(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Hai s-o dăm în bară

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 14, 2018

Când ne strangeam destui, si destul de des se intampla asa, jucam fotbal pe trernul de handbal al unui liceu de fete. E-hei ce vremuri. Curtea liceul era inconjurta de garduri mari si grele, pe alocuri consolidate cu sarma ghimpata. Inauntru se aflau cladiri vechi cu arhitectura pretentioasa, pentru ca inainte vreme acolo fusesera gazduite fel de fel de alte institutii, inclusiv cartierele generale ale unor armate din diferite razboaie mondiale. Exista chiar si un turn medieval (despre care se zicea c-ar fi fiind de pe vrema lui Mircea cel batran) si o capela. Acum, in acel interior atat de bine pazit, mai era si caminul de fete (internistele de la liceu, of Doamne), o gradina imensa de zarzavat (pentru cantina liceului), un parc (cu atat de multe feluri de arbori incat ar fi putut fi declarat usor gradina botanica), o curte interioara cu arteziene, ma rog o minune plina de atractii, inclusiv cu un teren de handbal pe bitum, cu porti, numai bun de jucat fotbal 7 pe 7. Cum naiba sa stai departe de asa ceva? N-aveai cum. Mereu saream gardul si ne faceam veacul in interior, pana sa prinda de veste paznicul, care de obicei dormea dus in cabina de la poarta principala, aia care dadea la strada. Cand aparea mosul o zbugheam ca potarnichile pentru a ne intoarce repede inapoi, nu dupa mai mult de o jumatate de ora, cat ii lua mosului sa se lase furat de somn in cabina lui. Dupa o vreme a ajuns sa ne lase in pace, capatandu-ne statutul de tolerati pe terenul de handbal.

Cand nu eram destui pentru un fotbal la doua porti, ori jucam victorie, ori jucam bare. Nu stii cum se joaca bare? Eeee… In spatele uneia dintre porti, la un metru de marginea terenului era zidul unei cladiri cu doua etaje si lata cat tot terenul. Cand trageam la poarta aceea mingea se intorcea mereu inapoi in teren si puteam continua jocul fara sa mai consideram corner sau out de poarta. Cand eram doar patru, cinci, insuficient chiar si pentru o miutza, jucam bare. Puneam mingea la punctul de 7 metri si sutam spre poarta goala incercand sa ochim barele. Bara transversala era de doua puncte, bara laterala de un punct, vinclul de trei puncte. Daca obtineai vreun punct puteai continua sa incerci sa lovesti mingea revenita in teren si sa obtii alte puncte, daca nu continua urmatorul. Oricum si daca loveai si daca nu loveai bara, mingea revenea in teren respinsa de zidul cladirii. In cladire era laboratorul de chimie al liceului de fete. Miercurea de la 2 la 4 erau ore in laborataor, iar pe profa de chimie o deranjau teribil busiturile infundate care se auzeau cand bombardam noi zidul cu mingea de fotbal. Si atunci o trimitea pe laborantå sa ne spuna sa terminam cu galagia. Eeee, ca s-o vedem pe laboranta aia venind sa se ia de noi am fi fost in stare de orice. Era mai sexy decat Brigite Bardot in anii de glorie. Pana la urma si daca eram destui pentru fotbal, miercurea de la doua la patru era musai sa jucam bare si bare jucam, desi taman in acea zi a saptamanii, nu se stie dece, nu prea nimeream barele, ci mai degraba zidul laboratorului de chimie, plin pe interior cu puicute.

19 răspunsuri to “Hai s-o dăm în bară”

  1. La ce „poză” a fost adaugată ilustrativ on topic, mă asteptam ca aceasta proză „scurtă” să primească mai multe „like”-uri decat doar cel al d-nei Stely. Pot spune insă că îmi place foarte mult like-ul d-nei Stely. Imi imaginez ca-i inteleg destul de bine motivatiile (la plural) pentru care l-a acordat pe acest topic si nu pe altele. 🙂

    P.S. Imi sta in minte ideea de a face o dare de seama despre orbi, vizavi de evolutia (b)logului (b)Arca lui Goe, in contextul „Povestirilor de Nimic – proze foarte scurte tinzând la zero… Primul punct de pe ordinea de zi este „autocritica” pentru faptul ca am cam scapat vaca-n lucerna si prozele s-au umflat, ne mai fiind scurte ci late. Pe majoritatea trebuie sa le scurtez/îngustez prin concizionare (acesta fiind verbul care denota aducerea lucrurilor la concizie)… De vom reusi sa iesim noi unul (u-nicul) din lene, din blazare, nihilism si impostură, da fireste vom adauga si darea de seamă despre oribi si vom si proceda la concizionari… daca nu, nu. Nu-i bai. Asa-i? Ase, ase…

  2. Stely said

    Of, am scris un comentariu destul de lung și nu a ajuns. 😦 N- am putut să-l recuperez.Ghinion . Poate altădată . Uite, acum aștept o conexiune zdravănă că să-l trimit macar pe acesta dar nu vine … Spuneam că mi-au plăcut toate prozele scrise de Dl Goe, mai ales cele lungi . 🙂 Și cea din urmă ,bineînțeles , dar am așteptat finalul și când a fost sa fie, deja a apărut alta…și fiindcă a fost completa și desigur frumoasa , m-am grăbit să fiu prima, ca sa n-o dau in bara din nou. Și conexiunea tot nu vine. Acum …hai sa vedem!!! Uf, nu …

    • Stely said

      Gata, s-a dus ! Dar de atâta așteptare am tot lungit-o din bucatele cam dezlânate și destul de …aiurea. E , uite , asta a fost una dintre cauzele pentru care am pus un simplu „like,” pe care si pe acesta am reușit cu greu să-l afișez. Munca grea , nu-i așa ? 🙂 Acum aștept din nou conexiunea cu 4G. A venit și a trecut într-o secundă.

      • Din cate imi dau eu seama nu sunteti in Sinaia din judetul Prahova ci in Sinaia din judetul Marte. De unde si dificultatile de stabilizaea a canalului de comunicatie interplanetara… Norocul este ca inca functioneaza entanglement-ul cuantic… 🙂

  3. neamtu tiganu said

    din nou anumite coincidente care poate ar ajunge chiar sa ma nelinisteasca… liceul meu a fost Ion Creanga, Bucuresti, pe vremea in care avea sediu intr-un fost seminar de popi, care a redevenit, mai tirziu, seminar de popi. Oricum avea internat… de fete.. cam tarancute si rusinoase, vorba poietului „cu trasuri, femei cochete/si cu fete/Incaltate cel putin!”. Celelalte fete care nu erau la internat erau evreice, cu pistrui. Si acum imi plac roscatele cu pistrui.
    In curtea scolii era o biserica,… functionala si niste ruine, de pe vremea lui Negru Voda. Peste tot erau castani, care infloreau.. terenul de fotbal era intr-o vale… nu aveam nevoie sa jucam la bare, erau tot timpul amatori, era greu sa prinzi un loc in echipe.. Era liceu mic, doar patru clase pe an, pronuntat umanist, limba latina era dominanta, si profesoara de latina era .. BB era rahat, nu cred ca am vazut femeie mai frumoasa, bruneta.. pozele ei erau chiar in vitrina la un fotograf pe 6 Martie, nu era baiat din liceu sa nu fi cumparat o poza de acolo..

    PS Cautati pe googemap „Manastirea Radu Voda”, Bucuresti, taiati seminatul teologic, care nu era construit pe atunci, chiar acolo era terenul de fotbal si mai taiati inca niste cladiri inghesuite.

    • Pai tinand seama de faptul ca amintirile fiecaruia se distorsioneaza oricum odata cu trecerea timpului si ca (pe deasupra) in proză (scurta, lunga cum o fi) autorii folosesc in scop literar-artistic fictiunea (pentru a imbogatii, a amelioara sau estompa realitatea), n-ar fi imposibil ca cele doua licee descries in prozele noastre sa fie de fapt unul si acelasi. 🙂

  4. bunica said

    O fi on măcar „in spe”? O fi off? Hai să mai arunc o proză foarte scurtă. Că d-l Goe tocmai vorbi de asta. 🙂

    REVOLTATA DIN MINE
    Eram în clasa I-îi. Ședeam cuminte, să n-o supăr pe mama.
    Într-o zi, tovarășa vrea să ne ridice pe toți pe toți în picioare. Eu rămân jos. Strig că nu am făcut nimic rău și nu mi se cuvine pedeapsa. Mă ridică cu forța, trăgându-mă de codițe.

    Furioasă, o „pîrăsc” mamei, acasă. Mama îmi explică cum e cu „toți pentru unu’ și unu’ pentru toți”.

    Bag bine la cap. Și nu mai sunt copil cuminte. Mă feresc doar, pe cât posibil, să nu mă vadă tovarășa. Așa că, orice pedeapsă am mai primit, sigur mi s-a cuvenit!

    Am rămas o revoltată toată viața. Vorba prietenei mele Sofioara , „doar n-o să stau moartă pe mâna lor!”

    • bunica said

      Eu o văd transformată în scenariu. Încep să sufăr de scenarită. 🙂

      • Eh, daca scenariile vor prolifera excesiv poate ca nu vom avea incotro si vom deschide rubrica de „scurt-metraj” pe arca – Studiourile Cinematografice (b)Arca lui Goe. Mai depinde si de profilul potentialilor vizitatori, care actori, care regizori, care operatori, care producatori, care sponzori, pe care-i vom putea atrage pe punte. Deocamdata avem numai figuranti. 🙂

    • Cat priveste ideeile despre responsabilitatea colectiva care vi se vor fi inoculat cu forta in copilarie, si pe care le-ati asimilat la olaltă cu revolta aferentă, presupun ca din aceasta perspectivă ati avut mari dificultati de adaptare in HUVACA, unde fiecare este pentru sine (si chiar mai putin de atat). Aici formula toti pentru unul, unul pentru toti (abandonata cu brio chiar si de catre muschetari) a fost transformata spuntan in UNUL pentru UNUL si ZERO pentru TOTI.

      • bunica said

        Ha, ha, ha, așa arăt? Am rămas o revoltată, nu o colectivistă. 🙂 Vă mai amintesc că Naratorul nu este identic cu Autorul Empiric.

        • N-am zis c-ati fi sau ca n-ati fi colectivista (nici nu am de unde sa stiu despre asa ceva)… ci ca imprejurarile (exterioare si interioare) v-au constrans sa priviti lumea in contxtul impunerii unor responsabilitati si constrangeri colective, revlota d-voastra fiind adaptata indelung acestui fel de raspuns), si ca in HUVACA, lucrurile fiind total diferite de locul si timpul in care v-ati format si organizat revolta ca strategie de raspuns, veti fi avut nevoie de o re-adaptare la context. Probabil dificila. Probabil incompleta. Faptul ca ati ramas „o revoltată, nu o colectivistă” nu suna nemaipomenit de optimist, intrucat notiunea de revoultie permanenta este tot de sorginte colectivista. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, revolta nu este o stare in sine, ci o reactie, un raspuns, un efect… Cand este fara cauza denota (in varianta clasica) o anomalie, o aberatie, iar in cea cuantica denota rezonanta statistica cu realitati distante cu care cel „revoltat” este inca in entanglement (poate fara sa-si dea seama).

          • bunica said

            Mult mai simplu: nu agreez atitudinea „capul plecat / sabia nu-l taie”. Îmi place să-mi apăr drepturile când exist în social și nu accept cu resemnare nici nedreptățile făcute altora sub ochii mei. Ipotezele dvs. par foarte interesante, dar, cu tot respectul vă spun: pentru mine sunt doar niște fermecătoare ipoteze. 🙂

          • Dl.Goe said

            Desi, cu acelasi respect o spun, mesajul d-voastra (mesajul cu numarul 13 pe acest topic) mi se pare a fi foarte on topic cu titlul topicului, va rog sa fiti pe pace, nu va taie nimeni capul. 🙂 Nici n-ar avea de ce. Si da, ce e drept e drept, d-voastra mi-ati livrat niste premise, eu am formulat niste ipoteze (aflu c-ar fi fermecatoare)… S-o fi comis astfel vreo nedreptate? Nu-mi dau seama. Nici nu stiu cum de a venit vorba despre asa ceva.

          • bunica said

            O dădui în bară, ziceți. 🙂 🙂 🙂 Da. Am riscat, postând povestirea. Poate chiar am creat – cu ea – bara în care dădui. 🙂 🙂 🙂
            Asta nu-mi strică cu nimic buna dispoziție pe aici, după cum puteți vedea.
            Nici cheful de muncă în real.
            La bună și voioasă re-vedere!

          • Munca? Pai la d-voastra nu e duminica?

          • bunica said

            Duminica, mă distrez muncind. 🙂 De fapt, mie munca mi-a părut întotdeauna un joc, ca și învățătura. Doar examenele nu mi-au plăcut. 🙂

          • Pai atunci mi se pare un exces de seriozitate sa zici „cheful de muncă” in loc de „cheful de joacă”.

          • bunica said

            🙂 Bună remarcă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: