(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

5 August. Moartea unei Duminici.

Posted by Arca lui Goe pe august 5, 2018

A mai murit încă o duminică înainte de a se naște, asasinată în burta mamei ei. Crima a fost premeditată și s-a produs în noaptea de sâmbătă spre luni, înainte de miezul nopții. Criminali niciodată prinși si niciodată dovediți au înscenat o strangulare accidentală cu cordonul ombilical. Alții susțin că nenăscuta duminică s-ar fi sinucis, din teama dezamăgirilor din dragoste. Cert este că duminica a murit. Păcat de ea. Se anunța a fi o splendidă duminică de vară, frumoasă ca o fată mare plină de speranțe și promisiuni. A murit pe întuneric, fără martori și fără lumânare, ne botezată și ne alintată de nimeni.  A fost înmormântă pe ascuns, fără slujbă și fără alai, direct în pământ, înfășurată în propriile-i aripi. Fie-i țărâna ușoară și veșnicia plăcută. O duminică ce nici n-a existat, din colecția duminicilor fără rost.

20 răspunsuri sa “5 August. Moartea unei Duminici.”

  1. Penuria asta de duminici o să-i îmbogățească pe traficanții care vând duminici pe piața neagră. Rușine tovarăși, rușine.

    Apreciază

  2. Dl.Goe said

    Pe 5 August s-a nascut si Marin Preda, ala care zicea ca daca dragoste nu e, nimic nu e. Mare dobitoc. 🙂 Negationist la scara universului. Salavarea ii vine insa din faptul ca s-a exprimat in limba romana, in ambigua limba romana, in care negatile se neaga pe sine pline de sperante obscene. Poate sa vina oricand si sa spuna ca n-a fost inteles bine, si ca el de fapt a negant exisenta nimicului… Caci daca nimic-ul nu e, atunci, logic, inseamna ca e ceva. Adica fix ce ai vrea sa fie. La multi ani!

    Apreciază

  3. neamtu tiganu said

    dl Goe intra in YouTube… wow, chiar se potriveste pe undeva, dar pe altundeva, nu.

    Apreciază

    • Mda, videoclipul asta a mai fost postat pe Arca lui Goe, pare-mi-se chiar de dl.Goe, si tot din aceleasi motive: asemanarea frapanta si nu prea cu insasi Arca lui Goe… Nu ma asteptam insa sa sa-l revad postat de Neamtu Tziganu, si inca pe acest post de proza foarte scurta si cvasi-macabra…

      P,S. Am citit despre ispravile de vacanta pe care le-ai postat pe blogul personal si am ramas iarasi surprins de neverosimilele coincidente. Am facut si eu impreuna cu „nefasta” mea, acum vreo 20 de ani cam acelasi traseu pe care l-ai refacut tu acuma pentru a aniversa 40 de ani de la primul periplu… Simpla lectura a numelor localitatilor mi-a trezit brusc amintirea unor senzatii si emotii pe care le credeam uitate.

      Apreciază

      • neamtu tiganu said

        am intilnit pe acolo niste drumeti, care nu mai erau de mult nici la prima si nici la a doua tinerete, care faceau traseele respective anual, ca un fel de mers la Mecca. Sper sa mai ajung pe acolo!

        Apreciază

  4. Stely said

    Cred ca este o legatura intre „Poemul repetabilelor ore. 24. – Proză scurtă” si topicul prezent -” 5 August. Moartea unei Duminici ” . Oricat as vrea sa nu fie asa, impresia mea este ca ambele proze scurte redau stari sufletesti pline de framantari (zbucuimate) : „nopti albe ,” ZIua, iubita mea pierduta” …”moartea unei duminici ” …” O duminică ce nici n-a existat, din colecția duminicilor fără rost” etc . Chiar daca nu as putea spune cu certitudine ca nu ma simt vizata , intrucat am si eu framantarile mele (unele la limita depresiei) dar fiind totusi o fire optimista ma redresez repede. Asta insemnand ca zilele si noptile acelea revin adesea la viata linistita . ” Duminici moarte” , numai daca le omor eu din plictiseala sau din alte motive ; „nopti albe „, zile pierdute sunt da , cateodata , cine nu le-ar avea ? Exista deci remediu pentru fiecare , doar de optimism si curaj ar fi nevoie. 🙂

    Apreciază

    • RALG said

      Sunteti, ca de obicei, as zice, vocea ratiunii… promovata de un fin observator. Exista desigur o legatura tensionata si amenintatoare intre iminenta sosirii week-endului mentionata in „Poemul repetabilelor ore. 24. – Proză scurtă” si intamplarea tragica relatata in „5 August. Moartea unei Duminici”. Impreuna cele doua proze scurte formeaza o unitate semantica ce ar putea fi intitulata (in ansamblu) „Cronica unei morti anuntate”. Desigur ca relatarea acestor intamplari tragice si dureroase nu are cum sa ascunda in atitudinea martorilor implicarea emotionala profunda si complexa, zbucium, framantari, durere, neputinta, regret, disperare, abis. Cat despre remedii… probabil ca este inoportun (prematur) sa vorbim (chiar si de ne-am rezuma la implicatiile pur literare ale relatarilor). Desigur ca optimismul si curajul sunt necesare, dar, vai, din pacate, sunt departe de a fi si suficiente… Lista ingredientelor necesare este lunga… rabdare, rezistenta, anduranta, noroc… si mai ales limpezime… altminteri vom ajunge sa ne intrebam precum dl.Paler: „Spre ce megem daca nu ajungem nicaieri?” Remediile trebuie oare sa vizeze recuperarea si restaurarea cat mai fidela a starii si ordinii de dinaintea evenimentelor, in incercarea de gasi o lata cale o alata continuare, pentru a evita repetarearea tragediei, sau dimpotriva, remediile ar trebui sa ofere detasare si sens pentru abandonarea ruinelor si gasirea sperantelor pentru un nou inceput… strain, amenitator si ademenitor in acelasi timp? Reparare sau demolare? Care sa fie varianta optima?… Desigur ca artistul creator de proze scurte poate decide ce i se nazare lui in somn sau in insomnii, dar cata vreme praful si pulberea exploziilor sunt inca in aer, nimic nu e clar… Mai intai trebuie sa asteptam sa se aseze praful, sa se limpezesca atmosfera, sa-i vanam pe demonii care rascolesc prin cenusa imperiului, pentru a avea dimensiunea dezastrului, inainte de a scrie o alta proza scurta, noua, veche, nu conteaza… Oricum relationarea pe care ati remarcat-o d-voastra la scara minuscula a acestor doua proze scurte, trebuie sa devina cumva sesizabila la scara tuturor prozelor scurte incluse in categoria povestilor de nimic, pe masura ce acestea vor continua sa se materializeze… Pentru inceput v-as propune sa introduceti in ecuatie (de ex) si proza intitulata: „Intâmplări din casă. Spiriduşul.”

      Apreciază

      • Stely said

        Ah, da …uitasem de „spiridus” si nu stiu de ce , doar am pus floricica drept rasplata pentru o „dimineata „(ziua ) linistita (placuta) Aveam si eu una dintre diminetile acelea pe care era musai sa le „indulcesc” cu ceva ingrediente . Acum ,da, imi amintesc si in consecinta , proza scurta – „Întâmplari din casă. Spiriduşul ” -merita introdusa in ecuatie insa ca un fel de mediator( stimulator ) pentru reusita unei zile bune , de ce nu chiar acasa . Nu stiu daca este bine sa dau din casa dar de cele mai multe ori o zi buna pentru mine este si atunci cand adaug la realizari ( si )postarea unui comentariu( cat de cat) reusit pe Arca lui Goe. 🙂 Mda, cred ca asemenea „ingrediente ” pot fi remedii pentru toti cei care simt nevoia de descatusare ca un adaos de energie creatoare.
        Mi-as dori si eu intr-adevar ca acele „particulele virtuale” care apar si dispar sa reuseasca intr-un tarziu sa materialeze ceva… creator. Exista atatea posibilitati …

        Apreciază

        • Stely said

          Apropo de zi reusita : v-ati uitat la tenis ? Eu da …Am vazut cateva partide , printre ele fiind si cea a favoritului „nostru”,Nole . 🙂 Un prim set foarte bun , insa pe cel de-al diolea habar nu am (poate nici el ) de ce si l-a complicat, ajungand pana in tea break . Dar e bine ca s-a terminat cu bine. Nu si pentru fetele noastre , Irina, Monica si Ana … Acum joaca revelatia turneului de la San Jose , Mihaela Buzarnescu , care dupa un prim set bun si pentru ea (6-2), pe cel de-al doilea ,ca din senin , se pare ca -l scapa din mana 5-4 pentru adversara. si cred ca vine setul , dar mai astept …gata a egalat. Sper sa-l castige si eaintr-un sfarsit , precum Djokovic . Hai, Mihaela !

          Apreciază

          • RALG said

            Dar daca o sa ajunga in finala Mihaela Buzarnescu cu Simona Halep cu cine o sa tineti? Cine ati vrea sa bata? 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Hmm…deocamdata se chinuie cu Svitolina. Cred ca de data asta nu mai scapa meciul din mana. M-as fi bucurat daca ar fi jucat cu Simona in finala .As fi privit meciul foarte detasata , adica fara emotii.
            Dar Djokovic este pe val. Cred ca va amimtiti ca am prevazut aproape cu exactitate ca va recupera pana la sfarsitul anului locul pe care il merita. Au , s-a accidentat.!!

            Apreciază

          • Stely said

            Este vorba de Mihaela. Cred ca este grav , altfel nu-mi dau seama de ce a tipat asa de mult. Pacat !! 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Aoleu, am incurcat emoticoanele …trebuia asa: 😦

            Apreciază

          • RALG said

            Se pare ca a fost o intrebare cu ghinion, fir-ar sa fie…

            Apreciază

          • RALG said

            Pe de alta parte Mihaela a cam fortat ritmul… cam mult peste limitele normale cu varsta sa… Deh, toti suntem in competite cu blestemata trecere a timpului, si toti vrem sa recuperam 100% tot ce-am pierdut pe nedrept in timpul scurs deja din clepsidre… Sa speram ca accidentarea ei nu e grava si ca Mihaela va reusi sa-si castige retroactiv bataliile amanate pana acum. Macar sa se refaca pana la US Open.

            Apreciază

          • Stely said

            Da, m-as bucura mult sa se recupereze repede. Mi-e teama insa ca este destul de grava accidentarea.. Dupa o aemenea accidentare , cu tipete de durere si ramasa lata pe teren o tenismena de top ( mu-mi amintesc bine) a stat un an pana ce a intrat complet refacuta pe teren.
            Acum ce sa fac ? Ma pregatesc pentru o noapte alba pentru meciul Simonei(dupa ora 1:30) D-voastra va uitati ? Mi s-a facut totusi somn . Am avut azi o zi foarte ocupata , cu treburi gospodaresti dar si cu alte chestiuni intelectuale , printre altele niste comentarii pe facebook la postarile cuiva care ii critica pe Vladimir Tismaneanu si Gabriel Liiceanu pentru reactiile dumnealor referitoare la „muie PSD”. 🙂 Plus niste raspunsuri destul de epuizante pe e-mail… Ce credeati ca am scapat de repetabilele „spor la scris, spor la scris”?

            P.S. Aici linkul cu articolul(postare ) la Vladimir Tismaneanu :

            http://evz.ro/tismaneanu-lista-neagra.html

            Iar aici , postarea domnului Liiceanu :

            ”Așadar, nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Și, în fond, în cele două cuvinte (muie PSD n.n.), nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill. Dimpotrivă, în acest context de golănie statală, de ticăloșie cu program, de impudoare a guvernării prin încețoșarea minții, agramatism și impostură, nu trebuie oare găsit cuvântul (muie n.n.) ce rostește adevărul? Cel care poate deveni o replică pe măsură propunând o stilistică neașteptată? Ei bine, poate că în acest context, expresivitatea unui cuvânt (muie n.n.) de origine țigănească pe care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin istoric.

            Acest cuvânt (muie n.n.) exprimă neîndoielnic cea mai concisă înjurătură din specia celor mai concise exprimări care sunt înjurăturile. Cioran pune de altfel înjurătura pe primul loc, înainte de telegramă și epitaf, ca modele de stil, dat fiind că toate au atins lapidaritatea supremă. În contextul celor șapte litere (muie PSD n.n.), înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu așa o tălmăcesc. Cred că acesta e subtextul pe care-l scot la lumină, din adâncul ființelor noastre ultragiate, cele patru litere ale cuvântului buclucaș (muie n.n.). Și nu vi se pare că fiind cea mai recent activată înjurătură a societății noastre, ea pare mai puțin virulentă decât strămoșeștile înjurături? Proprietatea ei nevitriolantă îmi permite s-o rostesc fără să roșesc. Pentru mine, ea funcționează ca înjurătură mijlocit, obligându-mă să-i caut în prealabil sensul, lipsindu-i forța brută a cuvântului care, în cazul înjurăturilor neaoșe, pleacă precum piatra din praștie cu sens cu tot”. (B.T.I.) „

            Apreciază

    • RALG said

      As remarca materializarile cvasi-spontane si aparent inexplicabile, ale unor particule virtuale precum, D’Artagnan, Gabriela Savitsky, Neamtzu Tiganu, prin zona aceasta de univers, urmate apoi de dematerializari.instantanee, atat de rapide si de precipitate (in ambele sensuri) incat, in afara unor urme vagi in camera cu ceata (precum cele decelabile in acceleratoarele de particule), n-au reusit sa lase nimic in urma, nimic ponderabil pe puntea arcei, o poveste acolo de un nimic cat de mic, Ceva imi spune ca si ei au astfel de proze scurte in portofolii,. doar ca momentan cel putin nu reusesc sa sesizeze vreo compatibiltate semanitica si tematica cu cele aflate deja la avizier. Sau or fi timizi…

      Apreciază

  5. neamtu tiganu said

    am avut si eu parte de multe zile moarte, chiar si zile de nastere, jubiliare, nu vorbesc de nationale, saracu 23 August… O Duminica in plus, in minus, nici nu mai conteaza. De fapt nici nu-mi pasa de Duminica, sunt pensionar, ma duc la biserica. Nu stiu de ce, dar eu sunt cel mai legat de marti, poate ca sunt trei ceasuri rele. Da, si ceasurile sunt uneori otravite, tic, tac, tic, tac, le scapa cite o litera, o vocala, bat: tc, tc, tc, tc.

    Ca asa se duc zilele si ceasurile noastre, tc, tc, tc, tc.

    Apreciază

    • RALG said

      Multumesc pentru ecoul cu tic-tac, chit ca e postat marti si suna ca o piazå rea… 🙂 Acuma na insa, proza de dar nu se cauta la rima, nu-i asa? Este adevarat ca propunerile noastre literare de proza scurta (ultimele doua-trei) ofera un exemplu prost, daca nu foarte prost, de a produce proza scurta, aducand mai degraba cu comentarea unor emotii neclare sau atat de rele incat nu-i bine (sau a bine) sa fie exprimate prea in clar, ratand astfel orice atingere epica, a unor fapte relatabile in cuvinte care sa-l transporte pe cititor la localitatea si sa vada cu ochii mintii ceva, orice, bunaoara un om plimbandu-se printr-un parc cu o cioara pe umar, sau sau un betiv la o masa pe o terasa privind apusul si filozofand, ori ma rog ceva de acest gen… Presupun ca fiecare o fi avut odata contacte inexplicabil (personale sau ca martor) cu intamplari mici, banale, aparent lipsite de sens, dar inedite care-i vor fi lasat impresia ca are de-a face cu esente bizare, incarcate de un sens mai adanc (mai clar sau mai neclar, tangibil sau nu), care este sesizabil numai si numai de prin ochii såi, si numai prin punere in relatie cu viata sa, sau cu o intamplare anume a vietii sale, cu o experienta anterioara, care intra astfel intr-un soi de scurtcircuit cu restul lumii. Ma rog, ceva de genul asta sau pe aproape. Presupun ca Neamtu Tziganu nu duce lipsa de asemenea povesti esentiale, dar poate ca sunt ingropate adanc sub straturi de amintiri comune, neesentializate inca, si ca-i vine greu sa le rascoleasca pe toate pentru a scoate la lumina vreo astfel de mini-capodopera de viata in proza scurta. Totusi, chiar si fara rascoliri, in viata fiecaruia se afla cateva amintiri (2-3 sau zeci), mai clare si mai accesibile decat taote celelalte, pe care un cineast le-ar putea lipi pe un film pentru a reda pe repede viata unui om de la nastere si pana in clipa prezenta. Bunoara acum mi-am amintit deodata despre o intamplare care mi s-a intamplat pe la trei ani si un pic. Mergeam cu parintii in oras la fotograf sa-mi faca o poza Pe drum l-am intrebat pe tata cum se fac pozele. Tata mi-a spus ca fotograful o sa ma ia si o sa ma lipeasca pe hartie si asa iese poza. N-am priceput gluma si m-am ingrozit teribil instantaneu, amutind. La fotograf mi-au cerut sa zambesc, dar tot ce am putut scoate a fost o grimasa dureroasa. In clipa aceea ma gandeam cu groaza: Gata, acum o sa ma lipeasca pe hartie si s-a zis cu mine. Nimeni n-a inteles niciodata „zambetul” meu chinuit din acea poza. Ei, cam la genul asta de proze scurte ma astept de la cei care, vizitand Arca lui Goe, accepta sa-si manifeste generozitatea in calitate de contributori… Pentru tine draga Neamtzu Tziganu care sunt cele mai clare amintiri din copilarie, sau cele mai vechi? Sau din adolescenta, sau mai de dincoace de Rovine… in fine, intelegi ce vreau ca sa zic… 🙂

      Apreciază

      • RALG said

        Desigur ca intrebarile retorice strecurate in proza de mai sus nu-l vizeaza doar pe „genericul” Neamtzu Tziganu ci pe oricare neamtz sau tzigan ajuns pe aci pe Arca lui Goe, intr-un scurt si neinteligibil naufragiu de o clipa….

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: