Cândva prin anul 1900 toamna, într-o vară, dl.X, pasager în autobuz, a fost fără voie, martor amuzat al unei discuţii între două tinere domniţe.
„Ce mai faci tu? Nu te-am văzut de un car de vreme!” „Ce să fac tu, m-am măritat şi am copil mic, stau mai mult pe acasă.” „Păi parcă făceai liceul la seral.” „Da, tu dar nu m-am mai dus că n-am mai avut timp şi nici chef. Da’ acum îmi pare rău.” „Da’ de ce, tu?” „Aa, păi era mişto la liceu cu colegii. Mai ales la ora de biologie cu profa aia haioasă. O scotea pe Monica la lecţie şi ne pişam pe noi de râs. O întreba ce sunt genele, şi aia arăta cu degetul pe la ochi, şi nu erau alea tu, şi ce ne mai râdeam…”
Ceva mai târziu, în alt an (cam prin 1900 toamna), tot într-o vara, dl.X, pasager în autobuz (acelaşi autobuz), a fost fără voie, martor amuzat al unei discuţii între (alte) două tinere domniţe.
„Ce mai faci tu? Nu te-am văzut de un car de vreme!” „Ce să fac tu, sunt ocupata, cu familia, cu serviciu’.”Da’ ce tu, te-ai angajat? Unde lucrezi?” „Lucrez la spital fată, sunt infirmieră.” „Si cum e? Nu e nasol?” „Eee, ba da, la început a fost nasol, dar acuma m-am obişnuit. Dupa ce m-am angajat, când am fost în prima tura de noapte i s-a făcut rău la o babă din salon. Doctorul de gardă dormea. M-am dus să-l trezesc, dar până să se scoale ăla, baba a murit. Io m-am pus pe plâns. Doctorul a început să râdă şi m-a întrebat: Ce-ai fată nu ţi-e bine? Da’, acuma m-am obişnuit. Când mai moare câte unul doctorul mă întreabă: Acuma ce faci, nu mai boceşti? Nu, dom’doctor zic io, şi ne spargem amândoi de râs.”
Ca de obicei, d-lui X, i s-a năzărit că între cele două întâmplări din autobuz, ambele avându-l ca martor (inocent? întamplator?) există cumva o conexiune secretă, un scurtcircuit meta-fizic… O fi? N-o fi? Cine stie?…
(b)Arca lui goE 