(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 14 august 2018

Nişte atingeri

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2018

Pas în Doi, un film pe care, înainte de a-l vedea, mi l-a povestit o iubita de o vară la mare. Apoi l-am văzut şi revăzut. Fără iubita de la mare. Să-l vedeţi şi revedeţi şi voi. Cu cine vreţi. Despre film şi despre Anda Onesa altadată, în altă proză scurtă. Acum vreau să insist pe o secvenţă insignifiantă din film. Un personaj cu totul şi cu totul secundar (Dodo), un tip cuminte, cumsecade, timid şi bleguţ se însoară. Balul buralacilor este o masă la cantina fabricii, cu caţiva colegi. Ghiţă îl sfătuieşte să nu-şi bată nevasta (că nu se cade, indiferent ce-ar face femeia să n-o baţi). „Fiara” Dodo, promite să n-o bată. Apare şi mireasa care pare a fi în control total, lundu-l pe sus pe bietul Dodo, care nu mişcă în front. In urma lui un coleg îi striga „Să n-o baţi Dodo, să n-o baţi!”. A ironie sau a îndemn (nu se ştie)…

La câţiva ani distanţă ne bălăceam într-un lac şi ascultam muzică simfonică dată pe foarte tare, difuzată de la debarcader. La ora doua fix DJ-ul schimbă muzica de la clasic la pre-modern… Queen – Bohemian Rhapsody… Fără absolut nicio legatură (oare?), brusc începe o ploaie torenţială înspăimântătoare…  Bălăceala noastră capătă accente apoteotice. Se rup norii. Apa lacului fierbe parcă sub torentele care cad din cer. Uşor totul este învăluit în pulbere fină şi ceaţă. Ne cuprinde aşa un soi de teamă şi ieşim unul câte unul din apă. Ca să nu ne ude ploaia. Câţiva curajoşi sunt încă departe pe lac. Abia îi mai distingem prin ceaţa produsă de ploaia torenţială la întâlnirea apei cu apa. Dincolo de huruitul admirabil al ploii biciuind suprafaţa lacului, la concurenţă cu Freddie Mercury (care susţine destul de convingator că Show must go on) nu se aude nimic. Este, aş putea spune, o tăcere deplină. Ne îngrijorăm pentru cei pierduţi în larg. In special un băiat care nu ştie să înoate se agită disperat pe mal pentru că prietena lui este singură, undeva în mijlocul lacului. La o oarecare distanţă este un pescar cu barca. Tânărul urlă cât îl ţin plămânii la pescar cerându-i (din semne) să se ducă cu barca spre prietena lui care pare în dificultate pe lac. Pescarul întelege cu chiu cu vai şi începe să vâslească într-acolo. Mai are un pic şi ajunge. E la doar câţiva metri. Apoi se opreşte şi începe să vâslească în altă direcţie. Tânărul înebuneşte şi urlă la el ca disperatul. Pescarul se apropie din nou de sărmana fata apoi iaraşi o porneşte în alta direcţie dând a lehamite din mâini. Fata nu voia cu niciun chip să fie salvată. Se bucura nebuneşte de ploaia aceea şi nu intelegea de ce pescarul ţine musai s-o salveze, cerându-i acestuia s-o lase în pace. Intr-un final începe să înoate spre mal. Când este la vreo cincizeci de metri, câţiva curajoşi din grup sar dupa ea… s-o ajute (!).  Ajungându-i  în preajmă unul îi povesteşte despre disperarea iubitului ei care priveşte neputincios şi nedumerit de pe mal… Când ajunge destul de aproape ca să poată fi auzită fata îi strigă prietenului ei „Te iubesc, să nu mă baţi!”.  Probabil că şi pe acel iubit îl chema tot Dodo.

Dacă vă stă la îndemână vă recomand cât se poate de insistent să faceţi măcar o dată în viaţă, o baie într-un lac, pe o ploaie torenţială, cu spume, în timp ce, de undeva din cer, se aude la maximum „Show must go on”.  Vă promit că veţi rămâne cu o amintire de neuitat.

Punct de plecare AICI

Posted in Imperiul Cuvintelor, Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | Etichetat: , | 9 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: