(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Parisul vesel

Posted by Arca lui Goe pe august 18, 2018

Un tânăr suplu și  elegant, îmbrăcat în alb, își  ia un elan considerabil și sare. Mintea mea refuză pe moment să înțeleagă ce se întâmplă și îmi furnizează instantaneu o explicație banală: Iată ce scurtătură a găsit individul ăsta ca să ajungă pe peronul de vizavi. Doar că explicația livrată spontan de buna mea minte este valabilă, vai, numai pentru o clipă infinit mică. După o scurtă plutire prin aer, timpul îngheață, iar tânărul se întâlnește în zborul său cu metroul care tocmai intra în stație, cu mare viteză. Deodata, pe loc, nimic nu mai mișcă în univers. Separați de parbrizul locomotivei, zburătorul și mecanicul se uită mirați, pentru o eternitate, unul la altul, ochi în ochi, încleștați în îmbrățișarea unei priviri mortale și fără sfârșit. Timpul nemilos începe însă sa curgă iarăși, brusc, abrupt, și tânărul este rostogolit, ca o păpușă de cârpe, jos, pe șine, sub roțile metroului. Trenul frânează inutil, cu un țiuit prelung și insuportabil, care însă nu poate acoperi țipătul ascuțit al unei femei necunoscute (mama universală), aflată întâmplător acolo, pe peron. Apoi din nou tăcere și nemișcare. O veșnicie. Cumva, într-un târziu, timpul se smulge înca odată din înțepenire, avansând scremut și discontinuu, cu icnete bizare, pentru a oferi curioșilor priveliștea unui manechin contorsionat, rămășițele în roșu și alb ale fostul zburător. Ca la o comandă, neauzită dar subînțeleasă, martorii părăsesc scena, în grabă, în liniște, în cadență parcă, fără vorbă, cu capetele plecate.  Rămâne peronul sinistru și gol, iar în locomotivă mecanicul trenului, singur, să se descurce cum o ști mai departe.     

Imaginile mă urmăresc obsesiv pentru câteva zile. Le povestesc unor prieteni parizieni care mă văd a fi tulburat, și ei găsesc de cuviință să mă liniștească, spunând-mi sa nu mă îngrijorez prea tare caci e o întâmplare banală, care se repeta destul de des la Paris, în orașul luminilor, și cu care te obișnuiești. Totuși, daca stai sa te gândești, este destul de greu de închipuit ce anume l-ar putea face pe un tânăr suplu si elegant, care locuiește la Paris, să se sinucidă.  Trebuie să fi fost vorba despre o traducere în amor, cam ca în cazul lui nenea Anghelache, altminteri nu și nu. Mare chestie și amorul ăsta. Nu crezi?  Oare și Alexandru Macedon o fi suferit din dragoste? 

38 răspunsuri to “Parisul vesel”

  1. Presupun ca nimeni nu va acorda like acestui topic, dintr-o, de inteles, sfialå. Poate cu exceptia dl-Nimeni. I-ar cam fi rândul la pop up, nu? 🙂

    • Dl.Goe said

      Pare-se ca Andy este cineva… sau altcineva… in tot cazul nu nimeni. Iar acest fapt este in sine o proza scurta. Foarte scurta. Si de efect.

    • …si pare-se ca invitatia timida facuta publicului „larg”, de a-si invinge sfiala fata cu nota de tragic a Parisului vesel, a fost acceptata discret de (inca) Cineva care (evident) nu-i Nimeni, nici macar in varianta domneasca. Totusi, desi dl. Niku Electriku nu este dl.Nimeni, ceea ce se poate spune despre d-lui este ca vine de Nicaieri. Am verificat noi si putem afirma pozitiv ca in tot cazul din Debara nu vine. Si atunci, de unde nene Nikule? De unde?

  2. Stely said

    Dupa proza scurta de mai sus , pe care nu am cum sa n-o apreciez pentru valoarea ei literara si nu numai, vin si eu desi s-ar putea sa pice ca „nuca in perete” cu asa zisa proza a mea, din pacate tot cam lunga. 🙂

    …si au urmat trei ani plini de momente dramatice , comice si , din când in când, fericite . Ultimul din urma fiind chiar ziua când m-am intalnit ,la o consfatuire cu profesorii, cu cel de care m-am indragostit subit nestiind de fapt, nici eu nici el, ca peste doua zile vom da nas in nas la scoala unde fusesem repartizata de curând. Stateam stinghera pe holul acelui liceu,inainte sa inceapa sedinta, si deodata a aparut el . Un tip inalt cu o tinuta atletica , pe frunte purta niste ochelari de motociclist, iar pe bratul stang ii atarna o cascheta , semn ca venise cu motocicleta , un lucru rarisim in acea perioada. Urca scarile agale si când a ridicat capul ne-am privit mirati ca si când ne mai întâlnisem undeva. Ulterior am crezut ca am avut o premonitie, aceeasi pe care am avut-o dupa trei ani de despartire când ne-am reintalnit, fara sa mai fi sperat vreodata . Ma aflam in Alexandria la un concurs de coruri (faza pe tara)intre liceele pedagogice . Reprezentam judetul Dambovita . Eram alaturi de grupul coral al liceului pedagogic la festivitatea de deschidere ,când vad pe cineva (o eleva) care se indreapta alergând catre mine si care ma striga fericita :” tovarasa diriginta!! „. Era una dintre elevele de la scoala unde fusesm repartizata in urma cu cinci ani.. Dupa ce ne-am imbratisat bucuroase de intalnire , primele vorbe pe care le-a rostit au fost „ dl E.nu s-a casatorit”. M-am amuzat de spontaneitatea ei si i-am spus la fel de spontan :”nici eu” 😊

    In acelasi timp ( aceeasi zi ) el ma cauta la biroul din localitatea , resedinta de judet, unde fusesm promovata intr-o fctie politico-admnistrativa. Eram reprezentanta elevilor de liceu (utecisti ) si secretar judetean al UTC. Nu m-a gasit ,desigur, dar când am ajuns la birou mi s-a spus ca m-a cautat cineva. Venise si el, din intamplare ,la Targoviste pentru o saptamana la reciclarea profesorilor de matematica ce se tinea periodic din trei in trei ani (parca). Centrul de reciclare profesionala era la Targoviste , nu in judetul unde profesa. Am spus „din intamplare ” dar ulterior am aflat ca venise special sa ma caute . Aflase ca sunt in fctia aceea de la un metodist din cadrul Consiliul judetean al pionierilor Ialomita , care m-a recunoscut venind deseori in control la scoala unde eram repartizata . La intalnirea aceea ,organizata de MI, impreuna CC-UTC si CNP, eram convocati si noi ,de la judete , in vederea organizarii taberelor scolare. Cand a ajuns acasa s-a intalnit cu E. si i-a spus marea veste.: s-a intalnit cu S . El s-a facut ca n-ar sti cine este S ,dar tipul i-a spus: „hai nu te mai praface ” si de la sine, ca sa-l incite, i-a spus ca stie de la mine(i-am ss eu) ca mi-a ramas inima la el. Ceea ce era adevarat , dar nu-mi amintesc ca i-as fi spus.

    In aceeasi zi , dupa -amiaza, am fost cautata la telefon . O voce de barbat ce imi parea cunoscuta imi spune ca o cauta pe tov. S.S. Ii raspund ca eu sunt ,dar neincrezator imi spune ca nu par a fi dupa timbrul vocii . Ca sa se convinga , ma intreaba :” cum o cheama pe mama ta , dar pe bunicul tau „ ? Dupa ce i-am spus (ei avand niste nume mai rar intalnite) cam amuzata de momentul inedit ( misterios ) si ciudat , mi-a spus:” da , tu esti.”. L-am intrebat cine este si mi-a spus sa ma uit pe geam. M-am uitat, dar fiind la et.4 si intre cladire si locul de unde vorbea la un telefon era o distanta cam maricica si nu am putut sa-i disting fata (figura). De fapt se schimbase total. Se mai ingrasase ,parca era mai scund si mult mai matur. Insa in timp ce eram in lift a inceput sa-mi bata inima . Am avut revelatia ca este el, „dl E … „😊Cum m-a vazut m-a imbratisat, ceea ce m-a luat prin surprindere , intrucat se ferea sa-si manifeste sentimentele in public. Il stiam a fi un tip sobru , care impunea respect si chiar distanta. Eu , cu cinci ani mai tanara decat el, ma adresam la inceput când eram colegi de cancelarie , cu apelativul dvs. Abia m-am obisnuit sa-i vorbesc la persoana a II a.

    Reintalnirea a fost in aprile si in august am facut nunta „cu cantec „ care s-a lasat cu destituirea mea din fctie pe motiv de”tradare a idealurilor uteciste”. El era baiat de preot si pe deasupra le-am nesocotit „indicatiile” de a nu intra in biserica. Dupa nunta , când m-am intors la birou , era deja convocata sedinta „de infierare „ ,de sanctiunare si excludere. Cand m-au intrebat de ce am intrat in biserica, sugerandu-mi sa spun ca m-ar fi obligat „parintele” si când le-am spus ca , dimpotriva, m-a lasat sa hotarasc eu , s-au infuriat si mai tare. M-am aparat cu demnitate, spunandu-le ca ceea ce am facut eu nu este grav. A fost o traditie stramoseasca , pe care daca unii dintre ei au uitat-o din interes , parintii nostri o respecta cu sfintenie . Am o diploma (o profesie) pe care nu poate sa mi-o ia nimeni si ca ma voi intoarce de unde am plecat cu trei ani in urma. Da, m-am intors numai ca nu in invatamant deoarece, ca o razbunare, dadusera dispozitie de la CC , sa nu mai fiu primita in invatamant. Cand am facut cerere pentru catedra de biologie , au preferat pe cineva fara definitivat ,cu institutul pedagogic si sot in afara invamantului , criterii pe care eu le îndeplineam cu prisosinta. Am aflat mai tarziu chiar din gura Inspectorului General ca i s-a impus. Dar , spre norocul meu , tot el m-a ajutat sa primesc un post de biolog la Inspectoratul Judetean de Protectie a Plantelor. Postul se vacantase prin neprezezentare , iar seful institutiei i-a cerut inspectorului sa-i gaseasca un biolog. Si uite-asa m-am despartit cu imima stransa de invatamant. Mie chiar mi-a placut munca la catedra. Insa la putin timp am constatat cu surprindere ca munca de biolog la Protectia Plantelor este cum mult mai intersanta si frumoasa , mai ales ca beneficiam de o libertatate desavarsita .

    • Multumesc pentru aceasta… „nucå-n perete”… despre care as zice ca-i mai degraba un contrapunct ce continua si intregeste natural ansamblul polifonic al temei date: dragostea, care uneori alina, alteori ucide…

      Prima lectura a prozei scurte pe care o propuneti imi lasa o senzatie placuta si reconfortanta. Desi povestea pare ca seamana cu multe alte intamplari banale petrecute aevea in acea era (ca de altfel, poate, si cu alte povesti intamplate neintamplator in ultimele cateva mii de ani), totusi o anumita nota de incordare (abia sesizabila) pe relatia dintre autorul contempran al prozei si personajul principal al povestii, lasa sa se intrevada un potential de esentializare al semnificatiilor care incarca si povestea per se, cat si gestul de a o reda, prin valorificarea oportunitatii oferite de acum si aici, intru o eventuala reconciliere intre „autor” si „personaj”. Este chiar posibil ca rolurile sa se inverseze asa incat sa se dovedeasca, pana la urma, (celor carora nu le e inca evident) ca personajul este autorul, iar autorul este personajul… in jocul infinit dintre autentic si fictiune, al acestei perpetue cautari si regasiri de sine. Cand veti incerca sa scurtati proza propusa, cautarea conciziei vå va duce poate spre adancuri nerelevate inca artistic… si veti descoperi (cu uimire poate) cum anume ar suna, transpuse in cuvinte, emotiile crude si profunde care va anima azi in fata unor amintiri dintr-o alta viata (atat de diferita decat cea pe care o traiti acum, acum, acum, acolo…)… Chiar si atunci cand se prabuseste, dincolo de orizontul evenimentelor, intr-o gaura neagra, o raza de lumina continua sa strabata spatiul in linie dreapta, cu viteza constana, infinita, pe care noi (muritorii/cititorii) o percepem, nu se stie de ce, ca fiiind de doar 300 de mii de kilometri pe secunda (enorma si minuscula in acelasi timp, timp, timp, timp, timp…)

      • Stely said

        Multumesc .
        Ceea ce ati spus aici -„Este chiar posibil ca rolurile sa se inverseze asa incat sa se dovedeasca, pana la urma, (celor carora nu le e inca evident) ca personajul este autorul, iar autorul este personajul… in jocul infinit dintre autentic si fictiune, al acestei perpetue cautari si regasiri de sine.” – este cat se poate de adevarat. Asta am simtit in timp ce scriam.
        In ce priveste „incercarea de a scurta proza propusa ” si „cautarea conciziei ” va fi foarte greu s-o fac, asa cum ati facut-o dvs in topicul prezent. Nici pe sfert.

        • Poate va fi un sfert academic… oricum merita sa incercati…

          • Stely said

            🙂 Deocamdata ma uit la finala de la Cincinnati :Simona Halep -Kiki Bertens. Cred ca va uitati si dvs.
            Ce previziuni aveti in privinta rezultatului . Dupa parerea mea va fi un sfarsit fericit. Pe urma , dupa acest meci va incepe si cealalta finala, dintre cei doi monstrii sacri ai tenisului masculin :Federer -Djokovic. Hai Simona & Djokovic ! Succes !

          • Evident ca ma uit la meciul Simonei, in noua ei versiune. Cea de anul acesta, cea djokoviana… Nu stiu cum se va termina meciul, (e 1 – 0 la seturi 4 – 5 la game-uri in setul doi) dar indiferent ce va fi Simona pare sa fi devenit ceea ce trebuie, o mare campioana. Hai super-Simo.

            In cealalta finala, un clasic perpetuu, Federer are de departe prima sansa, dupa cum au jucat cei doi pana acum… Am doar mici sperante pentru vreo minune care sa-l readuca la lumina pe vechiul, marele, Nole, spre mica disperare a d-lui D’Artagnan, fan neconditionat al monumetului elvetian. Sper ca macar sa fie un meci frumos, pe masura gloriei celor doi gladiatori…

          • Dl.Goe said

            Caldura mare, moncher… si a dracului fatalitate… Nu fu sa fie nici acest „madrid” american. Dar macar sa compenseze la fel (dupa cum s-a compensat dupa cel European), la „roland Garros-ul” de la US Open… Na, acuma, nu m-o scoate Simona mincinos de doua ori la rând. Nu?

          • Stely said

            E, poate ne scoatem cu Djokovic. Si din ce am vazut pana acum sunt semne bune . Hai Nole !

            P.S. Cu Simona nu fu sa fie , dar daca va fi sa dea lovitura la US Open , ar fi cazul sa nu serveasca New Haven-ul.

          • Nole reuseste sa mai scrie o pagina de istorie devenind primul si singurul pana acum care castiga toate cele 9 turnee master. Reusita de asta seara i se datoreaza in buna masura, dar trebuie sa recunoastem ca o parte din explcatia triumfului såu sta si in faptul ca Federer a jucat mai prost decat ne-am fi asteptat si decat a demonstrat pana in finala. A gresit foarte mult impotriva inamicului sau numarul unu si a parut pe alocuri timorat de presiunea unui meci impotriva marelui sau rival. Este posibil ca cei doi sa se intalneasca si la la US Open, acum cand scorul general a devenit 24 la 22 pentru Novak Djokovic. Presupun ca victoria aceasta ar trebui sa aiba o contributie importanta in refacerea moralului lui Nole pe drumul intoarcerii sale catre varful ierarhiei in tenisul masculin.

            …si mda, intr-adevar, Simona ar cam trebui sa renunte la turneul de la New Haven…

    • neamtu tiganu said

      o poveste care, in mina cuiva dibaci si sensibil, ar fi putut fi frumoasa, asa ramine doar o dare de seama utecista…

      • Ralg said

        Critici voi cu flori desarte… Fara un contra-exemplu concret… Orice critica paleste. Vino si tu cu o proza scurta la interval si asuma-ti riscul criticilor si ironiilor si atunci ti se va aprecia brvura.

      • Stely said

        Daca insailatura aceea ar fi resptectat cat de cat adevarul din textul care l-a inspirat, ar fi fost ceva mai aproape de ceruta proza scurta. Insa, comentariul lui imi comfirma banuiala ca acel „cârâit” pe care l-a re-produs in scris , se datoreaza ca si odinioare unui moment bahic.

        P.S. Totusi, ceea ce a spus aici in primul comentariu …”o poveste care, in mina cuiva dibaci si sensibil, ar fi putut fi frumoasa” …este dovada ca „povestea” poate fi frumosa, sensibila daca ar fi scrisa de altcineva. Nu se stie insa daca neamtu tiganu s-a gandit la acel
        cineva „dibaci” sau a spus-o asa in dorul lelii.

  3. neamtu tiganu said

    Tinara si la trup curat am pornit sa cuceresc lumea, cu mama. Cautam cea mai murdara, insalubra, decazuta zona care astepta sa fie salvata de mine. Ma simteam sfinta Tereza care ocroteste copii, eram cea care sfinteste locul. Absorbita de menirea mea nu simteam nici clocotirea singelui tineresc, pina a aparut el, calare, nu pe un cal alb, ci pe un Mz cu doi cilindrii……

    cam asa… 🙂

    • Vad ca ati incercat sa o traduceti pe d-na Stely pe limba neamtzo-tziganeasca… Dar nu e totusi cam putin? Invitatia era sa oferiti o poveste unica si irepetabila din d-voastra insiva, o poveste careia i-ati fost martor si interpret ad-hoc si care sa fi avut darul sa iasa cumva in prim-plan, pe traseul care v-a fost destinat in univers. Dar probabil ca este o cerere mult prea dificila, intrucat presupune ca ati fi avut spirit de observatie si sensibilitate pe traseul trecut si memorie pe coordonatele prezentului… Poate incercati totusi ceva…

      • neamtu tiganu said

        noi, scriitori, nu scriem la comanda, ca nu suntem bucatari sa ne fie comandata o ciorba cu patrunjel. Scriem cind avem inspiratie, scriem ce avem inspiratie, scriem in stilul in care avem chef…

        • Cine se scuza ne amuza… Asteptam cu mare nerabdare momentul de inspiratiune ingenua si bunavointa magnisima a scriitorului si criticului literar Neamtzu Tziganu, in care acesta va tranti (fara frica, fara preget) o proza scurta, cu tenta autobiografica, aici, pe puntea Arcei lui Goe, la un fel de sezatoare virtuala cu o infinitate mica de spectatori-contributori, cuantici cu totii, ca creatori de realitate… musai artistica… si virtual observabila.

          P.S. Dar proza scurta pe care ati scris-o inspirandu-va din proza lunga a d-nei Stely, nu (tot) la comanda ati scris-o? Sau aceea nu era proza (cu valoare literara)? Dar ma rog, e de apreciat ca acceptati doar comenzile pe care le puteti onora. 🙂

          • Stely said

            L-a intalnit pentru prima data pe blogul unui scriitor optzecist si asa zis dizident anticomunist. Se intelegea ca sunt vechi cunostinte de pe vremea cand erau in voga forumurile pe ziarele „on line” . Unul dintre ele fiind ziarul „Ziua”. Scriitorul, dornic de afirmare, l-a convins de autenticitatea lui ca scriitor si fost dizident anticomunist, asa incat in scurt timp a devenit unul dintre fanii si chiar contributorii in bani ai acestuia, care avea darul sa-i convimga pe fani ca numai lipsa banilor il opreste sa publice si sa continuie sa scrie carti de valoare. Spunea el ca este muritor de foame. Numai ca admiratia fata de scriitorul disident a disparut brusc cand fanul cu pricina a descoperit ca acesta l-a tradat . O fi fost o tradare in dragoste ? nu se stie prea bine , dar ce se stie este faptul ca odata ce i-a descoperit blogul ,tipul (fanul) dupa o mica perioada de bucurie a regasirii, vazand ca scriitorul nu mai este ce a fost pe vremea cand forumau impreuna, s-a infuriat in asa hal incat nu putea sa-si adune cuvintele ca sa construiasca un comentariu de om cu o bruma de cultura , pe care si-o afirmase pe vremea cand a facut cunostinta cu diferite scrieri ale scriitorului , printre ele fiind un volum de poezie autentica , a carei prefata plina de cuvinte magulitoare a fost scrisa de insusi scriitorul si criticul literar Nicolae Manolescu.

            Motivul tradarii , pare-se, era orientarea politica a „tradatorului” care venea in contradictie cu a lui. Faptul ca devenise un „propagadist” al lui Basescu ii intuneca mintea in asa fel incat nu reusea sa scrie nici doua trei cuvinte de valoare , ci doua injuraturi ca la usa cortului. In scurt timp a intrat intr-un conflict deschis atat cu bloggerul disident cat si cu cei/cele care comentau pe blogul lui, insa numai cu cei care isi manifestau deschis si sincer sustinerea pentru realegerea lui Traian Basescu la al doilea mandat ca Presedinte al tarii. Printre acestia /acestea se aflau si nume mari (cunoscute) de scriitori , publicisti , pictori si alte personalitati de valoare din Romania si nu numai. Se parea ca bloggerul se afla intr-un moment de gratie. Cu Apelul acela „pro Basescu” reusise sa se faca cunoscut atat ca scriitor cat si ca fost disident . Cu ocazia aceasta insa , din pacate pentru el , a starnit gelozia (furia ) altui fost dizident anticomunist , SUA care nici el nu avea orientare „pro Basescu” fiind , dimpotriva, un fan Voiculescu. Furiile acestora s-au manifestat in fel si chip , cazandu-le victima o asa zisa „fanitza” care la randul ei fusese (si ea) fermecata de bloggerul scriitor , manifestandu-si cu tarie sustinerea fata de orientarea pro Basescu si desigur si a scrierilor lui.

            Ce a urmat este alta poveste .Este o poveste cu tradari si reorintari politice precum si de alta natura. Bloggerul , nemultumit de faptul ca Traian Basescu nu i-a spus nici un „mersi de coltul gurii” pentru”marea” lui contributie (Apelul) la realegerea lui Traian Basescu a devenit dintr-o data sustinatorul clicii voiculesciene si a „mitomanului” Ponta. Numai ca tradarea aceasta i-a alungat pe cei mai fideli sustinatori ai lui ,dar din pacate, nu l-a adus inapoi pe renumitul „neamtzu tiganul ” , fanul de odinioara. Bloggerul, nici el nu mai este ce-a fost , a murit precum pasarea pe limba lui ,iar fanul „tiganul ” „cârie” din cand in cand pe limba cu renume.

          • neamtu tiganu said

            uite ca se poate, o proza scurta f buna, un pic trasa de par, dar asa sunt scriitorii, trebuie si un pic de fantezie.
            Fanul s-a simtit tradat in momentul in care a constatat ca scriitorul sponzorizat in loc sa-si continue opera literara s-a transformat intr-un propagandist. La momentul zero nici nu conta pt cine face propaganda. Simplu fapt ca a devenit asa ceva l-a scirbit pe fan. Dar asa sunt artistii, pot crea doar cind sunt flaminzi.

            Ce e cu adevarat ciudat e ca atita timp cit era doar scriitor nu prea aduna masele, de abia cind a devenit agitator s-au adunat mustele ca la … si l-au recunoscut ca … scriitor.

          • Stely said

            Ooo …iata ca a aparut o prima recenzie favorabila la proza mea scurta !! O confirmare a faptului ca incercarea de ma incadra cat de cat in „sfertul academic” este una reusita. Insa nu este cazul sa ma umflu in pene doar cu o recenzie , desi cea de acum conteaza, intrucat vine de la insusi personajul principal al povestirii. Marturisesc ca nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea sa incerc macar, sa scriu o proza scurta , extrasa din acea proza lunga (roman de aventura )nescrisa, totusi ,dar pe care promisesm ca, daca va fi sa fie, o voi publica pe Arca lui Goe . Daca nu ar fi existat acele comentarii ale lui Neamtu Tiganu, pline de ironii si aluzii deranjante, nu as fi incercat . Ma gandesc ca deja trebuie sa-i multumesc pentru acest altfel de imbold.

            Cea de-a doua confirmare , care conteaza la fel de mult pentru mine , din ce se vede se lasa asteptata . Dar de, si tacerea este un raspuns, poate chiar favorabil. 🙂
            Ah, alta tacere care mi se pare chiar suspecta este cea din e-mailul meu care ,odata cu publicarea primelor texte de asa zisa proza lunga , s-a asternut brusc. Ce-o fi cu dumneaei ? Am inceput deja sa ma ingrijorez. Trebuie sa spun ca si imoldurile de „SPOR , SPOR” venite zilnic prin e-mail m-au ajutat. Pesemne ca, vazand efectul pe care a mizat, al urararilor de bine, s-a retras in tacere si asteptare.
            Cat despre D’Artagnan nu cred ca ar avea motive sa iasa din lunga-i tacere pentru atat de putin. 🙂

            P.S. Va rog se nu credeti ca fac presiuni subtile pentru aprecieri rapide si favorabile. Nu , stiu ca este posibil sa existe motive obiective pentru orice mica sau chiar mare intarziere.

            P.PS. Punandu-mi intrebarea ce anume altceva decat spiritul de aventura m-a indemnat ,pe mine o anonima sadea , sa scriu cu orice risc pe blogurile sau conturile unor renumiti scriitori ai lumii lterare si artistice ,si chiar stiintifico-filozofice , nu am reusit sa-mi raspund.
            Cred , totusi ,ca tupeul meu a fost cam mare , precum palaria aceea ….Dar trebuie sa recunosc ca am invatat extrordinar de mult. Si asta a meitat tot riscul.
            Aaa , da uitasem. Am cautat blogul unuia dintre pomenitii dizidenti anticomunisti ,despre care .aflasem ca a disparut din peisaj si i-am dat de urma . Culmea , am gasit taman topicul unde am fost prezenta si eu . O sa vedeiti , eram destul de stangace dar cu mare tupeu, zau !! 🙂 Nu e „stely” dar ma veti dibui mai mult ca sigur.

            https://dorintudoran.wordpress.com/2009/09/05/cea%C8%9Ba-ce-vine-din-spion/

          • Revin cu intarziere, oarecum la cerere, asupra acestor interesante comentarii, pentru a face cateva mici adaugari. Le voi face mai jos un pic, altceva ne gasind, intrucat, desi proza scurta este scrisa bine in accord cu standardele de proza scurta arca-lui-goe (gen, sic), se refera la lucruri arhi-cunoscute si arhi-dezbatute in ample comentarii, recenzii, replici, dispute care formeaza (in fapt) o proza extrem de lunga, fluviala, intinsa pe Dunare la Corabia, pe Arca si in (multe alte locuri virtuale sau imaginare)…

            As zice asadar ca personajele din proza d-nei Stely (auctoare) aduc foarte bine, unul cu Ludwig van Beethoven (Neamtzu Tziganu), si altul cu Napoleon Bonaparte (AVP – Viorel Abalaru)… Doar ca la mijloc nu este Simfonia a-V-a (zisa si a Destinului), ci cu Opera de trei Parale, pe care Ludwig van Rommel i le-a oferit lui Nea Pula Ion ca sa-si scrie propria opera…

            O proza scurta mai de efect ar fi fost insa una cu noutati, in care sa ni se transmita pe scurt ce mai face Napoleon, cum o mai duce… ce a devenit intre timp… ce mai stiti despre el, pe fondul volatil al sentimentelor cu care l-ati investit si care v-au animat… (adica insufletit, o parte mare din insufletirea auctoarei de proza scurta datorandu-i-se… pare-mi-se) 🙂

          • neamtu tiganu said

            intimplarea fu si mai picanta. AVP nu a vrut sa-mi dea numele lui real, cred ca se cam jena cu „Abalaru” si mi-a dat un nume de femeie, ceva cu Maria. Eu am trimis banii prin banca si nefasta a vazut extrasul de cont si s-a sucarit ca trimit bani la muieri din Ro. Mi-a trebuit mult sa-i explic, i-am aratat toata corespondenta cu persoana. Dar bibicu a aflat cu ocazia asta numele meu si atunci cind am intrat in conflict mi-a dat pe blogul lui numele real, adresa si nr de telefon.
            M-am cam lecuit sa fac opere de binefacere.

          • Si iata o proza foarte scurta, plina de umor, mustind mioritic de esente danubiano-pontice… Specificul national fiind inca o data confirmat. 🙂 Culmea este ca din toata intamplarea nu lipseste nici accentul dramatic care sa redea intergral intreaga dimensiune a tragi-comicului de situatie. Asta da literatura. Dramatizabila si ecranizabila 100%. „Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”. Pacat ca nu mai traieste nenea (ale Iancu Kaf-caragiale)

            P.S. Poate de aceea ar trebui ca adevarate gesturi de binefacere sa fie considerate doar acele facute in deplin anonimat, cu binefacator necunoscut…

  4. d'Artagnan said

    Bravo Novak!

  5. RALG said

    Vad (cu o oarecare ingrijorare) ca Nimeni nu a indraznit sa lanseze vreo ipoteza „arheologica” despre eventualele suferinte din amor ale lui Alexandru Macedon. Nici macar Alexandru Macedon-sky… 🙂

  6. EMA said

    Ce blog interesant!

  7. Stely said

    La Aniversară. Andrei Plesu -70 de ani . La multi ani !

  8. Stely said

    La Aniversară. Andrei Pleșu – la taclale

    Hmmm … 🙂

  9. RALG said

    Bip…😁

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: