Nou sub soare

Luându-l (discret) in considerare (si) pe tertzul mereu exclus, in postura sa de martor accidental al evenimentelor, aflat aici, la fata locului, absolut (adica relativ) intaplator, din pura co-incidenta, dar adresandu-ma insa preponderant (ca de obicei) cititorului citit si unic al Arcei lui Goe, vin si articulez urmatoarea intrebare, suta la suta retorica: Despre ce anume oare ar fi nimerit (in context) sa mai vorbim sau sa mai amutim (impreuna sau fiecare in parte), in acesta zona crepusculara (de rit HUVACA-ian)? Am putea ceda (ca intotdeauna) ispitei pentru teme mari, ample, grave, infricosatoare chiar, importante la scara mare, sociala…  dar am putea la fel de bine sa acceptam alunecarea in farmecul inefabil al detaliului (aprent) derizoriu, umil, individual, fara pondere si fara ecou in dimensiunea sociala a lumii (inclusiv social-media). Adica in loc sa atacam teme, fenomene ori evenimente (geo)politice, sociale, stiintifice, religioase, economice, istorice, antropologice, care privesc si intereseaza (in mod artificial) grupuri mari de oameni, sa le abandonam pe acestea, in favoarea unor detalii punctuale care pot interesa doar indivizi luati separat, la bucata, cel mult colectii disjunte de asemenea insi. Sa ne focalizam cu precadere pe intmplari nesemnificative la nivel social (nealiniate defel curentelor media care tin audientele si ratingurile la cote inalte de interes) dar care au o nota de natural, de firesc, de pamantean. Ce-ar fi daca am vorbi, bunaoara despre leurda si leustean?

Are cineva in memorie vreo poveste, vreo intamplare, vreo snoava sau vreo vorba de duh despre relatia sa (de suflet), ca fiinta (umana) vie, cu acest gen de fiinte vegetale vii, pline de clorofila si savoare? Cam in genul celor insirata de catre dl. Neamtu Tiganu AICI ? (va urma)

 

UPDATE (1): O informatie utila pentru parizienii de rit est-european. Cu ceva vreme in urma (cam demultisor as zice, suficient incat intamplarea sa-mi apara ca fiind dintr-o alta viata, straina, a altcuiva), am locuit la Paris. Speriat de atata strainatate, mi-am adus cu mine toate pornirile patriotice si apucaturile neaose, invelindu-ma in ele ca un cocon intr-o crisalida, cu speranta unei metamorfoze line spre versiunea mea cosmopolita. Complementar explorarilor plenare in noua cultura, vizitam insa cu regularitate si magazinele romanesti, de unde ma aprovizionam corespunzator intru satisfacerea apucaturilor culinare cultivate de mama, bunici, neamuri, rude, prietenti si tara, mergeam la bisericile romanesti, si frecventam centre culturale si manifestari cu specific romanesc. Pot spune ca gaseam aproape tot ce era necesar (in exces chiar) pentru a nu suferi prea tare de dorul de (a)casa. Cu cateva mici exceptii (doua): leustean si sorici de porc pârlit. Acuma de, sorici de porc pârlit nu savuram cotidian nici in patria natala, asa ca suferinta era supurtabila, dar cu leusteanul era mai greu, mai ales ca ma asteptam sa-l gasesc pretutindeni ca pe marar si patrunjel. Nici vorba. La magazinele romanesti din Paris nu-l aveau decat uscat (ceea ce, vai, nu-i tot aceea) asa ca am inceput sa ma plang oricui statea sa ma asculte, despre dorul de patrie materializat in nevoia de leustean verde, proaspat. Oamenii milosi mi-au facut fel de fel de recomandari, unde sa-l caut, cum sa-l cultiv (in apartament)… dar pana la urma s-a gasit unul  care m-a privit amuzat si mi-a zis ca are solutia pentru problema mea. M-a indrumat sa ma duc in jardin de Luxembourg intr-un loc anume, unde s-ar afla, pe post de planta ornamentala, o tufa de leustean de toata frumusetea. Intrucat nu era 1 Aprilie l-am crezut pe cuvant si m-am dus. Da domnule, era. O tufa uriasa de leustean, leustean. Incepand de atunci, cu discretie si prudenta, pentru a proteja si planta dar si buna mea reputatie de cetatean onest, treceam din cand in cand (ca din intamplare) prin jardin de Luxenburg si furam cateva fire de leustean cu care sa-mi dreg aleanul si dorul de acasa. Cat am stat la Paris n-am dus lipsa de leustean verde. Ma intreb si acum (cu nostalgie) daca o mai fi acolo tufa aceea de leustean pe care francezii o luau drept planta ornamentala. O mai fi, n-o mai fi, nu se stie. Cand oi mai ajunge pe la Paris o sa verific si o sa te tin la curent.