(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for iulie 2018

Intâmplări din casă. Spiriduşul.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 31, 2018

Voi care-mi cunoaşteţi dimineţile doar din proză,
Voi nu stiţi cum împletesc eu (ca poet), artistic
agonia şi extazul,
Tăcerea şi liniştea (două lucruri atât de diferite)
Dizolvându-le, în loc de zahăr,
în cafeaua amară şi neagră
ce-mi zâmbeşte zilnic din cana,
ca o femeie din Africa, pe care am cunoscut-o cândva,
demult, într-un film dintr-o altă viaţă.

Ei bine, în dimineaţa asta,
In care mă pregateam iaraşi să mă furişez,
Prin casă, ca un hoţ printr-o casă straină…
M-am trezit cu un spiriduş.
Spiriduşul, cu voce cristalină ca de clopoţel,
Mi-a spus că a venit să ne facem împreună gimnasitica matinală.
Am făcut exerciţii, am respirat, am alergat,
Am făcut genoflexiuni, flotări şi iaraşi am respirat.

Tăcerea a disăarut. Liniştea a rămas.
Apoi spiriduşul  s-a invitat la micul dejun.
Am savurat împreună omleta, sucul de portocale şi aerul clar al dimineţii.
In curte. Păsarile. Conversaţia. Privirile.
Grijuliu, spiriduşul m-a întrebat dacă nu cumva e târziu şi o să întârzii la serviciu.
Cam era, dar ce mai conta?

Posted in Imperiul Cuvintelor, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 1 Comment »

Conexiuni

Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2018

In plina teroare colectivista o fetită își trăiește copilăria fericita înconjurata de dragostea părinților. Plecarea in armata la canal (la munca forțata) a tatălui ei, sau drama unei nopți in care gospodăria le este călcată de un tâlhar, prins in cele din urma prin vigilenta tatălui ei, si alte asemenea semnale captate din lumea celor mari i se întipăresc pentru totdeauna in minte si in suflet. După mai mult de o jumătate de secol, ca si când ar vorbi unor rude apropiate, fetița le povestește aceste întâmplări unor necunoscuți pe care nu i-a întâlnit si nu i-a văzut niciodată.  Intre un moment si altul se întinde, ca un râu, partea cea mai consistenta a vieții ei: un roman de aventuri.     

 

Posted in Imperiul Cuvintelor, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 3 Comments »

Poemul repetabilelor ore. 24. – Proză scurtă

Posted by Arca lui Goe pe iulie 27, 2018

Poemul repetabilelor ore. 24. Titlu: Gustul și culoarea fericirii pe culoarul nefericirii.

Dimineți bizare în care mă strecor prin casă (casa mea)
ca un hoț printr-o casă pustie.
Nu mă întâlnesc cu nimeni,
dar totuși mă furișez,
ca și când mi-ar fi teamă să nu mă prindă.
Nimeni.

Serile și mai bizare.
Casa e plină de ceilalți care se strecoară ei
ca și cum le-ar fi teamă să nu fie. Prinși. Atinși.
Nimeni.

Nopțile albe. Fără culoare.

Colac peste pupăză mai vine și week-endul.
In aceeași casa. Casa noastră.
Plina deja de universuri paralele.

Tu ce mai spui iubita mea pierduta? Ziua.
Iubire bibelou de porțelan
(obiect de preț cu smalțul nepătat).

 

Posted in Bancul zilei, Luna Aluziilor, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 4 Comments »

De-a copilaria

Posted by Arca lui Goe pe iulie 26, 2018

O doamnă matură, nedăruită cu copii, iarna, în parc… La prima ninsoare de peste an, în fiecare an, acea doamna obişnuia să ofere copilei care a fost un mic dar. Nevazută de nimeni  se lasa să cadă, cu voluptate, în zapada. Iarna asta nu s-a mai aruncat în zăpadă. N-a avut vreme, n-a avut chef, n-a mai vrut să ofere un cadou pe care nimeni nu-l mai cere. S-a plimbat însă singură, amintindu-şi o întâmplare dintr-o altă iarnă, în acelaşi parc. Un copil, momentan al nimanui, a invitat-o pe doamna matură, nedăruită cu copii, la joacă în zapadă. Au construit împreună castele de zăpadă, ei doi, un băieţel şi o fetiţă. Aceasta a fost una dintre întâlnirile semnificative ale vieții acelei doamne. Una în care sufletele se ating și ard împreună un timp, fără să lase în urmă cenușă.

Posted in Aliorum Textuum, Imperiul Cuvintelor, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 4 Comments »

Slipknot

Posted by Arca lui Goe pe iulie 25, 2018

Dl.G, un tânar de 21 de ani, ajunge pentru prima dată în viaţă la mare.  Pe faleză remarcă un om simplu şi singur, ne băgat in seama de nimeni,  care cântă la fluier.  După multă vreme, departe de ţarmul mării, dl.G. observă întâmpător un asiatic coborând dintr-un atomobil luxos, care urcă pe o piatră de la marginea drumului pentru a cânta cinci minute la vioară.  Dl.G. intelege că există o legatură între aceste întamplari dar nu reuşeste să-i descifreze sensul.

 

 

 

Posted in Arcaluigoeologie, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic | Etichetat: , | 5 Comments »

O întâmplare care a durat 20 de ani şi mai bine şi care durează încă. Proza foarte scurtă.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 25, 2018

Dl. G. a ajuns la mare pentru prima dată în viaţa sa destul de târziu, dar asta este altă poveste pentru altădată. In prima zi, profund vrăjit de mişcătoarele valuri (mult peste aşteptarile sale, atent construite în anii anteriori), în scurtele momente în care îşi lua privirea de la valuri, dl.G. nu contenea să se mire cât de indiferenţi păreau a fi ceilalţi turişti care se plimbau şi conversau pe faleza înaltă de la Eforie Sud, cu toţii ignorand complet vecinătatea mării, cu o singură şi memorabilă excepţie. Un tânăr rural, fără vârstă, singur, îmbracat cu o ie înflorată, şedea pe marginea falezei, cu picioarele atârnându-i în gol, privea marea fix în ochi şi cânta la fluier, nebăgat în seamă de nimeni şi nebăgând pe nimeni în seamă. Doar el şi marea căreia îi cânta de zor, din fluier. Dl.G. l-a obeservat o vreme pe tânărul rural, realizând că şi el vede marea pentru prima data în viaţă, făcând din această imagine un reper important al primei sale întâlniri cu marea.

La vreo douazeci de ani distanţă de aceasta insignifiantă intâmplare, dl.G. întorcandu-se, într-o duminică spre seară, dintr-o excursie de o zi, cu familia, a decis să facă un mic ocol, pentru a-i arăta fiicei sale de 5 ani clădirea corporaţiei pentru care lucra peste săptămână şi care se afla în mijlocul unei păduri. Imensa parcare era acum complet goală, iar strada circulară care înconjura complexul era pustie. Dl. G. a oprit maşina în mijlocul parcării şi apoi au pornit-o pe jos către şosea. S-au oprit sub un pâlc de copaci de la marginea drumului, aşezându-se  în jurul unei mese de picnik, fiind astfel ascunşi vederii dinspre stradă. Un Mercedes alb, apărut din senin, a oprit foarte aproape. Din el a coborât un tânar asiatic, fără vârsta, îmbracat în costum. S-a urcat pe o stâncă (plasată strategic acolo de către peisagistul care amenajase parcul),  şi a început să cânte la vioară ♪♪♪.  Brusc dl.G. şi l-a amintit pe tânărul rural care cânta la fluier, pe faleza înaltă de la malul mării Negre. Asiaticul a cântat preţ de vreo cinci minute, imaginându-şi poate că nu are martori, apoi a urcat în mercedesul său alb, a plecat şi dus a fost. Pentru câteva clipe dl.G s-a aflat din nou, pentru prima dată în viaţa sa la mare, pe faleza înaltă de la Eforie Sud, profund vrăjit de mişcătoarele valuri (mult peste aşteptarile sale, atent construite în anii de dinainte).

 

P.S. Aceasta este prima variantă, cea prelungă, a primei proze foarte scurtă, propusă la rubrica „Povestiri de Nimic”. Ne uzmim din greu la scurtarea ei înspre varianta finală, cea concisă, pe care publicul tintă să o poata citi in 10-15 secunde, nu mai mult, în acord cu standardele cerute.

Posted in Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic | Etichetat: , | 2 Comments »

Povestiri de nimic

Posted by Arca lui Goe pe iulie 21, 2018

Nota justificativa.

Stiti si voi ca se practica proza scurtă si foarte scurtă, mai ales prozatorii. Ne-am inmultit in asa hal pe planeta, incat singura literatura digerabila cat de cat este proza foarte scurtă. Suntem deja prea multi scriitori (inclusiv pe cap de locuitor) incat fiecaruia ii revine o felie din ce in ce mai ingusta din atentia si timpul pe care i le pot acorda cititorii (o specie pe cale de disparitie). Cititorii s-au imputinat ingrijorator, ne mai perpetuandu-se ca in erele anterioare, practicand mai degraba sexul protejat, in timp ce selectia naturala a produs in ultima vreme aproape exclusiv scriitori… Prin definitie scriitorii sunt niste finite cu imaginatie bogata, carora le umbla mintea anapoda, facandu-i sa viseze la cai verzi pe pereti… si sa alunece una, doua, în deliruri incompatibile cu prezervativele, inclusiv cu cele fosforescente sau aromate. In plus cei din secta scriitorilor au talentul de a da mereu peste un gen anume de femeie, femeia care este toata numai pizda, si pe care indiferent cum o intorci tot peste pizda dai, asa incat perpetuarea este pratic inevitabila. Nici macar nu conteaza ca mama purtatoare nu este scriitoare, ci cel mult cititoare, gena scrisului fiind pre-domnianta si transmitandu-se obligatoriu la urmasii de ambele sexe. Pentru scriitoarele aparute astfel lucrurile se petrec aproape intocmai precum se intampla pentru scriitori, cu mici si nesemnificative diferente, specifice sexului, compensate si acelea, pana la anulare, de catre valurile de emancipare generalizata care impiedica orice discriminare pe baza de sex. Sunt convins ca cititoarele noastre vor reformula in minte, cuvânt cu cuvânt, descrierea echivalenta care explica de ce (si) scriitoarele se perpetueaza mai mult decat citititoarele. Iata asadar aici niste premise care prefigureaza predispozitia pentru proza scurata si foarte scurta: penuria de cititori, lipsa timpului si a dispozitiei pentru lectura, o goana nebuna in fiecare azi ce-n maine ca un fulger va trece… Si asta nu este totul. Scriitorii insisi sunt contaminati de morbul goanei nebune, devenind incapabili de a scrie lucari ample, romane, foiletoame, epopei… Se pot scrie cel mult nuvele, schite, povestiri, si, mai ales eseuri. Nu mai scrie nimeni Razboi si Pace ca (nici) n-are de ce… Momentan sunt la moda eseistii…  Prin urmare cererea si oferta converg, in literatura (si nu numai), catre genul scurt, mai ieftin, mai practic, mai accesibil, mai rapid si mai fara riscuri… O ratatre literara in genul scurt, la fel precum una in sexul scurt, nu poate fi atat de colosala pe cat ratarea scrierii unui roman ori cea a scrierii unui roman fenomenal de prost. Asteptarile si pretentiile de la proza scurta si foarte scurta sunt mici spre foarte mici, iar esecurile ca si inobservabile, autorilor oferindu-li-se cvasi-instantaneu sansa unei noi inercari… Totusi abundenta enorma de scriitori (care fosti poeti, care fosti romancieri, care fosti critici literari (da,da), care pur si simplu nimic altceva), producatori de proza scurtă si foarte scurtă, face dificila consacrarea unor debutanti. Singura sansa este practicarea prozei nu scurte, ci ultra-scurte, pe unde lungi in medii virtuale. Noi, ca personaj de schita, am cam sti cum devine treaba, asa incat (teoretic cel putin)  putem livra niste esantioane literare, sub forma unor povestiri de nimic, mici, tinnzand la zero, a caror lectura sa se poate face, fara probleme, in 10-15 secunde, adica fix in ragazul pe care-l are mintea navigatorului virtual atunci cand comuta de la un canal (media) la altul, intre doua stiri (si acelea fake).  Inauguram astazi, pe Arca lui Goe (o pluta), categoria literara „Povestiri de nimic”, in genul ultra-scurt… pe care potentialii cititori sa le poata lectura pe telefonul inteligent oriunde, oricand, in no time and no space, in tramvai, pe trotuar, in parc, pe buda, intre doua e-mailuri…  intre preludiu si postludiu… la o tigara sau nu. Scopul nostru este sa (com)batem concizia celui mai scurt roman propus pana acum, compus de Bula, si care, conform cerintelor prestabilite, trebuia sa fie incarcat de mister, sexualitate, si mistica si pe care-l reamintim publicului nostru tinta: „Ah, zise contesa, Dumnezeii ma-si, iarasi am ramas gravida si nu stiu cu cine!„.

De data viitore venim cu esantioanele originale. Acceptam si oferte de la contributori benevoili, creatori de lucrari minuscule (excluzand insa epigramele si haiku-urile). Pana atunci oferim repere bibliografice si lecturi alternative, spre deplina informare si derutare a vizitatorilor nostri care au la baza cursul de citire rapida, acela care-ti ingaduie sa citesti Razboi si Pace intr-o jumatate de ora, pentru a fi complet edificat (este vorba despre niste razboaie in care era implicata Rusia):

Câteva recomandări de proză scurtă și nuvele

Premiul Iocan pentru proza scurtă – Ia te uita se acorda si premii, aviz amatorilor profesionisti. 🙂

Proza. Proza scurta. Proza umoristica

Proza scurta – Liliacul alb

Editura LiterNet – Catalog

7 cărţi de proză scurtă românească

Proza scurta. Eseuri

Posted in Arcaluigoeologie, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 59 Comments »

Luna de fotbal s-a terminat. Prima zi…

Posted by Arca lui Goe pe iulie 16, 2018

Luna de fotbal s-a terminat. Prima zi de dupa… a cazut (ca de obicei) intr-o zi de luni (I hate Mondays). Sa stam drepti si sa-i facem fata. Astazi este asadar  prima zi a perioadei (de asteptare) dintre doua turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal.  Multumita FIFA va fi o asteptare inca si mai lunga intrucat urmatorul campionat mondial de fotbal nu se va mai disputa (ca intotdeauna) in iunie-iulie ci (vai mie, ca niciodata) in noiembrie-decembrie… si inca in cel mai nepotrivit loc cu putinta: in desertul din peninsula Arabiei. Poate doar in Antartica sa fi fost mai rau, printre pinguini. In sfarsit, sa speram ca nu va fi inca si mai rau si ca macar se va disputa (totusi), si ca nimic de natura politica, economica, sociala sau de ce alta natura te-ai mira, nu va anula disputarea editiei viitoare. Qatar sa fie, dar sa fie. Pana atunci ne-om descurca cu ce avem. Un campionat european (in anul 20 – 20), mai multe turnee de tenis de mare slam… si cate alte astfel de spectacole de divertisment care sa ne intretina mandria de a fi påmânteni pe planeta de påmânt.  Caci da, orice s-ar spune si orice s-ar zice, avem nevoie de divertisment, de joaca, de inutil. Inutilul cu sclipici este cel mai util cu putinta intru combaterea angoaselor existentiale ale omului si omenirii… Suntem atat de inteligeni incat putem detecta cu (prea) mare usurinta zadarnicia ontologica, ceea ce ne face sa avem o nevoie disperata de iluzii si compensatii. Suntem atat de luminosi (de dinauntru), cu abilitatile noastre cognitive, incat inevitabil atragem asupra noastra intunericul infinitului, care incearca sa ne anihileze, precum incearca energia intunecata sa anuleze sclipirea stelelor si a galaxiilor… (dilatand si diluand Universul). Hranidu-ne (pre noi) cu divertisment si distractie reusim sa pastram aprinsa flacara dorintei si a aspiratiilor de a fi, inventand astfel „bucuria de a fi si de a persista”, (in contra entropiei).  Luna de fotbal s-a terminat. Luna de miere s-a terminat. Ce mai urmeaza? Vrem altceva… „Un criminal adevarat sa mearga la pian„.

Posted in Arcaluigoeologie | 53 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: