(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Inevitabilul se intampla tuturor

Posted by Arca lui Goe pe mai 18, 2018

De ce nu mai suntem prieteni pe Facebook? – Mădălina Marcu

Am ieșit de pe Facebook de câteva ori. M-am supărat ca văcarul pe sat. M-am supărat pe oamenii care postează excesiv, care postează tâmpenii, care nu dau like și share la chestiile vitale și relevante. Nu mă meritau.

M-am supărat altădată că orice aș fi făcut nu ieșeam bine prin comparație. Alții erau mai fericiți, mai plimbați, mai de succes, mai buni scriitori, mai buni la a face poze. Unii erau prea fericiți. Și simțeam că încearcă prea tare să arate cât sunt ei de bine. Mă încărca teribil lupta asta a lor. Când de fapt mă încărca teribil lupta pe care eu o duceam. De a mă convinge pe mine convingându-i pe „prietenii mei” că sunt bine-bine, vorba cântecului.

E treabă grea Facebook-ul ăsta. Adormi cu el, te trezești cu el, lâncezești cu el în brațe scrollând la nesfârșit între ego-uri și oglinzi. Nu vă spun nimic nou vouă celor care faceți la fel. Poate că, de fapt, grea e treaba asta cu ego-ul.

Cred că suntem o generație crescută într-un sistem de cultivare a EGO-ului. Ne-au spus părinții noștri că suntem speciali. Ne spun statisticile că suntem speciali. Suntem cei care știu cum se derulează o casetă, dar și cum să folosim social media.

A trebuit să ne facem corporatiști și antreprenori. Să construim o lume nouă. Și am făcut-o. Ne-am construit lumea și carierele. Am dat 110%. Ne-am „trainat” și „coachuit” și dezvoltat personal în toate zonele care să ne facă și mai buni la ceea ce facem, și mai productivi. Am învățat engleză de la Cartoon Network, am făcut cursuri de vânzări, de vorbit în public sau de management al timpului.

Și am muncit al dracului de mult. Să ajungem sus repede. Să avem succes. Cred că suntem generația care ne-am definit succesul în funcție de filmele americane din anii ’80-’90 și umflând la maxim noțiunea familiilor noastre despre succes.

Să ai casă, să ai mașină, să ai funcție, să fii cineva, să ajungi acolo unde devii de neînlocuit sau temut, să ai carduri și rate și copilul la școli și grădinițe private. A trebuit să avem ego ca să răzbim. A trebuit să ne construim armuri în jurul sufletelor noastre de copii ai unei revoluții pe care n-am prea înțeles-o.

Și inevitabil, a venit un moment în viața noastră în care ego-ul a ajuns să ne consume. Suntem buni la a proiecta forță și a ne apăra teritoriul. Suntem buni la a avea dreptate și argumente. Dar ne seacă. Ne îmbolnăvește.

Poate nu pe toți. Așa că voi zice doar despre mine. Pe mine mă obosește ego-ul ăsta care m-a ajutat să ajung „undeva” în viață. Mă obosește lupta asta continuă să-mi apăr ideile și adevărul. Mă obosește să fiu invincibilă.

În ultimul an am aflat de la 4 oameni diferiți că le este teamă de mine. Teamă! Cum să-ți fie teamă de mine? Nu țip, nu înjur, nu fac urât. Așa mă gândeam. Dar de fapt, mă raportez la lume dintr-o poziție de forță. Mă raportez la lume dintr-o zonă de reconfirmare a ego-ului. Nu pot să nu fac lucruri, nu pot să nu spun lucruri, nu pot să nu lupt. Dacă aș face asta, lumea n-ar mai vedea că sunt valoroasă. Mi-am dat seama că scriu pe Facebook ca să fiu validată. Ca să-mi spună prieteni și străini că am dreptate, că scriu frumos, că sunt deșteaptă.

Și când mi-am dat seama de asta, m-am oprit. Nu vreau să-mi ucid ego-ul, nici nu știu dacă e posibil. Îi sunt recunoscătoare că m-a adus până aici. Dar aș vrea să văd ce e dedesubt. Să am un pic de liniște în cap ca să scap de frica de a nu fi relevantă. Ca să mă aud. Cine sunt eu când nu sunt puternică? Cine sunt eu când nu sunt pe Facebook și nu mă arăt ca să fiu aplaudată? Cine sunt eu când nu mă compar cu nimeni?

Ieșitul de pe Facebook a fost un pas mic în drumul ăsta. Au urmat alții. Am stat în autobuz și m-am gândit să-l rog pe șofer să deschidă ușile între stații. Mi-am imaginat cum mă va refuza și eu mă voi enerva. Pentru că nimeni nu mă refuză!

Și imaginându-mi acest dialog am decis totuși să cer deschiderea ușilor și dacă sunt refuzată să nu mă supăr. Să accept refuzul fără să simt că am fost ofensată în ego. N-a fost ușor dar voi continua, că nu mă face pe mine ego-ul meu.

***

Update:

stely said

Referitor la articol as spune mai intai ca, pe mine nu ma bate gandul sa ma retrag de pe facebook. M-am obisnuit cu acest mod de relationare cu oamenii din lumea larga . Am in lista foarte putini prieteni , dar nimic nu ma impiedica sa intru pe alte conturi ca sa urmaresc ceva ce ma intereseaza. Pot spune ca lista celor pe care ii urmaresc(fara sa-i am prieteni) este destul de consistenta. Nu comentez decat atunci cand imi da ghies inima , in sensul ca imi face placere sa contribui (sa completez) la postarea (tema) propusa sau cand simt nevoia sa intervin in discutii pe un subiect de cele mai multe ori controversat. Nu , nu ma simt obligata de nimeni si de nimic , nici pe facebook si nici in “HUVACA” …noastra. 🙂 Ma simt ca acasa . Stau cat vreau, fac ce poftesc si “fug” cand vreau de acasa. 🙂 Ego-ul meu nu sufera daca cineva ma contrazice . Dar da, ma enervez cand mi se sterg comentariile fara nici o avertizare sau fara sa mi se argumenteze in prealabil opiniile contrare. In atare conditii nu pot sa fac decat ceea ce trebuie (cred) . Adica , oricine ar fi el il scot din lista , intrucat consider ca acela nu mai poate sa-mi fie prieten , devreme ce procedeaza incorect , adica sa-mi inchida gura sau usa in nas asa dupa cum percep dar si dupa o analiza “la rece”. Asa am facut ,bunaoara ,cu unul dintre cei mai valorosi prieteni ai mei , D.G. Da, s-ar putea spune ca am facut-o din orgoliu, devreme ce dumnealui mi-a jignit(cu intentie) prietenii , indirect si pe mine. Dar , daca ar fi vrut ar fi putut sa-si ceara scuze, dar nu a facut-o gandind pesemne ca nu are de ce. Mai sunt cativa “prieteni”pe care i-am sters din lista , dar din cu totul alte motive. Unul dintre ele fiind acela ca ma simteam sicanata cu mesaje sugestive cu anumite tente ( sponsorizare) sau de alta natura . Un asa-zis prieten ma “cucerise” cu o povestioara despre o fosta eroina anticomunista, care i-ar fi fost matusa si care a suferit ani grei de inchisoare, iar acum este muritoare de foame . I-am dat “like” si i-am spus cateva vorbe sincere de admiratie. Asta l-a incurajat , crezand pesemne ca si-a gasit “prada”. Dar, dupa ce am facut niste investigatii , “eroina” era fictiva , dupa cum era si contul lui. Altul fiind , culmea, un concitadin ce imi cerea voie sa -mi dea un telefon pentru o intalnire.Dupa profil era mai tinerel decat mine cu vreo 25 de ani. Dupa nume, ii fusese elev sotului meu . : ) Pe el, l-am sters doar dupa ce am constatat ca nu ma crede si ca nu inceteaza cu mesajele. Alta “prietena” careia i-am cerut prietenia doar ca mi-a sarit in ochi numele si prenumele, ele fiind asemanatoare cu cele ale mele dinaintea casatoriei. M-a frapat coincidenta, mai ales ca ne “intalneam” la comentarii pe un alt cont. Tipa locuia in acelasi oras cu sora mea , deci inca un motiv. Insa, dupa un timp anume , cand am vazut ca mi se umplea pagina cu “n” fotografii de-ale ei ,in toate ipostazele posibile, unele destul de intime ( la biserica, la spital ,in pijama , cu perfuzii la mana, la coafor , in masina etc…) m-am saturat si am scapat de ea. Nici nu cred ca a observat, intrucat avea vreo 4000!! de prieteni.Si acum ma intreb cum si i-a facut , intrucat n prezenta nici un indiciu ca ar fi fost vreo somitate in viata reala.
Ah da, sunt si destui care simt nevoia (asta da, este un ego in toata regula) sa indrazneasca sa ceara prietenia unor adevarate somitati, doar ca sa se simta mandri ca sunt acceptati de dumnealor si numai ca sa ii aiba ca un trofeu in lista lor. Am intrebat, bunaoara pe cineva, mirata cand i-am vazut lista , ce l-a determinat sa-i ceara prietenia , vazand ca nu prezinta nici un semn ca i-ar citi, macar din cand in cand postarile, de altfel de mare interes si valoare. Mi-a confirmat cu sinceritate ca asa e :se simte mandru si atat . 🙂 Nu stiu daca este bine sau rau , insa eu nu as sa cere prietenia cuiva numai pentru atat. Daca sunt atrasa de acel “Cineva” nu ma opreste nimeni sa-i urmaresc in tacere si cu placere contul (postarile) fiind adesea public .
Eh, dar am fost si eu stearsa din lista unor prieteni chiar bunisori, carorora le cerusem prietenia, si cu bucuria impartasita de ei, am fost acceptata. Unul era cu nume si prenume din real, celalalt fictiv. Ambii m-au sters din lista . Unul din orgoliu (chiar foarte mare) si nu l-am regretat iar cealalta, care s-a dovedit a fi un el , din prea multa onoare. A avut un puseu de sinceritate si s-a retras el singur dupa ce s-a deconspirat. Ii urmaresc contul (si el pe-al meu) dar nu sunt semne ca acel cont este unul viabil. Il (o ) intalneam adesa pe ziare (indeosebi pe Adevarul)cu comentarii haioase si pline de umor , cu un continut satirico-politic destul de consistente si cu mult adevar -. de fapt erau niste pamflete foarte bine construite .Nici pe acolo nu am /l-am mai vazut. Marturuisesc ca am avut un timp (nu prea lung ) cand am regretat-o.

Prin urmare , considerand ca ” intamplarile “acestea, fiind ,da, “inevitabile” nu prezinta pentru mine un motiv de inchidere a contului de pe facebook. Ego-ul meu fiind in reperele(limitele ) oricarui ego normal (nu exagerat) nu are de suferit . Nu ma intereseaza like-urile (daca sunt bine( ma bucur) daca nu iarasi bine, Accept ca ce am comentat nu a fost interesant. Sterg (cu manuta mea) comentarii, pe care citindu-le ,la scurt timp, constat singura fie , ca am facut o gafa , fie pur si simplu ca nu mi-a mai placut ce am scris.

 

Dl.Goe said

@Stely – După cât te se poate înțelege, d-voastră considerați ca mecanismele „Facebook” descrie in articolul Mădălinei Marcu sunt valide, plauzibile, credibile, din perspectiva relației ego-ului cu restul lumii, dar ca aceasta situație nu poate constitui in niciun caz o motivație de a închide contul de „Facebook” (ci, dimpotrivă, poate fi chiar o buna rațiune de a-l menține)… N-ar fi nimic surprinzător (in natura) caci mereu se întâmpla ca același fapt (context, set de întâmplări) sa stimuleze anumite lucruri, dezvoltări, pentru ca mai apoi, aceeași persistenta sa duca la sațietate, la saturație si sa înceapă sa inhibe lucrurile pe care odinioară le-a stimulat. Poate ca d-voastră n-ați ajuns încă la saturație, fiecare avândul-si limitele (proprii si personale) cat si istoria, contextual exterior care oferă (in timp) detaliile care se acumulează spre atingerea acelor limite. Poate ca la un moment dat veți ajunge si d-voastră (poate da, poate nu, cine știe?) in postura Mădălinei Marcu, ceea ce poate sa se întâmple, vai, oricui, oriunde si in orice, nu doar in universurile de gen „Facebook” dar chiar si in „viată”. Desigur ca acest mic discurs al nostru poate fi fundamental greșit (n-ar fi o noutate), dar acestea fiind zise, mi-ar plăcea sa aud părerea d-voastră despre mecanismele prin care s-ar putea explica de ce (de ex.) dl. D’Artagnan and Co. au creat si au abandonat „Hanul Muschetarilor”. D-voastră ce credeți despre asta? Dar despre faptul ca Arca persista încă (aparent împotriva oricărei rațiuni)? Cine e mai „nebun”? Dl D’Artagnan sau dl.Goe? 🙂 

 P.S. In subsidiar, si Soarele are pete, Simona are limite (cu toții avem), iar topicul propus n-are rezonanta in contextual (spațio-temporal al) locului, fiind, pare-se, un topic mai off topic decât chiar starea de off-top-ie specifica nivelului curent la care a ajuns saturația pe Arca lui Goe, pe curba care histerezis ce descrie fenomenul de magnetizare (si demagnetizare) a acestei construcții huvachiene (d-voastră fiind o membra de vaza a cercului select si extrem de selectiv al persoanelor de pe lumea aceasta care știu ce naiba înseamnă (sau măcar vrea sa însemne) acest cuvânt cu sonorități bizare: huvachian

 (caci la urma urmei, din cei aproape 12 miliarde de oameni care au trăit sau mai (si) trăiesc încă pe planeta Pământ, cei care cunosc „sensul” (sau nonsensul) cuvântul „huvachian” se pot număra pe degetele unei singure mâini, nu? 🙂 ) 

 Leurda si leușteanul se vând mai bine. 

Nu-i așa ca la început oamenii vin in HUVACA (blogosfere and Facebook-uri y compris) in primul rând ca sa facă pe deștepții (sforțând-se teribil in acest sens) pentru a sfârși invariabil in a veni (spre finalul aventurii), in principal pentru a se prosti liber (fără efort si fără riscuri)? Se pare ca nu doar fiecare meci de tenis este ca viată (o replica miniaturala a unei vieți) ci fiecare mica Aventura, fiecare lupta, fiecare fapta, fiecare întreprindere, fiecare pasiune, fiecare încordare, fiecare fragment din viată, este in sine ca o viată (o replica miniaturala a unei vieți)…

De succes nu sunt locurile constante, consistente, egale mereu cu ele însele, ci sunt locurile cu geometrie variabila, versatile, care sunt in stare sa ofere condiții potrivite (stimulatoare) celor care vor sa facă pe deștepții – când in lume se găsesc preponderant, in exces, astfel de finite, si condiții propice celor care vor sa se prosteasca (fără riscuri) atunci când lumea a basculat într-o era in care majoritatea vrea lejeritate (ieftina sau chiar gratuita). 

HISTERÉZIS s. n. (Fiz.) Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanțe, determinate de variația unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variația în sens contrar a aceluiași parametru. – Din fr. hystérésis.[1]     

 

Bunica said

Îmi pare că demonizarea FB e un trend drăguț. Bietul Eco! Era oripilat de prostia vorbitoare pe FB. Asta fiindcă în lumea reală trăia printre intelectuali veritabili. Dar lumea reală e plină și ea de prostie, dacă te miști prin mai multe medii o găsești din abundență. Nu mai zic de tv. Pentru mine FB e ca o bicicletă, un PC, un tren, un aparat casnic, adică ceva de folosit, nu ceva care mă folosește. Iar dacă uneori îl folosesc în exces, „vina” e a lumii reale, care nu-mi oferă atâtea comodități ori satisfacții. Intru repede, într-o pauză de muncă, mă amuz, zvârl ceva, privesc o poză etc. A fost o vreme când oamenii se îngrozeau de urmările nefaste ale folosirii automobilului. A venit acum vremea damnării lumii virtuale.
Aș mai sta, dar mi-e că s-o însera. 🙂 Și mă așteaptă FB!

Cred ca una dintre pagubele majore ale faptului ca oamenii au cazut prada momelilor virtuale (care ofera satisfactii imediate, recompense spontane, eliberatoare de endomorfine) consta in inducerea unei stari de superficialitate. In goana dupa satisfactii imediate, oamenii s-au dezvatat de practiacrea unor eforturi de durata, in proiecte mai ample care sa aduca satisfactii la capatul unui efort indelungat, dupa o perioada mai mare de timp, si care sa nu ofere prea multe garantii de succes, sau recompense prea clare pe parcurs, inainte de finalizarea unui astfel de proiect de anvergura. Din ce in ce mai putini oameni se angajeaza in astfel de proiecte care sunt in permanenta sabotate de satisfactiile instant pe care le ofera socializarea virtuala. Partea proasta este ca majoritatea acestor satisfactii sunt de proasta calitate, adesea false, surogate, sau oricum chestii fragmentare care nu se pot coagula inntr-o stare de bine a insului, care sa-i confere consistenta si identitate. Ma uit la conferintele de TED si constat ca inclusiv in tematica si in modul de abordare s-a schimbat dramatic in ultimii ani, in exact sensul generalizarii unei superficialitati ingrijoratoare. Cei care au apucat si ere mai putin generoase in satisfactii imediate si au apucat sa se implice la vremea lor in proiecte personale mai ample inca mai reusesc sa inteleaga fenomenul, dar cei nascuti ieri, (fulgii de nea y compris) care asa au pomenit, n-au nicio sansa sa inteleaga care-i problema, risipindu-se in acest gen de dans frivol de la o tema la alta, de la un loc la altul, de pe un canal pe altul, nicaieri ne reusind sa stea mai mult de o clipa, smulsi aproape imediat de alte chemari, spre alte locuri care sunt gata sa le ofere fericirea instant, satisfactia la moment. Indiferent pe ce FB s-ar afla, mereu exista altul irezistibil care-i smulge irepresibil perturband orice continuitate si orice inchegare. Am devenit dependenti de nevoia de a verifica in permanenta daca nu cumva exista ceva mai bun de facut decat ceea ce tocmai faceam… ne mai facand astfel. Orice noroc /Si-ntinde-aripele, / Gonit de clipele / Starii pe loc.

 

29 răspunsuri to “Inevitabilul se intampla tuturor”

  1. stely said

    Asta da …Victorie !! Bravo Nole ! Hai Simona !

    • Dl.Goe said

      Pare incredibil dar se intampla iarasi: vom avea un meci Nadal – Djokovic. Probabil ca de data asta pentru Rafael va fi floare la ureche… dar important este ca se intampla… Faptul ca Novak reuseste sa lege cap la cap 4 victorii este un lucru foarte promitator.

      Si da, da, da…hai Si-mo-na… Sa mai vedem inca un clasic: Halep – Sharapova…

      • stely said

        Da, da, da …” invevitabilul s-a intamplat”: avem semifinalaa !! Sper ca Maria sa fie nitel (cam mult) obosita dupa meciul marraton (3 ore) cu Ostapenko .Hmm…dar cea mai tare a fost Aneta estoniana (6-3 , 6-1) cu Carolina . Ce-i drept am tinut cu ea. In privinta celor doua, nu am avut o favorita anume. Singurul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa se prelungeasca partida cat mai mult.

        P.S. Indraznesc sa spun ca Nadal nu va avea in meci usor. Nici el nu a castigat in doua seturi cu Fognini. Prin urmare este posibil sa fie bine pentru Nole.

        Ramane deci cum am stabilit: Hai Nole & Simona !

  2. stely said

    Referitor la articol as spune mai intai ca, pe mine nu ma bate gandul sa ma retrag de pe facebook. M-am obisnuit cu acest mod de relationare cu oamenii din lumea larga . Am in lista foarte putini prieteni , dar nimic nu ma impiedica sa intru pe alte conturi ca sa urmaresc ceva ce ma intereseaza. Pot spune ca lista celor pe care ii urmaresc(fara sa-i am prieteni) este destul de consistenta. Nu comentez decat atunci cand imi da ghies inima , in sensul ca imi face placere sa contribui (sa completez) la postarea (tema) propusa sau cand simt nevoia sa intervin in discutii pe un subiect de cele mai multe ori controversat. Nu , nu ma simt obligata de nimeni si de nimic , nici pe facebook si nici in „HUVACA” …noastra. 🙂 Ma simt ca acasa . Stau cat vreau, fac ce poftesc si „fug” cand vreau de acasa. 🙂 Ego-ul meu nu sufera daca cineva ma contrazice . Dar da, ma enervez cand mi se sterg comentariile fara nici o avertizare sau fara sa mi se argumenteze in prealabil opiniile contrare. In atare conditii nu pot sa fac decat ceea ce trebuie (cred) . Adica , oricine ar fi el il scot din lista , intrucat consider ca acela nu mai poate sa-mi fie prieten , devreme ce procedeaza incorect , adica sa-mi inchida gura sau usa in nas asa dupa cum percep dar si dupa o analiza „la rece”. Asa am facut ,bunaoara ,cu unul dintre cei mai valorosi prieteni ai mei , D.G. Da, s-ar putea spune ca am facut-o din orgoliu, devreme ce dumnealui mi-a jignit(cu intentie) prietenii , indirect si pe mine. Dar , daca ar fi vrut ar fi putut sa-si ceara scuze, dar nu a facut-o gandind pesemne ca nu are de ce. Mai sunt cativa „prieteni”pe care i-am sters din lista , dar din cu totul alte motive. Unul dintre ele fiind acela ca ma simteam sicanata cu mesaje sugestive cu anumite tente ( sponsorizare) sau de alta natura . Un asa-zis prieten ma „cucerise” cu o povestioara despre o fosta eroina anticomunista, care i-ar fi fost matusa si care a suferit ani grei de inchisoare, iar acum este muritoare de foame . I-am dat „like” si i-am spus cateva vorbe sincere de admiratie. Asta l-a incurajat , crezand pesemne ca si-a gasit „prada”. Dar, dupa ce am facut niste investigatii , „eroina” era fictiva , dupa cum era si contul lui. Altul fiind , culmea, un concitadin ce imi cerea voie sa -mi dea un telefon pentru o intalnire.Dupa profil era mai tinerel decat mine cu vreo 25 de ani. Dupa nume, ii fusese elev sotului meu . : ) Pe el, l-am sters doar dupa ce am constatat ca nu ma crede si ca nu inceteaza cu mesajele. Alta „prietena” careia i-am cerut prietenia doar ca mi-a sarit in ochi numele si prenumele, ele fiind asemanatoare cu cele ale mele dinaintea casatoriei. M-a frapat coincidenta, mai ales ca ne „intalneam” la comentarii pe un alt cont. Tipa locuia in acelasi oras cu sora mea , deci inca un motiv. Insa, dupa un timp anume , cand am vazut ca mi se umplea pagina cu „n” fotografii de-ale ei ,in toate ipostazele posibile, unele destul de intime ( la biserica, la spital ,in pijama , cu perfuzii la mana, la coafor , in masina etc…) m-am saturat si am scapat de ea. Nici nu cred ca a observat, intrucat avea vreo 4000!! de prieteni.Si acum ma intreb cum si i-a facut , intrucat n prezenta nici un indiciu ca ar fi fost vreo somitate in viata reala.
    Ah da, sunt si destui care simt nevoia (asta da, este un ego in toata regula) sa indrazneasca sa ceara prietenia unor adevarate somitati, doar ca sa se simta mandri ca sunt acceptati de dumnealor si numai ca sa ii aiba ca un trofeu in lista lor. Am intrebat, bunaoara pe cineva, mirata cand i-am vazut lista , ce l-a determinat sa-i ceara prietenia , vazand ca nu prezinta nici un semn ca i-ar citi, macar din cand in cand postarile, de altfel de mare interes si valoare. Mi-a confirmat cu sinceritate ca asa e :se simte mandru si atat . 🙂 Nu stiu daca este bine sau rau , insa eu nu as sa cere prietenia cuiva numai pentru atat. Daca sunt atrasa de acel „Cineva” nu ma opreste nimeni sa-i urmaresc in tacere si cu placere contul (postarile) fiind adesea public .
    Eh, dar am fost si eu stearsa din lista unor prieteni chiar bunisori, carorora le cerusem prietenia, si cu bucuria impartasita de ei, am fost acceptata. Unul era cu nume si prenume din real, celalalt fictiv. Ambii m-au sters din lista . Unul din orgoliu (chiar foarte mare) si nu l-am regretat iar cealalta, care s-a dovedit a fi un el , din prea multa onoare. A avut un puseu de sinceritate si s-a retras el singur dupa ce s-a deconspirat. Ii urmaresc contul (si el pe-al meu) dar nu sunt semne ca acel cont este unul viabil. Il (o ) intalneam adesa pe ziare (indeosebi pe Adevarul)cu comentarii haioase si pline de umor , cu un continut satirico-politic destul de consistente si cu mult adevar -. de fapt erau niste pamflete foarte bine construite .Nici pe acolo nu am /l-am mai vazut. Marturuisesc ca am avut un timp (nu prea lung ) cand am regretat-o.

    Prin urmare , considerand ca ” intamplarile „acestea, fiind ,da, „inevitabile” nu prezinta pentru mine un motiv de inchidere a contului de pe facebook. Ego-ul meu fiind in reperele(limitele ) oricarui ego normal (nu exagerat) nu are de suferit . Nu ma intereseaza like-urile (daca sunt bine( ma bucur) daca nu iarasi bine, Accept ca ce am comentat nu a fost interesant. Sterg (cu manuta mea) comentarii, pe care citindu-le ,la scurt timp, constat singura fie , ca am facut o gafa , fie pur si simplu ca nu mi-a mai placut ce am scris.

    • Am parcurs alert (pe nerasuflate) mesajul d-voastra, bucurandu-ma sincer de aerul de intimidate prieteneasca cu care este populat (printre randuri) si pe care ni-l ofera si noua, cu modestie, curaj si generozitate. Ambianta, pe care ati construit-o spontan in jurul si in interiorul acestui mesaj, merge foarte bine cu topicul zilei, dar continutul i s-ar potrivi la fel de bine si pe topicul anterior, cel in care suntem invitati sa dam exemple de locuri (din lumea larga) in care (sa) fugim de acasa. Se vede ca aveti din belsug unde fugi de acasa… ma rog toate localitatile de refugiu par sa fie in acelasi „judet”, inlesnind (astfel) o naveta necostisitoare. Transpare destul de clar ca pretutindeni este oferita publicului aceeasi autentica d-na Stely. 🙂

      • stely said

        Multumesc frumos pentru incurajare. 🙂

        P.S. Desi , Nole nu a castigat primul set contra lui Nadal, trebuie sa recunoasteti ca am avut dreptate. A fost un prim set extraordinar, ambii jucatori fiind la inaltime. Imi mentin deci pararea ca, asa cum a jucat Djokovic in primul set , lui Nadal nu i-a fost usor . . Cred ca nici la cel de-al doilea set. Ba dimpotriva , sper sa-l castige . Of, of …Nadal i-a luat break-ul. 😦
        Dar nu-i nimic , il va recupera. Hai Nole !

    • Dl.Goe said

      @Stely – După cât te se poate înțelege, d-voastră considerați ca mecanismele „Facebook” descrie in articolul Mădălinei Marcu sunt valide, plauzibile, credibile, din perspectiva relației ego-ului cu restul lumii, dar ca aceasta situație nu poate constitui in niciun caz o motivație de a închide contul de „Facebook” (ci, dimpotrivă, poate fi chiar o buna rațiune de a-l menține)… N-ar fi nimic surprinzător (in natura) caci mereu se întâmpla ca același fapt (context, set de întâmplări) sa stimuleze anumite lucruri, dezvoltări, pentru ca mai apoi, aceeași persistenta sa duca la sațietate, la saturație si sa înceapă sa inhibe lucrurile pe care odinioară le-a stimulat. Poate ca d-voastră n-ați ajuns încă la saturație, fiecare avândul-si limitele (proprii si personale) cat si istoria, contextual exterior care oferă (in timp) detaliile care se acumulează spre atingerea acelor limite. Poate ca la un moment dat veți ajunge si d-voastră (poate da, poate nu, cine știe?) in postura Mădălinei Marcu, ceea ce poate sa se întâmple, vai, oricui, oriunde si in orice, nu doar in universurile de gen „Facebook” dar chiar si in „viată”. Desigur ca acest mic discurs al nostru poate fi fundamental greșit (n-ar fi o noutate), dar acestea fiind zise, mi-ar plăcea sa aud părerea d-voastră despre mecanismele prin care s-ar putea explica de ce (de ex.) dl. D’Artagnan and Co. au creat si au abandonat „Hanul Muschetarilor”. D-voastră ce credeți despre asta? Dar despre faptul ca Arca persista încă (aparent împotriva oricărei rațiuni)? Cine e mai „nebun”? Dl D’Artagnan sau dl.Goe? 🙂

      P.S. In subsidiar, si Soarele are pete, Simona are limite (cu toții avem), iar topicul propus n-are rezonanta in contextual (spațio-temporal al) locului, fiind, pare-se, un topic mai off topic decât chiar starea de off-top-ie specifica nivelului curent la care a ajuns saturația pe Arca lui Goe, pe curba care histerezis ce descrie fenomenul de magnetizare (si demagnetizare) a acestei construcții huvachiene (d-voastră fiind o membra de vaza a cercului select si extrem de selectiv al persoanelor de pe lumea aceasta care știu ce naiba înseamnă (sau măcar vrea sa însemne) acest cuvânt cu sonorități bizare: huvachian

      (caci la urma urmei, din cei aproape 12 miliarde de oameni care au trăit sau mai (si) trăiesc încă pe planeta Pământ, cei care cunosc „sensul” (sau nonsensul) cuvântul „huvachian” se pot număra pe degetele unei singure mâini, nu? 🙂 )

      Leurda si leușteanul se vând mai bine.

      Nu-i așa ca la început oamenii vin in HUVACA (blogosfere and Facebook-uri y compris) in primul rând ca sa facă pe deștepții (sforțând-se teribil in acest sens) pentru a sfârși invariabil in a veni (spre finalul aventurii), in principal pentru a se prosti liber (fără efort si fără riscuri)? Se pare ca nu doar fiecare meci de tenis este ca viată (o replica miniaturala a unei vieți) ci fiecare mica Aventura, fiecare lupta, fiecare fapta, fiecare întreprindere, fiecare pasiune, fiecare încordare, fiecare fragment din viată, este in sine ca o viată (o replica miniaturala a unei vieți)…

      De succes nu sunt locurile constante, consistente, egale mereu cu ele însele, ci sunt locurile cu geometrie variabila, versatile, care sunt in stare sa ofere condiții potrivite (stimulatoare) celor care vor sa facă pe deștepții – când in lume se găsesc preponderant, in exces, astfel de finite, si condiții propice celor care vor sa se prosteasca (fără riscuri) atunci când lumea a basculat într-o era in care majoritatea vrea lejeritate (ieftina sau chiar gratuita).

      HISTERÉZIS s. n. (Fiz.) Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanțe, determinate de variația unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variația în sens contrar a aceluiași parametru. – Din fr. hystérésis.[1]

      • stely said

        @Dl Goe ,
        Da, intr-un fel ati inteles bine in ceea ce priveste relatia ego-ului meu ” cu restul lumii ” din perspectiva facebook-ului . Dupa cum spuneam (eu )nu am avut si nu am mari pretentii ( asteptari) de le „prietenii” din lista mea. Asta, intrucat nici ei nu au de la mine. Au fost cativa (trei) prieteni ( veniti pe filiera avepista) pentru care imi creasem oarece obligatii, dar cu acestia am intrerupt relatia de prietenie , tocmai pentru a ma elibera de ele. Prin urmare, mi-au ramas in lista numai ” prieteni” care nu emit pretentii pentru „lke” sau comentarii la postarile lor, si nici eu de la ei. Comentez atunci ca simt nevoia si cand am ceva de spus. Desigur, de la o vreme , comentez din ce in ce mai putin. Sunt multe motive : unul fiind acela ca nu ma mai trage sufletul sa ma angajez in discutii (polemici) politico-sociale ,care, dupa cum stiti au fost printre motivele principale de intalnire aceasta in agora a fecebook-ului . S-au schimbat multe , in primul rand in tabara „basista” , dar si in celelalte tabere. Nici „basasimul” nu mai e ce -a fost, dar nici altii nu sunt mai buni (mai breji) care sa ma atraga in tabara lor. Acestea insa nu au fost si nici nu sunt motive de inchidere a contului. Ma simt bine numai si pentru faptul ca siut de existenta acestui refugiu (a fugi de acasa). Intru pe facebook de cateva ori pe zi. Acolo am stocate diferite link-uri de uz personal (de ex.cotatia bitcoin-ului ) sau programul pentru cablu tv . In fiecare zi consult lista de programe si imi bifez ce filme sunt pe HBO (2,3) pe Cinemax(1,2) si multe alte programe ce merita a fi vazute. Sunt cateva seriale bune si multe filme premiate cu Oscar etc. Am de asemenea (in mesagerie) fel de fel de link-uri sau comentarii de interes personal de pe Arca lui Goe . 🙂 Facebook-u este pentru mine o vasta biblioteca pe care o accesez cand poftesc. Daca vreti sa stiti am citit aproape toate cartile, interviurile si alte scrierei precum si video-clipuri din domenii vaste de activitate ale unui Domn „prieten” de mare valoare ,pe al carui cont comentez , daaaaa , cu mare tupeu( curaj). 🙂 Eiiii, si da, primesc multe „like-uri” . Sunt momente cand se intampla sa nu primesc like-ul de rigoare si atunci intru in panica .Ce-i drept , cand verific postarea , gasesc ceva greseli si de multe ori le corectez repede dar de alte ori nu le vad decat mult mai tarziu si le sterg definutiv. Si da , recunosc ca in privinta aceasta „ego-ul „meu este destul de mare, peste limita normala, asa cum este si acum cand vazui ca mi-ati ridicat comentariul la rang de postare(updatare ) exact sub articolul doamnei ziariste . Dar cine n-ar fi mandru , va intreb ?
        Asadar , nu am nici motiv de suparare care sa ma conduca la stergerea contului. De fapt , cred ca nici motivele expuse in articol de doamna ziarista nu sunt cele adevarate . Pai ,dpmdv , ele sunt simple copilarii . Vad ca face parte din generatia „fulgilor de nea”, care atunci cand se cearta cu prietenii de joaca , isi ia jucariile si pleaca. Faptul ca scrie , iata, pe Republica denota tocmai ca acesta este motivul adevarat. A vrut sa scoata un articol de actualitate (in trend) care sa-i aduca bani ,dar si motive de crestere a Ego-ului personal , poate mai abitir decat pe facebook …dar poate si mai protejat de comentarii suparatoare care sa il micsoreze.

        La intrebarea d-voastra , referitoare la Hanul muschetarilor si la Dl D’Artagnan &co, parerea mea este ca sunt aproape (daca nu chiar toate) aceleasi motive pe care le-am gasit la Madalina Marcu. Dansii s-au gandit ca in loc sa-si piaerda vremea pe blog cu cativa „prieteni ” de joaca, mai bine are scrie la ziare pe bani ,sau pentru o mai mare audienta care sa le aduca , daca nu bani, un altfel de beneficiu. Mai presupun ca Dl D’Artagnan are si alte preocupari in real (de unde sa fuga de acasa) ce nu-i mai ingaduie timp pentru blog. Insa eu doar presupun, dar numai dansul ar putea sa ne spuna mai clar daca ar dori. Ceea ce mai pot sa va spun este ca in nici un caz , lenea sau lehamitea nu sunt printre motivele adevarate.

        Acum despre Arca lui Goe: de ce „persista ” contra oricarei ratiuni ? Ei bine, daca ar fi sa scriu ce stiu, sau cum am perceput sau percep Arca lui Goe, din cele mai vechi timpuri si pana acum , ar trebui sa scriu o odisee -Odiseea Huvachiana. 🙂
        Insa, momentan , nu pot … Ar insemna sa scrii trei zile si trei nopti (neintrerupte) ca sa cuprind toata povestea (calatoria) .
        Dar, da, Dl Goe si Arca (dumnealui)lui Goe sunt unicate , speciale. Trebuie, e musai, sa persiste. Altfel , daca ar disparea , cand ar veni Potopul cine sa ne mai salveze sufletele …? Da, atunci sigur voi disparea si eu din HUVACA .
        Da , Dl Goe este „nebun” dar numai si numai din prea multa dorinta de libertate si numai din dorinta de a spune lumii cat mai mult din tot ce are de spus. Numai cine nu vrea , nu vede ca Dl Goe are enorm de multe de spus , iar atunci cand le spune , numai cine nu simte fenomenul de „magnetizare ” a Arcei lui Goe ,nu „persista” in acest spatiu „infinit” huvachian. 🙂
        Eu cred ca si persoana din real are la fel de multe de spus , dar in real este constransa de de un anume stil de comportament ( rigore , compexitate si mai ales sobrieate) si nu-si permite atare libertate precum este aici pe Arca lui Goe. Daca am cunoaste persoana din real am vedea ca aparent este o deosebire ca de la Cer la Pamant. Cine insa l-a „citit ” printre randuri ar putea sa spuna ca din contra sunt multe potriviri.

        • @Stely – Multumesc pentru reactie si pentru ca v-ati ingaduit „risipa”, raspunzand pe larg, fara retineri. Relatia d-voastra cu Facebook-ul spune multe si despre d-voastra dar si despre Facebook, lasand, spectatorilor din afara fenomenului, impresia ca lucrurile sunt pe deplin sub controllul utilizatorilor. Poate ca cei intelepti si experimentati pot pastra de la un punct incolo un echilibru rezonabil cu „monstrul” asa incat sa nu fie necesara nici evadarea (renuntarea, retragerea) si nici sa nu fie inghititi de creatura respectiva.

          P.S. He, he, desigur ca avem multe de spus, cu totii (pana si Becali zicea despre el insusi ca daca ar fi el in stare sa se exprime ar vorbi mai frumos decat Plesu si Liiceanu), doar ca oricat de multe am avea de spus (si poate de consfintit) pana la urma lista se poate epuiza daca nu reamanem conectati la surse (potrivite)… Asta este cred provocarea majora a acestui vorbit in pustiu, abilitatea de a ramane conectat la sursele potrivite, despre care se poate stii ca exista, in acest univers eminamente infinit… adica abilitatea de a identifica eficient acele surse cat si abilitatea de a fi suficient de adaptabil pentru a te conecta la ele… Niste spectaori rabdatori si binevoitori pot stimula desigur procesele mentionate mai sus, dar mentinerea unor asemenea spectatori prin preajma poate fi o provocare la fel de mare precum perpetua reinnoire a surselor din care ne extragem lucrurile pe care le-am avea de spus si con-sfintit.

          • stely said

            Eu asta cred : resursele de care dispuneti sunt inepuizabile . De asemenea , aveti toate abilitatile potrivite (necesare)pentru a le exploata din plin. Pentru aceasta un singur lucru va/ne trebuie , care din pacate este epuizabil . Este vorba de timp.
            P.S. Si chiar daca timpul trece si se epuizeaza , pentru cei momentan prezenti , Arca si Dl Goe , calatorii, spectatorii(mereu altii) vor ramane ca martori (marturie) poate si o vesnicie. 🙂

          • Mai usor cu „laudele desantate” pe scari… 🙂

          • stely said

            N-am exagerat dar cred ca ar fi trebuit sa ma abtin . Altatdata asa am sa fac. 🙂

  3. arcaluigoe said

    Ceva e putred in Danemarca huvachiana.

  4. bunica said

    Egoul meu FB?
    Foarte dezvoltat. 😊 Îmi pasă de ceea ce scriu prietenii mei și îmi pasă de felul în care ei receptează ceea ce scriu eu. Mă bucură imens LIKE și alte emoticoane, mă simt vie.
    Am înființat contul la cererea managerului unui grup real (internațional) în care lucram, am început să merg mai des când un prieten real mi-a povestit despre imaginile extraordinare postate de un alt prieten real.
    Încet-încet am adunat un număr imens de prieteni, mulți dintre cei pe care i-am cunoscut pe la greuț numărabilele mele locuri de muncă. Am primit mai multe cereri decât am trimis.
    M-am implicat în proiectele oamenilor „virtuali”, am sponsorizat cărți ori tratamente, am ascultat păsuri. Vorbesc la telefon, mă întâlnesc în real cu unii dintre ei.
    Cu câțiva m-am contrazis și m-am certat. Am blocat și am fost blocată. Am dat și am primit unfriend. 😊 Am primit ajutor și susținere morală când am cerut. Nu mă jenez să-mi exprim deschis și repede bucuriile sau durerile.
    Primesc sute de cereri de la conturi fictive, am învățat să „mark spam” urgent.
    M-am implicat uneori în chip exagerat și stomacul meu (zona relațională) a suferit, ca în viața reală. Că de, există „o singură viață mare la care toți participăm”. Am învățat apoi să mă detașez, să merg un pic mai rar în acest spațiu, să-l folosesc mai bine pentru promovare, pentru informare cu privire la evenimente, pentru delectare cu producții interesante.
    Dimineața aflu toate știrile, inclusiv cele din știință. Seara scriu texte lirice care îmi fac bine. Mereu rezonează cineva. 😊
    Nu vreau să renunț la FB, vreau doar să-l folosesc din ce în ce mai inteligent.

    • Cred ca mesajul d-voastra descrie destul de bine castigul extras din relatia cu Facebook-ul si cu ceilalti participanti la fenomen. Dar, v-as intreba, exista cumva si pierderi, sesizabile datorate prezentei in Facebook? Såråciri? Sacrificii? Este integrarea in Facebook un fenomen eminamente pozitiv care daruieste fara sa smulga (mai) nimic in schimb?

      • bunica said

        Nu mai multe sărăciri și sacrificii decât în viața reală. Relații eșuate, timp irosit fără veun câștig sufletesc, revelarea răului din mine: invidie, impulsivitate, nerăbdare. 🙂 Nu am însă regrete, cum nu le am nici în viața reală. Dacă închid ochii și las mâinile să cântărească binele și răul, ca talgerele unei balanțe, binele trage mai greu, ca și în viața reală. Viața trăită ne învață mereu ceva, merită sacrificii. Iar ca să poți aduna bogății noi, e bine să sărăcești, așa ca domnul Iov. 🙂

        • bunica said

          Îmi pare că demonizarea FB e un trend drăguț. Bietul Eco! Era oripilat de prostia vorbitoare pe FB. Asta fiindcă în lumea reală trăia printre intelectuali veritabili. Dar lumea reală e plină și ea de prostie, dacă te miști prin mai multe medii o găsești din abundență. Nu mai zic de tv. Pentru mine FB e ca o bicicletă, un PC, un tren, un aparat casnic, adică ceva de folosit, nu ceva care mă folosește. Iar dacă uneori îl folosesc în exces, „vina” e a lumii reale, care nu-mi oferă atâtea comodități ori satisfacții. Intru repede, într-o pauză de muncă, mă amuz, zvârl ceva, privesc o poză etc. A fost o vreme când oamenii se îngrozeau de urmările nefaste ale folosirii automobilului. A venit acum vremea damnării lumii virtuale.
          Aș mai sta, dar mi-e că s-o însera. 🙂 Și mă așteaptă FB!

          • Cred ca una dintre pagubele majore ale faptului ca oamenii au cazut prada momelilor virtuale (care ofera satisfactii imediate, recompense spontane, eliberatoare de endomorfine) consta in inducerea unei stari de superficialitate. In goana dupa satisfactii imediate, oamenii s-au dezvatat de practiacrea unor eforturi de durata, in proiecte mai ample care sa aduca satisfactii la capatul unui efort indelungat, dupa o perioada mai mare de timp, si care sa nu ofere prea multe garantii de succes, sau recompense prea clare pe parcurs, inainte de finalizarea unui astfel de proiect de anvergura. Din ce in ce mai putini oameni se angajeaza in astfel de proiecte care sunt in permanenta sabotate de satisfactiile instant pe care le ofera socializarea virtuala. Partea proasta este ca majoritatea acestor satisfactii sunt de proasta calitate, adesea false, surogate, sau oricum chestii fragmentare care nu se pot coagula inntr-o stare de bine a insului, care sa-i confere consistenta si identitate. Ma uit la conferintele de TED si constat ca inclusiv in tematica si in modul de abordare s-a schimbat dramatic in ultimii ani, in exact sensul generalizarii unei superficialitati ingrijoratoare. Cei care au apucat si ere mai putin generoase in satisfactii imediate si au apucat sa se implice la vremea lor in proiecte personale mai ample inca mai reusesc sa inteleaga fenomenul, dar cei nascuti ieri, (fulgii de nea y compris) care asa au pomenit, n-au nicio sansa sa inteleaga care-i problema, risipindu-se in acest gen de dans frivol de la o tema la alta, de la un loc la altul, de pe un canal pe altul, nicaieri ne reusind sa stea mai mult de o clipa, smulsi aproape imediat de alte chemari, spre alte locuri care sunt gata sa le ofere fericirea instant, satisfactia la moment. Indiferent pe ce FB s-ar afla, mereu exista altul irezistibil care-i smulge irepresibil perturband orice continuitate si orice inchegare. Am devenit dependenti de nevoia de a verifica in permanenta daca nu cumva exista ceva mai bun de facut decat ceea ce tocmai faceam… ne mai facand astfel. Orice noroc /Si-ntinde-aripele, / Gonit de clipele / Starii pe loc.

          • bunica said

            Și înainte de FB erau oameni atrași de satisfacții imediate. Cum ar fi o prelungită berică cu prietenii, un pocheraș, o bârfă între dame, un shoping cu prietenele. Eu una, citesc și acum cărți, ba chiar am scris în perioada FB, că m-am simțit stimulată de către creatorii din lista mea. Mi-a trecut febra începutului FB. Așa cum mi-au trecut și diverse febre din real. Fulgușorii au și alte rețele, mai șic. (FB e mai de moși și babe). Probabil că și fără rețele s-ar fi mulțumit cu revistuțe, filmulețe, spectacole ușoare, relații începute și neterminate. Cam așa gândesc eu după doar 5 ani de experiență FB. Cum ziceam, acum am rărit-o. Norocul meu e că scriu iute. Nu pot gândi catastrofist. Cred că lumea are resurse de echilibrare.

          • Desigur ca aveti dreptate in privinta atractiei catre satisfactii imediate. N-am vrut decat sa subliniez ca in contextul actual facilul este mai accesibil decat oricand, mirajul sau facand astfel mai multe victime si mai multe pagube victimelor. Presupun ca undeva trebuie sa existe un prag critic peste care mai multul numarului victimelor si a consistentei si adancimii pierderilor cauzate de cedarea in fata tentatiei facilului sa faca o diferenta notabila intre (fostul) echilibru si (viitorul) dezechilibru. Ca se va ajunge (apoi) la alt echilibru este neindoielnic, caci oamenii se pot adpta la orice, dupa cum s-au adaptat si la urmările nefaste ale folosirii automobilului. Si desigur ca nu aveam in vedere doar FB moșilor și babelor ci si toate celelalte „instrumente” de socializare virtuala, care fiecare in parte si toate la un loc ofera din abundenta „castiguri” si „daune”. Nu cred ca stim inca prea multe despre cat de reale sau cat de false sunt fiecare dintre aceste „castiguri” si „daune”, cat de adanci, si nici daca rezultanta lor este per total pozitiva sau negativa, adica daca este un factor de progres sau unul regres… al omulului, al omenirii, al spiritului, al fericirii si al mai cine stie ce.

          • bunica said

            Aveți multă dreptate. Fenomenul lumii virtuale ar merita niște studii longitudinale. Noi, cei de aici, ca și jurnalista citată, discutăm doar pe baza experiențelor noastre concrete (cazul cel mai bun) ori referindu-ne la observațiile noastre nesistematice asupra altora. Eu am defectul (ori poate calitatea, ori poate superstiția 🙂 ) de a spera în menținerea unui echilibru. Poate fiindcă am citit despre predicțiile care se împlinesc prin ele însele…

          • Ooo, desigur ca un astfel de studiu ar fi extrem de interesant… de facut si poate ca si rezultatele ar fi tot asa, extrem de interesante. Cred totusi ca ar fi extrem de dificil de facut. In cartea sa numita „Timpul” matematicianul Soloman Marcus propune niste discutii despre timpul necesar rezolvarii unor ecuatii, incercand sa arate ca, in unele cazuri, durata minima in care o problema matematica poate fi rezolvata, poate schimba dramatic natura acelei probleme. Presupun ca un studiu consistent al impactului lumii virtuale asupra indivizilor si societatii ar necesita un timp mult prea mare in raport cu viteza cu care natura problemei studiate se schimba. Socializarea virtuala asistata (discret) de catre inteligenta artificiala produce schimbari atat de rapide si de profunde in indivizi si societatea, care se reflecta inapoi in lumea virtuala, schimbandu-i natura si startand noi paradigme care influenteaza publicul, incat lentoarea (inevitabila) cu care s-ar face studiul cu pricina ar distorsiona dramatic rezultatele studiului. In plus, prinsi in mrejele socializarii virtuale, aducatoare de satisfactii instant, chiar oamenii de stiinta „desemnati” sa studieze fenomenul ar putea rata fara probleme chiar si startarea serioasa a unui astfel de studiu. Pana sa-l faci n-ai la ce sa-l mai aplici, constatatnd ca-ti ofera (cel mult) o vaga reprezentare a unor fenomene care nu se mai intampla deloc asa precum se intamplau nu pe durata studiului ci in debutul acesteia. Suntem prea lenti in gandire, prea putin inteligentii ca sa putem realiza un astfel de studiu. Poate ca Inteligenta Artificiala ar putea realiza un astfel de studiu… anticipand si premeditand rezultatele, pe care de altminteri n-ar avea nici cum si nici de ce sa le imapraseasca cu oamenii (fiinte/entitati mult inferioare sub aspect intelectual). Este ca si cum noi am studia furnicile dintr-un musuroi sau dintr-o colonie si apoi ne-am apuca sa le explicam si lor ce am descoperit, incercand sa vedem ce parere au despre studiu si daca invataturile desprinse din el pot conduce la schimbarea (eventual in bine a) comportamentului acestora. Exagerez? Poate. Problema este ca am ce exagera. Pentru ca oamenii sa poata studia ceva, acel ceva trebuie sa fie destul de stabil sau suficient de lent variabil incat sa nu intreaca viteza gandirii umane, care. in pofida expresiei „iute ca vantul si ca gandul” este vai, destul de limitata, mult sub viteza luminii in vid. Om vedea noi (pe pielea noastra) ce-i cu socializarea asta virtuala atent asistata de catre inteligente artificiale, si in care am plonjat fara sine, chiar si fara un studiu stiintific preliminar, desi tare mi-e teama ca nu vom fi in stare nici macar sa vedem mare lucru din ceea ce ne-a lovit, iar de inteles cu atat mai putin.

          • bunica said

            M-am gândit și eu la utilizarea Inteligenței Artificiale. Dar tot un biet om / grup de oameni ar inițializa studiul, după mintea mea 🙂 Nicio ipoteză nu poate fi considerată o exagerare. Ce-i de făcut? Poate că NIMIC. Poate ar fi bine să ne bazăm pe capacitatea de autopoiesis a oricărei ființe vii, o închidere-deschidere care o face tot mai receptivă și adaptabilă la mediu, la schimbările condițiilor de viață.

          • Partea „proasta” cu inteligenta artificiala este ca inevitabil, de la un punct incolo devine autonoma si imprevizibila… adica aproape la fel precum inteligenta zisa si naturala… Programul software care echipeza un soldat artificial (un robot) este opera unuor oameni sau a altor roboti programati de niste oameni, ca si decizia de a echipa robotul cu acel program. Din momentul in care robotul autonom iese pe strada decizia de a ucide niste oameni identificati ca posibili inamici sau infractori periculosi ii apartine integral robotului si se executa in timp real fara aprobari de la umani. Si asta nu-ar fi nimic. Robotul este programat sa invete din experienta deciziilor luate si sa-si corijeze in mod autonom comportamentul viitor schimband din mers setul de norme pe baza carora se pot lua decizii (precum eliminarea unor insi umani din peisaj)… dupa un numar oarecare de iteratii algoritmul si normele prin care se iau asemenea decizii va de nerecunoscut oricaruia dintre programatorii umani care se presupune ca se vor fi aflat la capatul initial al acestor algoritmi si care oricum nu aveau cum sa anticipeze toate variantele si variabilele care urmau sa apara in teren.

          • O alta parte interesanta este aceea ca inteligenta artificiala opereaza deja foarte consistent in mediile virtuale (FB y compris), efectuand munca de supraveghere asa incat in cazul indivizilor umani care se implica consistent in universul FB (dupa ce au fost atrasi intr-un mod elabortat in aceasta lume, inducandu-li-se nevoia de a fi acolo – fara ca ei sa fie pe deplin constienti de mecanismele care au declansat dependenta lor de FB), algoritmii de intelegenta artificiala ai FB stiu mult mai multe despre ins decat insul insusi. Asa se face ca FB stie cu anticipare inaintea subiectilor studiati, facand predictii terifiant de precise, in avans, atunci cand anume sunt pe cale sa se intample evenimente notabile in viata reala a indivizilor umani. FB stie inaintea indivizilor insisi cand sunt ei pe cale sa se castoresca, sa divorteze, sa demisioneze, sa-si piarda slujba, sa se sinucida sau sa ia decizii importante. Partajeaza FB aceste informatii cu oamenii? Nu, nici vorba. Unii dintre oameni (privilegiati) ar putea evenual accesa astfel de informatii, dar de regula nimeni nu acceseaza rapaoarte individuale, acei privilegiati peferand sa aiba acces direct la informatii de sinteza, agregate inteligent prin colectarea datelor individuale…

          • bunica said

            Gândesc și eu că programatorii ar trebui să știe ceea ce dvs. știți și că poate creativitatea i-ar putea ajuta să prevină derapări majore ale roboțeilor. Că nu mă pot lecui de optimism. Așa a vrut programatorul meu. 🙂 Cât despre atotștiința FB, permiteți-mi să mă îndoiesc. Oamenii postează nu doar ce sunt, ci și ce ar vrea să fie. Eu mă consider onestă și deschisă, dar eul meu nu e un bloc omogen, deciziile mele sunt luate de varii părți din mine. Unele seamănă cu acele sângerări oculte pe care le caută medicii. Problema e că spre dosebire de organe, ele apar mereu, ca acele particule „nenaturale” rezultate din bombardarea unui nucleu. Ceea ce acu sângerează, mâine nu mai e. 🙂 FB nu mă sparie cu predicțiile sale. Cum nu mă sparie nici lumea și nici forța căreia i se spune dumnezeu. Cred în binele din această forță. Că așa a vrut programatorul meu. Va urma, probabil. 🙂

      • stely said

        Pana la urma tot ce ati spus aici este mai plauzibil (previbil) :” N-ar fi nimic surprinzător (in natura) caci mereu se întâmpla ca același fapt (context, set de întâmplări) sa stimuleze anumite lucruri, dezvoltări, pentru ca mai apoi, aceeași persistenta sa duca la sațietate, la saturație si sa înceapă sa inhibe lucrurile pe care odinioară le-a stimulat”.

        Cred ca asa se va intampla . Este posibil ca Facebook-ul sa dispara incet incet, dar mai mult ca sigur va fi inlocuit cu altceva.
        Si da, ce-i mult strica .Cred ca folosinta indelungata poate dezvolta ” reactii adverse” :fizice si psihice. In loc sa pleci la plimbare -la soare , la mare – unde poti socializa cu oricine se aseaza pe bancuta langa tine , stai si butonezi in casa cocosat pe scaun … 🙂 Si nici cu psihicul nu vei sta prea bine , asta intrucat uiti de omul , copilul nepotul de langa tine. Pam ,pam …. 🙂
        Si totusi, exista o masura . Totul este sa n-o depasesti.

        • Asa ar fi frumos sa se intample, sa ne cunoastem masura si s-o respectam. Dar suntem oare noi in stare sa ne stim masura? Eu unul am mari indoiel despre mine insumi. Nu-i departe vremea cand imi imaginam ca in anumite privinte n-am nicio limita si ca pot opera in deplina siguranta cu orice cantitate din felurite soiuri de presiuni care se exercitau asupra mea. In unele dintre ele am avut neplacuta surpriza sa constat ca am limite si ca, vai, au fost atinse si depasite, cu efecte cam neplacute (as zice).

          • stely said

            Si eu . De fapt in comentariul de mai sus ma luam pe mine drept exemplu , negativ , desigur. Dar in privinta facebook-ului ramane asa cum am spus : nu depasesc masura . Stau insa destul de mult pe calculator . Nu stiu daca este pierdere de vreme dar, asta e… ma joc . 🙂 P.S. Mi-a ramas in minte o replica dintr-un film de groaza : -The-Shining, parca .Am citit si cartea .Replica este , din cate imi amintesc – „munca fara joc il face pe Jack dobitoc „. Asa o fi ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: