(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for martie 2019

Mintea de pe urmă a românului palnetar

Posted by Arca lui Goe pe martie 24, 2019

De-a Dănilă Prepeleac, ca Irimia cu oiștea-n gard, vin să-ti zvârl, hodoronc-tronc, tam-nisam şi

o nucă-n perete, încuiată rău de tot, într-o între | bare | foarte tare (off topic și retorică pe deasupra, sic, sic) la care e musai săţi răspunzi. Cei bravi pot răspunde cu voce tare:

 

Tu ce vrei? Să fi deștept sau fericit?  Serios acuma, ori, ori…

 

 (dacă ești prost sau nefericit răspunde „și una și alta”, dacă nu, nu, iar dacă ești (Dumnezeule mare) și deștept si fericit treci la nivelul următor … )

P.S. on-Topicul acestui articol se va pre-stabili ulterior pe baza „aportului” – adus de, he-he – contribuabilul comentator pe acest fir. Inșiră-te mărgărite… în po-veste că-nainte mult mai este, înapoi nici nu mai vorbesc, căci da, se stie că tot înainte era mai bine. Nu?

Update: On topic un articol AICI – Nu este nevoie de o explicație.

Posted in Bancul zilei | 31 Comments »

Arca Nouă… Veche de nouă ani terestri…

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2019

De AICI – Hello World a inceput Arca lui Goe…

 

E echinocțiu, iarasi echinocțiu.


Si primavara. Iarasi primavara.


Arca lui Goe îsi serbeaza a noua oară aniversarea.


Prilej de a constata ca pe Arca noastra multe vorbe sunt.


Si multe taceri. Si ca toate vor dura la multi ani!


Ceea ce le dorim si vizitatorilor nostri unici!

Celor intamplati deja dar si celor inca neintamplati: La multi ani!

 Lista celebrarilor de pana acum cu comentarii originale: 
2018. Arca, arca… a opta oara! Si Garda Nationala nici n-a existat.
2017. 7 ani de vesnicie
2016. Nu s-a celebrat, nu s-a tinut. S-a suspendat.
2015. Un veac de s-crima si pedeapsa
2014. Carte aiurea uitata in tramvai
2013. 3 ani de santier, moloz, schele si sechele
2012. Basmul de la echinoctiu
2011. Idei intepenite
2010. Hello world

 

Posted in Arcaluigoeologie | 25 Comments »

Zeul Crizelor sau Anatema Crizantemelor de Aur

Posted by Arca lui Goe pe martie 4, 2019

Daca v-o fi zapacit un pic titlul acestui s-topic, lucrurile se vor clarifica de la sine imediat (in permanenta) nitzel mai la vale. Este vorba despre crize. Si anume de criza crizelor decretate in continuu. Se pare ca ne place cuvantul criza pentru ca ne baga-n priza, si atunci il folosim si cand nu este cazul despre necazuri care nu au carater acut, descriind situatii foarte stabile, impamantenite, devenite „normale”, continui, de facto… cronice… Fel de fel de crize, criza economica, criza existentiala, criza emotionala, criza de identitate, de autenticitate…  Criza este ceva ce vine brusc si trece repede… altminteri nu e criza ci craziness… In contextul unei crize (pasagere sic) de autenticite vom sluji aceasta perorație cu o ilustrare extrasa dintr-o gazeta unde a fost propusa (AICIde catre jurnalista Bogdana Maria:

„E o criză de identitate pretutindeni! E o criză de identitate în paturi, în cupluri, în business-uri, în branding, în muzica de la radio, în pozele de pe Facebook şi Instagram, în vitrinele magazinelor, în anunţul de angajare din vitrina frizeriei, în cuvintele Andreei, centralista Vodafone, în promisiunile blondei mişto pe care ai cunoscut-o aseară, în cea mai recentă carte a Mihaelei Rădulescu. E o criză de identitate în momentele de singurătate, în amintiri de vara trecută, în scuzele pentru care nu ai mai fost la sală şi pentru care n-ai ţinut dieta, în gânduri proiectate despre viaţa personală şi alegerea unui partener, în promisiunile unui angajator. E o criză de identitate dusă la nivel de boală cronică pentru care nici măcar un cercetător britanic nu încearcă să găsească leac. Trăim o criză de identitate care duce oamenii în faliment emoţional şi face din ei forme futuriste bolnave, fără poveşti, fără experienţe ale sufletului. Îi afectează până devin forme de viaţă necunoscute până şi celor în cauză, care, mai încolo, trec pe funcţia de pilot automat pentru că sufletul nu mai suportă atâta batjocură şi răutate. Sufletul îi părăseşte. Mergi pe stradă şi dintr-o privire recunoşti omul aflat în „convalescenţă identitară“. Îi recunoşti ochii obosiţi, mintea absentă în rutina paşilor spre birou sau înapoi acasă, hainele în tendinţe aruncate pe corpuri fluide şi conturate fără sens. Privirea pe care ţi-o aruncă trecător e goală, încerci să-l vezi dar nu te lasă. Aşa că te uiţi prin el şi te gândeşti cu teamă şi groază la întrebarea „Cu ce gând răzbate prin ziua de azi?“. Confruntarea cu un suferind de „criză identitară“ se manifestă visceral, o simţi în stomac pentru că ştii că stai de vorbă cu un reproducător de principii şi valori neasumate, care trăieşte din poveşti citite şi netrăite. El ţine pe etajeră, ca într-un palmares, o serie de emoţii şi trăiri peste care încearcă să proiecteze o fericire: vacanţele în Thailanda se plătesc greu, banii cu care se plătesc se muncesc din greu, munca pe care o depune vine la pachet cu o vină grea pe care o are faţă de familie şi prieteni pe care nu i-a mai văzut demult la faţă. Şi tot ce îşi doreşte este doar să poată spune „Da, am fost fericit!“. Îi auzi povestea şi mintea îţi zburdă deja spre alte meleaguri pentru că nu poţi să te regăseşti într-o conversaţie obosită. Uneori te regăseşti într-un déjà vu puternic şi nu ştii de unde să îi iei vorbele, le cauţi obsedat autorul. Cine a spus-o primul? Care e găina căreia îi aparţine acest ou? Şi chiar şi aşa, cine a fost primul, găina sau oul? La cum se prezintă manifestările, ai putea crede că aceste „crize identitare“ sunt induse parţial şi de toată împachetarea sclipicioasă a oraşului, compusă din reclamele ultimelor modele de maşini, din vitrinele împopoţonate care te atrag ca un magnet prin idealuri de imagine personală, din ultimul model de smartphone şi din ranguri şi poziţii de management scrise cu ştaif pe cărţi de vizită. Căutând validare în părerile unor oameni aflaţi în crize identitare propagăm o boală socială cronică. Prin birouri, librării şi taverne, intelectualii încă încearcă să găseasăa titluri pentru ceea ce speră ei să fie leacul bolii identitare. Cred că l-am văzut, la un moment dat, pe senzaţionalul Jordan Peterson ţinând în mână un manuscris cu titlul „5 paşi pentru combaterea crizei identitare“. Să fim serioşi, mai parcurge o dată acest pseudo titlu. Este greu, atârnă ca o bilă, ca o sentinţă de vreo 25 de ani. O să avem în librării încă un bestseller obscur. Acesta a fost doar un scurt moment de imaginaţie.”

Intru-totul de acord cu jurnalista, mai putin cu termenul „criza”. „Lipsa cronica de identitate” ar merge mai bine… Valabil si in spatiul de notorietate publica precum si in spatiul anonimatului clandestin si eventual virtual…  Tu, prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, anonim si clandestin, dar (in fond) absolut autentic si cu o identitate atat de clara, ce parere ai?

 

 

 

 

Posted in Aliorum Textuum | 141 Comments »

Mărţişoare pe alese

Posted by Arca lui Goe pe martie 1, 2019

A se revedea: Coropcarii absurdului, iarasi…

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: