(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Unde e-ra singuratatea si-un banc

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 7, 2018

Proza scurta primita in dar de la un „adrisant” (re)cunoscut: Musiu D’Artagnan cel båtran. 

„D-l D’Artagnan stătea pe o culme și privea cumva absent hăurile din jurul lui: era conștient că nu va mai urma o altă culme, dar acceptase asta ca pe-un dat al timpului.

Era singur. Nevasta îi murise de tânără, la 99 de ani, în putere cum s-ar zice, murise în somn, aproape sănătoasă. N-a prins suta, se gândea cu tristețe, n-a avut zile…într-un fel e bine, dacă mă duceam eu întâi, singurătatea ar fi fost un chin imens pentru ea, se încurajă fără convingere bătrânul mușchetar…

Pe la 97 de ani, parcă având o premoniție, îi spusese domnului D’Artagnan: dacă mor, vezi să nu stai singur, îți iei o femeie să aibă grijă de tine! Ce-l intrigase fusese calmul, organizarea, naturalețea cu care aborda un asemenea subiect! Îi amintea de calmul, organizarea și naturalețea cu care mama lui își pregătea, cum se spune, marea trecere. Oare toate femeile sunt la fel de pragmatice cu această chestiune sau, printr-o nu știu ce chestie freudiană, cele care îi sunt apropiate seamănă între ele?!
Copiii erau bine, unul acolo, celălalt dincolo, dar nu aici, lângă el, erau oameni încă în putere, nepoții ajunseseră la casa lor, salarii bune, iar de strănepoți, ce să mai zici, o dulceață!
Câine nu mai avea de mult. Pregătit permanent de final, se simțea responsabil de soarta unei ființe pe care n-ar fi putut s-o protejeze până la final. Într-un fel, se pare, se contaminase și el de la femeile din viața lui și chiar dacă nu trata Marele Pas cu calm și naturalețe măcar îl aștepta într-un mod organizat.
Așa gândea preocupat dul D’Artagnan în bucătărie, în fața geamului, uitându-se fără să vadă asfințitul. Asta și pentru că avea o cataractă de care nu știa nimeni: îi era jenă să-și recunoască frica de operația!
Nu era prima oară când privea adânc în sufletul său, dar parcă niciodată nu simțise singurătatea mai intensă decât acum. O cută de îngrijorare îi străbătu fața: să se apropie momentul? Să fie o premoniție și la mine?

Sorbi cu sete vinul din pahar și parcă gândurile negre se risipiră: în fond avusese o zi bună, fără mari dureri, probabil n-are nici cancer, copilul mare sunase, nevasta sigur îl aștepta iubitoare într-un loc mai bun și, cireașa de pe tort, avea în vizită un bun amic.
– La ce te uiți?

Se întoarse și-l văzu pe bunul său prieten, unicul prieten, deoarece era și ultimul în viață, Neamțu Țiganu, un prieten făcut târziu, la bătrânețe, cu eforturi mari, cam așa cum se chinuie femeile în vârstă să aibă copii, la fel de prețios ca și aceștia, un fel de dar al lui Dumnezeu când nu mai ai nicio speranță.
Se tot ridica în vârful picioarelor, uitându-se în zare prin geam. Părea cam caraghios, așa, cum făcea pe Hopa Mitică! Avea în mână un vin Palacios Priorat L´Ermita 2014, de 99 de puncte Parker si 1200 euroi, început, pe care-l adusese din Germania, dar de care părea că uitase.
– La ce te uiți?! insistă el contrariat.

Pe d-l D’Artagnan îl apucă un râs homeric. Toată scena îi aducea aminte de-un banc foarte popular în grupul lui de prieteni, acum toți dispăruți, cu o poantă care părea mereu de actualitate.

Cică vulturul zboară la mare înălţime când dintr-o data, apare o vrăbiuţa agitându-si repede aripioarele si-l întreabă:
-Unde zbori, vulturule?
Pasarea noastră zboară însă netulburata mai departe, fara a-i acorda cea mai mica atenţie vrăbiuţei. Fâlfâind intens din aripi, vrăbiuţa întreabă din nou:
-Unde zbori, vulturule?
Răspunsul se lasă din nou aşteptat. Vulturul îsi continua liniştit drumul. Mica zburătoare îl întreabă iar cu voce tremurânda:
-Unde zbori vulturule?
La care vulturul răspunde:
-Pula știe!”

29 răspunsuri to “Unde e-ra singuratatea si-un banc”

  1. Stely said

    😂🤗😱

  2. RALG said

    La prima lectura a prozei d-lui D’Artagnan, multe ganduri, gânduletze si e-motii m-au traversat in graba, impingandu-se unele pe altele sa-si faca loc, O sa mai incerc cateva randuri de lectura ca sa vad care-mi raman. Pe moment n-am inteles ce treaba putea avea vrabia cu vulturul, si nici cam care ar fi sensul simbolic al termenului singuratate. La urma urmei ce este aceea singuratate? Sau nesinguratate… Unde sunt ele?

  3. Pana sa ma dumiresc despre emotiile (din game rupte si abrupte, vibrand sincron, in intuneric, in arii din suflet aflate la mii de kilometri (lumina!?) unele de altele, mi-a venit in minte, pe traseu, un poem (al carui autor nu-l divulg deocamdata, lasandu-i pe voluntari sa incerce sa-l descopere sau sa-l ghiceasca, stiind bine ca asta este o (o)misiune aproape imposibila), in Fine iata poemul:

    „Era o melodie veche
    pe care bunicul meu obișnuia să o cânte
    si in care era un vers cu o întrebare:
    „Sau ai vrea mai degrabă sa fii un pește?”
    În același cântec
    aceeași întrebare se repeta
    dar cu un catâr si cu un porc, in loc de peste
    dar intrebarea pe care o aud uneori,
    în capul meu este aceea cu peștele.
    Doar acel rând:
    „Sau ai vrea mai degrabă sa fii un pește?”
    Ca si când restul cântecului nici n-ar exista.”

  4. RALG said

    Presupun ca mai devreme s-au mai tarziu criticii literari din arealul Arcei vor face recenzii sau comentarii pe text, plecand de la text sau pe langa text, caci proza scurta a d-lui D’Artagnan ofera cu generozotate prilejuri pentru asa ceva… Sunt curios daca si dl. b-Andy din b-Andaluza va indrazni sa se exprime liber fata cu impresiile sale de lectura…

  5. Neamtu tiganu said

    o frantuzoaica intreaba o romanca ce a primit de mos Niculaie. O pula raspunde romanca. Frantuzoaica, uite draga ce popor sarac dar ce cadouri dragute.

  6. RALG said

    De unde se poate deduce ce este (in) comun in prietenia franco-germana…

  7. RALG said

    Cand se tem sa vorbeasca despre singuratate oamenii prefea sa foloseasca cuvinte tari, sau ma rog, care au fost tari odata.

    • d'Artagnan said

      Chapeau bas, Dle Goe!

      • RALG said

        Va multumesc pentru moment si schita… in afara de mesaj (unul grav abordat ludic) reuseste sa ilustreze concis stilul pe care l-ati consacrat sau … care v-a consacrat… cine stie…

        Mi-ar placea sa aud ce cred oamenii despre singuratate, ce inseamna pentru ei singuratatea, ce cred ei ca inseamna, cand e buna, cand e rea, cand e adevarata, cand e falsa… Cum o combat? Cum se folosesc de ea? E posibila? E imposibila? Sau, daca nu pot face pasul catre asemenea abstractizari, macar ar putea veni cu ilustrari concrete, cu exemple personale, cu povesti. Cand am fost prima oara singur? Cand am fost ultima oara singur? Sau cu povesti despre oameni pe care i-au intalnit si care s-au remarcat pritr-o adanca singuratate sau prin imposibilitatea de a fi singuri… Singuratatea poate fi difuza, surda, raspandita intr-o viata intreaga, sau poate fi densa, condensata intr-un punct, intr-un moment anume (caz in care poate aduce a cu o gaura neagra ?!)…

        Poate ca numim in mod explicit „singuratate” imprejurarea prin care constatam cateodata, uneori, ceea ce de fapt se intampla in permanenta, si anume ca fiecare este inexorabil si iremediabil singur, (auto)amagit in majoritatea timpului de iluzia ca fi fiind conectati cu cineva (altcineva)… cumva, prin emotii, sentimente… Aceasta iluzie este ca un drog de care atunci cand suntem privati ne facem sa simtim singuratatea ca pe o mare si insuportabila durere. Sau, cine stie, poate ca nu-i asa ci invers sau cu totul si cu totul altminteri. Sunt confuz. Sau nu sunt.

        • pentru mai multa elocventa:

          Trece lebedele-n zare,
          Eu ma uit,
          Ele dispare…

          ***
          intr-o balta neagra
          Patru ochi luceste.
          Ce sa fie oare?
          Cred ca e doi peste.

        • Dl.Goe said

          🙂 am mai „pomenit” despre intelepciunea grupurilor (The Wisdom of Crowds) care se intrupeaza cumva chiar si daca membrii grupurilor nu denota individual intelepciune. Iata ca avem acum-aici o ilustrare scanteietoare a felului in care se poate manifesta aceasta intelepciune. Adica, eu vin si-mi manifest dorinta de a afla de la oameni ce este singuratatea invitandu-i sa vorbeasca despre ea, iar ei tac despre ea, tac imitandu-se unul pe altul, luandu-se unul pe altul, contând fiecare pe intelepciunea colectiva. Rezultatul este uluitor, reusindu-se cu maxima eficienta transmitera catre adresant a informatiei cerute, lasandu-l singur cu intrebarile sale sa exerseze pe cont propriu (cum altminteri?) singuratatea. Cel mai bine intelegem anumite notiuni atunci cand ni se ofera exemple concrete care sa ilustreze teoria. Ca vorba aia, teoria ca teoria… Reactia grupului este admirabila si de invidiat. Am pe tava o felie de singuratate, proaspata si aromata. O savurez in liniste (dintr-o alta dimensiune). Liniste! Pacat ca unii (vezi cazul recent al poetului Dorin Tudoran si ca dansul puhoi, a se vedea blog-roll-ul arcei) nu apreciaza intotdeauna intelepciunea colectiva. Noi, dimpotriva. Merci „group”.

  8. Iata ca proza d-lui conte D’Artagnan a primit niste like-uri instantanee. La mai multe! Probabil ca de la un numar incolo (cate like-uri oare) ar ajunge sa (re)considre ideea de a se tine mai serios de scris. Oricum fetele din ziua de azi costa prea scump, dupa cum bine spunea con-fratele nostru Ovidiu Gorea, si el tot asa, scriitor imaginar (prieten de-al meu, nu-l stii tu).

  9. neamtu tiganu said

    un Flosckel spune ca ne nastem si murim singuri. Intre timp se sugereaza ca nu am mai fi singuri, ci cu cineva. Cine ar fi acel cineva? Tirgoveti, musterii, persoane cu copii in brate, iubite, amante sarmante, tarani, rude, colegi, prieteni, dusmani, vecini, colegi, coechipieri… Si cind devenim singuri? Cind ii pierdem pe acesti cineva? Adica cum ii pierdem, ei sunt totusi acolo?! Un tip care se da inteligent spunea ca cea mai crunta singuratate ar fi in mijlocul unei multimi.
    E rau sa fi singur? De ce e rau? Sau e bine? Altu, care se credea inteligent, zicea ca cei care se simt bine in singuratate ar avea tendinte criminale.

    • he-he-he… Dupa intelepciunea grupului iata la lucru si intelepciunea individuala… aci frumos exprimata, de la Ghilgames citire (iar despre Ghilgames asta si singuratatea sa in fata conditiei umane om mai vorbi noi candva, cumva, cu cineva, cu cine va vrea) scurt concis si cuprizator (aproape exhaustiv). Mai ca nu mai ai ce sa zici (pe subiect) in fata unei asemenea demonstratii de forta fata cu esenta singuratatii redata succinct in aceasta uluitoare proza scurta, scurta… Colateral as remarca asemanarea de stil intre contributorul Neamtzu Tiganu si scriitorul Radu Cosasu (ma rog, pastrand proportiile, dar orsicat).

      Probabil ca da, asa o fi, ne nastem singuri, traim singuri, murim singuri, si ca singuratatea per se nu e nici buna nici rea ci (absolut) neutra, si ca ceea ce o face uneori uitata sunt conexiunile care se amorseaza intre noi si altii, sau intre noi si altceva, si ca aceste conexiuni nu ne anuleaza singuratatea ci doar ne abstrag de la ea, obliterand-o, estompad-o… Probabil ca numim singuratate „intoarcerea la singuratate”,prin pierderea conexiunilor (reale sau imaginare, iluzorii oricum) pe care le-am avut sau inventat candva, intre noi si altii (ca noi, musai) ingaduindu-ni-se astfel sa visam.

      P.S. As (mai) zice (doar) ca si cei care nu se simt bine in singuratate (ci foarte rau) ar putea avea tendinte criminale. Ma rog, cred ca asta e (deja) alt subiect. 🙂

  10. Stely said

    „Pentru moderni, nefericirea şi singurătatea par elementele definitorii ale condiţiei lor. Zidiţi în solitudine ca în nişte monade, ei nu pot fi decât locuitori ai infernului şi nu pot spera decât la promisiunea purgatoriului. Credinţa nu îi mai poate consola, în vreme ce drumurile lor sunt prinse în acest cerc de fier al prezentului etern.”

    https://putereaacincea.ro/horia-roman-patapievici-si-regasirea-paradisului/?

    • RALG said

      Interesant ca putem da vina pe modernitate… Ca intotdeauna, inca din cele mai vechi timpuri. Asta ar insemna ca vectorul progres al civilizatiei este orientat catre solitudine, alienare, izolare si infern. Asa merge treaba. Combinatia dintre natura umana si progresul „social” duce la integrare in sistem, si la deconectare si izolare intre indivizi. Ca sa obtinem eficienta maxima am inventat si inteligenta artificiala… Acuma sa te tii..

      • Stely said

        Daca ne uitam in jurul nostru , la cum ne retragem intr-o anume soliltudine (pe bloguri si feisbucuri ) ca sa uitam de problemele cotidiene , uneori stresante, ne putem da seama ca autorul articolului are dreptate. Insa el , facand o recenzie a cartii lui Horia Roman Patapievici , nu face decat sa scoata in evidenta ca exista o cale de a iesi din acest „labirint
        populat de toamna eterna”. Iata :

        „Cartea sa este, în ceea ce are mai vibrant şi personal, un tratat despre posibilitatea regăsirii Paradisului ca seninătate individuală şi pace comunitară. Scriind în contra curentului nihilismului contemporan, Horia- Roman Patapievici posedă acea unică calitate a plasticităţii emoţionate a ideilor. Textul său, erudit şi pătrunzător, nu este niciodată didactic. El aspiră nu să înveţe, ci să provoace neliniştea ce este primul pas în parcursul regăsirii de sine”.

  11. Stely said

    Si aici ceva sppecial pentru cei care nu reusesc sa-si stapaneasca ura pentru asa -zisii băsişti :

    „Spre deosebire de Iliescu, detestat politic, Traian Băsescu a fost confecționat ca dușman și urât ca persoană”

    Aţi evocat mai multe instanţe de-a lungul timpului, după 1989, în care ura a făcut ca opiniile divergente să fie transformate în opinii ale duşmanului. Dar dacă le analizăm pe fiecare, mă întreb dacă a fost ură sau altceva?

    Să începem cu Ion Iliescu. Întrebarea este: a fost urât Ion Iliescu sau a fost doar detestat politic? Dacă ar fi fost urât, atunci persoana sa fizică ar fi fost, simbolic vorbind, asasinată. A fost? Nu cred. Iliescu a fost detestat cu pasiune, dar detestat politic. Motivul, el însuși, era politic: e vorba de politica sa pro-rusească din primii ani de după 1989, de încăpățânarea sa de face din țara unei revoluții anticomuniste patria unui socialism cu față umană și așa mai departe: faptul că ne-a menţinut în consecinţele regimului comunist, pe care voia să îl amelioreze, nu să îl distrugă, că a funcţionat ca o frână în calea integrării noastre în spaţiul euroatlantic, că a inventat mineriada ca instrument de timorare și dominație politică, că a produs, în 1991, acel scandalos proiect de Tratat de prietenie cu URSS, care a devenit caduc numai prin desființarea URSS ca obiect de drept internațional, în decembrie 1991.

    Spre deosebire de Iliescu, care a fost detestat politic pentru că a frânat mersul occidental al României, Traian Băsescu a fost urât pentru că este Traian Băsescu. El a fost confecționat ca dușman și urât ca persoană (pentru că e marinar, că e tătar, că hăhăie, că lovește copiii, că merge la nunțile țigănești, că înjură, că e ceacâr și așa mai departe). Care au fost criticile politice la adresa lui? La începutul primului mandat, când a fost prima oară suspendat, niciuna. Toate discuţiile erau legate de persoana lui. Traian Băsescu a fost instrumentat ca obiect personal al urii. Iar băsiştii erau şi ei urâţi, ca oameni. Cred că e o distincţie importantă.

    Cred că valul de ură la adresa lui Traian Băsescu a fost declanşat în momentul în care, în Parlamentul României, decretase comunismul ca regim ilegitim şi criminal.

    Da, imediat după prezentarea în Parlament a Raportului de condamnare a regimului comunist din România, Parlamentul a decis înființarea acelei comisii puse sub conducerea lui Dan Voiculescu, care avea ca sarcină să găsească motive de a suspenda un președinte pentru care nu existau motive legale de suspendare. A urmat votul celor 322 – prima variantă a ceea ce, cu prilejul celei de a doua suspendări, a devenit alianța dintre PSD și PNL sprijinită de UDMR, odioasa USL – , care a decis, fără nicio motivație constituțională, suspendarea președintelui, care apoi a fost infirmată prin referendumul din 19 mai 2007. Anii urii au început atunci, au culminat cu revărsarea de ură din anul sinistru 2012, anul afirmării gangsterești a USL, și continuă și azi: toată opera de demolare a justiției și de anexare a instituțiilor statului la puterea PSD-ALDE (susținută de UDMR) e continuarea programului USL din 2012, care găsește aprobare tacită în societate tocmai prin divizarea de ură care a fost produsă în mod decisiv atunci și care a fost activ preparată prin discursul urii în perioada 2007-2014 – perioadă pe care o numesc, în carte, anii urii.

    P.S. Articolul este foarte lung ,dar daca doriti sa-l cititi il gasiti aici :

    https://putereaacincea.ro/28827-2/

    • RALG said

      Nu cred sa mai faca scantei „fenomenul basescu”… Dar macar merita incercat.😀

      • Stely said

        E adevarat , dar macar sa se uite in oglinda cei cu musca pe caciula , adica anti basistii ce nu se pot vindeca de ura nici morti si carora , probabil, de aici li se trag obiceiurile de a folosi „cuvinte tari” si chiar depresiile .

        • Neamtu tiganu said

          despre capacitatile tale intelectuale mi-am spus deja parerea. Se pare ca am fost prea indulgent, e chiar mai rau decit am spus.
          Esti plictisitoare …

          • Stely said

            …despre capacitatile tale intelectuale este de ajuns sa citesc replica de mai sus ca sa-ti vad goliciunea mintii . Ma bucur insa ca reactia ta prompta in stilul tau(infantil ) dovedeste ca te-ai uitat in oglinda si ti-ai vazut chipul schimonosit de ura. Cu aceasta ocazie ma intreb daca (mai )ai cumva in viata reala prieteni adevarati ,in carne si oase, sau esti prieten numai cu paharul . Nu mi-e greu sa constat din reactiile tale spontane, de pana acum, ca stai prost cu discernamantul si capacitatea de a citi printre randuri . Nu degeaba te-ai lasat imbrobodit de un anume Andy, pe care de fapt l-ai „citit” de-a -n boulea , intelegand ce a vrut el sa intelegi.

          • Neamtu tiganu said

            esti plictisitoare

          • Stely said

            Mda, nu numai ca te-a imbrobodit ,dar te-ai si molipsit de „boala” bunicii , alias Andy. A se citi replicile tale , asemanatoare cu ale ei si celorlalte ipostaze, de pe Arca lui Goe. La fel ca ea habar nu ai ca in acest fel nu faci decat sa-mi confirmi ca am avut dreptate , adica te-am „citit” bine, si nu de azi de ieri ci de cand te stiu . 🙂 Ma amuza teribil constatarea aceasta.

          • Neamtu tiganu said

            sugi pulla

          • Stely said

            Ha, acum ar fi normal sa intervina „doamna bunica” sa spuna ceva despre obiceiul tau , pe care daca ti-l permiti in casa cu nevasta-ta , in public, chiar daca este o injuratura adresata cuiva anume , nu se cuvine . Dar cum „bunica” nu va interveni nu am decat sa-ti zic , sa-ti fie rusine . Stiu insa ca este in zadar ,ca si cand as vorbi la peretii …sau cu un bou.

  12. @D’Artagnan – Nu stiu ce comentarii literare s-ar mai putea face in legatura cu proza d-voastra scurta, incheiata atat de apoteotic, in contextul comentariilor deja adaugate in subsol. Interpretarile literare pot fi multiple dar se pare ca singura accesibila publicului ar fi fiind aceea ca s-a dat dezlegare la p… Asta e, riscurile deplinei libertati de exprimare, fara limite, vai, in limitele fiecarui participant la traficul de vorbe-n zadar. Dar d-voastra mai aveti ceva de adaugat in apararea textului d-voastra in proza scurta postat la categoria „povestiri de nimic”? Ca si proza in discutie si intrebarea noastra este de-a dreptul stiintifico-fantastica.

    • neamtu tiganu said

      Las’ ochii, mamă, las’ să plângă!
      Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
      Mi-ai dat să sug de-aceea sunt
      Nătângă!
      Dar n-am pus doară jurământ,
      Să merg neplânsă în mormânt!

      Nu plâng că mi-e de Leana teamă;
      De ciudă plâng eu numai, mamă.
      Cuvintele ei nu le ieu
      În samă,
      Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
      Că scoală satu-n capul meu.

      Ea duce sfat din casă-n casă
      Că n-am broboade de mătasă,
      N-am şorţ cu flori – şi dacă n-am
      Ce-i pasă?
      N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam;
      Şi n-o să-mi meargă neam de neam.

      Stă-n drum de vorbă cu vecine
      Şi bate-n pumni: – „Să mor îmi vine,
      Auzi tu! Să se prindă ea
      Cu mine!
      Ştii, ieri, la moară, ce spunea?
      Că-s proastă foc şi gură rea!

      Şi-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră,
      S-ajungă ea Lucsandrei noră!
      O, meargă-i numele! N-o vezi
      La horă?
      Ce şorţ! Nu-ţi vine nici să crezi;
      Fă cruce, fa, să nu-l visezi.

      Nu l-aş purta nici de poruncă!
      Ce poartă ea, alt om aruncă.
      C-un rând de haine-o văd mergând
      La muncă,
      La joc şi hori acelaşi rând,
      Îl poartă-ntruna, şi de când!

      Lucsandra-i doară preuteasă,
      Ea-şi cată noră mai aleasă,
      S-o ducă-n bunuri şi-n duium
      Acasă.
      Ea n-a ajuns, oricum şi cum,
      Să-şi strângă nora de pe drum.

      Să-şi ieie noră pe-o satană?
      Că e săracă şi golană;
      De ce nu vine ca să-i dau
      Pomană?
      Nu-i casa lor în care stau
      Şi-n casă nici cenuşă n-au!

      Auzi tu, mamă, câte-mi spune?
      Şi-aleargă-n sat să mai adune
      Şi câte porecliri pe-ascuns
      Îmi pune.
      De-aş sta să-i dau şi eu răspuns,
      La câte legi am fi ajuns!

      Ea-mi sare-n drum, că doară-doară
      M-apuc să-i spui o vorbă-n poară;
      Şi dacă tac, îi vin călduri
      Să moară.
      Să vezi tu, mamă,-njurături!
      Că ea cu mă-sa-s zece guri.

      Cu gura, mă-sa bate-o gloată,
      Şi-i de otravă Leana toată –
      Mi-ar pune capul sub picior,
      Să poată.
      Dar lor pe plac eu n-am să mor,
      Că n-am ajuns la mila lor.

      De foame nu dau popii ortul!
      Eu iarna singură-mi ţes tortul
      Şi umblu şi eu cum socot
      Că-i portul.
      De n-am mătăsuri, am ce pot,
      Nici bun prea-prea, nici rău de tot.

      Mă prind cu ea? Cel sfânt s-o bată!
      Dar cum mă prind? Ea e bogată,
      Ce haine mi-am făcut ca ea
      Vrodată?
      La joc mă poţi oricând vedea
      Cu fetele de sama mea!

      Ori am vorbit cu dânsa glume?
      O fac de râs şi-i scot eu nume?
      Ori ies, gătită-n ciuda ei,
      în lume?
      Îi ştiu eu focul – ochii mei!
      Lisandru e, că alta ce-i?

      Dar ce? Îl ţiu legat de mine?
      Îl trag de mânecă? Ba bine!
      El vine-aşa, de dragul lui,
      Când vine.
      Eu nu pot uşa să i-o-ncui,
      De stă prea mult, eu cum să-i spui?

      Sunt eu la urmă vinovată,
      Că Leana umblă ca turbată
      Să-l vadă-n casa lor intrând
      O dată?
      Şi dacă lui nu-i dă prin gând,
      Ea blastemă de nu-şi dă rând!

      Dar poate da ea bobi cu sâta!
      O fierbe ciuda pe urâta,
      Că-s mai frumoasă decât ea,
      Şi-atâta!
      Să aibă Leana-n frunte stea,
      Nu-i partea ei ce-i partea mea.

      Că boii-s buni, bine-i bogată;
      Dar dacă pui flăcăi odată
      S-aleagă dânşii cum socot
      O fată:
      Bogata-şi pupă boii-n bot,
      Îmbătrânind cu boi cu tot!

  13. Dl.Goe said

    Se pare ca D’Artagnan nu e singurul: Kirk Douglas, veteranul Hollywoodului, a împlinit 102 ani. Sotia lui în vârsta de 99 de ani i-a stat alaturi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: