HUVACA (blogosfere and Facebook-uri y compris) in primul rând ca sa facă pe deștepții (sforțând-se teribil in acest sens) pentru a sfârși invariabil in a veni (spre finalul aventurii), in principal pentru a se prosti liber (fără efort si fără riscuri)? Se pare ca nu doar fiecare meci de tenis este ca viată (o replica miniaturala a unei vieți) ci fiecare mica Aventura, fiecare lupta, fiecare fapta, fiecare întreprindere, fiecare pasiune, fiecare încordare, fiecare fragment din viată, este in sine ca o viată (o replica miniaturala a unei vieți)…

De succes nu sunt locurile constante, consistente, egale mereu cu ele însele, ci sunt locurile cu geometrie variabila, versatile, care sunt in stare sa ofere condiții potrivite (stimulatoare) celor care vor sa facă pe deștepții – când in lume se găsesc preponderant, in exces, astfel de finite, si condiții propice celor care vor sa se prosteasca (fără riscuri) atunci când lumea a basculat într-o era in care majoritatea vrea lejeritate (ieftina sau chiar gratuita). 

HISTERÉZIS s. n. (Fiz.) Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanțe, determinate de variația unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variația în sens contrar a aceluiași parametru. – Din fr. hystérésis.[1]     

 

Bunica said

Îmi pare că demonizarea FB e un trend drăguț. Bietul Eco! Era oripilat de prostia vorbitoare pe FB. Asta fiindcă în lumea reală trăia printre intelectuali veritabili. Dar lumea reală e plină și ea de prostie, dacă te miști prin mai multe medii o găsești din abundență. Nu mai zic de tv. Pentru mine FB e ca o bicicletă, un PC, un tren, un aparat casnic, adică ceva de folosit, nu ceva care mă folosește. Iar dacă uneori îl folosesc în exces, „vina” e a lumii reale, care nu-mi oferă atâtea comodități ori satisfacții. Intru repede, într-o pauză de muncă, mă amuz, zvârl ceva, privesc o poză etc. A fost o vreme când oamenii se îngrozeau de urmările nefaste ale folosirii automobilului. A venit acum vremea damnării lumii virtuale.
Aș mai sta, dar mi-e că s-o însera. 🙂 Și mă așteaptă FB!

Cred ca una dintre pagubele majore ale faptului ca oamenii au cazut prada momelilor virtuale (care ofera satisfactii imediate, recompense spontane, eliberatoare de endomorfine) consta in inducerea unei stari de superficialitate. In goana dupa satisfactii imediate, oamenii s-au dezvatat de practiacrea unor eforturi de durata, in proiecte mai ample care sa aduca satisfactii la capatul unui efort indelungat, dupa o perioada mai mare de timp, si care sa nu ofere prea multe garantii de succes, sau recompense prea clare pe parcurs, inainte de finalizarea unui astfel de proiect de anvergura. Din ce in ce mai putini oameni se angajeaza in astfel de proiecte care sunt in permanenta sabotate de satisfactiile instant pe care le ofera socializarea virtuala. Partea proasta este ca majoritatea acestor satisfactii sunt de proasta calitate, adesea false, surogate, sau oricum chestii fragmentare care nu se pot coagula inntr-o stare de bine a insului, care sa-i confere consistenta si identitate. Ma uit la conferintele de TED si constat ca inclusiv in tematica si in modul de abordare s-a schimbat dramatic in ultimii ani, in exact sensul generalizarii unei superficialitati ingrijoratoare. Cei care au apucat si ere mai putin generoase in satisfactii imediate si au apucat sa se implice la vremea lor in proiecte personale mai ample inca mai reusesc sa inteleaga fenomenul, dar cei nascuti ieri, (fulgii de nea y compris) care asa au pomenit, n-au nicio sansa sa inteleaga care-i problema, risipindu-se in acest gen de dans frivol de la o tema la alta, de la un loc la altul, de pe un canal pe altul, nicaieri ne reusind sa stea mai mult de o clipa, smulsi aproape imediat de alte chemari, spre alte locuri care sunt gata sa le ofere fericirea instant, satisfactia la moment. Indiferent pe ce FB s-ar afla, mereu exista altul irezistibil care-i smulge irepresibil perturband orice continuitate si orice inchegare. Am devenit dependenti de nevoia de a verifica in permanenta daca nu cumva exista ceva mai bun de facut decat ceea ce tocmai faceam… ne mai facand astfel. Orice noroc /Si-ntinde-aripele, / Gonit de clipele / Starii pe loc.

 

Posted in Arcaluigoeologie | 29 Comments »

Unde fugim de acasa?

Posted by Arca lui Goe pe mai 16, 2018

Deschidem aici o lista cu raspunsuri acordate pe sprânceanå acestei intrebari indecent de inocentå: Unde fugim de acasa?

… in luna,

la zoo,

la mare,

la munte,

intr-o poveste,

in casa bunicilor,

in padure,

in delta,

in Turcia,

in Creta,

la amant/å

la film,

la teatru,

la biserica,

la carciuma,

la intamplare,

oriunde,

in cautarea norocului,

in intampinarea aventurii,

in necunoscut,

in betie,

in somn,

in visuri,

la bal,

la spital,

pe calea Victoriei,

pe calea Plevnei,

in Cismigiu,

in Cisnadie,

la Sighisoara,

in toata tara,

la un curs de reciclare,

la munca,

la cor,

la meci,

la cumparaturi,

la scoala,

aiurea,

la circ,

la batranete,

la tinerete,

la mustata,

la tzambal,

la Civita Vechea,

la mama acasa,

la tata casa,

la antrenament,

in vizita,

in trecut,

in viitor,

in universuri alternative,

pe strada Mântuleasa,

la Las Fierbinti,

pe mare,

in Tibet,

in Nirvana,

la gim,

la lunca,

pe vale unde a facut fasolea floare si mazarea tecusoare,

la gradinita,

in curtea scolii,

in imaginatia unui prieten bun,

la dracu-n praznic,

in panzele albe,

in contumacie,

in bejenie,

in transhumatza,

la hanul lui manuc,

intr-una din zilele insorite ale vietii noastre,

unde om vedea cu ochii,

in valea plangerii,

la iunion,

la comediile nemtesti,

la Strada lui Felimi,

la dolce vita,

la Ateneu,

la donna e mobile,

la bulivar,

la tribunal,

la carnaval,

intr-un pahar cu visinata,

la baile comunale,

la sauna,

la frizer sau la croitoreasa,

la Gogol acasa,

la Tecuci,

la vie en roze,

la Baile Herculane,

la origini,

la destinatie,

la trepidatie,

la epicentru,

laparoscopic,

in purgatoriu,

in muratoriu,

intr-un ochi strain,

in borcan,

in exegeze,

in ipoteze,

in insulele Canare, Baleare sau Antile,

la polul Sud,

la capul bunei sperante,

in Gibraltar,

la Punta Arenas,

la Calul Balan si saua-i verde (?),

la vara viitoare,

in vitrina,

pe un peron vechi de gara,

in inchipuire,

in uitare,

la razboi,

la pace,

la negocieri,

la joaca,

la balta,

la psiholog,

la masaj,

la ultraj,

la råspantie,

laconic,

in lumea virtuala,

in mine,

in saline,

in vederea intaririi sentimentului de prietenie,

in vizuina,

in cuib,

in sânul lui Avram,

in pustiu,

in zadar,

in taceri necuprinse,

in oaze misterioase,

sub plauma,

sub cerul instelat,

sub liliacul inflorit,

la mansarda,

in Grecia antica,

la Medeleni,

la vulturi

la catacombe

in tiribombe,

la inceput,

in culise,

la Cluj,

la Vama Veche,

la Plesu acasa,

la la,la,la si tra,la,la,

la Carul cu bere,

la Cisnadie

in prerie

na acuma, mai zi si tu…

Update

la clasa intâi, la vremea revistei arici pogonici, la serbarea de sfarsit de an, in vacanta, in excursie, in calatorie, la nastere, la nunta, la botez, la chermeza, la agape, pe carari de munte, pe carari de ses, pe valea seaca cu hangerul fara teaca, in umbra, in zare, in umbra fetelor in floare, la stâna, pe o stanca neagra, in sihastrie, in burlacie, la Pasti, la Craciun, la Cel mai iubit dintre pamanteni, la cumpana dintre ani, la vulturi, la lilieci, la curve, la capre negre, la manastire, in nesimtire, in ograda, la cort, la dugheana, sub spranceana, la târg, in târnå, la taverna, la balena, la carciuma din Ferentari, la teatrul national la Caligula cu Ovidiu Iuliu Moldovan in rolul principal, la premiera, in scrumiera (sa ne punem cenusa in cap), in masina, pe vapor, pe ogor, la arat, la semanat, la Ararat, pe muntele Athos, pe muntele Olimp, acolo unde se ingana ziua cu noapte, in pivnita, in pod, la subsol, la mansarda, la culme, la razor, la varful Omul, in Bulgaria, in Albania, in mana unui om strain, in joaca, in trecere, la petrecere, la fum, la vant, la dor de duca, la naluca, la fata morgana, la Campina vara, la prisaca, la Prislop, intr-un varf de plop, in cuibul de viespii, intr-un cuib de cuci, pe Champs-Elysees, la Trocadero, la Venetia, la anul si la multi ani, intr-o floare de mac, intr-o viata paralela, pe o schela, intr-un roman autobiografic, in memoria colectiva, la colectiv, in saivan, in armata, la conferinta, la muzeu, la militie, pe miriste (cu prepelitele toamna), la cramå, la crâsmå, la cantinå, la bodegå, in visul unei nopti de vara, in vid, in vagin, in encyclopedia britanica, in cartea de citire, in abecedar, in discoteca, in vinoteca, intr-un calcul fara capat, in varful dealului, pe o padina, pe o panta, cu o parapanta, in râpa, in deriva, la intamplare, la steaua care a rasarit, la malul marii, la malul zilei, intr-o sticla de sampanie, la cofetarie, la patiserie, la herghelie (pentru a calari in pielea goala pe in cal murg in amurg), la un semn, la o reverie, la cine nu te astepti, la tine-n suflet, la un pahar de vorba, la o sticla de bere in tacere, la duhul din lampa, la Damasc, prin Colentina, prin Brazda lui Novac, pe canalul Bega, la Moulin Rouge in 1957 toamna, la casa cu cocos, la gara, cu trenul prin tara, cu nasul, cu mocanita, printre nori, printre stele, in Andromeda, pe strada ta (vei veni pe strada ta), la vecinul Costica, la o mastica, la tzanc, la cina (la o vecina), la mila nevestei, la viata ta (ai o dambla?), pretutindeni deodata, in rutina, in extaz, in anonimat, in identitate, in meditatie, in actiune, intr-un uter de fata mare, sub cupola circului, la Capsa, la hanul Ancutzei, in Albumul Duminical, in Gala desenului animat, la Breaza, in lupanare de cinismu si de lene, in tihna, la un pranz såtul de sine insusi, la plimbare, de colo colo, acolo unde te cheama inima, in copilaria copiilor tai, in fata casei, pe prispa casei, pe fundul marii, in spuma marii, in spumele marii, pe drumuri europene, la tziganci, la cafea, la ghicit, pe insula Ada Kaleh, la o cafenea in Manhattan in 2031 intr-o dimineata devreme, intr-un proton, la lumina zilei, in cåmarå, in cålimarå, in canton, in cantonament, intotdeauna si da,da,da va mai urma…

Måi, dar voi ceilalti unde fugiti de acasa? Nicaieri? Niciodata?

Voi cei care venind acasa spuneti „buna seara”, voi nu stiti ce inseamna sa intri pe o usa tacand. (asta nu-i din mine ci din Octavian Paler).

Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

Nou sub soare

Posted by Arca lui Goe pe mai 13, 2018

Luându-l (discret) in considerare (si) pe tertzul mereu exclus, in postura sa de martor accidental al evenimentelor, aflat aici, la fata locului, absolut (adica relativ) intaplator, din pura co-incidenta, dar adresandu-ma insa preponderant (ca de obicei) cititorului citit si unic al Arcei lui Goe, vin si articulez urmatoarea intrebare, suta la suta retorica: Despre ce anume oare ar fi nimerit (in context) sa mai vorbim sau sa mai amutim (impreuna sau fiecare in parte), in acesta zona crepusculara (de rit HUVACA-ian)? Am putea ceda (ca intotdeauna) ispitei pentru teme mari, ample, grave, infricosatoare chiar, importante la scara mare, sociala…  dar am putea la fel de bine sa acceptam alunecarea in farmecul inefabil al detaliului (aprent) derizoriu, umil, individual, fara pondere si fara ecou in dimensiunea sociala a lumii (inclusiv social-media). Adica in loc sa atacam teme, fenomene ori evenimente (geo)politice, sociale, stiintifice, religioase, economice, istorice, antropologice, care privesc si intereseaza (in mod artificial) grupuri mari de oameni, sa le abandonam pe acestea, in favoarea unor detalii punctuale care pot interesa doar indivizi luati separat, la bucata, cel mult colectii disjunte de asemenea insi. Sa ne focalizam cu precadere pe intmplari nesemnificative la nivel social (nealiniate defel curentelor media care tin audientele si ratingurile la cote inalte de interes) dar care au o nota de natural, de firesc, de pamantean. Ce-ar fi daca am vorbi, bunaoara despre leurda si leustean?

Are cineva in memorie vreo poveste, vreo intamplare, vreo snoava sau vreo vorba de duh despre relatia sa (de suflet), ca fiinta (umana) vie, cu acest gen de fiinte vegetale vii, pline de clorofila si savoare? Cam in genul celor insirata de catre dl. Neamtu Tiganu AICI ? (va urma)

 

UPDATE (1): O informatie utila pentru parizienii de rit est-european. Cu ceva vreme in urma (cam demultisor as zice, suficient incat intamplarea sa-mi apara ca fiind dintr-o alta viata, straina, a altcuiva), am locuit la Paris. Speriat de atata strainatate, mi-am adus cu mine toate pornirile patriotice si apucaturile neaose, invelindu-ma in ele ca un cocon intr-o crisalida, cu speranta unei metamorfoze line spre versiunea mea cosmopolita. Complementar explorarilor plenare in noua cultura, vizitam insa cu regularitate si magazinele romanesti, de unde ma aprovizionam corespunzator intru satisfacerea apucaturilor culinare cultivate de mama, bunici, neamuri, rude, prietenti si tara, mergeam la bisericile romanesti, si frecventam centre culturale si manifestari cu specific romanesc. Pot spune ca gaseam aproape tot ce era necesar (in exces chiar) pentru a nu suferi prea tare de dorul de (a)casa. Cu cateva mici exceptii (doua): leustean si sorici de porc pârlit. Acuma de, sorici de porc pârlit nu savuram cotidian nici in patria natala, asa ca suferinta era supurtabila, dar cu leusteanul era mai greu, mai ales ca ma asteptam sa-l gasesc pretutindeni ca pe marar si patrunjel. Nici vorba. La magazinele romanesti din Paris nu-l aveau decat uscat (ceea ce, vai, nu-i tot aceea) asa ca am inceput sa ma plang oricui statea sa ma asculte, despre dorul de patrie materializat in nevoia de leustean verde, proaspat. Oamenii milosi mi-au facut fel de fel de recomandari, unde sa-l caut, cum sa-l cultiv (in apartament)… dar pana la urma s-a gasit unul  care m-a privit amuzat si mi-a zis ca are solutia pentru problema mea. M-a indrumat sa ma duc in jardin de Luxembourg intr-un loc anume, unde s-ar afla, pe post de planta ornamentala, o tufa de leustean de toata frumusetea. Intrucat nu era 1 Aprilie l-am crezut pe cuvant si m-am dus. Da domnule, era. O tufa uriasa de leustean, leustean. Incepand de atunci, cu discretie si prudenta, pentru a proteja si planta dar si buna mea reputatie de cetatean onest, treceam din cand in cand (ca din intamplare) prin jardin de Luxenburg si furam cateva fire de leustean cu care sa-mi dreg aleanul si dorul de acasa. Cat am stat la Paris n-am dus lipsa de leustean verde. Ma intreb si acum (cu nostalgie) daca o mai fi acolo tufa aceea de leustean pe care francezii o luau drept planta ornamentala. O mai fi, n-o mai fi, nu se stie. Cand oi mai ajunge pe la Paris o sa verific si o sa te tin la curent.

Posted in Arcaluigoeologie | 50 Comments »

Lucruri la care barbatii nu ar trebui să renunţe niciodată de dragul unei femei

Posted by Arca lui Goe pe mai 9, 2018

Odată cu implicarea într-o relaţie, de dragul sau de frica partenereor, multi barbati au tendinţa de a ceda in multe privinte.

Psihologii explică de ce accentul ar trebui pus pe acceptare şi nu pe schimbare şi care sunt valorile la care nu ar trebui niciodată să se renunţe.

Relaţiile de dragoste trebuie să se bazeze pe iubire, acceptare, susţinere şi grijă reciprocă. Din păcate, tot mai multi barbati acceptă relaţii toxice, din teama că nu vor găsi ceva mai bun.

Lucruri pe care barbatii nu ar trebui să le sacrifice niciodată de dragul unui femei:

1.Identitatea. – Personalitatea ta unică, speranţele şi visurile tale ar trebui respectate şi apreciate de partenera. Dacă simţi că trebuie să renunţi la lucrurile care îţi aduc fericirea, pentru a te încadra în stilul de viaţă al partenerei, atunci ar trebui reevaluată existenţa acesteia în viaţa ta.

2. Familia. – Membrii niciunei familii nu sunt perfecţi, iar partenera trebuie să înţeleagă acest lucru. Excluderea familiei din viaţa ta pentru a-ţi satisface partenera este un lucru distructiv. Ambii parteneri trebuie să realizeze că adevăratul compromis ar trebui să fie acceptarea familiei, a defectelor şi a tuturor oamenilor care până acum au făcut parte din viaţa voastră.

3. Prietenii. – Nu trebuie să-i placă prietenii tai. La urma urmei, sunt ai tai şi nu ai ei (cel putin nu pana la proba contrara). Atâta timp cât există o prietenie frumoasă, care te ajută să te dezvolţi sănătos şi adaugă ceva pozitiv vieţii tale, nu ar trebui să-ţi ceară să renunţi la ea. Nu sacrificaţi bucuriile vieţii. Adevărata iubire înseamnă acceptare şi asumare.

4. Valorile. – Sistemul moral de bază pe care majoritatea dintre noi îl avem ferm în psihicul nostru trebuie respectat întotdeauna. A iubi pe cineva nu înseamnă să-ţi abandonezi valorile morale. Dacă faci compromisuri cu privire la acestea, conştiinţa ta va suferi, în cele din urmă te va provoca să îţi pedepseşti partenera. Mai bine găseşti o partenera cu valori morale similare.

5. Stima de sine. – Orice relaţie care face un barbat să nu se simtă suficient de bun este una nesănătoasă. Dacă te face să te simţi mic, nesigur şi îţi aminmteşte fiecare greşală pe care ai comis-o, trebuie să reevaluezi locul acestei persoane în viaţa ta. Indiferent de situaţie, iubita ta ar trebui să te aprecieze, să te admire şi să te susţină.

6. Fericirea. – Fericirea vine în multe forme în cursul unei vieţi. Când găsiţi acei oameni, hobby-uri şi experienţe care vă aduc bucurie autentică, partenera de viaţă trebuie să susţină existenţa acestora în viaţa ta. Dacă simţiţi nevoia de a vă suprima dorinţele şi nevoile pentru binele relaţiei, atunci faceţi un compromis mult prea mare.

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

Viitorul suna bine?

Posted by Arca lui Goe pe mai 4, 2018

Ca posibil prilej de vorba si/sau de tacere elocventa sau de adâncå meditaie as aduce azi in atentie un fenomen extrem de ingrijorator, observabil cu ochiul liber, si care afecteaza o proportie prea mare din segmentul social invocat. Ai observat si tu? Cunosti fulgi de nea? Iata despre ce este vorba:

Generația „fulgilor de zăpadă”

– de Alianța Familiilor din România – 14/11/2016

Cu ani in urma am scris despre Guyland, tradus in romaneste ca „Tinutul barbatilor imaturi”. Revenim din nou asupra subiectului, dar dintr-o perspectiva aditionala, aceea a„generatiei fulgilor de zapada”.

Guyland e un termen creat de sociologi cu ani in urma. Originea lui e atribuita lui Michael Kimmel, sociolog la State University din New York care in 2008 a publicat o carte cu acelasi titlu. Oferim o recenzie facuta de New York Times in septembrie 2008. Guyland denota, in termeni nesofisticati, inabilitatea tinerilor de a se transforma in barbati. E un fenomen observat de sociologi de citeva decenii incoace la tinerii americani din zonele urbane, care ramin imaturi pina la anii de mijloc ai vietii ori nu se maturizeaza deloc. Desi sunt educati, in anii studentiei dezvolta o viziune si o mentalitate a vietii care le intirzie maturizarea ori le-o blocheaza in intregime. Sunt tineri care, traind ani la rind in campusurile universitate, izolati de realitate, dezvolta o cultura proprie, o mentalitate tipica, un set de valori de care cu greu se desprind.

Un exemplu al acestui tip de „baietei” este echipa de fotbal a Universitatii Harvard, al carei comportament infantil a fost subiectul unui raport recent publicat si comentat in New Yorker.

La cursurile universitare tinerii de tip guyland stau impreuna, merg la aceleasi cursuri, iau masa impreuna, maninca aceasi mancare (prefera berea si pizza), merg la aceleasi evenimente sportive si isi petrec weekendurile impreuna, in betie ori in salile de biliard. Isi formeaza un cod de conduita aparte. Sunt imaturi in gandire, in vocabular, in comportament. Nu cunosc grijile vietii. Ramin necasatoriti: pentru ei fetele sunt doar un mijloc de satisfacere carnala. Nu au orizonturi profesionale deosebite. Nu sunt motivati de nimic si nimeni. Sunt sarcastici. Locuiesc cu parintii, din lipsa de bani si comoditate. Intirzie sa-si obtina chiar si un permis de conducere auto. Maninca mancarea gatita de mama ori si nu contribuie la cheltuielile din casa… pentru ca nu au bani. Stau pe capul parintilor cit pot, iar cind trebuie sa se dezlipeasca de ei, se ingramadesc mai multi intr-o casa luata in chirie unde traiesc in grup si isi impart cheltuielile. Se multumesc cu slujbe mediocre, nu au ambitia sa avanseze la locul de munca, nu ii pasioneaza politica ori implicarea in proiecte civice.

Fenomenul guyland, insa, nu mai e doar american. E intilnit peste tot in lumea occidentala, Taiwan, Corea de Sud si Japonia. Studiile de genul acesta sunt frecvente si denota aceasi problema si in Europa. Tinerii europeni ajung la 30 de ani si inca sunt necesatoriti si continua sa locuiasca cu parintii. Acelasi fenomen incepe sa se simta si in Romania.

In ultimii citiva ani, insa, sociologii au observat metamorfozarea stilului de viata guylandintr-un fenomen nou dar si mai ingrijorator, generatia post-guyland pe care sociologii o numesc „the snowflakes generation”, adica generatia fulgilor de zapada. Aceasta generatie nu e limitata doar la barbatii tineri, ci include si fetele.

Cine sunt „fulgii”, cum se manifesta fenomenul acesta si daca e cazul sa ne ingrijoram?

Claire Fox – I Find that Offensive!

Claire Fox e o scriitoare britanica care mai devreme in an a publicat o carte cu titlul I Find that Offensive! („Ma ofensezi”!) Cartea descrie fragilitatea extrema a tinerilor britanici, mai ales a celor din universitati. Fox e de parere ca la generatia tanara nu mai e vorba de imaturitatea intilnita, tipic, la oricare tineri dar care dispare in timp, dupa absolvirea universitatii. Societatea s-a obisnuit cu studentii necomformisti, intr-un sens rebeli, care pun la indoiala totul, se impotrivesc autoritatii, se cred mai buni si inteligenti decit toate generatiile care au trait inainte de ei, sunt anti-establishment si isi dispretuiesc, indirect, parintii, crezindu-se mai destepti decit ei.

Generatia „fulgilor de zapada” fara speranta de imatura, se ofenseaza extrem de repede si permanent, membrii ei sunt supra-sensibili pentru ca se cred „unici”, nu tolereaza niciun dezacord si se fereste de orice disputa de idei, invocand fragilitatea si unicitatea. In sensul acesta, Fox crede ca generatia snowflakes e o simptomatica pentru carentele structurale ale societatii britanice si europene.

Cum se manifesta emotional generatia „fulgilor de zapada”? In iulie publicatia britanica The Spectator le-a facut un portret nu tocmai magulitor. Sunt intr-o permanenta stare de depresie si se „trateaza” cu medicamente psihotrope. Se estimeaza ca cel putin o treime din tinerii britanici intre 15 si 25 de ani sufera de anxietate ori depresie. Sunt rupti de realitatea vietii de familie, preferand sa traiasca sub-cultura mediilor sociale. O jurnalista britanica de 25 de ani scria, anul trecut, un articol in The Telegraph numind generatia ei Epoca Disperarii („Age of Desperation”). Jumatate din prietenii ei sufereau de anxietate si majoritatea dintre ei luau calmante.

Parintii lor isi smulg parul. Cum este asa ceva posibil, daca generatia copiilor lor e cea mai bine educata, hranita, la adapost si fara griji, din istoria omenirii? Este si generatia care, gratie tehnologiei moderne si a sacrificiilor inaintasilor, foarte probabil va ajunge sa traiasca mai mult ca oricare din strabunii ei…

Problema nu se limiteaza doar la Marea Britanie. „Fulgii de zapada” sunt prezenti si in Italia, unde sunt cunoscuti cu numele de bamboccioni, ceea ce in romaneste ar fi „baieti mari dar natangi”.

A cui este vina?

Cine e responsabil pentru crearea acestei generatii imature si incapabila de maturizare?Profesorii universitari, intelectualii si filosofii occidentali, in primul rind, la care se adauga politicienii ultimilor ani care, din dorinta de a primi voturile generatiei „fulgilor”, promoveaza imaturitatea ca virtute. Semintele actualei situatii au fost semnate in anii 70 – iar rezultatele sunt vazute astazi: Tinerii cer o viata care sa nu le impuna sacrificii. Se impotrivesc libertatii cuvantului pentru a nu fi ofensati. Cer ca societatea, in special campusurile universitare, sa le configureze zone de totala siguranta („safety zones”) in care nu pot fi deranjati in gandirea lor, obiceiurile lor, comportamentul lor. Cei care le critica stilul de viata ori mintile fragile sunt acuzati de intoleranta, etichetati ca persoane care promoveaza ura. „Fulgii” ii critica intens pe acestia, organizeaza proteste in universitati, pe strazi, boicoteaza si cer destituirea din functii a profesorilor care nu agreeaza cu ei.

Dar fenomenul acesta nu e intilnit doar in universitati, ci s-a extins in restul societatii si de ambele parti ale Atlanticului. In Marea Britanie, multe universitati au cedat presiunilor, iar unele au anuntat ca nu vor mai oferi anumite cursuri care ar putea ofensa studentii, in timp ce alte cursuri au fost modificate pentru a le face mai putin „ofensive” la adresa anumitor grupuri sociale, etnice, rasiale, religioase, ori la adresa „minoritatilor sexuale”. Saptamana trecuta v-am oferit un articol despre un profesor din Toronto care refuza sa foloseasca pronume transgender-iste cind se adreseaza studentilor, cu toate ca administratia universitatii il constrange sa o faca.

Cursurile de istorie, de exemplu, au fost rescrise pentru a nu ofensa musulmanii.Capitolele obisnuite despre cruciade au fost sterse ori modificate pentru a-i descrie pe musulmani ca fiind victime ale agresiunii crestinilor!

Alte cursuri, obligatorii inainte, au fost facute optionale pentru aceia studenti care pretind ca sunt ofensati. Unele universitati au adoptat chiar un punctaj alocat fiecarui curs in functie de nivelul potential de „ofensare” si, in functie de acest punctaj, studentii au dreptul sa nu urmeze cursul respectiv. La fel, daca profesorii atentioneaza studentii ca la o data specifica va fi tinut un curs care va discuta evenimente sangeroase ori razboaie, studentii pacifisti, de exemplu, sunt scutiti de la acele ore.

Pozele din cursuri care ar putea deranja, de exemplu scene de batalii ori persoane ranite, sunt eliminate. Cum atunci sa studiezi medicina? Ori istoria? Ori psihologia?

Se discuta, de asemenea, eliminarea in intregime a anumitor subiecte din discutiile de la cursuri. Un exemplu e violul, pe motivul ca ar putea aduce in mintea unor studente evenimente neplacute din viata lor.

„Fulgii de zapada” din universitatile americane si australiene

Dincolo de Atlantic, in SUA, sau de Pacific, in Australia, situatia e si mai dezastruoasa. Citeva exemple:

  • In San Louis, Missouri, studentii au cerut si primit ca o universitate catolica sa scoata din incinta sa statuia unui misionar catolic care cu secole in urma a misionat si convertit la crestinism triburile native de indieni din acea parte a Americii de Nord. Pentru studenti, statuia simboliza „imperialismul crestin distrugator al civilizatiei native”. Studentii au fost in special ofensati de faptul ca statuia reprezenta imaginea misionarului in fata caruia statea ingenuncheat un bastinas.
  • La Universitatea Stanford din California studentii au demonstrat anul acesta cerind caurmatorul presedinte al universitatii sa fie o femeie transgender (adica barbat schimbat in femeie), lesbiana, necasatorita, de rasa asiatica. Niciun cuvant in pretentiile lor despre competentele profesionale.
  • La Universitatea din Texas (Austin) studentii au cerut, cu succes, eliminarea din campus a statuii lui Jefferson Davis, unul din liderii Confederatiei Sudiste de pe vremea razboiului de secesiune american din Secolul XIX, motivul fiind ca Davis apartinea unui sistem politic care dorea perpetuarea sclaviei.
  • Luna trecuta, tot la Universitatea din Texas conducerea universitatii a cedat pretentiilor studentilor de a interzice costumele de Halloween care reprezinta diverse culturi de tipul tigani, cowboys, indieni si asa mai departe.
  • Anul trecut, Universitatea din Minnesota a interzis prezenta in campus a unei camile care urma sa fie mangaiata de studenti, studentii sustinand ca evenimentul ar fi abuz la adresa animalelor.
  • Unul din cele mai extreme cazuri a fost cel al unei universitati din Georgia, unde studentii au impus conducerii universitatii sa nu mai arboreze steagul american pentru ca, zic ei, simbolizeaza imperialismul!
  • La Universitatea Oxford studentii au cerut, pina acum fara succes, eliminarea statuii lui Cecil Rhodes (un explorator britanic in Africa de Sud) pentru ca acesta ar fi, ati ghicit, simbolul „imperialismul britanic”.
  • Universitatea Flinders din Adelaide (Australia de Sud) a eliminat din cursurile universitare termenul „epoca de piatra” („stone age”) si l-a inlocuit cu termenul „societati complexe si diverse” („complex and diverse societies”).
  • Tot Flinders a publicat o lista de termeni care nu pot fi folositi la cursuri ori la universitate si i-a inlocuit cu termeni care sunt „neutri” pentru a evita posibilitatea ofensarii unor studenti.
  • Sa nu se lase mai prejos, Universitatea din Melbourne a anuntat noi reguli de conduita care interzic profesorilor sa intrebe studentii numele de familie cu scopul de a le determina originea etnica ori rasiala.
  • Alte universitati au inventat o functie noua, aceea de „Chief Diversity Officer”, adica „Ofiterul sef pentru Diversitate”, pentru a „ghida” studentii cum sa vorbeasca, ce termeni sa foloseasca si ce termeni sa nu foloseasca pentru a nu ofensa alti studenti. Din aceasta cauza, unele universitati au eliminat termenii „Craciun”, „Hanuka”, „Paste”, etc.
Să porți sombrero la o petrece de Halloween e „rasism”, consideră „fulgii”
Să porți sombrero la o petrece de Halloween e „rasism”, consideră „fulgii”

Generatia „snowflakes” iubeste comunismul

Indoctrinati de profesori universitari de Stânga, „fulgii” iubesc comunismul. Luna trecuta a fost publicat in America un studiu privind atitudinile tinerilor americani fata de comunism, realizat de Victims of Communism Memorial Foundation. Conform acestuia,

  • Marx are mai multa influenta asupra lor decit Biblia. 64% dintre ei sunt de acord cu principiul lui Marx „fiecaruia dupa nevoile lui” si doar 54% cu principiul biblic „cine nu munceste, nici sa nu manance”.
  • Unii studenti cred ca razboaiele duse in vremea presedintelui George Bush au ucis mai multi oameni decit Stalin.
  • 42% dintre „fulgi” nu stiu cine a fost Mao Zedong, 40% nu au auzit niciodata de Che Guevara, 18% nu stiu nimic despre Stalin, 33% nu au auzit de Lenin si 18% nu stiu cine e Putin. Dintre studentii care au auzit de Lenin, 25% au o parere buna despre el.
  • In timp ce intre 80% si 91% dintre americanii nascuti inainte de 1955 cred ca comunismul este un sistem politic rau, doar 55% dintre studentii americani au o parere negativa despre comunism.
  • 45% dintre tinerii americani intre 16 si 20 de ani ar vota pentru un socialist si 21% pentru un comunist. Doar 42% dintre ei au o parere buna despre capitalism, in comparatie cu 65% dintre parintii lor.

Ce-i de facut?

Oare parintii generatiei snowflakes fac o favoare copiilor lor cautind sa-i tina la adapost de realitatile zilei? De de realitatile istoriei? Dar de realitatea naturii umane – depravata, pacatoasa, incapabila de perfectiune? Fara indoiala ca nu. Tinerii nu se maturizeaza. Nu pot intra pe piata muncii. Nu pot intemeia familii. Nu pot deveni parinti responsabili, capabili a aduce pe lume si a creste generatiile care sa le ia locul.

Generatia snowflakes traieste intr-o lume a fanteziei, o lume ireala, intr-un clabuc de sapun al iluziilor, fabricandu-si propria lume utopica. Sume enorme sunt investite in educatia tinerei generatii iar intrebarea tot mai serioasa este daca nu cumva aceste investitii sunt irosite. Aici rolul parintilor e vital…

* * *

Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili,

veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri. Prin forţa reţelelor sociale, tinerii nemulţumiţi transmit şocuri care pot afecta societatea. Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, transmit în societate şocuri care pot afecta afaceri sau chiar vieţi.

Născută în anii ’80, ’90 şi 2000, generaţia milenialilor, cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi, după cum arată o serie de studii. Mai mult, generaţia Y pune mai mare accent pe bunuri materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor concepte precum comunitatea sau mediul, arată o altă cercetare publicată în „Journal of Personality and Social Psychology“.

În volumul intitulat „I find that offensive!“, scriitoarea britanică Claire Fox identifică o subdiviziune a generaţiei Y, pe care o numeşte „generaţia fulgilor de nea“ – tinerii care sunt extrem de sensibili faţă de punctele de vedere care le dau lumea peste cap şi au o putere şi dorinţă de a da soluţii extrem de mici.   „Fulgii de nea“ sunt fragili şi au o capacitate scăzută de a face faţă momentelor dificile din viaţă Din perspectivă emoţională, aceşti tineri sunt deosebit de fragili, au toleranţă la frustrare redusă şi o capacitate scăzută de a face faţă momentelor grele din viaţă. Chiar şi nivelul lor de empatie pare să fie foarte diminuat, pentru că în Universul lor interior este o stare de neputinţa de care nu sunt conştienţi adesea.   „Fulgii de nea“ sunt ofensaţi inclusiv de faptul că li se spune aşa: trei sferturi se plâng că le-ar putea afecta sănătatea mintală, potrivit unui studiu în care au fost intervievaţi peste 2.000 de britanici cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Milenialii doresc ca oamenii să nu-i mai numească „fulgi de zăpadă“ deoarece sintagma ar fi una abuzivă. Ca răspuns la concluzia că sunt vulnerabili, hipersensibili şi uşor ofensaţi de anumite cuvinte şi idei, adulţii tineri neagă aceste caracterizări: „Nu suntem aşa. Şi dacă veţi continua să spuneţi că suntem, vom fi aruncaţi într-un soi de disperare mintală.“

Nevoia de victimizare este explicată de psihologul Mirela Horumba astfel: „Orice persoană cu o stimă de sine redusă, pentru a o putea compensa spre a trăi cu ea, începe să adopte atitudinea de victimă. Aceasta ajută la menţinerea unei stări de confort psihologic minimal şi explică neputinţa persoanei în cauză prin intervenţia aparentă a oricărui element extern care face ca tânărul să nu îşi asume ceea ce trăieşte. Întotdeauna va fi cineva «de vină» şi astfel se perpetuează nevoia de victimizare şi în perioada adultă şi chiar la bătrâneţe. Aşadar, prima dată apare o stare de «neputinţă învăţată» în copilărie, apoi până la victimizarea permanentă este doar o chestiune de timp.“   Imprimă şocuri în societate prin forţa reţelelor sociale Persoanele din generaţia „fulgilor de nea“ transmit stresul resimţit din cauza lucrurilor care îi ofensează şi, prin forţa reţelelor sociale, imprimă şocuri în societate care pot avea efecte în viaţa comunităţii.

O serie de exemple recente stau mărturie.    În noiembrie 2017, profesorul de matematică Joshua Sutcliffe, de la o şcoală din Oxfordshire, a fost suspendat şi se confruntă cu o audiere disciplinară după ce s-a adresat clasei sale cu „bravo, fetelor!“, între elevi aflându-se şi un transgender.

Celebrele hostese din cadrul campionatului de Formula 1 nu vor mai fi văzute la grilele de start. Liberty Media a explicat că această tradiţie „nu mai corespunde cu valorile apărate de noi şi este în contradicţie cu normele sociale actuale. Nu credem că această practică mai este adecvată şi relevantă pentru F1 şi fanii ei, vechi şi noi, din întreaga lume“. Însă hostesele s-au revoltat în urma acestei decizii şi au început pe social-media o mişcare de protest. „Corectitudinea politică a devenit o nebunie. Suntem împiedicate să facem ceea ce ne place“, a scris pe Twitter hostesa britanică Rebecca Cooper.

Un alt caz s-a înregistrat la Galeria de Artă din Manchester, unde, după mai multe presiuni, o pictură din 1896 ce înfăţişa femei nud a fost coborâtă pentru a evita ca unele persoane să se simtă ofensate. Vizitatorii au acuzat reprezentanţii galeriei că încearcă o campanie publicitară în urma recentului scandal de hărţuire sexuală de la Hollywood, în baza campaniei #MeToo.    „Fulgii de nea“ au cerut chiar şi boicotarea localului Blighty Cafe din Londra, fiindcă, susţin ei, face apologia lui Winston Churchill, pe care îl consideră un „criminal de război“ şi un „rasist“. De asemenea, aceştia au suţinut că mâncărurile servite acolo sunt „ofensatoare pentru cei care continuă să experimenteze rasismul instituţional“.

Luna trecută, platforma Netflix a început să difuzeze serialul „Friends“, din anii ’90, iar potrivit unor persoane seria este de fapt o expunere dezgustătoare de rasism, sexism, homofobie şi chiar transfobie.

„Tendinţa de exagerare şi de a critica orice apare din faptul că tânărul nu se simte bine în pielea sa. Şi orice persoană care nu este mulţumită de viaţa sa proiectează asupra celorlalţi nemulţumirile proprii. Aşa că nimic nu va fi destul de bun pentru persoana respectivă, iar critica va fi cvasiprezenta“, a explicat pentru „Adevărul“ psihologul Mirela Horumba.    În ceea ce priveşte impulsul de a acţiona prin proteste sau postări pe Internet atunci când ceva sau cineva îi deranjează, acesta este pus pe seama faptului că le hrăneşte stima de sine. „Impulsul de a acţiona prin critici şi proteste provine din însăşi faptul că dacă «atacă» pe cineva care din perspectiva lor a greşit, pentru foarte puţin timp stima lor de sine pare să fie mai ridicată. Mecanismul psihologic pus în acţiune este că dacă tu nu eşti bun, prin comparaţie cu tine eu devin mai valoros. Este doar o falsă impresie, de scurtă durată, însă aparenţa confortului psihologic predomină“, explică specialista.

„Mentalitatea de victimă este dată de inabilitatea de a face faţă solicitărilor vieţii, lipsa de plăcere, voinţa inactivă. Dezacordul pe care îl sesizează în interacţiunile cu ceilalţi îl interpretează ca devalorizare, percepându-l ca un atac  personal“, adaugă şi psihoterapeutul Keren Rosner.

Cum au apărut „fulgii de nea“ Părinţii, şcoala şi societatea contribuie la formarea unui mediu în care generaţiile devin tot mai fragile, incapabile să facă faţă criticilor, este de părere scriitoarea şi directoarea unei organizaţii de tip think tank din Marea Britanie, Claire Fox.   Din punct de vedere evolutiv şi istoric, adolescenţa este vârsta la care tinerii îşi asumă riscuri şi caută aventura, îşi clădesc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viaţa. În schimb, tinerii din ziua de azi cresc învăţând să perceapă lumea ca pe un loc înfricoşător, prin transmiterea insistentă a unor mesaje alarmiste legate de cele mai diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi, susţine Fox.

Nevoia obsedantă de protecţie   Aceasta enumeră printre motivele care duc la fragilizarea tinerilor insistenţa cu care se exagerează riscurile presupuse de aproape orice activitate ar întreprinde. Părinţii au devenit atât de protectori încât le răpesc până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă, şi totul în numele siguranţei şi în dorinţa de a le netezi drumul în viaţă.

Astfel, o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor. Părinţilor li se spune constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii, pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar aşa le anulează gândirea critică. Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac şi devin mai afectaţi decât ar fi cazul de ceea ce cred alţii despre ei, explică Fox. În volumul intitulat „I find that offensive!“, scriitoarea vorbeşte despre această generaţie mult prea sensibilă, a tinerilor care până ajung la facultate sunt atât de temători şi neîncrezători încât nu sunt deloc pregătiţi să se descurce cu provocările de bază ale vieţii de adult. Psihoterapeutul Keren Rosner a detaliat pentru „Adevărul“ cum hiperprotejarea copiilor în loc să le fie dezvoltate abilităţile de adaptare îi determină pe viitorii adulţi să dezvolte frici şi angoase în faţa provocărilor, dar şi să piardă oportunităţi.

„Mediul familial nesigur, instabilitatea relaţiei dintre părinţi, divorţurile, lipsa suportului emoţional îi modelează într-o formă inadaptată. Lipsa modelelor, lipsa respectului uman, accentul pus pe bunuri materiale şi bani nu pregătesc un tânăr curajos şi activ social, ci unul nemulţumit care aşteaptă favoruri. Sunt temători, exagerează dificultăţile pentru că nu sunt obişnuiţi cu efortul, nu sunt concentraţi pe găsirea de soluţii şi pe modalităţi de rezolvare şi rămân blocaţi în revoltă. Rolul pasiv, alegerea neimplicării nu fac decât să formeze indivizi neadaptaţi, pentru care viaţa nu are niciun farmec, este doar un şir de provocări pentru care nu sunt pregătiţi. Părinţii care renunţă la a mai critica copiii, renunţă la critica educativă, formează persoane cu autocritică slabă, indivizi care nu-şi doresc evoluţia, succesul“, a declarat Rosner.  „Fulgii de nea“, produsul metodelor moderne de parenting înţelese greşit   Psihologul Mirela Horumba a declarat pentru „Adevărul“ că generaţia „fulgilor de nea“ este şi produsul metodelor moderne de parenting greşit înţelese şi la fel de eronat implementate, precum şi al stimei de sine extrem de scăzută a tinerilor perpetuată de părinţi.

„La bază avem dorinţa sănătoasă a părinţilor de a elimina violenţa din educaţie, însă în loc să aşezăm fundamentul corect, acela al fermităţii şi al autorităţii parentale sănătoase – a nu se confunda cu agresivitatea – am înlocuit cu supraprotecţia. În spatele comportamentului acestor tineri stă o stimă de sine foarte scăzută alimentată din fragedă copilărie cu sentimentul neputinţei construit de către părinţi. Pentru a explica consecinţele supraprotectiei este necesar să înţelegem că întotdeauna transmitem prin comportamentele noastre şi un mesaj psihologic. Acesta este «tu nu eşti în stare, aşa că fac eu în locul tău», chiar dacă tu ai vârsta biologică şi autonomia necesară“, explică specialista.

Şi psihoterapeutul Keren Rosner subliniază că problema este în sânul familiei şi afirmă că metamorfoza tinerilor în indivizi hipersensibili, veşnic nemulţumiţi, îşi are originea în viaţa lor de familie şi este influenţată de tipul de relaţie pe care o au cu părinţii.

„Au o fragilitate extremă, în ciuda aparenţelor care emană indiferenţă sau aroganţă. Ei sunt foarte uşor de lezat, se descurajează imediat, sunt lipsiţi de elan şi bună dispoziţie. Reperele lor sunt foarte slab conturate, nu au încredere în sine şi simt că nu pot face faţă în relaţii sociale. În ultima perioadă, setul de valori s-a schimbat sub influenţa social, dar mai ales indusă de familie. Copiii au o mentalitate tipică indusă de uniformizarea activităţilor şi comportamentelor. Ei au în general aceleaşi jocuri şi preocupări în zona virtuală, le plac aceleaşi mâncăruri, speră să aibă aceleaşi obiecte vestimenatre. Creativitatea şi originalitatea sunt reduse“, explică Rosner.  Psihologul afirmă şi că reperele acestora sunt distorsionate din cauza instabilităţii emoţionale şi a poziţionării lor pe primul plan, într-un mod egoist. „Fulgii de nea“ sunt consideraţi „noii fascişti“ din cauza intoleranţei extreme

„Fulgii de nea“ cer ca societatea, în special campusurile universitare, să le ofere zone de totală siguranţă în care nu pot fi deranjaţi în gândirea lor, obiceiurile lor, comportamentul lor. Cei care le critică stilul de viaţă ori minţile fragile sunt acuzaţi de intoleranţă şi etichetaţi ca persoane care promovează ura. „Fulgii“ îi critică intens pe aceştia, organizează proteste în universităţi, pe străzi, boicotează şi cer destituirea din funcţii a profesorilor care nu agreează cu ei. La final, cer ca tuturor celor care au fost „proscrişi“, prin acţiunile lor sau din alt motiv, să li se interzică accesul la platformele de unde ar putea să-şi expună replica sau alte păreri. Acest fenomen a fost denumit „no-platforming“ şi a dus la interzicerea în unele campusuri universitare a dezbaterilor pe teme controversate, precum avortul sau ateismul.

Scriitorul britanic Stephen Pollard (53 de ani) avertizează că „fulgii de nea“ ar putea deveni „noii fascişti“, având în vedere faptul că reacţionează de cele mai multe ori cu vehemenţă la adresa lucrurilor pe care ei le consideră ofensatoare şi faţă de persoanele cu opinii diferite de ale lor.

De cele mai multe ori, generaţia „fulgilor de zăpadă“ crede că are dreptatea de partea ei şi acţionează astfel „în numele moralităţii şi al corectitudinii politice“. Dar viziunea lor ar putea deveni o deziluzie periculoasă, tocmai pentru că libertatea de exprimare şi implicit posibilitatea iscării unor ofense reprezintă piatra de temelie a libertăţii în sine. „Fulgii de zăpadă“ se transformă astfel într-o veritabilă avalanşă. Cu greu trece o săptămână fără ca hipersensibilii să nu se simtă ofensaţi de câte ceva, totul în numele moralităţii şi al decenţei.    Efectele negative ale unor astfel de atitudini se resfrâng nu doar asupra societăţii, ci şi asupra indivizilor care le practică.

„Viaţa de adult a unei astfel de persoane nu va fi una foarte confortabilă pentru că nimeni nu îşi doreşte să stea lângă cei care critică permanent şi au o stare de nemulţumire generată de neasumarea responsabilităţii pentru deciziile luate“, explică psihologul Mirela Horumba.  Pe de altă parte, psihoterapeutul Keren Rosner atrage atenţia asupra faptului că hipersensibilitatea, dublată de lipsa energiei şi a curiozităţii, conduce foarte uşor la stări depresive, anxietate, plictiseală cronică.

„Este o contradicţie că aceste generaţii paralizate de griji, cu educaţie, condiţii bune de viaţă, să fie atât de defensivi, centraţi pe sine, trişti. Tinerii se feresc de responsabilităţi, însă îşi arogă drepturi, au impresia că totul li se cuvine. Perseverenţa şi sacrificiul nu sunt trăsături de caracter apreciate. Zona de confort este foarte limitată, iar dincolo de această zonă chiar nu-şi doresc să exploreze. Toleranţa la frustrare, la stres este foarte scăzută tocmai pentru că nu se descurcă, iar situaţiile dificile sunt foarte greu de gestionat. Pretind susţinere, favoruri, ajutor, fără a analiza din ce poziţie cer aceste lucruri. Este consecinţa faptului că au primit foarte uşor ce şi-au dorit. Nu au avut exerciţiul aşteptării şi al efortului. Din acest motiv ei au pretenţii fără să ofere ceva“, afirmă Rosner.

La finalul analizei sale, Pollard face şi o comparaţie cu lumea orwelliană, arătând că imperativul ca o singură formă de gândire să fie permisă, iar orice deviază de la ea să fie considerat ofensator şi să fie interzis, este profund periculos. Pentru că, deşi „fulgii“ pretind că tot ce fac e generat de grija faţă de aproapele lor şi preocuparea pentru binele lui, rezultatul este o formă de totalitarism intelectual.

 

Posted in Arcaluigoeologie | 44 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: