(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Viata ca un salon

Posted by Arca lui Goe pe august 30, 2018

Viaţa ca (ntr-) un Saloon. De/veniri. Capricii literare. Numai si numai literare.

Se dedica tuturor instantierilor d-nei X, raspandite pe la poluri… (cand nord, cand sud…) adica celor doua variante extreme ale acestei misterioase d-ne X. (ura si iubire)…

 

We will eventulay wake up in a winter away, suddenly illuminated by the brilliance of eternal snow of Northen Pole, the cold of the bones, and the painfull absence of memories that we have not built in the meantime, over the summer, over the autumn…

Intr-o bună zi,
dintr-o noapte bună,
dl.X. a băgat de seamă
ca soţia sa îi este ca o soră…

medicală…

din România.

Dl.X a mai constatat că-şi duce viaţa de saloon,
Ca-ntr-un cuib de cuci şi că…
se poate şi mai rău,
Mult mai rău,
Abrupt…
O viaţă ca o pradă,
Dar, cuminte, n-a gasit în asta nicio consolare.

Si atunci, dl.X. a ex-clamat cu uimire: Verrreee! Si asta e tot (?!).

P.S. Dl.Preda (mai firoscos din fire) ar fi zis că dacă dragoste nu e nimic nu e,
iar Alfred (jarry) ar fi mormăit: că chiar madame Ubu, că urât mai miroase…

 

Concluzie: decat soră mai bine vară. O vară fierbinte, caniculară am putea zice… Lunga vară fierbinte, vară şi fum… vara noastră se va sfârsi… iar toamna ne va sări…  Ne-om trezi într-o iarna oarecare, iluminaţi deodată de stralucirea zăpezilor veşnice,  de la poluri, de frigul din oase, şi de absenta dureroasă a amintirilor pe care nu le-am mai construit între timp, peste vară, peste toamnă…

 

23 răspunsuri sa “Viata ca un salon”

  1. In Romania, cand nu-i mai oferi atentii (bacsis), sora… medicala nu te mai baga in seamå, lasandu-te sa mori cu zile, sau macar sa te perpelesti pana-ti vin e mintea la cap… Ea nu te mai considera ca pe un frate mai mare ci ca pe un pacient din alt salon…

    Apreciază

  2. RALG said

    Presupun ca acest topic abstract n-o sa faca multi purici… intrucat continutul sau este cam eliptic pe partea epica a intamplarii… Asa ca cine ce så poa’ sa zica? Nimeni, nimica. Numai vreun poet ar putea sa se inspire spontan din sonoritatea acestei melodii instrumentale (trista fara cuvinte, fara un sens palpabil) si sa zica ceva care sa se potriveasca in context, cum ar fi „Erau muiate-n aur abisurile-albastre, Safire luminoase eliptic gravitau.”. Din pacate poetii nu sunt printre noi. Ne-am strans aci doar cativa prozatori pe scurt, fara exercitiul subtilitatilor metaforice… Dar timpul nu este (niciodata) pierdut… pe Arca lui Goe… Orice ploaie meteorica intamplatoare poate aduce (vreodata, dintr-o data) resturi ale vreunei comete cu alura poetica… care se va putea contamina, asa… prin inductie magnetica, de sensul abscons al acestei proze plate, dand (in comentarii cântate) glas si intelesuri noi, emotilor vagi care, ascunse azi, cu grija, in proza noastra foarte scurta… vor fi fost, probabil, intre timp, uitate… prin spatiu.

    Apreciază

    • neamtu tiganu said

      Pe mine sa nu contezi pt ca, cum spuneam, sunt deprimat, habar nu am de ce, nu mi s-a gasit nici o boala rea, contagioasa sau rusinoasa, da poate ca o fi, cine stie.. nu am nici insucces in dragoste, desi tare mi-ar place, nu am facut greseli in proiectele mele, (lucru care m-a obsedat toata viata), pt ca nu am proiecte, nu m-am certat cu nimeni, desi simt uneori asa o pornire sa ma bat cu Dumnezeu de s-o pune-n drumu meu, dar nu am drum..

      Si cite nu am incercat, am jucat fotbal pina la lesin, am mers cu bicicleta sute de km, am sapat la gradina, am socializat cu mici si bere, am citit, am vizitat in disperare tot ce se recomanda de vizitat, am calatorit, am citit, am scris, am baut alcool, mult, am facut muraturi, am gatit specialitati, am incercat sa fac planuri… dar fara succes… ma urmareste starea asta idioata

      Apreciază

      • D-le nu stiu daca te pot ajuta (efectiv) in privinta depresiei dar macar te pot tine de vorba pe tema asta ca sa mai uiti de ea. 🙂 Cica daca uiti un timp suficient de lung de depresie, uita si ea de tine. Acuma trebuie spus ca exista si un risc (mic dar exista) ca tinandu-te de vorba intr-un mod inadecvat sa-ti adancesc depresia. Daca insa iti asumi acest risc, pot incerca sa te atrag din vorbe intr-o terapie de grup, aci in pustiul de pe puntea Arcei lui Goe. Daca nu, nu. 🙂

        Apreciază

  3. Stely said

    In lipsa unui poet care sa descifreze mesajul „eliptic” al textului („proza plata” ) de mai sus , am adus ai un poem scris de „cineva ” care cred ca ar putea prin „inductie” sa descifreze „sensul abscons” a prozei . Eu asa simt , inteleg ….

    LETTERS OF FRIENDSHIP
    I
    a năvălit în viața mea
    într-o noapte de primăvară
    un om necăjit

    era foarte
    gol
    își acoperea nuditatea cu
    zdrențe de râs
    l-am umplut cu ce am avut eu
    mai prețios
    până când a început să semene
    cu o ființă coborâtă din
    cer

    timpul trecea
    eu mă făceam tot mai mică
    vorbele mele nu mai puteau urca
    până la el
    îmi zvârlea din vreme în vreme câte o așchie
    dintr-un fel de rânjet rebel

    acum șed pe o piatră albă
    timpul aromește a copilărie

    moșule lupu nu zăbovesc mult
    îmi ling rănile
    apoi mă întorc la mine acasă
    vin alte primăveri
    năvălesc alți oameni
    totul trece
    rămâne doar
    undeva în suflet
    o șuviță un pic mai
    rece
    II
    pentru tine
    „facebookul” este un loc
    unde intri din vreme în vreme
    să glumești
    „că asta le place lor ceva bla bla bla
    lucruri mai serioase la ce bun
    că oricum mă vor doar
    clovnul lor”

    pentru mine „facebookul”
    este locul miraculos unde poți avea întâlniri
    semnificative locul unde noi
    am povestit despre durere iubire prietenie
    dumnezeu înviind sensuri moarte
    nopți după nopți

    apoi
    ceva n-a mai funcționat

    mi-ar fi plăcut să vezi ce scriam
    iubeam lumea ta
    abia întrezăribilă printre hohote sfidătoare
    de râs dar
    vorbele mele alunecau pe lângă tine
    ca o ploaie murdară
    în canal

    eu scriu și acum cu cerneală
    invizibilă pentru tine
    te privesc în oglinda spartă a timpului și
    învăț zi după zi
    să râd în hohote
    să râd
    III
    dragule
    acum că nu mă poți auzi
    o să-ți spun iar că nu poți râde chiar de
    orice oriunde și oricând
    adică de toate
    da
    unii se înghesuie să atingă moaște
    alții cred irațional în maria
    născătoare de dumnezeu
    pentru unii
    yoga este calea
    alții
    cred că se salvează fiind
    vegani

    sfinții au în calendare străine ție
    rostul lor
    eu scriu uneori poeme plângăcioase
    ori
    împart cu prietene iraționale
    rizibile
    sensibilități

    da
    cred că lumea pe care tu o visezi
    poate fi modelată într-un
    plastic de calitate
    iar nouă
    ne-ar sta mai bine să fim acolo conturi
    moarte

    IV
    eu cred că
    dorul are culoarea
    albastră

    bla bla bla toate vorbele tale
    un izvor nesecat de
    plictis

    da
    ai dreptate
    prietene invizibil

    originali pe deplin suntem
    doar atunci
    când ne naștem ori când
    murim

    V
    un timp voi mai scrie
    ca și cum ai citi
    m-ai vedea

    ce vrei să demonstrezi
    mă întrebi
    mâzgălești acolo bla bla bla
    taci

    locuim universuri atât de diferite
    al meu ți se pare extrem de
    complicat
    iar eu o ființă inadmisibil
    de străină

    mie
    îmi place mult lumea ta
    cu bunica spitalele hâtrul pozând
    în prostănac
    uimirile tale suave nepotrivite cu făptura imensă
    îmi plac

    totul e doar
    oglindire
    iar viața se scrie
    așa cum te lași s-o observi

    poate de aceea eu
    contemplu cu drag copilul talentat din tine
    în vreme ce tu
    fără să înțelegi ce faci cu toată
    ființa
    urăști ceva adânc din mine

    P,S. Despre autoare pot sa spun doar ca si-a sters contul de pe facebook si de catva timp nu mai e prezenta nici in alte locuri din virtualitate . Oare ce s-o fi intamplat ? Stie cineva ?

    Apreciază

    • Intrucat anticipam suveran ca n-o sa vedm prea curand comentarii on topic pe acest topic, probabil ca, „doar” ca sa-mi faceti mie personal in ciuda, ati propus acest comentariu foarte on topic (punct cu punct, pana la un punct)… Dar n-ati nimerit-o (sic 🙂 ) întrucat noi anticipam taman pe dos prin persuadare inversa, ceea ce (pare-se) ne-a si iesit la socoteala in prima instanta (cea de fond). Merci, in tot cazul. Poema e reusita si (z)bate bine. Se nimerste in mod magic, de peste sapte planuri, cu planul vietii ca un salon, ca-ntr-un teatru absurd de umbre chinezesc… Vom studia situatiunea spre iluminare cu penumbre si hieroglife.

      P.S. Vad ca pe final puneti intrebari grele (incuietoare) fara sa oferiti un minim decent de informatii ajutatoare… despre autoare evocata, invocata, disparuta… Nu cumva este taman aceea (care v-a vrajit) si care se afla in concediu de internet pana la data de 10 Septmbrie (din nu se stie ce an)?

      Apreciază

  4. Pentru ca (spre bine… binele general si binele literar-artistic in particular) nu vor exista prea curand comentarii on topic in acest sub-sol de proza scurta, indraznesc sa propun, prin scoatere din context si generalizare fortata un (pre)text ala altuia, mai de soi, dar pe care, prin amenajare, il ofer spre lectura ca si cand ar fi scris de noi (unul), astia de pe partea asta a lumii, vizându-i pe ei, pe ceilalti (infernul de…) si care-i poate cuprinde (nu-i asa?) pe toti, pe oricine, pe toata lumea, inclusiv pe d-na X, daca trebuie… sau mai ales pe ea 🙂

    TITLU (original):

    Ceilalti oameni

    „Ei bine, iată-le, pe scurt, descrierea foarte obiectivă: sînt bipezi și bimani, au păr pe corp, au sex și unghii. Sînt masculi și femele, de vîrste diferite. Craniul le este relativ sferic. Sînt omnivori și mănîncă de cele mai multe ori mîncare gătită, adeseori destul de complexă. Beau, în afară de apă, tot felul de băuturi, cu și fără alcool. Dau mare importanță mîncatului, pe care de multe ori îl practică în public. Au ciudate ritualuri sexuale, dar, spre deosebire de mîncat, aproape niciodată nu-l practică în public. Se îmbracă, uneori foarte elaborat, ținînd seama de o ficțiune pe care o numesc „modă“. Au inteligență, memorie, conștiință și voință, despre care afirmă că e liberă, cînd se referă la ei înșiși, și că nu e, cînd se referă la alții. Consideră că se pricep bine în anumite domenii și de obicei chiar își cunosc cît de cît meseria proprie. Altminteri, ignoră cele mai multe lucruri de pe lume și, de multe ori, nu știu nici cît, nici ce, nici mai ales faptul că ignoră. Își iubesc copiii, pe care îi cresc și îi îngrijesc așa cum știu și pot (nu o dată prost), se tem de boală, de bătrînețe, de moarte și de tot felul de lipsuri, uneori închipuite. Cred cam în același fel în nenumărate ficțiuni – dar, de regulă, diferite de la ins la ins și de la grup la grup. Se plîng mereu că nu le ajung banii, indiferent de cît de mulți ar avea. Se plîng că numai alții – vecinii, șefii, rudele – le fac necazuri, și jură că ei nu fac altora nici un rău. Se străduiesc să-i ferească pe copiii lor de ceea ce cred că au fost greșelile proprii, dar aproape niciodată nu reușesc. Bîrfesc, se ceartă, se invidiază unii pe alții, își pun piedici și cad ei înșiși în cursele întinse pentru alții; cînd se simt neputincioși, înjură. Mai și beau băuturi alcoolice, uneori pînă uită de ei. Se întîmplă să se și ajute, uneori sînt darnici, plini de generozitate și compasiune. Rar, printre ei apar eroi. Obișnuiesc să le ridice unora dintre aceștia altare mărețe, dar, curios, nu le urmează purtările aproape niciodată. Țin animale de casă. De regulă, fac multe lucruri stupide și inutile, fapt de care își dau seama după un timp, fără a reuși să nu le repete. Încearcă să uite ceea ce nu le convine și destul de des chiar reușesc. Se iau nespus de ușor unii după alții, dar pretind că fac totul numai după capul lor. Marea lor bizarerie: nu sînt mulțumiți niciodată nici cu ce au, nici cu ce fac, nici cu ce sînt. Și cu toții – după o viață mai lungă sau mai scurtă – mor, dar – ciudat –, oricît de tîrziu s-ar petrece asta, tot consideră că moartea i-a luat prea devreme.

    Adică nu sînt decît oameni. Ca și noi. Credulii, închinătorii la fantasme absurde, cei prinși în capcana propagandei celei mai ridicole sînt aidoma nouă. Nu sîntem două specii, nici măcar două varietăți. Sîntem și unii, și alții banale exemplare de homo sapiens. La fel de „înțelepți“ și la fel de imbecili.”

    Acest text a fost extras printr-o mica incordare dar cu mare talent dintr-un articol intitulat SCANDALUL, unde era incorsetat pana la schingiuire intr-un context politic care-l vaduvea pe nedrept de universalitatea pe care o merita, fiind aceasta eliberare un merit care ne apartine exclusiv (hi-hi-hi, nouå, d-lui Goe) in asa masura incat nici nu merita sa-l mai mentionam aci pe Andrei Cornea (autorul textului), drept pentru care nici nu-l mentionam. Ca sa-i fie invatatura de minte sa mai limiteze libertatea de exprimare (a textelor) prin constrangeri politice…

    Apreciază

  5. Stely said

    Dedicatie pentru „Dl X „…

    … paliativ pentru depresie . 🙂

    Apreciază

    • Noi unul nu stim daca dl.X. o fi sau n-o fi depresiv, dar daca ziceti d-voastra, impersonand-o d-na X., asa o fi. Speram ca dedicatia aleasa sa-si faca efectul scontat (indiferent care va fi fiind acela)… in cazul in care d-lui X. ii va parveni (si cumva trebuie sa-i par-vina), acest mesaj virtual cu adresa. 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Pai dedicatia mea a fost mai mult o gluma la adresa „D-lui X” despre care am aflat din destainuirile facute de dumnealui ca este deprimat, motiv pentru care nu poate sa „depuna” pe Arca lui Goe o mica proza …scurta .
        De ce sa nu recunosc am crezut ca motivul depresiei este fals si de fapt dansul doar se eschiveaza ca sa nu scrie proza aceea…scurta lunga cum o fi.
        Cum D-zeu , am zis eu, sa fii deprimat cand, din cate tot d-lui ne spune , nici macar nu are timp sa fie deprimat ? Adica : joaca fotbal pana la lesin( mult) merge sute de km cu bicicleta , sapa la gradina , sta cu amicii la taifas (cu mici si bere), citeste, calatoreste , beaaaa muuult (da , e vorba aici de o treaba grea si de mult timp!) gateste , pune muraturi, face planuri de viitor. Pai numai planurile de viitor ar fi deajuns ca sa uite de depresie. Eu chiar voiam sa-i recomand sa planuiasca proza aceea , atunci cand are insomnie -un simptom al depresiei- desi ma indoiesc pentru ca dupa sutele de km de mers cu bicicleta ar cadea lat de oboseala si ar dormi bustean.
        Pe langa toate acestea activitati fizice care ar avea darul sa-i puna sangele si sa-l revigoreze , dumnealui are parte si de mult succes in dragoste .Numai faptul ca stie ca ar avea oricand parte o partida de dragoate ar trebuie sa-l stimuleze nu sa-l depresioneze . Ori , dumnealui face nazuri … Pai cum asa , domnule neamt , dumneata chiar vrei sa te creada cineva ?

        E, numai Dl Goe poate sa-l creada … eu , dimpotriva , il cred un rasfatat si un alintat de „nefasta ” . 🙂

        P.S. Daca doreste ii dau un pont pentru a scapa de depresie , daca totusi sustine in continuare ca o are…

        Apreciază

        • Intr-un episod din „Everybody love Raymond”, Raymond (aflat mereu in competitie cu fratele sau Robert) if face batranului sau tata Frank un cadou impresionant si costisitor de ziua acestuia, oferindu-i un acvariu cu pesti exotici (in timp ce Robert ii ofera doar o tavita de lemn pentru pastrarea telecomenzilor). Pensionarul Frank este super incantat de acvariu, preferand ca, in loc sa se mai uite la televizor, sa admire pestii din acvariu pe care-i si boteaza folosind numele membrilor familiei si gasind asemanari comice intre „fizionomiile” pestilor si ale tizilor umani. Cel mai mare si mai gras este botezat Frank. Problema este ca dupa o vreme pestele botezat Frank moare, iar Frank omul (tatal lui Raymod), devine foarte deprimat si suparat pe acvariu, cerandu-i lui Raymond sa-l returneze la magazin. Raymond nu intelege de ce, iar Debra sotia sa ii explica (ce crede ea despre asta) improvizand un scenariu psihologic laborios, din care reiese ca Frank este deprimat intrucat vede in moarte pestelui Frank propria sa moarte care ar urma sa se intample iminent (fiind si el, ca si pestele cel mai mare si mai batran din familie). Raymond (foarte increzartor in abilitatile psihanalitice ale sotiei sale) realizeaza grozavia intamplarii si incearca sa discute cu tatal sau despre asta, constatand cu surprindere ca motivul supararii lui Frank este cu totul si cu totul altul. Dupa moartea pestelui, Frank (un tip prea putin subtil pentru a face asociatii metafizice asa de complicate precum cele presupuse de Debra), incearca sa se duca la magazin si sa cumpere alt peste ca sa-l inlocuiasca pe cel mort, doar ca acolo are surpriza sa vada cat costa un asemenea peste, un pret enorm de mare, si sa afle ca fiul sau cheltuise de fapt o mica avere pentru acest cadou, ceea ce are darul sa-l deprime gandindu-se ca a crescut un copil rasfatat si iresponsabil care arunca cu mare usurinta banii pe prostii… Problema este ca in timpul discutiei Raymod se arata usurat de faptul ca nu este vorba de vreo deprimare cu tema morbida legata de faptul ca Frank ar face vreo asociatie intre moartea pestelui si propria sa moarte, ceea ce insa are darul de „a-i deschide ochii” lui Frank in aceasta privinta care preia si aceasta tema ca motiv de deprimare, spunandu-i lui Raymind: „Merci, la asta nu ma gandisem”. Filmul este o comedie spumoasa dar ideea este ca facand unnele presupuneri la intamplare poti crea motive de deprimare reale unora sau altora. In legatura cu amicul nostru putem presupune ca motivul depresiei sale este post-natal. In sensul ca omul s-a nascut si intre timp a imbatranit ajungand la pensie. Dupa cum se cam stie fiecare pensionar are o criza de adaptare cu noua situatie, simtindu-si brusc batranetea si confruntandu-se cu sentimentul inutilitatii, motiv pentru care se arunca cu disperarea in tot felul de activitati care sa-i redea sentimentul utilitatii (pierdute)… inclusiv sa scrie carti, sa calatoreasca, sa gradinareasaca… etc. E in Zadar. Nimic nu-i poate reda sentimentul pe care-l avea cand isi facea treaba la serviciul lui de-o viata… Dupa o vreme insa omul (care poate fi nimicit, dar nu invins) se obisnuieste si cu asta si trece peste criza descoperind ca se poate trai foarte bine (sau macar bine-mersi) si fara sentimentul utilitatii, savurand pur si simplu bucuria de a fi.

          Tuturor pooaspetilor pensionari le-as recomanda sa vizioneze un film monumental numit „About Schmidt” (cu un Jack Nicholson fabulos in rolul lui Warren Schmidt)

          Face toti banii…

          Apreciază

          • Desigur ca se mai pot face tot felul de alte presupuneri si recomandari… una dintre ele fiind revederea paginilor din „Intrerupatorul” in care este redata vizita unui robot la psihiatru (intre pag 17 si pag 29), pagini postate si AICI

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            Un motiv de depresia ar putea fi si daca ne-am uita inapoi si am constata ca si atunci cind ne consideram, nu numai utili, cu chiar de neinlocuit si eram platiti regeste pt. acest rolo, de fapt eram la fel de inutili ca si azi.
            Un alt motiv de depresie ar fi cind nepoata creste mare si nu mai are nevoie sa se joace cu bunicu.

            Dar ar fi tare simplu daca am gasi cauzele depresiei, de ce te simti depresiv cind te afli in mijlocul unui grup simpatic si vesel? Si chiar daca le-am gasi nu cred ca poate fi lecuita asa de usor… de abia cind vine aia cu coasa, care poate fi o eliberare.

            Apreciază

          • Pai bietului Schmidt (in interpretarea de geniu a lui Nicholson) chiar asta i se intampla, constatatndu-si inutilitatea si retroactiv… Ca de inutili suntem inutili de la bun inceput pana la bun sfarsit (adica de la nastere pana la moarte sau pana la re-nastere, fiind cu totii renascentisti suta la suta). Nu de utilitate vorbeam (mereu absentå), ci de sentimentul utilitatii, pe care o vreme il avem (bravo noua), pana cand deodata il pierdem, trebuind sa ne descurcam cumva fara el.

            Cred ca aflarea motivelor depresiei (convingerea mea fiind ca nu exista depresie fara motiv) nu garanteaza vindecarea sau ameliorarea depresiei… de abia de acolo incepe „munca” de (re)constructie. Cred insa ca ne-aflarea (ne-identifcarea) motivelor de depresie garanteaza conservarea si agravarea depresiei. Ma rog, este o opinie mistica de amator in materie…

            Alienarea de persoane cu care am fost candva in relatii foarte apropiate, este unul dintre motivele de depresie obisnuite. Oamenii ar trebui (daca ar putea) sa se ataseze numai si numai de personae si lucruri care evolueaza si se transforma in acelasi ritm cu ei insisi (sau macar pe acolo, pe aproape).

            In plus chestia cu starile depresive este potentzatå de tot felul de factori chimici… depianzand de ce mananci, ce bei, ce medicamentei iei. Multe medicamente au ca efect secundar inducerea sau amplificarea unor perturbari emotionale sau psihice. Medicamentele pentru hiper-tensiune de ex… Cum stati cu hiper-tensiunea?

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            Cum stati cu hiper-tensiunea?
            Stau bine, multumesc de intrebare, nu iau medicamente, cite o tuica, dar acum am terminat-o. Cu mai multi ani in urma eram f. convins ca am tensiune, ma masuram cumva regulat, aveam trei aparate, chiar am tinut o perioada evidentza in Excel, nu coboram sub 160/90. Un medic chiar mi-a intarit aceasta credinta, eram un hiper tensionat tipic, desi nu sunt supraponderal.
            Am mers la altul, m-a controlat si nu a gasit nimic, desi isi dorea. Am mers si-n Ro la cabinet cu plata. Nu mi-a gasit nimic, dar nici n-o interesa. Am luat-o inginereste, am descoperit ca modul in care-mi masuram tensiunea nu era corespunzator. De atunci m-am hotarit ca nu am hipertensiune, si nu am.

            De fapt hipertensiunea ar putea promite un sfirsit ideal, scurt si fara discutii, eventual in somn. Nu cred ca hiper tensiunea, sau tratamentul respectiv, ar putea fi cauza unei depresii.

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Presupun ca in cazul d-voastra lucrurile or sa treaca de la sine, in timp, dupa ce zona „subconstientului” o sa proceseze complet schimbarea de paradigma de dupa pensionare. De regula perioada de remisie a depresiei post pensionare trece singura dupa o vreme care poate dura intre 3 si 5 ani, pedeapsa maxima acordandu-se in functie de circumstantele agravante din context. Probabil ca doar trebuie sa asteptati cu rabdare si stoicism sa va treaca, cu conditia sa fie vorba de o asteptare interioara activa, asezonata cu lucruri (placute sau/si utile) inspre exterior: sport, gradinarit, scris, conversatii, inter-actii…

            P.S. Vad ca am reusit sa fiu firoscos si pedant, hartuind-va si hartuind-l (pe cititorul citit si unic al Arcei lui Goe) cu common-sense-uri, in loc sa procedez precum psihiatrul Meerovici (un maestru exemplar in materie)… Dar nu e timpul pierdut…

            Apreciază

          • Pentu cei care au pierdut firul ne avand habar cine ar fi fiind psihiatrul Meerovici, revin cu precizarea ca d-lui este doctotul din Intrerupatorul (de H. Salem) care aplica un tratament psihiatric adecvat unui robot nevrotic (intre pag 17 si pag 29), pagini postate si AICI.

            In genere (cu unele rare exceptii) persoanele depresive (ori triste, melancolice, nefericite, blazate, abatute, resemnate, etc.) se simt mai bine cand vad ca altora le merge mult mai prost, suportandu-si propria tristete, angoasa sau nefericire, mult mai usor vazand ca altii mult mai mofluzi au dificultati inca si mai mari de a-si manageria starile maniacale). Prin urmare, cred ca d-lui Neamtzu Tziganu cateva astfel de exepmle i-ar prinde bine. Unul notoriu ar fi cazul conului Dorin (nea Trudoran), care nu reuseste de ani de zile sa-si depaseasca conditia de mofluz iremediabil. De altfel chiar si Nea’ Tziganu a incercat (in zadar) sa-l inveseleasca cu (unele) glumitze pe acel conas (alta data atat de vesel si sprintzar prin natura sa, azi moarta).

            Apreciază

          • Stely said

            @ Dl Goe,
            Nu stiu cum ati ajuns la concluzia ca filmul „About Schmidt ” ar face toti banii meritand astfel sa fie vizionat de „proaspetii pensionari”. Banuind ca este o comedie m-am gandit ca nu mi-ar strica o cura de ras in hohote si ,la recomandarea dvs, am investit ceva acolo gandind ca ar merita sa mai adaug la starea mea actuala,destul de confortabila , un plus de buna dispozitie ca sa-mi fie si mai si.
            Prin urmare ,mi-am facut timp si am vazut filmul. Nu zic ca filmul ar fi slab, ca nu, insa starea mea confortabila se degrada din ce in ce mai mult pe masura ce fimul se derula „pas cu pas”. In loc de ras era cat pe-aci s-o dau in plans . Doar cateva scene m-au facut sa rad si in acelasi timp sa ma bucur de situatia in care se afla proaspaul pensionar, mai ales dupa ce i-a murit sotia. Incolo nu…
            Eu as fi adaugat la recomandare un mic amendament : de vizionat numai de „proaspetii pensionari ” de sex masculin .
            Desigur ca fimul este plin de invataminte si de luat aminte pentru toata lumea ( tineri, in floarea varstei, pensionari femei si barbati ) Ma gandesc deja ca si eu ar trebui sa fac niste schimbari in viata mea, atat cat sa nu intru candva in vreo depresie . Adica sa fiu pregatita . Insa parerea mea este ca femeile , spre deosebire de barbati, se adapteaza mult mai repede (usor) decat barbatii la conditia de pensionar .
            P.S. Da, patania robotului pensionar m-a amuzat f. mult ,iar psihoterapeutul a” facut toti banii”. 🙂 Am citit acum cativa ani cartea(Intrerupatorul) dar ma gandesc ca ar fi cazul s-o recitesc. Plus de asta am recitit aproape toate comentariile de la topicul respectiv (cu fragmentele din carte) . Mda, ar fi multe de spus dar mai bine nu . Am constatat insa ca sunt schimbari in bine, fata de cum a fost atunci.
            PPS. Am mai vazut un film pe „Cinemax” (Orele) care cred ca nu v-a scapat , dar il recomand pentru cine nu l-a vazut. Abia am recunoscut-o pe Nicole Kidman.

            Apreciază

          • RALG said

            Intr-adevar filmul nu este o simpla comedie-comedie, ci o capodopera de tragi-comedie… Nu inteleg chiar exact de ce credeti ca recomandarea de vizionare ar fi fost potrivita doar pentru pensionarii de sex mascuin… Mai ales ca (intr-adevar) femeile se adapteaza mult mai usor la conditia de pensionar (ca si la alte multe schimbari majore) decat barbatii… ceea ce ar trebui sa insemne ca ele pot savura mai usor partea comica a filmului si tolera cu mai multa usurinta partea (realmente) deprimanta a acestuia. Da, filmul este un excelent exemplu despre ce ar trebui sa se astepte oamenii ajunsi la pensie si (vorba d-voastra) sa incerce sa se gandeasca din vreme la asta pentru a nu fi luati pe nepregatite, desi… cine naiba are timp de pregatiri… Oricum suntem intotdeauna luati pe nepregatite in orice, incepand de la nastere…

            Vad ca in schimb propuneti o recomandare de vizionare despre care utati sa mentionati ca este (potrivitå) numai pentru „proaspetii pensionari ” de sex… feminin. 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Pai da , dar problema aici este sexului feminin, in general , la orice varsta , in sensul ca ar trebui sa stie sa-si gestioneze viata (timpul , nazuintele). Sa faca in asa fel incat sa nu se lase invins de rutina,de iubiri obsedante , fantasme etc si schimbe din mers ceea ce ii creaza angoase.Sa aleaga viata dar nu sacrificand fiintele cele mai dragi . Da, egoismul femeilor este mai condamnabil decat al barbatilor . Ele trebuie sa accepte ca la un moment dat (cand copii sunt mici) este necesar sa uite pentru o vreme de propriul lor confort. Daca nu din instinct (dragoste matena, pana la sacrificiu) macar din obligatie (resposabilitate).

            Apreciază

          • RALG said

            Cred ca lucrurile pe care le pomeniti (despre femei) se potrivesc in egala masura si barbatilor. Si in genere ceea ce li se accepta unora ar trebui sa li se accepte si altora, ceea ce li se trece cu vederea unora ar trebui sa li se treaca si altora… Ce li se cere unora sa li se ceara si celorlalti… Femei, babrbati, barbati, femei, iaca niste oameni acolo si ei…

            Apreciază

          • Stely said

            Ei da , pentru generatia tanara de acum este musai sa fie asa. Si chiar este . Sunt semne linistitoare pentru mame de fete , dar pentru tati si baieti . 🙂

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: