(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Focule, vino cu mine (I)

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 30, 2018

motto:

„Through the darkness of future’s past,
The magician longs to see.
One chants out between two worlds…
„Fire… walk with me.”
We lived among the people.
I think you say, convenience store.
We lived above it.
I mean it like it is… like it sounds.
I too have been touched by the devilish one.
Tattoo on the left shoulder…
Oh, but when I saw the face of God, I was changed.
I took the entire arm off.
My name is MIKE.
His name is BOB.”

***

Cand lunga vreme ai foarte putin, si acel ceva ti se ia sau ti se pierde, suferinta este… va conti-nu…

***

pana cand muzele se vor lasa induplecate sa ma viziteze pentru a picura in cuvinte (putine, cat mai putine, v-as ruga) continuarea acestei proze scurte, planuita in doua-trei episoade… l-as in-forma pe cititorul citit si unic al Arcei lui Goe ca proza scurta se mai poate citi AICI – Particula lui Dumnezeu si in genere AICI.

***

Focule, vino cu mine (varianta întâia)

Natura umana ne ingaduie si ne forteaza sa descoprim in permamenta necesitati noi, nenaturale, pentru care dezvoltam un cult, la limita obsesiv, ce ne face sa dorim irepresibil lucruri aparent dispensabile, in tot cazul neesntiale pentru fiintare, care insa ne absorb si ne consuma cu totul, transformandu-ne.

In vremuri de criza si saracie, aceasta nevoie disperata de a iesi din greatza existentiala si de a ne lasa consumati de atasamente nenaturale, isi gaseste cu greu drumul. In era de debut a fantomaticilor ani 90, nu aveam prea multe optiuni, asa incat un serial precum Twin Peaks era un drog pe care nu-l puteai evita sau refuza. Fiecare episod era un reper fix, o poarta de trecere care se deschidea o data pe saptamana, unic si irepetabil… iar ratarea unui asemenea episod era una dureros de definitiva.

Impreuna cu un grup de prieteni obisnuiam de foarte multa vreme ca, in fiecare an, la inceputul lui august, sa ne retragem cu corturile undeva intr-un astfel de loc, un Twin Peaks local, ce-si astepta resemnat demonii care intarziau sa vina. Stateam o saptamana intr-unul din nodurile acelui spatiu, apoi ne mutam tabara intr-un alt centru al aceluiasi Twin Peaks, pentru inca o saptamana. In acest timp, o zi eram pe traseu, pe munte, prin pesteri, si pe cheiuri, alta zi eram pe malul lacului la plaja si innot. Erau in acel Twin Peaks trei astfel de ape, iar ritual anual al acestui periplu devenise de neevitat. Doar ca anul acesta ceva umbrea intalnirea atat de asteptata cu universul paralel in care evadam total pentru doua saptamani. Era vremea in care la televizor se difuzau, sambata, episoadele tenebroase ale filmului lui David Lynch, iar intoarcerea noastra in paradis, inexorabil programata la inceput de august, avea sa ne coste doua episoade din Twin Peaks. Enorm. Un pret greu cu care nu prea reuseam sa ne impacam, facandu-ne fel de fel de visuri fanteziste despre cum am putea totusi sa vedem filmul.

Se inserase de-a binelea, iar in aer domnea o linste vecina cu infinitul. Ne intorceam de la pestera, coborand agale, istoviti si flamanzi, catre corturi. Printre ramuri se vedeau in departare licaririle galbui ale focurilor facute de altii pe langa corturi, si parca, parca, adus de vânt, se simtea miros de fum si friptura… Am cotit-o pe un drum forestier, pe malul raului, intrand in line dreapta spre locul unde campasem. La liziera padurii se zarea o lumina mica, alba, bizara, care nu se potrivea deloc in peisaj. Ne apropiam intrigati incercand sa ne lamurim ce ar putea fi. Pe capota unei Dacii era asezat un televizor portabil, alimenat de la bateria masinii, iar in preajma un cuplu de pensionari asezati pe sezlonguri se pregateau sa vizioneze episodul din Twin Peaks. Invitati prin gesturi simple de cei doi, am ramas cu totii pe un semicerc si am urmarit, in tacere, filmul. Continutul acelui episod se potrivea armonic cu miracolul de a-l fi putut viziona atunci cand ne luasem orice speranta ca o sa reusim.

23 răspunsuri to “Focule, vino cu mine (I)”

  1. neamtu tiganu said

    ca tot suntem la lb. engleza:
    The name of the principle derives from Leo Tolstoy’s book Anna Karenina, which begins: All happy families are alike; each unhappy family is unhappy in its own way.

    Al draq Dostoievschi asta.

    • Si mie imi place foarte mult Tolstoievsky, este autorul meu preferat… Imi place insa foarte mult si faptul ca literatura reuseste nu doar sa emotioneze publicul, ci sa-i si motiveze pe oameni, fortezandu-i sa caute, sa investigheze, sa afle mai mult, inclusiv despre ei insisi. Asa cum a reusit sa va faca pe d-voastra sa depuneti efortul de a identifica sursa corecta a unui citat. Daca ati fi facut corectia necesara pe loc, din cultura d-voastra generala, toata treaba n-ar fi avut niciun schepsis. Asa insa, da, are valente de monumentalitate momentala si schepsis cat cuprinde. Va multumesc pentru mesaj. Va place Anna Kaerenina?

      • neamtu tiganu said

        Imi place tare mult Ana, ca-i bruneta, dar si Ana Netrebko.
        Gafa facuta de tine imi aminteste de vemurile tale de glorie de basist. Nu am cautat intentionat, dar joi am jucat fotbal si dupa aia am mers la opera, am vazut Arabela, de Strauss si mergind spre casa nu stiu cum mi-am amintit de de familiile nefericite. Mai apoi am inceput sa pregatesc un speech, din nou in engleza, pt. lansarea cartii mele la institut pe 25 octombrie. Daca vrei poti veni, incognito, fireste.

        Si cum incercam eu sa-mi finisez cuvintarea am dat de treaba cu Dostoievschi care a scris asta in romanul Vaina i Mir.

  2. pana cand muzele se vor lasa induplecate sa ma viziteze pentru a picura in cuvinte (putine, cat mai putine, v-as ruga) continuarea acestei proze scurte planuita in doua-trei episoade… l-as in-forma pe cititorul citit si unic al Arcei lui Goe ca proza scurta se mai poate citi AICI – Particula lui Dumnezeu si in genere AICI.

  3. RALG said

    Anul acesta nu se acorda premiul Nobel pentru literatura, iar Charles Aznavour a murit. Probabil ca exista o conexiune secreta (imposibil de detectat la vedere, pe coaja subtire a realitatii imediate) intre aceste doua intamplari de anul acesta.

  4. Stely said

    Eu credeam ca citatul din topic are legatura cu filmul lui David Lynch:

    Astept insa proza scurta, ce banuiesc ca va avea o legatura cu…nu stiu sigur . O fi vreo anticipare ?

    • RALG said

      Da are, dar tot atat de adevarat este ca multe lucruri din filmul lui David Lynch au legatura cu unele lucruri viata noastra… si viceversa…

  5. neamtu tiganu said

    Cum v-am spus, fusei de curind la opera si vazui Arabella de Richard Strauss. Nu, nu ma consider un cunoscator desi merg relativ des la Opera. Aceasta Arabella nu prea e apreciata de iubitorii clasici de opera, in aceasta nu se gasesc arii, ci o combinatie muzica cintare cumva altfel, car emie mi-a placut f mult.

    Dar de fapt vroiam sa spun ceva legat de referendumul din Ro. La un moment dat in opera se prezinta un party, de fapt de Fasching, in partea catolica a lumii e celebrul carnaval, cum e in Rio, e inceputul postului pastelui. Treaba se-ntimpla in Berlin, la Fasching iau parte multe personaje, una din balerine are un costum strins pe corp, iar jos, in dreptul sexului, e desenat pe costum o Pulla. Party degenereaza intr-un dezmat, in primul rind sunt doi barbati, imbracati sumar, care simuleaza sex salbatic intre ei. Scena se prelungeste nefiresc de mult, nu se incadreaza de nici o culoare in firescul dramaturgiei libretului.

    Ceva asemanator am patit in orasul meu la opera. Era Olandezul zburator. Un regizor la fel de inventiv a bagat o scena in care se facea sex intre cadavre, cadavre care si nasteau pe scena si aduceau pe lume niste monstrii. Nu cred ca trebuie sa adaug ca aceasta scena era absolut gratuita, nu avea nici o legatura cu actiunea operei.

    • RALG said

      Lucrurile supra-realiste despre care pomeniti, ilustrandu-le cu exemple, cocheteaza deja de ceva vreme cu normalitatea. O normalitate cautata, indusa, impusa… Abunda lumea in astfel de fortari si denaturari, prin care chipurile, arta se aliniaza principiilor „corectitudinii politice”… Problema este ca se aliniaza cu un elan de o amploare nebuneasca, ce denatureaza hidos realitatea din care acea arta se presupune ca si-ar trage seva, esenta. Traim timpuri bizare in care nu realitatea creaza arta, ci „arta”, creaza si impune realitatea… fortandu-i pe spectatori sa se integreze noi (a)normalitati.

      Tema e grava, cu accente de tragedie, dar din pacate nu am talentul, energia, justificarile si puterea de a o aborda, ca pretext pentru proza scurata… Oricum si daca le-as avea tot in zadar ar fi (mai putin zadarul artistic), caci, domnule. zarurile au fost aruncate… rien va plus… Lumea va deveni (fiind deja inexorabil devenind) preponderent in felul aberant din care ati extras exepmlele pe care le pomeniti. Veti deveni (iarasi) minoritate… in noua lume. Fiti pregatit pentru asta… incertcati sa nu fiti tarurul de la corida, in confruntarea pe care (si) d-voastra, (ca fiecare) sunteti fortat fie sa o acceptati, fie sa dispareti… in afara peisajului, in neant sau la periferie, in zona celor (auto)exclusi din „societate”.

      Corida – O lectie despre viata si moarte

      Masculinitatea toxica – Noul demon inventat de stanga radicala …

      • neamtu tiganu said

        Un om în vîrstă doreşte să emigreze. La completarea formalităţilor, este întrebat de către oficialităţi de ce.
        – Datorită homosexualităţii…
        – Cum aşa?
        – Păi, în timpul naziştilor se pedepsea chiar cu moartea, după aceea cu închisoare, iar acum este permisă prin lege. Aş dori să emigrez pînă nu devine obligatorie.

  6. Cine, ce-si mai aminteste de emotiile intalnirilor cu Twin Peaks?

    • Stely said

      Da, îmi amintesc perfect serialul .Deși erau multe momentede (scene) pe care nu le înțelegeam mă atrăgeau misterul, muzica , simbolismul , fantasticul , regia, personajele ,fiecare cu secretul lui , încât îl urmăream fascinata și nerăbdătoare să văd ce se întâmplă la final. Mă bucur că muza a fost „înțelegătoare ” cu dvs și v- a ajutat ,vizitandu-va ,sa concepeți o proza scurta ce mă transporta in lumea misterioasa a Twin Peaks -ului .

  7. Nu-mi place deloc sa-mi pese de mine insumi. Dimpotriva, ador sa ma ignor suveran. Si de aceea imi displac profund cei care reusesc (cumva) sa ma forteze sa-mi pese mie de mine insumi. Iar in asta este såmanta de tragedie antica.

    • Stely said

      Of, cate momente am avut și eu de acest gen !! Totul e sa nu dureze prea mult. Deși mă afectează profund aștept nerăbdătoare să treacă pentru a reveni macar la normalitate. Mda, dacă ar fi sa fie mai mult decât atât ,mă bucur de reusita.Deocamdata , momentan , dezordinea este cuvântul de …ordine. 🙂

      • RALG said

        Cam dureaza, fir-ar sa fie… construindu-si prin durata, incet dar sigur, drum catre realitate, catre ireversibilitate… Caci de, asa este realitatea. Ireversibila. Stiti d-voastra, dilatatrea spatiului, directia vectorului timp, entropoia, dezordinea, haos… Se vede treaba ca n-avem incotro si va trebui sa trecem prin haos, pentru a ne putea reintrupa… Asta e. Daca-i ordin-e, cu placere… Nu ne sperie el pe noi un haos care nu se da organizat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: