(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Viaţa pe larg. Roman.

Posted by Arca lui Goe pe august 1, 2018

Ilie (omul). S-a născut la ţară. Și a murit la ţară. In exact acelaşi loc de pe fata Pământului, în aceeaşi  curte, la nici un metru distanţă.  De foarte tânăr şi până la bătrâneţe a umblat prin multe locuri şi a locuit la oraş, departe de casă. A trait 89 de ani şi încă o zi. In toată viaţa sa, spre mirarea şi amuzamentul copiilor săi, când mergeau în vizită la ţara el spunea că se duce pe acasă. Acesta a fost singurul înţeles al vieţii lui: întoarcerea. In rest, Ilie (omul) a fost mereu, până la sfârşit, egalul lui Ivan Ilici (personajul). Tu, cititorule, cum stai?

4 răspunsuri to “Viaţa pe larg. Roman.”

  1. RALG said

    Speriat, cititorul, nu sta nicicum… 🙂 fiindu-i degraba sa-i fie devreme… pentru concluzii… Din (ne)fericire (insa) aceasta nu-i o problema de timp, prea devreme sau prea tarziu fiind totuna cu „la timp”… oricand, oriunde, indiferent de iluzoriile aparentze, imprejurari, sperante, asteptari, inchipuiri… Totusi tentativa de a trece peste toate acestea, acum, acum, acum… nu-i chiar lipsita de sens. Dar numai si numai in prezenta altor sensuri… caci salvarea sta (nu-i asa?) in sens.

  2. RALG said

    Dar sa nu ne luam in serios prea serios caci ne pierdem de ceea ce suntem in celelalte aspecte, acelea care ar deveni (astfel, pe nedrept) colaterale… Un semn ca ne luam prea in serios ar fi acela ca (si) altii incep sa ne ia prea in serios, pe feliia cu pricina. Constatam cu mirare ca unii dintre vizitatori ne-au luat deja prea in serios, ne mai fiind in stare sa aiba simtul umorului nostru adanc.

    Afis într-un bar: “Daca beti ca sa uitati, va rugam platiti înainte!”.

    P.S. E-he-hei pe cati ar fi trebuit si noi sa-i punem sa plateasca in avans… Pe arca ca-n viata. Dar noi, generosi si aroganti, pana la timiditate, i-am lasat pe toti sa plateasca la urma, si numai cat considera. Surpriza se contureaza a fi colosala: O sa ramanem cu casa goala. 🙂 🙂 🙂 si nu numai de bani… (se mai cheama si cochilie)… La cat sidef e prin zona n-ar strica sa ne apucam de facut perle…

  3. Stely said

    Hmm…decat sa raspund la intrebare mai bine ma apuc sa scriu romanul vietii mele. 🙂 Pai, de altfel ,cum sa stau ? La momentul „acum ” ma gandesc si eu la „intoarcerea acasa” insemnand sa las deoparte problemele(ingrijorarile) exterioare si sa ma ” intorc”(sa privesc , ingrijesc ) catre interior , in sinele (sufletul) meu .Dar pot sa fiu atat de egoista incat sa raman indiferenta fata de tot ce se petrece in jurul meu ? Pot eu sa produc schimbarea sau este prea tarziu ? Cum este mai bine ? Sa merg mai departe ca sa fac ce mi-am propus, sau sa-i las pe ceilalti din jurul meu sa faca singuri ce trebuie ? M-as simti mai bine ? Nu cred … 😦

    Cica „Maematica iti va salva viata daca eviti trei accidente geometrice :Cercurile vicioase, Triunghiurile amoroase si capetele Patrate !” 🙂

    P.S. Dar imaginea ce vrea sa spuna ? Sa ne intoarcem la „radacini” sau sa stam bine infipti in locul pe care ni l-am gasit in viata ?

    • Greu de „raspuns” retoricelor d-voastra intrebari… nascute in replica la intrebarea cu care se incheie „Viaţa pe larg. Roman.” Felul in care puneti problema sugereaza un anumit fel de a interpreta acea intrebare si acea problema: intelesul vietii. La sfarsitul vietii sale Ivan Ilici si-a dat seama ca nu a inteles nimic din viata sa. Pentru ca n-a existat nimic anume de inteles (niciun sens)? Sau pentru ca intelesul unei vieti e atat de complicat incat nici macar cel care traieste acea viata (fiind trait de ea) nu este in stare sa ajunga la acel sens? Nici mai devreme nici mai tarziu. Ce o fi vrut Tolstoi sa spuna? Dar oare trebuie asteptata ultima clipa, sfarsitul, pentru a chestiona intelesul vietii? Din mesajul d-voastra inteleg (daca inteleg eu bine) ca a medita la intelesul vietii ar echivala cu o „intoarcere” spre interior, o retragere si o abandonare a problemelor (proiectelor) exterioare si ca daca ne apucam sa ne gandim cum stam cu intelesul vietii nu mai putem face altceva. E posibil sa fie asa. Cum sa te gandesti asa… pentru o clipa, daca ai inteles ceva din viata ta (de pana acum) si apoi, indiferent de rezultatul „gandirii de o clipa” (am inteles?, n-am inteles?, ce-am inteles?), sa revii netulburat la cursul anterior si sa-ti vezi de treburi (ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat)? Se poate? S-o putea? Poate ca intelesurile sunt in curs… si ca treburile cu care ne ocupam (si preocupam) vor contribui la rezultat (ah) final al acelor intelesuri… imbogatindu-le, diminuandu-le, schimbandu-le, sporindu-le sau prabusindu-le, cine stie… Senzatia (vaga si persistenta) ca ai inteles ceva (d)in viata ta, in fiecare clipa a vietii tale, poate fi un combustibil valoros in arderea proiectelor viitoare. Prin urmare eu v-as ura succes in realizarea acestora, chiar daca veti fi astfel fortata sa amanati raspunsul adresat cititorului la sfarsitul „Viaţii pe larg. Roman”.

      Din matematica cel mai greu de evitat sunt cercurile vicioase. Cred.

      Imaginea? Spune orice vrea sa vada spectatorul in ea: Stabilitate, captivitate, disperare, gratitudine, aspiratie, multumire, neputinta, forta, conectare… ma rog in functie de starea fieacaruia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: