(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Nou sub soare

Posted by Arca lui Goe pe mai 13, 2018

Luându-l (discret) in considerare (si) pe tertzul mereu exclus, in postura sa de martor accidental al evenimentelor, aflat aici, la fata locului, absolut (adica relativ) intaplator, din pura co-incidenta, dar adresandu-ma insa preponderant (ca de obicei) cititorului citit si unic al Arcei lui Goe, vin si articulez urmatoarea intrebare, suta la suta retorica: Despre ce anume oare ar fi nimerit (in context) sa mai vorbim sau sa mai amutim (impreuna sau fiecare in parte), in acesta zona crepusculara (de rit HUVACA-ian)? Am putea ceda (ca intotdeauna) ispitei pentru teme mari, ample, grave, infricosatoare chiar, importante la scara mare, sociala…  dar am putea la fel de bine sa acceptam alunecarea in farmecul inefabil al detaliului (aprent) derizoriu, umil, individual, fara pondere si fara ecou in dimensiunea sociala a lumii (inclusiv social-media). Adica in loc sa atacam teme, fenomene ori evenimente (geo)politice, sociale, stiintifice, religioase, economice, istorice, antropologice, care privesc si intereseaza (in mod artificial) grupuri mari de oameni, sa le abandonam pe acestea, in favoarea unor detalii punctuale care pot interesa doar indivizi luati separat, la bucata, cel mult colectii disjunte de asemenea insi. Sa ne focalizam cu precadere pe intmplari nesemnificative la nivel social (nealiniate defel curentelor media care tin audientele si ratingurile la cote inalte de interes) dar care au o nota de natural, de firesc, de pamantean. Ce-ar fi daca am vorbi, bunaoara despre leurda si leustean?

Are cineva in memorie vreo poveste, vreo intamplare, vreo snoava sau vreo vorba de duh despre relatia sa (de suflet), ca fiinta (umana) vie, cu acest gen de fiinte vegetale vii, pline de clorofila si savoare? Cam in genul celor insirata de catre dl. Neamtu Tiganu AICI ? (va urma)

 

UPDATE (1): O informatie utila pentru parizienii de rit est-european. Cu ceva vreme in urma (cam demultisor as zice, suficient incat intamplarea sa-mi apara ca fiind dintr-o alta viata, straina, a altcuiva), am locuit la Paris. Speriat de atata strainatate, mi-am adus cu mine toate pornirile patriotice si apucaturile neaose, invelindu-ma in ele ca un cocon intr-o crisalida, cu speranta unei metamorfoze line spre versiunea mea cosmopolita. Complementar explorarilor plenare in noua cultura, vizitam insa cu regularitate si magazinele romanesti, de unde ma aprovizionam corespunzator intru satisfacerea apucaturilor culinare cultivate de mama, bunici, neamuri, rude, prietenti si tara, mergeam la bisericile romanesti, si frecventam centre culturale si manifestari cu specific romanesc. Pot spune ca gaseam aproape tot ce era necesar (in exces chiar) pentru a nu suferi prea tare de dorul de (a)casa. Cu cateva mici exceptii (doua): leustean si sorici de porc pârlit. Acuma de, sorici de porc pârlit nu savuram cotidian nici in patria natala, asa ca suferinta era supurtabila, dar cu leusteanul era mai greu, mai ales ca ma asteptam sa-l gasesc pretutindeni ca pe marar si patrunjel. Nici vorba. La magazinele romanesti din Paris nu-l aveau decat uscat (ceea ce, vai, nu-i tot aceea) asa ca am inceput sa ma plang oricui statea sa ma asculte, despre dorul de patrie materializat in nevoia de leustean verde, proaspat. Oamenii milosi mi-au facut fel de fel de recomandari, unde sa-l caut, cum sa-l cultiv (in apartament)… dar pana la urma s-a gasit unul  care m-a privit amuzat si mi-a zis ca are solutia pentru problema mea. M-a indrumat sa ma duc in jardin de Luxembourg intr-un loc anume, unde s-ar afla, pe post de planta ornamentala, o tufa de leustean de toata frumusetea. Intrucat nu era 1 Aprilie l-am crezut pe cuvant si m-am dus. Da domnule, era. O tufa uriasa de leustean, leustean. Incepand de atunci, cu discretie si prudenta, pentru a proteja si planta dar si buna mea reputatie de cetatean onest, treceam din cand in cand (ca din intamplare) prin jardin de Luxenburg si furam cateva fire de leustean cu care sa-mi dreg aleanul si dorul de acasa. Cat am stat la Paris n-am dus lipsa de leustean verde. Ma intreb si acum (cu nostalgie) daca o mai fi acolo tufa aceea de leustean pe care francezii o luau drept planta ornamentala. O mai fi, n-o mai fi, nu se stie. Cand oi mai ajunge pe la Paris o sa verific si o sa te tin la curent.

50 răspunsuri sa “Nou sub soare”

  1. stely said

    Despre leurda si leustean propun sa-i dam cuvantul lui Neamtu tiganu . El are ceva experienta in domeniu.
    Pe mine ma preocupa altceva : au „inebunit salcamii”, domnilor si doamnelor… iar albinele sunt si ele inebunite !!!

    P.S. Va place mierea de salcam ?

    Apreciază

    • imi place mierea de salcam, de trifoi, de portocal si altele… Da, Neamtu Tiganu are, ca amator neinhibat, competente in domeniul „leurda – leustean”, dar nici noi nu suntem chiar novici. In fapt ideea de a vorbi despre asa ceva mi-a venit incercand sa adaug in comentariu pe blogul lui Neamtu Tiganu, cu o mica poveste personala despre leustean. Din pacate conditiile tehnice au fost vitrege si mesajul n-a aparut. Poate o voi insira aici. Intr-un moment de ragaz si respire… Acum fug…

      Apreciază

  2. stely said

    pardon (scuze) :”inebunit „se scrie cu doi de n -„innebunit ” adica. Ce-o fi fost in mintea mea, habar nu am . 🙂

    Apreciază

  3. bunica said

    De ce n-am vorbi și despre păpădie, cu ruda ei de fițe „rucola”, despre iarba grasă (nu-s proști porcii care o savurează), despre știr, la fel de gustos ca spanacul, despre lobodă și măcriș. SIMFONIE ÎN VERDE MAJOR! 🙂

    Apreciază

  4. Are cineva in memorie vreo poveste, vreo intamplare, vreo snoava sau vreo vorba de duh despre relatia sa (de suflet), ca fiinta (umana) vie, cu acest gen de fiinte vegetale vii, pline de clorofila si savoare? Cam in genul celor insirata de catre dl. Neamtu Tiganu AICI ? (va urma)

    Apreciază

    • stely said

      Legatura mea cu leusteanul ,dar in aceeasi masura cu mararul si patrunjelul , este una de dependenta . Nu-mi lipsesc din bucatarie nici nici iarna . Ciorbele (borsul si supele) tocanitele , fripturile cu sos de rosii etc nu au nici o valoare fara aceste mirodenii.
      Anul acesta , de Paste, leusteanul a fost la mare cautare . O legatura cu trei firisoare de leaustean a costat 5 lei. Dar cred ca stiti ca toate cele trei vedeturi (si nu numai) sunt folosite cu succes in medicina naturista. Patrunjelul este un bun diuretic si este foarte bogat in vitamina C. O dieta cu ceai sau salata de patrunjel te scapa de kg in plus(5kg pe saptamina ?!!) zice-se . Hmm…e cam mare coada vulpii. N-am incercat , recunosc. Dar o sa incerc si o sa va spun rezultatul. Nu dureaza mult … o saptamana cică. 🙂

      P.S. Dar de „navalnic” ati auzit ? Ei bine, este o specie de feriga cu frunze mari, lucitoare, în forma de lance,. Se culege in luna august si este folosita cu succes in medicina naturista . I se mai spune si limba cerbului . Legenda spune ca are proprietati magice si a fost folosita (o mai fi , nu stiu )pentru vrăjile de dragoste. Iata ce spune legenda :

      “Când se întâmpla ca Năvalnic, flăcaul, să intre undeva, în vreun sat, toate cărările se încurcau pentru fetele frumoase şi toată partea femeiască umbla buimacă şi nu-si mai putea ţine firea. La un moment dat, năzdrăvanul Năvalnic a intrat într-o pădure şi, cum Maica Domnului tocmai voia să treacă pe acolo, a rătăcit şi ea calea din cauza lui şi trei zile şi trei nopti a stat printre copaci şi buruieni, fără să-şi găsească drumul. Într-o dimineaţă, însă, chiar în zori, Maica Domnului s-a întâlnit cu o bătrână, îmbrăcată într-o cămaşă albă, ieşită după buruieni de leac, fiind şi ea buimăcită de feciorul cel năvalnic. Maica Domnului a întrebat-o pe cine caută şi bătrana i-a răspuns că pe feciorul Năvalnic, să-i facă de urât, să nu mai încurce drumurile oamenilor. Ascuns într-un tufiş Năvalnic a ieşit cu gând rău, dorind să le omoare pe cele două femei. Bătrâna, însă, cunoscându-l îndată, l-a şi blagoslovit spunându-i: „Năvalnic eşti, năvalnic să fii! Între buruieni de dragoste eşti, şi buruiană de dragoste să rămâi!” De atunci se spune că de Sântamaria Mare, sărbătorită întotdeauna la 15 august, tineretul, fete şi flăcăi, ducând în mână zahăr, însoţit de o bătrână din sat, îmbrăcată într-o cămaşă albă, merg dis-de-dimineaţă să culeagă năprasnic, buruiana de dragoste. În timp ce tinerii culeg buruiana, bătrâna strigă: „Cum năvăleşte lumea la zahăr, aşa să năvălească şi dragostea în casă la mine!”

      P..S. Povestea apare în cartea “Hore şi chiuituri din Bucovina”, adunate de Simion Florea Marian, carte editată în 1911.

      Apreciază

      • Captivanta poveste, plina de tâlcuri si insailari… incarcata de pseudo-naivitatea folclorica a povestitorului anonim care nu se teme sa improvizeze liber, intrucat nu are de gand sa-si asume nicicand paternitatea (sau maternitatea) textului virbit de care se elibereaza lansandu-l in lume ca sa sune… navalnic. Multumesc pentru poveste. Sa mai sara o votca. 🙂

        P.S. Mie unul ciorba de fasole fara leustean mi se pare o blasfemie nemarginita. Mraraul ca inlocuitor mai poate salva un pic din onoarea bucatarului, dar ca sa fie ca la mama acasa mie imi trebuie o ciorba de fasole cu mult leustean… Despre leustean numai de bine. De ce leusteanul (ca si leurda) este practic necunoscut in restul lumii si cum de ramane asa (in contextul globalizarii generalizate) mi se pare (pe bune) un mister de nepatruns.

        Apreciază

  5. bunica said

    Am o mică „moșie”. O casă cu două camera, baie, bucătărie, camera tehnică, pod mansardat și două terase. În fața terasei dinspre răsărit, cresc doi mesteceni, un brad argintiu, un oțetar, trandafiri multicei și IARBĂ. Primăvara trecută, am urmat exemplul vecinei mele și am muncit din greu să-mi curăț iarba de păpădii. Ajunsesem să le urăsc. Stricau estetica părculețului. 😊 Ziua le smulgeam, dimineața altele îmi săreau în ochi, vedeam numai galben, că erau în plin delir de înflorire. M-am plans pe FB, locul meu de descărcare a umorilor. Cei mai mulți m-au compătimit, firește. Dar cineva mi-a vorbit despre virtuțile plantei și mi-a dat un link să mă documentez. AVUI O REVELAȚIE. De atunci a început adicția mea față de păpădie. Nici o zi fără să mestec măcar o frunză. Nicio salată fără păpădie. Am semănat și rucola, dar tot nu m-am lecuit. Usuc pentru ceaiuri. Mă bate gândul să fac și sirop. Mă întreb dacă o fi bună și la înghețată…

    Apreciază

    • bunica said

      http://www.frunza-verde.ro/10-motive-puternice-sa-consumi-papadie 🙂

      Apreciază

    • bunica said

      IATĂ doar câteva beneficii: http://www.frunza-verde.ro/10-motive-puternice-sa-consumi-papadie.

      Apreciază

    • Mai intai as vrea sa va felicit pentru micul paradis de care dispuneti… la discretie. Este cred mare lucru sa ai un loc in care sa te poti oricand refugia departe de lumea dezlantuita… Va felicit insa si pentru micul infern de care dispuneti liber si in care va puteti deversa „umorile”. Imi imaginez ca echilibrul zilelor poate capata o consistenta considerabila intre acesti doi poli… purificatori… O viata ca un solenoid. Noua unul ne lipsesc polii asa ca ordonarea peste zi a liniilor de camp magnetic este o corvoada tare greu de dus… adesea acestea devin un paienjenis amorf care denota orice dar nu ordine… In astfel de zile ma gandesc cu groaza ce nasol ar fi sa fie sa fii o negresa care trebuie sa se pieptene dimineata…

      Multumesc pentru istorioara despre papadie. Sotia me este si ea mereu in lupta cu papadia in jurul casei. Dupa ce am citit mesajul pe care l-ati propus am incercat sa-i arunc o vorba cu talc despre virtuțile plantei si mi-a zis ca sunt liber s-o recoltez si s-o folosesc daca am dorinta (sic). Nu stiu ce sa fac. Mai nou noi punem busuioc in salate… 🙂 si menta…

      Iv cel naiv sa scrie despre papadie vie…

      Apreciază

      • bunica said

        Pe vremea odiosului, aromam orezul cu lapte folosind o mentă sălbatică. Nu găseam mirodenii. Mie îmi place gustul frust al legumelor din salate.

        Apreciază

  6. UPDATE (1): O informatie utila pentru parizienii de rit est-european. Cu ceva vreme in urma (cam demultisor as zice, suficient incat intamplarea sa-mi apara ca fiind dintr-o alta viata, straina, a altcuiva), am locuit la Paris. Speriat de atata strainatate, mi-am adus cu mine toate pornirile patriotice si apucaturile neaose, invelindu-ma in ele ca un cocon intr-o crisalida, cu speranta unei metamorfoze line spre versiunea mea cosmopolita. Complementar explorarilor plenare in noua cultura, vizitam insa cu regularitate si magazinele romanesti, de unde ma aprovizionam corespunzator intru satisfacerea apucaturilor culinare cultivate de mama, bunici, neamuri, rude, prietenti si tara, mergeam la bisericile romanesti, si frecventam centre culturale si manifestari cu specific romanesc. Pot spune ca gaseam aproape tot ce era necesar (in exces chiar) pentru a nu suferi prea tare de dorul de (a)casa. Cu cateva mici exceptii (doua): leustean si sorici de porc pârlit. Acuma de, sorici de porc pârlit nu savuram cotidian nici in patria natala, asa ca suferinta era supurtabila, dar cu leusteanul era mai greu, mai ales ca ma asteptam sa-l gasesc pretutindeni ca pe marar si patrunjel. Nici vorba. La magazinele romanesti din Paris nu-l aveau decat uscat (ceea ce, vai, nu-i tot aceea) asa ca am inceput sa ma plang oricui statea sa ma asculte, despre dorul de patrie materializat in nevoia de leustean verde, proaspat. Oamenii milosi mi-au facut fel de fel de recomandari, unde sa-l caut, cum sa-l cultiv (in apartament)… dar pana la urma s-a gasit unul  care m-a privit amuzat si mi-a zis ca are solutia pentru problema mea. M-a indrumat sa ma duc in jardin de Luxembourg intr-un loc anume, unde s-ar afla pe post de planta ornamentala, o tufa de leustean de toata frumusetea. Intrucat nu era 1 Aprilie l-am crezut pe cuvant si m-am dus. Da domnule, era. O tufa uriasa de leustean, leustean. Incepand de atunci, cu discretie si prudenta, pentru a proteja si planta dar si buna mea reputatie de cetatean onest, treceam din cand in cand (ca din intamplare) prin jardin de Luxenburg si furam cateva fire de leustean cu care sa-mi dreg aleanul si dorul de acasa. Cat am stat la Paris n-am dus lipsa de leustean verde. Ma intreb si acum (cu nostalgie) daca o mai fi acolo tufa aceea de leustean pe care francezii o luau drept planta ornamentala. O mai fi, n-o mai fi, nu se stie. Cand oi mai ajunge pe la Paris o sa verific si o sa te tin la curent.

    Apreciază

  7. stely said

    Nu imi amintesc prea bine unde si in ce context am mai citit povestioara aceasta despre leustean. Insa nu-mi amintesc daca atunci am simtit atat de puternice nostalgia , dorul de parinti si de casa parintesca. Parca o aud pe mama spunandu-mi :” du-te Steluto in gradina si adu o mana de leustean, ca e gata ciorba !” Da, cu mirosul acesta imbatator am ramas legata pentru totdeauna de parinti si casa parinteasca. La fel si de busoioc , dar mama nu-l folosea la salata. Ea il folosea, iarna, pentru improspatarea aerului din casa .Gradinita de flori din fata casei era plina de tufe de busuioc, puse de manuta ei ici colo. Le facea buchetele , le lega apoi cu o sforicica si le punea le punea la icoane (in fiecare camera) cate unul. Mai ales dupa Bobeteza , fiindca era sfintit . Mai folosea pentru igienizarea camerelori pelinul . Dupa ce schimba lenjeria punea pelin ici colo sa alunge puricii . 🙂 Dar mai stiu ca are multe priprietati terapeutice , din el se mai prelucra si absintul. Poate stie neamtu tiganu ceva mai mult . Am inteles ca chiar pe-acolo unde se afla(Germania, Anglia…)

    Despre papadie am aflat tarziu ca se foloseste pentru salata. Aveam o livada mare cu pomi fructiferi , mai ales pruni si corcodusi , iar primavara , in perioada infloritului, of, cred ca va amintit mirosul florilor de corcodus…. Ei bine, toata livada era plina de flori galbene de papadie. Nu deranja insa pe nimeni .. Aveau o trebuinta dar nicidecum pentru salata. Copii fiind , ne distram de minune pe seama bietei plantute. In zona noastra i se spunea popular „băsina porcului”. 🙂 Daaa , habar nu am nici acum de ce o botezasera asa, ca doar nu are nici o legatura cu porcul , nici macar mirosul . ):) Cred ca asta este cauza pentru care nu ne-am atins de ea, desi era din belsug.

    P.S. Despre leustean nu stiu nici eu de ce este folosit doar la noi, deoarece este o planta de origine meditereaneana . Am inteles ca la inceput era cultivat in toata Europa, dar intre timp a fost abandonat. Banuiesc ca in bucatariile din Europa ciorbele , mai ales cele acrite cu bors, nu sunt asa de des folosite .

    Apreciază

  8. d'Artagnan said

    Leușteanul este cea mai tupeistă plantă. E mușchetarul din grădină. Dacă nu ești un tip cu personalitate tinde să te domine. Visul lor este să se transforme din plantă în copac. Am trei în grădină. Le tai avântul de câte ori își iau tulpina la purtare.
    Dar unde e neamțu? Că m-am săturat de talentele lui în ce privește grădina… ai spune că Germănica a descoperit grădinăritul…
    Deci…
    Am leuștean, salvie, busuioc (2 tipuri), mărar, pătrunjel, mentă, cimbru, rozmarin, oregano, trei tipuri de ardei iuți, roșii roșii românești, roșii galbene, roșii vinete, roșii cherry normale, roșii cherry prune, castraveți, mazăre, fasole, morcovi, dovlecei, căpșuni, zmeură…
    Și acum, după ce s-a clătinat în urma loviturii, să-i dau lovitura de grație: 4 meri,1 păr, 2 tipuri de piersici, 2 tipuri de caise, un cireș, trei pruni, un alun cu alune gigant, un zarzăr.
    În general nu dau în oameni căzuți la pământ.
    De data asta fac o excepție: mai am un larice de 7m înălțime și 2 brazi de 9m. Chiparosul și tuya nu le mai pun la socoteală.
    Cam asta e tăticu…Mai respiri?

    Apreciază

    • d'Artagnan said

      Dacă da, să știi că am și rucola…

      Apreciază

    • bunica said

      Mulți pruni, meri, peri, aluni, nuci, salcâmi, zmeură , muri, căpșuni, cătină, 2 gingko biloba, 3 brazi (unul argintiu), 4 mesteceni etc.! Na, că mă molipsii de elanul domnului mușchetar, mă opresc! PS. Cu pluralele sper că n-am zbârcit-o. Am și mentă, busuioc, cimbru, pătrunjel, mărar, leuștean, rozmarin. Râvnesc la salvie. 🙂

      Apreciază

    • stely said

      Tuturor , Îndeosebi lui D’Artagnan , o dedicaţie :


      ,
      P.S. Totusi , eu nu ma dau „lovita” . Mai adaugati pe langa ce aveti dvs( si ) doi gutui, un nuc ,trei visini si, si … vităăă de vieeee !! Plus 30 de stupi . Sigur , nu ma ocup eu de ingrijirea lor, dar cat de curand voi avea mult de lucru. Nici nu stiti ce ma asteapta!! Apropo, dvs ce faceti cu produsele (fructele si legumele) ?

      Apreciază

    • Nu cred ca Neamtu Tziganu sa fi receptat provocarea cu care-l momiti, intrucat n-a mai trecut prin zona in ultima vreme. O fi la ski. Cand o sa dea peste ea om vede cum o reactiona.

      In schimb, nou unul, care personal-mente n-avem resurse funciare pe masura celor relatate de d-voastra, suntem tentati sa va tinem piept, invocand curtea si gradinile parintilor nostri, retrasi la tara pentru intalnirea din pamanturi, si care intrec luxuriantele descrieri ale paradisului d-voastra intravilan. Vorba ‘ceea, pe mine ma, pe mine ma invati voi ce-i curajul? Pe mine care am avut un frate mai mare la granadiri, si un unchi dupe mama care a luptat la Zalfarino pe vale, de puscau pustile? Pe mine ma?

      Apreciază

      • stely said

        „Se afla ele la limitele interpretativa ale mintii umane, inainte de scufundarea totala in imaginar? Mai e ceva dincolo de ele, inca si mai in adanc? Pana unde? Pana cand? De ce? De ce nene Anghelache, de ce?”

        De ce , de ce …? Uite ca eu nu stiu „de ce” si nici „până când” . Asadar, mă predau . Nici sa respir nu mai pot . 🙂 Resursele mele „funciare” sunt prea mici si neînsemnate … Să vă tina piept cine-o vrea si-o putea . Eu doar incerc să meditez îndelung la întâlnirea aceea , când va fi să fie …

        P.S. Insa acum avem resurse noi de bucurie . Felicitari, Simona &Djokovic ! Begu si Kerber au intrat in decisiv. Mai asteptam, deci … Hai Irina !

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Chiar daca a pierdut, a pierdut la mare lupta asa ca putem spune si bravo Irina.

          Apreciază

        • Si inca ceva… N-am avut intentia ca intrebarile (nedumeririle/angoasele) noastre sa fie ofensive, indreptate impotriva cuiva (care ar trebui sa ne tina piept, pentru a nu fi incercuit). Nu stiu cum de s-a ajuns la acest fel de interpretari care ofera interlocutorului doar variantele negative: evadare sau capitulare, predare sau nimicire… Interogarile noastre sunt departe de a fi ultimative, ci mai degraba retorice, oferind interlocutirului sansa sa zica „eu stiu… uite cum sta treaba”, sau „nici eu nu stiu”, ori „si eu ma intreb acelasi lucru”, sau „habar n-am dar nici nu ma preocupa problema”, pentru ca apoi, conservandu-si nealterata starea pe Arca, sa se manifeste liber, dupa dorinta, in context. Nu tintim sa facem pe nimeni resposabil cu gasirea raspunsurilor la intrebarile intrebate pe Arca. Intr-un fel insa ma simt onorat pentru faptul ca (pare-se) v-ati asumat cumva (implicit) responsabilitatea de a oferi feedback-uri potrivite tuturor provocarilor observabile si/sau detectabile pe Arca.

          Apreciază

          • stely said

            Nuuu , in nici un caz, intrebarile (de altfel retorice) n-ar fi putut sa-mi produca angoase si nici nu le-am perceput a fi ofensive .E adevarat ca, la un moment dat, am vrut sa fac pe mortul in papusoi (sa nu raspund) dar nu am putut . Nu stiu altii cum pot . Chiar daca ma simt de multe ori neputicioasa in a -mi exprima starea de fapt (incantarea, admiratia, bucuria, emotia etc.) vis-a vis de multe dintre comentariile de pe Arca lui Goe , imi fac curaj (imi asum un risc) si spun sincer (din inima )ceea ce simt . Ulterior, dupa ce am trimis comentariul spre publicare , am impresia ca am scris numai prostii sau pe alaturi , si-mi pare rau . Mi-ar fi placut sa fie si aici ca pe facebook , adica sa pot sa-mi sterg comentariul fie sa-l corectez de greseli sau fie sa-l retrag ca fiind considerat neadecvat. Daca ar fi fost la fel, sa fiti convins ca mai mult de jumatate dintre comentariile scrise de mine pe Arca lui Goe ar fi fost sterse .
            Acum , ce sa fac ? Sa ramana asa cum ati /am spus. De asemnea , ma bucur ca mi-ati inteles adevaratele intentii.

            Apreciază

          • Ce sa facem? Traim intr-o lume eminamente ireversibila, in care mortul de la groapa nu se mai dezgroapa. Ce am zis ramane zis. Ce am facut ramane facut. Ne putem dori aproape orice si putem spera, dar nu ne putem dori ca lucrurile care s-au intamplat deja sa nu se (mai) fi intamplat.

            Apreciază

  9. d'Artagnan said

    Nu știu de ce, azi sunt gură spartă.
    Mic dejun de duminică: o omletă cu cașcaval și…și… ceapă Chivas încorporată. Nu multă. Face diferența. Înainte se aruncă o bucățică de unt în tigaie. Contrar opiniei generale, untul e mai sănătos în tigaie decât uleiul. Bineînțeles, se poate arunca din poignet niște șuncă sau ce mai doriți…
    Lângă ea, roșii acoperite cu busuioc, puțin oregano și rucola din grădină, toată chestiunea stropită cu ulei de măsline.Asta mănânc eu de sunt așa deștept și frumos.

    Apreciază

  10. Dl.Goe said

    Mai sa fie!!! Se pare ca majoritatea navigatorilor cuvantatori (de) pe Arca lui Goe au si darul/patima/pasiunea/ gradinaritului, aflandu-se in relatii armonioase cu plantele vii, si in genere cu regnul vegetal… si fotosinteza zilei. Nu e rau. 🙂

    Apreciază

    • d'Artagnan said

      Ați văzut ce subiect inspirat ați găsit?

      Apreciază

      • Asa as socoti si eu, daca n-as sti ca de fapt el m-a gasit pe mine… ca si pe noi toti. 🙂

        Apreciază

        • bunica said

          După o varietate contextuală a legii armoniei universale, dacă ar fi să-i credem pe fizicienii care țes teoria corzilor? 🙂

          Apreciază

          • Aaa, teoria corzilor… Din (ne)fericire nu avem acorduri de conciliere stiintifica cu teoria respectiva… intrucat n-am reusit (inca) nici macar o reconciliere rezonabil de adecvata cu mecanica cuantica… Prin urmare trecerea la „string theory” ar fi un salt (cuantic) mult prea mare, imposibil de facut (d)in starea (cuantica) in care ne aflam. Avem, ce-i drept, niste scurtcircuite (poetice) catre acea teorie eminamente muzicala… care, la limita, ar putea sa denote o oarecare armonie anticipativ-optativa intre noi si restul lumii sau/adica a noastra cu noi insine… dar (prin incarcatura de „vag”, „abis”, „eter” si „imaginar” cuprinse in varietatile de teorii numite ale corzilor) alaturi de speranta armoniei, ni se livreaza la pachet si o doza neneglijabila de anxietate. Sunt acele ipotetice corzi esenta ultima? Se afla ele la limitele interpretativa ale mintii umane, inainte de scufundarea totala in imaginar? Mai e ceva dincolo de ele, inca si mai in adanc? Pana unde? Pana cand? De ce? De ce nene Anghelache, de ce? Sunt acestea intrebari dureroase, infricosatoare chiar, inclusiv pentru cei care, in genere, pot construi si propune raspunsuri articulate pentru ORICE intrebare. Suntem in cautarea rezonantei cu vibratia primordiala a corzilor de la capatul de jos al universului, doar ca, momental, anumite furtuni magnetice produse in imediata noastra vecinatate (in suflet?) ne perturba conectarea la acel zumzet primar care creaza si recreaza in permanenta Universul, inclusiv pe noi ce incarcati cu atatea aparente dizarmonii maladive, care, in fond, n-or fi decat contrapuncte muzicale, acordate perfect altor ritmuri din cine stie ce colt de univers cu care umeaza sa ne intalnim, sa intram in contac, sa-l descopeerim si sa-l integram in viata noastra, spre o armonie noua, compatibila cu simturile si mintea noastra, pe care s-o putem percepe, interpreta si re-simti ca atare. Ceea ce va doresc si d-voastra. 🙂

            P.S. Anumite dureri sunt doar semnale pregatitoare dinspre un viitor care tinde sa-si gaseasca locul in prezent, precum povestile din viata cuiva pe care nu l-ai intâlnit inca. dar care va fi candva, curand, steaua Proxima in viata ta…

            Apreciază

          • bunica said

            E o nebuloasă în mintea mea. Doar că teoria asta mă face să mă gândesc la muzică așa cum o percepea Celibidache, drept o vibrație vie în univers, posibilă cu participarea urechii și a simțului nostru vibratil mai înalt, ceva imposibil de conservat. Cred că în loc de a găsi vreun răspuns, am complicat și mai rău întrebările. 🙂 Sau oi fi simplificat prea mult? Cu plantele e mai puțin complicat. Uite, o albăstrea (zorea, bună dimineața) a crescut anul trecut între dale și peretele casei, în armonie cu fereastra lunguiață de la coridor, transformând-o în vitraliu. Și s-a armonizat cu simțul nostru estetic, firește. DAR… Nu știm dacă vine alta anul ăsta.

            Apreciază

          • Eu cred ca vine! 🙂

            Apreciază

  11. bunica said

    Pe când despre necuvântătoarele cu care ne-am împrietenit? Câini, pisici, căprițe, văcuțe, măgăruși etc. Vrusei să zic tandru „animăluțe”.

    Apreciază

    • Iata o propunere foarte interesanta. Sunt sigur ca fiecare are in bagajul cu amintiri povesti emotionante despre fel de fel de animăluțe… devenite prieteni sau dusmani… cine stie. Voi pastra in minte propunerea pentru momentul oportun…

      Apreciază

  12. bunica said

    Printre multele ființe verzi pe care le creștem este una la care eu țin în mod special: o salcie pletoasă.
    Și-a petrecut copilăria în două balcoane din București. Mai întâi la o prietenă care are un fel de grădină suspendată în balconul ei imens (dintr-o zonă rezidențială nou construită), apoi la mine, într-o loggie infimă.
    Am obținut permisiunea familiei de a o transplanta la țară. Crește pe deal, o udăm, că nu e într-o zonă umedă în mod natural. Ne bucurăm de fiecare rămurică nouă și o lăudăm. A făcut și „mâțișori”. Povestea ei are un ingredient terifiant: am mutat-o din locul unde o plantasem inițial. Era prea aproape de beciul nostru, unul săpat în deal, ca un fel insoit de bordei. Toți ne speriau că îi vor crește rădăcini imense care ne vor dărâma beciul. Ne spuneau să ne descotorosim de ea. Am visat-o chiar, călătorind prin universul acela rural cu beciul nostru în spinare. Dar i-am apărat cauza și am salvat-o. Acum crește veselă cu pletele în vânt. PARE INOFENSIVĂ.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: