(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

La peșteră

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 12, 2018

O „nebună” care era ghid-practicant la peșteră, vrând să ne impresioneze, ne-a propus să ne abatem de la traseul destinat turiștilor „ordinari” și să mergem pe cel rezervat speologilor, care era mult mai spectaculos. Ocazie rară pe care n-o puteam rata. Am pornit-o prin niște galerii foarte înguste și accidentate, făcându-ne mii de cucuie, și am pătruns spre locuri pe care nu le mai văzusem în peșteră. La un moment dat a trebuit să ne strecuram, mergând de-a latul, printr-o crăpătură verticală în burta muntelui (o crevasă?), care nu era mai lata de 25-30 de cm, ba pe alocuri se îngusta dramatic încât aveai senzația că ești prins în munte fără scăpare. Acuma na, să fi fost de mers prin chestia asta un metru, doi, ca și cum ai trece de o poartă ar fi fost ok, numai că nu era așa. Ne-am luat după nebună, care era destul de supla, in tot cazul mai supla decât noi (și mă refer aici exclusiv la abdomen) și am tot înaintat (așa de-a latul), prin crevasa aia vreo 20-30 de metri, cam cu forța, frecându-ne și cu pieptul și cu spatele de colturile stâncoase, având adesea senzația că nu se mai poate respira, așteptând să ieșim odată in „partea cealaltă”, convinși fiind că partea cealaltă există. Până la urmă am ajuns într-adevăr în partea cealaltă, într-un culoar transversal, ceva mai larg prin care se putea înainta ceva mai ușor, când în picioare, când mersul piticului, când de-a bușilea. Si am mers și pe acolo până am dat de o sală mai mare în care curgea un pârâu subteran. Când l-a văzut Cuanita (așa o chema pe ghida noastră) a exclamat cu sincera mirare: „Ia uite, un pârâu!” Cum adică „Ia uite un pârâu?” am întrebat-o eu. „Ce? Nu l-ai mai văzut pana acum?”. „Aaa, nu” zice ea, „că e prima oară când vin in aripa asta a peșterii că ghidul nu ne lasă să ieșim de pe traseul turistic”. Am înmărmurit. Noi eram convinși că ne-am lăsat pe mâna uneia care cunoaște peștera și când colo ne luasem după o nebună care avea chef de aventuri cu băieții în fundul pământului. Ne-a apucat brusc dorința să ne întoarcem și să ieșim de acolo cu grăbire, doar că n-a fost deloc simplu să găsim crăpătura din stâncă prin care ajunsesem noi în galeria aceea. Prima oară am trecut pe lângă ea fără s-o vedem și pentru că mersesem deja cam mult am realizat că o depășisem. Ne-am întors și cu chiu cu vai am găsit crăpătura. Am intrat în ea cu mare grabă, doar că acuma ni se părea mult mai îngusta și mult mai lungă decât la venire, făcându-ne să ne gândim că poate nu-i aceeași crăpătură, ci alta care ori se înfundă ori cine știe unde ne scoate. Pana la urmă ne-a scos unde trebuia și am ieșit cu bine la lumină, lecuiți de pasiunea pentru descoperiri speologice.

Afară era cald și bine și un grup mare de turiști (majoritatea nemții, sași sau șvabi, sau cam așa ceva) își aștepta rândul sa intre in peșteră. Unul dintre ei a întrebat-o pe Cuanita cât costă vizitarea peșterii. Cuanita i-a numărat din ochi și le-a spus prețul total: 120 de lei. Nefericiții însă au înțeles că este 120 de lei de persoana, și deși chiar și lor li s-o fi părut scump, acuma na, dacă tot făcuseră drumul până aici (pe traseu, de munte, cel puțin 4 ore) ce alta puteau să facă, au strâns banii și i-au dat Cuanitei. Cuanita a căscat ochii, a luat banii, a venit la noi și ni i-a dat sa-i număram… Erau 2400 de lei. Ne-a lăsat banii in păstrare (era clar nebună) și i-a băgat pe nemți in peșteră. După ce-a ieșit ne-a întrebat pe noi ce sa facă? Să le dea banii înapoi și să le explice încurcătura sau nu. Unii ziceau așa, alții altminteri, așa că până să ne lămurim noi, nemții n-au stat in stand by ci si-au luat tălpășița, plecând care înapoi, care mai departe pe cheiuri… Așa că mai prinde neamțu, marca-i banu dacă mai poți. Am lăsat-o așa. Cuanita a rupt bilete de peșteră de 1200 de lei, stabilind astfel un record, căci nu cred că peștera aia să mai fi fost vizitată într-o singură zi de „atâția turiști”, și a pus cei 1200 de lei in fișetul din cabana ghidului, iar restul de 1200 i-a băgat in buzunar și ne-a zis: Diseară mergem la restaurant și la discoteca. Va fac cinste la toți, de toți banii. Si așa a și făcut. Fata bună da’ nebună. Ne-a compensat pentru spaima pe care am tras-o când ne-a zis cu copilăreasca mirare: „Ia te uita, un pârâu”.

 

Update: Link spre un text bun sau important sau interesant sau comentabil si recomandabil AICI – Oameni și Dumnezei

80 răspunsuri to “La peșteră”

  1. Stely said

    Nu stiu motivul aducerii in prim plan a acestei proze scurte din „nimic”, si totusi de mare anvergura literara. Banuiesc insa ca Dl Goe mi-o fi ghicit gandurile stiind ca mai aveam in minte o poveste ce ar putea fi pusa in categoria faptelor nebunesti, din tineretea indepartata , de pe vremea cand eram la mama fata… 🙂

    Doua fetiscane (nebune ) fara sa fi urcat vreodata pe munte s-au aventurat sa mearga cu un grup de baieti taman la Crucea de la Caraiman intr-o toamna (inceput de noiembrie) si, se va vedea la fata locului, pe o vreme cu ceata densa si nu oricum ci pe un traseu periculos ce i se zice „brana”. De fapt excursia era anuntata de organizatori (Casa studenteasca)din timp cu un traseu stabilit , data , locul si ora plecarii . Traseul era -Bucuresti -Sinaia – Piatra Arsa – Busteni (coborarea pe Jepii Mici) si , cu trenul, inapoi la Bucuresti . Durata 2 zile; cazare la Piatra Arsa .
    Am platit excursia (mi-am vandut cartela de masa) si m-am pregatit din vreme . Eiii, nu-i chiar asa … aici s-ar potrivi zicerea „da-i Doamne omului (romanului) mintea cea din urma”. Asta, intrucat , acum , dupa atata vreme ( experienta ) mi-e rusine sa spun in ce fel m-am pregatit. In primul rand nu m-am informat despre cum ar trebui sa ma imbrac avand in vedere ca in Bucuresti vremea era frumoasa , cu soare si temperaturi de toamna timpurie , nicidecum de aproape iarna ca in Bucegi.

    Am ajuns in Sinaia de la Bucuresti , in jurul orelor pranzului , incepand imediat urcusul pe la Poiana Stanii , nu prea greu dar pentru niste incepatoare (eram cu o colega de an) am ramas in urma grupulul ( vreo 60-70 de studenti din toate facultatile bucurestene). Urcam insa fara grija si teama ca ne vom rataci. Nu vedeam nici macar ca incepe sa se intunece si ca eram la o distanta destul de mare de grup. Am ajuns insa grupul cand deja se intunecase bine si nu pentru ca am iutit noi pasul ci pentru ca ghizii si grupul compact se ratacisera . Ajunsesera pe platou dar fiind intuneric nu mai vedeau marcajul spre Piatra Arsa . Nu stiam de cat timp stateau ei acolo inghesuiti unul in altul de frig si destul de speriati. Eu si colega mea cazute cam din luna nu intelegeam cum niste ghizi care isi asumasera responsabilitatea de condacatori de grup se ratacisera ca niste ageamii. Cum necum trebuia sa asteptam … Frigul , vantul si intunericul ne-au amutit de-a binelea . Nu stiam ce sa facem. Am inceput sa topaim ca sa nu inghetam. Ma gandeam cu groaza la ce s-ar putea intampla daca ăia nu vor gasi drumul. Asa cum eram imbracata si incaltata (cu un geaca subtire de fas si bascheti(daaa !!! ) in picioare va inchipuiti ce s-ar fi putut intampla. Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute sa gasim marcajul. Nu stiu cat timp a trecut dar la un moment dat am auzit un strigat:”Gata , băăăă !! . N-am mers nici 10 metri si vad in fata ochilor , in vale ,o pata mare de lumina . Era cabana de la Piatra Arsa .
    Ca prin minune am simtit o caldura prin tot corpul si, de bucurie ,am inceput sa cant din rasputeri un cantec revolutionar italian :
    „Avanti o popolo alla riscossa
    Bandiera rossa, bandiera rossa
    Bandiera rossa trionfera ”

    Cand am intrat in cabana unul dintre baieti intreba de zor cine o fi nebuna aia careia ii ardea de cantat : „Eu eram mort de inghetat si o nebuna canta de mama focului. ”
    Pai da , dar va urma . Poate ceva mai tarziu , daca nu maine.

    Apreciază

    • Stely said

      O sa vedeti ca a fost cel mai adecvat cantec .

      Un triumf nu-i asa ? De altfel cantam de zor numai prima strofa . Asta pentru ca numai pe asta o stiam. De unde, habar nu am nici acum . Dar imi placea , zau! Hmm …unii ar putea spune ca eram deja prinsa . 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Pesemne ca bucuria manifestata spontan si indraznet (dupa unii) prin melodia aceea revolutionara mi-a adus un fel de popularitate in grupul de excursionisti din care faceam si eu parte . Dupa ce am ajuns la cabana voiau s-o cunoasca pe ciudata care canta in gura mare in timp ce ei erau morti de frica si mai ales inghetati de frig . Imi facusem deja prieteni.
        Asa se explica faptul ca a doua zi in loc sa plecam (eu si colega mea) cu majoritatea grupului de la Piatra Arsa pe Jepii Mici la Busteni cum era programat ,i-am convins pe cei cativa studenti impreuna cu un ghid , sa ne ia si pe noi la Babele , apoi la Caraiman , sa coboram pe Jepii Mari la Busteni, de unde trebuia sa ne intalnim cu ceilalti apoi sa plecam cu trenul la ora 17:00 spre Bucuresti. Nici macar nu ne-au intrebat daca cunoastem traseul sau daca avem echipament adecvat . De fapt urcusul la Babele a fost usor , apoi coborarea catre Caraiman nu a durat cine stie ce de mult , intrucat ne-am dus de-a dura pe fund si cum s-a nimerit, pana jos la cabana Caraiman, ajungand intr-o clipita. 🙂

        La cabana era cineva la un barulet , de unde am luat un ceai cu biscuiti ca sa ne tragem sufletul putin, urmand sa plecam spre Busteni, asa credeam. Numai ca „prietenii” nostri (mai experimentati) s-au gandit ca pana la ora plecarii trenului este timp destul pentru o mica escapada la ….Crucea. Au facut propunerea intregului grup , specificand cam vag si neconvingator ca traseul este greu si ca neinitiatii sa stea pe loc la cabana pana ce se intorc ei. Ei bine , n-am stat .De fapt dintre cei vreo 10 baieti nu a ramas nimeni , de aceea eu si colega mea am preferat sa mergem cu ei ,ignorand cu desavarsire precizarile lor, decat sa stam singure la cabana . Ceea ce se va vedea in curand ca alegerea a fost cat se poate de proasta.

        Am inceput urcarea in sir indian poteca fiind din ce in ce mai ingusta si urcusul din ce in ce mai abrupt . La un moment dat ne-am blocat , neputand sa inaitam de frica . Voiam sa ne intoarcem la cabana dar singure nu puteam si nici nu aveam cum . Nu era loc de intoarcere . La dreapta era o vale adanca , iar la stanga un perete de stanca neted si inalt pana la cer, da. De fapt cerul nici nu se vedea, din cauza cetii ce se lasase dintr-o data peste noi. Eram in ceata pana la brau . Nu vedeam decat unde sa punem piciorul. In disperare am inceput s-o strig pe maica-mea :” mamica mea ce ma fac!!! Unui baiat i s-a facut mila de noi si ne-a intins mana ajutandu-ne sa trecem locul acela ingust doar sa pui un singur pas . De aici ce a fost mai greu a trecut si dupa un timp cand ii tot intrebam daca mai e mult, intrucat din cauza cetii nu vedeam nici macar la 10 m , ne trezim cu Crucea drept in fata. Nu mi s-a parut atat de fastuoasa , pesemne ca de teama ca stiam ce ne asteapta la intoarcere, n-am „gustat” din maretia ei.
        Am stat putin si am luat-o repede din loc deoarece vom vedea mai tarziu ne astepta o coborare pe Jepii Mari , mult mai lunga si chiar mai periculoasa. Cu ajutorul lui Dumnezeu insa am reusit sa ajungem dupa aproape 8-9 ore de coborare abrupta- din loc in loc fiind implantati in peretele stancos niste lanturi si cu groaza in suflet cand vedeam presarate ici colo pe stanci niste cruci (semn ca acolo fusese un om) – in ultima clipa la tren . Cand le-am povestit celor din grup pe unde am umblat si ce ispravi am facut se uitau la noi ca la niste aratari. Ne-au felicitat insa. Am uitat sa spun ca dupa ce am terminat coborarea si am pus piciorul pe drumul neted si pietruit ,semn ca am ajuns la Busteni , am inceput sa strig : Ura, Ura , Doamne pupa-ti-as gura !!! :)))

        Apreciază

        • RALG said

          Frumoasa poveste, pitoresti personaje in special una anume. 🙂 Grozav ca ati reusit sa incrustati in cuvinte aceste amintiri personale… pline de prospetime de parca ieri-alataieri vi s-au intamplat… Ceea ce nici nu-i prea departe de adevar. Nu? 🙂

          Apreciază

    • RALG said

      Mda, frumoasa aventura cu un grande finale, pe muzica… Melodia fiind intr-adevar foarte potrivita, in acord cu intentia mobilizatoare… Intamplarea pare sa fie un „punct de inflexiune”, din acelea despre care stii chiar in momntul in care se intampla ca sunt speciale si vor ramane memorabile, de neuitat…

      Mai sunt si altfel de puncte de inflexiune, din acelea care ne marcheaza intr-un mod semnificativ existenta (nu doar ca raman ca amintiri pregnante, de nesters)… Unele dintre ele nu ne apar a fi asa importante pe moment, vadindu-si abia mai tarziu importanta, cu cat mai tarziu cu atat mai cuprinse de nebuloasa si mister… Sunt insa si false puncte de inflexiune, care ne dau impresia acuta ca traim un moment important, decisiv al vietii noastre, facandu-ne sa fim pregatiti să-l tezaurizăm, si să-l fixam definitiv in memorie, constatand mai apoi ca n-a fost (chiar) asa… Toate aceste genuri de momente iesite cumva din banalul cotidian pot fi usor surse ale unor proze (mai lungi sau mai scurte)… Asa ca proza d-voastra mi-a dat cateva idei facandu-ma sa inventariez cateva astfel de momente de inflexiune sau de falsa inflexiune care mi-au ramas fixate in memorie… Subiecte pentru alte proze scurte… Merci.

      Apreciază

  2. Stely said

    Cred ca va uitati la meci , handbal feminin – Romania -Ungaria- campionat european . Meci tare cu miza mare . Hai Romania !

    Apreciază

  3. RALG said

    Un factor „de groaza”, nu tocmai lipsit de importanta in legatura cu aventura noastra in subteran, care a fost omis din poveste, ar fi fiind intunericul, bezna care era acolo. De obicei turistii ajung la pestera total nepregatiti, fara lanterne sau lampase. La intrare ghidul inmaneaza candidatilor la excursie in adanc cate o lampa cu carbid… cu flacara deschisa, buna si pentru iluminare dar si pentru a arata ca aerul este respirabil (atata vreme cat intretine arderea)… Carbitul nu era de cine stie ce calitate si lamile se mai stingeau, degajand un miros neplacut de gaz. caz in care trebuiau reaprinse… Cand ne-am abatut de pe traseul turistic, am lasat lampile la intrarea in crevasa aceea ingusta (prin care ne-am strecurat pe bâjbâite in bezna totala), multumindu-ne pe mai departe cu lanternele pe care le aveam la noi, dar care nu luminau cine stie ce… facand mai degraba umbre decat lumina… Uneia dintre lanterne i s-au terminat bateriile taman la pont, cand iluminam pâraul subteran, asa ca spectrul intunericului care atarna deasupra noastra a facut aventura si mai infricosatoare. Ne-am amintit brusc o poveste spusa noua in anii trecuti de catre batranul ghid al pesterii despre niste studenti care au intrat de capul lor in pestera si s-au pierdut, ratacind trei zile (trei nopti pline) prin galeriile laterale, pe intuneric total, dupa ce li s-au terminat bateriile la lanterne. Pana la urma au fost salvati de speologi plecati dupa ei, dar de atunci incolo la intrarea principala a pesterii s-a montat o usa de fier legata cu lant si lacata. La intrarea unui grup, ghidul, sau inlocuitorul ghidului, deschidea poarta de fier, invita pe toata lumea inauntru apoi inchidea poarta la loc ca sa nu cumva sa se strecoare altcineva mai tarziu singur in pesterea in timp ce grupul era departe de intrarea aceea. Cat dura vizita turistii erau practic prizonieri ai ghidului in pestera. Daca ghidul ar fi pierdut cheia jalea ar fi fost mare. Bine intre timp noi, turisti avansati, cu state vechi intru vizitarea pesterii am aflat ca mai exista undeva o iesire, foarte ingusta, prin care te puteai târî afara pe sub o stanca, iesind undeva mai spre varful muntelui, la ceva distanta de punctul de plecare. Odata am si iesit pe acolo, tot cu ajutorul unui ajutor de ghid bucuros ca are cu cine sa mai rupa monotonia vizitelor pe traseul prestabilit. Ghidul cel batran (si imi pare asa de rau ca am uitat cum il chema) era foarte prudent, sfatos si plin de haz, incercand sa descurajeze orice tentativa de aventura. Pentru asta avea trucurile lui prestabilite pe care le punea la cale si le repeta sistematic si identic (ca un patefon) cu fiecare grup. De ex. cand ajungeam intr-o sala mai larga si foarte inalta, una anume, ne strangea pe toti in cerc si ne spunea ca in plafonul acelei sali este un putz care strabate pana la varful munltelui ca un horn, si ca prin el ar trebui sa se vada chiar si ziua stelele pe cer, ca atunci cand privesti cerul de pe fundul unei fantani adanci. Mai zicea ca nu se vad acum doar din cauza ca avem noi aprinse lampasele si lanternele, asa ca ne cerea sa le stingem pe toate ca sa vedem stelele pe cer prin acel horn natural al pesterii. Se facea un intuneric absolut, bezna completa si incepea sa ne zgaim cu totii in sus spre cer… Ghidul spunea ca el vede deja cateva stele pe cer. Intotdeauna se gaseau cativa turisti cu ochi „buni” care declarau ca si ei le vad intr-adevar… Pe urma, stand incontinuare pe bezna, ghidul ne spunea ca a fost o gluma, ca nu e niciun horn, si ca a vrut doar sa ne arate ce se intampla cand ramai fara lumina in pestera si ca incepi sa vezi stele verzi pe pereti… si ca de aceea nu trebuie sa intram niciodata singuri in pestera sau fara surse sigure de lumina. In alta sala, numita sala de dans, ne povestea ca acolo vin si danseaza niste domnite incaltate cu pantofi cu toc cui, si ca asa se explica gaurile din podeau alcatuita dintr-un soi de argila… (in realitate erau gauri facute de picaturi de apa care cadeau din plafon la fiecare cateva ore, in fix aceleasi locuri)… Totusi povestea despre dans nu era intru-totul falsa. Dupa cum am aflat, membrii cercului de speologie aveau cateodata obiceiul sa faca revelionul in acea sala, aducandu-si de acasa mancare, bautura, muzica, si surse de lumina… Si cu acea ocazie mai si dansau. Nu pe pantofi cu toc cui dar orisicat. In pestera, vara, iarna, temprtatura era aproape constanta in jur de +10 C, asa ca vara ni se parea racoare, dar probabil ca de revelion venind de afara de la -10 C, celor care petreceau acolo li se parea cald. Plus tzuica fiarta… Revelion troglodit in pestera…

    Apreciază

  4. RALG said

    Un gest greu de inteles (dupa parerea mea)… Dupa ce a anuntat ca-si incheie blogurile (Certocratia si Anamneze) – si eu precum multi alti vom fi inteles din asta ca va inceta sa mai activeze (ca autor si ca moderator pe acele bloguri), lasand trecutele articole si comentarii la vederea publicului, – se constata acum ca Dorin Tudoran nu s-a multumit cu incheierea activitatii, ci a purces la suspendarea blogurilor si retreagerea din aria publica a tuturor articolelor si comentariilor, facandu-le sa fie din randul celor ce n-au fost niciodata. Cum anume s-ar putea oare interpreta un asemenea gest auto-distructiv? Cat de deprimat sau de sarac sa fi devenit conul Dorin incat sa nu-si mai ingaduie sa lase (macar) trecutul la locul lui? Pana una alta mai este la vedere doar unul dintre trecutele bloguri ale lui Dorin Tudoran – AICI, pana nu l-o impinge pacatul sa-l retraga si pe acesta… Pe Marginalia care a facut un gest asemanator stergandu-si blogul, am inteles-o cumva… Blogul ei fiind dedicat exclusiv comunicarii cu Arca lui Goe, a fost cumva normal ca atunci cand a schimbat strategia de comunicare sa stearga urmele vechilor strategii, dar pe conul Dorin nu reusesc sa-l inteleg. De ce coane Dorine, de ce? Cuminte, conul Dorin n-a vrut sa raspunzå…

    Apreciază

    • Stely said

      Nu-mi pare rau… ba chiar as vrea sa-l impinga pacatul acela .
      P.S. Stiti ceva de Gabriel ? A disparut din peisaj cam de multisor …

      Apreciază

      • a) Imi pare rau ca nu va pare rau si ca doriti si mai rau. Nu inteleg exact mecanismul care va imiedica sa va para rau ca se intampla lucruri rele ba chiar sa va doriti sa se intample. De ce-ati vrea oare sa fie sters un blog care a existat candva si in care s-a exersat vorbirea libera?

        b) Care Gabriel?

        Apreciază

        • Stely said

          a) Daca va pare rau , imi retrag parerea mea de rau. Mecanismul era un simplu . 🙂
          b) Gabriel este nick-ul cu litera greceasca „lambda”.

          Apreciază

          • Stely said

            …pardon , imi retrag ne-parerea de rau , fiindu-mi indiferent adica.

            Apreciază

          • a) Tot n-am inteles
            b) Tot n-am inteles

            N-ati putrea fi mai explicita?

            Apreciază

          • Stely said

            Eeee , n-ati inteles !! Pai , uite :
            a ) am spus initial ,dupa ce am vizionat link-ul primului blog a lui Dorin Tudoran fara sa citesc ceva (intrucat nu m-ar fi incantat de loc) ca nu mi-ar parea rau daca l-ar suprima si pe acesta . Ulterior m-am razgandit influentata de parerea dvs de rau, si v-am spus mai sus ca mi-e indiferent daca il va sterge sau nu . In fond de ce ar trebui sa ma bucur ?
            b) Gabriel este un vechi comentator de pe blogul lui AVP , care daca veti vedea citindu-i comentariile si replicile date lui ca, din ce imi amintesc, s-a luat la harta de-a binela cu Dorin Tudoran si altii . Dorin Tudoran , gomos si ciufut, l-a luat in pleasna (la misto) . AVP, cunoscandu-i opiniile si pe el personal (am inteles ca era conferentiar, fost asistent al lui Andrei Plesu ,parca, i-a luat apararea . Era pe-acolo si un nick (Sanda) care ii tinea isonul lui AVP si mie nu mi -a(mai) placut de loc. 😉 Asta e … multumit acum ? 🙂

            Apreciază

            • @Stely – Cred ca sunt foarte greu de cap, caci tot nu reusesc sa inteleg atitudinea d-voastra. Multe din textele scrise pe blogurile lui Dorin Tudoran (de el insusi sau de vizitatori) sunt admirabile… unele dispute, dezbateri, jocuri (intertextuale) au farmec si arome speciale (artistice, emotionale, intelectuale)… si cele din perioada in care exprimarea libera era ingaduita tuturor si oricui dar si in perioada in care drepturile au fost restranse, acordandu-li-se doar unora libertatea de exprimare si interzicandu-li-se celorlalti… Ar fi firesc prin urmare ca trimiterea in neant a unor astfel de colectii de vorbe sa fie un motiv de intristare… nu de bucurie… Dar chiar si in situatia in care vreun soi de blocaj interior ar impiedica pe cineva sa vada si/sau sa admita acele frumuseti, tot nu vad cum anume ar putea cineva sa nu se intristeze vazand „biruinta” moderatorului Tudoran, care reuseste printr-un simplu gest, sa-i baneze, banalizeze si neantizeze retroactiv pe toti ce-i care i-au fost odinioara in preajma, inclusiv pe sine insusi, facandu-i pe toti, asa deodata, egali cu „indezirabilul dl.Goe cel interzis, banat si repudiat sine die pe Certocratie”… Am impresia ca una vorbim si basca ne intelegem de atata si atata amar de vreme despre deplina libertate de exprimare… Faptul ca dl.Goe a fost banat pe Certocratia a fost o prostie si o rautate gratuita a conului Dorin, dar faptul ca acuma-i baneaza pe toti nu face lucrurile sa fie mai bune, ci mai rele. Chiar nu inteleg cum de nu intelegeti atatat lucru. Am deodata impresia ca in adanc nu v-ati schimbat cu nimic in comparatie cu comentatoarea ancestrala care posta ca „fånitzå a maestrului” pe blogul de la Corabia (care propovaduia nelibertatea de exprimare) si ca sunteti mereu in pericol de scurt-circuit catre acea stare. Zau asa.

              b) Nu-mi amintesc deat vag de „Lambada” acela pe care-l pomeniti. Nu stiu ce v-a facut sa credeti ca ar fi trebuit sa am amintiri mai consistente in legatura cu d-lui. Puteti detalia? Sau macar puteti aduce un exemplu semnificativ de comentariu produs de acel „lambda-Gabriel”?

              Apreciază

          • Stely said

            Of, imi pare rau ca dintr-o oarecare imprudenta am produs asemenea incurcaturi (neintelegeri) pe care vrand sa le descurc nu am facut decat sa provoc reactiile intempestive ale celor doi „musterii” ai Arcei lui Goe , porniti sa apere onoarea lui Dorin Tudoran.
            Sunt de acord cu observatiile dvs , pe care de fapt mi le-am asumat imediat ce mi-ati cerut lamuriri , facand un pas inapoi si spunand asta : „Ulterior m-am razgandit influentata de parerea dvs de rau, si v-am spus mai sus ca mi-e indiferent daca il va sterge sau nu . In fond de ce ar trebui sa ma bucur ? ”

            Cred ca neintelegerea s-a produs din cauza ca nu am precizat link-ul in care i-am regasit la comentarii pe AVP , Tony , Sanda , Gabriel etc … Am vazut la comentarii recente nick-urile respective si mi-am amintit discutia , nemaifiind nevoie sa-l deschid . Vazuta doar cu ochii mintii am reevaluat prestatia mea de atunci (2009)si nu mi-a (mai ) placut , motiv pentru care am spus mai in gluma mai serios ca as fi vrut sa dispara.
            L-am pomenit pe Gabriel dintr-un fel de curiozitate intrucat de atunci a disparut de pe bloguri de parca l-ar fi inghitit pamantul. Am crezut ca stiti ceva despre intrucat am observat ca ati fost la curent cu tot ce s-a scris pe blogurile lui Dorin Tudoran precum si pe Vox Publica finantata de SOV .

            Aici un ex. de comentariu :

            gabhryel Says:
            septembrie 9, 2009 at 02:34

            Domnule Tudoran,

            Suferinţa dvs. nu vă scuză nici o impertinenţă.

            Să vă justificaţi comportamentul dvs. neruşinat cu vitejiile de altădat’ este impardonabil.

            Să pretindeţi că reprezentaţi opoziţia anti-comunistă (cîtuşi de cît) şi să mă maltrataţi în halul în care o faceţi, nu indică nici o onoare.

            Vă spun sincer, de mic copil am trăit cu „Europa Liberă”, ascultînd cu urechile ciulite emisiumnile lui Neculai Constantin Munteanu. Unde e? L-aţi pierdut, inocenţilor? Nu merita, nu?

            Domnule Tudoran,
            Nu v-am auzit niciodată vorbind PUBLIC despre el.

            Vă este ruşine?

            Neruşinaţilor!

            gabhryel Says:

            septembrie 9, 2009 at 02:43
            NIMIC, nici un cuvînt.

            Aici link-ul cu pricina :

            Scrisoare deschisă adresată Președintelui Traian Băsescu

            Apreciază

            • Ei, de data asta m-am lamurit nitel. Interesant stilul si mesajul lui „gabhryel”. Inteleg ce v-a facut sa-l puneti in relatie cu dl.Goe… Am inteles si de ce-ati fi vrut sa dispara blogul cu pricina (bata-va sa va bata, din cauza ca mesajele d-voastra proprii si personale, deh, ale tineretii valuri, nu vi se mai par… reprezentaive)… Motivul pare un pic mai onest si mai modest, dar, tianad seama ca faptele denota proges, ar trebui sa fiti un pic ceva mai ingaduitoare si cu d-voastra cea de-atunci si si cu blogul conului…

              Apreciază

        • Andy said

          mister Goe, te-as ruga sa-i atragi atentia neroadei pe care-o tii in ograda sa nu mai mestece cacaturi oligofrene despre fiinte pe care nu le poate pricepe in veci. A ajuns o asemenea rapandula sa-l judece (si eticheteze) pe Dorin Tudoran ?

          Aici e eroarea ta: i-ai dat nas prostaturii. Daca iti trebe pe post de mobila in wc-ul arcei e ok, da fii atent ca iese pe punte cu mirosurile aferente. Pune-i ceva o zgarda, o botnita, de-abia apoi dai drumu in incinta.

          Apreciază

          • Andy said

            da-i* desigur

            Apreciază

            • @Andy – Care va sa zica „da-i” (nu dai, cum in mod eronat ati scris). Vai, cata atentie la detalii, cata grija pentru imaginea de sine! Cata ingrijire pentru a-l face pe cititor sa intelaega ca dincolo, departe de personaj, in adanc, nu-i o persoana agramata, ci viceversa… Acest detaliu releva o anomalie, un paradox, o aberatie, caci din felul in care vorbeste si se comporta personajul „Andy” (vezi mesajul anterior, agresiv, grobian, prostesc, ilogic, hodoronc-tronc) nu pare a fi cineva caruia sa-i pese ca face o imagine proasta. Asa e rolul (pe care si l-a ales) si trebuie sa-l joace, actorieste… Publicul fin il va aplauda pe actor nu pe personaj… Mie mi se pare ca personajul e subtire, schematic, inconsistent, neconvingator si neplauzibil (asta nu-i vina actorului ci a autorului), si nici interpretarea actoriceasca nu-i mai breaza (ci fix de talia personajului)… Asa ca detaliul asta cu erata adaugata ca cireasa pe tort este de o hi-hilaritate monumentala.

              P.S. b-Andy, aici imi erai? Prezent si mut la datorie? Si n-ai gasit alta (re)intrare in peisaj decat apararea intelectualului Tudoran in contra comentariilor anonimei Stely? Dar nu-i prea ridicol? Si unde? Pe Arca lui Goe, unde fiecare poate spune orce, oricum, oricand… Si cum? Cerand interzicerea dreptului la libera exprimare al altuia printr-un limbaj descalificabil, care, in acord cu propriile cerinte, te-ar califica pentru botnitza… Haide b-Andy, stiu ca poti mai mult.

              Apreciază

          • Stely said

            Ce dobitoc esti mai Andy !! Si dobitoc dar ma ales prost ca noaptea . Te crez in masura sa-I aperi reputatia lui Dorin Tudoran, nu stiu cu ce drept si mai ales ce te indreptateste, neavand de fapt un minim de vocabular adecvat . Numai daca ai citi comentariile respective cu atentie desigur ai putea sa vezi ca nu s-a spus nici un cuvant despre protejatul tau, madam CMM.
            Faptul ca m-as fi bucurat, daca si-ar fi suprimat vechiul blog, nu are a face cu oarece judecata asupra omului Dorin Tudoran. Habar nu ai pe ce lume esti!! Credeam , naiba , ca te-ai lecuit si ti-ai dat seama ca ti-ar fi mai bine sa -ti vezi de viata ta , in lumea ta. Sau macar daca nu esti capabila sa-ti stapanesti angoasele, sa te fortezi sa scrii ceva „on topic”.
            Bietul Dorin Tudoran cu ce avocat zurbagiu si idiot s-a ales !

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            nea Dorin, cum ii spuneam eu, si nici nu s-a suparat de aceasta obraznicie, avea comentariile cele mai fine, rafinate, pline de seva. Disparitia lui e o mare pierdere pt blogosfera de lb romana.

            Aveam un coleg in Germania care uneori spunea ca dinozaurii au disparut dar au supravietuit gindacii. Se pare ca si pe arca lui Goie, mai ales cind acesti gindaci sunt hraniti din belsug cu rahat.

            Apreciază

            • @neamtu tiganu – nu cred ca formula „nea Dorin” så denote obraznicie (chiar daca v-ati dori d-voastra sa denote, asa pentru scoatere in evidenta). Ma bucur sa constat ca aveti abilitatea de a aprecia finetea, rafinamentul si sevele comentariilor conului Dorin si ca compatimim impreuna marea pierdere pentru blogosfera si limba romana produsa prin gestul insolit, insolent si enigmatic facut de poetul Dorin Tudoran de a-si sterge blogurile. Aveti vreo explicatie? Vreo ipoteza? Vreo idee? Ce credeti ca l-o fi facut sa procedeze astfel? Care sa fie mobilul unei asemenea crime? O scurta nebunie? Sincer m-ar interesa opina d-voastra.

              @neamtu tiganu – Sunteti amarnic la manie (…), si nespus de auto/critic in legatuera cu supravietuitorii de pe Arca lui Goe si hrana lor…

              Apreciază

          • Andy said

            @Arca Lui Goe, trei sferturi din replica bati câmpii complet aiurea, cautand vreun motiv sa-ti repeti deja prea-uzatele si vetustele „fineturi”. Rateu complet.

            Ii tragi la gioale iubitei tale fane incercand sa nu exagerezi – altfel ramai fara adulatori si suferi crunt. Exact ce am facut si eu (tras la gioale – ca esti in stare sa pricepi prostii, ca de obicei) – doar ca mai direct. Esti la fel de grobian, agresiv, prost(esc) ca si mine, nu te iluziona. Ai dezavantajul de a fi in simbioza cu mama-idioatelor. Ai de grija. Se plateste.

            Apoi termini prosteste (ca de obicei) inotand si tu in aceleasi ape infestate de teoriile constipatiei (deh, ai luat si tu din „calitatile” loatarei din propriu-ti wc).

            O nota pozitiva (sa te simti si tu bine – tre sa-ti oblojesti si tu rahatu ala de orgoliu): imi placu amintirea frantuzeasca, vinuri samd. Tine-te de asa ceva, lasa prostiile astelalte. Baga si tu la cap ce e bine pentru tine, ca nu esti copchil. Prost.

            Apreciază

          • RALG said

            @Andy – aprecierile d-voastra asupra rateurilor noastre ma onoreaza si ma confirma. Mersi. Faptul ca incercati sa fiti amarnic in exprimare este doar un spor. Inclusiv fata cu presupunerea ca in fapt ati inteles si acceptat mesajul pe care l-ati citit, suficient incat sa va doriti sa-l com-bateti.

            P.S. Dorinta de o vedea pe d-na Stely indepartata de aici denota o maladie grava. Mai grava decat la dl.Neamtu Tziganu (la dansul fiind mai mult moft si ambitz)…

            De acord cu d-voatra, sau mai bine zis cu ceva care se degaja (involuntar?) din spuse d-voastra cum ca toti care aparem pe aici avem (fara exceptie) cam acelasi nivel literar-artistic, biografic, intelectual-enciclopedic si cam acelasi potential de a produce proze si de a fi fie ingenui fie grobieni, agresivi si prosti(esti), asa ca d-voastra (dupa cum bine ziceti).

            Apreciază

          • Andy said

            Slab, foarte slab raspuns. Limbaj de lemn, „ba tu esti”, politete scrasnita (desi se voia a fi – lol – persiflanta).

            Hai sa zambesti si tu un pic – ca prea esti incruntat (si sa dau in propria teorie con). Imi faci deseori impresia ca manevrezi un software de creat povestiri alimentat de ceva dictionare, reviste de profil, o IA rudimentara si interventii personale pe textul produs. Pofta de a folosi cuvinte pompoase, filozofeala de birt, cate-un pasaj imprumutat de prin autori exotici, apoi iar niste prea-multe-locuri-comune, stil lung-lungit, texte f.bune vs texte plictisitoare, secvente de limbaj informatic / stiintific.

            Doamne-fereste, tine-ti podoaba in wc, ce te faci fara ea. Io doar ma mir si ma minun cum dracu ai putea sa ai pretentia de a fi ‘telectual in conditiile simbiozei stranse cu iubita-ti din wc. Da-ti singur raspunsul si nu ma mai plictisi iar si iar cu rasuflatele-ti alegatii.

            Daca raspunzi, fa-o inteligent. Si vezi c-ai uitat prosteala aia cu b-Andy. Vezi c-o superi pe stely-utza ta.

            Apreciază

          • RALG said

            @Andy – fara indoiala ca aveti dreptate totala in continutul mesajului d-voastra… Ceea ce ramane de neinteles este aerul si satisfactia cu care o spuneti de parca ati fi descoperit America. Inutile raman si „sfaturile” si „indemnurile” pe care va tot straduiti sa mi le acordati, lipsite de orice Dumnezeu, de miez si de logica… (or fi o gudurare subtila dar fara sens, sau, ca sa exprim pompos, o tentativa de justificare existentiala a persoanei care-l populeaza pe b-Andy, sau, si mai rau, o aroganta vecina cu mania grandorii, cine stie – prin care b-Andy sugereaza ca i s-ar cuveni adresate, lui personal, numai replici geniale cu staif literar… pardon de impresie, iar nu doar replici simple si lemnoase, potrivite cu ale sale)

            P.S. „b”- ul nu vine de la ce credeti d-voastra ci de la personajul de film Al Bandy, cu care va ase-muitzi foarte tare…

            Apreciază

          • Stely said

            @Andy- alias cmm, marginalia, medusa, bunica, olimox, gura casca, pacala si tandala etc ..

            Ma bucur ca mi-ai ascultat sfatul sa-ti publici la vedere abjectiile pe care mi le trimiteai zilnic pe e-mail si pe care nu ti le mai puteam tolera. E drept , parca erau ceva mai controlate decat ce se vede acum. Bag de seama ca in imaginatia ta , daca ti-ai schimbat nick-ul si stilul (adica este mult mai agresiv si delirant ) crezi ca pacalesti pe cineva. Ar trebui sa faci in asa fel incat sa-ti asumi porcariile , sub toate nick-urile , altfel in acest fel (tembel) nu-ti vei spala niciodata imaginea destul de sifonata . Singurele solutii sunt eliberarea de obsesii si schimbarea totala de comportament. Fii ceea ce ar fi normal pentru varsta si pregatirea ta intelectuala. Nu e greu daca ai vrea . Trebuie sa stii ca orice om de bun simt care iti citeste asa -zisele comentarii la adresa mea , de fapt niste ineptii , nu are cum sa le aprobe . Daca iti inchipui ca neamtu tiganu te aproba ar trebui sa stii ca nu este de ajuns. El nu intra in categoria acestora . La el bunul simt dispare odata cu primele inghitituri de vodca.

            Apreciază

          • Stely said

            Andy dixit :
            ” Daca iti trebe pe post de mobila in wc-ul arcei e ok,

            Doamne-fereste, tine-ti podoaba in wc, ce te faci fara ea. Io doar ma mir si ma minun cum dracu ai putea sa ai pretentia de a fi ‘telectual in conditiile simbiozei stranse cu iubita-ti din wc.

            Apoi termini prosteste (ca de obicei) inotand si tu in aceleasi ape infestate de teoriile constipatiei (deh, ai luat si tu din „calitatile” loatarei din propriu-ti wc).

            Hai sa zambesti si tu un pic – ca prea esti incruntat (si sa dau in propria teorie con) ”

            Iar eu spun ca este cat se poate de clar : Andy- alias CMM , marginalia non turpia, Medusa, Olimox,pacala si tandala, gura casca etc – si-a creat propia-i teorie a constipatiei, alta decat cea a conspiratiei, stand ore in sir pe wc . Altfel nu-mi explic uzitarea repetata a cuvantului wc in comentariile lui, pesemne ca o metafora ce-i innobileaza productile literare sub forma de” proze scurte”. 🙂 Asadar, doamna CMM a scris la topicul prezente cateva „proze scurte ” inspirata fiind de mirosul dejectiilor sale , si totodata si-a validat „teoria con.”
            P.S. Cineva ar putea sa spuna ca a fost o greseala de scriere . Asa am crezut si eu zilele trecute ,cand am intalnit aceeasi sintagma . Dupa cum se vede in ultimul comentariu s-a repetat dar l-a scris prescurtat inadins , nefiind total convins(a) daca este bine.

            Apreciază

          • RALG said

            Andy ba cere degrab restrictii (botnitza) pentru anumiti comentatori, ba ne acuza ca le dam la gioale (adica ca ii faultam tratandu-i asadar incorect, abuziv, restrictiv), ba ca nu-i faultam destul de consistent precum ar merita (din cauza ca c-am fi milosi din interes)… Nu numai ca toate astea sunt aberatii… in general aberatii si in contextul Arcei inca si mai dihai, dar se si contrazic vadind incoeranta structurala a personajului care se lasa dominat de impulsuri ancestrale, basca grobianismul căutat cu care-si dă si-n-gură cu stângu-n dreptul, totul in scopul nobil al salvarii conului Dorin intelectualul de la pieirea care l-ar paste din cauza unor comentarii inadecvate…

            De ce n-o zice Andy nimica despre disparitia blogurilor conului Dorin? Despre cum crede ca s-ar explica un asemenea gest sinucigas? Sau macar depre smnificatia acestor disparitii… Ma rog, ceva acolo la subiect… Nu se stie.

            Apreciază

  5. RALG said

    Aoleu, a venit luna cadourilor pe Arca lui Goe. 🙂 Neam pricopsit, sau ne-am pricopsit nici nu stiu cum sa ma mai exprim liber…

    Apreciază

  6. Inainte de a indrazni sa adaug comentarii comentariilor as propune o mica ajustare:

    Apreciază

  7. RALG said

    Interesant este ca majoritatea mesajelor sunt on topic in acord cu titlul prozei. Au ceva „rupestru” in ele ca sa zic asa… Dupa cum am invatat si la scoala, inainte de a inventa cortul si gura cortului, oamenii au trait in pesteri…

    Am vazut candva de mult, pe undeva prin Franta pe valea Loarei, ca existau o multime de „pesteri” si „caverne” artificiale, ramase in urma unor exploatari. Nu stiu exact de ce anume se sapase in munte (pentru piatra sau pentru cine stie ce minereu, habar nu am), dar ramasesera o multime de astfel de grote artificiale, care mai mici, care mai mari. N-au ramas multa vreme nefolosite. Au fost amenajate in ele „apartamente troglodit”, restaurante sau chiar pivnitze si crame pentru vin. Am mancat odata intr-un astfel de restaurant, in care chelnerii si chelneritele erau imbracati in piei de animale, precum australopitecii (sa zicem)… Dar, de departe, experienta cea mai interesanta a fost intr-o crama uriasa improvizata intr-o asemenea grota… La intrare proprietarul podgoriei, un tip rotofei, rosu la fata, imbracat si aratand ca un spiridus din poveste, ne-a pus in mana cate un pahar de sticla cu picior, si ne-a facut semn sa ne ducem si sa facem de cap. Trebuia sa gustam din vinurile care ne faceau cu ochiul pentru a ne decide ce vrem sa cumparam. Crama era aranjata rustic, cum multa grija si atentie pentru detalii, inclusiv luminile care puneau in valoare „pestera” aceea in care se gaseau sute si sute de butoaie cu vin, prevazute cu robinet si inscriptionate la vedere cu informatii despre felul vinului continut si anul recoltei. L-am intrebat pe om cat timp avem la dispozitie sa testam si sa ne decidem, iar omul ne-a spus ca avem tot timpul din lume, atata cat ne-o lua ca sa fim complet edificati si a adaugat ca in medie clientii traditionali („cunoscatorii”), petrec doua-trei ore gustand vinuri. Parea incredibil ce ni se intampla. Omul s-a retras lasandu-ne singuri cu infinitul… La inceput am impletit frumosul cu utilul, reusind sa savuram placerea gustului si sa facem o selectie a vinurilor de luat acasa, dar incet incet ni s-a rupt filmul si, de la un punct incolo, in mod misterios, toate vinurile au inceput sa ni se para nemaipomenite, fara deosebire… N-a plecat nimeni cu mai putin de 10 sticle de vin de acolo, la preturi care sigur acopereau mica paguba pe care o facusem noi de-gustand de prin butoaie. Am bagat de seama ca aia care se pricepeau nu se grabeau sa inghita vin dupa vin. Munceau mult cu cate unul, luau la inceput inghititura mica si-l plimbau peste tot prin gura inainte de a-l inghiti (uneori nici nu-l inghiteu)… Pe urma luau o pauza, ba chiar se duceau si se clateau cu apa prin gura inainte de a continua… Munca nene nu gluma… Noi, cativa debutanti, n-am pierdut vremea cu asemenea „ritualuri ridicole”, dar nici n-am inteles tot ce trebuia inteles din intamplarea asta…

    Apreciază

  8. RALG said

    Probabil ca am putea fi mai toleranti unii cu altii. Luna asta ?! In general !? E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales noaptea. La urma urmei nu se intelege deloc ce avem noi oamenii impotriva tziganilor. 🙂

    Apreciază

  9. Pare nostim si bizar (cum o fi in realitate nu se stie) ca contestatatrii d-nei Stely sunt mai degraba motivati sa se manifeste chiar de existenta d-nei Stely si a comentariilor sale, si aproape deloc de orice altceva. Se afla aici de ce s-or afla dar in mod evident ceea ce-i mobilizeaza si-i face sa se manifeste activ, la vedere (vezi mai sus) este chiar d-na Stely. Nu stiu daca ar fi cazul sa-i fiu recunoscator doamnei pentru asta sau viceversa. 😦 Cert este ca nimeni nu-i in stare s-o ignore pe respectiva doamna. Nostima ramane si ideea acreditata cu elan cum ca d-nei Stely i s-ar face favoruri pe Arca lui Goe si ca i-ar fi fiind rezervate tratamente speciale (preferentiale) si incurajari de care ceilalti n-ar avea parte. Idee nostima, nostima, si intru-totul falsa. In context sugestiile insistente despre luarea unor masuri impotriva d-nei Stely (vai, spre binele general), sunt… cum sa zic? Brasoave…

    Am asteptari foarte mici. Din ce in ce mai mici. Minuscule. Si cu cat sunt mai mici cu atat mai mare este frustrarea fata cu constatarea ca-mi sunt refuzate, respinse, a-mânate, inter-zise, im-posibile… Ceea ce, in subsidiar, imi sporeste disconfortul si diminueaza abilitatea de a ramane in stare cat de cat functionala. Am crezut c-ar fi mai bine fara nicio asteptare, zero-asteptari, dar s-a dovedit a fi gresit, intrucat, in acord cu matematica (aproape) elementara, asta n-ar reduce ci, dimpotriva, ar spori dramatic frustrarea (a-simptotic si a-pocaliptic)… Prin urmare este de luat in seama varianta opusa, aceea de a avea asteptari mari, foarte mari. Nu ca astea ar avea sanse sa fie satisfacute, dar cu siguranta ca neimplinirea lor va fi insotita de frustrari mult mai mici. Categoric mai mici. Prin urmare vin si va zic, doamnelor si domnilor prozatori, va fut muma-n cur. Tuturor si fiecaruia. Fiti profesionisti, ce drau! ridicandu-va necontenit nivelul

    P.S. Mesajul acesta – valabil pe Arca – este incarcat de transcendentalism fiind valabil (nu-i asa) mult dincolo de dimensiunile Arcei. Aviz amatorilor.

    D-le D’Artagnan, ziceti si d-voastra ceva.

    Apreciază

    • d'Artagnan said

      „Tu eşti un mare povestitor, măi Vintilă, zise Bacaloglu cu un glas care afecta semeţia ironică şi detaşată, în aceste timpuri, dacă ai fi avut mai multă ambiţie şi nici o condamnare, ajungeai scriitor, fiindcă ai un patetism bine controlat şi mergi direct la esenţă, nu te încurci în descripţii inutile şi biografii fastidioase. Te băgau la şcoala de scriitori să înveţi ortografia şi acum erai mare, Vintilă, ne scuipai nouă în cap!”

      ”Vintilă rîse, gîdilat de acest elogiu, şi întinse paharul spre Bacaloglu: „Costaichie, zise el, crezi că nu mai mi-a spus cineva? La puşcărie, pe un viscol mare, stăm în celulă cu nişte oameni mari, unul fusese general, altul
      subsecretar de stat, altul ziarist, altul mă-sa pe gheaţă, da’ era mai deştept decît toţi ăilalţi… Şi zice ăsta: domnilor, ne plictisim, orizontul de ceară care ne învăluie îmi face impresia că mă goleşte pe dinăuntru de eul meu. Şi cu toate astea, purtăm în noi o lume. Hai să ţinem fiecare cîte-o prelegere. Aşa e, bravo?
      Şi începe el să ne povestească războaiele lui Iulius Cezar şi mai ales moartea lui, care mi-a plăcut mie cel mai mult… Cum l-a anunţat şi nevastă-sa, şi un om care a vrut să-l oprească din drum să-i spună să nu se ducă în senat şi el, nimic! Ce să mai discutăm, era în ielele din marte şi astea îţi iau minţile, ce mai, l-au măcelărit cu săbiile, şi el, săracu, şi-a acoperit capul cu toga! Nişte bezmetici, au păţit-o pe urmă şi ei, mai ales Brutus ăla, că s-a răsculat populaţia. Au încercat pe urmă şi ceilalţi să povestească, generalul despre bătălia de la Kursk, subsecretarul şi ziaristul bîm-bîm, cîrnaţi! Ia spune, bă şi tu, ceva, îmi zice mie.
      Şi-mi aduc eu aminte de-un necaz, cum am pierdut eu odată, şi pe urmă l-am găsit, un portofel. Nu vă spun, dom’ profesor, mi se adresă el mie, cum m-au ascultat! Tăcuţi, serioşi nu m-a întrerupt nici unul! Şi zice ziaristul: dacă aşi fi în libertate, mă Vintilă, aşi face din tine un povestitor balcanic – şi a pomenit un nume, adică ca ăla aşi fi ajuns…””

      Apreciază

      • V-a luat ceva, dar macar pana la urma ati ales poate cea mai potrivita vorba de zis. In contex. Nimic de zis. Plina de aluzii care dau in toata lumea, sperind mustele de pe caciuli… cusme… Probabil ca, dupa ce se face un pic de liniste, mustele or sa se aseze iarasi pe caciuli (si batice), dar cu siguranta ca nu le vor mai nimeri pe aceleasi. Singura musca ce se va duce negresit pe aceeasi caciula este Musca lui b-Andy, in rest hazard si liber arbitru…

        Apreciază

  10. RALG said

    apa la moara:

    Apreciază

  11. neamtu tiganu said

    Pelerinaj pe valea Loirei
    Nu cred ca exista roman sa nu fi fost pe valea Loirei, e ca un fel de pelerinaj la Mecca. Si desigur nu ar exista pelerinaj fara vizita la vinarii. Eram in vara undeva in Moldova profunda si am mers la un taran care avea vin de vinzare. Totul era cam darapanat, taranu statea prost cu dantura. Spre suprinderea mea vad niste butuoiaose frumoase cu inscriptii in franceza. Il intreb de unde le are, parca s-a simti jignit cind mi-a spus ca de pe valea Loirei, de und ele-a luat el.

    Am un bun prieten, francez de peste 30 de ani, un tip f volubil si care a invatat, dupa parerea lui, limba ca un francez adevarat. Are o casa de vacanta chiar prin zona.
    Am mers impreuna la o vinarie, una mica, eram numai noi si paysanu, a venut si nevasta cu vro doi puradei frumosi foc, o tipa care semana mai mult a ardeleanca decit a frantuzoaica. Prietenul meu m-a recomandat drept neamt fapt ce l-a mobilizat f tare pe paysan si consoarta, nu stiu de ce dar toti francezii cred ca nemtii sunt plini de bani si au un oarecare respect. Mi-au dat intii un vin alb, destul de prost, mi-am adunat cele 50 de cuvinte franceze, un neamt sa vorbeasca franceza ola, la, (!) si i-am dat sa inteleaga ca e posirca, era mult prea douce. Spre surprinderea mea nu s-a suparat, din contra, parca am crescut in ochii lor, i-am lasat impresia unui cunoscator, de altfel SUNT un cunoscator. Prietenul meu insa l-a laudat spunind ca e fructos si chiar a cumparat vro doua sticle.

    Am trecut la cel rosu, de altfel specialitatea mea. Nici ala nu ma dadea pe spate, desi dupa doua trei paharele albe si vro patru rosii (mie mi se pare ca e pacat sa scuip vinul la degustari), imi cam incepuse sa-mi placa toate. Inveselit il rog sa aduca enfine vinul ala bun din care bea el si sotia si pe care-l tine in beci ascuns de socru. Ardeleanca s-a furisat mintenas si a venit cu vro trei sticle, nedeschise dar si o ulcea cu ceva vin. L-am gustat asa cum fac marii specialisti, l-am clatit in gura, am sorbit, invirtit in pahar, mirosit etc. mi s-a parut f bun. L-am invitat pe paysan sa bea si el cu mine un pahar si pe ardeleanca, ca fac cinste, intentia mea fiind sa fac o gluma. Nefasta si prietenii nu beau vin rosu, au tensiune si prietenul conducea. Chiar au acceptat sa le fac cinste din vinul lor. Am baut noi cite un paharel, ardeleanca a bagat si niste fromage si cit p-aici sa facem chef. Dar ne-am oprit la timp, am cumparat citeva sticle, destul de cher.
    Paysanu a prins curaj si l-a intrebat pe prieten de unde vine. Prietenul, mindru foc ca-i francez sadea, ii zice ca vine de la Paris si probabil ca l-a tradat accentul parizian, i se spune des acest lucru. La care paysanu ii zice, lasa musiu Parisu, de unde vi tu de origine?

    Apreciază

    • RALG said

      Asta-i alta la mânå… ca-ntr-un deja vu… al experientelor similare cu ale mele pe care le descoprr in povestile d-voastra. Se face sir. Am impresia ca creatorul de destine n-are prea multa imaginatie si cam refoloseste sabloanele… in functie probabil de de unde vii tu de origine.

      Si pentru ca vinul merge atat de bine cu branza (si asta nu de ieri ci de alaltaieri de cand cu franţuzirea fortata la fata locului, caci mai inainte vreme deh, valah fiind, branza mergea numa’ ca aperitiv si numa’ cu ţuica, ma nene, vinul fiind rezervat exclusiv pentru friptura… de la geto-daci citire), as adauga (de test) si o poveste cu fromage. Brânza (ce mare brânzå) e unul dintre putinele cuvintele de origine geto-daca ce ni s-au pastrat in vocabular (alaturi de varză, barză, cusmă, mânz, gârgălod, cusmă, brad, toate super cuvinte cu care-i putem inspaimanta prin suierare pe toti deopotriva, slavi, anglo-saxoni, alti latini germanici ori fino-ugrici, cumani, pecenegi, huni, gepizi si alte neamuri in pizda mamii lor)… adica ca dacii mancau brânză… Cum si cu ce bauturi o asezonau nu prea se stie… Ca in afara de vin nu prea aveau altceva, nu tu bere, mastica, ori lichior… iar vinul era pentru halcile de carne only. Acuma ca urmas demn al statului dac modern, fondat de Burebista si celebrat de Ceausescu dupa 2050 de ani, ce branză sa cunosc io? Telemea, de vaci, de oi, de capre… cas, si cam atat… (plus brânza topita si cascavalurile care oricum erau altceva)… Cand am ajuns prima oara in Franta (foarte devreme dupa 89), cu acest bagaj cultural in cap si in inima, auzind ca Franta este patria brânzei am gustat din puturoseniile cu pricina (oripilat, scarbit, nedumerit, tâmpit), intrebanu-ma dar unde este nene brânza, telemeau… ca n-o gaseam nicaieri. Habar nu aveam de feta, asa ca tot incercam in pustiu sa le spun francezilor ca avem si noi branza in Romania dar e cu totul si cu totul altfel si ca a noastra merge nemaipoment cu l’eau de vie de prună si cu rosii. Si atata i-am frecat la melodie cu ideea de brânză valahă ca i-am facut curiosi. Cum adica? Exista o brânză pe care n-o stim noi? Cum e? Cum arata? Ce gust are? Arata-ne! Bine lasa ca va arat eu… In fine, eram inca foarte departe de acomodarea cu ideea asortimentelor de 15 feluri de branza, ba puturoase, ba cremoase, servite ca al cincilea fel inainte de desert cu vin rosu… deh prapastia culturală enormă, si nici nu incepusem sa bat tavernele si pivniţele prin Motmartre (unde tot omul iti da moca un pahar de vin si cinci feluri de branza) cand, tot pe valea Loarei fiind, am ajuns adus de niste prieteni francezi, la un ţaran care producea brânză, adica nu brânză ci brânzuri, multe brânzuri… In curtea sa avea amenajat in pamant ceva ce aducea a buncar, bordei, beci, iar inauntru mese lungi, rafturi si tot felul de instalatii si vase insirate pe cateva siruri distincte (flow-ul de productie) in care se afla brânză in diverse stagii de preparare… Omul explica in detaliu cum si ce se face si cum trece branza de la un stadiu la altul asa incat dupa saptamani sau luni sa ajunga produsul finit de dus la piata… Tot cascand gura la ce spunea si arata ţaranul brânzar am dat deodata ochii de telemea, telemeau noastra traditionala, aia de vaci care merge cu ţuica si cu rosii… Eram pe cale sa strig precum Arhimedes – EUREKA, si sa le spun francezilor „Uite mai asta e brânza aia valahă de care vorbeam”. Prudent insa l-am intrebat mai intai pe specialist ce bânza e aceea. Omul m-a lamurit ca aceea nu-i inca nicio brânza incat este departe de punctul final si ca mai are vreo doua-trei saptamani si cateva procedee de aplicat pana să fie gata. N-am mai zis nimic si asa au ramas francezii in ceata vizavi de misterioasa brânză danubiano-pontica… Intre timp mi-am reconsiderat pozitia fata de binomul fromage-vin, stilându-mă care va sa zică, incat am ajuns sa savurez la maximum ambianta intima cu cate cineva, in faţa unui platou cu brânzuri franţuzesti si in compania unor pahare de vin rosu.

      Apreciază

      • In plus ar fi de zis ca, intr-adevar, reactiile francezilor cand descopereau ca sunt de origine valaha, nu erau tocmai entuziaste, ba dimpotriva. Unii erau convinsi ca in Romania se vorbeste limba rusa… O singura exceptie notabila as avea de mentionat in aceasta privinta. In periplul facut pe valea Loarei in mediu rural (care in afara de vinårie si brânzårie a mai inclus si alte ferme si cluburi, inclusiv unul de tir si vanatoare), am ajuns la o ferma privata unde un taran francez avea o mica afaceere de familie care se ocupa cu impletirea de cosuri din nuiele… o intreaga dandana inca inainte de impletirea propriu-zisa, de la cultivarea nuielelor, la depozitarea in santuri cu apa, cojirea si ajustarea acestora…apoi confectionarea cosurilor si livrarea, in special in magazinele de panificatie pariziene pentru „baguette”. Cand omul a aflat ca sunt din Romania a fost cuprins de un entuziasm fara margini. Mi-a spus lucruri de care habar nu aveam, cum ca in Romania se produc cele mai de calitate impletituri, ca Romania are o traditie si o scoala fenomenala si ca este singura tara din lume in care se mai produc impletituri din nuiele recoltate din padure (cu cultivate la ferma)… Mi-a dat o multime de de carti de vizita si m-a rugat ca atunci cand ma intorc in Romania sa le dau tuturor producatorilor de cosuri cu care intru in contact pentru ca ar vrea sa intre in parteneriat cu ei. I-am promis ca asa o sa fac, dar totusi intre timp n-am dat peste niciun producator de impletituri in Romania. Poate n-am stiut eu unde sa ma uit.

        Apreciază

      • neamtu tiganu said

        mare pacat ca ajung in strainatate astia ca Goie care fac neamu de ris. Bhaa, daca nu te pricepi la brinza mai bine taci. Pa vremea impuscatului erau cel putin trei feluri de brinza de 16, 21 si 23. Era brinza f rara, unii spuneau ca se face si cu aracet, sau cu creta. Dar francezii ii zic si cascavalului brinza, o mare prostie, deoarece cascavalul e cascaval, noi cercetatorii in aviatie ii mai ziceam si sapun, iar brinza-i brinza. Poate fi si afumat, se maninca cu piper si masline, un mizilic. Se bea bere.
        Dar cel mai important e ce mi se spunea mie in copilarie, brinza buna in burduf de ciine, acum a ramas doar burdufu, Bingo!, brinza in burduf, sau cine era mai umblat prin munti avea sansa sa gaseasca si brinza in coaja de copac. N-au francezii asa ceva!

        Romanii au fost mai saraci si in Romania nu curgea lapte si miere, decit putin, cu picatura, si n-avea timp omu sa astepte luni intregi sa i se faca brinza maturata, ca i se strica vinu.

        Apreciază

        • Corect, domne… si mai e ceva ce nu e la ei: urda… Urdå din aia putin acrisoara, nu gasesti decat la piata la tarani, nicaieri altundeva. Reteta e secreta, nu ti-o spune nimeni nici pe bani. Occidentu a incercat sa faca ceva asemanator, dar nu i-a iesit decat „cottage cheese”… care insa e dulce, si nu-i buna de pus in prajiturile cu urda…

          Apreciază

          • neamtu tiganu said

            bhaa. ma zapacesti de cap, urda nu-i acra, ii dulce, si din ia se fac brinzoaice si alte alea. Sa-ti fie rusine!

            Mie-mi place cu marar, io maninc marar la orice, habar n-au francezii ce e aia marar, ii zic aneth, nemti iii zic dill, chiar am cautat pe la ei si… ciuciu, o baga p-aia cu buruieni provencale..

            Apreciază

          • Andy said

            Nu-i asa mare mister zic astia (despre urda):
            https://www.stirilekanald.ro/cum-se-face-urda-sau-ricotta-romaneasca-in-varf-de-munte-e-apreciata-chiar-si-de-italieni-17063856

            P-aci, pe unde vietuiesc, e plin de ricotta, iar la marar îi zic astia cam ca francezii („verisorii”): aneto. De la un timp au inceput sa bage marar si in unele supermercato (fiind multi romani au aparut colturi prin magzine cu produse .. etnice)

            Apreciază

          • RALG said

            Urda-i urda si nu e acra ci, acrisoara, SI se pot face din ea niste prajituri fantastice cu glazura de fanta. Aia dulce e altceva. Chiar asa se si numeste: urda dulce.
            Despre marele marar prefer sa vorbesc alta data, separat. 😁

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            ma enervezi cu urda acrisoara, si tu si nefasta-mea, ca si ia sustine aceeasi aberatie.

            Sigur ca e greu sa scrii ceva despre marar, e un subiect f. greu, cum il incadrezi in spatiul geo-politic? Nici in folclor nu e prea cintat, nu prea se spune foaie verde de marar! Cine a auzit asa ceva?
            Da tare bine ar fi sa se nasca un Eliade sa vorbeasca de istoria condimentelor, oare ce ar fi Italia fara busuioc, sau India fara piper, sau Mexico fara chilli, sau Elvetienii fara rucola, sau altii fara curcuma, sau fara curry si cite mai exista. Cred ca-n Mexico nu exista homosexuali, daca maninca atita chilli. Sau Romania fara leustean si nefasta fara cimbru. Cred ca nici azi nu s-ar fi descoperit America daca nu ar fi avut unii pofta de piper.
            Si rosmarinu…

            Apreciază

          • tarhon, enibahar,

            Ei, mărarul mai apare si prin poeme, de exemplu:

            De-as avea o suma fabuloasa
            Mi-as lua o mie de calești
            Înhămând la fiecare, șase
            Dragi femei cu sâni dumnezeiești

            Si-as porni bezmetic la plimbare
            Hățuind voios coapsele mari
            Șfichiuite, ca din întâmplare,
            Cu biciușca-mi fina de mărar.

            Si-as umbla prin burguri mai tot anul
            Ca sa-mi vadă lumea echipajul,
            Iar pe capră-n spate, blond, motanul
            Mi-ar păzi onoarea și bagajul

            Cu-n rubin in dinți si trei pistoale
            Doldora de gloanțe la centură.
            Si când înspumate, albe, goale,
            Ele mestecând zăbala-n gură,

            Ar izbi nervoase cu piciorul,
            Lin oprit alături de fântână
            Eu le-as adapă cu binișorul
            Si le-as da să pape melci din mână,

            Si le-as pune oje moi pe unghii
            Si în coame tragic centrifuge
            Izuri iuți ce-ar răscoli rărunchii
            Gloatei dezmățate care muge.

            Si-as pleca din nou cu spița roasă
            De zefiri prin vechile povesti.
            De-as avea o suma fabuloasa
            Mi-as lua o mie de calești!

            Apreciază

          • N-am precizat intrucat este evident ca poemul cu mărar de mai sus, desi mai putin cunoscut, ii apartine integral, cunoscutului poet Mihai Eminescu (ala de-a scris si „Oda in metro antic”)…

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            tot nea Mihai saracu, dar de ce tace Plesu, de ce tace Patapievici, Cartarescu, nici marar n-au mincat, nici gura nu le miroase, sau parca..

            Apreciază

          • Este o conspiratie a tacerii faţă cu mărarul. Cum anume i-ati ales dintre toti conspiratorii tocmai pe cei trei ar putea trece drept un mare mister, pentru vreun extraterestru picat accidental pe aici. Incolo cam nu.

            P.S. Până la varsta d-voastra ar fi trebuit sa stiţi ca nefasta area intotdeauna dreptate (chiar si atunci cand nu-i trebuie, ba chiar mai abitir atunci)… in cazul de faţă dreptate in dilema urdei. As zice sa nu va lasati amagit de ajutorul epistemologic oferit „dezinteresat” de catre intrigantul b-Andy, care, pro-venind dintr-o zona folclorica falsa, vine cu exemplul ricotei (o varietate de urdă-dulce nu de urdă)… doar asa pentru a spori confuzia si a intarata spiritele. Poate ar fi bine sa mai asteptam si parerile altora in legatura cu marea schisma intre urdă si urda-dulce. Asteptam proviinciile… 🙂

            Apreciază

          • „De-as avea o suma fabuloasa” – este un poem de Emil Brumaru… Poate ca unii or fi luat de buna alternativa ca i-ar apartine lui Mihai Eminescu…

            „Poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri“.

            Apreciază

          • Stely said

            Engleză ştiţi?

            Nu, tocmai că nu ştiu. Şi asta mă încurcă la chat-uri.

            Chat-uri?

            Da, stau cu dicţionarul la mine. Întârzii să răspund, traduc prost, vai de…

            Google Translate aţi încercat? Nu, cu ăla, nu. Dar mi-am luat şi un dicţionar de argou…

            Dar ce fel de chat-uri sunt astea?

            Cum adică? Ăla de pe Facebook şi ăla obişnuit. „Aleg, în primul rând, tipele“
            Vă daţi seama, sper, de ce vă întrebăm asta. Pentru că, după o anumită vârstă, oamenii nu par a mai fi interesaţi de modernizarea tehnologică din jur.

            Eu am învăţat. Când a doua soţie a mea a cumpărat un computer, a început să vorbească cu un american. Şi atâta au vorbit, până s-au îndrăgostit şi ea a plecat cu americanul în Houston, Texas! Aşa, încă din 2003 am intrat în NATO! Însă eu folosesc foarte multe expresii, SMS-uri, preluate de pe chat-uri, de pe mobil. „Nu mai vb cu tine pe mob.“ Dispar vocalele, sunt înlocuite de consoane, ca în ebraică.

            Cât timp petreceţi pe zi logat pe chat?

            Computerul e deschis toată ziua. Aşa a fost de la început. Pe atunci, scriam e-mailuri delirante, mă distram teribil. Îmi creau o libertate extraordinară a expresiei.

            Şi cum vă alegeaţi partenerii de conversaţii virtuale?

            Căutam numele haioase, fotografiile, ce videoclipuri postau. O aveam pe una „Ameţita nu-i acasă“. Le ceream prietenia. Alegeam, în primul rând, tipele. Apoi scriam poveşti în colaborare. Unul, prima frază, celălalt, următoarea, şi tot aşa.

            Dar fetele astea cărora le cereaţi prietenia ştiau cine sunteţi?

            În ultimul timp, da. Îmi trimiteau şi poezii, să le analizez. La una am uitat de poeziile ei şi m-a scos din lista de prieteni. Asta e, sunt altele care aşteaptă pe listă. Dar Facebook-ul este tot timpul deschis. Simt nevoia să ştiu că e cineva acolo. La fel fac şi cu televizorul. E deschis ca să aud o voce, să aud ceva. „Singurătatea este convenabilă“

            Este o frică de singurătate?

            Cred că da. Deşi o iubită m-ar incomoda. Mă complac în singurătate. Dacă e cineva cu mine, nu-s eu, nu pot scrie. Că ea vrea aşa, că nu ştiu ce… Singurătatea o simt, dar este şi foarte convenabilă.
            Citeste mai mult: adev.ro/pbfe4r

            P.S.Apropo de facebook . Comentariul (poezia ) de mai jos este culeasa de pe facebook , de pe contul Iuliei Motoc :
            Brumaru Emil -Păr buclat, cîrlionț dulce ,/ Cine oare-o să-l descurce / Ca apoi iar să-l încurce / Tocmai hăt, la un Strasbourg / Unde fluturi mari se scurg / Prin ganguri și pe stradele; / Vai, de cafelele mele / Strong, dar moi în temenele / Ascunse după perdele! / Căci cafeaua, oh! cafeaua / Are-un zaț ce-i fin ca neaua / Neagră și în fundul ceștii / Văd cum trag caii caleștii / Ce te duce, duce, duce… / Păr buclat, cîrlionț dulce!

            PPS – „De-as avea o suma fabuloasa” – este un poem de Emil Brumaru… Poate ca unii or fi luat de buna alternativa ca i-ar apartine lui Mihai Eminescu…”

            Unii, da, dar nu si eu . Am si „argumentat ” cu cele doua poeme (in stilu-i inconfondabil) E adevarat ca nu am specificat, dar cred ca dvs ati inteles … Ma asteptam sa ma „corecteze” (b)Andy , dar o fi fost plecat …
            Eu m-am prins ca nu este scris de Mihai Eminescu , din aluzia referitoare la „Oda( in metru antic )

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            De cand e-migrase pe FaceBook, Emil Brumaru isi lasase de isbeliste blogul Hobbitul, care acuma a disparut cu totul. Il am inca in blog-roll. Am comaentat candva pe acolo. Un blog care deodata n-a mai existat niciodata.

            P.S. Multumesc pentru interviul cu Emil Brumaru. E ca si poetul, fabulous.

            Apreciază

  12. Update: Link spre un text bun sau important sau interesant sau comentabil si recomandabil AICI – Oameni și Dumnezei

    Apreciază

  13. neamtu tiganu said

    Nici nu s-a terminat bine congresul de la Katovice ca efectele au si inceput sa se vada.:

    A-nceput de ieri să cadă
    Câte-un fulg, acum a stat,
    Norii s-au mai răzbunat
    Spre apus, dar stau grămadă
    Peste sat.

    Apreciază

    • aveti un suflet gingas, ceva de speriat, zau asa.

      Inspirata aceasta strofa de Mihai Eminescu pe care o cårati pe Arca, ilustrand azi, zapezile de altadata (si poate choar pe cele de data asta – in curand tot aceea)…

      Apreciază

      • Stely said

        Hmm…

        În magazii cu șobolani bătrâni

        Unde îți intră orele-n plămâni

        Mă preumblam c-o dulce gravitate

        Pe lângă pompele de flit stricate.

        Cutii cu cremă neagră pentru ghete

        Sufletul pur știau să mi-l desfete

        Și mă-mbătau cu-aroma lor sublimă

        Butoaiele adânci cu motorină.

        Paianjenii muiați în lămpi cu gaz

        Îmi lunecau cu grijă pe obraz,

        Primusuri mari, lucioase, de alamă

        Mă-nțelegeau ți mă luau în seamă

        Priveam uimit cum lucruri-apar

        Si se scurundă-n hăuri de mărar

        Cum ruginesc vechi cercuri de la plită

        În maldăre de lână părăsită

        Cum arcuri frânte mor în canapele

        Ce-au clătinat sufragerii pe ele

        Și cum prin colțuri îngeri diafani

        Suflau cu-amurg mărgica la curcani.

        Și-atât de mult doream în bulioane

        Să lenevesc, visând sub celofane

        Femei subțiri și tandre ce-or să vie

        Când prafurile cad de-o veșnicie,

        O, sticlă-n care sufăr s-o desfunde

        Spre-a ma turna în cratițe rotunde…

        P.S. Poezia se numeste Elegie – scrisa tot de Mihai Eminescu …sau de George Cosbuc nu sunt sigura . 🙂

        Apreciază

        • Stely said

          Inca una cu marar pe post de bautura. Aviz amatorilor . 🙂

          Balada crinilor care și-au scris frumos

          Trăia într-un oraș din miazăzi

          Un crin înzăpezit în datorii

          Care primea, scrise pe pluș cu lapte,

          Scrisori de la alt crin, din miazănoapte,

          Oh, pentru cruda lor corespondență,

          Aveau cea mai naivă diligență!

          Ei își tăiau cu zimții de la timbre

          Miresemele-ntre dânșii să le schimbe,

          Poștașii înfșăcărați puneau ștampile,

          Cântând din corn pe sacii cu pistile,

          Plicuri adânci pudra, sculat din zori

          Însuși directorul caleștilor!

          Dar crinul ce trăia în miazăzi,

          Fiind înzăpezit în datorii,

          Îi răspundea din ce în ce mai rar

          Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

          Apoi tăcu de tot. O rouă grea

          Strivi parfumul amândurora.

          Și astfel cei doi crini nu și-au mai scris,

          Poștașii au murit, poșta s-a-nchis.

          Dar uneori mai trece monoton

          Prin bulion un vechi poștalion.

          P.S. Poezia are acelasi autor . Curios insa ca nu am gasit printre poeziile inedite, in care este prezent mărarul , pe aceea scrisa de Mihai Eminescu.

          Apreciază

          • RALG said

            Se pare ca onoarea literară a măraraului este pe cale să fie reperată prin poeme aduse să-l ilustreze. Multumim. Dar cu urda cum stăm? Urdă versus urdă dulce. Până acum scorul este doi la doi…

            Apreciază

          • Stely said

            Inca nu pot sa ma pronunt . Urda facuta in mod natural , din zerul ramas de la cas, care nu are cum sa fie decat dulce imi place , dar ca sa fie dupa gustul meu ii pun putintica sare si marar. Pe de alta parte am intalnit si urda dulce-acrisoara care se prepara la fel , dar pentru o mai rapida coagulare se adauga in fctie de cantitate cateva lamai care vrand nevrand ii confera gustul acrisor . Nu am preferinte . Cand gasesc urda , intrucat se gaseste destul de greu ,numai in piata sau magazine cu produse ecologice , cumpar fara sa stau pe ganduri. Fac din ea (si )placinta cu stafide . Se zice ca sunt o buna specialista in placinta cu urda si branza semi -sarata. Este nelipsita cand imi vin musafirii doritori . 🙂

            Apreciază

          • RALG said

            Se pare ca prin raspunsul d-voastra (diplomatic) lasati dilema in continuare nerezolvata. Adaugarea lamaiei este un truc pe care-l incearca cei care nu stiu reteta de urdå-urdå (cea un pic acrisoara)… avand la dispozitie urda-dulce… Asa ca mai trebuie sa asteptam si alte pareri…

            N-am niciun dubiu fata de calitatea placintei cu urda(dulce) si branza semi-sarata in care sunteti specialista. Sunt sigur ca este apetisanta…

            Apreciază

          • Stely said

            Cred ca dilema o poate rezolva numai D’Artagnan . Ca fost hangiu, dar si ca muschetar vestit , trebuie sa cunoasca problema si daca vrea il rog s-o transeze el. Marturisesc ca eu nu cunosc reteta de „urdă -urdă ” . As fi recunoscatoare daca mi-ati oferi-o si mie , din curioazitate, ca doar nu am cum sa ma apuc taman acum sa fac urda -urda. Am inteles ca pentru 1/2 kg sunt necesare vreo 30litri de zer , ceea ce mi se pare o incercare
            destul de costisitoare .
            Pe de alta parte recunosc ca sunt invidioasa pe domnii care isi disputa intaietatea in ce priveste o problema atat de spinoasa, doamnele iata fiind depasite de situatie. 🙂
            Un lucru este cert : Dl Goe este la fel de bun si in arta culinara . Nu glumesc , zau .

            Apreciază

          • RALG said

            a) Presupun ca dl.D’Artagnan, din cauza zonei folclorice de provenienta (curbura Gascogne), nu va putea elucida enigma si rezolva dilema… ci dimpotriva…

            b) Din pacate nu detin reteta urdei (urda aceea un pic acrisoara, asemanatoare cu ce se afla pe vremuri sub un strat de smantana in paharele acelea ceruite numite Fagaras). Cei care o vand in piata nu vor cu niciun chip sa o spuna.

            c) Imi pare rau ca trebuie sa va dez-amagesc. Chiar daca sunt (intr-adevar) expert in dat impresii (inclusiv in materie de arta culinara sau ca gurmad profesionist), din pacate nu ma pot lauda ca as fi realmente bun in aceasta zona. Am doar mici reusite punctuale, sporadice, ocazinale, rare, si ca „chef” si ca „gurmand”… in rest nu… iar in ultima vreme dezastru…

            In unele situatii in care am dat impresii (fel de fel) pus fata in fata cu nevoia de a confirma impresia am reusit sa recuperez ulterior si sa dau acoperire multumitoare in fapte unora dintre impresii… Intrucat probabilitatea de a gati eu insumi ceva din care sa gustati d-voastra, este practic zero, as putea conserva impresia artistica pe care o propuneti, dar mi-e teama sa nu ma dea de gol alti martori mai stiutori in aceasta privinta…

            Apreciază

          • Stely said

            Aaaa … pai Dl Goe vorbim de doua produse total diferite : branza din paharute (Fagaras ) e una , iar urda este alta . Diferenta o face in primul rand produsul din care se obtine . Aceea din Fagaras se numeste „branza proaspata ” de vaca . Se obtine pur si simplu din lapte fermentat (fiind , deci, acrisoara). Laptele fermentat este cel care s-a invechit (expirat) . Pus pe foc el se „branzeste” insemnand ca proteina din el (cazeina) se coaguleaza (agutineaza) formandu-se cocoloase mai mici sau mai mari, in fctie de cat de mult se tine pe foc.

            Urda se obtine din zerul ramas dupa ce s-a facut branza , fie proaspata (din lapte fermentat) fie inchegata cu cheag(telemeaua). Se deosebeste de branza proaspata prin continutul ei de proteine. Ea, fiind facuta din zer, continutul de cazeina este f. mic , in schimb contine o gama larga de aminoacizi usor digerabili, fata de cazeina care este greu digerabila . Urda , pe langa gustul ei placut este dietetica, continutul de lipide , colosterol , carbohidrati, proteine (greu digerabile) fiind mic .
            Cea mai buna se obtine din lapte de oaie , acesta fiind mai gras urda rezultata este mai legata (cremoasa). Cea de vaca este faramicioasa si cam fada .
            A, procedeul este la fel de simplu , precum cel prin care se obtine branza proaspata. Zerul , fie fermentat fie proaspat, in cantitate destul de mare se pune la fiert .Proteinele ramase aglutineaza ( coaguleaza )si ies deasupra cocoloase. Se culeg cu o paleta si se pun in sedila (un saculet de tifon) lasandu-se cateva ore pana se scurge tot zerul , ce ramane este urda pe care putem s-o taiem bucati mai mari sau mai mici , fiind foarte bine inchegata (presata). Din asta mananc eu cu placere , primavara , cu marar , ceapa verde si ridichi. Fac si placinta , desigur. 🙂

            Apreciază

          • RALG said

            amandoua varietatile sunt foarte bune, gustoase si sanatoase… si se cheama tot urdå dintr-o intamplare… Presupun ca urda (nu urda-dulce) se face din lapte „stricat”/fermentat si de aceea este acrisoara. In niciun caz nu este atat de solida incat sa se poata taia felii, si este ingredienul de baza (de neinlocuit) intr-o prajitura cu glazura de fanta.

            Amadoua urdele merg primavara cu ce ati spus d-voastra, dar mai ales merg cu leurdă. Urdă cu leurdă. Am speranta sa obtin prima mea cultura de leurdă in primavara viitoare.

            Apreciază

          • Stely said

            Daca dvs credeti ca ambele se numesc tot urda, nu va stric „credinta”. Insa, sustin in contiuare cu una (cea facuta din lapte fermentat) se numeste „branza proaspata ” avand continut mare de cazeina , si , adevarat, nu este solida, ci faramitata in cocoloase mai mari ( Covalact de tara) sau mai mici precum cea din paharutele de Fagaras.

            Urda-urda, dulce sau acrisoara, este facuta din zer, fie dupa obtinerea casului(branza inchegata fara sare) sau dupa obtinerea branzei proaspete (din lapte fermentat) fara cheag si sare .
            Urda obtinuta din zerul laptelui de oaie, fiind mai grasa si cu un continut ceva mai mare de cazeina, decat cea din laptele de vaca , se poate taia in calupuri mai mari , e adevarat nu la fel ca branza telemea . Aceasta, fiind inchegata cu cheag , sarata si lasata sa se mai invecheasca, este mult mai solida decat urda . Ea se taie in feliute , finute chiar, ceea ce la urda ,chiar si de oaie, nu se poate. Asa cumpar intodeauna (urda in calup )ca altfel nu iau decat pentru placinta , si trebuie sa ma credeti pe cuvant. 🙂

            Apreciază

          • RALG said

            Dilema, in loc sa se lamureasca se adanceste si infloreaseste terminologic… Brânzå proaspatå ???!!??? Brânzå… cel mai generic cu putinta??? Nu cred sa fi auzit ca aceasta denumire (branza proaspta) sa fie folosita pentru altceva decat pentru cas, abia scos din „geac”, moale si nesarat, dar totusi destul de ferm ca sa poata fi feliat… Urda (despre care am zis ca semana la gust cu chestia din Fagaras nu este in cocoloase… (gen cottage cheese) ci destul de uniforma… si ii zice urda si nu altfel… Probabil ca singura persoana din discutie care stie despre ce vorbesc este nefasta d-lui Neantu Tziganu… D-voastra impreuna cu Neamtzu-Tziganul si cu b-Andy vorbiti de urda-dulce care aduce cel mai bine cu Ricotta…

            Apreciază

          • Stely said

            Vedeti aici la 0:31 secunde urda despre care vorbesc . Este compacta si se taie. De asemenea ,se prepara exact asa cum am spus . 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Iar aici „branza proaspata” de vaci :

            P.S. eludati chestiunea cu lamaia si megeti la 1:37 minute.

            Apreciază

          • RALG said

            Turnura discutiei imi sporeste dorinta de a afla reteta adevarata a urdei care nu e urda dulce… si nici branza de casa… Va voi tine la curent cu rezultatele investigatiei… 🙂

            Apreciază

  14. Partea cea mai interesanta in legatura cu urda este insa de natura lingvistica… fiind un cuvant exportat din limba romana in toate limbile tarilor vecine: bulgara, maghiara, sârbå, slovacå, ruså, polonezå, si ucrainiana… Nu cred sa mai existe un alt cuvand romanesc cu o asemenea råspandire… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns către RALG Anulează răspunsul