(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Bunica

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 20, 2018

Când a murit bunicul, bunica nu l-a plâns cu lacrimi. L-a bocit cu jale, cum cere datina, dar cu lacrimi nu, nu l-a plâns. Nici pe el, nici pe ea. Era iarnă. Era frig. Era îngheț. La cimitir, la îngropăciune, ningea, cu fulgi rari izgoniți încolo si încoace de rafale de vânt. Bunica ședea acolo in fata mormântului împietrită, imobilă  ca un monument funerar. Era înfășurată într-o broboadă groasă neagră care-i făcea capul să pară disproporționat de mare în raport cu trupul mic, împuținat, cocoșat. Cu fața pământie, cu nasul coroiat si cu ochii mici si ficși scufundați in fundul capului părea o cioară uriașă împăiată. Nu clipea nici măcar când îi intrau fulgi de zăpadă in ochi. Un icnet neașteptat i-a ieșit din piept atunci când prima lopată de pământ înghețat a căzut pe cosciugul bunicului si fața parcă i s-a înnegrit si mai tare, dar nicio lacrimă nu i-a umezit privirea.

Șapte ani la rând, după datină, bunica l-a pomenit pe bunicul. I-a îngrijit mormântul la cimitir, i-a pus lumânări când se cuvenea, i-a dat oua roșii de pomană peste groapa în nopțile de înviere, si, de doua ori pe an făcea pomană acasă, cu mare fast si pompă, vara in curte, iarna, mai înghesuit, înăuntru. Era un eveniment social de anvergură, la care participa tot satul.  Pregătirile începeau cu săptămâni înainte, si implicau aproape toate rubedeniile. Greul cădea pe bunica dar si pe fete si pe nurori. Cuptorul mergea trei zile încheiate ca sa facă pâine, colaci si mălaie. Sarmale, fasole, cozonaci, colivă, țuică si vin erau gata din belșug pentru un puhoi de oameni, tot neamul si tot satul. Ne strângeam întotdeauna cu toții, noi copii fiind, si aveam, cum s-ar zice „good time togheter”.  Evenimentul nu avea nimic macabru, funerar. Nu suna muzica, nu se spuneau glume, dar atmosfera era veselă si senină. Bunicul era pomenit din când in când in formule ritualice… „primește Doamne pentru sufletul lui Costea…”, dar in rest oamenii si muierile, si copiii beau, mâncau si vorbeau de ale lor, de cele aflate pe agendă, la ordinea zilei. Nu rar, unii, unele se abțiguiau si deveneau mai gălăgioși decât trebuia, drept care bunica le dădea rația pentru acasă si-i trimitea cu Dumnezeu. La pomenirea de șapte ani a fost invitat acasă si preotul satului. A fost așezat cu mare cinste in capul mesei, si toata lumea a fost mai smerita si mai tăcută in prezenta sa. Intr-un moment de tăcere, când nu se auzeau decât lingurile lucrând in farfurii, bunica l-a întrebat pe popa:  „Părinte,  cați ani trebuie pomenit mortul? Am auzit ca prin alte parți s-ar pomeni noua ani, nu șapte.”  Popa a terminat de înghițit sarmaua pe care o mesteca, a mai luat o gura de țuica, s-a șters la gura si a zis: „Deh, cate bordeie atâtea obiceie. După canon atâta trebuie, șapte ani. După aia mai puțin, cine vrea, o coliva, un colac, in familie.” Bunica a părut cumva dezamăgita de răspunsul preotului, fata schimbându-i-se parca a tristețe si spaimă.

(Continuare de Aici premonitii-sau-premeditari – Cateva luni in urma. ) Era vara, vara înalta si fierbinte. O vara din aceea la tara in care liniștea unei după-amiezi se aude până la cer. De dimineața bunica ne-a împărțit colaci cu oua, brânza si prune si ne-a pus sa zicem „bogdaproste” apoi îmi zice oftând din rărunchi: Astăzi se împlinesc șapte ani si jumătate de când a murit bunicu-to. Ar fi trebuit sa facem pomana ca lumea, ca-n toți anii. Popa e tânăr si poate nu știe bine, poate știu mai bine ăia de pomenesc până ala noua ani. S-a dus apoi in gradină si l-a bocit sec pe bunicul, invocând cu jale urmele unor reparații făcute la gard, atribuite defunctului bunic. Si dimineața a trecut, si ziua s-a încins ca un cuptor, si liniștea s-a lăsat peste sat rămânând in aer doar zumzetul vag al miriștilor, populate cu milioane de lăcuste, sa răzbată spre auzul cui sta sa asculte tăcerea din aer. O femeie trece pe drum si o striga pe bunica: Da’ Riţă, i-a fă-te până aci că vreau să-ţi spui ceva.  Bunica se duce la gard si femeia ii spune ceva încet, aproape in șoaptă. Bunica nu zice nimic. Apoi femeia pleacă in drumul ei. Bunica se întoarce in curte cu ochii plini de lacrimi. Se așază pe treptele scării, si plânge încet, ștergând-si ochii cu coltul broboadei. „Ce e bunico, de ce plângi? Ce ti-a spus femeia aceea?” „Femeia aia a fost in satul meu si mi-a spus de un om de acolo că a murit. Era leat cu mine”. „Era rudă?”, „Nu, nu era rudă, era un om din sat, pe care nu l-am mai văzut de 50 si de ani.”    

Pentru cei care nu indraznesc sa scrie nimica-niciodata… o recomndare de lectura ÎMI PLACE SĂ SCRIU!

133 răspunsuri to “Bunica”

  1. […] Bunica […]

  2. Si taman acum Bunica este in auto-exil la Pontus Euxin… pentru lacrima lui Ovidiu

  3. bunica said

    Poate mai vine domnul Andy cu o poveste. Are o pană iscusită. 🙂 Scrie incitant, provocator.
    Eu plec la plimbare. SPOR!

    • Andi-amo con tutti / tuta…

    • Desigur ca povestile de nimic in proza scurta (nefluviale) ale oricui sunt asteptate cu placere pe Arca lui Goe… iar daca este vorba despre un prozator pe care-l auto-recomanda alt-cineva cu masterat in litere si aflat/å in posesia simtului proportiilor in literatura, atunci asteptatarea este cu atat mai incitanta si mai pro-vocatore, ce pana d-lui Andy. 🙂 in cer-nealå sa råmâe?

  4. Andy liebe, wo bist du?

    Stimulent pentru Andy intru scoaterea sa din mu-tzenie (atentie la versuri) :

    Cei care nu inteleg ger-mana pot solicita ajutorul d-lui Tziganu pentru servicii de traducere.

  5. bunica said

    „Errare humanum est…” 🙂 🙂 🙂

  6. RALG said

    Ilie Cuceritorul nu trebuie uitat pînă în ziua în care va apărea altul ca el. Ziua aceea nu va veni. – Frumos spus si deloc exagerat. Poate ca un mic omagiu i s-ar cuveni uriasului Ilie Balaci, si aici pe amårâta Arcå a lui Goe, intr-o poveste de nimic in proza scurta despre un reper luminos in noapte: Craiova maxima… Om vedea ce-om incropi.

  7. RALG said

    Consumatorilor de povesti de nimic in proza scurta le recomandam, in intertime, o lectura alternativa AICI – de vis

  8. In general se presupune (abuziv) ca autorul unui text ar detine (din postura de CREATOR absolut) toate cheile catre toate intelesurile care se degaja din acel text sau care ar putea fi sondate in acel text. Unii autori se lasa ei insisi ametiti de aceasta perspectiva iluzorie. In realitate orice text, oricat de amplu sau de minuscul, oricat de profund sau de superficial, odata lansat in lume, isi capata o autonomie a sa crescatoare, o distanta fata de intamplatorul autor, sfarsind prin a deveni independent, asa precum Miorita. Autorul se schimba, se tot duce in lume parasind locul faptei, iar textul atins de priviri straine is schimba si-si imbogateste intelesurile, asa incat este inevitabil ca de la un punct incolo entanglement-ul cuantic dintre text si autor sa se rupa total si ireversibil. Uneori asta se intampla infinit lent, insesizabil dar alteori eliberarea se produce repede, abrupt. Nichita spune cateodata ca poeziile nu-i mai apartin din chiar clipa in care le-a eliberat in lume. Privesc proza scurta a acestei povesti de nimic, intitulata „Bunica”, si am senzatia acuta ca mi se scurge printre degete, desprinzandu-se iremediabil de emotiile initiale care m-au facut sa o scriu. Povestea este rezultata prin combinarea unor detalii extrase din amintiri proprii (vechi si vagi), cu amintirile altora (auzite, imprumutate, memorate, asimilate), completate cu amanunte imaginare, toate din surse aflate in nicio relatie directa una cu alta. Un puzzle caruia am incercat sa-i dau o ordine literara (adica artificiala), care poate ca nu are niciun corespondent in haotica lume reala ((inclusiv in variantele potentiale ale acestei lumi „reale”). Acum revazand povestea ma intreb, ca orice cititor neutru, cat de consistenta poate fi a asemenea istorie, cat de plauzibila si de realista ar putea fi. Nu stiu sincer ce sa zic. Tu ce parere ai.?

    • Stely said

      @ Dl Goe ,
      In primul rand ma bucur ca ati reluat comentarile on topic , avand prilejul cu aceasta ocazie sa-mi reinnod si eu firul amintirilor despre bunicii mei : a celor din partea mamei cat si din partea tatalui. Pe cei din partea mamei i-am cunoscut mai bine numai din povestirile mamei . Cand a murit bunica, la o varsta destul de tanara (53 de ani) aveam doar doi ani . A avut o boala cardiaca, ce la vremea aceea nu avea leac, boala ce de altfel a mostenit-o si mama mea. 😦 Bunicul din partea mamei a murit si el ceva mai tarziu dar tot tanar (60 de ani) . A murit intr-o noapte (fulgerator) din cauza unui accident vascular. Atunci eram mai maricica atat cat sa inteleg momentul dramatic prin care trece mai ales mama mea. Tot ceea ce imi amintesc si ce ma indurera nespus , era jeletul ei sfasietor , jelet (bocet) ce a durat mult timp dupa inmormantare. Nu era zi in care sa nu -l jeleasca, Cand vedeam ca incepe sa planga , o rugam sa inceteze . Imi era mila de ea si nu stiam cum sa fac s-o vad, asa cum fusese inainte , vesela si iubitoare. Cum timpul vindeca ranile a incetat sa-l mai boceasca. In schimb nu era zi in care sa nu-l pomeneasca . Tata Mitu (asa ii spuneam)era un om vesel , pontos, intelept si destul de autoritar . Mama mostenise de la el modul autoritar dar si intelepciunea lui. Adesea ni-l pomenea pe „tatica”: ce spunea el (pildele) cu privire la o anume conduita, fapta : despre lene, invatatura, fidelitate, credinta , razboi si politica mai ales, fiind un taranist de frunte al localitatii. Cele mai tari povesti ale mamei mele au fost cele din timpul razboiului, una cand a cazut o bomba aproape de casa , alta cand au venit rusii , carora li se dusese vestea ca ar lua cu japca porcii din cotet dar mai ales ca acestia ar viola fetele si femeile vaduve. Motiv pentru care bunicul le ascundea din calea lor. Cea mai amuzanta a fost
      cea in care a fost protagonista sora mai mare a mamei, al carei iubit era pe front si de la care primea scrisori, pe care i le aducea la poarta , de data asta un soldat neamt ce pusese ochii pe ea. Bunicul observase si cand intr-o zi l-a vazut ca intra in curte , a vrut s-o a ascunda in pod . In graba aceea, cand sa intre in pod de pe scara, matusa-mea a alunecat si a cazut drept in vasul cu laptele muls de la vaca . Neamtul, ce tocmai bagase capul pe usa , a izbucnit in hohote de ras. De atunci nu a mai intrat in curte. Sora mamei a scapat teafara la fel si iubitul ei , casatorindu-se cu el de altfel.

      Bunicii din partea tatalui au murit la varste inaintate . Bunica la 86 de ani iar bunicul la 92.de ani. Nu-mi amintesc de bunica sa fi fost bolnava vreodata , desi a trecut prin multe intamplari dramatice , greu de rabdat pentru o femeie . Mai intai i-a murit barbatul in
      in primul razboi mondial. Se spunea ca il iubise foarte mult. De fapt am aflat si eu din discutiile ei cu cel de-al doilea sot (bunicul meu). Oricat a iubit-o si el, ea mult timp inca il pomenea pe celalalt. Cat de voinic si frumos era (o floare de barbat.) Noi , nepotii , o tachinam aproape rautacios. Peste catva timp s-a abatut pe capul ei alta tragedie . I-au murit fulgerator doua fete mari ,una dupa alta … S-au dus la balci si au „parcat ” caruta in curtea unor gospodari de la care spuneau ei , fetele s-au contaminat de o boala infectiosa fara leac la ora aceea. Cu greu a trecut si peste aceasta incercare. Mi-o amintesc doar ca atunci cand o prindea dorul de ele ,scotea de sub pat o lada mare in care se afla zestrea si cateva fotografii ale lor . Le lua pe rand, le netezea cu mana si incepea sa planga. Noua ni se facea mila si incercam s-o linistim. Tot acolo tinea si cateva fotografii ale celuilalt baiat, care disparuse pe front in ce-l de-al doilea razboi mondial. Alta tragedie . I-a facut inormantarea doar cu niste imbracaminte in scicriul gol , el fiind unul dintre cei dati disparuti la cotul Donului . Au fost insa martori care l-au vazut cu ambele picioare retezate si dus cu targa in spatele frontulu intr-o localitate care a fost recucerita apoi de armata rusa .
      Pe bunica a tinut-o in viata numai munca . Pleca din zori pana in seara cu un petecut de carpa sub brat si ca o albinuta culegea de pe tarlalele de porumb si de pe izlaz „buruian” pentru animale. Atat putea sa mai faca si , desigur , era cu ochii pe noi (nepotii ) care ramaneam acasa in grija ei.

      Dupa un timp alta drama s-a abatut asupra ei. Intr-o zi ,cand , dupa ce rezistase ademenelilor si chiar amenintarilor voalate ale celor care veneau cu”lamurirea”, precum si a arestului in care fusese tinut bunicul pentru a-l forta sa semneze cererea de incuviintare , a aflat cu stupoare ca agoniseala ei de-o viata (pamantul, caii , carutele) a fost luata cu japca.
      Daca ceilalti (bunicul si parintii mei ) s-au resemnat si repliat destul de repede , biata bunica nu a putut in nici un fel. Era cea care pierduse exact ceea ce o mai tinea in viata :pamantul. Cea mai mare parte era al ei . Il primise ca vaduva de razboi , mai era zestrea de la parinti, precum si mostenirea de la barbatul ei mort in razboi. De fapt, din cauza acestui pamant in mare parte al ei fusesera declarati chiaburi , cauza pentru care am patimit cu totii . Ea , de atunci , era deja ca si moarta . Nu mai vorbea, nu mai radea , nu mai facea nimic . Mie imi era mila de ea. Incercam sa o mai veselesc , ei insa nu-i placea . Ma respingea . Cand s-a imbolnavit, atat cat imi permitea timpul , fiind deja studenta anul I, ma ocupam de ea. Cand am venit intr-o sambata , acasa, ea statea in pat nemiscata si schimbata total la fata. Inainte de asta a avut un fel de criza ( o ratacire) ce a fost pentru ceilalti un semn ca nu ar mai avea mult de trait. Cand s-au trezit intr-o zi, in zorii zilei , disparuse din casa de langa bunicul de unde dormeau amandoi. . Au cautat-o dar nu era de gasit. Dupa catva timp a fost adusa acasa de unchiul meu ce se afla intamplator pe drumul unde umbla ratacita si la propriu si la figurat. Cand am plecat, a doua zi, la facultate mi-am luat ramas bun de la ea ( „săru’ mâna, mam ‘mare”). Ea s-a uitat fix in ochii mei ce pareau ca si-ar fi dorit sa o sarut pentru ca era ultima oara. Nu stiu de ce nu am facut-o ?! Imi voi reprosa toata viata. La moartea ei, cand a fost luata din casa, simtindu-ma vinovata ca nu am pupat-o la plecare , dar si de faptul mi se spusese ca atunci cand si-a dat sufletul mi-a strigat numele alaturi de fetele ei moarte , am izbucnit in hohote de plans. Bunicul meu, care o iubise in tacere toata viata si care nu i-a dat o palma , oricat l-ar fi sicanat cu amintirile despre cat de bun si frumos a fost primul ei barbat , a plans-o si el cu lacrimi, iar la slujba de inmormantare a stat numai in genunchi langa sicriul ei …

    • Stely said

      Dl Goe ,
      In primul rand ma bucur ca ati reluat comentariile on topic , avand prilejul cu aceasta ocazie sa-mi reinnod si eu firul amintirilor despre bunicii mei : ai celor din partea mamei cat si din partea tatalui. Pe cei din partea mamei i-am cunoscut mai bine numai din povestirile mamei . Cand a murit bunica, la o varsta destul de tanara (53 de ani) aveam doar doi ani . A avut o boala cardiaca, ce la vremea aceea nu avea leac, boala ce de altfel a mostenit-o si mama mea. 😦 Bunicul din partea mamei a murit si el ceva mai tarziu dar tot tanar (60 de ani) . A murit intr-o noapte (fulgerator) din cauza unui accident vascular. Atunci eram mai maricica atat cat sa inteleg momentul dramatic prin care trece mai ales mama mea. Tot ceea ce imi amintesc si ce ma indurera nespus , era jeletul ei sfasietor , jelet (bocet) ce a durat mult timp dupa inmormantare. Nu era zi in care sa nu -l jeleasca, Cand vedeam ca incepe sa planga , o rugam sa inceteze . Imi era mila de ea si nu stiam cum sa fac s-o vad, asa cum fusese inainte , vesela si iubitoare. Cum timpul vindeca ranile a incetat sa-l mai boceasca. In schimb nu era zi in care sa nu-l pomeneasca . Tata Mitu era un om vesel , pontos, intelept si destul de autoritar . Mama mostenise de la el modul autoritar dar si intelepciunea lui. Adesea ni-l pomenea pe „tatica”: ce spunea el (pildele) cu privire la o anume conduita, fapta : despre lene, invatatura, fidelitate, credinta , razboi si politica mai ales, fiind un taranist de frunte al localitatii.
      Cele mai tari povesti ale mamei mele au fost cele din timpul razboiului, una cand a cazut o bomba aproape de casa , alta cand au venit rusii , carora li se dusese vestea ca ar lua cu japca porcii din cotet dar mai ales ca acestia ar viola fetele si femeile vaduve. Motiv pentru care bunicul le ascundea din calea lor. Cea mai amuzanta a fost una, protagonista fiind sora mai mare a mamei al carei iubit era pe front , si de la care primea scrisori, pe care i le aducea la poarta , de data asta un soldat neamt ce pusese ochii pe ea. Bunicul observase si cand intr-o zi l-a vazut ca intra in curte , a vrut s-o a ascunda in pod . In graba aceea, cand sa intre in pod de pe scara, matusa-mea a alunecat si a cazut drept in vasul cu laptele muls de la vaca . Neamtul, ce tocmai bagase capul pe usa , a izbucnit in hohote de ras. De atunci nu a mai intrat in curte. Sora mamei a scapat teafara la fel si iubitul ei , casatorindu-se cu el de altfel.

      Bunicii din partea tatalui au murit la varste inaintate . Bunica la 86 de ani iar bunicul la 92.de ani. Nu-mi amintesc de bunica sa fi fost bolnava vreodata , desi a trecut prin multe intamplari dramatice , greu de rabdat pentru o femeie . Mai intai i-a murit barbatul in
      in primul razboi mondial. Se spunea ca il iubise foarte mult. De fapt am aflat si eu din discutiile ei cu ce-l de-al doilea sot (bunicul meu). Oricat a iubit-o si el, ea mult timp inca il pomenea pe celalalt. Cat de voinic si frumos era (o floare de barbat.) Noi , nepotii , o tachinam aproape rautacios. Peste catva timp s-a abatut pe capul ei alta tragedie . I-au murit fulgerator doua fete mari ,una dupa alta … S-au dus la balci si au „parcat ” caruta in curtea unor gospodari de la care spuneau ei , fetele s-au contaminat de o boala infectiosa fara leac la ora aceea. Cu greu a trecut si peste aceasta incercare. Mi-o amintesc doar ca atunci cand o prindea dorul de ele ,scotea de sub pat o lada mare in care se afla zestrea si cateva fotografii ale lor . Le lua pe rand, le netezea cu mana si incepea sa planga. Noua ni se facea mila si incercam s-o linistim. Tot acolo tinea si cateva fotografii ale celuilalt baiat, care disparuse pe front in ce-l de-al doilea razboi mondial. Alta tragedie . I-a facut inormantarea doar cu niste imbracaminte in scicriul gol , fiind unul dintre cei dati disparuti la cotul Donului . Au fost insa martori care l-au vazut cu ambele picioare retezate si dus cu targa in spatele frontulu intr-o localitate care a fost recucerita apoi de armata rusa .
      Pe bunica a tinut-o in viata numai munca . Pleca din zori pana in seara cu un petecut de carpa sub brat si ca o albinuta culegea de pe tarlalele de porumb si de pe izlaz „buruian” pentru animale. Atat putea sa mai faca si , desigur , era cu ochii pe noi (nepotii ei) care ramaneam acasa in grija ei.

      Dupa un timp alta drama s-a abatut asupra ei. Intr-o zi ,cand , dupa ce rezistase ademenelilor si chiar amenintarilor voalate ale celor care veneau cu”lamurirea”, precum si a arestului in care fusese tinut bunicul pentru a-l forta sa semneze cererea de incuviintare , a aflat cu stupoare ca agoniseala ei de-o viata (pamantul, caii , carutele) a fost luata cu japca.
      Daca ceilalti (bunicul si parintii mei ) s-au resemnat si repliat destul de repede , biata bunica nu a putut in nici un fel. Era cea care pierduse exact ceea ce o mai tinea in viata :pamantul. Cea mai mare parte era al ei . Il primise ca vaduva de razboi , mai era zestrea de la parinti, precum si mostenirea de la barbatul ei mort in razboi. De fapt, din cauza acestui pamant in mare parte al ei fusesera declarati chiaburi , cauza pentru care am patimit cu totii . Ea , de atunci , era deja ca si moarta . Nu mai vorbea, nu mai radea , nu mai facea nimic . Mie imi era mila de ea. Incercam s- o mai veselesc , ei insa nu-i placea . Ma respingea . Cand s-a imbolnavit atat cat imi permitea timpul , fiind deja studenta anul I, ma ocupam de ea. Cand am venit intr-o sambata , acasa, ea statea in pat nemiscata si schimbata total la fata. Inainte de asta a avut un fel de criza ( o ratacire) ce a fost pentru ceilalti un semn ca nu ar mai avea mult de trait. Cand s-au trezit intr-o zi, in zorii zilei , disparuse din casa de langa bunicul meu unde dormeau amandoi. . Au cautat-o dar nu era de gasit. Dupa catva timp a fost adusa acasa de unchiul meu ce se afla intamplator pe drumul unde umbla ratacita si la propriu si la figurat. Cand am plecat, a doua zi, la facultate , mi-am luat ramas bun de la ea ( „săru’ mâna, mam ‘mare”). Ea s-a uitat fix in ochii mei ce pareau ca si-ar fi dorit sa o sarut pentru ca era ultima oara. Nu stiu de ce nu am facut-o . Imi voi reprosa toata viata. La moartea ei, cand a fost luata din casa, simtindu-ma vinovata ca nu am pupat-o la plecare , dar si de faptul ca mi se spusese ca atunci cand si-a dat sufletul mi-a strigat numele alaturi de fetele ei moarte , am izbucnit in hohote de plans. Bunicul meu, care o iubise in tacere toata viata si care nu i-a dat o palma , oricat l-ar fi sicanat cu amintirile despre cat de bun si frumos a fost primul ei barbat , a plans-o si el cu lacrimi, iar la slujba de inmormantare a stat numai in genunchi langa sicriul ei.

      • RALG said

        Frumoase si induiosatoare povesti, asa amalgamate unele in altele, in jurul vietii povestitorului, abia intrezarita pe dedesupt. Multumesc pentru rabdarea de a reda in scris asemenea povesti cat si pentru bunavointa de a le impartasi cu Arca lui Goe si cu vizitatorii ei.

        • Stely said

          Si eu trebuie sa va multumesc pentru incurajare.si pentru faptul ca mi-ati prilejut acest moment de aducere aminte .
          P.S . Zilele acestea am primit niste bani in cont din vanzarea unui teren viran mostenit de la parinti si implicit de la bunici . Nu i-am oprit ci i-am trimis mai departe copiilor ( stranepotii lor ). Si altceva : in timp ce relatam despre ratacirea bunicii mi-am amintit visul acela recurent , cel in care ma ratacesc. M-am gandit ca si aceasta ar fi cauza visului .Intamplarea mi-a ramas infipta (ascunsa) in memorie si din cand in cand iese la suprafata , mai ales cand am o suparare sau sunt obosita.

          • RALG said

          • Stely said

            Aoleu , pai ce-mi faceti ?! 🙂

          • RALG said

            Voiam sa va fac o surpriza… a la Marin Sorescu, un prozator atat de fabulos incat textele sale scurte dau direct in poezie de lux. Speram sa intrezariti in aceasta „uitare” partea optimista a lucrurilor… Chiar daca, pe moment, la fel precum i se intampla majoritatii spectatorilor, se poate da in plans ascultandu-l pe Tudor Gheorghe…

          • Stely said

            Pai da , dupa cum se vede versurile lui Marin Sorescu interpretate magistral de Tudor Gheorghe m-au facut sa zambesc si nu sa plang. Poate pentru faptul ca nu am ajuns la varsta aceea … dar am reactionat putin speriata, tocmai pentru temerea ca visul meu recurent ar putea fi premonitoriu . Dar am convingerea ca , gasindu-i niste explicatii plauzubile, il fac sa dispara pentru totdeauna.si asa ma voi elibera de ele .

  9. bunica said

    Puneți o întrebare banală. (Ar zice Eco).
    Vă așteptați să nu știe nimeni să răspundă.
    Cum nu există fapte, ci doar opinii, chiar nu știe nimeni să răspunză.
    Dați o pălmuță după ceafă comentatotului, îl corectați magistral și (b)Arca merge înainte.
    SPOR!
    🙂 🙂 🙂

  10. RALG said

    Intre teoria (conspirativa?) extrema a sufletului pereche, unic – si cealta extrema, cea a versatilitatii totale care sugereaza poisibilitatea unei compatibilitati relative (sufletesti?) cu un numar indefinit de (alte) persoane (plus contextul, imprejurarile, moda, timpurile), se manifesta realitatea antropologica in toata splendoarea ei fluida. Intotdeauna in relatia barbat-femeie vom gasi lucruri vechi de mii de ani, aceleasi, dar si lucruri noi-noutze (revolutionare?) potrivite unui spatiu-timp anume… Cum noi trecem (de voie de ne/voie) prin spatii-timpuri, (carand dupa noi istorii si constrangeri) inevitabil se va ajunge la incompatibilitati si conflicte de rezolvat, de depasit… Cum anume? E-he-hei de aici incepe literatura/legenda personala a fiecaruia. Fiecare cum poate, cum stie (invatand), cum se nimereste… cum ii e inspiratia, norocul, firea, (destinul?)

  11. bunica said

    Acesta este subiectul postării viitoare? Pare interesant.
    S-o găsi și vreun comentator curajos… 🙂

  12. bunica said

    Pe mine m-a banat Trei Capete. O fi banat-o și pe d-na Stely? 🙂 🙂 🙂

  13. bunica said

    „Bunica mea și Marea Unire”.
    Nu-i o poveste pentru aici. 🙂

  14. Dl.Goe said

    Desi este doar literatura (este?), Romeo si Julieta intrupeaza o tragedie inca mai adanca decat si-ar fi dorit marele Will, din postura sa de Dumnezeu al acestei piese de teatru. Este o tragedie „antica”, ale carei intelesuri raman suspendate in neant, rapindu-i spectatorului de teatru sansa de a intrevedea adevarata dimensiune a acestei drame, sfarsita brusc, abrupt, prin moartea celor doi indragostiti (ramasi asa) in absolut. Si, dupa cum bine spune a si amicul Goe-the, moartea transforma orcie viata in destin. Un destin caruia nu i se mai poate adauga nimic, nici inainte, nici inapoi. Dar, intrucat cugetatorul nu-si opreste a sa minte, am putea incerca (totusi) sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat cu cei doi eroi ai absolultului in amor, daca planul ar fi mers bine (cu voie de la nenea Shakespeare) si cei doi s-ar fi salvat, spre a-si continua povestea de dragoste in bejenie. Probabil ca tragedia sofocliana „antica” abia de aici incolo ar fi inceput. Daca l-am sti capabil pe Florin Iaru de o performanta similara cu aceea prin care a explicat misterul sinuciderii lui nenea Anghelache (fiind d-lui un Romeo inca si mai tragic decat personajul lui Shakespeare) i-am cere sa scrie continuarea (fericita) a piesei Romeo si Julieta, in varianta in care cei doi ar fi reusit sa-si puna in aplicare planul fugii.. Intrucat nu-l credem pe nenea Iaru capabil a fi in stare de o asemenea performanta, vin si te intreb pe tine (draga prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe), ce parere ai. Ce s-ar fi intamplat mai departe cu Romeo si Julieta? Ar fi fost ei fericiti? Pana la adanci batranete? Sau… dimpotriva?

    Tragedia „antica” rezida in faptul ca majoritatea variantelor plauzibile ale acestei continuari ar duce la concluzia ca marele Will n-a prea avut de ales, incheindu-si piesa in modul cel mai optimist cu putinta, limitand la maximum tragedia, si salvand (prin amanare) ideea de dragoste, ca notiune abstracta, aflata la o limita intangibila pe drumul sufletelor, de la prozaic spre sublim…

    • bunica said

      Facilă explicația lui Iaru. Vorba lui Eco, exces de interpretare… 🙂
      Chiar de mă banați, asta e impresia pe care o dă. Nu e doar opinia mea.

      • RALG said

        „Daca nu ploua este timp frumos insa la plimbare mergem pe jos fiindca asa vreau eu” – cantec vechi

        Singurul exces este dorinta d-voastra de a va lua in seama cu orice pret, debitatnd cu candoare ineptii colaterale. Faptul ca va trageti de sireturi cu Eco (wow) si ca v-ati baza sarmana opinie pe opiniile altora (mai de soi, macar de talia lui Eco) nu salveaza situatia. Va rugasem sa fredonati la alta masa intrucat nu ne intereseaza „opiniile” d-voastra si nici n-au a face cu subiectul in discutie.

        „exces de interpretare” – Asta este vorba lui Evo frate, musai… N-o fi vorba lui AVP pe care i-a furat-o Eco…

    • RALG said

      Neamtu Tiganu – ne-a oferit (de la marginea depresiilor sale) povestea Matildei (or Matildelor, nu e sigur) cu care a fost in atingere in anumite momente de inflexiune (doua) ale unui destin care si-a urmat (nemilos si implacabil) cursul pre-stabilit,

      Stely – a relatat despre trecerea d-ei prin ceva ce-ar fi putut sa fie (dar care n-a fost sa fie) si din care s-a extras impinsa spre alte limanuri… acel spatiu expulzand inca o persoana ce avea sa devina (intamplator?) medic (ginecolog)

      Bunica – a marturisit o dragoste adolescentina si ingenua pentru un provincial galant cu suces la unguroaice

      Arca lui Goe – a inventat o fosta iubita dintr-un alt oras… pe variante

      Dar cat anume vor conta aceste intamplari in ecuatia destinelor lor nu se stie si nu vom sti-o poate niciodata… Poate ca nu inseamna absolut nimic, ori poate ca inseamna infinitul, ori poate ca inseamna simpla iluzie ca exista alternative de destin, un „backup” potential al sortii, ca s-ar fi putut si mai bine, o iluzie care poate salva la ananghie pe oricine (pe coaja subtire dintre real si imaginar) de la orice drama, de la orice suferinta (reale sau imaginare, ce mai conteaza)… o iluzie precum cea continuta in lacrimile „bunicii” din poveste.

      intre povestile relatate de cei patru dramaturgi pomeniti mai sus (instantieri polimorfe spontane, in proza scurta, ale aceluias unic model numit Shakespeare) si povestea lui Romeo si Julieta se pot conecta, prin linii, punctele de legatura…

      Dar numai si numai pe Arca lui Goe…

      • RALG said

        a) Corolar – „Intotdeauna in orice casnicie fiecare dintre parteneri ar fi putut nimeri mai bine”. (nu mai stiu exact cine este celebrul autor al acestui corolar, in tot cazul persoana importanta, cu scaun la cap, asa incat cine vrea sa-l stie il poate afla intrebandu-l pe nea Goagăl)

        b) Era la un moment dat o moda (potrivita cumva in contextul vremurilor) in care se practica „back-up-ul”. Spre deosebire de erele anterioare, oamenii (femei si barbati) nu se mai precipitau sa se casatoreasca sau sa faca din asta un scop esential al vietii. Isi rezervau timp pentru cariera, pentru distractie, pentru a intelege cat de cat lumea, etc… amanand pentru alta data momentul in care sa se focalizeze mai serios pe atingerea acestui obiectiv secundar: casatoria (cu bune si cu rele)… Problema era ca, na acuma, te luai cu una cu alta, si momentul X se amana pana cand era prea tarziu si iesea din aria de acoperire si control, ramanand la mana hazardului, Ca masura de siguranta se incheiau un soi de polite de asigurare intre prieteni. Te intelegeai cu amicul/amica X sa fiti back-up unul altuia (rezerva de partener, plasa de siguranta), asa incat daca amandoi ramneati necasatoriti pana la 40 de ani, sa va casatoriti intre voi si sa salvati situatia. Actiunea fabulosului serial „Friends” se petrecea taman in era in care se practica acest gen de back-up. Phoebe Buffay era foarte inventiva in acest sens. Intre timp si serialul „Friends” si moda back-up-ului au cazut in desuitudine. Acuma nu se mai practica ne mai fiind necesara vreo plasa de siguranta. In materie de relatii intre fete si baieti, femei si barbati se zboara pe jos, la nivelul ierbii, asa ca nu exista niciun pericol in caz de aterizare fortata.

        Ca si toate celelalte comentarii de mai sus (ce exceptia celor semnate de „Bunica”) si acesta are legatura directa cu proza scurta intitulata Bunica. O legatura pe care, suntem sigur, ca fiecare o vede si o interpreteaza intr-un fel personal, din perspectiva propriei voeti de pana acum. Orice comentariu indraznet in acest sens va fi un bonus pe Arca lui Goe, ca adaos de proza scurta la rubrica povestilor de nimic…

        • Stely said

          Daca ar fi sa fac o interpretare din perspectiva vietii personale as putea spune ca am practicat ,fara sa ne propunem insa, acel „back-up”. Adica , m-am casatorit cu fostul meu amic dupa o perioada de cinci ani de despertire . Atat cat sa avem destul timp sa ne casatorim cu altcineva . De fapt cand am plecat prin transfer din Ialomita , am plecat pentru ca eram deja convinsa ca eu si” amicul” meu nu ne intelegeam din cauza firilor noastre total opuse . Eu eram ( am ramas ) o fire deschisa, gata sa-i spun toate secretele , iar el dimpotriva. Si totusi , tocmai pentru asta l-am placut – ca era tacut (enigmatic.) El la fel . Ma placea pentru firea mea vesela , sincera si copilaroasa . Mi-a (si) spus odata ca este bine asa cum suntem pentru ca ne completam reciproc. Numai ca gelozia , intrigile , barfele , prejudecatile , suspiciunile, temerile si mai ales lipsa de comunicare au invins (momentan) dragostea.. Eu, convinsa ca nu (mai) este nimic de facut, ajunsesem sa cred ca este mai bine ca ne-am despatit . El , desi suferea si stia ca sentimentele mele sunt intacte, a crezut la fel . Abia dupa casatorie mi-a spus: ” daca ai sti cat m-am luptat sa te scot de la suflet”!
          Ei bine , pot sa spun chiar si acum dupa atatia ani de casnicie ca daca nu ne-am fi casatorit , desi nu a mers totul ca pe roate, as fi fost una dintre cele care dupa 50 de ani ar fi „tanjit” dupa amorul pierdut. Si da, dragostea aceea de la inceput , nu a mai fost la fel dupa 5 ani de despartire. Cand a venit la Targoviste , aveam de ales intre un aviator de la o baza miltara si un medic (altul ,da). Numai ca intre timp a aparut el si am ales. Daca nici asta nu a fost destin , apoi ce sa ma cred ?
          A, o chestiune inedita : tot dupa casatorie mi-a aratat un biletel dintre acelea de la balci ( de la flasneta cu papagali) in care se prezice soarta. Cand l-am citit am ramas uimita . Scria pe biletel exact pre-numele meu. Inchipuiti-va cat de secretos a putut sa fie incat , desi il avea la pastrare inca de cand era adolescent , nu mi l-a aratat decat dupa casatorie .

          • RALG said

            Pot presupune cu destula convingere ca intr-adevar, in ipoteza ca nu v-ati fi casatorit cu cel ales (de destin?) atunci ati fi fost una dintre cele care dupa 50 de ani ar fi „tanjit” dupa amorul pierdut… Mai pot presupune ca foarte multi/multe pot fi adusi de imprejurari (exterioare) cat si de ajungeri (interioare), sa tanjeasca dupa 50 de ani dupa cine stie ce amor (iremediabil) pierdut (oricat de subred sau de consistent o fi fost acel amor la vremea lui, idealizat si esentializat inevitabil, prin simpla trecere a timpului). Ceea ce incerc sa fac este evidentierea diferentei intre „a tânji dupa 50 de ani” si „a tânji 50 de ani”. Suntem de obicei prizonierii clipei, ai momentului, chiar si atunci cand ne confruntam cu emotia unor regrete fata de fapte din trecut. Privim cu mila si neincredere vreo Esmeralda din vreo telenovela (soap opera de trei parale) care ofteaza dupa 50 de ani, dupa vreun Ricardo Alfonso ce i-a starnit candva imaginatia, intelegand noi , spectatorul (in mod fundamental gresit) ca indiferent ce a facut Esmeralda in toti anii astia, undeva in subsolul sufletului ei, in celula de baza a fiintei ei, ea nu a incetat niciun moment sa ofetze dupa acel Ricardo Alfonso, adica ca asta a fost indeletnicirea de baza a vietii ei. Ceea ce in genere este fals. De obicei nimeni nu ofteaza un timp prea indelungat dupa nimeni, fiecare vazandu-si cum poate de clipa sa care-l taraste tiranic de colo colo prin viata. Vreo astfel de clipa (de nefericire), il poate aduce in postura de a-si cauta un back-up imaginar al destinului, care sa-l incalzeasca cu ideia ca, teoretic cel putin, s-ar fi putut mai bine, ca exista o varianta (imaginara dar posibila) in care viata sa sa fi fost mai buna, mai confortabila, mai fericita, mai implinita, decat cea care i-a fost hrazita. Pana la ajungerea in astfel de momemente „dramatice”, chiar daca emotiile trecute nu se pierd (fiind arhivate in cine stie ce strafunduri), totusi ele ies din actualitate. eliberandu-l pe cel ce le-a avut. Suntem, poate fara sa ne dam seama, credinciosi doar prezentului, exclusiv prezentului, debarasandu-ne in fiecare clipa de trecut, din ce in ce mai categoric si mai toatal, cu orice riscuri, cu orice pret. Viata fiecaruia este (vai) o *simpla) telenovela.

            In subsidiar avem si aici pe Arca lui Goe o telenovela in desfasurare. O creatura despre care am putea crede ca si-a pierdut iremediabil naturaletea, firescul, dar pe care, vai, nu le-a avut niciodata, tutmentata la minte de scoli facute tardiv, se screme sa fie semnificativa, reusind insa sa probeze o dezarmanta superficialitate, o artificialitate inspaimnatatoare, si o alunecare pe langa subiect spre un imaginar bolnav, in care confunda literatura cu realitatea. Aplombul cu care-si da-n petec este fondul telenovelei in care s-a distribuit ca eroina.

          • bunica said

            Profundă și adecvată analiză. 🙂

      • bunica said

        Nimic.

        • bunica said

          Orice povestire e o eliberare. A mea a fost o simplă joacă narativă.

          Dar mi s-au strepezit dinții și m-am săturat de jocuri narative pe Arca lui Goe.

          MULȚUMESC!

          • RALG said

            Orice personaj superficial, gol de continut, este capabil exclusiv de simple joacuri narative, pe care le decoreaza (in exces) cu interpretari si presupuneri (deconectate de orice realitate) care sa(-i) tina loc de continut, cand in fapt gargarele pe care le presteaza cu suprema speranta, in public, nu fac decat sa i-lumineze si mai pregnant golul, absenta. Un astfel de personaj nu e in stare sa-si asume niciun risc si dintii i se sterpezezsc instantaneu la primele reactii care nu vin in intaminarea asteptarilor sale (de obicei aberante). Si atunci, in loc sa taca si sa se reculeaga, continua sa clapmane in gol…

            P.S. Domana Bunica, normal ca a d-voastra a fost o simpla joacă narativă, ne avand domnia voastra nimic altceva la dispozitie… Si chiar daca prin absurd ati fi avand, tot degeaba ar fi fiind (fost), intrucat personajul care sunteti nu-i capabil sa redea in mod natural nimic. Nimic, nimic, nimic… E compus exclusiv din scheme, scheme (ah, narative!!!), scheme artificiale, clisee, extrase din chestiile cu care a incercat, prin scolarizari tardive, sa umple golul narativ.

          • bunica said

            Ați intuit o realitate cu multă profunzime. Superbissim! Aplauze la scenă deschisă!

          • bunica said

            🙂 🙂 🙂

  15. RALG said

    Si o alta | intre | bare | – Oare chiar se poate ofta dupa lumina vreunui stins amor cincizeci si ceva de ani? Da au ba? Cat e iluzie cat e candoare? Cat este re-inventare? TU ce zici? 🙂 Cum e?

  16. bunica said

    Ehei, dacă literatura ar fi doar revărsare de emoții și amintiri nealterate, „naturale”, ce gogoși faine s-ar servi pe Arca asta!
    Iar dacă critica ar fi doar hiperinterpretare și spectacol agreabil, ce școală de literatură ar fi pe Arca asta!
    Și încă, dacă libertatea ar fi crezul domnului Trei Capete, nu mi-ar bana cugetarea asta. Nici nu ar arunca în mine cu moloz, de ciudă. Ar tăcea și ar reflecta.
    🙂 🙂 🙂

    • RALG said

      Va aburiti singura intr-o veselie nefireasca… Repetand ca o flasneta defecta mici prostii ce din coada incearca pe arca sa sune. Ma rog, e felul in care explicati de ce n-ar trebui sa fiti aici, sa va irosti bunatate de „competente” literare. Pacat ca nu va da mana sa va explicati si de ce sunteti captiva aici fara scapare, ce va tine, ca exces nostim, pe ARCA lui goe.

  17. RALG said

    Se pare ca Generatorul de zgomote a ramas pe pilot automat, simplificand-si tentativa de revarsare… Mare e gradina Domnului.

  18. Pentru cei care nu indraznesc sa scrie nimica-niciodata… o recomndare de lectura ÎMI PLACE SĂ SCRIU!

    • bunica said

      COMENTARIU BANAT 🙂 🙂 🙂

      „CREZUL ARCEI:
      Îi încurajăm să scrie pe cei care nu scriu, îi descurajăm să scrie pe cei care scriu. Promovăm – mai ales – mediocritatea, dacă ne admiră necondiționat.”

      • Ce motive am avea să promovăm mediocritatea domniei voastre? Faptul ca este ambalata intr-un delir logoreic? Faptul ca va cresc din abundenta buruieni in gradina, pe limba si în sistemul limbic? Ca altundeva unde? Astea nu sunt motive valide, ci dimpotriva. Dati-ne macar un motiv, doua, acolo, ceva, cat de cat, ca sa avem de ce sa va acordam promovarea dupa care va milogiti, scheunand arogant, de atata amar de vreme.

    • Stely said

      Sa fie asta ?

      „De ce imi place sa scriu?

      Mi-amintesc ca in urma cu cateva luni, am fost intrebata ce pasiuni am. Intotdeauna m-am gandit la mine ca la o persoana fara un talent deosebit, fara ceva ce stiu sa fac foarte bine. Iata ca la momentul intrebarii, raspunsul meu a venit promt si din subconstient cumva: imi place sa scriu.

      Nu cred ca sunt buna la scris, nu cred ca este un talent, nici macar nu cred ca ii va placea cuiva sa ma citeasca vreodata. Privesc cu usoara invidie la scriitorii care, odata deschisa cartea, te introduc in Universul lor, in viata lor, si te fac sa iti para rau ca ii parasesti in momentul in care intorci coperta din spate.

      Pentru mine scrisul este ca o confesiune mie, ma descopar cu fiecare rand scris si imi astern pe hartie ganduri si trairi, care astfel nu mai sunt efemere, ci devin de-o viata cu scrierea. Scriu doar pentru mine, pentru ca am nevoie de o spovedanie, pentru ca orice gand pe care il las pe hartie il inteleg de doua ori mai bine.”

      http://danitag-danitag.blogspot.com/2014/01/de-ce-imi-place-sa-scriu.html

      P.S. Link-ul pus de dvs nu se deschide.

  19. d'Artagnan said

    Senatus Populusque Romanus. SPQR. SPOR. Tot își pune cineva sigiliul ăsta pe-aici…

    • d'Artagnan said

      Am ceva în spam, Dle Goe, vă rog să vă uitați. MULTUMESC! … sau poate sunt BANAT!
      BRAVOS! BRAVOS!

      • Nu cred ca sunteti din BANAT, amprenta d-voastra folclorica ne-potrivindu-se acestui tzinut mito-logic.

        P.S. Cand oti mai testa zona folclorica in care v-ati potrivi pe Arca lui Goe, poate dati testului respectiv forma unei proze scurte… spre exterior, plina la interior cu o poveste de nimic. Va banuiesc de detinerea a asa ceva…

  20. bunica said

    Eu scriu BINE. Simplu. 🙂 Am demonstrat-o. Recitiți propriile dvs. comentarii la povestirile mele.
    Nu mă impresionează că acum credeți că mă puteți impresiona jignindu-mă golănește. Am dovedit că nu sunt mediocră.
    Vreți să susțineți altceva? Vă face fericit asta? FOARTE BINE! SPOR!

    • Ati dovedit că nu sunt mediocră ??!!! 🙂 🙂 Cand? Cui? Unde? QED!

      Pai dacă ati dovedit de ce mai insistati? Daca perceptia d-voastra este ca scrieti BINE, simplu, si ca asta ar fi un „fapt” demonstrat (nu o biata opinie a cuiva obsedat de sine) de ce nu scrieti singura, un jurnal intim, cu in singur cititor? De ce insistati sa va manifestati aici, cu martori, unde nimeni nu va apreciaza scrisul, stilul, obsesiile? Unde va simtiti jignita goloneste (prin simplul fapt ca cineva isi exprima liber opinia fata de prestatia d-voastra nu mediocra, ci sub-mediocra…)

      Nu, acest gen de „discutie”, cu un asemenea personaj, nu ma face fericit, (nici nefericit ce-i drept), dar faptul ca insistati sa introduceti si „fericirea” in ecuatie, imi sporeste impresia ca insistenta cu care tineti sa ma manifestati aici va intoxica si va face rau, ca sunteti animata de intentii eronate. Faceti-va un pustiu de bine si distantati-va de acest loc in care nu va potriviti (asa cum nu v-ati potrivit in niciunul din locurile virtuale in care v-ati scremut sa va potriviti). Nu sunteti capabila sa faceti compromisurile necesare pentru o peudo-potriveala macar. Fantasmele care va bantuie, nascute din comentariile noastre la „glorioasele” povesti pe care le-ati postat aici (cu elan si marinimie), va fac ruda de sange cu alt personaj fanfaron (pe care-l si intreceti) care n-a stiut niciodata sa evalueze si sa interpreteze corect comentariile favorabile care I-au fost adresate de unul sau de altul la un moment dat, motiv pentru care i-au si fost retrase si refuzate. Nu scrie nimeni in HUVACA pentru a colecta aprecieri definitive care sa-i consoloideze imaginea de sine ori impresia ca n-ar fi mediocru. Esti si persisti in HUVACA, esti mediocru. Iti declami valoarea, refuzand formal sa-ti accepti medocritatea, esti pur si simplu dement. Mesajele d-voastra laudative la adresa propriei prestatii (per total jalnica, cu rare momente de cat de cat bine) denota o minte tulbure. Limpeziti-va, daca puteti, inainte de a incerca iarasi sa prestati povesti pe aici. Terminati cu darile de seama si auto-evaluarile (laudative) si multumiti-va cu aprecierile celor pe care-i fortati sa va fie spectatori. Terminati cu auto-idolatria asta bolnava, si cine stie, poate veti fi in stare sa acceptati cu bucurie aprecierea spectatorilor atata cat si cum va fi. De va fi.

  21. Despre bunica, numai de bine.

  22. bunica said

    Mi-am făcut o impresie greșită. Am trecut cu vederea primele răutăți. Păreau benigne.

    Acum îmi dau seama că e o problemă mai serioasă la dumneavoastră.. Nu mă interesează cauzele.

    M-ați cam dezamăgit, recunosc. Dar, nu-i un capăt de țară!

    Oricum nu mai puteam intra, pe acest blog, în starea necesară scrisului. Nimic de aici nu mă mai inspira. 🙂

    Pierdeți, în primul rând, dumneavoastră. Și veți mai pierde. Oameni ca mine veți pierde.

    *

    PS. Presupun că veți răspunde golănește. OK. Simțiți-vă ca acasă!

    • Pacat ca nu mi-ati acordat nicio sansa sa vad ce-ar fi fost de castigat… Cat despre starile necesare… si inspiratie… nimic nu se pierde, nimic nu se castiga. Va urez succesul pe care vi-l doriti, in HUVACA si/sau oriunde altundeva il veti cauta, astfel incat sa mi se arate/dovedeasca c-am pierdut. Ceva. Si de se va intampla asa (castig), inseamna ca n-am pierdut. Si de va fi altmiteri, tot asa. Depinde exclusiv de domnia voastra ca undeva se se castige ceva. De pierdut insa nu. Nu va sta la indemana sa produceti pierderi pe Arca lui Goe… oricat de mult v-ati dori.

      • bunica said

        Scriu bine, mă bucur când scriu. Nu doresc „succesuri”.

        Dacă vreți să scrieți singur acest blog, e foarte bine.
        Nu aveți ce câștiga ori ce pierde prin venirea sau prin plecarea altor contributori.

        Nu-i mai invitați. S-ar putea ca „fraieri” ca mine să răspundă invitației. Și să vă facă o reclamă negativă, nerăspunzând cu obediență și „forțându-vă” să vă comportați total nepotrivit.
        Puținii vizitatori văd asta. Și NU DĂ BINE.

        Dacă din confruntarea cu mine ați învățat ceva, aș trece asta la „câștiguri”. Ar însemna că a meritat să vă suport „golănia”.

        • Prin urmare ori scriu cu d-voastra pe acest blog ori scriu singur. Alta cale nu e. 🙂

          N-am avut nicio confruntare cu domnia voastra. Vi se pare. D-voastra aveti confrunatri. Imaginare, cu persoane imaginare. Atat. Nu noi va urmarim pe d-voastra ci invers 🙂

          Si apropo de imaginar si imaginatie, nu va mai tot amagiti ca v-ar fi invitat cineva (implicit sau explicit) pe Arca lui Goe. Nu v-a invitat nimeni, niciodata. Ca v-a placut la nebunie sa considerati asa nu este problema noastra. Problema pe care o aveti cu „obedienta” este iarasi una strict personala. Ati ramas cu sechele din trecut. N-are nimeni nevoie de obedienta d-voastra (ori a altcuiva) pe Arca lui Goe, ba dimpotriva. Ca nu sunteti in stare sa acceptati libertatea de exprimare a oricui si a tuturor, inclusiv a d-voastra insiva, si ca se aplica intotdeauna necesarele corectii in aceasta privinta, nu inseamna ca vi se cere/impune vreo obedienta. Dar va place sa va amagiti cu cuvinte tari.

          Nu va mai faceti atate griji despre impresia (proasta) pe care o facem noi putinilor vizitatori. Nu e cazul si va amagiti si in privinta asta fara rost. Purtati mai bina de grija impresiei pe care o faceti despre d-voastra inseva, si evitati pe cat puteti sa ne mai suportati (golaneste) golania. Nu va face bime. Daca doriti invers mai poftiti pe la noi. Ne este tot una. Serios.

          • bunica said

            Nimic nu ați învățat.
            Q E D.

          • Nu era nimic de invatat, doamna, nu va mai tot amagiti c-ati fi fiind cine stie ce invatatoare care educa anonimi pe net. Sunteti un caz fara speranta. De atata amar de vreme in HUVACA, lipita de Arca lui Goe ca marca de scrisoare, si degeaba, in zadar, nimica, nada, niente… Continuati aceleasi clisee vechi, la aceeasi flasneta, imaginandu-va ca v-ar putea lua cineva in serios. Cine? Chiar credeti ca puteti impresiona pe cineva cu asemenea gargara? Cu asemenea tirade ieftine si transparente? Sunteti ca o gânganie plata (bi-dimensionala) care incearca sa se ascunda in interiorul unui triunghi plan intr-un univers tri-dimensional. Nu realizati ca sunteti caraghioasa? Comica? Nu-i nimic. Nu conteaza. Dati-i-nainte. The show must go on. Oricum nu va sta la indemana sa va opriti. 🙂

            Dupa ce va trece criza de orgoliu si va mai vindecati la aburi, oblojindu-va ranile pe care vi le faceti singura, veti reveni pe Arcca si veti scrie iar. Si iar. Incercati sa va limitati la scris. Nu va mai includesti iarasi pe domnia voastra inseva, pleasca, la pachet cu scrisul, ca ofranda de gratis. Scutiti-ne de iluminare in privinta valorii persoanei care ni se infatiseaza in toata splendoarea goliciunii ei cerandu-ne intempestiv s-o admiram. Scutiti-ne si va va fi mai bine. Nimic altceva. V-am ruga noi frumos daca s-ar putea. Iar daca nu, nu fireste. Cum credeti si d-voastra. Pe moment nu putem sa va spunem decat la revedere.

            P.S. Oare cum s-o fi descurcat dl.Neamtzu Tziganu azi in academii? Speram ca bine.

          • bunica said

            Nimic n-ați priceput. Și nici nu întrevăd șanse.
            Asta e. 🙂 😦

          • Va place sa va amagiti c-ar fi fiind ceva de priceput. Ceva care sa abata atentia de la spectacolul precar pe care-l oferiti, si cu care va umpleti de „glorie” virtuala biata fiinta. Haideti, doamna, cantati la alta masa ca n-avem marunt prin buzunare. Nu atat de marunt.

  23. bunica said

    Trist mi se pare că sunteți prea bătrân sufletește ca să mai puteți învăța ceva. 😦

    Veți scrie blogul singur dacă vă veți purta cu toți cum v-ați purtat cu mine.
    Poate nici măcar nu e rău.

    AUGURI!

    • Nu am cum sa ma port cu toti sau cu oricine altcineva, asa cum ma port cu d-voastra. Fiecare vizitator este unic, iar tratamentul pe care si-l comanda fiecare este personalizat strict. Deci iarasi va faceti grij (sperante) degeaba. In plus, numarul contributorilor pe Arca lui Goe, intre zero si infinit, este totalmente nesmnificativ, oricat de greu v-ar veni sa credeti… fiecare dintre numerele acestei multimi, incepand cu zero si terminand cu infinit ofera avantaje neneglijabile ritmului in care curge Arca. Nu ne asteptam sa intelegeti acest amanunt. Ati dovedit deja de un numar imens de ori ca va depaseste cu mult abilitatea de a-l pricepe. Luati-l si d-voastra ca atare.

    • RALG said

      @Bunica – Ce pacat ca in sfarsit plecati…
      ***
      In orice om exista o parte buna. (proverb canibal)
      ***
      Costica îsi viziteaza prietenul internat la psihiatrie :
      – Cum te simti ?
      – Bine , însa medicul nostru se crede directorul ospiciului si pentru a nu-l dezamagi ne dam drept nebuni.

      • Stely said

        @Bunica – „Ce pacat ca in sfarsit plecati…”
        Sunteti sigur ?

        • RALG said

          Nu stiu la care parte se refera intrebarea d-voastra. La „pacat”? Sau la „in sfarsit”? 🙂

          • Stely said

            La „in sfarsit ” desigur .

          • RALG said

            In acest caz raspunsul este: „cam da, dar de ce ma intrebati?” 🙂

          • Stely said

            Eii, parca n-am sti…Este de ras, dar mie cateodata imi vine sa (si) plang. Cred , totusi, ca ar trebui ajutata sa iasa definitiv din capcana in care singura a intrat si din care banuiesc ca nu poate , nu stie sa iasa sau macar s-o ocoleasca. Credeam,pana de curand, ca „in sfarsit” a reusit sa (nu) mai „re-vina” in e-mail-ul meu. Trasesem concluzia ca nick-ul „‘bunica a fost o inventie buna in ce priveste re-venirea ei pe Arca si, fiind multumita de modul cum a fost primita si chiar apreciata, a uitat de furiile pe Dl Goe si implicit pe mine ca nu-i dadeam dreptate. Insa , ca si in celelalte cazuri m-am pacalit . Zilele trecute , cand in plina dezbatere in ce priveste proza cu bucluc a lui Andy , dupa aproape o luna si ceva de tacere a revenit pe e-mail. Dar nu oricum ci cu obraznice . A crezut ca ii voi raspunde ca si altadata, cand imi trimtea cate ceva din scrierile ei. Altadata, insa nu facea recomandari despre „beneficiile ” lor asupra ochilor mei si i-am raspuns cam in raspar. Nu i-a placut si va inchipuit ce a urmat. Am lasat-o insa fara alt raspuns si vad ca tace. Pana cand nu stiu.

          • RALG said

            Prietena noastra este o bizara totala… Nu se poate abtine de la a-si promova nu fiinta, ci persoana, cu orice chip, incluzandu-se si livrandu-se prosteste in stare macra in tot ce scrie, cersind sa fie bagata in seama, luata in considerare, apreciata explicit, recunoscuta, pentru diplomele si ispravile-i de glorie comise si pentru abilitatile, o-ho-ho, probate (dovedite, demonstrare 🙂 ) „in real”. Faptul in sine este de un sublim ridicol, iar mijloacele pe care le foloseste sunt absolut hilare. Se agata prosteste de orice detaliu off topic si/sau secundar in discutie, de indata ce are impresia ca identifica in acela lucruri pe care le-ar putea folosi ca apropo, cu care sa introduca in taina comentarii care sa-i probeze eruditia, inteligenta, actualitatea, si sa forteze martorii sa i le constate si aprecieze. Dupa ce si-a dat in petec prosteste si din abundenta despre admirabilul articol din Dilema Veche al lui Florin Iaru (cel despre elucidarea enigmei sinuciderii lui nenea Anghelace), atunci cand a fost vorba pe sleau despre acel articol pe arca lui Goe, madama, ahtiata pentru recuoastere, s-a repezit sa faca in reluare acelasi lucru (umfalndu-se ca o gogoasa si actionand reflex precum cainele lui Pavlov) si atunci cand mentionarea lui Iaru si a articolului sau era totalmente secundara, in raport cu discutia curenta. A poluat fara nicio greata discutia respectiva cu eruditia ei depre excesul de interpretarea la care s-ar fi dedat Iaru, fara acorul lui Eco (confidentul madamei noastre), revarsandu-se indecent cu comentarii off topic si baliverne despre tratamentul incorect la care este supusa (vai) golaneste. Mai bine lipsa. Este asa de orbita de marunte-le-i obiective incat nici nu realizeaza cat de jalnice si dizgratioase ii sunt incercarile. Daca ar reusi sa lase naiba acasa persoana aia ahtiata de etalare si s-ar focaliza pe text, comentand cu detasare, si fara nicio asteptare personala, ar putea fi un contributor onarabil, si probabil ca in timp ar simti ca primeste in mod natural, firesc, aprecierea de care este lipsita, aici si (probabil) pretutinde-nea… Problema este ca nu poate. 😦

          • bunica said

            Frumos! Două fantezii debordante.
            O interesantă bârfă în DUET, pe date imaginare și pe proiecții personale.
            @ Andy Vă place duetul, domnule Andy?

            PS. Domnul Iaru este și un splendid țânțărel-interpret politic.
            😊

            PPS. Cine nu-i obedient cu Trei Capete nu are cum avea vreo valoare, nici în virtual, nici în real.
            😊
            Iacă m-oi lipsi de așa valoare!

          • RALG said

            Stimata doamna, daca in viziunea domniei voastre „domnul Iaru este și un splendid țânțărel-interpret politic” atunci d-voastra ce cåcat (mai) sunteti pentru a pastra proportiile? Matze-fripte? Un gunoi? Un gåinatz? O neica-nimeni cu gurå multå? O labå-tristå? Nu, d-voastra sunteti o persoana respectabila cultå, eruditå si cu simtul proportiilor in literatura… Nu-i asa?

            P.S. Nu, tanti nu, nu te mai amagi, ca nu te lipsesti deloc de loc de valoarea ce ti se confera pe Arca lui Goe (prin felul in care te manifesti), esti aici prezenta toata ca s-o savurezi, caci este singura valoare pe care o ai. Mai ai si alta? Serios? Unde? Aaaa, in imaginatia matale de-bordantå…

          • bunica said

            Cât vă remunerează? Că munciți din greu spre a-l apăra! 🙂

  24. Stely said

    Ce-ar fi ca Marius Copil al nostru sa ajunga in finala ATP Basel si va joaca cu Roger Feder ? Deocamdata – dupa ce i-a invins in optimi pe Marin Cilic iar acum (in sferturi ) pe americanul Taylor Fritz , va juca maine semifinala, fie cu A. Zverez, fie cu Bautista.
    P.S. V-ati uitat la Turneul Campioanelor ?

    • RALG said

      Nu prea m-am uitat, ca daca Simona nu e, nimic nu e… 🙂

      • Stely said

        In lipsa Simonei m-am uitat, dar nu cu emotie si nici cu prea mare interes, desi a existat un interes. Acela ca Simona sa ramana in fruntea clasamentului cu un avans de puncte mai bunicel. Daca ar fi castigat finala Osaka , Kerber sau Vozniacki ar fi fost in pericol .Dar cum nici una dintre ele nu a ajuns nici macar in semifinala si nici cu prea multe puncte , Simona nu este in pericol de detronare cel putin pana pe 15 ianuarie .
        P.S. Pe Marius Copil l-am vazut azi(intamplator) in sferturi. A jucat foarte bine . L-a invins pe Taylor Fritz ( nr53) in doua seturi . A facut 18 asi iar cu Cilic 25 … parca . Va recomand sa va uitati maine pe Digi Sport.2 . Pana azi nu s-a transmis la TV.

        • Stely said

          L-a batut ! Marius l-a batut pe Zverez ! Cine n-a vazut meciul a pierdut un meci fenomenal ! 6-3, 7-6 , 6-4 !! Ultimul ghem a fost un break de mare clasa. Va juca sau nu finala cu Federer vom vedea , dar daca va juca tot asa cum a jucat astazi cu Zverev nu-i vad bine pe niciunul dintre cei doi posibili adversari . Hai Marius ! Pai da, daca nu fu sa fie Simona de ce nu ne-am bucura pentru Marius Copil ?

          P.S. Cred ca am fost putin nedreapta in ceea ce priveste Turneul campioanelor. Desi am spus ca m-am uitat la competitiile turneului de la Singapore cu un oarece interes (egoist ) trebuie sa spun ca meciurile fetelor au fost (aproape toate) deosebit de spectaculoase . Au fost meciuri de lupta si de mare calitate. A fost si un turneu inedit . Nu a ajuns in semifinala nici o tenismena din top 4 . Mai mult, vor fi in finala E.Svitoloina (fara nici o infrangere in grupa) si S.Stephens (la fel, fara nici o infrangere). Oricare dintre ele , daca va castiga turneul , va da lovitura.

          • Merci mult pentru punere la curent. Sunt „out of tennis” zilele astea asa ca mesajul d-voastra ma transporta un pic la localitate. O sa fac un efort sa-l vad pe Copil-ul tenisul masculin din Romania in finala. Poate-i vine mintea la cap, se maturizeaza si realizeaza ca se poate… si ne pomenim cu al doilea Copil minune in Romania. O sa vad si finala fetelor de la Turneul Campioanelor, fara nicio asteptate si fara nicio pretentie. N-am nicio favorita si nu tin musai sa castige vreuna dintre ele ci doar sa ofere tenis de calitate.

            P.S. Cu riscul de a parea nitel „obsedat” de personajul cu pricina, cat suntem inca pe acest topic, as zice ca in faptul ca Bunica nu le are cu sportul, nici cu tenisul, nici cu fotbalul, nici cu nimic, ca nu pricepe fenomenul, ca nu are in creier nicio arie dedicate emotiilor legate de sport si/sau de intelegerea emotiilor celor care sunt „spectaori profesionisti”, rezida marea deosebire dintre noi si dânsa, ca sursa a inevitabilelor contradictii, conflicte si a senzationalelor dezastre „con-vers-ationale”. E un detaliu mic ce face o incompatibilitate mare. Nu pot avea incredere deplina in cineva care nu vibreaza in niciun fel, cu nimic din lumea competitiilor si spectacolelor sportive. Asemenea personaje (sobre?) denota inevitabil un soi de „autism” functional, care nu poate duce la nimic bun, cand e la o adica, si cand vrei sa faci casa / arca buna cu cineva. Sunt aproape sigur ca d-ei habar nu are ce inseamna si ce semnificatii (antropologice) are (de ex.) fenomenul „Craiova Maxima”, in peisajul comunist din anii 80. Un motiv suplimentar pentru care vom fi scutiti de comentariile d-ei off topic.

          • Stely said

            M-am contaminat de fotbal de la fratele meu. Tinea cu Dinamo , si acum la fel, dar nu atat de indarjit ca la inceput. Intr-o zi (hat de mult) vazandu-l furios ca Dinamo pierduse cu Steaua (parca) am ras de el. Mi se parea ciudat ca sa oftica pentru un meci de fotbal. Ei bine ,faptul ca a inceput sa planga de ciuda, m-a impresionat atat de mult incat la urmatorul meci m-am uitat. si eu. Ba, imi amintesc ca odata am cumparat bilete si ne-am dus pe stadion. Insa m-am dus mai mult de dragul lui. Inca nu intelegeam jocul si ma uitam doar la reactiile celor de pe stadion . Ca de obicei, zgomot , tipete etc si nu prea mi-a placut . Nu ne-am mai dus , dar cand aveam timp ma uitam la televizor . Ceea ce m-a facut sa devin miccrobista( cu adevarat) a fost meciul Stelei cu FCBarcelona , cand a castigat cupa in liga campionilor . De atunci tin cu Steaua. Imi amintesc ca m-am uitat si la meciurile Universitatii Craiova , in perioadele ei de glorie . Cu fratele meu si acum discutam la telefon despre meciurile importante. Si despre tenis, de asemenea.
            Mai tarziu , am capatat si pasiunea pentru competitiile de tenis. Asta cand eram in invatamant . Mergeam la o familie care avea televizor . Se transmiteau competitiile de Cupa Devis si ,desigur , cele de Grand Slam cand jucau Nastase si Tiriac (la simplu s la dublu ). Tot acolo am invatat sa joc tenis de masa. In general imi plac toate competitiile sortive mai importante , mai ales la cele unde am avut rezultate mari. Nu-mi lipsesc handbalul masculin si cel femimin, gimnastica artistica , patinaj artistic etc . pe care da, le vad impreuna cu sotul meu. Copiii , doar fata are ceva microb de fotbal , dar baiatul este total pe dinafara. Nu i-a placut sportul. Doar schiul s-a lipit de el. Au invatat amandoi de mici.

          • Poate ca (îi) era mai cu noroc daca nu urmaream meciul lui Marius Copil. A avut si ghinion, a avut si copilarii in joc… in fine, idolul d-lui D’Artagnan a fost per total un pic mai bun.

          • Stely said

            Mda, sunt si eu putin dezamagita. Nu speram sa castige in fata lui Federer (mai ales la el acasa) dar parca prea si-a irosit sansele . Setul doi ar fi putut sa fie al lui daca ar fi gestionat mai bine pacatoasele ale de mingi ale lui Federer, pe care le-a vazut ca ar fi afara. Asa e cum spuneti : a avut ghinion dar a fost copilaros. Per total a jucat bine insa . Federer nu a fost cu mult mai bun decat el.
            P.S. Chiar credeti ca D’Artagnan a tinut cu Federer ? Ar fi chiar culmea , zau !!

          • Noi n-am zis ca amicul D’Artagnan (un fost viitor scriitor) ar fi tinut cu idolul in contra Copil-ului de suflet al natiunii române (o minune de copil), dupa cum nu zicem nici invers, intrucat habar nu avem de cat de „patriot” o fi sau n-o fi fiind d-lui, in calitate de refugiat francez (gascon) pe teritoriu moldo-valah… sau cat de cosmopolit si cetatean planetar ar fi fiind. Pacat ca nici macar de ghicit nu-i putem ghici orientarea turistica in tenis pe acest detaliu punctual, unic si poate irepetabil. In fine, bravo Marius si la mai mare.

  25. bunica said

    IACĂ CE FAIN MAI RÂDE UNU DE mărețul IARU: http://www.contributors.ro/cultura/o-lectura-a-d-iaru-pe-marginea-unei-lichidari-hermeneutice/
    „Nu e timp de arhive, praf, variante comparate sau privite contrastiv, de instrumente istoriografice sau măcar biografice, nici de metode sofisticate de hermeneutică sau de analize semiologice. Domnul Iaru face însă deducție tabloidizantă. De-aici și până la „a intui” iubirile autorului ascunse în pliurile textului, eventual chiar orientarea sexuală a acestuia nu-i decât un pas.”

    „Gestul lui Anghelache ar fi banal ca o zi cu soare, iar zeci de exersați cititori, precum Călinescu, Cioculescu, Iosifescu, Tomuș, Florin Manolescu, Vartic, Negrea, Ciotloș etc. n-au putut să vadă imaginea din covorul balcanic, netrecând povestea prin bibiografia obligatorie a ideologiei de gen sau a oricărei alte ideologii. S-o spunem însă din capul locului: argumentele exegetice ale d. Iaru trasează ele un desen, doar că desenul său este victima capcanelor textuale în care el cade cu gravitatea unui „mare” interpret, transformând lectura într-un caz clasic de suprainterpretare. E un caz de studiat la școală.”
    Omul ăsta din Contributors, zici că mi-e frate geamăn, așa fain îl vede greșind pe marele Iaru!

    „Cam prin aceeași perioadă cu Caragiale, mai precis pe la 1896, Henry James polemiza iscusit cu receptarea naivă, imaginând în binecunoscuta povestire Desenul din covor o falsă parabolă ascunsă în țesătura complexă a poveștilor, accesibilă doar inițiaților. Este vorba despre istoria malefică a bătrânului prozator conjugată cu naivitatea tânărului critic care își va pierde viața căutând „desenul”, sensul ascuns „ca o figură complexă într-un covor persan.”

    • bunica said

      „RECEPTARE NAIVĂ”, domnilor și domnișoarelor! Iubiți-l pe iaru, dar nu-l receptați naiv! Că vă zombizează! 🙂

      • RALG said

        Tanti esti monumentală, Fa-buloasă. Dă-i-nainte, cu delirul. Nu te lasa călcată-n picioare madame. Fii demnă. Nu fi cârpă. Nu te da plectă, a-plecată, stai pe baricade si polureză… cu drag si spor…

        P.S. Doamnăăăăă sunteti dusă cu sorcova. Am sperat că poate vă prefaceti, că sunteti in pană de imaginatie si ne avand cum altfel sa re-actionati faceti pe nebuna si cand colo nu, si nu. Tanti este sinceră sută la sută, vede iubiri, sentimente intense, drame, obediente si anulari valorice, pe care tine să le dovedească cu citate din alti gura-casca cu fabrică de sunete la purtator. Ce poftesti mă-tanti-mă? Ce pozitie poftesti pe Arcă? Măscărici sau mascotă? Le ai pe ambele. Onorează-le ca si până acum. Nu te lăsa. Stai pe aci ca se filmează. 🙂

        • bunica said

          Domnule Trei Capete, te făcuși că nu citiși ce scrie un om deștept pe Contributors. DAR, te năpustiși golănește asupră-mi. Îți înțeleg Marea Frustrare. 🙂

          • Nu, tanti, nu avem frustrari, oricat ai spera matale susurând, nici macar pentru faptul ca avem de-a face cu interlocutori ca matale, fluviali si dusi cu sorcova. Este ceva (despre separari) peste puterea matale de intelegere. care te reversi pe aci fara interfata, la pachet cu amarata-ti persona de acasa. Frustrarile iti apartin 100% oricat te-ai odihni la cerebel in weekend pentru a reveni cu elan in locul din care ziceai ca ai plecat definitiv.

    • „Argumentul” de baza cu care vine invidiosul insidios Florin Oprescu este ca alde Călinescu, Cioculescu, Iosifescu, Tomuș, Florin Manolescu, Vartic, Negrea, Ciotloș etc n-au bagat de seama ce-a bagat Iaru, si ca prin urmare „teoria” lui Iaru e musai gresita. O fi, n-o fi, n-are nicio importanta. Cu sau fara exces de interpretare, importanta textului lui Iaru nu rezida deloc in validitatea juridica a pseudo-raportului politionesc „incropit” de Iarau, ci in lucruri mult mai fine care le scapa celor care sar sa-l injure. Textul lui Iaru, ca si al lui Caragiale, este literatura. Iaru reuseste sa-l faca pe mereu actualul Caragiale, si mai actual, in contextul socio-antropologic al meta-modernitatii, sa-l conecteze cu timpul de acum, intr-o maniera subtila si coerenta. Textul lui Caragiale este pentru Iaru doar un pretext, asa cum o epidemie de ciuma a fost un pretext pentru Albert Camus… Faptul ca textul literatur al poetului Iaru este valoros se poate observa inclusiv in felul stupid si marginit, in care pleiade de gura-casca au sarit sa se ia in seama si sa-l comenteze, negativ…

      • bunica said

        Fu „Uzul liber al textului”? PĂI, AȘA SĂ NE ZICĂ! Nu să se dea interpret! 🙂

        • Ci mai bine te du in parc cu copiii… lasa tampeniile si excesul de interpretare. La Iaru excesul de interpretare face toti bani, e fabulos, e literatura, la matale este doar prostie in stare macra, zgomot, pe care daca nu ai unde altundeva sa-l faci, il faci aici. Unde se absoarbe fara probleme. Ca nu pricepi matale cum devine treaba cu textul lui Iaru nu e vina lui Iaru si nici datoria lui sa vina sa lamureasca orice tampit care se gaseste sa-l comenteze. Faptul ca mai gasesti alt tampit care este tampit in acelasi fel cu matale (precum alde Floriiiin Oprescu) nu inseamna ca ce debitezi devine adevarat, ci mai degraba ca textul lui Iaru este consistent, generand emotii consistente in cititori, in functie de factura si profilul acestora. Daca pui Wagner intr-un ospiciu multi dintre nebuni o sa se enerveze si o sa faca foarte urat. Dar asta nu inseamna ca muzica lui Wagner ar fi „gresita”, oricat de multi nebuni s-ar enerva de intamplare…

          Tot asa a patit si textul lui Patapievici despre „Eminescu, scheletul din dulap”, pe care ticalosii si idiotii l-au rastalmacit in fel si chip.

        • Pai asta este tot schepsiul må-tanti, sa se dea interpret, nu sa nu se dea. Asa este conventia literara in literatura. Matale parca n-ai deloc nici scoala si nici vreun pic talent literar in tråistuta. Greu mai pricepi in ce consta literatura si arta in general… Matale ce-ai in gusa si-n capusa, si daca cineva iti pune tårâtze in gusa, nici in cap-use nu porti avea altceva, caci stai forte prost cu metabolismul intelectual. N-ai abilitatea de a sintetiza lucruri sofisticate prin combinarea unora simple, obtinute prin decombinarea altora medii. Matale esti ok in manifestari numai si numai cand se intampla sa-ti pice pe cioc in gusa ceva mai de soi, nu doar margelute. Ceea ce, vai se intampla atat de rar…

  26. Almageste – Culegere de observații astronomice, făcută pentru prima dată de Ptolemeu. Pe baza acestora Ptolemeu propuune un sistem geocentric capabil sa explice si sa prevada cu acuratete fenomenele astonomice si miscarea astrelor pe cer. Sistemul ptolemeic a rezitat ca teorie stiintifica valida pentru 1400 de ani (cea mai indelungata domnie in lumea stiitei), pana sa fie inlocuit cu sistemul heliocentric, promovat de Nicolaus Copernicus.

  27. bunica said

    DESPRE IARU și CRITICA DE TABLOID:
    http://www.contributors.ro/cultura/o-lectura-a-d-iaru-pe-marginea-unei-lichidari-hermeneutice/
    „Nu e timp de arhive, praf, variante comparate sau privite contrastiv, de instrumente istoriografice sau măcar biografice, nici de metode sofisticate de hermeneutică sau de analize semiologice. Domnul Iaru face însă deducție tabloidizantă. De-aici și până la „a intui” iubirile autorului ascunse în pliurile textului, eventual chiar orientarea sexuală a acestuia nu-i decât un pas.”

    „Gestul lui Anghelache ar fi banal ca o zi cu soare, iar zeci de exersați cititori, precum Călinescu, Cioculescu, Iosifescu, Tomuș, Florin Manolescu, Vartic, Negrea, Ciotloș etc. n-au putut să vadă imaginea din covorul balcanic, netrecând povestea prin bibiografia obligatorie a ideologiei de gen sau a oricărei alte ideologii. S-o spunem însă din capul locului: argumentele exegetice ale d. Iaru trasează ele un desen, doar că desenul său este victima capcanelor textuale în care el cade cu gravitatea unui „mare” interpret, transformând lectura într-un caz clasic de suprainterpretare. E un caz de studiat la școală.”
    Omul ăsta din Contributors, zici că mi-e frate geamăn, așa fain îl vede greșind pe marele Iaru!

    „Cam prin aceeași perioadă cu Caragiale, mai precis pe la 1896, Henry James polemiza iscusit cu receptarea naivă, imaginând în binecunoscuta povestire Desenul din covor o falsă parabolă ascunsă în țesătura complexă a poveștilor, accesibilă doar inițiaților. Este vorba despre istoria malefică a bătrânului prozator conjugată cu naivitatea tânărului critic care își va pierde viața căutând „desenul”, sensul ascuns „ca o figură complexă într-un covor persan.”

  28. bunica said

    Fu „Uzul liber al textului”? PĂI, AȘA SĂ NE ZICĂ! Nu să se dea interpret! 🙂

    • bunica said

      În acest TON, pot citi și eu textul d-lui Iaru drept textul fain al unui homo (a-esteticus!) Caragiale și Iaru. Interesant.:)

      • Foarte bine, citeste-l. Dar… ce ne intereseaza pe noi chestia asta? E cazul sa ne ingrijoram cumva ca vei face iarasi un exces de manifestare si vei polua comentariile cu alte sute de mesaje tâmpe, dar cu pretentii intelectuale? Oh, Doamne, sper ca nu. (Adica da 🙂 ).

    • RALG said

      O bunica rahitica (alta data aparatoare din orificiu a intelectualilor hartzuiti pe „nedrept” in HUVACA) sare acum spre gatul lui Alex Stefanescu si Florin Iaru… ca o dobermanca turbata… ii musca cu furie de sireturi, rafuindu-se simbolic cu cei care nu-i inteleg si nu-i apreciaza anver-gura intelectuala si talentul la scris. Spectacolul este delirant… Numai si numai pe Arca lui Goe. Nu ratati,,, bunica-broscuta pregateste alte salturi mortale spre beregati. Gravitatia o va intreba de vorba cam prin dreptul gleznelor celor ale caror cur-uri viseaza sa le muste stirba creatura. Cu bunica la atac inainte. Cine urmeaza, ba intelectualilor?…. Va dati mari ba cåcånarilor? Va puneti voi cu bunica exe-getica, care-l are pe Eco in buzunarul de la piept? Habar nu aveti cu cine va puneti amaratilor, si nici cat de mici ati inceput sa deveniti, Alex Stefanescu, Florin Iaru…

      Oare pe cine sa mai bågåm in gura bunicii? Propuneri? Asteptam proviniciile… 🙂

  29. bunica said

    Domnule Trei Capete, discursurile pe care capetele dvs. mi le adresează sunt (imho) stranii.
    Vă risipiți energia războindu-vă cu dușmani imaginari.

    Vă doresc un somn odihnitor și recuperator. NOAPTE BUNĂ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: