(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Premonitii sau premeditari ?

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 10, 2018

  1. Azi: Miezul zilei. Suntem la tara. Tata este in camera cea buna, in fata oglinzii. O oglinda mare, in care te poti vedea în întregime. Se barbiereste. Se barbiereste si plânge. Il aud murmurând: „De ce Doamne? De ce ma pedepsesti?„. Se barbiereste ca sa fie barbierit. Cine stie daca va mai putea sa se barbiereasca mâine, sau poimâine.
    .
  2. Cateva zile in urma: Se însereazå. Suntem la tara. Curtea e plina de lume: neamuri, vecini, prieteni, unchi, matusi, verisori, verisoare, rubedenii mari si mici. Mese intinse. Petrecere mare. Tata a implinit azi 50 de ani si are invitati. Multi. Cheful e pe sfârsite. La un cap de masa sta bunica, mama sarbatoritului. Deodata o auzim zicand asa, mai mult pentru sine: „Deh ma, facusi si tu bairam, dar stai sa vezi ce petrecere o sa fac eu de ziua, mea saptamana viitoare„.
    .
  3. Azi: Dimineata devreme: Bunica nu se simte bine. Fara ca nimic sa fi fost prevestit de cu seara, i s-a facut rau peste noapte (de la stomac), iar acum zace neputincioasa in pat. Tata a plecat dupa doctor. Mama mai are de treaba prin curte si ma roaga sa stau cu ea, ca sa nu ramana singura in casa. Stau stanjenit pe un taburet, langa pat. Nu sunt printre nepotii favoriti ai bunicii, asa ca nu prea aveam exercitiul conversatiilor libere. In genere vorbim doar strictul necesar si numai despre lucruri concrete. Nicio metafizica nu anima relatia mea cu “baba”. Bunica ii intelege si se intelege bine pe nepotii ei de la tara, vorbind cu ei aceeasi limba si avand aceleasi apucaturi. Noi, cei de la oras, suntem mai ciudati, mai greu de inteles si de multumit. Reusesc sa-mi gasesc un inceput de confort in tacerea care se asterne, cand deodata bunica imi face semn cu mana sa vin mai aproape. Vrea sa-mi spuna ceva, dar in starea in care este vorbele ii ies greu si cam bolborosit. “George”, zice ea, pe un ton misterios dar nu grav, ca si cum ar avea de gand sa-mi impartaseasca un mic si nevinovat secret, continuand apoi dupa o pauza prelunga de gandire: “George, io o sa mor.” Nu e speriata, nu e trista sau macar marcata in vreun fel special de acest anunt. Din ton pare mai degraba ca-mi destainuie o decizie secreta, o hotarare pe care a luat-o si despre care simte nevoia sa vorbesaca, cu cineva care s-o asculte si care insa sa n-o dea de gol. Si, dintre toti nepotii, tocmai eu, cel de la oras, se intampla sa ma aflu prin preajma. “Ei, cum o sa mori bunică!?”, ii zic eu, straduindu-ma sa pastrez un ton neutru. “Sa vezi tu George, c-o sa mor”, adauga ea cu convingere si parca cu o speranta ascunsa, speranta ca nu i se vor baga bete-n roate in aducerea hotararii la bun sfarsit. Eliberata de secretul pe care-l voia transmis in lume (ca sa se stie in lume ca ea n-a fost târata de moarte in neant, asa pe nepregatite, fara stirea si fara voia ei), s-a intors impacata in tacerea ei.
    .
  4. Cateva luni in urma: (va urma AICI)
    .
  5. Azi: Dupa-amiaza: Doctorita i-a facut bunicii o injectie si ne-a spus s-o lasam sa se odihneasca, iar mai tarziu sa incercam sa-i dam supa de pui. Totusi vestea ca este bolnava la pat s-a raspandit cu usurinta in sat, ceea ce in traducere spontana a insemnat ca „Da’ Ritza trage sa moara” asa ca vecinii si rudele n-au intarziat sa apara aglomerand camera si intreband care cum si pe cine, inclusiv pe bunica, despre cum se simte. Bunica a raspuns catorva, mai pe alese, apoi s-a incordat un pic, sufletul i s-a ridicat in capul pietului, si, dupa o mica sfortare a iesit afara si dus a fost, lasand in urma un trup firav si inert. Noi, copiii, am auzit de afara, din curte, vaietul terifiant produs de martorii aflati in incapere si am inteles ca bunica a murit. Fara nicio vorba am inceput sa plangem, privindu-ne printre lacrimi unii pe altii.
    .
  6. Trei zile mai tarziu: Ar fi trebuit sa fie ziua ziua bunicii. Astazi este inmormantarea ei. Nasterea si moartea. Petrecere mare. Cu gornisti. Curtea e plina de lume. Mesele improvizate ramase de saptamana trecuta sunt folosite pentru pomana. Au fost adaugate alte mese mici pentru copii. Se asteapta in mai multe serii, oamenii vin se aseaza la masa, la pomana pentru sufletul moartei, beau, mananca, apoi se ridica pentru a lasa locul altora.

34 răspunsuri sa “Premonitii sau premeditari ?”

  1. RALG said

    Inchiriez lemne de foc

    Apreciază

    • Stely said

      Nu sunt mai bune paiele ? Se aprind mai repede.Zic și eu . : ) P.S. Hmm…rad dar nu e de ras ,că sunt gata să iau foc mai întâi eu. Nu-mi ies socotelile și nu din vina mea. 😦

      Apreciază

      • RALG said

        Sa luati foc??? In lumea simbolica am putea zice firoscos: Sa arzi daca trebuie dar macar sa faci si tu o lumina… 🙂 Totusi care e situatia? Ce socoteli nu ies si a cui e vina?

        Apreciază

        • Stely said

          Eiii, pai revedeți „materia din urmă” când spuneam că voi merge la Sinaia pentru a mă ține de anume promisiuni(socoteli) ce vor fi duse la bun sfarst(rezolvate). Ei bine, lucrătorii aceia care m-au făcut sa mă” urnesc din loc'”nu au mai venit.M-au păcălit adică. 😦 Dvs ce ați fi făcut în atare situație? Nu ați fi luat 🔥? Acum mi-am revenit că am făcut alte lucruri(socoteli) ce erau de rezolvat și prin urmare „focul” s-a mai domolit și chiar poate la sfârșit când voi face bilanțul ,mă voi „lumina” de …bucurie. 🙂 P.S.Bine ai revenit pe Arca lui Goe , Bunica!

          Apreciază

          • bunica said

            Vă mulțumesc, doamnă Stely!

            Apreciază

          • RALG said

            E greu sa te pui in situatia altuia. Abia reusesc cu mare greutate sa sa ma descurc in propria situatie contaminata (si asa) de situatiile altora (care, cum). Ce-as putea sa va zic despre cei noua mesteri mari care v-au dat tzeapa? Sa-i trageti in tzeapa?! Sa-i reclamati la protectia consumatorului? Sa dati acatiste? Sa le dati cu rahat pe clanță? Sau sa-i lasati in plata Domnului? Cine stie cum o fi mai potrivit.

            Apreciază

  2. RALG said

    Ieri am gasit in cutia postala o scrisoare de amenintare in care scria: “Fii atent ca stiu unde stai!”

    Apreciază

    • d'Artagnan said

      O fi Iepurele de Martie…

      Apreciază

      • RALG said

        Iepurele de Martie? Mai degraba anxietatea de septembrie. 😦

        P.S. Mda, iepurele respectiv era un exemplar tare curios chiar si pentru fauna huvachiana. Ce-o mai face el oare? Dar dl.Nimeni? Dar Radu Humor? Dar Athos, Porthos si Aramis? Dar IsabelaA? Observator? Mitzaa Biciclista? Eh, dar ce zic eu de toti acestia cand noi nu avem habar nici macar de ce mai face ale dl. D’Artagnan lui-même. Chiar asa d-le D’Artagnan ce mai faceti? Care mai este viata d-voastra spiritual-virtuala? Mai exista sau v-ati scufundat deplin si definitiv in meandrele concretului? Aaa, oti fi pe faceebook.

        Apreciază

        • d'Artagnan said

          Ce mai fac? Încerc ( și reușesc în mare măsură ) să mă bucur de viață. Aaa, mai vine câte-o angoasă, de septembrie, de august, de … dar încerc ( și reușesc în mare măsură) să le tratez cu o indiferență arogantă. Cât despre viața spiritual-virtuală ”este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”. Mai combatem meandrele concretului pe ici-colo, adică în punctele esențiale, dar asta-i acțiune de, nici nu știu cum să-i spun, dezinsecție, deratizare, nu-i viață spirituală.
          Mă bucur însă că undeva în virtual există un Dl. Goe care să compenseze prea multa adecvare din noi…adică putem pentru ca să cântăm : ”Dl. Goe n-a murit, blogul ăsta este Hit!” 🙂

          Apreciază

          • Dl.Goe said

            Felicitari…asa ca de la nemuritor la nemuritor…

            Sper totusi ca vreodata intr-un astfel de moment de bucurie virtuala, accidental, sa dati curs unei inadecvari pasagere si, din postura de fost viitor scriitor, sa propuneti aci, pe (b)Arca lui Goe (ca doar in traducere libera D’Artagnan asta si inseamna de fapt: dl.Goe), o proza scurta, scurta, in ton cu tema „Povestiri de Nimic”. Presupun ca aveti de unde alege din viata d-voastra de pana acum, una doua, noua, oricate asemenea proze scurte cu sau fara tâlc… 🙂

            Apreciază

    • Stely said

      A, uite (ce coincidenta)a venit un răspuns mai clar de la D’Artagnan ! Eu voiam să-l întreb pe Dl Goe dacă amenințarea este adevărată , sau a fost introdusă de dragul suspansului și a misterulului din proza scurta de mai sus. Că o avea o legătură cu bunica aceea care își prevestește moartea. Așa cred, dar nu bag mana in foc. Uf !!

      Apreciază

      • RALG said

        Amenintarea este adevarata suta la suta intr-o realitate 100% alternativa si virtuala din imaginatie… de care am fost in stare sa-mi dau seama tocmai pentru ca in cotidianul real n-am gasit nimic asemanator in cutia postala… Vorba ‘ceea, cea mai buna dovada a faptului ca civilizatiile extraterestre exista este ca nu ne-a contactat nimeni.

        Apreciază

  3. bunica said

    Premoniții despre moarte? Pot fi și despre viață. Dețin și eu câteva, evident minore. Miracole minore.

    Dar fiindă sunt o anancastă, continuă să mă preocupe proza foarte scurtă, eventual transformabilă în scenariu de film f. scurt. 🙂
    Așa că vă trimit o minusculă povestire despre moarte. Posibil ca albinele să fi avut premoniția unei morți.

    IATĂ ISTORISIREA:
    „Poveste cu o albină
    Socrul meu era apicultor. Ședeam lângă el când umbla la stupi. Iubeam albinele. Aveam încredere în apicultor. Eram foarte liniștită interior. Nicio albină nu m-a înțepat vreodată. Tătuțu zicea că aș fi bună pentru meseria asta. Nu vă par, așa-i? zice ea surâzând malițios. 🙂

    Albinele sunt iubitoare, precum câinii. Era o zi mohorâtă. (Albinele nu ies din stup pe vreme rea). Apicultorul murise și îl duceau la cimitir. O albină l-a însoțit până la groapă, cu fidelitate. Era clar că nu plecase la cules. Orice vietate nu înțeapă, nu zgârie ori nu mușcă dacă simte că o iubești. Iar tătuțu iubea și respecta albinele. 🙂

    Sigur ele au simțit că omul se va stinge curând și au stat de pază, să poată să-i delege un însoțitor până la mormânt.”

    În altă ordine de idei, bine v-am găsit, sănătoși și creativi. Mă bucur. 🙂

    Apreciază

    • bunica said

      ERATA : fiindcă, în loc de „fiindă”.

      Apreciază

    • RALG said

      a) Interesanta poveste. Este dupa o intamplare reala? Se pare ca fluturii si albinele sunt insecte mai inteligente decat anumite vertebrate. Ma refer desigur la inteligenta emotionala…

      b) premonitiile au ceva sumbru, macabru… Premeditarile mai degraba nu.

      c) Ce bine ca v-ati intors din vacanta. Bine ati venit. Cum a fost?

      Apreciază

  4. bunica said

    a) Da.
    b) Am avut premoniții ne-sumbre. De pildă: am visat numere. Cineva m-a sfătuit să le joc la Loto. M-am decis târziu, dar tot am câștigat ceva. Nu am vrut să ridic câștigul. Mi s-a părut o provocare… cam „neagră”. Au fost și altele.
    c) Mi-a fost tare bine. Cu mine, cu alții, cu locuri frumoase.

    Apreciază

  5. bunica said

    Uneori, e greu să disociem premonițiile de premeditări. Când devine o premoniție premeditare? Dar o premeditare premoniție? Textele de mai sus au un mare grad de nedeterminare, care le sporește valoarea artistică. IMHO. 🙂

    Apreciază

  6. bunica said

    Firește. O stare de meditație în care intri voluntar ori involuntar, este ȘI o carapace. Dar nicio carapace de țestoasă nu este o cochilie. 🙂

    Apreciază

  7. RALG said

    Dupa indelungate cercetari, savantii britanici au descoperit, in sfarsit, ce vrea femeia. Doar ca, intre timp, aceasta s-a razgandit… 😦

    Apreciază

    • RALG said

      Pâna la urma s-a dovedit ca bebelusul pe care îl cresteam de doua saptamâni nu era al meu. Cica a fost nu stiu ce încurcatura la spital. Sincerå sa fiu m-am gândit si eu la treaba asta. Mai ales ca eu ma dusesem acolo sa-mi scoata ghipsul.

      Apreciază

  8. RALG said

    Iar dupa aceea, satana a spus: “Adaugati litere in matematica!”

    Apreciază

  9. bunica said

    SECVENȚA I
    scena 1
    Banerul unui Congres Internațional: „All about woman”.
    SECVENȚA 2
    Scena1
    O femeie cu mâna în ghips se uită cu mare jind la un copil frumos foc dintr-un cărucior.
    Scena2
    Femeia merge la spital, i se scoate ghipsul, e rugată să rămână într-o sală. Mai sunt de făcut niște examinări.
    Scena 3
    Femeii i se aduce un copil care îi zâmbește. Îl ia în brațe, pleacă fericită.
    Scena3
    INSERT: Peste 2 săptămâni
    Femeia aduce copilul la spital și spune: NU ESTE AL MEU.

    SECVENȚA III
    scena 1:
    Diavolul meditează: „Când crezi că știi totul, femeile se răzgândesc…”
    scena 2:
    Diavolul cugetă: Hai să temporizăm gândirea savanților…
    Apoi urlă: „Adăugați litere în matematică!”

    Apreciază

    • RALG said

      Foarte interesant mini-scenariu… Ar putea iesi un scurt metraj nemaipomenit… doar ca noi, aici, din pacate (ah), nu avem mijloace cinematografice la dispozitie. Nu tu camere profesioniste, nu tu actori, nu tu regizori, operatori, scenografi… avem doar scenaristi, dar (vai) asta nu-i deloc suficient… inducandu-se astfel mai mult suferinta si frustrare decat emotie artistica per se. Se zice ca a oferi prietenie cuiva care are nevoie de dragoste este ca si cum i-ai oferi pâine unuia care moare de sete.

      Apreciază

  10. bunica said

    ERATA la Secvența II:
    După Scena 3, Scena 4, cu INSERT… etc….

    Apreciază

  11. bunica said

    🙂 😦

    Apreciază

  12. […] de Aici premonitii-sau-premeditari – Cateva luni in urma. ) Era vara, vara înalta si fierbinte. O vara din aceea la tara in care liniștea unei […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: