Conexiuni
Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2018
In plina teroare colectivista o fetită își trăiește copilăria fericita înconjurata de dragostea părinților. Plecarea in armata la canal (la munca forțata) a tatălui ei, sau drama unei nopți in care gospodăria le este călcată de un tâlhar, prins in cele din urma prin vigilenta tatălui ei, si alte asemenea semnale captate din lumea celor mari i se întipăresc pentru totdeauna in minte si in suflet. După mai mult de o jumătate de secol, ca si când ar vorbi unor rude apropiate, fetița le povestește aceste întâmplări unor necunoscuți pe care nu i-a întâlnit si nu i-a văzut niciodată. Intre un moment si altul se întinde, ca un râu, partea cea mai consistenta a vieții ei: un roman de aventuri.
(b)Arca lui goE 
Stely said
Proză scurta din proză lungă, cu arome si esente de vin vechi… Mai mult ca sigur că , fetitei de atunci care a trăiat cu intensitate spaimele bunicilor si părintilor ei, i s-au umezit ochii. Au urmat însă perioade mult mai grele , cele ale tălhăritului la drumul mare . Lupi în blană de oaie( profesori, învatători, notari si alti „tovarasi” de la raion ) mergeau din casă în casă cu „lămurirea…” Nu-i lăsau păna ce nu-i lămureau să-si dea de buna voie pământul , caii , căruţele si toate uneltele pe mâna lor să le „gospodarească ” la comun, că este mai bine spuneau ei.Bunicul saracu’ de el, a fost „lămurit „cu bâta si, vazand ei ca opune rezistenta, au iscalit ” cererea” in locul lui . Trecut-au anii însă … Părinţii ei s-au repliat . Munca aceea la comun nu le permitea sa intreţină trei copii si doi bătrâni, rămasi fără nici un mijloc de trai . Au intrat slujbaşi la stat şi cum necum i-au scos pe toti la liman. O fi fost mai bine, dar nu cu ajutorul acelei medode talharesti , ci cu pricepere, responsabilitate si dorinta lor de se mentine in frunte asa cum fusesera înainte.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
@Stely – Sunt convins ca ati putea extrage oricand multe alte „esente de proza (extrem de) scurta” din romanul de aventuri pe care l-am pomenit mai sus, in incercarea pe care o facem noi aici, de a produce niste texte scurte, concise, esentializate, cu intelesuri adanci, condensate in cateva cuvinte, usor de absorbit, capabile sa capteze atentia si sa-i emotioneze, cat de cat, pe eventualii sau pe indefinit potentialii cititori, si inca foarte repde (instant) si pentru foarte scurta vreme, pentru a-i elibera apoi rapid, nealaterandu-le zbaterea haotica ce-i poarta mereu si mereu spre alte intelesuri si emotii scurte, tot mai scurte, tinzand spre zero, catre nimic, nimic, nimic. Dar, pentru ca fiecare „povestire de nimic”, astfel obtinuta, sa-si atinga scopul, unul dintre lucrurile care (in mod ideal) ar trebui sa se intample ar fi ca aceste proze scurte sa dea aerul ca ar fi mici fragmente extrase (aleator?!) din lucrari mai ample, din romane… pe care, fara sa-si dea seama, cititorul, in goana sa nebuna, sa aiba senzatia ca ar fi in stare sa le reconstituie din minte, ca si cum le-ar fi citit pe indelete, seara de seara, in lungile ierni de la poluri. Nu râde, citeste-nainte. Cei cu talent scriitoricesc ar putea chiar sa rescrie, la o adica, in varianta personala, romanele acelea imaginare care stau in spatele fiecarei povesti de nimic. Vorbim aici despre ideal. Despre intentie. Inevitabil povestile de nimic vor fi mai de nimic decat intentia, caci, nu-i asa?, orice idee pusa in practica este un inger cazut. Dar de, acuma, (trebuie sa) mizam pe faptul ca un inger cazut ramane totusi un inger… Si poate ca, cine stie, (zice noi cu un dram infinitezimal mic de speranta), selectandu-se atent, unele cu altele, povestile de nimic se vor putea interconecta intre ele, in hore, cu intelesuri mai largi decat a fiecaruia, oferind pana la urma, din nimic, ceva, o poveste mai mare un pic, cam cat tot universul. Si cu cam acelasi inteles. Daca s-ar putea. 🙂
P.S. Cu stati cu PAG-ul? (PAG insemnand desigur, program administrativ-gospodaresc).
ApreciazăApreciază
Stely said
In primul rand sa va raspund la intrebare :” PAG-ul ” este in mare parte realizat . Cele mai stresante chestiuni au fost un succes , unul ce parea a fi la fel a fost insa dezamagitor , ba si mai mult (ravasitor). Dar cu timpul o sa-mi treaca . Am si inceput sa uit. Pesemne ca terapia virtuala , recomandata la tema precedenta isi face efectul taman acum . Adica mi-a venit pofta de scris. 🙂
Mai sunt cateva problemute unele mai maricute altele mai micute, care cer timp dar mai ales rabdare , incep sa se deruleze sapatamana viitoare si sper sa se termine in septembrie. Toate includ problemele de la Sinaia. Am ajutoare dar nu consistente. Asta pentru ca „ambâtul” este numai al meu. 🙂
In al doilea rand , nu stiu ce sa zic. Romanul acela de aventuri , pe care mi-l imaginasem si care parea realizabil, atat ca schelet , dar si ca intindere (ca un rau) asa cum spuneti , imi pare acum doar un vis frumos . E complicat. Unui scriitor adevarat nu -i este greu sa impleteasca fictiunea cu realitatea , mai ales in privinta personajelor. A se vedea” dialogul”(mesajele) virtual din saptamana ce a trecut. Asta daca vorbim de aventurile acelor doamne. Dar si despre „aventurile din partea cea mai consistenta” a vietii mele (adica a celei de dupa copilarie ) desi evenimentele sunt interesante (consistente) mi-ar fi greu sa finalizez ceva . Pai nici nu stiti cate temeri am dupa ce editez un comentariu pe Arca lui Goe. Dupa ce ,in sfarsit , il trimit spre publicare, vin si il citesc de cateva ori si nu-mi place deloc ce am scris. Acum ,de ex ,am impresia ca „aberez „… 🙂 A , plus de asta , cand citesc topicul prezent si mai ales” poemul repetabilelor ore . 24″, imi dispare tot elanul, in sensul ca nu ma cosider in stare.
ApreciazăApreciază