Ala bala portocala
Posted by Arca lui Goe pe iunie 2, 2018
eh, as vrea (eu) sa scriu un articol intitulat asa: ala bala portocala (sau macar alla baba pugaciova) si care sa se potrivesca mânusa, in continut, cu titlul såu… sa fie ca o vraja… abracadabra, dar na, acuma, niciun pic de inspiratie poetica nu ma anima (deo-cam-data, si nihil sine deo-cam-data… nu, nu se poate) si nicio motivatie straina nu ma imbie la o asa reverie… pe hârtie, caci, ahhhhh, vorba ceea lipsita de sens, sens, sens, ca daca dragoste nu e nimic nu e, si pe o asa penurie, iti vine in minte (minte, minte) titlul poemului, fa-bulos, (ce nu?) dar apoi muza se amuza, te priveste cu un zambet… care se scurge infricosator, precum picturile lui ala… Salvador Dali (fugi, fugi, fugi de-aci), de la ironie (fina) la cinism (atroce), spre un hictus de hiena, ce decade apoi abrupt in indiferenta rece (rece, rece ca o bere uitata in congelator), lasandu-te cu titlul in aer, la pamant, balta, nedumerit, nelinistit, neimplint, singur, singur, singur, intr-un han, departe, departe frate, ca o vara dint-o alta viata, (a ta? a ta? dar a cui?)… singur tu cu ratatrea ta ireversibila si ireverentioasa, ca un punct pus la inceputul frazei, precum semnul interogativ al intrebarii in limba spaniola (?Hasta la vista, baby). Singur in ecuatie, singur (si) vinovat. Descurca-te. Construeste. Extrage-te din problema si vezi-ti de viata ta, de restul ramas, reconsiderå-te, (mama ce de reflexive, re-flexeaza-te) ne-uitand ca „ai aripi nevăzute / încă nefolosite în rucsac / taie frânghia subțire de care ei trag / porți chibrituri de calitate, e leac / aprinde urmele vieții de dincolo de prag / ridică-te e timpul de înălțat / amintește-ți de tine și vei fi salvat„. In fine, orice sfarsit este un nou inceput… Avem un titlu – ala bala portocala. Bun. Nu? Ba da! Deci, dar, asadar, cum procedam? Eu zic asa. Mergem un pic, pe jos (musai pe jos), pana la polul nord, sau macar pana dincolo de cercul polar, fara sa obosim, fara se ne rebegim, fara sa ne blazam, fara sa ne abandonam, #re-zis-tând. Ajunsi acolo facem un iglu, in care sa dormim (somn, frate, somn) si sa supra-vietuim, pret de-o insomnie, si de-un ceai de iasomie, pana cand, in fine se intampla: aurora boreala. Avem grija (mare, mare grija sa nu ne prinda dormind, mahmuri, somno-lenti, neatenti, sa n-o ratam naibii si pe asta, bai mare atentie ca e ultima, ultima, ultima), si cascand ochii, mintea, sufletul, inima, o savuram, o ab-sorbim inauntrul nostru, o asimilam, o facem una cu noi insine, cu sinele nostru (ala care o fi, cel au-tentic), singuri noi cu noi, pe cont propriu (caci oricum cu cine altcineva?) si asa, imbogatiti interior cu lumini cosmice (sau, ma rog, aproape cosmice, ca deh, ionosfera e aci, aproape, la distanta unei respiratii adanci)… ne putem intoarce (daca mai stim unde, daca mai avem unde) de unde am plecat, pentru a reda continutul articolului intitulat atat de simplu si de inspirit: ala bala portocala. Uite cum sta socoteala. Caci asa si numai si numai asa se mai poate.
Loc de scris introducerea-cuprinsul-si-incheierea articolului Ala bala portocala: AICI !
UPDATE (1): Locul de scris descris mai sus ramane inca vacant, disponibil, pentru povestea in asteptarea atat de inspirat intitulata „Ala bala portocala”. Totusi, in lumina unui text (vezi mai jos) extras din interviul acordat de scriitorul Etgar Keret, cred ca as putea initia niste exercitii cvasi-literare in ritm de ala bala portocala. Mai intai textul extras din interviu:
„…Eu incerc sa-mi imaginez ce as simti daca as trai viata altcuiva. Nu spun ca Dostoievski, care a scris Crima si pedeapsa, gandea precum un criminal. Dar a avut capacitatea sa-si imagineze cum gandeste un criminal.
Nu am devenit empatic dupa ce am inceput sa scriu, mai curand faptul ca eram empatic m-a determinat sa scriu.
Nu zic ca empatia ne face neaparat oamenii mai buni, mai curand o vad ca un fel de alergie pe care o capeti. Dar din momentul in care o ai, vei putea sa spui povesti foarte interesante despre vietile altora.
Pentru mine scrisul este un obicei foarte arbitrar. Ma asez si imi spun: OK, acum voi scrie despre o persoana care nu a existat niciodata, care traia intr-un oras care nu a existat niciodata, si care a facut lucruri care nu s-au intamplat in realitate. Exact cum altii fac curat prin casa, sau isi pregatesc cina. Cand ma gandesc la asta imi dau seama ca scrisul este un act de compensare, deoarece oamenii obisnuiti nu simt nevoia sa scrie. Doar cand viata devine insuportabila te refugiezi in scris.
Sa va spun o poveste nostima. Editorul meu m-a rugat odata sa ma intalnesc cu un prieten de-al lui care voia sa scrie o carte. Era un tip foarte chipes, atletic, fost pilot in fortele aeriene, chiar unul dintre cei care au bombardat acel reactor nuclear din Irak. Dupa ce a plecat din armata, a infiintat o companie high-tech de succes, pe care a vandut-o rapid pe cateva miliarde, apoi a mai infintat una si a vandut-o si pe asta tot pe cateva miliarde. Si tipul asta statea de vorba cu mine in restaurant, relaxat, mancand masline pe care le arunca in aer cate una si apoi le prindea fara sa uite, si-mi spune: „Vreau sa scriu o carte care sa fie in acelasi timp si nostima si trista, dar care sa aiba un mare impact asupra oamenilor, sa se spuna ca le-a schimbat viata etc”.
Si cum stateam si ma uitam la el i-am zis: „Eu nu cred ca veti putea sa scrieti acea carte” . Ultragiat, tipul mi-a replicat: „Uite ce e, eu intotdeauna am obtinut tot ce am vrut. Cum poti sa-mi spui ca e ceva ce nu pot face?”. Si i-am raspuns: „Tocmai de aceea. Deoarece scriitori devin doar acei oameni care nu pot obtine de la viata tot ce si-au dorit.”
Oamenii care au tot ce vor nu mai simt nevoia sa creeze o alta lume.
Eu cred ca scrisul este intotdeauna un rezultat al unui esec. Luati poeziile de dragoste. Cele mai frumoase sunt despre o persoana care iubeste intens pe altcineva care nu ii raspunde la fel. M-am intrebat de ce poemele shakesperiene sunt intotdeauna despre tristetea unei iubiri neimplinite, si mi-am dat seama ca daca femeia ii raspundea cu aceeasi pasiune, ar fi fost prea ocupat sa-si traiasca iubirea pentru a mai scrie poezii.
Doar cand esti singur poti scrie poezii de dragoste. Scrisul este o forma de compensare…”
UPDATE (2): „Ma asez si imi spun: OK, acum voi scrie despre o persoana care nu a existat niciodata, care traia intr-un oras care nu a existat niciodata, si care a facut lucruri care nu s-au intamplat in realitate.” – Si acum exercitiul cvasi-literar pre-anuntat, in ritm de ala bala portocala: <in progres>
Mai bine decat exercitiul meu cvasi-literar blocat in suspans de cruda realitate, cred ca in momentul ACTUAL, ACUM, cea mai ala bala prtocala potriveala ar fi acest scurt metraj:
Arca lui Goe said
desigur ca fiecare-si are ala bala portocala lui, cand nu-si pune pofta-n cui (cum ar zice, la betie, iv cel naiv), asa incat martorii inocenti ai acestui titlu fara continut nu trebuie sa astepte sa-si planifice si sa-si infatuiasca dl.Goe (?) calatoria pana håt dincolo de cercul polar de nord si retur, pentru a savura ei insisi aromele si culoarile vrajite aferente vreunui ala bala portocala personal, care mai spontan, care mai elaborat… Ce vreau sa zic, si chiar zic, este ca pe un topic, cu titlu dar fara continut, niciun comentariu nu poate fi aprioric off topic. Cine are vreo ala bala portocala de etalat (si cine n-are?) poate s-o etaleze, liber de orice con-strangeri dinspre Arca… Cu cele personale descurca-se fiecare cum o sti 🙂
ApreciazăApreciază
stely said
Uf, m-am linistit ! 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
V-ati linistit singura sau cu ajutorul Simonei? 🙂 Pe noi unul ne nelinisteste nitzel, ala bala Sharapova… Pe d-voastra nu? Dar Muguruza? In fine sa mai vedem caci se pare ca avem ce… vrajire in toata regula. Cam ca la ce vraj a mai facut nevasta-mea…
ApreciazăApreciază
stely said
Deocamdata sa vedem cum se( va) joaca „ala bala portocala” , Sharapova cu Serena . Ambele sunt la potentialul lor din trecut.Pe urma sa vedem ce va fi si cu cine se (va ) Muguruza , dintre cele doua . Simona va merge sa (se ) joace mai intai cu Mertens, apoi cu Kerber sau Garcia . In ultima instanta vom avea semifinala care daca va fi , o sa fie cu una dintre cele trei. Sincer, toate sunt de …speriat. Va fi greu si…neiinistitor, desigur. Astept cu nerabdare deznodamantul. Marturisesc insa ca nu sunt prea optimista. 😦 .
ApreciazăApreciază
stely said
Da, Simona m-a facut oarecum fericita pentru prestatia ei ,mai ales din sferturile de finala si semifinala , de la Roland Garros. A jucat excelent si rezultatul a fost pe masura . Cred ca este in fata unei mari performante : Grand Slam-ul mult dorit de ea ( pe care il merita pe deplin) dar si de iubitorii de tenis printre care ma aflu si eu. Prin urmare , maine voi fi alaturi de ea , de data aceasta ceva mai relaxata, ca sa ma bucur pentru incununarea performantei ei. Hai Simona !
P.S. E adevarat ca (din pacate ) nu ma pot antrena la „alabala -it” cu domniile voastre , incluzand-o si pe „bunica”. Asta deoarece starea din realitatate nu-mi permite sa ma concentrez asupra „jocului” din virtualitate . As conchide cu o zicere care se potriveste la situatia de fata: ” afara -i vopsit gardul ,iar inauntru este leopardul ” . ” Afara „fiind ceea ce se vede (inclusiv pe Arca lui Goe) si „inauntru” ceea ce nu se vede… in mintea si sufletul meu, dar si in e-mailul meu , unde numai eu pot sa patrund. 😦
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
De fiecare data cand imi venea sa intreb „Dar doamna Stely pe unde o umbla?”, realizam ca trebuie sa fie la mijloc ceva de acest gen, care creaza inadecvare intre afara si inauntru. Daca asta va poate ajuta, va pot face o confidenta, si noi unul suntem in aceeasi situatie, straduindu-ne (a chin) sa revenim in adecvare si sa anulam discrepantele antagonice care ne separa lumea interioara de cea exterioara, si care creaza o tensiune aproape insuportabila la frontiera dintre cele doua, adica pe pielea noastra, tabacita si indelung solicitata noastra piele. Sa speram ca vom gasi o cale catre necesarele armonizari. Va doresc si d-voastra mult succes, in exact aceeasi masura in care-i doresc succes Simonei Halep in finala de la Roland Gaross. 🙂 Bafta!
ApreciazăApreciază
bunica said
Am un prieten unicorn. Când ne plictisim, el iese din tapiserie, eu zic „Ala bala portocala / ieși Gheorghiță la portiță / că ne-așteaptă Talion Talion fecior de domn…”. Lumea se așază cu fața la perete, eu încalec calul alb și… țuști în Grădinile Paradisului. Ne adăpăm cu apă vie și – pentru o clipă – suntem veșnici.
„Ala, bala, portocala”… dacă am noroc, mâine vine Ala(din). 😊
ApreciazăApreciază
stely said
Eu propun sa divesificam „ala bala portocala ” cu niste evenimente ce se afla in” joc „( la ordinea zilei) in afara de tenis, desigur .
De exemplu , ce spuneti de „ala bala …” asta, privind decizia CCR de revocare din functie a sefei DNA ? Eu, daca tot am intrat prima in joc , nu-mi permit sa judec o decizia emisa de judecatorii CCR care in primul rand sunt abilitati sa judece fiind specialisti , iar in al doilea rand din ce stiu, o decizie odata ce a fost votata cu vot majoritar , se executa si nu se discuta . Dar ceea ce doresc sa stiu de la d-voastra ,deoarece vad ca sunt destul de incinse spirtele, este ce credeti ca ar trebui sa faca Klaus Iohannis ? Unii spun ca ar trebui sa refuze decizia pentru a apara un principiu, anume acela de justitie independenta. Adica seful statului sa fie garantul independentei justitiei, intrucat a fost ales de popor , cu unanimitate de voturi , guvernul (ministrul justitiei ) chiar si CC fiind numiti politic. Asta inseamna insa , o spun specialistii in drept constitutional ca , daca refuza il paste suspendarea, deoarece prin refuzul sau a incalcat grav Constitutia . Solutia aceasta , dupa parerea mea nu este viabila si nici nu rezolva situatia … Altii ii propun lui Klaus Iohannis sa initieze un referendum cu intrebarea (cu Da sau Nu) daca electoratul doreste ca Presedintele sa aiba un fel de drept de veto, privind revocarea din fctie a sefilor de parchete (DNA, DIICOT)eludand chiar si CC. Cealalta solutie si cea mai nabadaioasa , este emiterea decretului de revocare pur si simplu(asa cum cere decizia CCR).
Prin urmare, fiind intr-o dilema din care nu pot sa ies , adica o „ala bala portocala” incurcata , va rog pe dvs sa ma ajutati s-o descurc . Hai la joaca deci … Sper sa acceptati invitatia si sa incepem jocul . Dar , daca se incinge prea tare, vom vedea pe parcurs cum o cotim ca sa nu ne paruim . 🙂
A, recunosc ca am oarece exercitiu privind „jocul” acesta , intrucat am mai participat la el si pe facebook. Voi veni daca doriti cu amanunte de la fata locului.
ApreciazăApreciază
bunica said
Nu mă pricep. Aduc aici părerea unui jurist de pe FB, pe care prefer să-l citez anonim:
„Decizia CCR de ieri este rezultatul unei Constitutii tembele, care nu prevede o diferentiere clara a atributiilor autoritatilor statului. Aceasta Constitutie, la adapostul unor texte „cu valoare de princpiu”, care nu intra in detalii (deh, asa ne-a invatat parintele Constitutiei – maestrul Iorgovan – ca, vezi Doamne, Constitutia nu se incurca cu detalii) lasa posibilitatea aceleiasi gasti penale si trans-partinice care se perinda pe la guvernare de la revolutie incoace sa le interpreteze dupa interesele proprii. Zbieratul in piata publica nu rezolva problema (cel mult mai pune un pic de presiune pe Guvern). Singura solutie este modificarea substantiala a Constitutiei, cu definirea clara a atributiilor autoritatilor statului, cu eliminarea acestei struto-camile numita republica semi-prezidentiala si inlocuirea ei fie cu o republica prezidentiala, fie cu una parlamentara, cu un parlament unicameral cu maxim 300 parlamentari si cu modificarea sistemului electoral. Adicatalea exact ce zicea Basescu prin 2000 si ceva. Adicatalea exact atunci cand – inclusiv unii care plang acum de mama focului de dragul democratiei pe la televizor si prin piata publica – sustineau sus si tare ca „asta nu se poate”, ca vrea Basescu sa instituie – Doamne fereste – statul totalitar. Astia de plangeti de dragul democratiei in anul 2018, luati acu’ democratie pe paine de la Dragnea&co.”
ApreciazăApreciază
stely said
Da, imi place cum le zice domnul jurist, dar unde-i solutia ? Puteti sa alegeti macar o” portocala „dintre cele aduse de mine, daca dvs nu aveti nicuna .
P.S. Constat ca ne potrivim binisor la „invartit ‘ jocul , adica imi place citatul adus de dvs . Sa vedem insa daca maine vor mai veni si alti jucatori cu diverse opinii (portocale ) . Am si eu niste citate si chiar unele interventii personale ,pe marginea unor articole din ziare. Dar maine ca acum e miezul noptii si mi-a pierit „sporul „. 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
CCR sau cu constitutia pre constitutie calcand. Scoaterea presedintelui din rolul de presedinte intr-o republica (semi)prezidentiala este una dintre cele mai grave incalcari constitutionale. Bine acuma, dupa cum zice si juristul citat anonim, constitutia este eainsasi neconstitutionala in incositenta ei… dar oricum presedintele nu trebuie sa admita un asemenea derapaj, daca are cat de cat sange in instalatie. Referendum sau revolutie daca trebuie. Rahatul a ajuns prea gros in aceasta republica in care prim-ministru este o vaca. Ceea ce nici macar in India nu se intampla. Nu?
ApreciazăApreciază
stely said
Referendum am zis si eu, dar din ce am citit nu rezolva siituatia. Daca ar fi cel de demitere se spune ca chiar daca Presedintele ar castiga si va fi repus in fctie , interimarul celor 30 de zile (Tariceanu) va rezolva intre timp problema . Decizia CCR ramane valabila.
Daca ar fi referendum cu intrebarea respectiva ( dreptul presedintelui etc. ) in primul rand chiar daca votul cu” Da” ar fi majoritar, cine credeti ca il va pune in practica ? Pai nu mai avem un referendum validat de popor , cel cu 300 de parlamentari ? Chiar CCR a emis o decizie in sensul ca parlamentul trebuie sa tina cont de vointa populara .Si iata ca de atunci au trecut cativa ani buni si nu s-a miscat nimic. Lumea a uitat de el si acum „la revolutia ” din piata in loc sa ceara asta cer lucruri imposibile . Atata vreme cat PSD-ul are un nr .dublu de parlamentari nu se poate face nimic.Eu cred ca solutia cea mai buna ar fi ca CCR sa forteze mana majoritatii parlamentare pentru un proiect de lege care sa consfinteasca rezultatul la referendum. Apoi la alegerile parlamentare votam doar 300 de parlamentari. Asta ar trebui sa spuna Iohannis.:Voi (majoritate parlamentara si guvern) imi cereti sa pun in aplicare decizia, CCR dar voi ce-ati facut cu cealalta decizie cu privire la votul dat la referendum ? Nu va e rusine , nesimtitilor !
ApreciazăApreciază
bunica said
Așadar, curaj domnule președinte!
ApreciazăApreciază
bunica said
Deocamdată. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
🙂
ala bala portocala
pune-te
eu o să intru un pic în tablou
maestrul tocmai și-a tăiat o ureche
vino aici
căutătorule
doar dacă ești destul de nebun
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
nu-s destul de nebun astfel incat n-as putea sa-mi tai singur nimica, nici macar dreptul la replica… ca cine-si taie azi o ureche, isi mai taie maine o ureche, apoi picteaza un lan de grau cu corbi, si apoi isi taie total dreptul la libera exprimare ne mai avand nimic de spus pe moment… dar deh, momentul e momental, vine si trece… si apoi vine altul si iar avem catre ceva de zis… facandu-ni-se pareri sub presiunea irepresibila a universului infinit, caci de la infinit ni se trag toate cate trebuie sa le induram, inclusiv puterea de a (le) indura… ala bala portocala… si cornul sunå… iar radiatia primara de fond rasuna inca… acum si-n veacul vecilor…
ApreciazăApreciază
bunica said
convingător 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Eu as zice sa citim cu atentie acest inter-viu: Interviu cu scriitorul israelian Etgar Keret
ApreciazăApreciază
bunica said
Intrai, căutai și găsii ceva „cuvinte cheie”: speranță, empatie, neacceptarea statutului de victimă, refuzul tranzitivității opresiunii, dorințe neîmplinite, compensare prin scris. Da, unii dintre scriitori își află binele și împlinirea în textele lor. Alții târăsc și amplifică acolo nebunia din lume, fără contrapondere.
„Ala, bala, portocala”, „nu m-ai căuta de nu m-ai fi găsit”…
ApreciazăApreciază
bunica said
Despre tranzitivitatea opresiunii și refuzul ei, Frankl, psihoterapeut, supraviețuitor de la Auschwitz, în „Man,s search for meaning”. Oamenii pentru care viața are un sens suportă mai ușor privațiunile de orice fel. Ala, bala, portocala, hai să căutăm alt sens decât victimizarea.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Sa-l cautam asadar… 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Sunt foarte indiscretă întrebându-vă ce ați găsit? Fiindcă așa se zice că începe căutarea, cu o găsire. 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Nu stiu daca intrebarea pe care mi-o adresati este sau nu indiscreta (d-voastra sa-mi spuneti ! 🙂 ) dar un pic inoportuna cred ca este. Abia daca am acceptat ca s-ar cuveni intreprinsa o cautare, ceea ce (in subsidiar) inseamna deja enorm, inclusiv faptul ca ne recunoastem indoielile legate de cautarile si de gasirile de pana acum… Acceptam asadar varianta ca viata n-ar fi fiind un cal de dar care nu trebuie cautat de dinti, de sens… ci ceva mai mult, mai complicat, mai sofisticat, care merita reconsiderare in fiecare moment, si mai ales in cele de criza majora… Accept si cu (mare) durere si cu (nesperata) bucurie ca trebuie sa caut, ca n-am gasit inca sensul care sa se potriveasca armonic in context, ca trebue sa reconsider si poate sa abandonez toate „gasirile” care mi-au aparut asa pana acum (care mai himerice, care mai tranzitorii, toate amagitoare si dulci)… Daca voi incepe cautarea cu o gasire nu stiu inca. Sper… Eu tot sper. Nu stiu daca as merita asa ceva (si daca da cat de mult) dar de mare trebuinta mi-ar fi… Asadar daca-mi va rasari o asemenea gasire in chiar debutul cautarii, si prin continutul ei nu va face ca intrebarea d-voastra chiar sa fie indiscreta, desigur ca ma voi grabi s-o consolidez partajand-o cu martorii inocenti care se afla din cand in cand in pe-trecere (si) pe Arca lui Goe.
Pentru moment va multumesc ca ati acceptati sa jucati ala bala portocala, stimulandu-ne si pe noi continuam aceasta joaca si sa ne asumam riscurile aferente… Ala bala portocala, da-te aproape neamule sa vezi vraja… Ala bala portocala… (va urma si va urma…)
ApreciazăApreciază
bunica said
Pentru mine un sens este transformarea. Am aflat din calendarul mayaș că sunt un „transformer”. Și nu m-am mirat foarte tare. Călăuză călăuzită. 🙂 Răspund așa iute spre a mă „scuza” că am fost cam inoportună. Nu poți cere altcuiva ceea ce tu nu oferi. 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Asta cred ca este o invatatura (de minte) pe care fiecare ar trebui s-o aiba in minte: „Nu poți cere altcuiva ceea ce tu nu oferi.”… Desi, cazuta in malaxorul interpretarii libere a fiecaruia dintre cei care ar purta-o (unilateral) in minte, s-ar ajunge probabil la conotatii tendentioase… ma rog, riscuri, riscuri, riscuri…
ApreciazăApreciază
bunica said
Viața trăită, real ori virtual, e o banală acceptare de riscuri, imho. 🙂 Un om pe care l-am cunoscut mai demult, mai dedemult, zice „dăruind vei dobândi”. Poți dărui chiar cea ce crezi că nu ai (și nu cunoști că ai decât atunci când accepți să dăruiești).
Eu cred că putem fi mai puternici decât fricile noastre, învățate ori moștenite.
ApreciazăApreciază
bunica said
HAI SĂ MĂ JOC UN PIC URMÂND ÎNDEMNUL DE A INVENTA:
Bombolino e de obicei rotund. Cred că are, sâmbăta, peste 120 kilo. În fiecare dimineață inventează o glumă care mă face să râd. Uneori îi răspund, și o cascadă de absurdități invadează mica noastră lume.Sunt zile în care are duioșii care mă fac să simt fluturași albaștri în stomac, în altele bădărănii care cer pumni în nas. Orașul unde ne întâlnim are case colorate după „moodul” sufletelor celor care le locuiesc, așadar mereu schimbătoare. Pierdem ore și chiar zile până reușim să ne întâlnim într-un loc prestabilit. Dar ne iubim. Îmi place mult griul lui metalic și inscripția italienească de pe spinare. El admiră la mine hărnicia cu care stau la picioarele sale și plivesc ori răsădesc flori. Stau acolo fiindcă el nu are cum să coboare, abia reușește să se deplaseze cu piedestal cu tot. Vorbim fiecare pe limba lui dar ne însoțește o pasăre mov cu puncte galbene, în formă de mandală, care traduce magistral. Și totuși… Nu cumva de ea m-am îndrăgostit? Ieri, Bombolino a inventat pentru mine un PC cuantic, cu o viteză de procesare incredibilă. Îl folosesc pentru a memora formele tranzitorii ale norilor. O lună întreagă a meșterit la stabilizarea unei găuri de vierme prin care am ajuns în Alchemia, o poveste în care el era inorog iar eu îl țeseam într-o tapiserie. O iubire stranie între două ființe de același sex. Acum două luni m-a transformat într-un punct pe I care da sens unei mantre universale. El era vocea care o rostea.
Doamne, acum, exact acum, încep să-mi simt inima pulsând într-o infinitate de lumi… Chiar am o infinitate de inimi… Fractal de pierzanie?! … Bombolinoo! … Bombolinoo! … Bombolinoo! ………….
ApreciazăApreciază
bunica said
HAI să mai încerc o invenție, până nu fug în weekend:
cele mai frumoase poezii de dragoste le scriu oamenii pe care nu i-a iubit nimeni niciodată lor nu le zboară fluturași colorați prin stomac fiindcă asta e o imagine foarte banală inima lor nu se zbuciumă dezordonat iar cuvintele nu li se așază în gât aspru dumicat cele mai frumoase poezii de dragoste le scriu bătrânii pe care nu-i vizitează nimeni niciodată creierul lor secretă endorfine le cresc cu viteza gândului telomeri vorbele lor sună mângâios muiate în spumă rozalie de cer cea mai frumoasă poezie de dragoste o trimit chiar acum eu în eter mă simt ca o fee născută din apă amară și nimeni nu știe cu cine mă visez trimbulind pe un picior de plai leneș empireu
🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
o incercare de ala bala porocala foarte reusita, dupa parerea mea.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
noi inca asteptam sedimentarea… apoi vom decanta… si abia pe urma om vedea ce-om mai putea ala bala portocălui…
ApreciazăApreciază
bunica said
Cât oi fi în zona crepusculară de weekend, s-o mai alabalaportocălui și în mine, poate, ceva nou… Muze faine și harnice vă doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Multumesc-asijderea, Si multumesc pentru bunavointa de a alabalaportocălui aici, pe Arca lui Goe, adica intr-o sala de teatru aporoape goala… si silentioasa… Aproape ca nu stii daca publicul care se preumbla prin semi-intuneric, chiar urmareste piesele alabalaportocăluitoare sau pur si simplu doarme fara sine pe scaune, profitand de liniste si racoare…
ApreciazăApreciază
bunica said
Poate, cu variațiuni, mai alabalaportocăluiesc simultan și în alte lumi, cu alte încăperi și alți spectatori… oricum o fac cu bucurie și asta îmi priește și îi priește, fie și indirect, acestei lumi. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Mă refeream la existența mea fractalică în lumi multiple, despre care, în starea „normală” pot doar bănui ceva… 🙂 Doar meditația și visul ori oglinda Alicei m-ar putea duce acolo…
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
O mică ala bala lămâiţa:
Top 10 Forbes al celor mai bogati sportivi din lume… Articolul se incheie asa:
…„Primii 100 de sportivi din acest top au castigat in total 3.8 miliarde de dolari (n.b. intr-un an, un singur an), in crestere cu 23% fata de anul trecut.
In Top 100 al celor mai mari castiguri din sport nu se afla nicio femeie!..”
Ambele fraze sunt sforăitoare și ameţitoare. Pare-se ca totul miroase a discriminare… Dar cine or fi discriminatii? Femeile? sau ceilalti 7 miliarde de muritori de pe planeta? Poate ca totusi nu este nicio discriminare… la mijloc… Tu ce parere ai? Lista opiniilor ramâne (oricum) deschisa. Opinii, opinii… Opinie nu fapt… de fapt… 🙂
Haide Simo !
ApreciazăApreciază
bunica said
Mă întreb dacă nu cumva cercetătorii umaniști sunt discriminați, ori poeții, ori pictorii, ori agricultorii, ori gospodinele, ori mamele cu mulți copii ori… ori… ori… ori cei dăruiți cu varii talente pe care nu le-au putut pune în valoare, ori creatorii care au murit neștiuți… și oare îi „discriminează” întâmplările nefaste ori semenii orbiți de pasiuni sau de prejudecăți… și eu cine sunt oare să emit aceste opinii gălăgioase și să discriminez sportivii? 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Bravo, Simo! 🙂 zic și eu.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Sa nu-mi spuneti ca v-ati si uitat la meci! 🙂
Sa speram ca vom avea ocazia sa-i mai spunem inca o data BRAVO si dupa meciul din finala, cand s-ar putea consemna ca, in mod indubitabil, Simona Halep este cea mai buna tenismena românca a tuturor timpurilor… si o mare tenismena a planetei, ca sa zic si asa…
ApreciazăApreciază
bunica said
🙂 Rămâne să ghiciți! Weekend plăcut!
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Urarea d-voastra este extrem de generoasa. Ar fi grozav daca as putea incepe weekendul inca de azi… dupa cum de altfel ar si fi normal, caci trei zile de munca pe saptamana ar trebuie sa fie destul pentru o viata imbelsugata a fiecarui om, cea mai avansata fiinta din regnul animal.
P.S. Pai cred ca am „ghicit” deja.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Aflat inca in stare de surda asteptare… pentru ca muzele se se pronunte si sa(-mi) ofere inspiratia creatoare necesara eliberarii unui ala bala portocala scanteietor, sau cat de cat, vin cu o intrebare ajutatoare si de compensare: Cat de batran si/sau de lipsit de speranta trebuie sa fii ca sa poti admite neconditionat un astfel de enunt: ‘I’d trade all my tomorrows for one single yesterday.’ (Enuntul a fost propus de Kris Kristofferson – si citat cu ingenua emotie de catre un alt poet sensibil si delicat, Dorin Tudoran pe Certocratoia, in replica la o vorba a lui Alexandru Andrieș: dar nu-l dau pe azi pentru mâine… propusa de inconfundabilul DG Ontelus)… N-as putea spune de ce, dar acest inedit schimb de replici intre cei doi certocrati mi-a amintit spontan un alt vers genial nascut de catre poetul Dorin Tudoran: Murdărit de toate clipele zilei, am uitat gustul eternităţii. O avea legatura, n-o avea… nu stiu sigur… Dar sigur este in toata treaba asta o samanta de ala bala portocala…
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Si inca doua mini ala bala portocale extrase de la graniţa dintre geniu şi imbecilitate: „Dacă nu ştii unde mergi, o să ajungi altundeva“ sau „Nimeni nu se mai duce la restaurantul acela… din cauză că e foarte aglomerat“. 🙂 🙂 Sursa AICI
ApreciazăApreciază
stely said
Aduc si eu o „mini” contributie la „ala bala…” un interviu interesant, care are in continut (asa cred)o esenta puternica de… ala bala portocale ” . Iata :
„Un prost care rîde e mai prețios decît unul care se supără“ .
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/un-prost-care-ride-e-mai-pretios-decit-unul-care-se-supara-interviu-cu-mimi-branescu-scenaristul-serialului-las-fierbinti
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Merge bine ca ala bala portocala. Si mie imi place Mimi Branescu. E un tip intelligent si cu umor (de altfel nici nu s-ar putea una fara alta)… si, in felul lui este un domn Goe de toata frumusetea, din categoria celor cu care putem sa ne mândrim.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Mi se intampla rar sa simt ca vreau sa spun ceva din toata inima si sa nu gasesc niciun cuvant potrivit, niciun cuvant pe masura. Senzatia este coplesitoare. Bravo Simona! Multumesc.
Mare pacat ca n-au vazut acest meci toti romanii. Ar fi trebuit ca toti sa auda rasunand in Paris „Destepta-te române!”.
P.S. Incerc sa-mi imaginez in ce fel s-or bucura cei doi fani ai Simonei care s-au manifestat si aici pe Arca lui Goe: d-na Stely si dl. D’Artagnan. Felicitari si lor pentru felul in care au asteptat aceasta victorie.
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
🙂
Sper să nu se vadă lacrimile…suntem bărbați puternici, nu ne face pe noi o tinerică care, cum spunea o doamnă bine de pe blogul lui Năstase, dă și ea, acolo, cu racheta într-o minge…
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
blogul lui Ilie Năstase?
ApreciazăApreciază
stely said
Dl Goe ,
„P.S. Incerc sa-mi imaginez in ce fel s-or bucura cei doi fani ai Simonei care s-au manifestat si aici pe Arca lui Goe: d-na Stely si dl. D’Artagnan. Felicitari si lor pentru felul in care au asteptat aceasta victorie.”
Pai in timp ce scriam despre cum m-am bucurat de victoria Simonei scriati si dvs despre aceeasi bucurie cam in acelasi fel , dar fara lacrimi desigur . 🙂
Insa nu l-am publicat imediat ce l-am scris , intrucat am fost intrerupta de un telefon , la care am raspuns si asa mi-ati luat-o inainte. Nu vazusem insa decat video-clipul. Abia acum am citit ce ati scris mai sus. Chiar m-am mirat de ce v-ati rezumat doar la acel video-clip.
Iata raspunsul :
Stely said
Iunie 9, 2018 la 7:33 pm
Eiii , ati fost ceva mai iute decat mine si mi-ati furat introducerea pe care aveam de gand s-o fac si eu. Da, a fost o „ala bala portocala „de milioane . E, nu sunt milioanele noastre , care i se cuvin de drept campioanei , dar simt ca o particica am primit si eu. Au fost lacrimi in ochi de bucurie .O bucurie ce mi-a fost oferita azi de Simona. Multumesc, Simona . Felicitiri !
P.S. Daca l-as fi citit atunci as mai fi spus , referitor la o anume discutie , adica asta – „Sa speram ca vom gasi o cale catre necesarele armonizari. Va doresc si d-voastra mult succes, in exact aceeasi masura in care-i doresc succes Simonei Halep in finala de la Roland Gaross. 🙂 Bafta! ” – ca da, o parte din calea aceea este aproape de armonizare odata cu succesul Simonei. Multumesc, deci, pentru urare , deoarece ceea ne-ati dorit s-a indeplinit. D-voastra cum stati cu armonizarea ?
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Indraznesc sa cred ca (si in cazul meu) se fac remarcate unele vagi progrese, dar sunt inca foarte, foarte departe de vreun liman, asa incat orice se poate inca intampla pe drumul dintre acum si acel dorit liman. E greu, foarte greu, cand pleci in acelasi timp si de dinauntru si de dinafara incercand sa coordonezi in acelasi timp doua trasee, incat sa te intalnesti tu cu tine insuti la timpul potrivit si la locul proiectat, indiferent de cum bate vantul (sau uraganele), cand afara, cand inauntru starnimd instabilitate cat casa (casa insasi zburand prin vazduh purtata de colo colo precu casa lui Dorothy din Vrajitorul din Oz). Incerc din greu sa inventez drumuri alternative. In astfel de situatii complicate uneori se pare ca drumul drept nu-i si cel mai scurt sau mai eficient. Presupun ca stiti si d-voastra ca in problemele de refacrere a arominiei stricate intre realitatea interioara si cea exterioara nu este sufuicient sa ajungi undeva anume ci sa ajungi si la timp, in exact momentul potrivit. Prea devreme fiind la fel de rau precum prea tarziu. Uneori nici macar a ajunge la timpul si la locul potrivit nu ofera garantia ca vei intalnii armonia. Poate ca ea sa nu vrea sa se intalneasca cu tine, si pur si simplu sa nu fie prezenta atunci, acolo, ne mai fiind interesata defel sa se intalneasca cu tine – inexistentul. Mai intai trebuie sa existi, ceea ce, in ciuda aparentelor, nu-i totdeauna o o problema chiar banala. Trebuie sa te incordezi cum poti ca sa existi (macar nitzel aclo) si daca-ti este figura asta, atunci tu totusi trebuie sa ajungi, atunci, acolo. Daca poti. Daca nu, nu. Dar… na acuma… ala bala portocala uite asa e socotela… A fi in armonie cu altii, cu universul, cu lumea larga sau macar cu tine insuti nu-i inca un drept universal al omului. Dupa cum se spune: Nimeni nu ti-e niciodata dator cu nimic. Trecutul se (tot) schimba si se reconfigureaza pana la distorsiune (si schimonosire) sub presiunea unui viitor incert care poate aparea (unora) a fi clar ca un cristal… Asa incat, esentialmente, fiecare este singur, singur cu sine, in fiecare moment, in aceasta viata curgatoare in care nu exista decat momente si nimic altceva. Fiecare cu momentul lui, in infinit, resposabil total pentru ce i se intampla, pentru cum se raporteaza la ce i se intampla, cum resimte si cum gestioneaza ce i se intampla. Atingerile cvasi-intamplatoare cu alte fiinite, cu alte suflete, cu alte momente straine, care ofera iluzia sau speranta nesinguratatii nu-s decat iluzii, bune si alea din cand in cand, in momente de cumpana, dar care nu conteza in niciun fel atunci se fac socotelile in ecuatia momentului. Ala bala portocala, uite asa e socoteala.
Ma bucur sa aud ca d-voastra v-a iesit figura, ca ati reusit sa puneti lucrurile la loc, in armonie. Multumesc pentru interventii si pentru comentariile simonistice. Cumva imi pare rau ca ambianta actuala de pe Arca lui Goe, este atat de inadecvata in raport cu succesul magnific obtinut de Simona. Ar fi meritat desigur si aici la noi o oda mai consistenta, marcata de o euforie descatusata, insotita de scanteieri siderale (!), dar, pana la urma, si aceasta bucurie calma si adanca (precum si sau poate mai ales smulgerea din neant pentru o secunda a lui D’Artagnan, cu prilejul primului turneu de grand slam castigat de Simona), denota ca fenomenul Halep are locul lui consistent in cutia de rezonanta de pe puntea acestei Arce, plina de te-ai mira ce. Cu siguranta ca neavizatii cred ca ceea ce se poate vedea in cala arcei este un amalgam eterogen de fragmente de univers, total deconectate unele de altele, fara nicio legatura unele cu altele, o colectie intamplatoare de rebuturi neaflate in nicio relatie. Desigur ca este si aceasta o perspectva valida. Observatorul nostru, stapanul nostru. Totusi realitatea multi-dimensionala din cala arcei este in fapt de o omgenitate si de o coerenta exeplare.
ApreciazăApreciază
stely said
Eh, da …mi-a iesit figura doar pentru putin timp, atat cat a tinut starea de euforie in urma grand slemului Simonei. A fost un fel de „ala bala portocala ” ca un anestezic . Acum insa ,citindu-va comentariul am avut o tresarire ca si cand mi-ati fi ghicit gandurile si starea in care ma aflu. Nu stiu daca ceea ce spuneti despre cum merg lucrurile la dvs reprezinta doar o fictiune de dragul literaturii. Modul cum ati descris ” ala bala portocala uite asa e socoteala” este minunat , dar ce pacat la mine corespunde realitatii care e… Stiti cum se zice :”operatie reusita, pacientul mort .” Daca imi va reusi ,insa, armonizarea, macar cum a fost cu ceva timp in urma, aceasta se va intampla numai si numai lasand lucrurile sa-si urmeze cursul , asa, la vale ,ca si cand nimic nu le-ar fi perturbat . Pana cand , nu se stie… Am obosit , asta este …Si iata cum visele mele se prefigureaza a deveni realitate . 😦
ApreciazăApreciază
bunica said
Eu cred că Simona Halep ne oferă un model de a pune în armonie dragostea ei pentru tenis și dorința de excelență (interior) cu rezultatul unui meci decisiv (exterior). Când sapi, plivești, uzi și crește frumos o plantă pui în armonie proiectul tău mental cu realul imediat. La fel cu un animăluț, cu o prietenie, ori cu un cuplu. Armonizarea poate fi un lucru simplu și modest, imho.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
@Bunica – Cred si eu ca aveti dreptate in legatura cu simplitatea potentiala a armonozarilor… in unele cazuri, dupa cum in altele cred ca lucrurile stau poate mai compilcat, in special in cele in care armonizarea nu s-a facut la timp, nevoia de ea fiind ignorata… din fel de fel de motive. Culmea este ca unul dintre motive consta in abilitatea considerabila a unora de a trai (bine-mersi) in prezenta multor elmemente dizarmonice pe care le pot tolera in virtutea unei forte interioare sau poate a unei anestezii bizare. Aceste dizarmonii se acumuleaza si se accentueaza in timp, producand prin acumulare cantitativa, dupa cum zicea si fratele Marx, un salt calitativ… Ori se umple paharul… ori se subrezeste abilitea de a tolera dizarmonii, ori si una si alta… si atunci nimic nu mai e simplu… Cand te tii cu armonizarea la zi, da, ar trebui sa fie simplu… dar cand inventarul e considerabil atunci munca de armonizare poate fi laborioasa, epuizanta, uneori aproape imposibila… Acumularea de dizarmonii are printre alte efecte nefaste si pe acela ca impinge partile de armonoizat la distanta din ce in ce mai mare una de alta, ceea ce poate avea un efect dramatic asupra fortelor de coeziune care scad intotdeauna nu cu distanta, ci cu patratul distantei, alteori chiar mult mai abrupt. De exemplu forta nucleara…care tine protonii impreuna (in ciuda colosalei forte de repulsie electorstatica ce se manifesta intre ei). Cat sunt aproape unul de altul proptonii sunt tinuti impreuna de forta nucleara care o intrece cu mult pe cea de respingere electrostatica, dar o mica fisura intre ei reduce dramatic aceasta forta facand-o pe cea de repulsie electrostatica (protonii fiind cu totii incarcati pozitiv) sa devina preponderenta… atunci incepe dezintegrarea radioactiva…
P.S. In aceste cazuri dramatice salvarea ar putea veni din mecanica cuantica. D-voastra, de ex, credeti in existenta entanglementului cuantic intre persoane? Un asemenea fenomen ar garanta pastrarea armoniei instantanee indiferent de distanta, caz in care da, armonizarea ar puatea fi, in mod neconditionat, un lucru simplu și modest… Dar deh, intr-o realitate compusa din milione de variabile entanglementul cuantic pare imposibil de stabilit si conservat. Cat de tare imi mai pot iubi pisica dupa ce aceasta a ucis si devorat randunica ce incerca sa-si faca cuib la streasina casei mele, la care obisnuia sa revina cu dragoste in fiecare an, de multi ani?
ApreciazăApreciază
bunica said
Cred în lumi multiple. Măcar într-una o fi mai ușor de realizat un caz anume de armonizare. Per ansamblu, poate că rezultă acea armonie care mai ține lumea să nu se destrame. Întrebarea din final e tare bună. Cum să mă armonizez cu victima și călăul? În cazul pisicii, poate acceptând niște legi dure ale lumii naturale. În lumea umană, la noi în patrie, în zilele noastre, doar maica Silvana reușea. Dar pentru asta e nevoie de un infinit de credință. Ehei, cam mulți „poate”.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Ei, or fi ele lumile multiple, dar din pacate fiecare din noi se confrunta cu o singura lume la un moment dat, mai abitir decat cu celelalte, astfel incat acestea par ca nici nu exista. Tentatia de a evada intr-un univers paralel ar putea fi mare daca universul acela s-ar (intre)vedea cat de cat, altminteri nu. Nu intotdeauna exista un univers de rezerva, in special in cazul naivilor care nu si-l prepara in avans. Ramane sa ne armonizam, aici, acum, cu ce avem. Cat priveste lumea in ansamblul ei din care rezulta o armonie universala ce-o impiedica sa se destrame, as zice s-o mai dam in må-sa. Ei ii vine usor pentru ca se bazeaza pe infinit, de acolo isi trage „armonia” si „indestructibilitatea”. Noi sarmanii, numai arar avem si noi acces la infinit, asa… cate un pic, de gust si dez-gust. In rest trebuie sa ne descurcam cu mijloace finite. Ne-om descurca. Desigur tot cu ajutorul lumii. Lume, lume…
P.S. Din cate vad eu pare-se ca sunteti o persoana inteleapta, sau ajunsa la un soi de intelepciune optimista, care reuseste astfel sa gliseze usor dintr-o lume (paralela) in alta lume (paralela), bunoara asta de aici… prin teleportatre, intr-o secventa de momente perfect optimizata, in asa fel incat sa evite la fix dizarmonia ce sta sa se intample intr-o lume, pentru a sosi tot la fix in alta lume unde armonia e in toi, sau macar in curs. Sunteti asadar un cutreierator al lumilor, pe trasee exclusiv armonice. Probabil ca observatorii atenti si susceptibili la astfel de „cunoastere”, au ce invata de la d-voastra, doar urmarindu-va.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Mai bine decat exercitiul meu cvasi-literar blocat in suspans de cruda realitate, cred ca in momentul ACTUAL, ACUM, cea mai ala bala prtocala potriveala ar fi acest scurt metraj:
ApreciazăApreciază
stely said
Eiii , ati fost ceva mai iute decat mine si mi-ati furat introducerea pe care aveam de gand s-o fac si eu. Da, a fost o „ala bala portocala „de milioane . E, nu sunt milioanele noastre , care i se cuvin de drept campioanei , dar simt ca o particica am primit si eu. Au fost lacrimi in ochi de bucurie .O bucurie ce mi-a fost oferita azi de Simona. Multumesc, Simona . Felicitiri !
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
http://mirceamester.ro/roland-garros-2018-faza-pe-tusa-finala-feminina-bravissimo/
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Vad ca si mesterul face niste „a-luzii” la comentariile de pe ProTv. Am retinut si eu o perla scoasa de Mihai Mironică. Zice omul cu patos: „Simona este la diateza activa. Ea nu asteapta, se duce.„
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
D-le D’Artagnan, in caz ca veti da cu ochii de acest mesaj, v-as intreba pe unde va mai faceti veacul de singuratate virtuala? Iar in caz nu, nu dati, v-as intreba cum va vine sa dati muschetarimea pe Toamna Pariarhului de la (un) han. Am bagat de seama ca acolo, la han, strabat spre lumina mesaje de la spam, menite poate sa probeze viata subterana, pe sub gheturi, ca niste semnale speciale trimise in eter catre extraterestri. Uite, uite, se intampla ceva, se saprge ghiata, si de sub gheata iese ceva. Niste comentari,, mesaje, meta-mesaje… Prin sparura provizorie (caci frigul inchide repede ghiata la loc) se vede pentru o clipa lumina venind de dedesupt.
Astept provincia!
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Am ajuns acum pe o planetă unde gravitația este grozav de mare, atât de mare încât efortul de a ridica de jos un cuvânt și a-l face idee mă copleșește. Aștept schimbarea de domiciliu.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Stiu planeta aceea. Am fost si eu exilat acolo de cateva ori in viata mea de pana acum. Se numeste Nomalis. Daca nu gasesti Paracetamola de care ai nevoie esti (aproape) pierdut, evadarea fiind cvasi-imosibila. Ma degraba scapi din Aergistal. Dar, cine stie, poate apasa cineva întrerupatorul si opreste gravitatia, sau poate va iluminati d-voastra, usurandu-va astfel (caci de, lumina cantareste mai nimica) si asa scapati inainte de soroc. Probabil ca intre timp n-ar strica sa folositi doar cuvinte usoare, ca de exemplu cuvantul hidrogen. Va urez mult succes d-le si prietene D’Artagnan. Noi unul o sa va simtim lipsa, pana va veti schimba domiciliul si va veti fi reacomodat, regasindu-va, la noua resedinta.
P.S. Care va este echipa favorite la Campionatul Mondial de Fotbal? Sa presupun ca Anglia? Noi unul, care in afara de a tine cu Romania, asa din inima si obligatie, aveam ca favorite traditionale Olanda si Italia suntem, dupa cum va puteti da seama in mare deruta, in acest bizar context in care toti cei trei „idoli” au „boicotat” aceasta editie a campionatului. Asadar cautam idoli. Probabil din cauza ca suntem si noi unul asa mai pro-Europeni cred ca ne vom orienta catre motorul continentului: Germania, Franta… sa vedem…
ApreciazăApreciază
stely said
Eu tin cu Costa Rica . 🙂
Dar va fac o propunere : sa jucam o „ala bala portocala ” ….pronostic 1 milion de Euro (gratis ) .
Vedeti aici ce si cum : https://casino-promo.netbet.ro/scripts/cm2018/index_ro.html?
P.S. Este un site interesant cu grupele si cum poti sa intri direct in pariuri . Am copiat link-ul doar pe jumatate si cred ca nu se poate intra pe el , insa v-as ruga pe d-voastra sa-l copiati asa cum trebuie. Eu mi-am desemnat deja castigaturii ( locul unu si doi ) din grupe.
Daca vreti facem fiecare pronosticul lui apoi supunem la vot echipa preferata de majoritatea celor care se inscriu in concurs. Ar fi sa folosim de „intelepciunea multimii”. Daca vom castiga impartim milionul. 🙂
Apropo, ati vazut filmul ?
ApreciazăApreciază
stely said
Aoleu , comentariul meu a intrat la moderare. Am prevazut gresit .
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Nu, inca n-am vazut filmul pe care-l propuneti. Pare o oferta interesanta, atractiva, la subiect… sa vedem…
ApreciazăApreciază
stely said
Am vazut doua episoade pe Digi film cu vreo doua saptamani in urma , insa nu stiu ce s-a intamplat ca nu l-am mai intalnit in grila de programe . Atunci vazuzem episoadele 3 si 4 , ceea ce insemna ca vor urma 5 si 6 si tot asa … De ce or fi intrerupt difuzarea? chiar nu inteleg. Mi-a placut foarte mult . As putea sa-l vad „on line” dar mi-e teama de „paraziti ” .
ApreciazăApreciază
neamtu tiganu said
nu numai Simona are succesuri ci si eu https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/06/12/neamtu-tiganu-a-debutat-in-volum/
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Ei bravos, dupa ce am semnalat noi pe Arca lui Goe (ce veva vreme in urma) aparitia editoriala semnata de catre dl.Neamtzu Tziganu iata ca s-au mai gasit si altii care sa considere cartea respectiva si pe autorul ei demni de popularizare. Ba un Dorin Tudoran (in comentarii), ba un Anton Esei in plin articol de blog. Maine, poimaine, o sa vedem articole de ziar sau de hebdomadare despre respectivul tom. Felicitari si din partea noastra pentru continua sporire a popularitatii si faimei. La mai mare. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Felicitări! Convingătoare recenzie. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Mă flatați. 🙂 Nu glisez. Mă las doar să simt. E o înțelepciune a corpului, poate. Îl am ca „maestru”, printre alții, pe Michael Newton, cel cu Viața dintre vieți. Se pare că ne alegem rolurile din lumea în care renaștem, că avem o responsabilitate, dincolo de părinți și de mediu. Și că ar fi bine să le mulțumim celor care au curajul să-și asume rolurile negative, cele care ne ajută pe noi, într-o viață anume, să progresăm. Mai cred că timpul fiecărei vieți e doar un fel de desfășurare în succesiune (pentru uzul delfinului) a unei simultaneități. Așadar, trăiesc simultan vieți și lumi multiple. Simt armonie când mă las să exist, pur și simplu. Poate n-ar trebui să scriu toate aceste năzdrăvănii, dar mă încurajează atitudinea dvs. permisivă, precum și audiența redusă pe care ziceți că o are locul acesta. Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
bunica said
Aici a vrut să se insereze. 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Hm! Pe altii ii stimuleaza viceversa, adica atitudinea critica și audiența extinsă… Dar ma rog, fiecare cu personalitatea si motivatiile sale. Cred ca puteti conta in continuare, pe Arca lui Goe, si pe atitudine permisivă, precum și pe audiența redusă. Nu exista premise pentru a avea prea curand schimbari in acest sens. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
E un experiment interesant pentru mine. Vă mulțumesc. Cât despre critică… există o critică stimulatoare, constructivă. Bună după ce omul a prins curaj să gândească liber și deschis. Critica distructivă blochează iute-iute creativitatea și – mai ales – originalitatea. Am văzut „creatori” care produc asistați, corectați mereu, până iau forma vasului în care sunt puși. 🙂 Să vă spun o poveste. L-am învățat pe nepoțelul meu să picteze cu degetele. Era fericit. Îi plăcea la nebunie, mai ales că și mămica se așeza lângă el pe covor și picta și ea. Buuun! Și veni școala, cu ora ei de desen și cu o tovarășă care îl critica la fiecare „greșală”. Rezultatul? Omul e scârbit și azi de desen. 🙂
ApreciazăApreciază
stely said
Teza pe care o sustin impotriva regulii „don’t be judgmental‘‘ este ca dreptul la critica trebuie sa fie neingradit, iar modalitatea criticii, nici ea, nu trebuie sa poata fi in vreun fel limitata. Dar, daca admitem dreptul la critica nelimitata, trebuie atunci sa admitem si dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Fara acest drept nelimitat la critica, nu exista nici progres moral, nici progres intelectual. Costul progresului moral si intelectual este spulberarea confortului sufletesc, care se bazeaza pe conformism. Totul trebuie sa poata fi supus criticii, inclusiv convingerile noastre cele mai scumpe. Iar acest lucru, recunosc, este ofensator. Dar e pretul pe care trebuie sa-l platim. Teza mea este ca, de dragul libertatii, al autenticitatii si al progresului intelectual, trebuie sa aparam dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Ofensatoare nu doar pentru altii, ci mai ales pentru noi. Ofensatoare nu doar la adresa ideilor pe care le dezaprobam, ci in special la adresa valorilor pe care le pretuim.
Horia-Roman Patapievici – Pledoarie pentru dreptul de a ofensa -revista Idei in Dialog , 16 septembrie 2008
@Bunica : din comentariul d-voastra reiese ca exista doua tipuri de critica resimtite total diferit. Desigur , nimeni nu cunoaste mai bine decat el insusi ce-i convine , mai ales cand scrie o carte. Imi permit sa cred ca dvs pledati pentru critica constructiva (neofensatoare) intrucat numai asa puteti sa ganditi” liber si deschis”. Acum , vin si va intreb : 1) Cum reusiti sa treceti peste criticile” ofensatoare „, deoarece presupun ca au existat si exista motive de critica, nefiind (de altfel nimeni nu e ) perfectiunea intruchipata. Sunt destui care vad multe scapari(la noi, implicit si la dvs) de comportament si de gandire (logica) expuse liber in realitate cat si in virtualitae ( unele la vedere, altele nu)? si 2) Acceptati zicala- „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face „?
P.S. Inca o intrebare : ce credeti despre „pledoaria „domnului Horia Roman Patapievici ?
Apropo, mai mult gasiti aici :https://www.facebook.com/patapievici/photos/a.
ApreciazăApreciază
bunica said
Critica distructiva e una, critica ofensatoare a lui Pata e alta. Critică resimțită ca ofensatoare poate fi și critica constructivă. E o problemă de convingeri și de subiectivism aici. Mai e vorba și de vârsta celor criticați, de limbajul utilizat, de cauzele apărate, de critica ideilor versus atacul la persoană ș. a. m. d.
Eu am venit drept contributor AICI și ACUM atrasă de politica de respect a comentatorilor promovată de administrator. Asta nu se întâmplă pe toate blogurile. Nu intenționez să mă eternizez . :))) Când voi simți că nu mai cresc cultural, că nu mai am ce spune, că obosesc cititorii, mă voi retrage cu mulțumiri.
Nu sunt autor de cărți, ceea ce mă face să mă disting de Patapievici.
ApreciazăApreciază
stely said
Aha, specificand apasat „AICI” si „ACUM” inteleg printre randuri ca ati mai fost AICI ,dar nu ACUM ci altadadata ; ca ATUNCI (poate in alt nivel de realitate ) perceptia dvs asupra respectului promovat de administrator a fost cu totul alta . Sau poate nu am inteles bine , semnificatia lui „aici si acum” , insemnand ca este pentru prima data ca sunteti „contributor „AICI „, pe Arca lui Goe si doar pe alte bloguri ati intalnit o anume lipsa de respect etc… M-as bucura daca mi-ati da un exemplu concret , asta ca sa ma ajute sa inteleg mai bine diferenta dintre critica distructiva si ofensatoare.
P,S. Daca eu v-asi spune ca „aici si acum” nu spuneti adevarul ( va prefaceti ) ca nu sunteti autor de carti si ca , una spuneti la vedere (in public)si alta in privat cum va simtiti ? Eu va spun doar ca asa v-am perceput , fara intentia de a va ofensa, sau ca ar putea fi o critica de moment(pe text) si nu una la persoana .
ApreciazăApreciază
bunica said
Critica ofensatoare e cea care ofensează, critica distructivă este cea care distruge idei, relații, chef de muncă. Am dat un exemplu: copiii certați aspru pentru greșeli. Pe aici nu am mai fost. Nici măcar în altă viață. Puteți să mă percepeți cum doriți.
ApreciazăApreciază
stely said
Bunica, v-am cerut un exemplu concret de bloguri unde „nu se intampla” ca administratorul sa promoveze respectul fata de contributori.
Eu cred ca ati inteles, dar va eschivati sa raspundeti sincer. Faptul ca spuneti cu nonsalanta, ca nu ati mai fost „pe aici” nu este relevant pentru mine . Adica nu va cred. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Vă respect dreptul de avea ce credință doriți. 🙂 Hai să ne bucurăm de alabalaportocăluire!
ApreciazăApreciază
bunica said
…liniște vară locuim un cub iar cubul locuiește o sferă mandala se rotește în inima lui Dumnezeu stau aici și acum întrebându-mă în care fracțiune infinită de punct viețuesc am trăit voi vibra mâine eu liniște vară…
ApreciazăApreciază
bunica said
Că tocmai…visai un vis despre ascunziș căutări și găsiri ala bala portokala frunzărind un text de noapte hai să ne ascundem într-o dragoste pierdută ne vor căuta zeloții alienii câinii de companie mateloții savanții calculează materia neagră minuțios noi râdem cu dinți de porțelan cerul a coborât extrem de jos caută frățioare o cauză mai înaltă să-i servești cu ardoare de fan și te vei regăsi mai aproape de glorie mai vegetal mai vegan mai plin de dor mai carnivor mai stilat mai savant mai poet mai proclet visam un vis despre ascunziș căutări și găsiri ala bala portokala frunzărind un text de noapte…
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
O bunica si o „bunica” joaca ala bala portocala in cala Arcei lui Goe, (în)cântand, Aud muzica, disting melodia, ritmul, refrenul, razbatand din cala pe punte, dar nu si versurile. Cuvintele si intelesurile nu se disting prea clar, asa ca încerc sa extrag tot sensul (doar) din melodie. Ce sanse am sa nu derapez astfel departe in i-realitate? Mari, presupun. Si atunci o då bucuriei…
ApreciazăApreciază
stely said
@Arca lui Goe ,
Ar merge versurile de aici ? 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Ada Milea este o mare iubire a mea. 🙂 Aș alabalaportocălui cu ea cu o imensă bucurie. A alabalaportocăluit cu ea și poetul ion Mureșan și a ieșit tare fain un poem al dumnealui. Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Ce e drept e drept, versurile ar putea merge… 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Mulțumesc. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Aduc și eu ceva ultrafain alabalaportocăluit de ionadamureșanmilea:
ApreciazăApreciază
bunica said
Și frumusețea asta:
ApreciazăApreciază
stely said
@Bunica,
Banuiesc ca ati postat dintre toate cantecele Adei Milea, pe cele mai frumoase si mai reprezentative . Va place alcoolul ? Ce vin preferati ?
ApreciazăApreciază
bunica said
Îmi place enorm Ion Mureșan. Este unul dintre cei mai mari poeți contemporani, imho. Nimeni n-a reușit la noi să transforme drama interioară a unei astfel de boli în artă. Talent, curaj, durere frumos conținută.
ApreciazăApreciază
stely said
Despre poezie :
“Poezia apartine genului liric pentru ca nu tii minte nimic din ea.”
“Genul liric este atunci cand ploaia suna ca o lira.”
“Genul liric este facut de femei cu trasaturi frumoase, care vor sa arate ca au succes la barbati.”
“Genul liric este atunci cand autorul are, de fapt, in cap o melodie, dar nu stie exact notele si pana la urma scrie versuri.”
Despre figuri de stil :
“Domnisoara poeta a facut o figura frumoasa, cum se spune la fotbal, numai ca ea a facut mai multe.”
“O figura de stil este “frumusetea dintai”, adica este o expresie ca la tara.”
Care este functia cratimei ?
“Functia cratimei este de unire sau de despartire, in functie de cum se simte scriitorul atunci.”
Sinonime pentru “melodie” : zdranganeala, balamucul, hitul, song sau… rima intortocheata.
Despre sport :
“Exact cand am dat eu gol s-a busit tabelul de scor. Si am zis: sa mor io! Exact ca la scoala. Cand sa vina vacanta si sa scap ma luati cu examenele.”
“As fi vrut sa particip si eu, dar eram plin de muci.”
“Toate echipele trageau la victorie, pentru ca premiul intai le aducea o carca de bani.”
“Cand a iesit primul, maratonistul a scos un sunet de bucurie, ca un guitat puternic.”
ApreciazăApreciază
bunica said
„I. M: În eseul „Funcția socială a poeziei”, T.S. Eliot spunea că poezia este foarte importantă și pentru cei care nu citesc poezie, căci poezia este arta cea mai profund națională, și cea mai profund umană. E calea regală a omului spre el însuși. Căci cine crede că toți oamenii ajung la ei înșiși se înșală amarnic. Multe suflete au nimerit întâmplător în trupuri. Dorm în trup ca într-un motel. Poezia le trezește cu multă tandrețe. Poezia te fece prieten cu tine însuți. Poezia te poate ajuta să-ți trăiești propria-ți viață.”
http://pravaliaculturala.com/article/ion-muresan-zapada-are-pentru-mine-miros-de-cerneala-tipografica/
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Foare frumos si (probabil intamplator si) foarte adevarat ce incearca sa spuna dl. Eliot despre poezie si despre inabilitatea organica a majoritatii insilor de a ajunge la ei insisi. Totusi ceea ce as zice eu despre rolul poeziei in ameliorarea acestei situatii tragice (caci este tragica rau de tot daca stai sa te gandesti, si sper sa fiti de acord cu mine ca dramele cehoviene sunt infinit mai tragice decat cele shakespeariene)… ar fi ca poezia ajuta la altceva… In disperare de cauza, coplesiti de emotia si nefericirea imposibilitatii de a ajunge la sine insasi, insii (nefericiti prin insasi abilitatea de a(-si) recepta si intelege aceasta drama, nu ca cei fericiti din postura de saraci cu duhul din lampa), isi construiesc un surogat al sinelui pe care il populeaza si mobileaza cat mai sofisticat cu putinta, facad abuz de imaginatie, snobism si alte ingrediente, suficient cat sa se indragosteasca de el (nefiind sarmanii narcisisti veritabili)… Acest surogat are nevoie de validare, de atestare, de certificare, si acceptare… Publicul (martorii, spectatorii, trecatorii, gura-casca) este mai usor de convins de congruienta dintre ins si surogatul propus ca avatar… dar insul insusi, daca nu e al naibi de prost si de fudul (precum Viorel Padina de ex.) nu se poate lasa pacalit atat de usor de aceasta impostura, si atunci el sufera ca un caine (de ce o fi cainele etalonul suferintei nu se stie. Poate ca râma sufera mult mai mult…sau lemurul, leandrul sau feriga… in fine, sa nu deviem). Si aici intervine poezia… ca un balsam, care-l ajuta pe sårman sa accepte mai usor si mai consistent ca el este chiar surogatul acela dulceag, decorat in exces cu amanunte picante si detalii (ne)esential (sic), pe care ceilalti (infernul???) l-au si acceptat deja. Caci, nu-i asa?, poezia denota frumusete, nu adevar. Inclusiv aceasta de fata pe care am improvizat-o spontan, in vers alb, in timpul unui meci de fotbal intre Uruguay si Egipt…
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Pare-se ca autonomia ad-hoc a ala bala portocalei aduce cu o alunecare in camp gravitational… intr-un crater vulcanic urias, al unui vulcan stins care a gazduit intre timp si un lac glaciar… usor, usor, se decade spre vechi echilibre, spre stari cunoscute, batatorite… fi-vom iarasi ce-am fost, doar ceva mai imputinati… Nu ca aceasa ala bala portocåluire n-ar fi un fenomen interesant (de observat, de inteles, de patruns)… doar ca nu bate, nu se loveste, nu aduce cu intentia ingenua a ala bala portocalei propusa pe acest topic…A readuce lucrurile inapoi pe acel fir, pe care se preconiza iesirea din crater, fie spre nori, fie spre poalele vulcanului, pare un lucru imposibil de facut… Vorba lui Jean-Paul Belmondo: „Scârbos factorul uman”. Acelasi care uneori este apogeul si apoteoza implinirii si fericirii… sensul vietii… Cum n-ar fi nici primul si nici ultimul topic nesfarsit, neispravit, suspendat (a eternizare), in asteptatre (desarta), pe Arca lui Goe, probabil ca solutia este una si aceesi… sa ne lasam smulsi de clipå, spre incotro merge ea… si sa trecem la un alt topic, lasand ala bala portocala gata de regasit pentru o ipotetica dar si imposibila re-intoarcere la subiect. Pentru alt-Cândva. Lucrurile de spus s-au pierdut definitiv, au disparut, s-au evaporat (cuantic), dematerializându-se din realitate, aniihilandu-se (cvasi-instantaneu) in contact (intim?) cu anti-lucrurile, nascute odata cu ele, in acest univers (de cacat), mereu cu suma nula… Clipa, unde te duci? Nu coteaza. Continua-ti zborul. Mergem cu tine… 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
:)))
ApreciazăApreciază
bunica said
Eu vă mulțumesc pentru această provocare. Continui să scriu „literatură de fișier” pe tema asta generoasă, doar pentru plăcerea mea. O vor găsi urmașii, poate. 🙂
ApreciazăApreciază