(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for august 2019

O înmelcuire

Posted by Arca lui Goe pe august 30, 2019

M-am luat cu una, cu alta, am alunecat la valeeee, am derapat (din imaginar in prea cruda si devoratoarea realitate)… Lenes fiind m-am lenevit inca si mai abitir la cote apoteotice (habar nu am cum am reusit sa-mi sporesc lenea in asa hal pe noi culmi, desi parea ca atinsesem maximul posibil in aceasta directie, oi fi vreun geniu in materie), m-am lasat acaparat de blazare, resemnare, lehamite (si aici am trecut la un nou nivel, mult mai inalt), mi-am umplut/petrecut/irosit/istovit vremea cu prostii, cu nimicuri, cu hârjoane, cu melancolii, apatii, am despicat firul in paispe, de fiecare data cand mi s-a oferit in dar (grecesc) un capat de fir, am asteptat (in zadar) sa-mi treaca ipohondria, am dat in sinea mea vina pe anturaj (in special pe cineva anume), etc si uite asa n-am mai postat nimic la rubrica povestiri de nimic in proza scurta. Nu ca ar fi fiind vreo mare necesitate in acest sens, ori vreo absenta notabila pe Arca lui Goe, din aceasta cauza, dar orisicat. Nu sunt in postura de a rezolva dintr-o lovitura aceasta „problema”, dar am dat intamplator peste ceva care ar putea fi o mica piedica in calea uitarii, un nod in batista (sau in velatura) inainte de a se consfinti ireversibil iesirea din peisaj a ideii de povestire de nimic in proza scurta. Asadar iata ce am gasit, un comentariu al unui oarecare anonim Rareș Mocanu:

Am fost să vedem casa memorială a lui Ion Desideriu Sîrbu, dizident din perioada comunistă după a cărui viață s-a scris ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Ajungem în preajmă, trecem pe lângă ea fară să realizăm și întrebăm un localnic. El o sună pe doamna cu cheile. Ea coboară din bloc, ne dă cheile și ne spune să ne ducem și, dacă vrem să cumpărăm ceva, să luăm de-acolo și să lăsăm banii pe măsuță. Noi întrebăm, mirați: păi aveți încredere așa, în oricine, că nu..? Răspunsul m-a marcat pe viață: ”Cine îl caută pe I D Sîrbu nu umblă cu de-astea.” (parafrazez, n-am reținut formularea exactă)

***

Nu ca e dragutza? Poate ca voi gasi in asta un imbold pentru a finaliza lectura romanului „Adio Europa”. L-am inceput si l-am lasat nesfarsit (precum Marin Preda, Delirul)… Daca in randul prea-cinstitului citiitor citit si unic ai Arcei lui Goe s-o gasi cineva care l-o fi citit l-as ruga sa nu-mi spuna cum se termina.

Posted in Maruntisuri fundamentale, Povestiri de nimic, Proză scurtă | 25 Comments »

ABC- dar din dar se face toamna…

Posted by Arca lui Goe pe august 21, 2019

(a) Stim cu totii (sau macar acceptam de gura lumii) ca in orice lucru rau exista si parti bune, ori (si mai si) ca tot raul este spre bine, sau ca orice sut in fund este un pas inainte si alte asemenea formulari optimiste in legatura cu mersul lucrurilor (in directia „sagetii timpului”, vectorului entropriei si a nu mai stiu careia dintre legile termodinamicii). O fi. Aseara m-am lasat sedus de discursul unui agent de vanzari care, la un pahar de vorba, fara nicio intentie comerciala, a insistat pe ideea ca orice intamplare (schimbare) este categoric spre bine si ca, in medie, diferenta dintre ce e bun si ce e rau in orice schimbare este intotdeauna pozitiva, oferind mereu oportunitati de progres real… de mai bine. Cu conditia sa fi capabil sa vezi si sa admiti acest lucru, cat mai curand cu putinta, fara inertie si fara atasamente fata de starile anterioare schimbarii… Cine poate. Cine stie!? Alti intelepti mai pesimisti de felul lor spun ca mai binele este dusmanul binelui, si ca din aceasta dilema nu vom putea iesi. Ramane de argumentat (exclusiv filozofic) pe aceasta tema (aviz amatorilor si profesionistilor) si/sau de gasit exemple, ori (poate) contra-exemple, extrem de plastice si de ilustrative (pot fi desigur in proza scurta, cu rima, sau cu aranjament orchestral)…  care sa ne convinga artistic intr-un sens or altul (pe aceasta directie)… Demonstratie prin reducere la absurd. Poate ai si tu in bagajul de mânå (sau in cel de calå), cu care calatoresti prin viata, astfel de povesti care sa „demon-streze” fara echivoc ori ca tot raul e spre mai bine ORI ca mai-binele este un dusman si un sarlatan care ne pungaseste fortandu-ne intotdeauna sa platim exagerat de scump (piperat) diferenta de calitate dintre bine si mai bine. Om trai si om vedea.

 

***

 

(b) Unul dintre argumentele (indubitabile) ale celor care vor sa demonstreze (logic, stiintific) existenta lui Dumnezeu (de parca nu este evident ca „Dumnezeu” exista, indiferent ce anume o fi insemnand asta, ca rezultatanta vectoriala a ceea ce inseamna „cuvantul” „Dumnezeu” pentru fiecare ins in parte) ar fi acela al design-ului inteligent, in sensul ca prea este multa armonie si perfectiune in lume, prea se leaga toate incat nu se poate ca intreg establishment-ul sa fie rezultatul intamplarii (al unei serii in/finite de coincidente, de intamplari norocoase, accidentale, aleatorii)… Ma rog, noi unul nu ne putem pronunta in legatura cu valabilitatea sau nevalabilitatea ideii ca ar exista (sau n-ar exista), in realitate, intamplari intamplatoare, in absolut sau in neabsolut, na c-am intrat deja in confuzii terminologice, pas) dar pot spune cu toata sinceritatea si cu toata parerea de rau ca ideea design-ului inteligent este fundamental gresita, falsa, incoerenta. Mai mare improvizatie, cârpeala, lucru de mântuialå, bazaconie, insailare, provizorat, decat poate fi observat in functionarea Universului, la orice scala (in acord cu posibilitatile no-astre de observare), nici c-ar putea exista sau imagina. Daca o exista vreo ordine si/sau vreun design (eventual inteligent – desi nu este cazul, intrucat Dumnezeu nu este in niciun caz „inteligent”, si a-l considera asa este o mare blasfemie echivalenta cu a-l considera prost ca noaptea) acestea sunt transcendentale, dincolo de posibilitatile noastre de observare sau intuire, si deci ies din discutie pe tema data.  Ca sa rezum punctul (b) l-as cita pe pe „re-gretatul” Robin Williams care, intrebat daca e de parere ca Dumnezeu consuma droguri, a spus ca „Da, desigur. Pai nu va uitati la ornitoring„. As adauga, pai nu va uitati la mamifere (cea mai evoluata clasa de vertebrate). Poate exista cârpealå mai mare decat gestatia intra-uterina?  Putin probabil. Ma rog faptul ca functioneaza totusi nu este un argument al unui bun design, ci al faptului ca restul lumii are defecte inca si mai mari.  Daca ne-am putea iesi un pic din piele si din conditie n-ar strica sa ne uitam, in acest sens, si la om, „cea mai evoluata” „creatura” de pe Terra, (daca nu cumva din intregul Univers, dupa cum sustin anumiti autori, printre care, cu onoare, noi nu ne numaram).  Daca ne-am uita obiectiv la acceasta „entitate” (incomplet) coborata din maimuta, ne-am lua cu mainile de cap. 99% din ceea ce face si/sau este omul, sunt aberatii, tampenii, automatisme, cretinatati fara sens, prostii, vicii, animalisme, barbarisme… De unde pana unde mai frate atata design inteligent? Ce dracu, nu vedem pe ce lume traim? Uitå-te la tine inainte de a incerca sa deschizi gura sa ma contrazici (inclusiv prin a-ti exprima acordul cu ante-vorbitorul – e valabil si pentru dl. Iosif).  Iar a veni si a acredita ideea ca in designul acesta sta dovada existentei lui Dumnezeu este de-a dreptul cinic, hilar, ridicol, absurd, daca nu pur si simplu prosteste.  Cei care se tot screm sa construiasaca perpetuumuri mobile si sa demonstreze (logic si/sau stiintific) ca Dumnezeu EXISTA sau ca Dumnezeu NU exista, le recomandam calduros s-o lase balta. Om muri si om vedea (e valabil si pentru dl. Iosif).

 

***

 

(c) Am ramas dator cu initierea unei discutii despre compatibilitatea intre CREDINTA in ceva si TOLERANTA fata de CREDINTELE diferite ale altora. Parerea mea (o credinta?) este ca daca ai intr-adevar o CREDINTA atunci in niciun caz nu poti tolera alte credinte (care nu sunt intocmai si la fel cu a ta). O asemenea toleranta / tolerare ar echivala pur si simplu cu desfiintarea / anularea propriei tale credinte. Ma rog, poti sa-i tolerezi (asa ar fi indicat) pe cei care au credinte diferite, dar nu si credintele acestora. La naiba cu aceste constarangeri antagonice. Nu poti fi si-n caruta si-n teleguta. Nici macar daca esti enorias la biserica mecanicii cuantice. Poti fi ori in caruta, ori in teleguta, ori in alt mijloc de transport, ori pe jos, sau deloc. Alta posibilitate nu vad, alta posibilitate nu exista (dupa cum bine zicea coana Joitzica Trahanache, matusa mea, dupa o verisoara de la Valeni, care e dama bine si isteatza). Mi-i amintesc (cu sentimente pe care renunt sa le numesc sau descriu) pe acei intelectuali de bine care gaseau ca ar exista unele justificari (mistice) in gestul asasinilor spalati pe creier care i-au impuscat (pe bune) pe caricaturistii de la revista Charlie Hebdo, pe motiv de ofensare simbolica a Profetului. Singurii care l-au ofensat pe Profet au fost chiar asasinii cu pricina si sustinatorii lor (mai mult sau mai putin discreti). Ramasesem dator cu initierea un astfel de discutii. N-a ca am initiat-o (daca nu cumva am si incheiat-o odata cu etalarea unei pareri). Sa vedem daca s-o gasi cineva s-o dez-volte. Ala „eu”, ăla „eu”, până la urmă dl. Nimeni. 

 

Posted in Arcaluigoeologie | 37 Comments »

Pofta de vorbe scrise

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2019

Nu toti oamenii care scriu sunt (sau devin) „SCRIITORI”, nici pe departe, dar cert este ca „SCRIITORII” se selecteaza exclusiv dintre acestia, niciunul din „restul lumii”. Unii sunt (pot fi) SCRIITORI de comentarii anonime pe bloguri, in timp ce altii care scriu (chiar si) carti, tot nu ajung sa fie „asa ceva”. E o taina la mijloc, un schepsis, o limita. Adica ca poti avea carte fara sa ai (si) parte. Pe de alta parte (si-n cu totul alta ordine de idei) dl. Shakespeare spunea ca soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care o asculta… si ca prin urmare, în mod normal, un oarecare „scartza-scartza pe hârtie” (poate fi si hârtie igenicå virtuala), trebuie musai sa fie validat de „niste cititori” ca sa poata fi con-siderat SCRIITOR. Ei, nu-ti imagina acuma ca asta-i totul si ca daca scrii si ai cititori (si/sau chiar si critici literari), gata esti scriitor. Drumul e lung si e prin pustiu… Granita dintre scribålåu si scriitor este pe undeva in plin desert, si anume in tara nimånui. Sunt multe capcane si obstacole pe acest drum inselator care cel mai adesea nu duce nicaieri, sau poate duce la Damasc, la rataciri sau la pierzanie, si numai foarte rar la Roma. Desigur ca toate acestea sunt simple banalitati, detalii (aproape) evidente pe care (aproape) orice fiinta cuvântatoare care s-a apucat sa-si scrijeleasca cuvintele, le stie, le intiueste sau le-a simtit deja (pe propria piele).  Noi, de exemplu, ca sa dam numai un exemplu, in calitate de personaj (literar), desi suntem in contact interior cu literatura (inchis practic inauntrul ei), nu suntem scriitor, desi, slava Domnului am scris (si noi) puhoaie de cuvinte, care mai de care, ba chiar am oferit cu generozitate sfaturi (parintesti) celor care, avand veleiaitati literare, ar pofti sa cucereasca premiul Nobel pentru Literatura. A se revedea, aviz amatorilor:

13 (februarie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…,

31 (martie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…,

1 Aprilie – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel….

dar si profesionistilor. Asadar daca deja scrii si ai si cititori, fara a fi fiind inca „un scriitor”, cred ca ti-ar prinde bine sa stii in clar (limpede) in ce constau greutatile, capcanele si obstacolele care ti se opun, impiedicandu-te sa ajungi scriitor. Cu aceeasi generozitate (precum cea deja manifestata in articolele pomenite mai sus) ne-am gandit sa oferim aici o lista publica, deschisa, cu dificultatile cu care se confrunta in genere cei care incearca sa fie niste scriitori pentru niste cititori. Pentru inceput voi deschide  lista / balul cu cateva chestii auzite de la un altul (o fi scriitor, o fi cadindat, o fi chibitz, om vedea-o), dar mai pe urma, daca ne-or da prin minte, om adauga si altele noi, noi (dl. Goe personaj literar de schita si moment), dar si altii ca noi, dintre contributorii (anonimii notorii) care au, cateodata, obiceiul sa „vocifereze” in scris pe Arca lui Goe, cu texte secretate din „glanda lor scriboreica” (dupa cum bine zicea celebrul d.Polichinelle întâiul). Poate chiar prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe sa-si „aduca aportul” in acest (non)sens. Bunavointa si dezinhibare sa fie caci in rest nimic nu ne lipseste pentru a incropi aceasta lista cu lucrurile rele pe care trebuie sa le compenseze scriitorii (neputandu-le evita).

  1. Atunci cand scrii nu incerca sa produci (dinadins) literatura, arta, poezie, sau chestii care sa fie (anume) pe placul cuiva (oricui). Cand scrii trebuie sa fii constient ca scrisul este un simplu instrument prin care cel care scrie incearca sa masoare distanta dintre el (insusi) si ceilalti, dintre el (insusi) si realitate. Distanta se poate masura cu metrul de tamplarie, cu metrul de croitorie, cu pasul, cu micrometrul, cu sublerul, cu stanjenul, sau cu un simplu bat. Chiar si „aruncatura de bat” este un fel de a evalua distanta. Scrisul este un bat cu care masuram distanta dintre noi si realitate. Mi-a spus mie unul Haruki Murakami (un prieten de-al meu, nu-l stii tu), care, desi a urmat cu sfiintenie sfaturile d-lui Goe, exact la fel ca celalalt amic virtual al nostru (unul Mircea Cartarescu pe care-l stii si tu), n-a reusit inca sa castige râvnitul premiu Nobel pentru litera-tura pe ara-tura. Alege-ti instrumentul care ti se potriveste pentru a incerca sa masori distanta dintre tine si restul lumii si foloseste-l. Exerseaza-l. Arunca cu batzul si vezi cine (ce, si de ce ) tzipå. Pe baza timpului de raspuns si a vitezei sunetului poti calcula la ce distanta se gaseste SI CUM ARATA cel mai apropiat detaliu al restului lumii. Efectul secundar al acestei evaluari poate fi (accidental) literatura, arta, poezie, sau chestii care sa fie (anume) pe placul cuiva, sa-l emotioneze si/sau sa-l distreze, distragandu-l de la (i)realitate. Totusi nu conta pe asta. Nu face ca AVP.
  2. Tine mine: cea mai mare dificultate a celui care scrie este aceea de a ramâne onest. In timp ce scrii este foooarte greu sa ramai onest, sincer, sa nu ascunzi si sa nu omiti nimic din ce stii, sa nu cedezi tentatiei de a te proteja pe tine insuti, de a-ti cosmetiza imaginea, sinele, importanta. Scrie daca vrei, dar nu te astepta sa devii scriitor daca nu esti in stare sa fi onest si umil cu orice pret. Scrie daca vrei. Chiar si minciuni, adevaruri partiale, detalii pe alese… cu rimå, Poate fi un gest util, binefacator, eliberator chiar, ce-ti poate spori importanta de sine si-ti poate aduce succes la public. Dar nu te astepta sa devii (astfel) scriitor.
  3. va urma,… mai zi si tu…
    3.Bis Dintr-o discutie privata avuta cu o potentiala candidata la castigarea Premiului Nobel pentru literatura virtuala, am desprins o invatatura ce poate fi adaugata pe lista dificultatilor/dilemelor cu care se confrunta „scriitorii in devenire”: A te lua in serios dar a nu te lua prea in serios… La inceput pare / este simplu… Pe urma insa… Nu… Si aici cel mai bun contra-exemplu (de succes) este si ramane anonimul AVP de (pe) la Corabia (a nu se confinda cu vreo Arca)… Oricum pentru a taia raul de la radacina trebuie sa-i facem si pe altii (ceilalti) sa ne ia in serius dar nu prea in serios. Cu cat mai multi cu atat mai bine. Daca reusim figura cu altii, avem bune sanse sa reusim si cu noi insine. Daca nu, nu. Ma rog, sanse nu certitudini, dar tot ar fi ceva. Slava Domnului & Doamne ajuta!

 

Posted in Arcaluigoeologie | 43 Comments »

Pofta de vorbe (II)

Posted by Arca lui Goe pe august 1, 2019

Cum naiba sa stam de taina, noi muritorii, despre nemarginirea Universului (o enormitate fara sens, d-zei mami lui de Univers infinit (,) stupid), cand lumea fiecaruia dintre noi este atat de marginita, tinând cel mult pânå la Ploiesti, mircurea mai ales, in rest universul personal, in cvasi-integralitatea lui, fiind exclusiv intravilan, ramanand asa chiar si cand se intinde (dilatand-se de caldura, vara) pana la Snagov… Arar trecem cu mintea de Ciulnita, de Busteni, de Giurgiu, sau de Videle, iar ceea ce se afla dincolo de Filiasi este deja infinitul… la care putem ajunge (vai) doar in vis. Si este foarte greu de visat fara o cuesta confortabila (cupeu separat care va sa zica, ma intelegi?) in care sa tragi perdelutele ca sa poti sa dormi cu spor pana dincolo de Filiasi, in nemarginire. Caci, nu-i asa?, e musai sa dormi ca sa poti visa. Nemarginirea. In stare de veghe nu poti visa, nici macar in lanul de secara. Ca insomniac esti condamnat „e-tern” la plictiseala „pe durata” unei asemenea calatorii fantastice, mai ales daca nu ai cu cine schimba o vorba, la vagonul restaurant, sau cu cine face amor salbatic la vagonul de dormit, vagonul de vorbit, vagonul de baut, vagonul de sex-si-dragoste, de somn… sala de lectura, in fine, fel de fel de vagoane… In tren, ca-n viata, daca esti con-strans cu usa sa fii in stare de veghe, atunci n-ai acces la oniric si, fara oniric, iti trebuie musai companie, si nu orice fel de companie ci una selectå in care companionii sa fie obligatoriu cu charm si stranietate (sa fie cu „vino-ncoa”, sa aiba un „nu-stiu-ce” ori si mai bine (sic) un “je ne sais quoi”, ”un certain regard”)… ca sa nu dai in plictis ontologic. Ei bine gasirea unei astfel de companii, care sa-ti ofere o bine-facatoare si bine-cuvântatå relaxare a gretei tale existentiale (ca insomniac. privat de deschidere catre universul oniric, al viselor gratuite si grandioase) este, in acord cu principiul incertitudinii, aproape imposibila. Probabilitatea cuantica, desi nenula, este infinitezimal mica, un epsilon nesemnificativ. Nu prea ai de unde alege. Ma rog, pe planteta s-ar afla un numar impresionant de candidati (circa 7 miliarde de suflete), dar in realitate numarul persoanelor la care ai acces pentru dialog si taifas, cele pe care le cunosti (cercul prietenilor si cunostintelor) este extrem de mic, cam o mie de persoane (nu?), hai sa zicem o mie-si una, daca o punem la socoteala si pe Sheherezada, fosta ta sotie. Desigur ca Sheherezada aceasta nu este doar „fosta” sotie, fiind totodata actuala si viitoarea sotie, doar ca e mai logic sa o apelam preferential cu formula „fosta” si o sa o identificam simbolic (ca atare) folosind cea mai consistenta dintre emblemele temporale aplicabile. Sotia ta de saptamana trecuta este fosta ta sotie – cea de saptamana trecuta, la fel cea de anul trecut, sau de acum zece ani… fosta… Chiar daca intre timp nu ai divortat, si ea a devenit implicit actuala sotie, nu mai e aceeasi. Nici tu nu mai esti acelasi (pe cea de-atunci n-o vei gasi-o si tu acela ai murit…). In aceasta devenire, cam de rahat, actuala ta sotie iti este (oarecum paradoxal) mai putin sotie decat iti era fosta ta sotie. Pare paradoxal, dar nu e. Sunt sigur ca ai prins ideea. Are legatura cu dilatarea spatiului (care creste intre voi) si cu entropia (care produce dezordine in spatiul crescator), dar nu-i acum momentul sa ne batem capul cu fondul motivatiilor cauzale… Asadar avem o mie-si una de cunostinte (prieteni, vecini, rude, colegi, amici…) cu care am mai schimbat cate o vorba in trecut si care s-ar preta, teoretic vorbind, la postura de parteneri de conversatie (si de taina) inter-locutori. Tu (de ex.) câti ai? Få te rog o pauza de lectura si numåra-i. Vezi sa-i scazi pe aia care (ti-)au murit deja. Asa… Cati? Problema este ca majoritatea dintre ei sunt fumati, perimati, deprimati, consumati, blazati, cuprinsi de lehamite si resemnare, cel putin in relatia lor cu tine, imbacsita de vreme, diluata de distante (si de umbra de plumb a prea zilnicei pâini). Caut prieten, rog seriozitate!. Spatiu-timpul si numarul amicilor disponibili ne sunt multimi finite, scazatoare… ceea ce este un factor extrem de descurajant si demobilizator pentru initierea unor discutii de taina despre nemarginirea (crescatoare) a Universului (o enormitate fara sens, d-zei mami lui de Univers infinit (,) stupid). Prin urmare, visare nu (ioc, ca daca somn nu e, vis nu e), taina nu (ca n-ai cu cine, infernul celorlalti retragandu-se prudent din calea infernului care esti), si atunci ce-ti mai ramane? Mai Nimic. Si uite asa ideea de Dumnezeu devine al dracului de atragatoare. Dintr-o data nu mai ai nicio problema. Nu mai exista niciun mister. Totul i se datoreaza Lui, El stie mai bine ce si cum, si daca te pui bine cu El, iti va oferi gratis, in dar, Adevarul Absolut Atemporal si Transcendental, pe care nici nu trebuie sa-l intelegi, ci doar sa-l accepti si sa-l crezi. Nemarginirea Universului se dizolva in neant. Te poti retrage pe linia Namoloasa-Ploiesti… Cu trenul 163 (al mai bun pentru noi) circuli tot mai rar, mai rar, si numai pana la Titu (in niciun caz pana dincolo de Filiasi), si numai pentru a manca gogosi pe peron, in gara, cu coana Mitza (o prietena adorabila, biciclista si fara pretentii civile, a la guerre comme a la guerre)… pot sa fie si langosi… iar in rest mai nimic, faci naveta, tu fiind de pe Marte, ca sa te intalnesti, din cand in cand (din ce in ce mai rar) cu mereu acuala ta sotie, de pe Venus, (si ea face naveta) pentru câte un randez-vous pe planeta de Pamant, de exemplu la Iunion (sau prin camera de garda/oaspeti). Problema este ca Universul (asa cum l-a facut Dumnezeu) se (tot) dilata. Distanta dintre Marte si Venus creste, exponential… asa incat aceste calatorii de placere devin din ce in ce mai costisitoare si mai pline de inconveniente, de-a dreptul imposibile, in timp ce actuala ta viitoare sotie devine din ce in ce mai mult fosta ta sotie de draga si inoubliabila amintire. Mai tii minte mai draga Mårie?… Mai devreme sau mai tarziu Marte si Venus vor fi in galaxii diferite, in universuri paralele si inobservabile pe calea undelor. Ne vom vedea din ce in ce mai rar pana cand, in cele din urma, nu ne vom mai vedea deloc. Ne vom multumi cu entanglementul cuantic… mai solid decat orice principiu al incertitudinii si decat certitudinile entopice ale crudei realitati. Ramâne(m) ca-n-tren. Ceea ce va dorim si d-voatra stimati telespectatori din Andromeda.

Ce-am avut si ce-am pierdut? Caprele tot sapte sunt. Azi aici, maine-n Focsani… Poimaine-n Pascani? Ooo, nu, poimaine in Norii lui Magellan, si pe urma, Duminica la limita universului Observabil, sau dincolo de ea (precum conul Dorin din Certocratia)…

Alte incaperi, alte voci – alte ispite pentr pofta de vorba: Quo vadis?

Despre veghe si singuratate si aici: Gabriel Liiceanu: „Ce este insomnia cioraniana?”
 

Posted in Imperiul Cuvintelor, Parerea lui Goe, Povestiri de nimic, Proză scurtă | 122 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: