(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 15 aprilie 2019

Se în-tâmplă iarăşi… focule

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 15, 2019


Dupa cum bine stie ipoteticul prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, există, pe falia povestirilor de nimic (in proza scurta), o dimensiune ezoterica accesibilă partial respectvului cititor. Chiar dacă (d)in penumbra respectivă nu se poate distinge cu claritate deplină semnificatia cererii adresată focului de a merge impreuna cu noi (Focule, vino cu mine -III) si nici nu poate fi intuit continutul povestii lipsa la inventar (promisa cu ocazia respectiva), totusi ipoteticul prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe (ai putea fi si tu, dar deocamdata nu esti), poate avea o imagine oarecare „blur”, despre esenta starii de fapt… Acelasi ipotetic cititor (si asa mai departe) isi aminteste poate si de niste puncte de inflexiune muzicale, cu semnificatie adanca in destin (a caror interpretare profana este ramasa indefinit in asteptare, despre ce-or fi insemnand, sau o fi vrut sa insemne), aici – Slipknot si aici – O întâmplare care a durat 20 de ani şi mai bine şi care durează încă. In mod surprinzator, impotriva oricaror asteptari, apa si focul se intalnesc iarasi, iata, intr-un punct de inflexiune recursiv (o uniune de puncte)…

De dimineata tarziu, am avut o semi-atingere cu o gaura neagra aflta in plina implozie, un spectacol oribil, cu o gura enorma cascandu-se in univers (cu „u” mic) in care (mi) se prabusea totul din jur – mai putin eu insumi, martor, observator co-creator de realitate si spectator oripilat al spectacolului de mahala oferit de d-ei)… Din orificiul buco-anal al gaurii negre (in cerul gurii) ieseau niste sunete disgratioase si miasme greu de suportat… Am reusit (cumva) sa ma smulg (fizic si meta-fizic) din vecinatatea orizontului evenimentelor si sa incropesc o plimbare pe malul raului, pe carari de munte… Mergeam la pas, in tacere, alaturi de fiul meu de 10 ani (o figura de omulet, intelept cum n-am mai vazut pe altcineva, acum si ingragostit sarmanul), savurand in tacere soaptele padurii, amestecandu-ne cu ele… Apropiindu-ne de o cascada ce-si sporea decibelic prezenta, am sesizat si perturbatiile produse de vocile unor oameni aflati prin preajma. I-am gasit acolo, un grup de vreo zece persoane, bucurandu-se zgomotos de spectacolul cascadei. Unii se descaltasera si-si suflecasera pantalonii, urcand in amonte si bagandus-si voios picioarele in ea de cascada, tipand strident la contactul cu apa rece, altii radeau pe seama lor, faceau poze si comentarii desucheate… Aproape ca nu se vedea si nu se auzea cascada din cauza lor… Am trecut mai departe… am mers pret de vreo ora apoi ne-am intors. Se lasase iarasi linistea in padure. Apropindu-ne de cascada i-am auzit de departe vuietul (in vaduri ape repezi curg si vuiet dau in cale, nu?), dar usor, usor, am sesizat ca armonia sonora a apelor era insotita de un sunet muzical abia perceptibil… dar atat de nimerit in completare… Ajunsi acolo am bagat de seama un personaj realmente ciudat, un tanar cu o barba enorma, costumat cam fistichiu, care statea intors spre cascada si canta la un soi de fluier-flaut-caval, un instrunent de lemn care aducea la forma cu o cobra… O muzica suava, delicata, intr-o armonie deplina, neverosimila, cu vuietul cascadei. Am pasit pe langa el, usor, pe varfuri, incercand sa nu-i tulburam apele, momentul de intimitate cu cascada curgândå, in care cu cateva ceasuri in urma, unii isi bågaserå picioarele si zgomotul… Am simtit iarasi ca si in trecut ca aceasta intalnire neplauzibila dar totusi intâmplata aevea, este un soi de semn, un simbol exterior care marcheaza spre afara, la vedere, noul meu punct de inflexiune. Punct si de la capat.

„Through the darkness of future’s past,
The magician longs to see.
One chants out between two worlds…
„Fire… walk with me.”
We lived among the people.
I think you say, convenience store.
We lived above it.
I mean it like it is… like it sounds.
I too have been touched by the devilish one.
Tattoo on the left shoulder…
Oh, but when I saw the face of God, I was changed.
I took the entire arm off.
My name is MIKE.
His name is BOB.”

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: