(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Prima zi de scoală

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 21, 2018

Desi nu-mi amintesc decât cateva secvente din istoria si emotiile primei zile de scoală, tare mi-e teama ca odata ce voi incepe sa scriu despre asta cu greu voi putea sa ma pastrez in frontierele categoriei „proza foarte scurta”.  Cel mai probabil imi va iesi o proza semi-scurta. Nu am cum sa stiu de pe acum daca voi fi mai apoi in stare s-o rescriu mai intr-o varianta esentiala, concisa, punctuala.  Poate voi fi, poate nu, poate se va gasi altcineva s-o esentializeze.  Vreun martor binevoitor , detasat emotional de acea intamplare, aflat „intâmplator” in aria de acoperire a „Povestirilor de Nimic”, s-o gasi sa o aduca din condei la doua-trei randuri de poezie in vers alb.

Experienta mea de prescolar a fost una extrem de redusa, intrucat in perioada cu pricina familia mea era prinsa cu mutarea dintr-un oras in altul. Am fost cateva saptamani la o gradinita in micul orasel in care locuiam, apoi a trebuit sa ne mutam, dar pentru ca resedinta familiei din orasul destinatie nu era gata inca, am locuit o vreme la tara la bunici si am frecventat gradinita de acolo pentru fix o saptamana, rastimp suficient pentru ca mama sa realizeze ca nu este o experienta care sa mi se potriveasca. Dar despre gradinitele mele de draga amintire, alte proze semi-scurte, alta data.

Din debutul acele zile de 15 Septembrie imi regasesc emotiile care ma faceau sa am inima cat un purice dar nu-mi amintesc mai nimic despre cum au decurs acasa pregatirile de dimineata, nici despre drumul pana la scoala, nici de careul festiv din curtea scolii. Amintirile mele despre aceasta zi incep burusc pe culoarul scolii, tinand-o strans de mana pe mama, indreptandu-ne catre clasa. Imi amintesc vanzoleala nebuna, freamatul  si zumzetul colectiv in care eram prins ca-ntr-o curgere de apa. Abia acolo  emotia mea unica si personala, inchisa pana atunci inauntrul pieptului meu, s-a revarsata in afara si s-a contopit cu emotiile celorlalti, parinti si copii, intr-o mare si unica emotie, aceeasi pentru toata lumea. Unii copii plangeau in hohote de parca erau dusi la pierzanie, dar am vazut si parinti stergandu-si lacrimile de-mi venea si mie sa plang de plansul lor. Intuind ca am nevoie de o mica imbarbatare mama mi-a spus: Tu n-o sa plangi. Esti baiat si baietii nu plang (desi vai, si baietii plang, precum si caii se impusca, nu-i asa?). Am confirmat ca nu, nu plang si m-am tinut tare.  Am ajuns in clasa plutind parca si m-am trezit aterizand lin in banca a cincea pe randul de la perete, spre culoar. Pe pupitru ma asteptau abecedarul, cartea de aritmetica si o garoafa rosie.  Apoi parintii care i-au condus pe calatori la pupitre au fost invitati sa plece si sa-si abandoneze odraslele dragi sa se descurce acolo cum or sti, singure in lumea dezlantuita. Mama a pornit spre iesire dar in mod bizar in amintire port imaginea mea, ca si cum eu m-as fi privit, din exterior, vazandu-ma ramanand in banca, din ce in ce mai mic si mai pierdut, de parca s-ar fi produs un transfer de memorie si de amintiri intre mine si mama. Apoi mi-o amintesc pe mama zambind si facandu-mi cu mana inainte de a iesi din clasa. Am ramas uitandu-ma in acea directie. Dupa cateva clipe mama a bagat capul inapoi pe usa si a mai privit inca odata in directia mea, surprinzandu-ma in timp ce-mi stergeam discret lacrimile de la ochi.  Ei, imi mai amintesc eu si alte cateva detalii din prima zi de scoala dar esentialul cam acesta ar fi. Si apoi si asa am folost deja prea multe cuvinte, lungind acest topic dincolo de normele acceptate pe Arca in materie de proza sucurta.

28 răspunsuri to “Prima zi de scoală”

  1. Dl.Goe said

    Imi amintesc ceva si din a doua zi de scoala. Tovarasa invatatoare (supranumita „Doamna”), ne-a pus sa ridicam mana pe cei care stim deja sa citim de-acasa. Am fost vreo zece. Ne-a invitat s-o urmam si ne-a dus la biblioteca scolii. Tovarasa bibliotecara ne-a facut fise si ne-a dat cate o carte, cerandu-ne s-o inapoiem dupa ce o citim dar sa nu o tinem mai mult de doua saptamani (ceea ce pentru mine era pe vremea aceea un termen destul de neclar). Am primt o carte cu un titlu bizar si neinteligibil „Prisaca” de Tudor Arghezi. Aceasta a fost prima mea carte imprumutata de la biblioteca. Mi-a luat cam o luna s-o buchisesc cat de cat, fara sa inteleg mare lucru caci poetul folosise mult prea multe cuvinte de care habar nu aveam. Cand am inapoiat cartea, bibliotecara mi-a spus ca am intarziat si ca doua saptamani sunt pedepsit si nu mai primesc alte carti. Pentru ca ramasesem tintuit acolo mi-a zis: „Du-te acuma. Vino inapoi peste doua saptamani”. Am revenit dupa cateva luni, spre primavara si am imprumutat: Cipi, piticul cel fioros. O carte fabuloasa, ramasa reper al amintirilor mele din copilarie.

    Tu ce-ti amintesti din primele zile de scoala?

  2. Neamtu tiganu said

    o amintire care ma urmareste e legata de bere. Nu, nu sunt bautor de bere dar.. ziua aia mi-a ramas scluptata-n mine, imi amintesc fiecare amanunt, de parca ar fi fost cea mai importanta, hotaritoare zi a vietii mele. De fapt pot s-o spun de pe acum, nu a fost nimic din toate astea.
    Eram de vro doi ani in cimpia muncii. Desi imi placea meseria, nu-mi placea munca, mai ales in hala aia de proiectare, suprapopulata, unde putea bestial, mai ales acum, in vara asta caniculara. Inca de vineri am aflat ca merg in delegatie, luni. Asta insemna ca ma voi scula mai tirziu. Tin minte unde, cu cine trebuia sa vorbesc si de ce.
    Am terminat f repede, am luat-o pe jos, eram pe la gara Basarab, ar fi trebuit sa merg la gara de nord, sa iau un troleibuz, sa merg la munca in Baneasa, la institut.
    Era extrem de cald si mi s-a facut o sete ingrozitoare. Linga gara era o berarie, nu circiuma ci acolo chiar se producea, si halbele erau direct umplute. Era o coada ingrozitoare. Eram convins ca vor trece zile intregi pina voi apuca si eu o bere. Totusi cindva am ajuns chiar in fata, chiar am platit, dar tocmai atunci s-a spart teava.
    A mai durat ceva si cindva am primit si eu doua, prima am baut-o pe nerasuflate.. cea mai grozava bere bauta vrodata.

    • RALG said

      Fabuloasa amintire. Parca se simte in aer mirosul de maltz. Vorba ‘cee „Merci neica mi-a placut”. Parca as pleca degraba la o bere.

      Am si eu amintiri cu bere. Una ar fi cam asa. Sambata jucam fotbal, iar duminica baschet, dar asa pana la tencuiala, iar dupa meciuri mergeam peste drum unde era o bodega cu cateva mese la care se gasea bere. Bere buna (ni se parea noua), rece, fix ce ne trebuia dupa meci, doar ca niciodata nu apucam loc la mese si nici halbe nu erau destule asa ca berea se mai servea si la borcan. Luam cate un borcan de bere (mare cat o halba) si o serveam de-ampicioare, la botul calului, sau stand pe bordura, ca vizitii. Mergea ca focul. Dupa o vreme unul dintre noi a plecat in strainatate pentru cateva luni, si a pus botul la altfel de bere, adevrata. Cand s-a intors si ne-am dus la bere omul a luat o gura din borcan dupa care a scuipat-o. Ba, ce e asta? Bere bai vere. ce ti-e? Bai asta nu e bere. Ia hai mai in centru. O luna de zile ne-a tinut pe bere buna pe banii lui, numai bere nemteasca si olandeza. Dupa aia a intarcat balaia, dar nimeni din grup nu s-a mai intors la borcan si mai jos de Gosser nimeni n-a mai coborat de atunci… Favorita mea pe vremea aia era Bavaria, o bere olandeza care-ti umplea narile de miros cand deschideai sticla. Acuma ma multumesc cu Heineken, cu vreun Octoberfest,

      Si o alta amintire este legata de o poveste spusa de un amic, intamplare patita de el, si care ne-a amuzat multa vreme. Omul plecase cu o bursa in Austria la Viena. Intr-o seara niste colegi care erau de ceva vreme acolo si apucasara sa se obisnuiasca cu preturile l-au invitat sa iasa la o bere. Omul, roman iesit cu sechele din saracia comunismului, i-a intrebat cat costa o bere la terasa si cand a aflat ca e de vro trei ori mai scumpa decat vazuse el la supermarket s-a gandit la un truc. Si-a cumparat o bere de la supermarket si si-a adus-o cu el la terasa. Cand baietii au comandat bere el a zis pas. Chelnerul a adus sase beri reci si le-a pus pe masa. A scos-o si el pe a saptea (mai calda) si a baut si el o bere cu baietii, lasand sticla pe masa. Cand a venit plata chelnerul a numarat sapte sticle pe masa si a trceut pretul pe nota in consecinta. Acuma omul s-a rusinat sa-i explice chelnerului ca el a venit cu berea calda de acasa asa ca si-a platit partea alegandu-se cu o amintire de neuitat: o bere calda platita de doua ori.

      • Neamtu tiganu said

        cred ca si lipsa berii a contribuit la impuscarea cizmarului.

        Acum sunt in Bayern, in Hollerdau, chiar la 50 de metri de casa se recolteaza Hopfen, hamei. Tot satul miroase a bere, de fapt a hamei. Pe aici berea are mai mult hamei. Poate acest miros mi-a trezit smintirile beraresti.
        ********

        • Ati comis d-voastra multe proze scurte pe aici, dar cea mai tare in potential literar råmâne aia cu poietul care a refuzat sa sa vina moca in Germania, la o intrunire a unor romani emigranti (pe cheltuiala acestora) si sa tina un speech liber, liber, despre ce vrea el. Are povestea asa ceva dostoievikian… in ea…

          • neamtu tiganu said

            experienta mea cu facut bine e cumva futere de mama, sa ma ierte duamnele. Se spune ca ajutind pe cineva il umilesti cumva, acela se simte cumva neputincios ca a ajuns in o asa situatie si cindva se va razbuna.
            ******
            In Buc stateam la bloc, nefasta cinta des la pian, asta era piinea ei. Intr-o zi, cind sa ies pe usa gata sa ma impiedic de o mogideata care era ghemuita in fata. Era baietelul de vro patru ani a vecinilor. Un baiat care era in stare sa stea ore intregi sub pian si era deosebit de talentat. Nefasta a facut vro 7 ani pian cu el, mai mult gratis decit pe bani. Cindva am plecat in ge, ma-sa ne-a trimis niste apeluri disperate ca trebuie sa-l ajutam pe copil, incl cu bani. Nu prea aveam mari posibilitati, dar totusi i-am bagat ceva pile si a fost la niste cursuri sponzorizate prin occident. A concertat chiar la noi in oras, evident a stat la noi.
            A ajuns o mica celebritate, considerat un copil minune, a dat multe concerte la TV in Ro. Cindva i s-a luat un interviu, a vorbit de fostii lui profesori, nici un cuvint despre nefasta-mea. Si-a facut chiar pagina de Facebook, blog etc, la capitolul profesori nici un cuvint despre prima lui profesoara care l-a pus pe pian.

            Nu ma intreba cum s-a simtit nefasta si ce am patimit si eu.

            Acum s-a lasat de pian.

            P.S Nu as vrea sa se creada ca am facut numai fapte bune, din contra, am facut si rele, dar culmea, de faptele rele nu-mi pare rau.

            PPS Fi-miu a fost de curind in Ro la intilnirea cu fostii colegi din scoala elementara, cind a plecat fi-miu in Ge, avea 9 ani. A fost frumos, mai ales ca au invitat-o si pe tovarasa, care a fost uda de fericire.

          • Dl.Goe said

            Domnule, sunteti un personaj fabulous, poate chiar mai mult… intr-o piesa nescrisa inca. Ar fi pacat ca o asa piesa (care se ghiceste printre randuri) sa ramana nescrisa. Ati scris o carte. Nu e rau. Mai scrieti una: Fapte bune, fapte rele… Parerea mea…

        • Domnule dar chiar aveti dreptate la modul direct si concret (nu doar abstract si filozofic) in legatura cu motivele care au dus la impuscarea cizmarului. I-ai omului metafizica si l-ai omorât, si daca l-ai omorât omul se enerveaza si te omoara. Metafizica multora e (si) în bere, si, (vorba lui Stratan – mare filozof domnule), in toate bauturile care incep cu „ş”, şî vin, şî tzuica, şî vodka, şî rom, şî lichior, şî cognac… şî asa mai departe…

          a) Un hotel la Constanta, pe faleza, mai sus de Cazino, nu-mi amintesc cum se numea (Palace, parca)… Curatel, elegant, linistit, dupa standardele vremii. Candva prin luna mai, devreme. Câtiva rezidenti de toate vârstele (de la extrem de tineri, la extrem de batrani), un grup venit cu treaba la santierul naval, coboara din camera ca sa serveasca masa de seara. Berea era o raritate, totusi nu strica sa-l intrebi pe chelner daca are bere. Omul face ochii mici si raspunde in soapta: Avem bere dar nu putem s-o servim la vedere ca dau navala drojdierii de afara si se face aici cocina. Dar, daca nu aveti nimic impotriva, va pot aduce bere intr-un ceainic si o turnati in cani de ceai. Ne-a amuzat teribil ideea, dar am crezut ca e doar un truc al omului pentru a arata ca ne face o favoare ca sa fie bacsisul mai gras. Am acceptat cu bucurie sa participam la ritualul servirii ceaiului. Nu mare ne-a fost mirarea sa vedem pe la geamuri tot felul de insi cu fete abrutizate privindu-ne suspicios. Unii chiar au intrat si au intrebat la bar de bere. „N-avem”, a fost raspunsul. „Dar domnii de colo ce beau?” „Ceai beau, ce sa bea?” „Pai miroase a bere.”, „Du-te domnule de aici ca esti beat. Hai valea ca daca nu chem militia”. Asa ca seara coboram la masa si ii striga chelnerului, baiete mai adune si noua niste ceaiuri. Pe vremea aia ceremonialul servirii ceaiului se incheia fix la ora 10.

          b) La cateva saptamani, poate luni, dupa revolutie… Seara tarziu, spre miezul noptii, in mijlocul unei intersectii stradale, foarte circulata peste zi, acum pustie, se afla un grup de cheflii care stau in cur, in cerc, direct pe asfalt (pe partea carosabila a lumii). Un bec chior ilumineaza scena. Au o sticla pe care o trec de la unul la altul, canta si chiuesc. Ajung la revendicari (era o moda in mare voga sa ai revendicari adresabile unui singur om, cel venit de drept, la putere, in locul lui Ceausescu). Se cristalizeaza incet, incet, unica revendicare a grupului: „Iliescu, bar de noapte, Iliescu bar de noapte, Iliescu bar de noapte”. Rasuna strada, cartierul. Prin balcoane se itzesc oameni curiosi sa vada daca nu cumva e iar revolutie. Ce striga, ce striga? Intreaba unul. Cica „Iliescu, bar de noapte”.

    • RALG said

      P.S. @Neamtu Tiganu – In primul moment, vazand iconul mov langa comentariul d-vostra mi-a sarit inima crezand ca recidiveaza bunica (si d-ei tot mov la culoare)… si ca ma ataca la sentiment cu vreo proza scurta despre scoala. Si cand colo, bata-va sa va bata, erati d-voastra cu o proza despre bere. Ma astept din clipa in clipa sa apara si „bunica” cu o proza despe suc de soc. Primul suc de soc sau prima bragå, måi dragå… desi sunt constient ca existenta acestui mesaj incurajator o sa fie mai degraba un factor inhibitor pentru d-ei.

  3. Dupa cum anticipam am mari dificultati in incercarea de a condensa esenta primei zile de scoala, in doua, trei fraze cu schepsis literar. Ca si alte mai multe zile (momente) coplesitoare (ca puncte de inflexiune inevitabile pe traseul lumesc al fiecaruia), acea zi nu are doar 24 de ore, tinand, de fapt, toata viata. Ar fi nevoie de un pic de genialitate pentru a putea captura acest gen de infinit intr-o mica bijuterie literara, sferica, plasata in focarul unei oglinzi concave cu raza tinzand la nesfarsit. Tanjesc zadarnic dupa acel pic de genialitate. M-am nascut pârlit si prozator. Cat despre vreun artist mercenar pe gratis care sa comita acest gest poetic in locul meu, nicio speranta… Suntem fiecare pe cont propriu, fata in fata cu infinitul, contând cateodata (prosteste) pe unul, pe altul, pe altii, pe alta… Poate pe niste spectatori profesionisti care sa perceapa direct cu sufletul, dincolo de orice cuvinte, drama sufleteasca a primei iesiri din copilarie, regasindu-se si identificandu-se pe ei insisi acolo, in banca a cincea de la perete, a clasei întâi, pregatindu-se sufleteste sa-si ceara femeia de sotie.

    • neamtu tiganu said

      Nu mi se pare ca trebuie sa tindem spre esenta, spre condensat. Cui ii place laptele condensat, e bun doar de pus in cafea? Nici alcoolul 100% nu e apreciat.
      Chiar daca spui un nimic necondensat, dar o faci cu farmec e frumos. Nici nu trebuie sa fie adevarat, vorba aia, minte-ma frumos.

  4. bunica said

    RISC, pentru plăcerea jocului:

    Un copil din banca a cincea de la perete, spre culoar, își șterge discret o lacrimă.
    Mama iese din clădirea școlii murmurând: Doamne, i-am spus că băieții nu plâng… dar e prima zi,
    prima lui zi de singurătate.
    Peste ani, copilul devenit adult se va vedea ca dinafară, ghemuit în banca ornată cu cărți și o garoafă
    roșie și va retrăi emoția copleșitoare.
    „Da, mamă, bărbații nu plâng”, murmură el.

    • RALG said

      Cine nu risca nu castiga. Ma rog, aici riscurile sunt minimale, la fel si castigurile, dar placerea jocului poate fi considerabila, depinzand exclusiv de jucatori. Va multumesc pentru mesaj si pentru marinimie.

    • Si apropos, la a doua vedere, incercarea de esentializare pe care o propuneti nu-i chiar rea. Nu-i chiar esentializare dar este o schimbare de perspectiva interesanta. Va multumesc inca o data.

  5. neamtu tiganu said

    Matilda
    In tinerete aveam lipici la fete. Inalt, subtire, ochi verzi, par negru, lung ondulat, inima zburdalnica. Dupa gustul meu prea slab si cu trasaturi prea feminine.
    In fiecare dimineata plecam la aceeasi ora cu acelasi autobuz. In statie erau cam aceleasi persoane, uneori imbracate mai tot timpul la fel, ca puteai sa spui, uite-l pe tipul ala in camase in carouri. Si ea era in fiecare dimineata acolo, ne culcusam de fiecare data unul linga altul, acolo unde e burduful. Pe masura ce se aglomerea eram tot mai aproape unul de altul, chiar extrem de aproape si chiar extrem de intim as putea spune, mai ales pt un baiat tinar, single. Cobora cu doua statii inaintea mea. Intr-o simbata, luni urma sa plec in concediu, simt ca incearca sa se elibereze cu vro doua statii inainte de statia obisnuita. „Coboriti la prima?“. Nu am sesizat semnul intrebarii. Suna mai degraba „Coboriti la prima!“. Mi s-a parut ca ma invita, asa ca merg dupa ea. Cobor si o urmaresc. Mi se pare ca se uita inapoi sa nu ma piarda. Intra intr-un bloc, dupa ea, pastrez distanta, ii aud pasii pe scari, o urmez, la un etaj vad usa intredeschisa, intru. Ne iubim cu patima, repetat, adunasem atita „ura“ in diminetile din autobuz. La un moment dat, epuizat, atipesc citeva minute. Cind ma trezesc, sa fi fost deja spre prinz, nu mai era nimeni in apartament.
    Astept nerabdator terminarea concediului, dimineata, autobuz, nimic, las unu, las doua, nimic. Trec saptamini, trec luni, nimic.
    ***************
    Peste 20 de ani in Germania, eram membru intr-o comisie si ne intilneam regulat la o firma aflata intr-o padure, pe niste coline, intr-un mic oras german. Mergeam cu trenul si de regula, mai apoi, luam taxiul. Era o zi de primavara deosebit de frumoasa, asa ca m-am hotarit sa merg cu tramvaiul, mai ales ca aveam destul timp. Tramvaiul era ca si gol, cu multe locuri libere pe scaune.
    O vad, statea in picioare la articulatia tramvaiului. Ma duc linga ea, pastrind distanta legala. Tare mi-as fi dorit sa se aglomereze. La o curba strinsa chiar o ating discret. Ma trece un fior, am impresia ca si pe ea. Imi cer scuze din priviri, imi raspune cumva… Precis e ea, ea trebuie sa fie, parca mai frumoasa. Ii caut miinile cu privirea. Nemtii tin verigheta pe dreapta, romanii pe stinga. Nu avea decit un mic inelus.
    Ajung la destinatie mai repede decit mi-as fi dorit. Cobor. Tramvaiul mai zaboveste in statie, vatmanul vindea bilete unui calator. O iau pe jos, ma ajunge tramvaiul din urma, mergea destul de incet, gifiia la deal. Ii zimbesc si-i fac cu mina. Imi zimbeste si-mi raspunde la salut, chiar alearga in fundul tramvaiului, imi trimite chiar bezele.
    Sunt convins ca o chema Matilda.

    • Povestea fetei din tramvai
      M-a fermecat definitiv,
      Am inca-o drama la activ,
      Exact ca domnul Ion Susai.

      Super poveste. Frumos ar fi (apoteotic) sa apara si ea aici si sa scrie o proza scurta cu varianta ei la aceasta idila spontana, consumata fara cuvinte, in doua episoade, la distanta de douazeci de ani. Sau chiar sa apara doua Matilde diferite… 🙂 cu povesti diferite. Cu pretentii diferite. Oricum fara episodul al doilea (real sau pura fantezie, nu conteaza) primul si-ar fi pierdut dramatic din substanta si din valoarea „literara”. Stiti ca are si Mircea Cartarescu o poveste extrem de asemanatoare (inclusa in volumul „De ce iubim femeile”)? Si el fel in tinerete cu lipici la fete, inalt, subtire, ochi verzi, par negru, lung ondulat, inima zburdalnica (Dupa gustul meu prea slab si cu trasaturi prea feminine)… Doar ca la el sexul se consuma in episodul al doilea.

      Excelenta proza scurta extrasa din amintirile calatoriilor cu transportul in comun… Ar fi mers si la „Povestiri din tramvaiul 16”. Daca mai postati vreo doua, trei, poate vå va prinde din urma idea de a mai scrie o carte. Dar cel mai important ramane faptul ca ati reusit sa treceti peste mica depresie (pe care ati pomenit-o in urma cu cateva topice) si care va impiedica sa fiti contributor cu proza scurta. Felicitari si pentru asta si felicitari pentru Matilda. Amintirile cu Matilde au darul asta de a ne reda zâmbetul. O sa vad cum o sa fac sa strecor si eu vreo cateva astfel de proze scurte cu „Matilde” 🙂 (Pentru orice eventualitate voi mentiona ca asemanarile cu personaje sau fapte din realitate sunt pur intamplatoare si ca orice astfel de asociere este facuta de cititor pe propria raspundere 🙂 ).

      • neamtu tiganu said

        se poate imagina ca amintiri/povesti cu Matilda te pot baga in depresie?

        • Aoleu… Domnule te rog io nu ma nebuni de cap. De dragul literaturii as putea accepta ca posibila varianta pe care o propuneti, dar in rest nu si nu. Matildele de genul celor din „Cel mai iubit dintrre pamanteni” (ca deh, fiecare am fost asa ceva, ceea ce inseamna ca asa suntem pentru totdeauna) pot baga in depresie pe oricine, dar hai sa alegem Matildele care ne convin (d)in viata, iar pe alea de induc depresie sa le bagam in literarura pentru efectul artistic, nu mai mult. Fiecare are matildele lui, si mai bune si mai rele, bune, rele, si-nchisori si libertate, si-a putea si nu se poate, si noroi si stele. Io cred ca Matilda d-voastra nu trebuie sa dea depresie, trebuie sa dea cel mult un pic de melancolie si o bucurie adanca. Ia incercati mai bine sa scrieti o poveste (din imaginatie ?!), despre cum ar fi daca v-ati intalni acuma cu ea, in mod miraculos, si v-ati petrece impreuna o dupa-masa, risipind tot misterul si mirarea, povesindu-va vietile, imaginandu-va impreuna ce s-ar fi intamplat daca… Ma rog exista tentatia asta a reintalnirilor (altminteri imposibile) cu fel de fel de fiinite, prieteni, iubite, colegi, cunostinte disparute din viata noastra, transformate in cu totul si cu totul altceva, fara stirea noastra, fara voia noastra… Cu cele mai multe dintre ele o atare intalnire ar fi probail o mare ratare, un esec, chiar si o ruinare a ce va fi fost candva… Dar probabil ca in unele dintre acestea s-o mai gasi, la vedere, esenta aceea, aceeasi, pe care am impartasit-o cu ele facandu-ne la un moment dat sa fim alteceva decat doi atomi neutri in univers. Entanglement cuantic nu alta. Pana una alta vad ca aveti darul de a induce teme speciale in sirul fara sir al povestilor (noastre) de nimic, facandu-ne sa schimbam ordinea, si asa necronologica, in care stateau ele pe tzeava, cate doua trei in serie. Acuma, na, sunem pusi pe jar cu Matilde si cu alte astfel de entanglement-uri intre fel de fel de pamantei amarati, intrati pentru o clipa doar in atingere unul cu altul, la momentul potrivit, la locul si timpul nepotrivite… Probabil ca veti sesiza asta in episoadele viitoare. Iar domnia voastra faceti bine si refuzati depresia, lasandu-va in voia muzelor literare si a inspiratiei care adduce proze din astea scurte si fabuloase… Sunt sigur ca mai aveti inca multe in ruscsac.

  6. Dl.Goe said

    Idei trasnite pentru cei dornici de aventuri extreme sau idei pentru subiecte de proze scurte (pentru prozatorii amatori, eseisti in devenire):

    Te-ai gandit sa pleci? Locuri in care esti platit doar sa vii si sa vrei sa locuiesti acolo. Ba, uneori ti se da si o vaca”

    Te-ai saturat de locul in care te afli? Exista destule locuri in lumea asta unde vei fi platit doar sa stai acolo. Ba e posibil sa primesti si pamant si o casa, pe alocuri chiar si cate o vaca. Doar sa vrei sa schimbi aerul si peisajul.

    Alaska, SUA

    Un astfel de loc e Alaska. Daca iti plac intinderile nesfarsite, iarna lunga si intunecata, aici e de tine! Stiai ca in Alaska fiecare locuitor primeste cate 2.000 de dolari doar pentru ca locuieste aici? Ai un copil mic? Si el va primi aceasta suma, arata Grunge.

    Asa ca, daca iti plac muntii, aisbergurile si pescuitul, poate nu ar fi rau sa iei Alaska in considerare.

    Baltimore, Maryland

    Baltimore, Maryland, SUA, e iar un loc unde esti asteptat cu bratele deschise. Al saptelea cel mai periculos oras din America vrea sa-si schimbe renumele si oamenii sa vada ca nu e asa de rau. Asa ca vei primi 5.000 de dolari ca sa-ti cumperi o casa aici. Iar daca vei lua una abandonata, vei capata chiar 10.000 de dolari!

    Kansas

    In Marquette, Kansas, un oras cu 600 de suflete desprins parca din alta vreme, ti se ofera gratuit o locuinta. Imobilele sunt perfecte atat pentru pensionari veniti sa caute linistea, cat si pentru familii. Totusi, daca vrei sa gasesti si o viata de noapte, nu aici e locul.

    Dar daca iti plac intinderile nesfarsite, apusurile si nu prea cauti compania altora, Marquette e locul ideal unde sa te muti.

    New Richland si Harmony, Minnesota

    Daca iti plac ideea de pustiu si temperaturile mici in mare parte a anului, exista cateva astfel de orase in Minnesota si toate te vor. Atata vreme cat reusesti sa-ti construiesti o casa in decurs de un an, pamantul va fi al tau gratuit.

    In New Richland si Harmony, golful e traditie, iar foarte aproape e si un lac care s-ar putea sa iti placa, St. Olaf.

    Mishima, Japonia

    Daca te atrag zone mai exotice de atat, poti incerca satul Mishima, din Japonia. Iar daca esti o persoana singura, care nu mai e la prima tinerete, esti cu atat mai binevenit! Satul e asezat pe trei insule mici, iar populatia e formata din circa 400 de persoane, cei mai multi in etate.

    Ti se vor oferi 100.000 de yeni, adica 840 de dolari, pentru mutat, si bani lunar, pentru primii trei ani in care locuiesti aici.

    In plus, casele sunt chiar ieftine. Poti inchiria una cu trei dormitoare cu mai putin de 200 de dolari pe luna.

    Esti binevenit aici si daca ai pereche. Daca apare si un copil, nasterea e suportata de autoritati, la fel si scoala. Iar daca esti singur, vei fi platit sa mergi la intalniri. Bonus, vei primi si o vaca!

    Insula Pitcairn, Pacific

    Iar daca visul tau de-o viata e sa locuiesti pe una dintre cele mai izolate insule, poate vrei sa iei in considerare Pitcairn, situata in Pacific. Cu o populatie de 50 de persoane si o intindere de uscat de circa 3,2 kilometri, e de ajuns doar sa te prezinti aici si vei primi pamant gratuit.

    Chiar daca e vorba de un paradis in adevaratul sens al cuvantului, in 2015, de exemplu, o singura persoana s-a aratat interesata sa locuiasca aici. Asta si pentru ca e un singur magazin „cu de toate”, deschis doar trei zile pe saptamana. Altfel, trebuie sa comanzi orice ai nevoie din Noua Zeelanda (aflata la o distanta de peste 6.000 dde kilometri), o data la fiecare trei luni. Dar ce conteaza asta, cand ai la picioare una dintre cele mai frumoase plaje din lume!

  7. neamtu tiganu said

    primit pe e-mail

    Lecţie de reabilitare . . .
    La Uniunea Scriitorilor, demult, pe vremea când comuniştii…

    În anii imediat de după război, în plin avânt comunist, la Uniunea Scriitorilor a avut loc o şedinţă unde a fost prezentă toată floarea intelectuală scriitoricească din ţară.
    Subiectul era Octavian Goga.
    După cum ştiţi Octavian Goga a avut chiar un guvern, extrem de naţionalist. Avea să intre în dizgraţia hahalerelor şi a celor ce nu înţelegeau acel naţionalism adevărat, ce nu are legătură cu fascismul, cu xenofobismul, cu tot ce poate fi mai rău propagat de alte forţe ce nu doreau naţii, ci populaţii.
    Ei bine, Zaharia Stancu a fost cel mai vehement contestatar lovind cu tot ce a putut în distinsul Goga care nu mai putea să se apere. Zaharia Stancu a fost cel mai virulent şi cel mai negativist, neaprobând reabilitarea lui Goga.
    La sfârşitul cuvântării lui Stancu, Tudor Arghezi a cerut să i se acorde câteva minute în a spune şi el ceva.
    Iată ce a spus:
    ,,Eram în iarna anului… la conacul marelui Goga. Depănam amintiri şi multe alte probleme ale timpului. La un moment dat se auziră bătăi la uşa conacului. Goga s-a dus, a deschis uşa şi văzu un tânăr zgribulit cu nişte manuscrise în mână. Îl rugă pe maestru să le citească şi dacă se poate să le publice în ziarul ce îl conducea. Goga îl invită înăuntru pe tânăr şi luă manuscrisele ce cuprindeau încercările lui poetice. Le citi pe îndelete şi concluzia era clară. Tânărul era plin de talent. Îi spuse că nu poate să le publice acum dat fiind că revista era deja la tiparniţă. Însă Goga i-a dat un aconto tânărului cu promisiunea că în numărul viitor al revistei îi vor apărea încercările poetice, neuitând să menţioneze că sunt pline de talent. Acel tânăr se numea Zaharia Stancu.”
    Concluzia lui Arghezi a fost colosală şi a intrat în istoria acelui moment : ,,Acum iată de ce pe lumea asta sunt scriitori culţi sau… desculţi.”

    Apropo-ul era vis a vis de romanul lui Stancu, ,,Desculţ”.
    Arghezi a fost aplaudat de cei din sală, în picioare, minute în şir.

    Octavian Goga era reabilitat iar Stancu părăsea sala, jenat vădit de adevărul spus de Arghezi…

  8. Stely said

    Cu parere de rau ,intrucat nu-mi amintesc decat extrem de putine momente din clasa I-a primara nu am prea multe de scris cat sa iasa o prozisoara … Imi amintesc doar cand am luat bataie la palma cu nuielusa din dotare, pentru ca am uitat sa-mi fac tema la aritmetica ( vreo 6 exercitii de adunare ) iar mama grijulie cum era s-a apucat sa mi-o faca ea . Desigur ca invatatoarea -doamna Anisoara – nu s-a lasat pacalita si , vazand imitatia ,m-a executat pe loc. 😦 In schimb, cu cititul si scrisul stateam foarte bine. Mi-l amintesc pe bunicul cand ma lauda si cand imi arata caietul la toti prietenii care veneau in vizita. Ma simteam foate mandra …

    Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca imi amintesc mai multe momente de la gradinita, cum ma jucam cu cubuletele si alte figuri geometrice , cum cantam „infloresc gradinile ” si nea Alecu , nea Alecu tunde oaia si berbecul” … A, aveam un ghiozdanel micut din tabla, de culoare verde cu floricele galbene si rosii… Educatoarea era tanara si draguta … ii spuneam „domnisoara Zizi” . Aveam un respect deosebit pentru ea , simtind-o foarte apropiata si foarte preocupata sa ne invete cat mai multe poezii, cantece si jocuri .

    Nu-mi amintesc, oricat as vrea, prima zi de scoala. Cred ca avand o sora mai mare, mama m-a lasat in grija ei si m-am dus impreuna cu ea , avand-o si drept exemplu despre ce va fi. Desigur ca, in inocenta mea, nu anticipam ce ma asteapta. Aveam oarece temeri induse mai ales de bunica , ce era foarte severa cu mine . Nu-i placea ca vorbeam mult si radeam foarte des si din orice . Imi spunea: ” razi cu gura pana la urechi, Steleo! O sa vezi tu pe dracu’ cand vei merge la scoala !
    Pana la urma a avut dreptate … Invatatoarea nu era vesela deloc. Nu stiu sa fi vazut-o razand vreodata. Plus de asta incepuse sa devina o povara . Sa mergi zi de zi la scoala , sa nu misti in banca , sa fii atent la ce zice „doamna ” era un adevarat chin. Circula pe vremea aceea un fel de banc (gluma) pe care oamenii mari il spuneau despre scoala ca sa amageasca (sa rada de bietii copilasi ). Vorbeau intre ei atat cat sa fie auziti , precum ca cineva a manjit scoala cu untura si au mancat-o cainii … :))) Pe moment eram atat de naiva incat chiar credeam. .. Daca nu era asta, speram macar sa se imbolnaveasca doamna … Era o mare fericire cand, din cine stie ce motive, ne trimetea acasa ca lipseste … Ehe , cine spune ca s-a dus la scoala din placere minte , zau !! Mi-a placut doar studentia, dar si aceasta numai intre examene. 🙂

    Aoleu, m-am luat cu vorba si a iesit un talmes -balmes ! Venisem doar sa va recomand un film despre scoala si munca de profesor …Este un ffilm de arta , daca nu cumva l-ati vazut. Este interesant. Vazandu-l , m-am pus in locul profesorului si pot spune ca nu as fi facut fata unei asemenea clase de elevi. De fapt am inteles ca nici la noi ,scoala de acum, nu mai este ce a fost pe vremea noastra ca elevi si profesori.

    • RALG said

      Cu atatea povesti ingenue postate pe arca incepe sa prinda consistenta ipoteza formulata de „bunica” cum ca am avea de-a face cu un soi de cenaclu de proze scurte puse la vedere de un grup razlet de scriitori amatori dar binevoitori. Va multumesc pentru contributie si pentru recomandarea de film. Nu l-am vazut inca, Voi incerca sa-l vad candva.

      Se pare ca lumea (sora lume) are la dispozitie un numar faorte mic de sabloane in care ne toarna fara sa ne intrebe. Multe din detaliile pe care le-ati pomenit amintindu-va zilele de scoala si de gradinita se potrivesc aidoma cu ale multor altora, inclusiv cu ale mele.

  9. bunica said

    Prima zi de școală… blanc, în mintea mea. 😊
    Îmi amintesc însă strădania din primul an de a citi în ritmul colegilor mei.
    Eu ceteam de la 4 ani, inclusiv pe ziar, spre încântarea bunicii mele, care fusese învățătoare. Imitam adulții din casă, care citeau. Am învățat mai mult singură, în joacă.
    Mama mă prelucrase să stau liniștită și să fiu atentă la lecții. Am fost atât de atentă încât știam pe de rost abecedarul. La propriu. Cred că efortul acesta „de a nu ieși din sarcină” mi-a folosit mai târziu, când a fost necesar să mențin atenția focalizată pe ceva neinteresant ori chiar neplăcut. De exemplu, a trebuit să fac un RMN și toți m-au speriat cu greutatea de a suporta zgomotul.
    OK. Mi-am propus să stau cu atenția pe zgomot, cum învățasem de la profesorul meu de yoga (RIP!) și… am reușit. Când asistentele m-au văzut floricică zâmbitoare, după o oră de distracție în tubul ăla, nu le-a venit să creadă.
    DA. Educatorii nu știu că îi învață pe elevii lor nu doar lucrurile pe care și le-au propus (ținte, obiective etc 😊 ), ci și multe altele despre care nu vor afla niciodată.

    • bunica said

      O explicație: maestrul mă învățase că focalizând o atenție calmă pe zgomot, vei prelua energia lui, în loc să te „deteriorezi”. 🙂 Da, am meditat pe zgomot și m-am ridicat plină de energie.

    • RALG said

      Cred ca ne-ati mai spus candva ca citeati de la 4 ani… 🙂

      Si mie mi se intampla sa memorez lectia din abecedar pentru ca mama obisnuia sa mi-o citeasca ea mai intai. O singura data era suficient. Apoi cand imi cerea s-o citesc eu, o recitam pe dinafara prefacandu-ma ca ma uit in carte. La un momend dat mama m-a intrebat: Unde scrie „ochelari”? Arata-mi?

      Despre yoga numai de bine. Felicitari pentru abilitatile d-voastra. Mi-ar placea sa stapanesc cateva tehnici din acestea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: