(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Povestiri de nimic

Posted by Arca lui Goe pe iulie 21, 2018

Nota justificativa.

Stiti si voi ca se practica proza scurtă si foarte scurtă, mai ales prozatorii. Ne-am inmultit in asa hal pe planeta, incat singura literatura digerabila cat de cat este proza foarte scurtă. Suntem deja prea multi scriitori (inclusiv pe cap de locuitor) incat fiecaruia ii revine o felie din ce in ce mai ingusta din atentia si timpul pe care i le pot acorda cititorii (o specie pe cale de disparitie). Cititorii s-au imputinat ingrijorator, ne mai perpetuandu-se ca in erele anterioare, practicand mai degraba sexul protejat, in timp ce selectia naturala a produs in ultima vreme aproape exclusiv scriitori… Prin definitie scriitorii sunt niste finite cu imaginatie bogata, carora le umbla mintea anapoda, facandu-i sa viseze la cai verzi pe pereti… si sa alunece una, doua, în deliruri incompatibile cu prezervativele, inclusiv cu cele fosforescente sau aromate. In plus cei din secta scriitorilor au talentul de a da mereu peste un gen anume de femeie, femeia care este toata numai pizda, si pe care indiferent cum o intorci tot peste pizda dai, asa incat perpetuarea este pratic inevitabila. Nici macar nu conteaza ca mama purtatoare nu este scriitoare, ci cel mult cititoare, gena scrisului fiind pre-domnianta si transmitandu-se obligatoriu la urmasii de ambele sexe. Pentru scriitoarele aparute astfel lucrurile se petrec aproape intocmai precum se intampla pentru scriitori, cu mici si nesemnificative diferente, specifice sexului, compensate si acelea, pana la anulare, de catre valurile de emancipare generalizata care impiedica orice discriminare pe baza de sex. Sunt convins ca cititoarele noastre vor reformula in minte, cuvânt cu cuvânt, descrierea echivalenta care explica de ce (si) scriitoarele se perpetueaza mai mult decat citititoarele. Iata asadar aici niste premise care prefigureaza predispozitia pentru proza scurata si foarte scurta: penuria de cititori, lipsa timpului si a dispozitiei pentru lectura, o goana nebuna in fiecare azi ce-n maine ca un fulger va trece… Si asta nu este totul. Scriitorii insisi sunt contaminati de morbul goanei nebune, devenind incapabili de a scrie lucari ample, romane, foiletoame, epopei… Se pot scrie cel mult nuvele, schite, povestiri, si, mai ales eseuri. Nu mai scrie nimeni Razboi si Pace ca (nici) n-are de ce… Momentan sunt la moda eseistii…  Prin urmare cererea si oferta converg, in literatura (si nu numai), catre genul scurt, mai ieftin, mai practic, mai accesibil, mai rapid si mai fara riscuri… O ratatre literara in genul scurt, la fel precum una in sexul scurt, nu poate fi atat de colosala pe cat ratarea scrierii unui roman ori cea a scrierii unui roman fenomenal de prost. Asteptarile si pretentiile de la proza scurta si foarte scurta sunt mici spre foarte mici, iar esecurile ca si inobservabile, autorilor oferindu-li-se cvasi-instantaneu sansa unei noi inercari… Totusi abundenta enorma de scriitori (care fosti poeti, care fosti romancieri, care fosti critici literari (da,da), care pur si simplu nimic altceva), producatori de proza scurtă si foarte scurtă, face dificila consacrarea unor debutanti. Singura sansa este practicarea prozei nu scurte, ci ultra-scurte, pe unde lungi in medii virtuale. Noi, ca personaj de schita, am cam sti cum devine treaba, asa incat (teoretic cel putin)  putem livra niste esantioane literare, sub forma unor povestiri de nimic, mici, tinnzand la zero, a caror lectura sa se poate face, fara probleme, in 10-15 secunde, adica fix in ragazul pe care-l are mintea navigatorului virtual atunci cand comuta de la un canal (media) la altul, intre doua stiri (si acelea fake).  Inauguram astazi, pe Arca lui Goe (o pluta), categoria literara „Povestiri de nimic”, in genul ultra-scurt… pe care potentialii cititori sa le poata lectura pe telefonul inteligent oriunde, oricand, in no time and no space, in tramvai, pe trotuar, in parc, pe buda, intre doua e-mailuri…  intre preludiu si postludiu… la o tigara sau nu. Scopul nostru este sa (com)batem concizia celui mai scurt roman propus pana acum, compus de Bula, si care, conform cerintelor prestabilite, trebuia sa fie incarcat de mister, sexualitate, si mistica si pe care-l reamintim publicului nostru tinta: „Ah, zise contesa, Dumnezeii ma-si, iarasi am ramas gravida si nu stiu cu cine!„.

De data viitore venim cu esantioanele originale. Acceptam si oferte de la contributori benevoili, creatori de lucrari minuscule (excluzand insa epigramele si haiku-urile). Pana atunci oferim repere bibliografice si lecturi alternative, spre deplina informare si derutare a vizitatorilor nostri care au la baza cursul de citire rapida, acela care-ti ingaduie sa citesti Razboi si Pace intr-o jumatate de ora, pentru a fi complet edificat (este vorba despre niste razboaie in care era implicata Rusia):

Câteva recomandări de proză scurtă și nuvele

Premiul Iocan pentru proza scurtă – Ia te uita se acorda si premii, aviz amatorilor profesionisti. 🙂

Proza. Proza scurta. Proza umoristica

Proza scurta – Liliacul alb

Editura LiterNet – Catalog

7 cărţi de proză scurtă românească

Proza scurta. Eseuri

59 răspunsuri to “Povestiri de nimic”

  1. bunica said

    Vacanța mea începe de joi. Aduc acum un text scurt.

    „VREI SĂ NE JUCĂM?

    Iubesc iarna și zăpada. Când ninge la munte, îi simt mirosul aici, în București. Poate pentru că mi-am petrecut copilăria și adolescența la poalele obcinelor.
    De obicei, în prima seară cu zăpadă ies în parc și, când nu mă vede nimeni dintre oamenii serioși, mă las să cad cu voluptate apoi admir urmele pe care le-am lăsat pe o întindere de un alb perfect.
    Iarna asta nu m-am mai aruncat în zăpadă. N-am avut vreme, n-am avut chef. M-am plimbat însă singură prin parc într-o zi cu chiciură și mi-am amintit o tare frumoasă întâmplare dintr-o altă iarnă a mea. Să tot fie vreo cinci-șase ani de atunci.

    Eram singură, am ieșit în parc să mă odihnesc. M-am oprit la un moment dat să contemplu un pâlc de copăcei încărcați de ninsoare. Cum ședeam așa, într-o mare liniște meditatică, vine spre mine unu’ mic, de vreo 5 anișori, nu mai mult, se proțăpește în fața mea și mă întreabă:
    – Vrei să ne jucăm?
    – Da! I-am răspuns cu promptitudine, pentru că nu pot rezista invitației la joacă pe care un copil mi-o face.
    Mămica lui era mai la distanță și l-a apostrofat:
    – Nu o deranja pe doamna!
    I-am explicat că nu mă deranjează. Lui nici că-i păsa de admonestare, cred că nici n-a auzit-o. El știa, cu acuitatea pe care copiii o au până ce le-o tocește ”educația”, că mie îmi place să mă joc și că mi-a făcut o bucurie.
    Am construit așadar tot felul de chestii care se pot construi cu zăpadă, crenguțe uscate de pe jos și ceva imaginație. Cooperam grozav. Se însera. Mama ne privea de la distanță.
    (Apropo, n-am înțeles niciodată de ce mamele își privesc de la distanță copiii care se joacă, atunci când ei sunt singuri, fără alți copii. Nu pricep de ce nu se joacă și ele cu ei, inventând jocuri împreună).
    La un moment dat, politicoasă, doamna îmi zice:
    – Va plânge după dumneavoastră când veți pleca.
    Eu am răspuns, cu aceeași siguranță cu care puștiul m-a abordat:
    – Nu va plânge, o să vedeți.
    A venit vremea să plec, așa că i-am spus partenerului meu de zăpadă:
    – Știi, acum eu trebuie să plec acasă. Ne mai vedem mâine pe aici. Termină tu treaba, te rog.
    Senin, omul mi-a spus:
    – Pa!
    Și a continuat să finiseze liniștit construcția noastră.

    A fost aceasta una dintre întâlnirile semnificative ale vieții mele. Una în care sufletele se ating și ard împreună un timp fără să lase în urmă cenușă.”

    • bunica said

      ERATA: liniște meditatiVă. 🙂

    • Se zice ca diamantul atunci cand arde nu produce cenusa. Doar caldura, lumina si fum invizibil… La tara in lungile ierni cu troiene ar fi foarte practic sa ne incalzim casele cu diamante arse in sobe de teracota… Cei saraci da, pot folosi antracit sau huila… sau chiar lemne din padure…

  2. bunica said

    Voi intra de joi într-o tăcere de vacanță. Până atunci, îmi mai permit un comentariu-text:

    „OLIMOCȘII

    Sunt in camera mea. Ceva mă ciupește de picior și mă doare tare.
    – Cine ești? – întreb eu, șocată.
    – Un olimocs, un olimocs! – aud un glăscior ascuțit.
    – De unde vii, ești cumva un extraterestru?
    – Da, da!
    Mereu mi-am dorit să întâlnesc un extraterestru. Și iată că prietena mea confecționa unul pentru mine.
    – Ce cauți pe aici?
    – Miroase frumos a mâncare la voi!
    E drept, îmi place să gătesc.
    – Voi, olimocșii, sunteți răi? Toți ciupesc așa?
    – Doar fetele sunt rele la noi!
    – De ce?
    – Pentru că mamele lor au fost rele cu ele!
    – Și mamele lor de ce sunt rele?
    – Pentru că și mamele lor au fost rele cu ele!

    Mica mea prietenă de 5 ani emitea un adevăr terapeutic incontestabil: problemele copilului sunt problemele familiei sale. Spre a vindeca fetițele, ar fi nevoie să vindecăm mamele… și tații, măcar două generații.

    Olimocsul nostru putea fi îmblânzit dacă te jucai cu el. Vin într-o zi acasă și găsesc holul meu lung vraiște. Soțul meu se jucase pe săturate cu ea.
    – Ne-am pus cozi și ne-am alergat pe aici, mărturisește el încântat. (Îmi amintesc de filmul ”Avatar”, cel dezavuat de intelectuali. Ce mult îmi doream și eu o coadă minunată ca a lor, simbol al libertății și tandreței!)

    Noi nu avem olimocsii noștri. Îl iubim mult pe acesta și el știe. Bunica îi spune:
    – Nu-l mai deranja pe d-l X!
    Ea raspunde mustăcind:
    – Buni, tu nu vezi că și el e fericit?!

    Cu mine juca un joc mai elaborat. Ea era o cățelușă pe care stăpâna o gonise în stradă. Eu o luam la mine în casă, ea își aducea și soțul. Eu îi îngrijeam pe amândoi. Apoi venea momentul care ei îi plăcea cel mai mult: eu o ajutam să nască mulți cățeluși. Am învățat multe despre naștere atunci, căci era jocul ei preferat și îl jucam oridecâteori avea chef.
    Familia lor era tare frumoasă, ca în visurile unui copil fericit. Nimeni nu ciupea pe nimeni.”

  3. bunica said

    🙂 Mai am de spus atât: Din Caragiale, iubesc cel mai mult proza scurtă. Din Cehov, la fel. Din Borges, din IP Culianu. Fiecare cuvânt are forță, impact. Dacă Dumnezeu ar fi nevoit să trăiască scriind proză, eu cred că ar compune-o scurtă. Iar Universul ca pe o rețea de proze scurte, legate prin noduri de semnificație.

  4. Stely said

    O proza scurta si …concisa . 🙂 Surse de inspiratie -Arca lui Goe
    Titlul :
    Mesaje din virtualitate .

    Motto :(citat)
    „ In ultima vreme am tot primit, pe fel de fel de filiere, astfel de vesti, de la destul mult alti semeni de-ai d-lui Goe, care au decis sa scrie domnule, o carte. Altii cu potential si intentii similare au ramas de caruta, pierzandu-si intre timp idealul luminos, alunecand treptat in lehamite si resemnare. Ceea ce desigur ca este un pacat”

    Capitolul I
    Indemnuri si sfaturi …prietenesti .

    Scrie!
    Uite, eu am scris 2 cărți de studii literare, 4 cărți de psihologie, 5 cărți de poezie și un mic roman (o novelă)

    Iar Neamțu se amuză de capacitatea ta de a idolatriza autori de bloguri.

    Ai văzut că știam că G… face referire la tine?

    SCRII LA GREU? Când termini cartea?

    Succes!

    Scrii două cărți. Waw!
    SPOR!

    Sunt pe cale să fac o editură. TE AȘTEPT CU ELE.

    G… copitatul, are o memorie de invidiat.

    cumpăr , să mă anunți de unde pot cumpăra cartea ta.

    DOR DE COPITATUL G? :)))

    Vinee! :)))

    AI BINECUVÂNTAREA LUI G… Aștept cărțile.

    LA CE EDITURĂ PUBLICI OPERA?

    Primul raspuns : Da , am spor dar deocamdata sunt intr-un proces de documentare (citire) – asezarea in ordine cronologica si selectarea mesajelor pe o anume tematica. Te rog sa ma crezi ca , citite, acum , dupa 6 ani , sunt extraodinare .Uite un mesaj din 27 noiembrie 2012 . Este scris la 5 zile dupa ce l-ai deconspirat ca fiind…

    G… mi-e simpatic pentru ca imi seamana, a fost o placere sa ma razboiesc cu el. De asta m-am implicat. A fost si o modalitate de a-mi stimula creativitatea. Am castigat mult. Evaluarile lui nu fac doi bani pentru mine, imi cunosc valoarea, defectele, limitele. Nu el are caderea sa ma evalueze. au facut-o altii mai competenti ca el. Cu el m-am jucat.
    P.S. Cred ca voi schimba titlul foiletonului. 😊

    Mesaj :30 aprilie

    Știi ce te așteaptă, sper.
    ÎMI OFERI EXACT CE AM NEVOIE.

    Și vei primi ce meriți.
    FAC UN ALTFEL DE BLOG.

    Vei vedea.

    Raspuns :Bine , bunicuto ! Dar nu inteleg prea bine… ce-i cu amenintarea aceea ? Adica ce ma astepta ? Ca eu nu stiu. Si, apropo …sper ca ai dormit fericita azi noapte. 🙂

    ATENȚIE CE SCRII! SPOR!

    Să nu se întoarcă împotriva ta.
    Atât ai grijă.

    Mor de râs văzându-l pe Goică făcând TUMBE DE POLITEȚE PE BARCĂ.

    Dacă aș vrea, l-aș scoate iute din sărite, dar prea îmi place cum își joacă rolul de „băiat bun”.

    Sper că Radu Humor mai trăiește, că m-ar amuza nespus întâlnirea lor cu Goe în piele de cățel de apartament. Și tu ai fi nevoită să-l întâmpini cu prietenie.

    ABIA AȘTEPT!

    Doamne ajută!

    Raspuns :Vise de noapte , maica ! Hai, sa visezi frumos …

    Daca ai vrea !? sau daca nu ai fi o fricoasă ce nu este in stare să-și asume niste riscuri ? Vezi cum scrie bunica aceea , cat de timorat și ce cumintica este. El „cățel „și ea(tu) o pisicuță , care este oricand gata să-si scoată gheruțele. 🙂

    Vei vedea.

    Raspuns : Adică , ce să văd ? Chiar mă ameninți , nu – i așa ?

    TE AMENINȚI SINGURICĂ.

    Fii cu grijă.

    LA LUPĂTĂ! FĂ-O PRAF PE „bunica”. Comentează vitejește!
    😂

    ☺ Ai reușit?

    Raspuns :Deocamdata am pus-o pe fuga . 😊

    BRAVO!
    Genial!

    Ești ploieșteancă.
    La Rivoluție!
    🙂

    SPOR LA RIVOLUȚIE!

    Raspuns :Altceva nu ai de spus ?

    DA.

    SPOR LA SCRIS!

    Raspuns :Rahat cu perje , asta ai spus. 😊

    SPOR LA SCRIS! (15mai)

    SPOR LA SCRIS!(20 mai)

    SPOR LA SCRIS!(21mai)
    Te pot ajuta la editare.

    SCRIE!
    Nu te opri!

    SPOR LA SCRIS! (22 mai)
    Când îmi trimiți niște pagini?

    SPOR LA SCRIS! (23mai)
    Goică abia își mai stăpânește copitele.
    🙂

    24 mai ( 8:07)
    .. primul Goe a cedat blogul altcuiva.

    Un fel de experiment literar, ca și Iv cel Naiv.

    Comentatorii, bieți induși.

    Raspuns :Comentatorii, bieți induși.”…MAI ALES „BUNICA” 🙂

    24mai (1:37)
    Bârna matale nu o vezi? :)))
    Bunica asta gândește un pic altfel decât voi.

    Și nu târăște „laude deșănțate” ale lui G…ică pe scări.
    A început să se jeneze și el. Și a scos o copițică de mătase.
    PS. Cum mai stai cu romanul?
    Ai învățat să editezi corect un text?

    GOE COPITATUL (24 mai -9:07)

    S-a activat copitatul, spor la scris!

    SPOR LA SCRIS! (26 mai- 6:40)
    Când îmi arăți și mie draftul?

    SCRII? (26 mai -9:37)

    SPOR LA SCRIS! (28 mai -11:21)

    SPOR LA SCRIS! (29 mai (10:08)

    Argumentează frumos.

    Editează corect.

    SPOR LA SCRIS (29 mai -14 :15)
    Eu nu mă concurez cu tine în cărți. Mai ales pe o Arcă oarecare, necitită de nimeni. :)))
    Scrie, publică, e ok!

    Raspuns : „Pe Arca oarecare „, unde publica de zor o bunica nimerica si putin cam scrantita. 😊

    Despre ce bunică vorbești? A cui?

    SPOR LA SCRIS!

    Ai făcut o promisiune. Ai grijă să nu te faci de râs!

    Raspuns : Ce promisiune am facut , aminteste-mi ! . Si da, poate tu ar trebui sa ai grija sa nu te faci de ras. Chiar crezi ca nu se stie cine-i „bunica”? Doamne sfinte ! Daca tu crezi ca ai pacalit pe cineva inseamna ca nu ai minte nici cat a unui copil …

    30 mai (3:22)
    Oare de ce jignești un om pe care nu-l cunoști și care nu ți-a adresat nicio vorbă?
    Vorbește mahalaua?

    Raspuns : Oare de ce intrebi ? Nu stii cauza sau te prefaci ? Si cine este omul acela pe care nu-l cunosc si pe care spui ca-l jignesc? Nu cumva esti tu, „bunica” prefacuta ? Uite , iti dau un sfat :când ai de gand sa te „deghizezi „in altcineva , ia si tu exemplu de la … Nu mai pomeni de casa ta de la tara, unde iti petreci wekendul, deoarece el are IP-ul tau si counterul care te plaseaza in loculurile unde te afli . De asemenea, nu pomeni de „cioturile” si alte lucrari pe care le-ai scris si chiar afisat de-a lunul timpului pe Arca . Nu intinde coarda prefacatoriei ca odata ti-o plesneste, si pe urma vii si spui ca si-a activat copitele. Ai grija cum te comporti pe A… .Sa fii atenta la cum scrii si ce scrii (mai ales cu minciuna si prefacatoria). Altfel(G ) care face alergii la minciuni si prefacatorii, nu poate rabda la infinit si…”pac la razboiu.” Ai inteles ? Ai grija sa fii autentica asa ca S… 😊

    Lauda de sine mahalaua invidia. Oprește-le. E mai bine.

    Cât despre Goe?
    Caută să nu-l mai idolatrizezi.
    E doar un om care se ascunde în anonimat,
    fals până în măduva oaselor virtuale.

    Raspuns :Mda, dupa cum ai vazut eu i-am raspuns cu un simplu “multumesc pentru incurajare” , iar tu cu unul pompos (prefacut umil) Iata aici : „Mulțumesc cu plecăciune!”

    EU NU I-AM RASPUNS NIMIC.( 31 MAI )

    Despre ce bunică vorbești? A cui?

    SPOR LA SCRIS!

    Ai făcut o promisiune. Ai grijă să nu te faci de râs!

    Raspuns :Mare caraghioasă ești !! Continua tot așa că să te faci de ras cu desăvârșire. Ce crezi că realizezi ? Ai un plan anume sau nu ai ce face ? Eu nu am nevoie de imboldurile tale parșive.Mai bine mergi cu postările pe Arca lui Goe. După cum vad ,daca ai fost precaută , ai trecut peste hopul copitelor. Și obsesiile „Gova,Iova” au dispărut.Recunoaste ca nu te-ai așteptat .Nickul „bunica” îți poartă noroc.Dar ai grija ….

    Nu pricep de ce mă jignești.

    Probabil din obișnuință și din autoeducație.

    Vreau să văd măcar prima pagină din cartea promisă.

    Raspuns : Tu vorbesti de jignire ? Faptul ca vii neinvitata … sa ma sicanezi cu insinuari, amenintari voalate si ironii rautacioase, ce inseamna ? Nu cumva jigniri ? Pe cine crezi ca pacalesti ? Pai, cineva care in real nu este bunica , cum crezi ca este perceputa când incearca sa para ceea ce nu este ? Crezi ca tu vei fi in stare sa-ti joci rolul asa cum o face… ? Nu ,” draguta bunicuta” .Nu faci decat sa-ti pui in valoare prefacatoria , lipsa de autenticitate si de imaginatie .

    P.S. Si daca vrei sa vezi prima pagina din cartea mea, am sa ti-o arat atunci când imi vei arata si tu, nu o pagina ci mai multe, din cartea ta pe care te-ai laudat de mult (de cativa ani) ca o scrii. Am sa scriu cartea dar ea va fi publica mai intai pe Arca lui Goe , dar numai atunci când o vei face si tu publica pe a ta, tot pe Arca lui Goe. Hai sa ne batem in carti, ca sa vedem cine va fi mai tare in autenticitate

    Va urma … 🙂

    • bunica said

      D-nă Stely, cu mult respect vă rog să nu mă confundați cu o interlocutoare a dvs.
      E interesant ce publicați, continuați, însă nu uitați că eu sunt din altă piesă.

      Cum spuneam, voi avea o vacanță lungă, timp în care veți avea răgazul să meditaț și să înțelegeți că ați greșit. E omenește, se mai întâmplă. Pot înțelege.

      Mult bine vă doresc!

      • bunica said

        În altă ordine de idei, textulețele publicate de dvs. – cu voia autorului, îmi place să cred – au un stil alert, punctual, cu umor conținut. Mulțumesc, m-au amuzat.
        W plăcut, vacanță frumoasă!

      • Stely said

        @Bunica , pai eu sunt „autorul ” iar personajele sunt, ca in orice poveste , imaginare.
        Ma bucur ca v-ati amuzat . Inseamna ca nu am muncit degeaba. Multumesc pentru apreciere, cu atat mai mult cu cat , iata, sunteti primul critic literarar meu. Dar trebuie sa stiti ca nu voi putea fi nicicand o autoare adevarata de carte, asa cum sunteti bunaoara dvs. Prin urmare, eu sunt aceea care trebuie sa va felicite pentru „prozutele ” scurte scrise cu multa gratie si pricepere.

        • bunica said

          Mulțumescpentru aprecieri. Nu sunt autoare de cărți. Nici nu intenționez. Pierdere de vreme. Mă joc pe aici, prin câte o revistuță…

    • Stely said

      Auleu ! In timp ce (eu )eram in chinurile facerii unei „proze scurte” altcineva mi-a luat-o inainte … 🙂

      P.S. Am afisat „povestioara ” sau, ma rog, merge si teatru …absurd 🙂 fara sa ma uit a mai scris cineva ceva. A durat cam multisor pana ce am editat-o … Ceea ce vreau sa spun este faptul ca , mesajele cu ultimul „raspuns” de la safarsit ,sunt redate in ordine cronoligica , din 29 aprilie pana la 31 mai 2018. Asta ca sa nu se creeze vreo confuzie din cauza unor coincidente … 🙂

    • Fragmentul de dialog, din care ati extras proza scurta propusa, pare incarcat de ancore catre adancuri insondabile, din care se pot naste oricand lucråri mai ample. Beletristice sau nu.

  5. Dl.Goe said

    G. s-a trezit intr-o duminica de vara. A traversat dimineata intr-o doara, iar spre dupa-amiaza a constatat din senin ca (1) din proza scurta se poate face proza lunga (prin combinari si aranjamente), ca (2) din proza lunga se poate face proza scurta (prin extragerea radacinii patrate din esenta textului) si ca (3) este de preferat ca proza (scorta, lunga cum o fi) sa fie scrisa de AUTORI nu de PERSONAJE. G. s-a asezat apoi pe o piatra incercand sa-si imagineze cum ar fi iesit schita Domnul Goe daca ar fi fost scrisa nu de dl.Caragiale, ci chiar de catre dl.Goe. Incercarea lui G. a esuat, degenerand in meditatie ordinara. Piatra s-a incalzit putin de la fundul lui G. In accord cu legile fizicii acest transfer de caldura a contribuit (un pic) la racirea creierului lui G. A contribuit si adierea vantului.

    • Stely said

      Ah, am uitat sa va spun ca orice asemanare de nick-uri (personaje)intalnite in virtualitate ,inclusiv pe Arca lui Goe, sunt intamplatoare (accidentale ) . Aceasta „proza ” a iesit cam lunga ?, dar putea sa fie si mai lunga daca nu mi s-ar fi facut foame . 🙂 Daca ar fi sa avem vedere timpul care s-a scurs de la inceputurile ” calatoriei” pe Arca lui Goe si pana in prezent, ar iesi o proza de sute de Km. ceea ce ar insemna cam mult pentru cine nu a scris in viata lui macar 20 cm de prozuta scurta. De asemenea, si mai greu ar fi sa faca o proza scurta din cea lunga , pentru ca „extragerea esentelor” este o treaba de mare finete si pentru asta trebuie sa ai „nas bun” ca sa poti prinde (descrie) „aromele” cele mai profunde ale comportamentelor si trairilor personajelor .Eadevarat , evenimementele sunt multe , de asemenea, rasturnari de situatii , din care ar iesi un adevarat roman de suspans etc… 🙂
      Pai da, ar fi fost ca Dl Goe (de acum) sa scrie o schita in locul lui Caragiale. Ar pute veni din trecut in viitor, pe Arca lui Goe, ca printr-o „gaura de vierme” si ar scrie el insusi acea proza scurta din proza lunga . Ce i-ar lipsi ? Are de toate… 🙂

      • Cred ca d-lui Goe schita respectiva i-ar iesi roman autobiografic… fluviu.

        Dar, saraind de la una la alta, mai ceva decat puricile din poveste potcovit cu 99 de ocale de fier, as zice ca fiecare om ar fi dator sa povesteasca in scris despre prima sa calatorie cu trenul. Eu, de ex, ca sa dau numai un exemplu, imi amintesc foarte vag acel episod. Era intr-o duminica si plecasem impreuna cu parintii intr-o calatorie de placere din micul orasel B. catre micul orasel C. cu un tren personal. Eu stateam la geam, fascinat de felul in care toate lucrurile fugeau inapoi, catre oraselul B, ramas in urma impreuna cu casa, cu curtea si cu strada noastra (cu nume de general). La un moment dat trenul (personal, nevoie mare) a oprit in mica urbe S. Tatal meu a coborat pe peron si a cumparat struguri, albi si negri. Am mancat struguri albi. Am refuzat strugurii negri. Mama m-a indemnat sa-i gust ca sa vad ca sunt la fel de buni. Incapatanat am continuat sa-i refuz. Dar de ce, de ce nu vrei? Pentru ca (am improvizat spontan, nu stiu cum) struguri negri manaca doar tziganii!!! „Ai, mâncati-as putza ta, a zis râzând un rudar care era in tren in mijlocul numeroasei sale familii, apoi da-mi-i mie sa vezi cum ii mananc. Ajunsi in urbea C. imi amintesc doar ca am mancat mici la debarcader. Despre drumul de intoarcere cu trenul personal, in aceeasi zi spre seara, nu-mi amintesc absolut nimic pentru ca am dormit dus, precum dl.Goe in bratele mamitzii sale.

        • bunica said

          Eu îmi amintesc o aventură. Am urcat cu tata și cu bagajele în tren, trenul a pornit, dar am văzut că mama rămăsese jos. Tata a aruncat bagajele, apoi, cu mine în brațe, a sărit din tren. Nu am trăit nicio clipă de frică.
          Aveam o încredere oarbă în forța miraculoasă a tatălui meu.

          Când mi-e greu, îmi amintesc că sunt fiica lui și nepoata bunicii mele, o eroină care ținea un pistol în casă, să-și apere averea de bandiți.
          Și mă scot la lumină.

  6. Se pare ca nota (ex-pozitiunea) a fost destul de justificativa intrucat contributorii nu s-au lasat asteptati, dar din dar facandu-se raiul, iadul, intriga si tot ceea ce mai trebuie pentru literatura… pânå la deznodåmânt… Asteptam cu nerabdare desfasurarea actiunii si punctul culminant.

  7. bunica said

    IATĂ OPINIA UNUI MESERIAȘ:
    „Cred că cea mai bună carte a mea de povestiri e ultima pe care am scris-o, „Cartea de nisip”; în ea nu există nici un cuvînt care să-l incurce pe cititor. Povestirile sînt spuse simplu, deși ele nu sînt deloc simple; pentru ca nu există lucruri simple în univers; totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple.” (Jorge Luis Borges)”.
    ( https://www.libris.ro/top-10-cartea-de-nisip-jorge-luis-borges-pol978-973-46-2077-7.html )

    • Departe de mine gandul de a va limita sau per-turba libertatea de expresie si/sau de impresie, dar as zice totusi ca aducerea unor meseriasi cu mare notorietate (d)in lumea nevirtuala, pe (b)Arca lui Goe, inspre con-sacrare (??!), in neant, mai de sila (fara acordul explicit al meseriasilor), mai de mila (spre populariazarea acestora pe/unde nici n-au visat) poate fi interpretata (co-lateral only, of course) in fel si chip… Alaturarea prozei scurte incheiata cu „A fost aceasta una dintre întâlnirile semnificative ale vieții mele. Una în care sufletele se ating și ard împreună un timp fără să lase în urmă cenușă.” cu „Cartea de nisip” si a Bunicii cu Borges, in acealasi spatiu mitic (cu accent oriunde, daca nu cumva pretutindeni), poate sa denote in subsidiar, narcisism si/sau masochism, (voluntar sau involuntar), in cadrul unui inevitabil exces de intr-pretare la discutii. (A se cauta perspectiva potrivita din care se vad aceste pen-umbre. Nu-i greu de gasit)… Desigur ca exista si alte perspective, unele foarte greu accesibile din care se poate re-marca faptul esentialmente fatal ca, de fapt, Bunica este o bunica macondiana, si anume chiar Bunica lui Buendia, care se micsorase intr-atat, incat intr-o noapte au venit furnicile si au furat-o ducand-o in musuroi. Dl.G.G. Marquez nu ne-a spus ce s-a intamplat in musuroi cu bunica. Poate ca a fost „canibalizata” de celelalte furnici lucratoare si sterile… sau poate ca a fostt promo-vata in postura de regina mama, in musuroi, aproape de matca râului secat de la seceta de ganduri… Cine stie… Marquez, ca si Borges are si el limitele lui narative…

      P.S. Dincolo de acest mic, nevinovat si inevitabil exces de inter-pretare la discutii (sper ca si in-ofensiv), am zice si noi (dimpreuna cu Bunica si Borges) ca da, in asta consta tot chichirezul prozei scurte, in abilitatea autorului de a le deghiza în povestiri simple. Cand are ce deghiza. Cand n-are, e-he-he, adica ca are Nimic (in posesie sau la dispozitie), lucrurile se complica nitel, talentul ne mai fiind suficient, fiind nevoie de geniu, sau chiar de dumnezeire. Cine are, are, cine nu…

      • bunica said

        Ha, ha, ha! Spusei că aduc opinia unui MESERIAȘ.
        Știu că e „departe griva de iepure”.
        Dacă noi suntem mici, cred că e OK să-i admirăm pe cei mari, să le arătăm și altora că-i admirăm.

        Hiperinterpretați liniștit, nu scot din sertar pistolul! 🙂

  8. Stely said

    Hai , ca poate ma descurc sa scriu si o intamplare din copilaria mea. Nu promit insa ca „proza ” va fi scurta , intrucat s-a putea sa ma lungesc . 🙂
    Hotul la patulul cu porumb .

    Era o noapte ploiasa de toamna , trecut de miezul noptii. Nu pot sa spun exact ce varsta aveam, dar luindu-ma dupa niste repere, cred ca aveam in jur de sase ani. Imi amintesc vag ca tata era acasa , abia ce venise din armata , pe care a facut-o ca fiu de chiabur,in decurs de 5 ani. A facut armata la munca . Prim mea amintire despre tata militar a fost in ziua cand mama a primit vestea de la o vecina ca a fost trimis la canal. Imi amintesc cum se afa la poarta si, la auzul vestii , stiind din auzite ce se intampla la canal , a inceput sa tipe sfasietor, ca si cand a murit. Eram mica si am inceput si eu sa plang . Am inteles ca s-a intamplat ceva grav cu el. Nu a stat insa mai mult de doua saptamani deoarece, din povestirile lor , am aflat ca a fost emis un decret pentru cei care aveau in intretinere copii mici si asa fost lasat la vatra . A avut noroc , dar ceva mai tarziu , mai mult vara , tot a trebuit sa-si faca stagiul militar. Stiu de la el(o spunea cu mandrie) ca a participat la constructia Casei Scanteii si a Teatrului Constantin Tanase.

    In noapte cu pricina, cu o ploaie marunta de toamna si intuneric bezna , m-am trezit speriata din somn ,auzind niste busituri si pe tata strigand la cineva ,ceva de rau(niste injuraturi cred) iar mama pe langa spunandu-i sa-l las in pace ca sa nu-l omoare. In schimb a inceput sa strige „Hotul , Hotul! „. Tata , noroc pentru noi si ghinion pentru hot, iesise afara din casa parca ar fi simtit ceva. A vazut pe intunericul acela, cum se misca ceva langa un ulm foarte inalt ce se afla langa gard. A stat la panda destul de mult timp , i-a facut semn maica-mii sa taca , deoarece nu stia ce se intampla. L-a vazut pe hot cum se urca pe scara in patul , dupa care furisand-se a luat scara, facandu-l pe hot captiv .Tata avea o furca in mana si cu ea alerga dintr-o parte in alta a patului , deoarece hotul incerca sa sara din patul -ce nu era inchis si nici prea inalt cat sa nu poata sari din el. Lovea tare cu furca incat „bietul ” hot nu avea cum sa scape. La tipetele mamei mele ,la care ne-am aliat si noi (eu si sora mea) au venit cativa vecini Au venit apoi , sora si cumnatul mamei , care locuiau la cateva case mai departe , dupa care au venit jandarmii care i-au pus catusele si l-au dus la post. Imi amintesc o multime de oameni care venisera in ajutor. Curtea, care era destul de mare era plina . A doua zi sau a treia (nu-mi amintesc) alt pelerinaj . Hotul a fost plimbat cu sacul la spinare prin tot satul, pentru restittuire A fost judecat si condamnat doi cu executare Acesta, culmea, nu era asa sarac incat sa fure , dar pesemne ca avea un obicei. Era porecclit ” Cotolan. 🙂 Si macar daca ar fi avut ce fura . Desi era toamna, cand trebuia ca patulul sa fie plin de porumb , recolta din 25 de pogoane cat erau in proprietate, abia aveam ce manca ( 3 copii, doi bunici si cei doi parinti.) Era in perioada cotelor cand luau fara mila aproape tot ce era de luat. Offf, prin cate umilinte si greutati finaciare am trecut cu totii. ! Asta insa este alta poveste , care se intinde pana dupa cooperativizare. Toata copilaria mea a fost , desi inconjurata de dragoste din partea familiei, din cauza acelor perioade o adevarata drama. Eram atat de speriata , ingrijorata de tot ceea ce vedeam ca ni se intampla.!! 😦

    P.S. Hmm, hai ca n-a iesit prea lunga, dar nu stiu cat este de buna ( atractiva) si , mai ales , cat de corect scrisa .

    • Stely said

      Din pacate , sunt cateva (destule) greseli mai ales omisiuni de litere. De la o vreme mi se intampla ceva ciudat. Desi verific textul de cateva ori nu vad nici o omisiune de litere si nici altceva .Le vad insa imediat ce am publicat textul. Asa , ca acum , dupa cum se vede.
      Dar va rog sa fiti ingaduitori cu mine. Banuiesc insa ca o scriere literara daca ar fi sa fie editata, va fi corectata la sange si, poate de alti ochi fara dioptrii de +6,2 . oops !

      • Fiti pe pace, povestea este foarte buna si bine scrisa… proband abilitatea (mai mult sau mai putin voluntara) de deghiza esentialaul în relatari simple. Este una din acele povesti care reuseste sa spuna (mult) mai mult decat crede autorul ca a reusit sa includa in compunerea sa (nereusind insa sa se excluda pe sine). Cam toate prozele scurte oferite pana acum pe acest fir par sa fi reusit aceasta performanta notabila de a livra cu generozitate meta-mesaje incarcate de emotii subintelese, la care cititorul poate ajunge lesne, iar aceasta de fata nu face exceptie. Va multumesc pentru „îndråznealå”. Probabil ca multi alti vizitatori anonimi ar fi fiind incurajati sa se manifeste similar, daca ar avea ocazia sa ajunga pe aici si sa citeasca esantioanele propuse de catre cei ai casei.

  9. bunica said

    FAIN! Curg povești interesante. Încep să mă simt ca la o șezătoare.
    O să vă povestesc despre COSTICĂ:

    Era un pisoiaș urât. Mama i-a spus așa fiindcă semăna cu un copil murdar și mucos de pe strada noastră, pe care îl chema… Costică.
    Pe mine mama m-a învățat să fiu milosă cu cei mai necăjiți ca mine. Așa că mi-am revărsat toată iubirea maternă în devenire asupra motănelului Costică. Îl hrăneam cu bucățele bune din porția mea, îi vorbeam mult și frumos, mă dădeam cu el în leagănul improvizat de tata. Se obișnuise să se țină după mine ca un cățel. Mesteca uneori fire de iarbă. Poate când mânca prea mult.
    Se făcea pe zi ce trece tot mai atrăgător. L-am învățat să se dea peste cap. Ziceam : Pune tărtăcuța! și el executa rostogolirea imediat. Era un deliciu de prieten.

    Apoi a venit vacanța de vară și eu am lipsit două săptămâni. Mă invitase o colegă într-un sat cu salină.

    Când m-am întors, au venit să mă vadă tovarășii de năzdrăvănii de pe ulița mea. Ședeam toți în cerc și povesteam. Costică se simțea profund neglijat. Dar era foarte inteligent și i-a venit o idee genială. S-a așezat liniștit în mijlocul cercului nostru, ne-a privit calm, pe rând. Apoi a început să se dea peste cap profesionist. A cucerit imediat toate inimile. Normal că l-am luat în brațe și l-am lăudat.

    Acolo, în, Raiul Pisicesc, eu am pentru totdeauna un îngerel protector care știe „să pună tărtăcuța” tare frumos.

    • Sper ca ati ramas in contact nu numai cu amintirea lui Costica, dar si cu cea care erati d-voastra inseva pe atunci. Probabil ca imaginea aceleia va este mai greu de adus in minte decat imaginea celui care punea tărtăcuța. Interesant ar fi de stiut cum anume va vedea Costica, cum aratati, ca fiinta, in ochii sai pisicesti, cat anume considera el ca pretuiti si cum v-ar fi descries in mintea sa de pisoi. Sunt in relatii bune cu pisica mea si uneori imi pare rau ca n-am talentul lui Jack London (de ex) pentu a scrie o schita despre „dl.Goe” ca si cum ar fi scrisa de ea, pisica mea. Intre povestile mele de nimic, ce stau sa se pravale, multe vor fi cu caini si cu pisici, dar si cu alte animale, toate necuvantatoare, dar pline de suflet. Multumesc pentru aceasta inter-conectare… care-mi ofera un precedent…

      • bunica said

        Mulțumesc și eu pentru sugestie. Am la ce medita în vacanță, printre altele. 🙂

        (Brusc, mi-am amintit de o carte minunată, „Un motan pe nume Bob”. Cu totul colateral, știu.)

        NOAPTE BUNĂ! Să ne viseze poveștile!

  10. o po-veste scurta si trista: s-a furat Luna.

  11. Dând curs nevoii interioare de a satisface o mai veche obligatie facultativa, as re-aminti, cu un mic si ilustrativ exemplu, unul dintre felurile in care se poate obtine proza scurta din proza lunga:

    „Aseară, Ion Luca Caragiale a descins la „Grand Hotel Victoria”. Acolo, el a vazut enorm şi a simţit monstruos. Cu cateva ore mai înainte, o ţărancă, Vitoria Lipan, a plecat la munte, să-i caute pe asasinii soţului ei. Spre prânz, în plin Bucureşti, s-a auzit strigatul unei femei către patru bărbaţi de ajuns de ciudaţi la înfăţişare: „Crailor! Crailor de Curtea-Veche!” Noaptea târziu domnul Marcel Proust şi-a trimis menajera să-i cumpere o pară de la un restaurant parizian. Muşcînd o singură dată şi punînd-o apoi deoparte, domnul Marcel Proust a apreciat că para nu mai are gustul din copilaria lui. Intr-un sanatoriu elveţian, un bărbat tânăr şi inteligent se îndrăgosteşte de radiografia pulmonară a unei domnişoare, venite şi ea la tratament. Un mare compozitor coboara cu batiscaful în adăncul mării şi e uimit de ceea ce vede. Un important funcţionar, plecînd spre slujba sa, îsi pierde nasul. Un alt funcţionar, deloc important, ducînd o existenţă obscură şi bizară, îşi comanda o manta la un croitor şi hoţi, nici până azi prinşi, i-o fură, în plina iarnă. Un arhitect bucureştean, Ioanide, luînd cunoştinţă de moartea fiicei sale, începe să deseneze în neştire, pe hârtie, coloane dorice. Un scriitpr rus o pocneşte mortal in cap, cu tamponul de pe biroul său, pe o femeie care-i citeşte o tragedie ajunsă la actul IV. Justiţia îl achită. Numitul Josef K. Se trezeşte, diminieaţă, cu câţiva oameni ursuzi în sufragerie, care-l arestează fără niciun motiv. Un bătrăn pescar, Santiago, izbuteşte să prindă un marlin şi până ajunge la ţărm, rechinii îi mănâncă peştele, lăsîndu-i doar oasele. Pe strada Mântuleasa din Bucureşti, un om descoperă că are memorie şi imaginaţie. O femeie muşcă dintr-un măr. Trăind doar cu poveşti, un om din deltă, Mitru Pescăruş, a rămas prost şi sărac, ceea ce-l face să declare: „Eu sunt un om strict”. Un moscovit, Ivan Ilici, îşi dă seama, pe patul morţii, că a trăit fără să înţeleagă ceva din viaţa sa. O balenă albă e cautată zi şi noapte pe oceanele lumii. Niciun harponier n-o găseşte. Atunci, înnebunit de atâtea eşecuri, un harponier spaniol se apucă să lupte cu morile de vânt. Un prinţ mic întreabă: „Balena e o moară se vânt?” Un prinţ mult mai inteligent descopera că poţi surâde fiind ticălos. Si George nu mai vine. Iar noi pe lângă mama stînd, de mult uitarăm jocul.” – Radu Cosasu/Sonatine.

    Data trecuta cand am pomenit aceasta proza scurta s-au iscat instantantaneu alte proze scurte destul de relevante, care ar merita sa fie re-vazute cu alti ochi (ochii de ACUM), intru consolidarea ideii ca da domnule, se poate… :).

  12. d'Artagnan said

    Ah, ce mă bucur că blogul ăsta este viu!

    • Ceea ce-l face sa para viu este in primul rand prezenta vizitatorilor si a comentariilor… desi gurile rele ar putea ricana (tot din aceasta perspectiva si nu numai : ) ) ca o descriere mai potrivita ar fi aceea de zombie…

      P.S. D’Artagnan – ma bucur sa constat ca sunteti bine, sanatos, ceea ce le dorim, in masura posibilittilor, tuturor celorlati fosti vizitatori-comentatori trecuti (prin ciur si prin dâdmon) pe (b)Arca lui Goe. Sper s-auzim numai de bine.

  13. bunica said

    THE ZOMBIE SURVIVAL GUIDE
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/discussion/2003/10/26/DI2005033114558.html??noredirect=on

  14. RALG said

    Ca sa-si ingaduie o noua creatie artistica, artistul trebuie, din doua una, ori sa aiba convingerea ca e capabil sa creeze ceva mai bun decat a creat mai inainte, ori (daca nu) sa fie in stare sa uite mereu tot ce a creat pana atunci. Oare Dumnezeu cum o fi procedat la facerea Lumii?

    • RALG said

      Bloggerii care au decis sa aleaga linistea spre exterior (in dauna nelinistilor interioare) sunt probabil in postutura de a nu avea la indemana niciuna dintre variantele pomenite mai sus. In plus ei stiu ca tot ceea ce ar putea spune va putea fi folosit impotriva lor, asa incat apelul la Ordinul Miranda este varianta potrivita inainte de a-si fi gasit un avocat potrivit, care sa le apere cauza in cunostinta de cauza. Poate fi avocatul diavolului sau al iubirii, Doar ca avocatii astia sunt scumpi (al dracului) si nu-s disponibil asa cat ai bate din palme. Uneori iti ia o viata intreaga de asteptare pana sa poti face si tu o declaratie asistata un prezenta lor.

      • Stely said

        Nu , din pacate nu sunt in postura de a alege. Sunt ocupata pana peste cap cu probleme gospodaresti ce ma tin departe de bloggerit. 😦 Prin urmare, pana saptamana viitoare, poate si mai mult, nu am starea (linistea) potrivita pentru productii literare, desi as avea multe variante de subiecte in vizor. Daca „RALG” va decide sa pastreze topicul pana atunci, as putea sa incerc (din nou )sa „bag” o proza „scurta sau lunga , cum o fi sau o iesi. Uite , pana atunci va dau cateva variante de teme la care sa „meditati” si pe care ulterior sa le materializati in productii literare pana ce voi veni, sper linistita si gata de bloggerit , scris etc…

        Una dintre ele ar fi cu privire la ce momente din viata mi-au /v-au marcat destinul. Adica , daca s-a produs o deviere brusca de la drumul care v-ar fi fost trasat dinainte. Eu , spre ex. am avut multe momente in care destinul a „lucrat” pentru mine. Ajunsa acum la un bilant major al vietii mele as putea spune ca „hazardul” a fost de partea mea. Dar ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu ar fi fost colectivizarea, de ex.. Sau daca m-as fi casatorit cu cel pe care l-am iubit in timpul celor trei ani de stagiatura ( obligatorii pe vremea aceea) la scoala din localitatea unde fusesem repartizata . Si, mai deparete, daca nu as fi plecat prin transfer ( cu inima franta i)ntr-o alta localitate din judetul unde aveam domiciliul s daca as fi ramas acolosi m-as fi maritat de data aceasta cu altcineva , si daca nu mi-as fi luat zborul (vrand , nevrand(in trei zille plecand exact in localitatea de domiciliu si unde dupa doi ani nu as fi fost promovata (undeva) si…. daca as fi ramas acolo in fctia aceea (unde eram pe cale sa devin marioneta altora )si mai departe daca dintr-o pura intamplare nu mi-ar fi iesit in cale(dupa trei ani de despartire) cel de care de care fusesem indragostita lulea etc…
        Ce mi s-ar fi intamplat daca as fi ramas in continuare in fctia aceea si daca as fi facut altfel decat am dorit (am hotarat) de data aceasta , singura /i ?

        Si altceva (alta tema de meditatie) : ati avut momente cand ati fi putut sa nu mai fiti in viata ? Eu da, am avut cateva…
        Hmm…ce spuneti ? Va bagati sa le povestiti . : )

        • RALG said

          Povestiti-le d-voastra si pe urma le re-povestim noi.

          • Stely said

            Pai cum adica , sa le povestesc eu si pe urma dvs sa le re-povestiti dvs? Inseamna ca n-am facut nimic… Vad ca o cam dati cotita iar „bunica ” de maine (joi ) intra (pe bune) in” meditatia” aceea programata. Mai mult ca sigur nu putem miza pe dumneaei.
            In ce-l priveste pe D’Artagnan ,din ce se observa ,a venit doar sa ne ia pulsul . „Mai traiti ? a vrut sa zica ” 🙂 Bun , a vazut ca suntem bine , mersi ,care mai viu care mai zombi , dar despre dumnealui nu ne spune nimic?? Mister total !! Apropo, cu tenisul cum o mai sta ? Ce concurs o fi (mai )castigat ?
            Ah, fiindca veni vorba de mister, trebuie sa va spun ca sunt in posesia unei dovezi serioase pentru dezlegarea unei enigme, care
            ii bantuie de mult timp pe unii si pe altii… A fost mai intai un vis (adevarat, da) apoi ceva m-a indemnat sa caut un e-mail, si din una in alta , hopaaa , am gasit !! 🙂 Nuu, nici gand sa spun la cineva. Este secretul meu si nu l-as „vinde” pentru nimic in lume.

          • RALG said

            Pai daca este vorba despre un secret gasit intr-un email este clar ca-l mai stie si altcineva, asa ca sansele de a rame secret sunt minime. Dar provocarea suna intr-adevar interesant, fiind vorba despre un secret care poate dezlega o enigma… Dar, nici macar despre enigma nu ne puteti „vinde” ceva (pe gratis)? Despre ce enigma ar fi vorba?

            Cum adica „Inseamna ca n-am facut nimic” ???

            Se pare insa ca n-am inteles exact ce-mi cereti. Sa povestesc ce cred eu despre cum anume ar fi aratat viata d-voastra daca unele lucruri care nu s-au intamplat s-ar fi intamplat sau daca unele lucruri care s-au intamplat nu s-ar fi intamplat? Nu stiu cum as putea.

            Sau: Daca am avut momente cand as fi putut sa nu mai fiu in viata ? Nu, n-am trecut niciodata in mod constient prin asemenea momente in care vorba ‘ceea sa-mi fi vazut moartea cu ochii. Poate oi fi trecut mai aproape decat este normal de o asemenea alternativa (sub o distanta critica unanim acceptatat ca limita de siguranta) dar, daca asa ceva s-o fi intamplat, cu siguranta a fost fara stirea mea.

          • RALG said

            Asadar stam rau. De joi pana mai apoi Bunica intra in vacanta, meditatie, transformare, iesind din sfera contributorilor. D-voastra veti absenta motivat din ratiuni de treburi administrativ-gospodaresti, in timp ce dl.D’Artagnan ramane, din diferite motive, absent nemotivat 🙂 , iar altcineva nu se mai afla, si prin urmare (b)Arca intra in hibernare pe falia comentariilor cu schepsis. Asta ati vrut sa spuneti? Nu-i problema. Suntem in Aergistal. Timpul nu conteaza. Cand cineva va comenta, ceva, orice, totul va reintra brusc in „normal”, ca si cand nimc nu s-ar fi intamplat (ceva cam ca la trezirea frumoasei din padurea adormita). Cata vreme Nimeni nu comenteaza Nimic, nu conteaza…

          • bunica said

            SUBSCRIU. Timpul nu contează. Nimeni, nimic, niciunde, niciodată nu contează. Și Totul contează, vrem ori nu vrem, știm ori nu știm, vorbim ori tăcem, scriem ori nu scriem (cu accent pe e). 🙂

          • Stely said

            Pai nu , email-ul este cam de multisor (3-4 ani) si persoana care l-a trimis nu stia , de fapt nici eu, ce informatie pretioasa mi-a trimis. Abia ieri am avut revelatia , adica mi-am amintit de acel email si de continutul lui ,dar nu eram sigura si, drept urmare, l-am cautat printre miile de mesaje pastrate cu grija .:) Eiii, pai daca spun ceva despre enigma e posibil sa fie dezlegata de orice vizitator al Arcei lui Goe si nu vreau . Imi pare rau ca nu pot sa va ofer nici macar dvs vreun indiciu .
            Si ,”inseamna n-am facut nimic” , se referea la faptul ca, invitatia de a „medita” asupra unor momente cruciale care au marcat destinele , era adresata tuturor celor care viziteaza Arca lui Goe … Ceea ce am scris despre mine a fost doar o exemplificare. Scriind ,”Povestiti-le d-voastra si pe urma le re-povestim noi” mi-a dat impresia ca va eschivati isa ne „povestiti” ceva despre dvs.
            Acum mi-a pierit si mie cheful sa mai povestesc despre trecutul „tumultuos” al vietii mele. Daca as fi fost o scriitoare adevarata sau vreo personalitate publica cu multa vizibilitate , poate ar fi avut” priza la ” publicul” Arcei lui Goe , dar asa pe cine ar interesa o oarecare „stely'”?
            Iar despre cealalta chestiune poate am exagerat spunand ca am trecut pe langa moarte , de exemplu , intr-un accident de masina care ar fi putut sa fie fatal daca aterizezi cu masina care rula pe sosea direct intre doi plopi de marginea ei fara sa-i atingi . Si alte cateva asemenea momente , bunaoara, cand urcat pentru prima data in viata mea (21 ani) la „Crucea ” de pe Caraiman, in noiembrie, fiind frig si vizibilitate scazuta , pe traseul periculos zis „brana” iar la intoarcere am coborat in Busteni pe Jepii mari. Ne apucase noaptea si alte chestii …ex , ghizi fiind niste studenti .

        • Poate se incumeta dl.D’Artagnan, fie ca fost viitor romancier, fie ca personaj de roman… reprofilat si d-lui, ca toata lumea, sub presiunea „strazii” la proza scurta si foarte scuta, cu conditia sa nu-i iasa ca in ultima vreme, extrem de scurta…

    • bunica said

      După cât de bramburită arată uneori, mai că-mi vine să cred că a folosit uitarea.

      • bunica said

        Firește, Dumnezeu, cu lumea. 🙂

        • RALG said

          De unde pot presupune ca presupuneti ca lumea aceasta nu-i prima lume… O fi a teisprezecea aflata in al doisprezecelea ceas… 🙂

          • bunica said

            Sau prima, din bucăți tricotate separat și însăilate cumva… 🙂

          • RALG said

            ceea ce nu prea cred intrucat nu vad cu niciun chip infinitatea insailata din bucati… Dar, desigur, ca licenta poetica, ipoteza d-voastra poate fi functionala in versiunea aproximativa a unei lumi nu chiar infinite ci un pic mai mica.

          • bunica said

            Dacă Dumnezeu cel uituc rămâne egal cu el însuși în chip de creator, va produce o temă cu infinite variațiuni și valențe de inter-legare într-un soi de rețea cu noduri infinite. Simt că voi fi prada gândirii dvs critice și mature, dar asta nu mă poate opri să visez cai verzi pe pereți, acu în fapt de seară. Îmi dau licența în poetică. 🙂

          • RALG said

            Pot presuoune ca „Dumnezeu”, fiind atotputernic, poate crea si lumii neinterconectabile, afalte din „constructie” in totala independenta una de alta. Despre cele conectabile pot presupune ca ar fi normal sa le consideram ca fiind de fapt una singura, intrucat oricum daca atingi un nod aflat intr-una dintre „lumii”, vibratia se va transmite peste tot, in toate lumile, prin conexiunile dintre ele. Frontierele dintre aceste lumi fiind cu totul imaginare, rezultate din limitele perceptiei noastre… Fie exista doar o lume, una, singura, infinita, unica si indivizibla, fie (prin reducere la absurd) exista mai mullte lumi (eventual o infinitate), singure, infinite, unice, indivizibile si neinterconectabile cu nicio alta astfel de lume. Acele alte lumi nu conteaza, fiind ca si cand n-ar exista si prin urmare nici nu exista, decat cel mult ca exercitiu de imaginatie… O singura lume infinita care nu are cum sa fie altfel decat dintr-o singura bucata, Aparentele subdiviziuni finite ale acestei lumi, fragmentele de Univers, sunt simple abstarctiuni, modele imaginare, incomplete, simplificate, idealizate, aproximative, (adica false) cu care opereaza niste entitati ca noi, care nu au in sfera constienta abilitati de a opera (realmente) cu infinitul, ci cel mult cu pseudo-infinituri,..

  15. bunica said

    Din 10 septembrie puteți conta / sau poate nu 🙂 pe mine. Mă bate gândul să mă înscriu la un master de studii literare. M-ați provocat. Mulțumesc!
    Big secret: pregătitul unei ciorbe poate fi o meditație, udatul grădinii, respiratul, bălăcitul în piscină, înghițirea molcomă a unei înghețate, scrisul unei proze scurte, mângâiatul unei mâțe, dansul, ascultatul muzicii, tăcerea pură și simplă etc.
    Vine VACANȚA!

    • RALG said

      Vad ca insistati sa ne spuneti (repetand) ca vine VACANTA, adaugand spre edificarea inocentilor martori, ce inseamna acest lucru, cum anume va veti ptrece timpul liber presupus a fi liber in interiorul segmentului numit VACANTA. Totusi, VACANTA asta nu poate avea (pentru noi) un sens, un inteles, cata vreme nu intelegem ce anume intrerupe, in ce anume produce discontinuitate. Daca vreti (si se pare ca vret) sa intelegem ca sunteti in VACANTA pana pe 10 septembrie (vacanta mare)… normal ar fi sa aflam de la ce anume va luati vacanta? Ce fel de activitati intrerupeti prin aceasta VACANTA. Sensul principal al vacantei in asta rezida, nu in ceea ce face omul in vacanta. Edificati-ne! Este vorba doar despre contributiile pe Arca lui Goe, sau va mai intrerupeti si alte activitati?

      „master de studii literare” ??? Aaaa, wow, aå… Dar nu e cam vag?

      • bunica said

        Ehei, vacanță de liber profesionist. Într-un loc fără INTERNET. 🙂 Special amenajat. Mai mult nu zic, că e secretu’ meu. 🙂

        Aveți grijă de domniile voastre, să vă găsesc sănătoși, inspirați, voioși.

        (Lu’ master așa îi zice: de Studii Literare. Un mic infinit. 🙂 )

        • Bun si asa, vacanta de la internet care va sa zica,

          Un mic infinit? Eeee, asa da, acum este mult mai mult… mic, ni-mic, in-finit… dar in context literar si masteral… (b)Arca lui Goe va astepta intoarcerea din septembrie, sanatate si voie buna si domniei voastre.

  16. […] Punct de plecare AICI […]

  17. […] Nota justificativa AICI […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: