(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

So-ci-etate

Posted by Arca lui Goe pe august 28, 2018

Ooo tu, martor nefericit al acestei proze foarte scurte, citind frazele care urmeaza te astepti poate la o intamplare petrecuta aevea, ecranizabila, redata succinct, aci, pe verticala epica a petrecerii respective. Nu. Nici vorba de asa ceva. Miezul intamplarii care se va substantializa in continuare (caci despre o intamplare este vorba) nu are nicio consistenta epica, si prin urmare niciun regizor n-ar putea sa faca ad-litteram din ea un film (de foarte scurt metraj, asa dupa cum ar fi putut sa faca foarte simplu din „Prisul Vesel”) decat poate cu pretul unor noi transformari artistice dramatice, musai metamorfice si subtile, precum cele care prefac scârboasenia unei omizi paroase si șleampete in splendoarea unui fluture gingas si elegant. Te invit asadar sa-ti imaginezi ca esti (ooo tu, martor nefericit al acestei proze foarte scurte) un regizor care are ca tema de concurs ecranizarea urmatoarei proze foarte scurte.

Calatorind intr-un autobuz fara ferestre, plin de lume, domnul G. (aflandu-se visator, in plina visare) contempla minimal universul exterior, impartindu-si, in egalå masurå, bruma de atentie activa disponibila, atat peisajului misacator de afara, cat si societatii statice din autobuz, insa fara rezultate emotionale sau epice notabile. La prima avedere nimic anume de consemnat, in absenta vreunui efort de imaginatie remarcabil care sa sporeasca, cat de cat, precara realitate a unei calatorii facuta intr-un autobuz fara ferestre, plin de lume… prin lume… Minimalismul momentului (care nu-l solicita niciun pic pe dl.G) ar fi putut oferi ocazia unor reverii interioare mai consistente, doar ca si in acea dimensiune a sinelui sau, dl.G. motzaia intr-o stare calma si plutitoare… leganat de valuri ontologice foarte, foarte line, produse de radiatia de fond remanenta de la facerea lumii, supra-numita  (nu se stie de ce) Big-Bang. Am putea zice (citand un clasic cvasi-anonim) ca dl. G. era suspendat confortabil intre metafizica si clitoris, fara alte pretentii epistemologice de la lume, fata cu momentul respectiv, plasat la un pol sud al continuumului spatio-temporal, cand, deodata (caci nimic nu se intampla altfel decat deodata), mintea d-lui G. se agåtå de sonoritatea misterioasa si bizara (daca stai sa te gandesti, si te invit sa stai) a cuvantului „societate”. Societatile umane sunt instantieri banale (relativ la pozitia observatorilor umani) ale acestei clase stranii: societatea.  Ooo tu, martor nefericit al acestei proze foarte scurte, nu voi incerca sa te terorizez teoretizând despre semnificata ampla si cuprinzatore a ceea ce ar putea sa insemne acest cuvand (explicitat vag in dictionare), dar voi incerca pur si simplu sa enumar cateva exemple de societati, (ca multimi foarte mari, numarabile, de elemente cvasi-independente, capabile de interactiuni bilaterale, de comunicare, perpetuare si extindere spre infinit). Societatea umana e una. Societatea albinelor e alta. Societatea furnicilor, a delfinilor, a bancurilor de pesti, si altele similare sunt fiecare altceva, dar tot societati. Societatea unui lan de grâu sau a unui pâlc de copaci. Societatea macilor dintr-un lan de grâu. Societatea firelor de iarba. Societatea râmelor. Societatiile bacteriilor din intestinal tau. Societatea focurilor care incendiaza o padure sau un oras. Societatile stelare. Galaxia.  Toate societatile sunt spectaculoase daca reusesti sa intelegi cum functioneaza, sa le intelegi extazul si agonia, destinul, vibratia, emotia interioara care le anima in relatia fiecarui ins cu alt ins din interiorul acelei societati. Incearca (ooo tu, martor nefericit al acestei proze foarte scurte) sa intelegi in acest fel, in adanc, o societate aleasa la intamplare, de exemplu societatea focurilor care incendiaza case, orase, biblioteci, paduri, suflete… Sau, daca nu poti asta, macar societatea mirabilå a unui musuroi de furnici… Sau (chiar) societatea din care faci parte, caci, indiferent cine sau ce ai fi (ooo tu, martor nefericit al acestei proze foarte scurte) musai sa faci si tu parte dintr-o societate… cel putin una. N-ai cum altfel…

30 răspunsuri to “So-ci-etate”

  1. Daca ai reusit cumva sa-ti imaginezi ca esti regizor de scurt-metraje, presupun ca deja vizionezi plin de curiozitate filmul pe care l-ai creat prin ecranizarea acestei proze foarte scurte. Cum e? Ar merge la Cannes?

    • niku elek said

      Nu reușesc, totuși, să identific conceptul de „ciorbă”, pentru a putea fi un astfel de film apt de o prezență, recompensată, eventual, cu un premiu, la Cannes. La o a doua privire, se pare că lipsește inclusiv faianța.

      • Lipsesc desigur toate lucrurile care au fost delapidate… din debara (o zona din univers devenita, pe nedrept, anti-sociala)…

        Aptitudinea filmulul de a fi present si eventual recompensat cu un premiu la un festival ca Cannes, depinde exclusiv de abilitatea regizorului de a reda cumva, habar nu am cum, pe ecran, ideea ca exista un „ce” miraculous care face din multimea macilor dintr-un lan de grau o societate complexa si dinamica (macar) la fel de vie cat o galerie de fotbal. Probabil ca ideea de societate a focurilor care prapadesc orase iluminand universul cu flacari este cea care då (in mintea d-voastra) sensatia unui amalgam eterogen comparabil cu o ciorba… Totusi focul viu ar merita cred o abordare estetica si emotionala comparabila macar cu cea de care s-ar putea bucura un musuroi de termite… si atunci s-ar vedea ca totul se leaga, in interiorul semantic al aceleiasi misterioase si bizare notiuni, notiunea de so-ci-etate.

    • neamtu tiganu said

      Cannes e un orasel cam imputit, iar cladirea unde se dau marile premii e demna de casa de cultura din Patlagenele. Asa ca s-ar potrivi perfect filmului, insa acest film nu ar putea fi proiectat niciodata la gradina, s-ar pierde atmosfera de autobuz fara ferestre si cu lume, lume, soro lume.

  2. d'Artagnan said

    Cel mai greu mi se pare să ecranizezi peisajul mișcător de afară privind dintr-un autobuz fără ferestre…înțeleg că este exclus un autobuz decapotabil, adică fără ferestre…

    • Sugubatz ca de obicei, d-voastra d-le D’Artagnan alegeti partea cea mai simpla, o declarati complicata, o rezolvati si apoi solicitati gloria cuvenita unui rezolvitor de probleme grele. Desigur ca exista autobuze fara ferestre si/sau fara geamuri la ferrestre (in gen safari) sau complet decapotate la etajul doi, precum cele care circula prin Londra, Paris, New York si alte metropole si metropolisoare ale lumii… vizitate de agasantii turisti (de regula) japonezi, dotati cu camera sofisticate de luat vederi, care le acapareaza intreaga atentie, si cu care ecranizeaza in continuu ceea ce se observa in peisajele observabile. Abia mai tarziu, ajunsi acasa, dupa montaj, vizionand filmul, au ocazia sa afle si ei cum a fost in vacanta.

      P.S. Dar… v-as intreba… Va place moda asta de acuma cu drone setate sa te urmareasca pretutindeni pe unde mergi si sa te filmeze, alternanad inteligent perspectivele, unghiurile, altitudinea, viteza de zbor si zoom-urile, in timp ce tu iti vezi inocent de excursia ta, admirand natura, detaliile, un bondar pe corola de minuni a unei flori (de ex), sorbind o bere rece si conversand liber si spontan cu familia, cu prietenii sau cu necunoscuti aflati intamplator prin preajma? Abia pe urma vezi si tu ce-a vazut drona si te minunezi, extaziezi sau chiar mai rau. V-ar placea asa ceva? Aveti drona?

      • d'Artagnan said

        Dac-ar ieși din montaj un filmuleț în care să par de două ori mai tânăr, de trei ori mai ager și infinit de deștept, de ce nu?!

        • Se zice ca (secta optimistilor o afirma raspicat) in viitor inteligenta artificiala va fi capabila de orice… inclusiv de satisfacerea unor cerinte specifice precum cele pe care le-ati pomenit. Acuma ramane de vazut in care viitor. S-ar putea ca atunci sa aveti nevoie de unele ajustari. O sa vreti sa fa faca sa aratati nu de doua ori, ci de patru ori mai tanar, daca nu de zece. Cat priveste inteligenta infinita, nu vi se pare ca cereti totusi prea mult? Parerea mea este ca o entitate cu o asemenea inteligenta ar simplifca dramatic lucrurile in univers, restaurand fara scrupule o stare de gol perfect si absolut, reducand TOTUL la NIMIC. Asta urmariti? De inceput ati inceput bine, cu Hanul Muschetarilor… 🙂

    • Greu ar fi, ca in filmul, care redå o imagine curgatoare lin peste un lan de grau cu maci sa fie adaugate niste efecte speciale care sa sugereze felul in care interactioneaza macii, cum se cearta, cum se iubesc, cum isi trimit semnale chimice si cuantice, cum isi disputa teritoriile si locurile in societate, cum sufera si cum exulta fiecare fir de mac, cum se crede buricul pamatului… asta da dificultate…

  3. Stely said

    Marturisesc ca mie imi place foarte mult sa calatoresc cu autobuzul . Simt ca timpul petrecut in autobuz este in totalitate numai al meu. Am libertatea si linistea sa ma gandesc la cate in luna si-n stele fara sa fiu deranjata . De obicei imi place sa stau la geam . Nu numai pentru a privi tot ce se perinda in fata ochilor, ci si pentru a ma detasa de zgomotul pe care vrand nevrand il fac unele persoane din mica”societate ” din autobuz . De multe ori intru in vorba cu persoana de langa mine . Discutam despre orice, indeosebi despre lumea (societatea) in care traim . Insa , de multe ori nu simt nevoia de dscutii si ma retrag fie in gandurile mele, fie intre copertile unei carti bune, sau de ce nu sa ” navighez” cu celularul pe Arca lui Goe . 🙂 Acestea fiind zise pot sa-mi imaginez , chiar daca nu sunt in autobuzul fara ferestre , un mic scenariu de film.
    Hai sa vedem …

    Filmuletul meu ,care pe alocuri este inspirat din fapte reale, se refera la o comunitatate („societate”) pe care o socotessc f. asemanatoare cu cea a oamenilor. Este vorba de comunitatea pinguinilor, una dintre cele mai vaste comunitati din lumea animala care traieste numai in emisfera sudica .

    In povestea mea („scenariu”) este vorba de fidelitate , solidaritate, responsabilitate , grija si recunostinta pe care o au instinctual aceste comunitati de pinguini . Se stie ca sunt specii in care partenerii („sot ” – „sotie”) se aleg pe viata . In perioada clocitului , care dureaza aprox 35 de zile , ambii partenerii sunt rand pe rand responsabili de bunul mers al clocitului , apoi al ingrijirii puitului pana ce acesta isi va lua zborul de la „casa parinteasca”. Ei bine, intr-o anume zi, pinguinul meu numit Magellan ce abia se despatise de parinti , a plecat in cautarea hranei. S-a avantat singur in larg la adancime mare nestiind ca pe langa pericolele naturale ,pe care le va intalni in drumul sau , dar de care se poate feri sau apara din instinct , mai sunt altele care sunt produse de neglijenta unei comunitati ceva mai sofisticate decat a lui … De curand trecuse pe-acolo un petrolier gigant din care „omul”a deversat in apele oceanului o tona de petrol ce a facut o pata imensa pe intinderea oceanului. Cand a iesit la suprafata ,” tanarul” pinguin s-a naclait cu totul in petrolul uleios , toxic si urat mirositor. Ajuns pe plaja cu mare greutate iar cand a vrut sa plece catre comunitatea lui nu putut sa se urneasca din loc . Norocul lui ca a fost gasit de un pesacar din comunitatea cea mai apropiata a oamenilor . Era infometat si abia mai respira. Acesta , un mare iubitor de pinguini , i-a dat sa manance din portia sa de sardine , apoi i-a curatat penele de mazga de petrol si l-a pus pe picioare . Pinguinul a fost adoptat si integrat rapid in comunitatea oamenilor . Era oaspetele lor cel mai de pret. Intr-o zi insa a trebuit sa plece la comunitatea sa din Patagonia . A ajuns intr-un final cu bine . Parintii lui se resemneasera destul de greu cu pierderea lui. L-au cautat zile si nopti in sir. Stateau cu urechile ciulite , doar doar ii vor auzi strigatul numai de ei stiut. Mare le-a fost bucuria cand din zgomotul acela infernal pe care il facea acea comunitate, de altfel foarte numeroasa , i-au distins cand nu se mai asteptau strigatul lui specific. Au petrecut impreuna o buna perioada de timp, dar a venit vremea ca pinguinul , fidel si recunosccator , sa se intoarca pentru alta perioada la salvatorul lui. A purces la drum vreo 4000km pana in Brazilia ! Intr-o buna zi , pescarul care il astepta cu drag , s-a trezit cu prietenul lui langa el. Bucuria lui a fost imensa . Lacrimi mari de fericire ii siroiau pe obraz. Au petrecut impreuna inca opt luni, apoi s-a intors din nou in Patagonia .De atuntci cu o regularitate de ceasornic pinguinul Magellan face naveta de la o comunitate la alta . Nu se stie insa ce se va intampla cand nu-si va mai gasi prietenul care s-ar putea, candva, sa nu mai fie acolo sa-l intampine cu drag. Imi imaginez insa ca sensibil cum e il va „striga” zile in sir… 😦

    • Oooo, d-vastra (ne)fericita pasagera (clandestina ?!) a autobuzelor patriei, ati propus un scenariu admirabil (as zice) pentru un scurt metraj gingas si emotionant. (Asteptam cu nerabdare si parerea criticilor literari din provincie, Bavaria sau Biharia…) Cred ca povestii lui Magellan, care aduce cumva, intr-un fel inefabil, cu epopeea pinguinului Apolodor (al Adei Milea si a lui MaGelluNaum) i s-ar potrivi ca ilustratie muzicala aceasta piesa:

      Probabil ca naveta lui Magellan se va incheia nu atunci cand nu-si va mai gasi prietenul (omul, cel mai bun prieten al pinguinului), mort in imprejurari sfasietoare (subintelese in context), ci cand i se va incheia lui copliaria fericita si se va insura cu pinguina håråzitå. Aceasta ii va da in grija un ou, in mijlocul unui desert de gheata, iar ea va pleca in ocean, pentru cateva luni bune… la pescuit, impreuna cu celelalte fete…

      P.S. Preambulul povestii d-vostra mi-am amintit cumva de felul in care copilaria mea proprie si personala a plecat cu un autobuz si dusa a fost… topindu-se odata cu acel autobuz, in neant, lasandu-ma pe viata cu un dor fara satz. Si din aceasta amintire voi incerca sa storc o noua proza foarte scurta, pe Arca lui Goe, la rubrica Povestiri de Nimic… si alta nu. Merci pentru contributie.

      • neamtu tiganu said

        pinguinii ar putea fi niste fiinte gingase atunci cind calatoresc cu autobuzul, sau sa fim mai concreti, cu RATA, ca vine fata, ca zicea unu da daschide ba usa aici la spinare… Mi-am schimbat parerea despre pinguini atunci cind am aflat ca sunt multi homosexuali, nu am nimic impotriva acestui lucru, dar la pinguini mi se pare un pic exagerat.

        • RALG said

          Faptul ca se inghesuie unii in altii pe frigul ala din Antartica nu cred ca poate fi interpretat chiar asa de categoric…

          Sursa din care ati aflat despre homosexualitatea la pinguini, contine cumva detalii si despre pinguine? Zice ceva acolo despre pinguine lesbiene? Oricum acuma ca ati adus vorba (intamplator presupun) mi se pare cumva bizar ca dupa cate stiu eu din cultura mea generala (nu prea vasta in directia asta), in lumea animala cazurile de homosexualitate par sa se manifeste exclusiv la masculi nu si la femele, iar la masculi se manifesta mai ales (daca nu cumva exclusiv) atunci cand nu au la dispozitie femele… Ma rog, poate nu stiu eu bine, nu vreau sa insist, dar probabil ca niste tâlcuri or fi pe aci… D-voastra ce credeti?

          P.S. Ce se aude cu inspiratia la scriitorii bavarezi de sorginte valaha? Vine, nu vine? Chiar nu vreau sa pun presiune doar ca nu-mi vine a crede ca n-aveti d-voastra in inventarul de-o viata cateva intamplari råzletze acolo care sa se califice pentru redare literara in proza scurta sau foarte scurta… la rubrica Povestiri de Nimic…

          • neamtu tiganu said

            sunt intr-o zona de Tief, cum zice neamtu, nu am nici un fel de inspiratie, muza mea s-a dus cu altu, sunt la limita deprimarii… poate as incerca ceva bacovia dar asta m-ar deprima si mai mult. Astept sa iasa tulburelul.

          • Nu-i nicio graba… Sa iasa tulburelul si sa atraga muzele betzive… Cand o fi sa fie, ochiti-o pe cea mai nostima dintre ele si oferiti-i pe ascuns (numai ei) champanie (din belsug) in loc de tulburel, apoi luati-o pe genunchi, giugiuliti-o cum se cuvine si stati cu urechea ciulita la ce sopteste printre sughituri. E posibil sa obtineti moca o mini-capodopera literara.

            In contra depresiei si anxietatii zice-se ca fac bine (1) miscarea, sportul, plimbarea, facute macar un pic peste limita de confort, (2) sexul (liber con-simtit), facut macar un pic peste limita de confort 🙂 si (3) socializarea, discutiile, conversatia liber con-simtite, facut macar un pic peste limita de confort 🙂 cu prieteni, dusmani, cunoscuti, necunoscuti, pshioterapeuti, psihoterapeute si alte entitati conlocuitoare pre-dispuse la vorba si compatibile cu vorba d-voastra. Va incearca depresia sau anxietatea? Ca nu-i tot aceea. Si daca da ce anume va supara? Care-i problema de baza care alimenteaza respectiva depresie/anxietate? Desi psihiatrii (unii) sustin c-ar putea exista depresie/anxietate din nimic, fara cauze exterioare, asa ceva nu exista. Intotdeauna tristetile, melancoliile, depresiile, anxietatile sunt provocate de ceva cat se poate de concret, sau cu iminenta de a se concretiza, dezechilibrul constand doar initr-un exces de reactie fata cu amenintarea respectiva, care exces mai are si darul de a se auto amplifica in bucla. Uneori face bine sa spui cuiva (orcui) care e problema care te macina, chiar cu riscul de a trebui sa infrunti penibilul, ridicolul, riscul de a fi luat in bascalie, mila, sau alte reactii nepotrivite venite de la interlocutor. Macar vei fi fortat sa te confrunti cu altceva diferit si vei lua o pauza din ganditul inutil fata cu problema aflata in focarul infectios al depresiei. Daca insa nu va vine la indemana sa vorbiti despre sursa depresiei d-voastra de fata cu d-na Stely, atunci poate n-ar strica sa recititi Moartea Caprioarei, Mistretzul cu colti de argint, El Zorab sau ma rog ceva ce vi se va fi parut d-voastra sfasietor la un moment dat, si sa plangeti in hohote… Pe urma turnati-va un pahar de vin, puneti unt pe o bagheta frantzuzeasca si adaugati un comentariu ironic (aici sau aiurea), luând in zeflemea pe cineva, pe orice, bunoara pe d-na Stely (care nu se mai supara, cred), sau pe apaticul D’artagnan (cu care chiar nu riscati nimica).

          • Stely said

            Eee, mai bine ii recomand lui Neamtu tiganu sa vada un film cu pinguini, care se pare ca m-a inspirat in prima faza sa „construiesc” scenariul de mai sus. Garantez distractie maxima cu Jim Carrey.

      • Stely said

        @ Dl Goe ,
        Ma bucur ca v-a placut scenariul meu . Mie insa nu mi se pare ca la panguinii masculi , pierderea copilariei dupa ce se vor cupla cu perechile harazite, va fi resmtita in alt fel decat cea a femelei sale. Ei isi impart in mod egal responsabilitatile si se tin de „promisiune” ca nu vor intarzia nici macar o zi ca sa preia schimbul. Stau rabdatori cu outul pe picioare fara sa faca mofturi sau s-o intrebe macar pe dumneaei pe unde a umblat atata vreme … Eu , spre deosebire de alti oameni carora nu la plac pinguinii ,tocmai pentru fidelitatea si responsabilitatea lor in egala masura si recunoscuta de ei , as fi preferat daca as fi avut de ales sa fi fost o pinguina. Pai ce mi-ar fi lipsit ? Ar fi mers totul ca pe roate . 🙂
        Apropo de proza scurta . Nu ma asteptam sa -mi treceti cu vederea prozuta aceea , pe care a laudat-o insusi Neamtu Tiganul. Imi permit sa va intreb, asa din curiozitate, ce nu v-a placut la ea ? 🙂

        • RALG said

          Pai, daca-mi amintesc eu bine, ramasese ca incercati sa o sistematizati nitzel a esentializare si concizie, o-ferind o noua versiune mai scurta, si ca eu ma abtin de la alte comentarii ca sa nu va influentez munca. N-am inteles eu bine? Sau poate ca nu vorbim de aceeasi proza?

  4. Stely said

    Cred ca nu. Uitati-va la” Parisul vesel ” , pe 21 august ora 5 :02. Dedesubt este raspunsul lui Neamtu tiganul. Proza scurta a fost extrasa dintr-o proza lunga ce acopera o perioada de vreo 5 ani a aventurilor nickului Stely pe blogul de la Corabia , acolo unde l-a intalnit pe „fanul” lui AVP, recte Neamu Tiganu. Am pomenit acolo si am dat mai jos si un link cu primul blog al lui Dorin Tudoran, despre care daca imi aminresc bine ati spus cu mahnire ca l-a facut disparut. Ma mir zau cum de nu le-ati vazut ?! Sunt trei comentarii mari si late…

    • Credeam ca va referiti la proza scurta cu nunta d-voastra…

      Aaaa, proza aceea lunga de care vorbiti acum, am citit-o atunci, desigur, caci in calitate de moderator fara portofoliu in guvernul Arcei lui Goe citesc tot ce a-pare si tot ce trans-pare pe Arca lui Goe (nici nu e mult), doar ca la momentul respectiv nu mi-a venit in minte nicio replic potrivita sub forma de proza scurta ci doar de proza lunga, pe care n-am avut vreme s-o redau…din nu stiu ce motive care a intervenit taman atunci… O sa revad materia din urma (acum cu groaza, vazand ca aveti asteptari speciale de la noi unul in calitate de arbitru al elegantei, fata cu un capitol asa de desuet precum con-versatiile închise de pe blogul de la Corabia) si o sa re-produc ad-litteram orice proza scurta care-mi va trece prin minte (ca critica literara) despre eseul d-voastra. Ofer perspectiva proprie. Primitorului recompense. 🙂

      • Stely said

        Pai nu pentru vreo recompensa as fi vrut sa spuneti ceva , ci doar ca tacerea dvs m-a „scos din mana ” pentru un timp. Nu mai indrazneam sa scriu in continuare . Insa , faptul ca mI-a placut si mie ce a iesit, nu numai lui Neamtu Tiganu, m-a determinat sa revin cu tupeul arhicunoscut. Fie ce-o fi am zis. 🙂

        • RALG said

          si asa va invit sa faceti in continuare indiferent cine ce-o zice, n-o zice ori o tacea elocvent…

          • Stely said

            Bine, dar parca tot as vrea sa spuneti ceva …. :)))

          • RALG said

            Da, tacerea este cea mai grea! (Uite ca am zis ceva 🙂 )

          • Stely said

            Păi dacă-i asa nu pot decât să vă urez ca tăcerea să vă fie cât mai uşoară !! În consecinţă voi considera că si tăcerea este un răspuns . 🙂

          • Dl.Goe said

            …aoleu,
            aoleu si vai de mine… am murit… pe falia te timp in care d-na Stely a ramas vaduvă de mult asteptata critica literară a d-lui Goe tăcutul, caruia i se ureza iată, să-i fie tăcerea uşoară… taman acum la lăsata secului de vorbe… intr-o vineri de peste an… zi mare… Nu disperati d-na Stely, in trei zile cel mult voi învia si minunea se va vedea… Dar si domnia voastra prea le luati ad-litteram si le mai si combinati cu asteptarile d-voastra intime si intempestive… Versul despre faptul ca tacerea cea mai grea (din magnificul Andries), era pur si simplu un comentariu spontan ca replica naturala pe firul actual al tainei noastre (only). Vad ca mintea d-voastra ramasese setata pe proza scurta cu care l-ati dat pe spate pe inubliabilul domn Neamtzu Tziganu, si ati considerat ca raspunsul meu vă ruina astfel asteptarea, lipsindu-va iremediabil de opinia noastra pozitiva fata cu capodopera ramasa fara ecou. Ei as, ce esti copila? Dar acuma de… daca „în consecinţă veti considera că si tăcerea este un răspuns” noi unul ce sa pot sa mai zic? Zic., sic 🙂

          • RALG said

            P.S. …si in genere tacerea e grea in special pentru cel care o suporta/asculta, nu pentru cel care o „produce”… ceea ce se vede si in speta de fata… Nu? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: