(N-)Avem memorie. Cum procedam?
Posted by Arca lui Goe pe septembrie 19, 2018
Hei, tu. Extrage o zi oarecare, la intamplare, din viata ta si incearca sa-ti amintesti ceva despe ea, orice. Incearca s-o reconstitui, din memorie, sa-i scrii povestea, s-o re-vezi, s-o recapitulezi, s-o retraiesti in minte, cu faptele si cu emotiile ei, ca si cum ai fi Marcel Proust… sau cineva inca mult mai dedicat decat fuse acel Marcel plecat (candva, intr-un prezent irosit) in cautarea timpului pierdut. Ce sanse ai? Aproape niciuna. Accesul la propria ta viata iti este dramatic cenzurat de capriciile memoriei tale. Dar exista si polul opus. Se zicea ca exista undeva o femeia (defecta?) care este capabila sa-si aminteasca si sa redea cu precizie fiecare zi din viata ei. Ii spui data si ea iti toarna povestea acelei zile, consistent, credibil, cu detalii. Oare o fi mai bine asa? Tu ce crezi? Cum sa mai traiesti prezentul, cum sa mai ai emotiile asteptarii viitorului când cari in cârca o povara crescatoare a memoriei unui trecut coplesitor? Poate ca este totusi mai bine ca ne amintim doar vag câte ceva, lucruri, fapte, emotii, intamplari, fragmete, cioburi… care ne ingaduie sa construim o imagine (peste timp) a unui entitati bizare, (inconsistenta poate), ce transcende (cu mult) eul clipei, ceea ce suntem, acum, aici. Desigur ca acea imagine (a noastra ?) construita ca un mozaic incomplet si difuz, n-ar prea putea sa fie sursa vreunei proze scurte (chiar daca de incadrat s-ar putea incadra destul de usor la rubrica „Povestiri de Nimic”)… Pentru proze scurte avem la dispozitie zilele speciale (emblematice, memorabile si remarcabile), ale vietii noastre, pe care le putem folosi ca repere ce pot genera astfel de mici povesti si pe care le putem reda in cuvinte potrivite, chiar daca nu suntem nici Marcel Proust, nici femeia cu memorie infinita. Uite de exemplu eu imi amintesc ca azi ziua in care…
(b)Arca lui goE 
RALG said
Vad ca, in ultima vreme, rubrica „povestiri de nimic” a luat (cu destul avânt) o turnura trista si melancolica, in care „nostalgiile indunecate” sunt baza. Vina ne apartine in exclusivitate, ne-o asumam, si vom incerca (in masura posibilitatilor) sa remediem problema. Veselie literara exista in egala masura in trecut si-n viitor, convertibila relativ simplu in proze scurte. Planuitele remedii nu inseamna ca nu incurajam cu anticipare contributiile altora care au in bagajul de amintiri sau deopotriva in imaginatie, povestiri vesele, incarcate de umor, de haz si optimism, ci dimpotriva. Asteptam nu nerabdare proze scurte si vesele de la oricine…
ApreciazăApreciază
Stely said
…” azi ziua in care …” a venit ca din senin prima ninsoare peste plaiurile mioritice . Asa sa fie ??… in septembrie !! ?
Pai daca-i asa imi amintesc o intamplare cu o tanara profesoara (indragostita) care a acceptat voioasa foc sa fie pentru prima data in viata ei … „Mos Gerila „. Este o amintire vesela si foarte placuta ( o comedie in toata regula )care mi-a venit in minte vazand imaginea ce pare a fi o campie unde s-a asternut un strat de zapada pe care deja se vad urmele unui vehicol sau altceva . Dar va urma …in curand pe Arca lui Goe . 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Asteptam cu mare interes povestea cu tanara profesoara (si indragostita pe deasupra) care a acceptat sa fie mos… Gerila. Mai ales ca personajul principal din cea mai veche amintire pe care o am despre un mos Gerila este de asemenea unul feminin, in interpretarea mamei mele. Tatal meu era o persoana mult prea sobra (prea serioasa) ca sa-si ingaduie se travesteasca intr-un asemenea personaj si sa-si ia rolul suficient de in serios incat sa nu se dea de gol. Pur si simplu n-ar fi fost in stare sa „joace”, sa fie actor, dintr-o uriasa timiditate pe care o masca intr-o seriozitate aproape ursuza. Asa ca mama tinand neaparat sa avem si noi mos Gerila, si-a facut o peruca si o barba de vata, si-a pus un fes rosu si ochelari, o haina veche si un sac pe spinare si ne-a luat cu un aho-aho, cu voce ingrosata. Am fost atat de surprinsi de intamplare incat am amutit instantaneu. Dupa ce mosul a scos darurile din sac si ni le-a dat ne-a spus ca trebuie sa se mai duca si pe la alti copii si a plecat. In scurta vreme a revenit in casa si mama. Am sarit in sus si am strigat: Mama, mama pe unde ai fost. A fost mos Gerila aici si ne-a adus jucarii. Daaaa, a zis ea mirata. Si cum arata mos Gerila? Pai cum sa arate, am zis eu, arata ca tine doar ca avea barba alba, fara insa sa fac din asta nici cel mai mic apropos, in naivitatea mea de copilas.
ApreciazăApreciază
Stely said
Ma bucur ca proza mea scurta ,pe care am planuit-o , are un precedent(coincidenta) ca personaj tocmai pe mama dvs. Mi-o inchipui cum era asa vesela si dispusa sa indeplineasca dorinta cea mai arzatoare micutilor dumneaei , aceea de a-l intampina pe Mos Craciun viu si nevatamat cu sacul plin de daruri…
De fapt acesta a fost si motivul pentru care tanara aceea vesela si putin copilaroasa a vrut sa joace rolul Mosului. Nici unul dintre barbatii din scoala aceea, unde fusese repartizata , nu se incumeta sa se deghizeze .Se indemnau unul pe altul dar neam sa se induplece vreunul. Ori ,ea le spunea : ce fel de serbare ,doar cu pom de iarna si daruri in pungi este aceea, fara Mos… Gerila care sa aiba musai si saculetul la spinare ? Atunci , au spus ei , daca esti atat de dornica nu ai decat sa fii tu … Da ?? Pai vreau !! Gata , hai !! Cum se aflau la indemana toate cele necesare nu ramanea decat sa se deghizeze…
Masca i s-a parut a fi una dintre cele mai reusite imitatii pe care le vazuse :un Mos Craciun (Gerila) veritabil asa cum si-l imaginau toti copii mai marisori. Avea o barba nu chiar alba ca vata , ci o imitatie perfecta a uneia adevarate , de om in varsta : fire de canepa foarte fine lipite de barba mastii, pometii obrazului rozalii , sprancenele din fire subtiri asemanatoare cu barba , fruntea ridata , iar nasul putin inrosit si el ,semn ca vine de departe si este inghetat de ger. Numai ca masca nu prea se potrivea pe fata ei mica … Era cam mare , iar golurile unde trebuia sa fie ochii nu se potriveau, dar si suba( haina) aceea era destul de groasa si grea, pe deasupra cam lunga , plus sacul incarcat cu pungute de bomboane , mere, portocale , biscuiti si ceva jucarii pentru cei mici de la gradinita , era destul de greu. Bietul mos abia se putea misca, deci cam greu cu deghizatul . Ii trebuia deci un ajutor .
Cine sa fie altul decat chiar stapanul recuzitei , mai ales al mastii acele perfecte ?
Cum ceilalti profesori au iesit afara, unde se aflau copiii gata pregatiti de serbare, au ramas in cancelarie doar ei doi ,care printre pupaturi si imbratisari , abia reuseau sa fie gata la timp…
Copiii se aflau adunati in jurul unui brad inalt impodobit cu becuri, beteala … dar din pacate nici un pic de zapada. Fiecare clasa cu invatatorul si dirigintele alaturi , avea cate un mic program pe care il prezentau invitatilor speciali :parinti , primarul si bineinteles, Mos Gerila …
Cand serbarea era in toi , hopaa , vine Mosul , cam incet ca era chior si cu suba cam lunga de care se impiedica ; la fel si caciula cam mare . Avea insa in mana un baston pe care il folosea din cand in cand sa-l loveasca in joaca pe el , care facea giumbuslucuri pe langa ea (glume etc). Cand l-au vazut , copiii de gradinita au inceput sa planga , iar ceilalti mai mari se uitau curiosi sa ghiceasca cine este de fapt sub masca aceea. Unii , mai ales clasa ei unde era diriginta, au cam ghicit ,cand domnul E. pus pe glume ,i-a intrebat daca ei stiu unde se afla diriginta lor… Mosul insa , s-a dus mai intai la cei mici sa-i linisteasca. Le-a spus cu o voce grosuta si blanda ca Mos Gerila iubeste copiii si ca el se numea candva Mos Craciun, fiind protectorul unui copilas minune , pe care il vor afla curand de la mamica si taticul lor. I-a intrebat apoi ce vor sa le dea mosul . Ei , saracutii, emotionati abia reuseau sa spuna ceva printre lacrimi . Dar mosul era pregatit si le-a oferit ce era in sacul acela . Cand s-a terminat serbarea, tov . diriginta s-a dus in clasa unde se aflau elevii, sa le dea si lor pachetelele pregatite pentru ei. Ei insa , smecherosi, o intrebau de zor unde a fost pana atunci … Ea incerca sa spuna o minciuna, dar i-au spus pe sleau : ati fost Mos Gerila nu-i asa ? Nu , a spus ea … ce v-a venit ? Ba da , ati fost . V-am recunoscut dupa urechi … 🙂
ApreciazăApreciază
RALG said
Povestea pare foarte nostima, mai ales partea in care in toiul costumarii lui mos gerila sunt intercalate scene de dragoste cu pupaturi si imbratisari intre doua personaje dintre care unul nu se stie cine e. O fi fost vreun elf cu urechi lungi…
Oare „bunica” n-o avea si dansa o poveste in care apare in travesti? Ceva imi spune ca are din belsug si destul de recente cu fel de fel de masti. 🐞
ApreciazăApreciază
bunica said
Sunt și rămân „bunica”. REPET: Locul și timpul meu nu sunt aici. Mi-ar plăcea să nu mă mai pomeniți. MULȚUMESC!
ApreciazăApreciază
bunica said
PS. Nu știu cu cine mă confundați, tot ce vă pot spune este că vă aflați în mare eroare.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Nu va pomenesc, va mentionez. Fara nicio rea intentie. In poveste lupul a jucat rolul bunicii in travesti, iar Scufita Rosie si naiva a purtat un dialog absurd cu acea bunica. Presupun ca si „bunica” are in tolba astfel de povesti care s-ar putea reda in proze scurte, si doar circumstantele nefavorabile o impiedica sa le posteze, desi cred ca i-ar placea.
Nu, nu va confund cu nimeni. In tot cazul nu va confund cu bunica. Si chiar daca prin absurd v-as confunda tot n-as fi în mare eroare. Cum as putea?
Si mie mi-ar plăcea să… ceva… altceva, de exmplu mi-ar plăcea mai mult daca ati posta proze nu replici…. ca sa nu mai rasune a ping-pong-dong pe aici. Dar ceea ce ne-ar placea noua nu-i desigur musai sa se si intample…
ApreciazăApreciază
bunica said
Renunțați la invitații, menționări ș.a.m.d. Nu scriu proze. Nu veți primi mesaje pong, dacă eliminați ping.
Big Secret: Nici eu nu vă confund cu Arca lui Goe. Iar non-confuziile astea nu au nicio importanță.
Sper să nu-mi mai dați ocazii de PONG.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Imi sincer pare rau pentru disconfortul care va afecteaza, dar trebuie sa va spun ca nu aveti calitatea care sa va indreptateasca sa-mi spuneti la ce sa renunt si la ce nu, sau ce si cum sa scriu. Iar dincolo de aceste probleme de continut ar fi de zis ca in genere tonul d-voastra imperativ este totalmente deplasat. In calitate de gazda pe aceasa Arca am toate motivele sa tratez cu atentie si sa comentez textile propuse de contributori. Liber. Desigur ca si vizitatorii au toata libertatea si indreptarirea sa comenteze textele postate. Domnia voastra insa preferati sa dati discutiilor tente personalae si sa va exprimati in exces ofuscarile infantile, ceea ce polueaza spatiul discutiilor. V-am explicat ca ar fi de preferat sa procedati altfel, intr-o maniera mai eleganta, straduindu-va sa ramaneti la text si la emotiile continute in texte, dar nu v-am interzis sa procedati si altminteri dupa cum va taie capul. Puteti asadar juca ping-pong-dong, cat doriti. daca altceva nu sunteti in stare. Orce manifestare este libera pe arca lui Goe. Faptul ca-mi exprim preferinta pentru anumite alternative nu ar trebui sa fie o ingradire,
ApreciazăApreciază
bunica said
Nu mă intresează ce opinii aveți despre mine. N-au pentru mine nicio valoare.
REPET: nu mai doresc să fiu comentator aici.
Asta deoarece sunt prea bătrână să mă las trasă de urechi de un anonim.
Prin urmare: RENUNȚAȚI SĂ MĂ MAI CHEMAȚI. NU SCRIU povestiri pe aici. Nici mari, nici mici.
ApreciazăApreciază
Stely said
Pai cum nu se cunoaste al doilea personaj ? Cititi aici :
„Bietul mos abia se putea misca, cam greu cu deghizatul . Ii trebuia deci un ajutor .Cine sa fie altul decat chiar stapanul recuzitei , mai ales al mastii aceleia perfecte ?Cum ceilalti profesori au iesit afara, unde se aflau copiii gata pregatiti de serbare, au ramas in cancelarie doar ei doi ,care printre pupaturi si imbratisari , abia reuseau sa fie gata la timp…”
Mda, prozatoarea (adica eu , Stely) fiind o incepatoare a presupus ca cititorii vor intelege cine era „tanara indragostita”, iar in privinta celuilalt personaj ea a crezut ca, de asemenea , au inteles din povestire (vezi citatul ) , ca el era cel care, „printre pupaturi si imbratisari” , o ajuta sa se deghizeze , fiind si cel care detinea („stapanul” )”recuzita” mai ales masca aceea „misto „. 🙂
Iar de aici vor fi aflat si numele personajului, ” ajutatorul mosului”…care il conducea afara pe mos Gerila , unde se aflau copiii :
„Avea insa in mana un baston pe care il folosea din cand in cand sa-l loveasca in joaca pe el , care facea giumbuslucuri pe langa ea (glume etc). (…) Unii , mai ales clasa ei unde era diriginta, au cam ghicit( n.b .cine ar fi mosul ) cand domnul E. pus pe glume ,i-a intrebat daca ei stiu unde se afla diriginta lor…”
Cred ca acum va este clar ca cel de-al doilea personaj este „domnul E” , profesorul de matematica , coleg de cancelarie cu ea (diriginta indragostita) deghizata in „mos Gerila „chiar de el. 🙂
Bun , aveam de gand sa specific la sfarsitul povestirii ca masca de mos Gerila a fost folosita si pastrata cu grija mai intai de parintii „domnului Emilian” pe cand acesta era copil ,precum si de alte generatii de elevi , dar si de cele doua personaje din poveste cand acestea au devenit la randul lor parintii celor doi copii ai lor , ceea ce ar fi putut conferi povestii aura de final fericit. 🙂
Asta am avut de gand, dar , dat fiind ca povestirea a fost facuta ad-hoc (pe loc) am pierdut din vedere . Am uitat , adica . 😦
P.S. Acum ma gandesc ca ar trebui ca proza (lunga, scurta ?) sa aiba titlul „Masca lui Mos Gerila(Craciun)” . Am pus in paranteza „Craciun” insemnand ca, la scoala, masca il reprezenta atunci pe mos Gerila, iar acasa (in familie)pe adevaratul Mos… Craciun.
Masca s-a deteriorat cu timpul dupa atata folosinta de generatii intregi.
ApreciazăApreciază
RALG said
@Bunica – Sunteti ilogica. Daca nu va intereseaza opiniile mele de ce insistati sa veniti aici si sa le cititi? In mod evident daca imi exprim liber (cum altminteri) vreo opinie in niciun caz nu va este adresata exclusiv, opiiniile respective fiind desigur destinate publicului, oricare ar fii fiind acela.
Sunteti inconsistenta si plictisitoare. V-ati luat angajamentul sa nu mai conversati cu noi,
Iata: septembrie 18, 2018 la 10:06 pm ati afirmat: E ultima zi când mai „conversez” cu dvs. Iau asta ca un exercițiu de răbdare.
dar continuati ca si cum ati fi lovita de amnezie.
ati declarat ca sunteti o anonima, dar acuma declarati a milogeala ca nu mai doreiti să fiti comentator aici pentru ca sunteti prea batrana… ca sa tolerati replicile libere ale unui (alt) anonim, pe care le simtiti ca urecheala (probabil din cauza ca aveti urechile prea lungi). Pai daca nu vreti sa comentati cine va forteaza? E o intreaga nebunie. Va simtiti lezata in onoarea de ne-anonima… Pai ce altceva va imaginati ca-ati fi fiind? O anonima care semneaza (in fals) cu pseudonimul „bunica”. Asa ca decat sa tot exersati „rabdarea” faceti mai bine un pustiu de bine si exersati logica si comportamentul rational. Daca va sta la indemana. Daca nu, aveti liber de la no ca la banul Ghica sa va tot dati in petec. Ne este perfect indiferent. Nu va cheama si nu va alunga nimeni. Sunteti obsedata. Iara faptul ca sunteti batrana nu va califica automat pentru niciun fel de tratament special. Inceracti sa intelegeti ca sunt lucruri simple.
Nu scrieti povesti mari si mici? Pai cum nu scrieti ca sunt deja scrise, ni le-ati livrat cu mult elan asteptandu-va sa fie percepute ca niste capodopere, asa ca pentru orice mica si nevinovata aluzie (plasata fara nicio intentie critica) v-a scazut moralul si vi sa umflat rânza, Motiv pentru care ati intrerupt livrarea de „proze”. Haide mai doamna batrana, lasati teribilismele adolescentine si asumati-va (ca fiecare) riiscul ridicolului cand postati incercari literare, iar daca sunteti prea senzitiva atunci puteti renunta (liber) la aeasta indeletnicire intr-un mod simplu, elegant, direct, fara lamentari si ifose de mare vedeta.
ApreciazăApreciază
bunica said
După cum gestionați blogul, păreți a fi un profesor care conduce (a condus, a dorit să conducă) un cenaclu ori un seminar studențesc.
Dacă așa ceva vreau, caut în real. 🙂
Ei, sper că v-ați liniștit și nu-mi mai menționați pe aici pseudonimul.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Aveti libertatea sa sperati orice… Precum si libertatea de a exprima (eventual pe dos) orice speranta…
Presupunerile d-voastra suna foarte interesant ca manifestare. Nu e prima oara cand le livrati ca fiind noi noute. 🙂
ApreciazăApreciază
bunica said
Vă umflați ca o gogoașă. TOT CE DORESC ESTE SĂ NU MAI MENȚIONAȚI AICI PSEUDONIMUL „bunica” ȘI SĂ NU MĂ CHEMAȚI SĂ PRESTEZ CEVA. Restul opiniilor dvs. psihologice sunt COMICE și atât.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Pai v-am spus ca aveti libertatea sa va doriti orice. Chestia cu ne mai mentionarea PSEUDONIMULUI „bunica” nu e doar ridicola ci de-a dreptul infantila. Aveti cumva patent pe acest pseudonim? Si asa il folositi in mod cam abuziv, iar din comportament nu se poate deduce decat ca de fapt va doriti din toata inima sa-l tot mentionam ca sa aveti ocazia sa va dati in petec cu aerul ca ati reactiona natural…
Astazi pana la ce ora prestati aici? Mai aveti si altceva de facut?
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Bine, nu vreti cenaclu/seminar (studentesc) ca daca ati vrea v-ar gasi nenea Dumitrache „in real”. Auzi taina. Dar aici, in plin imaginar (dupa cum se vede ca credeti c-ati fi) ce va doriti, ce cautati? Ce va trebuie? De ce poluati universul cu manifestari prostesti, de persoana nåucå, daca nu cumva mai rau de asa?
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
@Stely – Excelent adaosul de text la poveste, Si nu ma refer doar la faptul ca acum lucrurile au devenit mai limpezi, ci si la adaosul de haz si emotie venit in completarea acelui episod teleportat peste timp, taman pe Arca lui Goe. Va multumesc
P.S. Imi pare rau ca s-a intercalat in discutie „bunica” cu lamentari, dar deh, are si d-ei libertatea sa se manifeste si sa fie luata in seama. Noi o luam.
ApreciazăApreciază
bunica said
M-AȚI CHEMAT SĂ PARTICIP. Am spus: NU. DORESC SĂ NU MĂ LUAȚI ÎN SEAMĂ.
Adică exact inversul a ce afirmați.provocări. Cu garagața asta vreți să atrageți spectatori. Prin urmare, nu vă mai răspund la provocări.
M-ați amuzat, inclusiv cu proasta creștere de adolescent imatur.
GATA.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Sper ca GATA inseamna GATA, mai ales cand e zbierat a disperare cu majuscule.
Nu se intelege deloc de ce aveti impresia ca dorintele d-voastre trebuiesc musai satisfacute? Si nici de ce va imaginati ca afirmand inversul a ceea ce va doriti va poate aduce rezultate mai bune… De fapt se intelege, dar de, asa e conventia conversatiei cu interlocutori de genul d-vooastra.
P.S. Ma bucur sincer sa aud ca v-ati amuzat (abuziv, inclusiv cu proasta creștere de adolescent imatur). Felicitari.
ApreciazăApreciază
bunica said
HAI, faceți un exercițiu de UITARE. Repetați monoton, pe expir: „bunica ” nu există…
Nu mai am vreme de amuzamente.
Repet:
GATA.
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Pai faptul ca repetati papagaliceste GATA (desi nu reusiti sa incheiati) ce-i? Nu-i amuzament? Va agatiati disperta de vorba, vadit multumita de faptul ca va acordam atentie si va raspundem dar continuati sa va dati pe picior de plecare. Amuzament… de proasta calitate, dar oricum de râs.
ApreciazăApreciază
RALG said
In sfarsit „bunica” a intrat intr-o mica pauza. Speram ca o sa-i priasca, indiferent de intentiile si sperantele cu care a luat aceasta decizie provizorie. Cateodata este in stare sa se conecteze pasnic la cate un subiect si sa propuna comentarii interesante, dar apoi, de obicei, incepe sa faca excese devenind rapid frenetica si fluviala, sfarsind prin a deveni crispata si hipersensibila, moment in care incepe sa etaleze un temperament cel putin dubios… Desi a epuizat acest sablon comportamental, ramane o marca aparte in HUVACA si pata de culoare distincta. Ii multumim pe aceasta cale pentru contributiile aduse pana acum pe Arca lui Goe la fenomenul (semi)socializari virtuale.
ApreciazăApreciază