Deplasare spre roșu
Posted by Arca lui Goe pe septembrie 7, 2018
| There are days when I feel the expansion of the universe directly with the soul, and then I am overwhelmed by the feeling of the infinite among us. The stock market of sentiments that trades our shares is about to collapse under the weight of this insinuated infinite. I have to disconnect once again the soul’s antennae from listening to this bizarre cosmos, populated with darkness, foolishness and false impressions come from infinite minus, as if coming from nowhere, while silently contemplating your red-shift through spaces. |
Sunt zile când simt dilatarea universului direct cu sufletul, iar apoi sunt copleșit de sentimentul infinitului dintre noi. Piața bursieră a sentimentelor care tranzacționează acțiunile noastre este pe cale să se prăbușească sub apăsarea acestui infinit insinuat. Trebuie să deconectez încă o dată antenele sufletului de la ascultarea acestui cosmos bizar, populat cu tăcere, întuneric și false impresii venite de la minus infinit, ca și cum ar veni de nicăieri, în timp ce contemplu, în liniște, deplasarea ta spre roșu prin spatii. |
Update: Cu ajutorul incredibilei cinefile Ana Ayana am descoperit o ilustrare admirabila (de lung metraj) a prozei scurte botezata aci „Deplasarea spre rosu”.
P.S. Si apropos de filme bune, le-as recomanda tuturor sa treaca in revista blogul despre filme al Anei Ayana si sa se inspire din propunerile facute de d-ei. Daca filmul este apreciat acolo cu o nota mai mare de 8, si nu l-ai vazut inca, apoi este musai sa-l vezi. 🙂
(b)Arca lui goE 
Arca lui Goe said
Cred ca aceasta proza scurta, daca nu cumva pro-duce (in mod spontan) înghet (întzepenire), poate duce (pe fiecare) cu gandul in fel de fel de locuri, in functie (si) de contextul local, starea mintii si istoricul starilor mintilor fiecaruia dintre demnii cititori-observatori. Dar numai si numai prin salt cuantic. Tu, de exmplu, re-simti vreo compatibilitate semantica cu continutul acestui (pre)text? Iti sugereaza ceva? Iti aminteste de ceva? Iti construieste ceva? Vreun sens? E doar o nota (cea mai recenta) dintr-o secventa muzicala, o nota lipsita de (orcice) sens daca este considerata individual, de sine statator, fara a fi identificata in continuarea fireasaca a notelor anterioare… Dar intrucat pe Arca lui Goe libertatea de expresie si de impresie sunt cvasi-depline, fiecare poate alege liber care ar fi fiind notele anterioare care compun linia melodica in care se incadreaza aceasta nota (sub forma de proza scurta)… Acele note pot fi alese liber se pot afla oriunde in univers, pe Arca sau aiurea, oriunde mintea ta le poate identifica spontan…
ApreciazăApreciază
Stely said
Mda, se pare ca ati intuit bine referitor la efectele produse de proza scurta din topicul prezent. Am fost coplesita . M-am simtit ca si cand mi s-au citit gandurile , sentimentele , starea de fapt . Se vorbeste acolo despre batranete , nu-i asa ?
Dar poate ca exagerez , asta datorandu-se unor mici inconveniente ce-mi perturba confortul psihic si fizic. Am asteptat o vara intreaga vestea de la niste mesteri care se angajasera sa termine la Sinaia ce au inceput , si cand aproape ca imi luasem gandul de la ei, am aflat abia zilele trecute ca vor veni in sfarsit. Chestia e ca in loc sa ma bucur m-am intristat. 😦 Acum nu am ce sa fac, trebuie sa ma urnesc din loc. Am/ mi-am facut promisiunea si e musai sa ma tin de ea. Nu m-as simti bine toata iarna daca as renunta. Prin urmare, nu am putut sa ma concentrez sa „produc” ceva .
Din pacate de la Sinaia nu pot decat sa citesc topicele si comentariile de pe telefon. Daca as vrea sa scriu ceva nu am cum . Am incercat sa ma loghez cu adresa de e-mail pe care o folosesc aici si imi da eroare . Adevarul este ca adresa de aici nu corespunde cu cea adevarata si trebuie sa fac alt cont, insa asa apare numele si prenumele si nu vreau. Nu de altceva dar nu pot sa scriu(nu ma simt bine) decat ca Stely. 🙂
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Da, este vorba (si) despre batranete… pentru ca avem de a face cu o realitate cuantica, ce se manifesta in forma concreta prin condensare, prin instantiere intr-o ipostaza anume, determinata, care-l include (ca factor creator) si pe observator. La un nivel mai abstract proza scurta este despre îmbåtrânire, învechire, in general, o realitate care (ca orice realitate) se manifesta precum norul difuz produs de un electron in jurul unui nucleu. Cata vreme niciun observator nu scruteaza acel atom, electronul se afla pretutindeni si nicaieri in acel nor, cunoscandu-se despre el doar functia care descrie valoarea probabilitatii de fi dedectat, prin observare, in fiecare punct din acel spatiu… Observand-l (cercetandu-l) il fortam så (se decida så) fie intr-un loc anume, sa se condenseze din lumea (cvasi)probabilului in cea a (semi)concretului… In proza scurta (sugestiv intitulata Deplasare spre roșu) este (vrea sa fie) vorba despre felul in care se produce imbatranirea a orice, a unui om, a unei vieti, a unei case, a unei zile, a unui anotimp, a unei casnicii, a unei prietenii, a unei dusmanii, a unei relatii, a imaginii cuiva in ceva, a unei cariere, a copilariei, a felului de a pune masa, sau de a dansa… a absolut orice), si asta in contextul (straniu) in care containerul in care este localizata acea entitate observabila este mereu in expansiune, se tot dilata, schimbabnd in permanenta datele problemei, inducandu-i o natura cuantica, obositor de cuantica. Prin urmare, in acest context cuantic si expansiv, in genere, ca sa tinem aproape trebuie de fapt sa tinem foarte aproape, altminteri ne putem trezii deodata departe, foarte departe (de ceva, de cineva, de orice liman dorit), desi ne-am aflat mereu, in repaus relativ unul fata de altul, atat noi unul-insine cat si limita aceea vizata, dorita, visata, sperata… uneori atat de departe incat viteza luminii insasi va fi fiind prea mica pentru a mai ingadui vreun contact cu acea lume iremediabil pierduta. Fiecare ilustrare posibila a acestei paradigme poate fi un caz particular fabulous, captivant… o admirabila proza scurta. Ganditi-va de exemplu, ca sa dam numa un exemplu, la viata d-voastra. Nu aveti senzatia ca se comporta exact ca un univers in expansiune, si ca toate intamplarile din amintire se departeaza unele de altele (rarefiindu-se) exact in accord cu legea lui Hubble?
P.S. Petrecere frumoasa la Sinaia, resedinta monarhica de vara-toamna a majestatii sale regale, d-na Stely…Desigur ca nu mai aveti cum scrie altfel decat din postura de Stely…
ApreciazăApreciază
Stely said
@Dl Goe ,
Drept multumire pentru urare si pentru eseul (da) care mi-a mers la suflet as indrazni sa va ofer ceva la schimb ,ce cred ca s-ar potrivi atat cu proza scurta cat si cu eseul (da) de mai sus :
P.S. Si da, casa de la Sinaia se afla in imediata vecinatate ( aprox. 300m) de la intrarea din soseaua Bucuresti Brasov spre Castelul Peles.
ApreciazăApreciază
Stely said
PPS- Si ca o concidenta , tocmai ce am vazut un film care mi-a placut foarte mult . Drep urmare il recomand spre vizionare celor care nu l-au vazut pana acum :
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Imposibilitatea reconcilierii profanului cu cuantica este o permanenta sursa de frustrare si angoasa… Intrucat acest fenomen poate fi descries el insusi pe baza unui teorii cuantice (cum altfel?) efectele respective au tendinta de a se acumula si amplifica in cascada… Pana la urma nici nu stii ce ar fi mai rau: o lume in care totul este predeterminat (prin destin si cauzalitate), sau o lume in care totul este aleator (prin incertitudine si acauzalitate)??? Si de-i una si de-i alta stam prost (cel putin) intr-o privinta: liberul arbitru este astfel (doar) o vorba-n vant, un ideal caraghios, un non-sens, o aberatie cognitiva, o iluzie (optica?) si prin urmare, noi, profanii, nu avem niciun control in nimic si asupra a nimic… ci cel mult iluzia c-am avea asa ceva. Din absenta abilitatii de a avea controlul (macar a ceva), de a fi in control, rezulta ca nu putem demonstra niciodata nimic. Ceea ce (si) trebuia demonstrat (vorba ‘ceea QED). Filmul pe care-l recomnada d-na Stely este o simpla ilustrare a acestei prozei scurte (n.b. comentariul current), asezonata cu detalii care tin de natura umana (in varianta clasica, ne-cuantica a acestei naturi), incluse de autor in film nu se stie de ce: la deruta, de umplutura, din inertie… ceva trebuia sa puna si d-lui acolo caci altminteri ii iesea scurt metraj… 🙂
P.S. Merci pentru dedicatii si recomandari.
P.P.S Singura con-solare in treaba asta este faptul ca suntem eminamente inconjurati (incercuiti) de profani, miliarde de profani (pro-fani si pro-fane) care prin simpla lor prezenta ne protejeaza de contactul direct cu ceilalti (infernul, non-profanii), adica aceia care nu doar ca inteleg (din instinct) mecanica cuantica, ci sunt (cu mult) mai presus de ea. Noi unul n-am intalnit pe viu niciun astfel de exemplar, dar asta nu ne poate impiedica sa presupunem ca acestia (si) exista. Mecanica cuantica certifica faptul ca existent acestora nu este imposibila… O zicem noi (unul) (ale dl. Goe) in calitate de cunoscator ca pe apa al mecanicii cuantice la nivel de popularizare. In acest sens putem mentiona ca am vazut pe YouTube un roman care rezolvat legat la ochi trei cuburi rubric (la un concurs „Britanicii au talent”).
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Din interiorul conditiei unmane, ca sa nu suferi de anxietate trebuie sa fi ori ignorant ori nebun… ignoranta si nebunia fiind (doar) doua forme extreme de manifestare a nesimtirii…dupa cum anxietatea este o forma a resimtirii… Tu cum te (re)simti? 🙂 Dar fii sincer…
Bibliografie obligatoriu-facultativa: Cea mai mare victorie a anxietății: să te convingă că tu nu suferi de așa ceva
P.S. Am facut a-legatiile de mai sus sub presiunea anxietatii pe care o re-simt acum, inainte de inceperea finalei de la US Open 2018, in competitia masculina dintre Novak Djokovic si Juan Martin Del Potro.
ApreciazăApreciază
RALG said
Probabil ca presupusa dilatarea a universului este „cauza” primara a multor efecte „secundare”, inclusiv a faptului ca ceva exista pe lume mai degraba decat nimic. Entropia precum si iluzia faptului ca exista timp si ca timpul trece sunt astfel de efecte secundare ale dilatarii Universului aflat asadar in big-bang perpetuu (si care altminteri nici n-ar putea exista). Dar se pot imagina in forma de postulate (?!) si alte formulari echivalente. De ex. (a) Un univers in expansiune nu poate fi decat cuantic. Si viceversa: Un univers cuantic nu poate fi static (ci doar in perpetua expansiune). Un univers in expansiune nu poate fi decat infinit. Si viceversa: un univers infinit nu poate fi decat in expansiune… Un sistem izolat nu poate fi cuantic… (Bine ca nu existea astfel de sisteme)… Pana la urma totul este de natura cuantica, nu numai partea fizica a lumii. Dar si cea meta-fizica. Dumnezeu insusi este cuantic. Constiinta si manifestarile acesteia pot fi modelate si intelese cuantic. Sufletul are si el o natura cuantica si manifestari asijderea, toate, dar absoult toate avand ca sursa primara dilatarea universului, acaesta perpetua facere, re-facere si des-facere a lumii… Existenta este egala cu aceasta curgere… Dar parca am mai pomenit cate ceva despre toate asta data trecut cand am incercat fara succes sa obtinem reconcilierea profanului cu cuantica… Cand cu experimentul din sf-Era lui Goe… pe Arca lui Goe… Putina intelepciune ne-ar putea ajuta sa intelegem ca reconcilierea nu este posibila… atata vreme cat Universul se tot dilata ca nebunul si nu se mai opreste, caci daca s-ar opri (timpul? spatiul?) universul ar disparea, instantaneu, pe loc ne mai fiind deloc, ca si cand n-ar fi fost… De unde si vorba: Mergi ori crapa. Probabil ca orice cititor onest si sensibil poate sesiza cu ajutorul intuitiei ca in toata povestea asta exista o nota ingrijoratoare si pesimista, care poate induce accente faustiene ori ispita dorintei (nefaste) de a opri zborul clipei… Singura cale valida ramane insa cea propusa deja: Sortis Humanae ad Intelligendum Lux.
ApreciazăApreciază
Stely said
🙂 Test .
ApreciazăApreciază
Stely said
Aaaaa, ce surpriza ! A mers . Mulțumesc !!!
ApreciazăApreciază
Stely said
@Dl Goe , Am ținut neapărat să mă bucur împreună cu dvs.pentru victoria frumoasa obținută de Novak Djokovic in finala US Open contra lui Juan Martin Del Potro. Felicitări ! Cu aceasta ocazie cred că ați scăpat și de presiunea aceea provocata de anxietate. De fapt bănuiesc că a dispărut destul de repede , dacă nu după primul set după cel de-al doilea mai mult că sigur.A fost o finală frumoasa . Nu că cea a fetelor pe care care Serena a transformat-o intru-n fel de …puci. Mărturisesc că mă uitam uluită la ce putea să facă o mare campioană atunci când ar fi vrut neapărat să câștige și simtea că nu reușește. După părerea mea , câștigătoarea merita sa fie premiată si pentru felul cum a știut să-si gestioneze emoțiile(anxietatea). Nu și-a pierdut încrederea în sansa ei și a mers inainte fara a -si pierde cumpătul. Felicitări, Naomi ! Ești de acum o mare campioană !
ApreciazăApreciază
Stely said
Hmm… a ieșit de două ori. Nu știu de ce. Dacă vreți să lăsați numai unul dintre ele. Am fost avertizata că este duplicat dar am verificat și am văzut că nu . 😦
ApreciazăApreciază
RALG said
Nu o sa sterg niciunul dintre mesaje pentru ca imi plac amandoua la fel de mult 🙂
Mda… pare-se ca del Djoko is back. So far, so good… dar de pronuntat nu ne putem pronunta decat dupa urmatorul Australian Open… Intre timp ne mai putem edifca putin cate putin la turneele de prin Asia si la Turneul Campionilor. Deocamdata pare ca ne-am intors (iarasi) in timp… Suntem din nou in… 2008 (?!)… La incheierea US Open… Clasamentul la masculin arata asa: 1. Nadal, 2. Federer, 3. Djokovic… Oare istoria chiar se repeta? Va fi iarasi criza? Noul Djoko (cel batran) va reusi sa faca ce-a facut vechiul Djoko (adica cel tânår)?… Configuratia cosmica pare favorabila dar, dar, dar…
Imi place foarte mult si Juan Martin del Potro (gigantul Delpo)… este un mare jucator, un mare tenismmen si un mare om… Faptul ca n-a cedat niciun moment, pana in ultima clipa, da o sclipire in plus gloriei lui Novak, dar in acelasi timp este un semn ca Delpo are toate sansele sa mai castige si el macar inca un grand slam… L-ar merita cu prisosinta… Docamdata nu-mi ramana sa ma bucur si sa admir felul in care vegetarianul del Djoko – subtiat pana la esentializare, cu infatisarea unui lup infometat, iesit din iarna, flamand si viclean, a reusit sa infrunte colosul cu suflet de copil si sa-l rapuna. Stiu ca pentru admiratorii lui Federer (care privesc tenisul punct cu punct, dintr-un unghi anune) meciul dintre Nole si Delpo n-a parut a fi unul spectaculos, dar din perspectiva din care conteaza (si) strategia, psihologia si viziunea de ansamblu a partidei, aceasta finala a fost iarasi una superba. Oare e putin lucru ca unuia dintre jucatori sa i se impuna sa accepte ca terenul adversarului sa fie mai mic, mai ingust? Djokovic a inteles destul de repede ca nu are voie sa trimita mingi in zona de acoperire a dreptei gigantului Delpo, caci a le trrimite acolo e ca si cum le-ar fi trimis in out. Nu mai putin emotionata a fost aparitia lupoaicei din tribuna, esentializata si ea in egala masura, semanand cu Nole in expresie si alura de parca i-ar fi fiind sora, nu sotie.
P.S. Pentru noi unul aceasta finala a fost inca si mai frumoasa intrucat miza partidei ne-a re-adus alaturi cativa spectatori speciali cu care obisnuiam sa privim impreuna, contaminati de aceeasi emotie, finalele lui Novak.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Recomandare de lectura: Cu al treilea titlu la US Open și al doilea Slam la rând, Novak se întoarce în forță la vârful tenisului și în cursa cu Federer și Nadal. Un text care explica destul de clar situatia momentului in tenisul masculin.
ApreciazăApreciază
Stely said
@Dl Goe , Am ținut neapărat să mă bucur împreună cu dvs.pentru victoria frumoasa obținută de Novak Djokovic in finala US Open contra lui Juan Martin Del Potro. Felicitări ! Cu aceasta ocazie cred că ați scăpat și de presiunea aceea provocata de anxietate. De fapt bănuiesc că a dispărut destul de repede , dacă nu după primul set după cel de-al doilea mai mult că sigur.A fost o finală frumoasa . Nu că cea a fetelor pe care care Serena a transformat-o intru-n fel de …puci. Mărturisesc că mă uitam uluită la ce putea să facă o mare campioană atunci când ar fi vrut neapărat să câștige și simtea că nu reușește. După părerea mea , câștigătoarea merita sa fie premiată si pentru felul cum a știut să-si gestioneze emoțiile(anxietatea). Nu și-a pierdut încrederea în sansa ei și a mers inainte fara a -si pierde cumpătul. Felicitări, Naomi ! Ești de acum o mare campioană !
ApreciazăApreciază