(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Autobuzul copilariei

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 4, 2018

In copilarie, intotdeauna cand mergeam sau ma intorceam de la tara, aveam grija sa stau in autobuz pe partea potrivita ca sa pot vadea epava unui alt abutobuz, abandunat candva, demult, la marginea drumului, autobuzul copilariei mistuindu-se incet, incet, in neant.

21 răspunsuri sa “Autobuzul copilariei”

  1. In copilarie mergeam adesea la tara. Intotdeauna cu autobuzul. Numai cu autobuzul. O experienta fluida, intensa, intiparita definitiv in minte si in suflet. Multe le-oi fi uitat eu dar experienta autogarilor si a drumului cu autobuzul la tara au ramas intacte in memorie, accesibile oricand reluarii si retrairii interioare, iarna, vara, toamna, de Pasti, de Craciun, in vacanta mare, la 5 ani, la 10, la 17, la 20 (da, da, am avut o copilarie lunga despre care, in din ce in ce mai rare momente, am impresia ca nu s-a incheiat inca)… Praful drumului, inghesuiala, statul in picioare sau apucarea (egala cu fericirea suprema) a unui scaun la geam, lumea rurala din autobuz, bagajele pestritze bagate in burta autobuzului sau deasupra pe acoperis, itinerariul, peisajele, comunele si satele insirate unul dupa altul (invatate in ordinea lor, incet, incet, uitata intre timp), parfumul vremurilor, amintiri de nesters, amestecandu-se unele cu altele, in multele episoade ale acestui periplu mereu repetat al copilariei. Intr-unul dintre primele episoade ale acestui serial autobuzul s-a stricat, a facut pana (de motor) si ne-a lasat in drum, intre doua sate… intr-un peisaj cu dealuri. Unii au pornit-o pe jos. Ceilalti am ramas in drum, langa autobuzul stricat. Ne-am inghesuit cu chiu cu vai in cursa urmatoare venita dupa cateva ore lungi de asteptare. Cand m-am intors de la tara am vazut ca autobuzul fărâmat fusese cumva impins in afara drumului, destul de departe de sosea, pe iarba, in pesaj, la deal, oferindu-si panorama celor care calatoreau pe sosea. Ei bine acel autobuz n-a mai fost niciodata reparat sau recuperat, devenind incet incet o epava (precum cea de la Costinesti) pe drumul ritual al vacantelor mele de la oras la tara… L-am vazut mai intai vandalizat, cu geamurile sparte, apoi incepand sa rugineasca, alteori vedeam copii de la tara jucandu-se in autobuz sau in preajma acestuia (tanjind eu insumi in mare secret dupa o aventura in acel autobuz abandonat) … Timpul trecea, copilul care eram crestea si se maturiza in fel si chip, iar jalnicul autobuz naufragiat se degrada incet, incet, mistuindu-se. L-am vazut schimonosindu-se si imputinandu-se. Dupa o vreme a devenit de nerecunoscut, ramanand din el un doar schelet ruginit a carui provenienta nu avea cum sa fie ghicita de catre niciun pasager fara vechime pe traseu. O vreme s-a mai vazut acolo doar un mic morman de fiare ce abia se putea zari un pic deasupra buruienilor, pana cand, in cele din urma a disparut cu totul, inghitit de pamatul de sub el. Si atunci copilaria mea s-a incheiat si ea. Acum ajung foarte rar pe la tara (pe la cea tara) si cand ma duc acolo, ma duc numai cu masina, niciodata cu autobuzul.

    Apreciază

  2. neamtu tiganu said

    Nu mergeam cu autobuzul la tara pt ca nu aveam „tara”. Tare mi-ar fi placut sa am si eu bunici cu ciini, oi, capre, dar nu aveam decit niste rude indepartate la Ocnele Mari. Am fost doar odata acolo, dormeam pe niste paturi aspre pline de purici.
    Acum nu pierd nici o ocazie sa merg la tara, parca vreau sa recuperez copilaria, imi caut bunici si capre. Daca ar fi dupa capul meu m-as muta la tara, vorba aia, daca unu dintre noi moare, eu ma mut la tara.

    Apreciază

    • RALG said

      Constat iarasi, citindu-va comentariile, ca lumea e mica si are putine sabloane… Bunicii meu aveau vaca, pisici, caini, gaini, gaste, rate… iar una dintre bunici avea oi si capre… Fabuloase creaturi. Am in memorie intamplari memorabile in care aceste personaje detin rolul central… pentru care ar fi meritat fara probleme sa primeasca oscarul. Am avut si un prieten cu un haz nebun care turna cu un umor fantastic povesti din spectaculoasa sa viata. Una din vorbele lui favorite era si asta cu „daca unu dintre noi moare, eu ma mut la tara”. Am iata ocazia sa-mi aduc aminte de el si sa-l pomenesc in absenta.

      Apreciază

      • Stely said

        Una dintre cauzele pentru care nu merg mai des la casa de la tara construita din temelii acum cativa ani (un moft al sotului) este aceea ca nu ma leaga nimic de ea :nici vecini, nici scoala ,nici biserica, strada , ulita, nici chiar vreun autobuz ruginit. 😦 In schimb, casa de la „tara” unde m-am nascut este intacta , putin modificata ( imbunatatirI : centrala pe gaze, termopane ) cu rude , vecini de varsta mea , biserica , scoala , cimitirul etc … Acolo da, m-as duce daca … Din pacate, fara parinti este ca si pustie, desi suntem bineveniti oricand.. Am fost in iulie …M-am simtit extraordinar . Am avut o surpriza placuta . Un preot tanar, zambaret si prietenos care m-a cucerit rapid .
        Apropo, nu stiu daca am gresit , dar i-am dat adresa Arcei lui Goe . A, Dl Goe se poate afla cumva daca se afla printre vizitatorii Arcei … ? I-am povestit cum imi petrec timpul si mi-a cerut adresa . Dupa ce am ezitat un pic , i-am spus -o .

        Apreciază

        • RALG said

          Pai d-voastra de unde aveti adresa Arcei lui Goe? Bine ca nu i-ati dat adresa d-lui Neamtzu Tziganu (impreuna cu telefonul si numele real)… 🙂 In fine daca ati dat-o ati dat-o… sa fie primita. 🙂 In ceea ce-i priveste pe vizitatorii nostrii nu va putem spune mare lucru intrucat avem cu fiecare-n parte un acord tacit de respectare a confidentialitatii… 🙂

          Casele d-voastra de la tara mi-au amintit povestea naufragiatului ramas ani de zile pe o insula pustie. Cand in sfarsit un vapor a trecut prin zona si salvatorii au venit sa-l recupereze omul a tinut neaparat ca inainte de a parasi insula sa le arate ce a realizat el in acei ani de naufragiu. Le-a artat o casa, o curte, un tzarc cu pasari, un grajd, pe un deal o biserica de lemn si pe alt deal o alta biserica de lemn. Curiosi, slavatorii l-au intrebat de a construit doua biserici, iar el a raspuns ofuscat: Cum de ce? Pai aia e biserica la care ma duc iar cealalta e biserica la care nu ma duc. Cam asa si d-voastra cu casele de la tara…

          P.S. Asa la prima vedere as zice ca sunteti cam intempestiva (daca nu chiar amarnica) in legatura cu casuta rezultata din „moftul sotului”. Probabil ca si acolo exista un preot interesant, oameni si locuri in care se pot construi relatii si amintiri noi, fresh, proaspete, ne alterate de niciun reziduu. In plus as face pariu, in legatura cu casa d-voastra natala, ca nici pe sotul d-vostra nu-l leaga nimic de ea :nici vecinii, nici scoala ,nici biserica, strada, ulita… mai nimica… Dupa felul in care ii interpretati gesturile (ca fiind mofturi) pot presupune ca-l sperie nitelel ideea ca daca n-ar avea casa lui s-ar trezi ca i s-ar putea zice de la obraz (in vorbe sau numai in gand, nu conteaza) ceva de genul „Ba, asta e casa mea de la måmica”…

          Apreciază

          • Stely said

            Eii, pai „Arca lui Goe” nu-i” adresa” (link-ul ) ?
            In ce priveste casa aceea unde nu prea merg , daca ar fi fost casa parinteasca de la „tara” lui, unde am fost repartizata , unde l-am cunoscut si care se afla pe aceeasi ruta cu asta, la cativa km (25) mai departe m-as fi dus si chiar m-as fi mutat cu mare bucurie . Da, a fost si acolo o casa mare, frumoasa cu gradinita de flori, vita de vie etc… plus biserica, scoala si cativa profesori , elevi cunoscuti … Din pacate au vandut-o. 😦
            A preferat s-o construiasca pe aceasta de acum pentru ca este mai aproape de oras (10km) plus o padurice cu salcami si camp cu floarea soarelui mai aproape de stupii cu albine. M-am dus vreo cativa ani destul de des, dar in ultimul timp s-au adunat cam multe pe capul meu . Apoi nu vorbiram despre egoismul unora , gestionare a timpului, nevoia de schimbare (fara prejudecati si obligatii (datorii ) etc…? Pai chiar nu stiti cati ani am !! ??

            Apreciază

          • Habar nu am cati ani aveti. Stiu doar ca sunteti bunica si asta imi da o oarecare idee. 🙂

            P.S, Sunt sigur ca daca pe insula aceea pustie ar mai fi esuat inca un naufragiat (sau o naufragiata) ar fi sfarsit prin a merge unul la o biserica si celalalt la alta din cauza ca s-ar fi adunat cam multe pe capul lor. egoismul unora, gestionare a timpului, nevoia de schimbare (fara prejudecati si obligatii (datorii ) etc…

            Apreciază

  3. neamtu tiganu said

    fusei de curind intr-un sat din Moldova, care desi este in est, era ca in vestul salbatic. Prietenul meu a vrut cindva sa-si repare gardul, a facut o mica pauza de pipi si cind s-a intors ii furasera toate sculele.

    Asa ca are trei ciini, dar niste fiare.
    Gospodaria e organizata precum fortaretele lui Stefan Cel Mare. In mijloc se afla gainile, iepurii si paunii. Da, ati auzit bine, cresc pauni, doar asa de frumusete. Mai apoi e un briu inconjurat de gard unde sunt ciinii. Pt. ca totul aminteste de testul cu barca, varza, lupu si capra. Daca fiarele prind gaini sau iepuri ii termina, odata le-a omorit 15, dar nu le maninca. Domeniu ciinilor e variabil, noaptea, sau cind nu sunt acasa, este extins si-n jurul casei, peste zi, mai ales cind au musafiri, cum am fost noi, li se restringe zona. Cum se lumineaza ciinii incep sa jeluiasca si zgiriie usa. Cit sunt ei de bestii totusi le e frica de furtuna si de tunete, atunci trebuie bagati intr-o pivnita intunecoasa.

    Totul e f. idilic.

    Apreciază

  4. RALG said

    Dupa cate bine se (cam) stie… prozele scurte din categoria „Povestiri de Nimic”, materializate (aparent inexplicabil), din Neant, pe Arca lui Goe, sunt o achizitie relativ recenta in peisaj, insa noi, aici, ne ocupam cu „Nimicul” de multa vreme, inca de la bun inceput, reusind pana acum sa-l abordam din cateva perspective destul de diferite, ba cosmologice, ba filozofice, ba antropologice, ba acum literare, (ceea ce denota polimorfism) dar numai si numai la nivel amator si clandestin, si asta in mod inadins si premeditat, pentru a nu-i da sansa Nimicului sa se creada mai important, mai mare si mai consistent decat e, si sa ajunga cumava sa para a fi fiind ceva sau (Doamne fereste), cineva… Noi, ocupandu-ne serios de nimic ne pastram in zona unui epsilon infinitezimal mic, asa incat, la o adica, sa putem spune ca n-am zis nimica. Problema este ca prea prinsi in Nimicul nostru (in varianta sa la zi), am devenit cam exclusivisti si ignoram cu prea mare detasare restul nimic-urilor din lumea larga, promovate de altii la fel de profesionisti ca si noi in aceasta arta a promovarii nimicului in lume. Se intampla nimicuri peste tot, in continuu… si chiar daca, in principal noi trebuie sa ne vedem de nimicul nostru (acum in proze scurte), asta nu inseamna ca trebuie sa ne deconectam total de restul Universului Nimicurilor… Din cand in cand putem arunca cate o privire pe fereastra cabinei, catre alte gondole in care nimicul este luat foarte in serios. Ne putem astfel inspira, relaxa si ne mai si putem gasi anumite confirmari despre natura nimicului si validitatea luarii sale in serios. De ex. dl. Neamtzu Tziganu, (ca fiecare dintre cei peste 7 miliarde de nemti-tzigani de pe planeta) are tolba plina de nimicuri notabile. De ex. dansul n-a fost niciodata vedeta la Hollywood si nici laureat al premiului Oscar pentru orice. Nici Nobel. N-a fost balerina, creator de moda, n-a fost pe Luna, n-a fost pe Marte, nici macar in Antartica n-a fost. In toate aceste planuri nu poate consemna nimic, sau, mai bine zis poate consemna Nimic. Si in cate altele. N-a fost in Parlamentul European si n-a tinut speech-uri acolo in limba engleza, N-a fost nici calugar tibetan sau capitan pe un submarin sovietic. Omul are lipsuri mari… Toate strans legate de notiunea de NIMIC. Dar, ca sa vedeti ca nimicul are o natura evaziva si inconsistenta, si ca are tendinta de a se nega pe sine de/generand, pentru extrem de scurta vreme in ceva (particule virtuale), va invit sa vedeti cum anume se poate crea ceva din Nimic AICI… Ca efecte secundare remanente am putea mentiona un speech imaginar, in limba engleza, foarte dragutz de altfel, care a aparut din neant, impreuna cu anti-particula aferenta… care anti-paricula a disparut inexplicabil ratandu-se astfel anihilarea preconizata teoretic, ce ar fi trebuit sa consfiinteasca statusul imanent al Nimicului pe coordonatele respective. Tot asa trebuie sa fi aparut si universul, in aceasta varianta precara (careia ii suntem martori tranzitorii), dintr-o promisiune facuta si apoi retrasa (ne-onotrata)… Cu nimic mai prejos decat dl.Neamtzu Tziganu, fizicienii italieni bombardeaza un diamant cu antimaterie in cautarea „fotonului intunecat”, pe baza caruia sa fie edificata o noua dimensiune a nimicului explicitata pe inteles intr-o teorie fabuloasa intitulata „electromagnetismul intunecat”. Pacat ca dl. D’Artagnan lipseste din peisaj caci d-lui avea obiceiul sa se arate interesat de astfel de nimicuri stiintifice.

    Apreciază

  5. Stely said

    Vad ca „lumea” considera ca a vorbi numai despre unele” nimicuri” fara sa incluzi tenisul (US Open) este de ajuns incat acesta sa fie „validat”. Ei bine , zilele aceasta si cele din urma , eu am fost ocupata si cu astfel de nimic-uri . Macar sa-mi justific absenta temporara (toata vara) din peisajul acela …rural. 🙂 Asa se face ca m-am uitat la toate meciurile lui Nole , precum si altele , bunaoara , Serena vis a vis Kristina sau Nadal -Nishikori de azi noapte spre dimineata pana la orele 6 :40 .
    Ei, si fiindca le-am vazut pot sa ma pronunt mai din vreme cine asupra cine vor fi castigatorii US Open-ului (2018)ATP si WTA.
    Asta si pentru ca am primit ceva ajutoare de la un „mester ” cronicar …

    http://mirceamester.ro/us-open-faza-pe-tusa-ziua-10-veni-vidi-djokovici/?subscribe=opted_out#blog_subscription-2

    P.S. A ramas insa neelucidata faza cu „tabletele din sticla ” dupa care tipa disperat la „cineva” ca nu le mai gasea in geanta , semn ca Nole nu-si face singur bagajele, ca sa aiba pe cine da vina la o adica … Ideea e ca Nole ,cu sau fara tablete ? ,e in mare forma si cred ca va lua trofeul.Bafta !

    PPS. In alta ordine de idei ,faza cu invitatia si speech-ul ,la conferinta aceea de la Parlamentul european, pe mine una m-a lasat masca. Ce nesimtiti ! Cum adica ? Il inviti pe om, dandu-i credit pentru ce a facut ( a scris o carte interesanta) si il rogi sa se pregateasca cu un speech ,iar in final ii spui :” luati va rog loc in bancuta, ca sa umplem locurile goale, pentru ca pe scena nu mai avem loc”. Zau , daca „neamtu tiganu ” nu s-a infuriat , ba dimpotriva, a fost in stare sa scrie cu umor despre aceasta , este bun de felicitat. Se tine tare . Deci duca-se pe pustiu depresia!! 🙂

    Apreciază

    • neamtu tiganu said

      sunt obisnui s-o iau in gura..
      dar o alta proza scurta..

      Cu mai multi ani in urma, pe vremea cind diaspora romana din Ge era f. unita, de fapt eram si destui de putini, se intreprindeau multe actiuni culturale romanesti, care ne mai potoleau dorul de casa. Multi dintre noi nu mai fusesem de multi ani in Ro, era si greu de circulat, avioanele erau scumpe, munceam mult si nu aveam timp si unii din noi nici dreptul.
      Cindva a venit un ambasador nou in Bonn, unu mai altfel, care vroia sa tina legatura cu diaspora. La o sarbatoare a organizat o intilnire intre romani. A dat sfoara in tara ca fiecare sa se reproduca cum si cu ce poate. O fata din gasca, care studiase arte, a pregatit ceva despre pictura, mai multi muzicieni de pe aici s-au oferit sa scoata ceva.
      Dar lipsea acel ceva, acea bomboana pe coliva, de aceea m-am gindit sa-l invit pe un poiet, unu dizident si mare talent, nu-l stiti voi, sau poate-l stiti. Nu l-ar fi costat nimic, de regula diaspora punea mina de la mina si scotea banii de transport, se caza la unul dintre noi si mai se aduna si ceva pt cheltuiala sau cadouri pt acasa.

      Am vorbit cu cei care organizau, au fost incintati sa aveam asa ceva. Nu ar fi fost nici o constringere, putea sa povesteasca ce vrea muschii lui, putea sa citeasca din poieme sau orice. Asa ca i-am scris poietului, fiind convins ca-i fac un bine, cine mai stie poate iesea si vrun editor. Raspunsul a fost un fulminat NU, mai tirziu chiar am fost acuzat ca as fi securist si de aia l-am invitat ca sa-l corup.

      Apreciază

      • Stely said

        @Neamtu tiganu ,
        Cred ca stiu cine este „poietul”. 🙂 Nu esti singurul care a fost refuzat , dar cel care a avut de pierdut a fost numai el. De fapt abia acum se vede modul cum si-a manageriat interesele. Eu am fost mirata de comportamentul lui fata de editori, critici literari si fata de multi altii care ar fi putut la un moment dat sa-l ajute efectiv , fara a -l obliga la oarece compromisuri(mana intinsa etc .)

        Apropo, chiar nu stiu nimic de el. Cineva (o doamna) imi spunea nu de mult (acum o luna) ca ar fi bolnav. Doar atat . Daca a fost, sau nu
        cu adevarat , nu stiu. Nu am acces de nici un fel la „feisbucul „lui, iar pe blog abia acum fusei sa vad ce mai e. De anul trecut (octombrie 29) n-a mai publicat nimic. Vad ca isi mentine „promisiunea”facuta candva, precum ca va scrie 51 de canturi la „Planeta Ou” ceea ce, daca va fi sa fie, merita laudat pentru perseverenta lui,dar si pentru modul cum invarte cuvintele, ideile si sensurile lor , asa incat sa para ca toate acestea sunt noutati ( necitite si neauzite pana acum ) . Iata de exemplu :

        „Acum aș putea pune punct și acestui cânt și să purced mai departe, dacă nu m-aș mira (ca gen. Bonaparte când l-a întrebat pe învățatul Laplace unde e Domnul, în calculele-i complicate, la care savantul i-a dat răspunsul stass) când văd cum cern-urile cotrobăiesc cerurile după „materia întunecată”, fără de care, într-adevăr, nu s-ar mai explica arcul big-bang-ului oricât de titanic și nici avansul săgeții timpului, din ce în ce mai năvalnic prin spațiu-i geamăn tot mai deșirat, în uni-versul ce-i va fi urmat (sau în multi-versuri, cum cred alții, dar nu poeții, bieții, ci scientiștii, cică realiștii și isteții), ignorând minusculul amărunt, vai, că un poesel din cybersplai a divulgat mai de mult, în alt cânt, că „materia întunecată” n-are unde să se ascundă în lumeea luminată, ci numai și numai în bulboana din punctul zero barat și-n semințele black-holice pe care……”

        Apreciază

      • RALG said

        @Neamtzu Tziganu, @Stely – Cred ca refuzul poietului (dintr-o serie lunga de refuzuri cu care si-a tratat destinul) ar trebui inteles intr-o alta cheie. Omul nu putea cu niciun chip sa accepte ofertele primite chiar daca si-ar fi descoperit nebunia de a crede ca ar vrea sa le accepte, ca trebuie, ca poate… Acceptarea oricareia dintre ofertele pe care le-a refuzat l-ar fi scos totalmente din zona sa de confort, din aria de acoperire, din sine, din ceea ce este, silindu-l sa se confrunte nu doar cu un univers nou, necunoscut, imprevizibi, agresiv, agasant, coplesitor, infricosator, dar si cu o noua versiune a lui insusi in contact cu acel univers, versiune a carei imagine l-a inspaimantat teribil. Trebuie sa-l intelegeti. Omul, care poate fi nimicit dar nu invins, nu avea cum sa-si accepte nimicirea, nu avea cum sa accepte sa se faca iremediabil de râs, de plans, de milå, de silå in fata unor semeni-straini, straini totalmente de limitele si de natura sa sociala primara, rurala, primitiva… Nu avea cum sa accepte asa ceva… Era prea tarziu pentru bietul ins, care apucase sa decada in starea precara dar confortabila si familiara a copilariei sale, ca sa mai poata iesi (inca o data) din cochilia oului in care acceptase sa reintre… Si pentru a-si justifica „refuzurile” a preferat sa ofere niste pretexte puerile (ce nu trebuie luate in seama) de un ridicol sublim dar asumat, imaginandu-si ca asa isi poate salva imaginea, onoarea, fiinta, statusul… o intreaga tragedie antica si comica, caci personajul este unul profund si iremediabil tragic.

        P.S. Printr-un exces prostesc, plenar, multidimensional, prin popularea ei cu dorinta de a fi altceva decat este, da, intr-adevar, Planeta Ou a devenit, si deci este, o mare tâmpenie… Asta ca tragedia sa fie deplina.

        Apreciază

      • @NT – Schimband perspectiva psihologica cu cea literara as vrea sa adaug ca proza scurta pe care ati propus-o este intr-adevar (pana la nivelul detaliului) o mica bijuterie… care s-ar putea transpune intr-un teatru scurt de difuzat la Albumul Duminical… 🙂 are ceva esentialmente gogolian in mesaj. 🙂

        Apreciază

    • RALG said

      @Stely – Si noi unu luam foarte in serios nimicul numit tenis si turneul de la US Open, si vizionam cam tot ce ne este la indemana… inclusiv fenomenalul meci dintre actualul no.1 si viitorul no.1 (Nadal versus Thiem)… In plus as zice ca ne place intr-un fel greu de descris in cuvinte noua versiune a lui Nole, o combinatie interesanta de esente Zen cu rabufniri atavice specifice vechiului Djokovic. Impotriva tuturor aparentelor, in fapt meciul lui Nole cu aparutul de nicaieri Millman a fost mult mai strans decat s-ar putea crede, ceea ce ne impiedica sa anticipam cum anume sta in realitate noul Nole cu resursele fizice si psihice, fiind d-lui foarte discret si secretos in aceasta privinta (ceva in genul Cidul), asa incat dusmanii sa ramana in ceata si sa tremure ca frunza, Om vedea cum s-o descurca in acest context nou-nout al carierei sale de legenda in re-devenire. De-o fi una. de-o fi alta, bucurosi le-om duce toate (impreuna cu dl.D’Artagnan, care presupun ca sufera in contumacie pentru esecul neasteptat al favoritului sau din totdeauna si al nostru de alta data). Semi-fnalele si finala se anunta a fi spectaculoase (cel putin). Cat priveste reflexia acestor nimicuri magice in balta (tulbure) de pe puntea Arcei lui Goe, ar fi de zis n-am reusit (dar nici nu ne-am straduit prea tare) sa gasim calea potrivita pentru a face loc acestor nimicuri pline de charm in zona povestilor de Nimic… caci de-am fi incercat prozele scurte ar fi fost invadate si inghitite de fenomen. In plus vad ca exista acest Mircea Mester care scrie frate de parca am scrie noi insine despre tenis si turneul in curs (si ma refer aici si la stil si la mesaj). E clar ca omul este un domn Goe de prima mana care, existand, descurajeaza tentativele de a vorbi tenis ale altor spectatori profesionisti pentru ca s-ar crea redundante in Univers. Faptul ca ne multumim sa vedem tenis fara sa vorbim tenis se datoreaza insa si copmetitiei fetelor (o mizerie) care (odata cu intoarcerea Serenei) pare sa fi revenit la talmes-balmesul traditional in care din prima suta nu se mai intelege nimica, cine cu cine, cine cu ce si de ce. Meciuri proaste, apatice, fara vlaga, fara miza, mustind de confuzie si uratenie. Singura speranta ramasa este samuraia hawaiianå Naomi Osaka care trebuie sa salveze cumva onoarea tenisului eminamente feminin ca incolo n-are cine. N-are cine.

      P.S. Totusi speech-ul lui Neamtzu Tziganu a ajuns (cumva) cu bine la publicul tzinta… si continua incet, incet sa tot ajunga, prin persistenta sa in univers… Noua unul ne-a placut foarte mult discursul propus nu doar pentru continutul sau emotionant, dar si pentru toate celelalte detalii cu care a venit la pachet legate sentimentele care i-au animat pe dl si d-na Calomfirescu, cat si de gesturile facute de d-lor cu ocazia nasterii acelui speech, aparent deturnat de la destinul sau potential…

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        Uite ca ni s-a implinit speranta: Naomi Osaka a salvat (ce se mai putea salva) din onoarea tenisului feminin, la US Open 2018, chit ca d-na Ohanian (oroarea tenisului feminin) s-a scremut, in mod natural, cat a putut d-ei de tare sa lase tenisul feminin (asa ca fenomen) cu onoarea nereperata… La capitolul victime colaterale s-ar mai putea ad-nota: credibilitatea miscarii feministe… Si ca sa nu (mai) (pre)lungim vorba, luati va rog in considerare si zicerile mesterului pe tema asta:US Open, faza pe tușă. Finala feminină: Sirena Williams

        Raman la impresia ca Serena Williams a fost o catastrofa a tenisului (Doamana iarta-ma) feminin. Sa speram insa ca frumusetea care va salva lumea, va salva si tenisul feminin, atat de greu incercat de urâtenie…

        Apreciază

  6. neamtu tiganu said

    in vara am fost, la recomandarea unor prieteni, pt care le multumesc la un muzeu popular http://www.muzeulpopa.ro/ Extrem de interesant, vi-l recomand.
    Pe undeva m-am gindit la poietu nostru, am facut cumva o paralela. Taranul Popa, taran, taran avea o dimensiune universala…

    Apreciază

    • Vad ca muzeul se afla prin Ținutul Neamțului. Probabil ca asa se explica atractia pe care o exercita asupra d-voastra. Din cate vad insa, din peisaj lipseste dimensiunea Țiganeasca a lucrului in sine. Desigur ca paralela propusa este plauzibila mai ales ca prin includerea in ecuatie a (sa-i zicem asa) „poietului nostru”, se completeaza cu brio dimensiunea absenta.

      P.S. Multumim pentru recomandare. Cine stie, poate vreodata ne-om intalni noi (ca) din intamplare prin muzeul din Târpești. Si cand zic „noi” ma refer la mine, la d-voastra, la d-na Stely, poate chiar la poietul nostru si si la alti mucaliți adumbriți prin HUVACA. A se calcula cu 100 de zecimale probabilitatea intamplarii unui asemenea eveniment cosmic… (He-he, intr-un fel s-a si intamplat deja..)… Dar, in fine, voi tine minte si de voi ajunge prin zona, musai voi vizita muzeul.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: